Se mai susține că reducerea termenelor de prescripție va avea ca efect îngreunarea sau împiedicarea anchetării unor cauze penale, în special a celor complexe, privind fapte care au produs prejudicii foarte mari, pentru care împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale va conduce la imposibilitatea sancționării făptuitorilor, fiindu-le creată astfel o situație mai favorabilă, aspect ce contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție privind egalitatea în drepturi, precum și dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție privind dreptul de acces la instanță în ceea ce privește persoanele vătămate prin această categorie de infracțiuni. ...
\n
83.În privința art. I pct. 27 [cu referire la art. 155 alin. (3)] din lege, se susține că acesta contravine art. 1 alin. (3) și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție. Se arată că textul propus pentru art. 155 alin. (2) din Codul penal modifică, în mod radical, principiul de drept penal consfințit în legislația românească, potrivit căruia întreruperea cursului prescripției trebuie să producă efecte față de toți participanții la săvârșirea unei infracțiuni, cu consecința încălcării art. 16 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală. Se susține că două persoane aflate în situații similare, care au, spre exemplu, calitatea de coautori ai unei infracțiuni, pot fi supuse unor consecințe juridice diferite, dacă organul judiciar comunică un act de procedură doar uneia dintre ele. Se arată, de asemenea, că textul propus pentru art. 155 alin. (3) din Codul penal reduce semnificativ durata termenului prescripției speciale, reducere reglementată simultan cu cea a termenelor generale de prescripție a răspunderii penale și a limitelor speciale ale pedepselor prevăzute pentru anumite categorii de infracțiuni, aspect ce determină imposibilitatea tragerii la răspundere penală a unui număr mare de persoane care săvârșesc infracțiuni, fiind afectat, în acest fel, echilibrul constituțional între protecția drepturilor persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni și protecția intereselor generale ale societății. ...
\n
84.În privința art. I pct. 28 [cu referire la art. 159^1] din lege, se susține că acesta contravine art. 147 alin. (4) din Constituție. Se arată că dispozițiile art. 159^1, introduse în cuprinsul Codului penal prin textul criticat, care prevăd că acordul de mediere poate fi încheiat până la pronunțarea unei hotărâri definitive, contravine Deciziei Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016, prin care instanța de contencios constituțional a statuat că încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței. ...
\n
85.În privința art. I pct. 29 [cu referire la art. 173 alin. (2)-(5)] din lege, se susține că acesta contravine art. 1 alin. (5) și art. 147 alin. (4) din Constituție. Se arată că alin. (2)-(5) introduse în cuprinsul art. 173 din Codul penal prin textul criticat fac ca deciziile Curții Constituționale să devină legi, care fie pot retroactiva, fie pot ultraactiva, putând constitui, de asemenea, în cazuri date, legi penale mai favorabile. Se susține că aplicarea retroactivă a deciziilor Curții Constituționale contravine Deciziei nr. 126 din 2016, prin care instanța de contencios constituțional a statuat că principiul neretroactivității legii este valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare al acesteia, singura excepție constituind-o legea penală ori contravențională mai favorabilă. ...
\n
86.În privința art. I pct. 30 [cu referire la art. 175 alin. (2)] din lege, se susține că acesta contravine art. 11 alin. (1) și (2), art. 147 alin. (4) și art. 148 din Constituție. Se arată că abrogarea alin. (2) al art. 175 din Codul penal semnifică dezincriminarea faptelor de corupție și de serviciu săvârșite de categoria de funcționari publici reglementată prin textul abrogat, aspect ce contravine Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 2014 și încalcă prevederile Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004, precum și pe cele ale Directivei (UE) 1.371/2017 din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal. Se mai susține că textul criticat face imposibil de stabilit conținutul dispozițiilor art. 178 din Codul penal, precum și conținutul constitutiv al infracțiunilor reglementate la art. 259, art. 289, art. 308 și art. 317 din Codul penal. ...
\n
87.În privința art. I pct. 32 [cu referire la art. 187^1] din lege, se susține că acesta contravine art. 1 alin. (5) din Constituție. Se arată că norma propusă pentru art. 187^1 din Codul penal este neclară și vine în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, dar și cu cele ale art. 303 și 304 din Codul penal, care realizează o distincție importantă între informațiile secrete de stat, informațiile secrete de serviciu și informațiile care nu sunt destinate publicității. ...
\n
88.În privința art. I pct. 33 [cu referire la art. 189 alin. (1) lit. i)] din lege, se susține că acesta contravine art. 1 alin. (5) din Constituție. Se arată că circumstanța agravantă introdusă la alin. (1) lit. i) din cuprinsul art. 189 din Codul penal se suprapune cu dispozițiile art. 257 și art. 279 din același cod, ce reglementează ultrajul și ultrajul judiciar, chiar în formele modificate prin legea criticată, motiv pentru care, în practica judiciară, nu se va putea stabili modul de aplicare a acestui concurs de texte. ...
\n
89.În privința art. I pct. 39 din [cu referire la art. 269 alin. (3)] din lege, se susține că acesta contravine art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (1) din Constituție. Se arată că noua reglementare a dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul penal extinde sfera persoanelor pentru care operează impunitatea legală, în contradicție cu prevederile art. 177 din Codul penal. Se susține că în cuprinsul titlului X al Codului penal legiuitorul a definit termenii folosiți în legislația penală, în scopul asigurării coerenței și eficienței activității de interpretare și aplicare a legii și al evitării premiselor pentru instituirea unor practici judiciare nelegale, cu consecințe grave asupra calității actului de justiție. Se mai arată că, prin instituirea unor reglementări contradictorii, se creează premisele unor interpretări diferite în practica judiciară, dar și premisele unor situații inechitabile pentru destinatarii normelor legale. Se face trimitere la Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, nr. 448 din 25 noiembrie 2003 și nr. 449 din 6 noiembrie 2013. ...
\n
90.În privința art. I pct. 40 [cu referire la art. 269 alin. (4)-(6)] din lege, se susține că acesta contravine art. 1 alin. (3) și (5) și art. 16 alin. (1) din Constituție. Se susține că dispozițiile art. 269 alin. (4) din Codul penal sunt de natură să încurajeze actele de corupție în rândul demnitarilor și al magistraților, cu consecințe grave asupra procesului de legiferare și a corectitudinii înfăptuirii justiției, vulnerabilizând, totodată, cele trei puteri ale statului (legislativă, executivă - în componenta constând în emiterea actelor normative - și judecătorească). ...
\n
91.În privința art. I pct. 41 [cu referire la art. 273 alin. (4)] din lege, se susține că acesta contravine art. 1 alin. (5) din Constituție. Se arată că niciuna dintre ipotezele enumerate la alin. (4) al art. 273 din Codul penal nu constituie și nu poate constitui infracțiunea de mărturie mincinoasă, cu atât mai mult cu cât legiferarea înfăptuită prin simpla inventariere a unor situații particulare, fără vreo semnificație juridică proprie, este contrară normelor de tehnică legislativă, și că norma nouintrodusă ar avea sens numai în măsura în care ar deroga de la cea incriminatorie, respectiv dacă ar prevedea anumite situații în care, în lipsa normei derogatorii, fapta ar putea fi pedepsită ca mărturie mincinoasă. Se mai susține că sintagmele „exercitarea unor presiuni de orice fel asupra martorului“ și „caracterul mincinos și de rea-credință“, utilizate în cuprinsul art. 273 alin. (4) lit. a)-c) din Codul penal, fără nicio explicație suplimentară din partea legiuitorului, de clarificare a contextului în care pot interveni „orice fel de presiuni asupra martorului“ sau „caracterul mincinos și de rea-credință“, încalcă standardul calității legii. ...
\n
92.În privința art. I pct. 42 [cu referire la art. 277 alin. (1)-(3)] din lege, se susține că acesta contravine art. 1 alin. (5), art. 30, art. 31 și art. 127 din Constituție. Se arată că, potrivit art. 127 din Constituție, ședințele de judecată sunt publice, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, motiv pentru care legiuitorul ar fi trebuit să facă referire doar la actele ori probele din cursul urmăririi penale, o interpretare contrară fiind de natură a încălca prevederile art. 30, art. 31 și art. 127 din Constituție, referitoare la libertatea de exprimare, la dreptul la informație, respectiv la caracterul public al dezbaterilor. Se susține, de asemenea, că sintagma „pedeapsa se majorează cu jumătate“, din cuprinsul art. 277 alin. (3) din Codul penal, este neclară, neputându-se deduce din aceasta dacă ambele limite speciale ale pedepsei cu închisoarea se majorează cu jumătate sau dacă doar limita specială maximă a pedepsei se majorează cu jumătate ori dacă instanța urmează să individualizeze mai întâi pedeapsa și apoi să o majoreze cu jumătate, similar mecanismului de aplicare a sporului. ...
\n
93.În privința art. I pct. 43 [cu referire la art. 277 alin. (3^1)-(3^2)] din lege, se susține că acesta contravine art. 1 alin. (5), art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (2) din Constituție. Se arată că norma de la art. 277 alin. (3^1) din Codul penal este neclară, motiv pentru care nu permite determinarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii și nici condițiile incriminării faptelor de compromitere a intereselor justiției. Se susține că sintagma „se referă (...) la o persoană“ are, în lipsa oricărei circumstanțieri, un conținut imprecis, că expresia „ca și cum ar fi condamnată“ nu este susceptibilă de a individualiza o conduită pe care destinatarul normei să o evite pentru a avea certitudinea că nu intră sub incidența normei de incriminare și că noțiunea de „declarație“ este susceptibilă de mai multe interpretări, prin aceasta putându-se înțelege declarație de presă, relatare, afirmare a unei opinii, depoziție etc.
\n
Se arată, totodată, că simpla referire la un funcționar public, în lipsa altor precizări, nu satisface nici ea cerința de previzibilitate a legii. Se susține că din text nu rezultă că „referirea“ ar trebui făcută de către subiectul activ cu prilejul exercitării funcției pe care o deține sau în legătură cu aceasta, respectiv că între atribuțiile celui care face „referirea“ și situația procesuală a persoanei la care se referă trebuie să existe o legătură, așa cum ar fi rațional, textul permițând interpretarea că o atare legătură nu trebuie să existe. Este dat exemplul unei persoane care are calitatea de funcționar public și care, fiind victimă a unei infracțiuni de tâlhărie săvârșită în locuința sa, postează pe o rețea de socializare un mesaj în care „declară“ că „tâlharul a fost prins“ și dă suficiente date pentru ca persoana la care se referă să fie identificată.
\n
Se arată că o asemenea persoană este susceptibilă de a comite infracțiunea de la alin. (3) al art. 277 din Codul penal. Se susține că o asemenea interpretare este permisă de textul criticat, aspect confirmat de ipoteza finală a normei juridice criticate, care prevede o formă agravată a infracțiunii de compromitere a intereselor justiției, constând în realizarea declarației „în numele unei autorități publice“. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 489 din 30 iunie 2016. Referitor la textul introdus prin alin. (3^2) al art. 277 din Codul penal, se susține că acesta constituie un paralelism de reglementare cu dispozițiile art. 8 alin. (2) din Codul de procedură penală, care prevăd, în forma supusă controlului de constituționalitate, aceleași drepturi ale persoanei, respectiv dreptul la un proces echitabil, la judecarea cauzei de un judecător imparțial și independent, precum și că repartizarea tuturor cauzelor către judecători sau procurori trebuie făcută în mod aleatoriu.
\n
De asemenea, se susține că dispozițiile art. 277 alin. (3^2) din Codul penal încalcă art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (1) și art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât restrâng garanțiile dreptului la un proces echitabil, la care fac referire, doar la faza de judecată și numai în ceea ce-l privește pe judecător, în condițiile în care acestea ar trebui să vizeze și etapa urmăririi penale și, implicit, și activitatea procurorilor. În ceea ce privește obligativitatea repartizării aleatorii a tuturor cauzelor către judecători sau procurori, se arată că această reglementare este specifică dreptului procesual penal, neputând constitui conținutul unei norme de drept substanțial, neexistând nicio rațiune pentru care această obligație să fie prevăzută atât în Codul penal, cât și în Codul de procedură penală. ...
\n
94.În privința art. I pct. 46 [cu referire la art. 290 alin. (3)] din lege, se susține că acesta contravine art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. Se arată că dispozițiile art. 290 alin. (3) din Codul penal încalcă art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, întrucât sunt formulate neclar, și că acestea încurajează, totodată, fenomenul infracțional, întrucât impun ca denunțul să fie făcut nu mai târziu de 1 an de la săvârșirea faptei de dare de mită. Se observă că forma în vigoare a art. 290 din Codul penal prevede o singură condiție pentru nepedepsirea mituitorului, respectiv împrejurarea ca denunțul să fie realizat înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la fapta de dare de mită. Se susține că textul criticat protejează persoanele care primesc mită, fără vreo justificare rezonabilă și proporțională, prin garantarea faptului că, după împlinirea termenului de 1 an de la săvârșirea faptei, nu vor mai putea fi trase la răspundere penală. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 44 din 16 februarie 2016, prin care s-a statuat cu privire la necesitatea excluderii oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea fenomenului infracțional. ...
\n
95.În privința art. I pct. 47 din legea criticată [cu referire la art. 291 alin. (1)] din lege, se susține că acesta contravine art. 11 alin. (1), art. 147 alin. (4) și art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție. În privința limitării, prin textul criticat, a foloaselor necuvenite, din conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, la foloasele de natură materială, se susține că această limitare încalcă obligațiile asumate de România prin Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, care definește traficul de influență fără a face distincție între tipurile de foloase, materiale sau nemateriale, condiția fiind ca acestea să reprezinte foloase necuvenite.
\n
Se arată că, în mod corelativ, nici definiția infracțiunii de trafic de influență, prevăzută la art. 291 din Codul penal, în forma sa aflată în vigoare, nu face distincție între foloase materiale și cele nemateriale. Se susține că textul criticat dă posibilitatea obținerii de foloase nemateriale prin săvârșirea unor fapte de trafic de influență, întrucât acesta scoate din sfera ilicitului penal, în mod nejustificat, multiple activități, fiind date ca exemplu oferirea unui titlu sau a unei distincții, avansarea în carieră, oferirea unui loc eligibil pe liste de candidaturi ale unui partid în cazul unor alegeri locale sau parlamentare etc. Se arată, totodată, că introducerea condiției ca promisiunea să fie urmată de intervenția pe lângă funcționarul public contravine obligațiilor asumate de România prin ratificarea Convenției penale privind corupția a Consiliului Europei, referitoare la incriminarea traficului de influență, care, la art. 12, obligă statele să adopte măsuri legislative pentru a prevedea ca infracțiune faptele descrise la art. 291 din Codul penal, „indiferent dacă influența este sau nu este exercitată ori dacă influența presupusă produce sau nu produce rezultatul dorit.“ Se face trimitere la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 489 din 30 iunie 2016. ...
\n
96.În privința art. I pct. 50 [cu referire la art. 297 alin. (1)] din lege, se susține că acesta contravine art. 1 alin. (3) și (5) și art. 11 alin. (1) și (2) din Constituție. Se arată că modificarea, prin textul criticat, a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, ce reglementează infracțiunea de abuz în serviciu, încalcă dispozițiile Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției, care prevede, la art. 19, că „fiecare stat parte trebuie să adopte măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracțiune, în cazul în care actele au fost săvârșite cu intenție, faptei unui agent public de a abuza de funcțiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abține să îndeplinească, în exercițiul funcțiilor sale, un act cu încălcarea legii, în scopul de a obține un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate“.
\n
Se arată că textul criticat restrânge nepermis de mult domeniul de aplicare a răspunderii penale a funcționarului public, prin cerința ca obținerea folosului material necuvenit să fie pentru „sine, soț, rudă sau afin până la gradul II inclusiv“. Limitarea sferei beneficiarilor folosului material necuvenit legalizează, practic, celelalte fapte de abuz în serviciu ale funcționarului public, săvârșite în scopul obținerii unui folos material necuvenit pentru alte rude apropiate (nepoți, veri etc.) sau pentru persoane cu care a stabilit diverse înțelegeri sau parteneriate. Se susține că modificările propuse prin legea criticată reprezintă, în realitate, o dezincriminare parțială a infracțiunii de abuz în serviciu, atât prin circumstanțierea excesivă a elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, care face ca aplicabilitatea acestora să fie mult diminuată, cât și prin modificarea regimului sancționator al infracțiunii analizate.
\n
Cu privire la acest din urmă aspect, este subliniată reducerea pedepsei principale de la 7 ani, respectiv 14 ani, la un maxim de 5 ani închisoare, simultan cu introducerea pedepsei alternative a amenzii - cu consecințe evidente asupra reducerii termenelor de prescripție a răspunderii penale, - și eliminarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. Se susține că eliminarea pedepsei complementare a interzicerii ocupării unei funcții publice, în raport cu alte infracțiuni la care aceasta este prevăzută, este contrară principiului conform căruia situațiile similare trebuie să primească rezolvări legale similare. Se arată că, prin aceasta, legea capătă un caracter ambiguu, pierzându-și caracterul rațional și coerent, și că selectarea de către legiuitor, în mod aleatoriu, dintre conduitele periculoase, a celor pe care le incriminează nu corespunde exigențelor legiferării în cadrul statului de drept.
\n
Se susține, de asemenea, că introducerea în conținutul constitutiv al infracțiunii a unui scop calificat, acela „de a obține (...) un folos material necuvenit“, nu are nicio justificare rațională, nu este impusă de vreo decizie a Curții Constituționale și nu este în concordanță cu nevoia protejării prin norma penală analizată a relațiilor sociale ocrotite. Se arată că există posibilitatea ca funcționarul public să urmărească obținerea unui folos nepatrimonial, prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, ipoteză exclusă de către legiuitor prin modificarea adoptată, excludere ce contravine Deciziilor Curții Constituționale nr. 683 din 19 noiembrie 2014 și nr. 54 din 24 februarie 2015, prin care s-a statuat că legiuitorul are obligația de a adopta măsuri adecvate, necesare și care să păstreze un just echilibru între interesul colectiv și cel individual, subiectiv, dar și Deciziei nr. 44 din 16 februarie 2016, prin care s-a arătat că incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni țin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile și exigențele constituționale.
\n
Se mai face trimitere la Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015 și Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014. ...
\n
97.În privința art. I pct. 54 [cu referire la art. 309] din lege, se susține că acesta contravine art. 1 alin. (3) din Constituție. Se arată că textul criticat exclude infracțiunea de „abuz în serviciu“ din categoria infracțiunilor cu posibile consecințe deosebit de grave, care sunt sancționate cu pedepse ale căror limite speciale se majorează cu o treime. Se susține că o asemenea excludere nu are o justificare obiectivă și rațională, determinată de realizarea unor politici penale coerente, încălcând art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, care impune legiuitorului obligația de a lua măsuri în vederea apărării ordinii și siguranței publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul prevenirii stării de pericol și a fenomenului infracțional, cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 224 din 4 aprilie 2017. ...
\n
98.În privința art. I pct. 62 [cu referire la art. 367 alin. (6)] din lege, se susține că acesta contravine art. 1 alin. (3) și (5) și art. 147 din Constituție. Se arată că prin modificările aduse dispozițiilor legale ce reglementează infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat se realizează o dezincriminare parțială a acesteia, dezincriminare ce nu reprezintă o simplă opțiune a legiuitorului primar, potrivit art. 73 alin. (3) din Constituție, ci o omisiune legislativă cu relevanță constituțională. Se susține că, dacă asemenea fapte nu sunt sancționate, respectiv nu sunt descurajate prin mijloace de drept penal, are loc o încălcare a valorilor fundamentale, ocrotite de legea penală, printre care statul de drept, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor.
\n
Se face trimitere la Deciziile Curții Constituționale nr. 62 din 18 ianuarie 2007 și nr. 224 din 4 aprilie 2017. Se arată că prin definiția în vigoare a grupului infracțional organizat sunt acoperite toate ipotezele reglementate de legislația anterioară - respectiv - art. 323 din Cod penal de la 1968 privind asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni, art. 7 și 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, singura incriminare separată fiind cea prevăzută la art. 35 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului. Se mai susține că, din coroborarea dispozițiilor art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care sunt prevăzute condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive, cu cele deduse controlului de constituționalitate, rezultă o lipsă de claritate în reglementarea infracțiunii prevăzute de art. 367 din Codul penal, întrucât orice modificare a conținutului art. 223 alin.
\n
(2)din Codul de procedură penală va conduce implicit la schimbarea condițiilor de existență a acestei infracțiuni. ...
\n
99.În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, obiecțiile de neconstituționalitate au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere. ...
\n
100.Președintele Camerei Deputaților, în punctele de vedere comunicate, apreciază că obiecțiile de neconstituționalitate formulate sunt, în esență, neîntemeiate. ...
\n
101.Președintele Camerei Deputaților, în Dosarul nr. 1.050A/2018, apreciază, pe de o parte, că, în cadrul controlului a priori de constituționalitate, Curtea Constituțională nu poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, motiv pentru care cererea de transmitere a întrebărilor preliminare formulate de autorii obiecției de neconstituționalitate este inadmisibilă, iar, pe de altă parte, că obiecția de neconstituționalitate este pro parte inadmisibilă, pro parte neîntemeiată. ...
\n
102.Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, se arată că afirmațiile autorilor obiecției de neconstituționalitate sunt neîntemeiate în raport cu art. 1 alin. (4) din Constituție, întrucât „nu se îndeplinesc cumulativ cele două condiții esențiale statuate de Curtea Constituțională, respectiv: existența unor deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului și existența unei configurații deosebite, semnificativ diferite, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului“. Totodată, se apreciază că legea criticată este clară, întrucât în conținutul său nu se regăsesc pasaje obscure sau soluții normative contradictorii, este precisă, fiind redactată într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicații sau justificări.
\n
Conceptele și noțiunile utilizate sunt configurate în concordanță cu dreptul pozitiv, iar stabilitatea soluțiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil și univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Se mai arată că, potrivit art. 4 din Legea nr. 24/2000, „reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ“. Așadar, se susține că un act normativ poate cuprinde reglementări și din alte materii conexe, în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acel act, așa cum, în mod corect, a procedat legiuitorul prin abrogarea art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. ...
\n
103.Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, se reiterează faptul că legea criticată îndeplinește criteriile de calitate a legilor, prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție. Existența unor probleme de interpretare și aplicare a legii este inerentă oricărui sistem de drept, deoarece, în mod inevitabil, normele juridice au un anumit grad de generalitate; se face trimitere la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 august 1998 și 24 mai 2007, pronunțate în cauzele Hertel împotriva Elveției, respectiv Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României. Se mai indică faptul că întinderea noțiunii de previzibilitate depinde însă, într-o largă măsură, de conținutul textului respectiv, de domeniul la care se referă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Asemenea consecințe nu au nevoie să fie previzibile cu o certitudine absolută. O atare certitudine, oricât de dorită ar fi, este imposibil de realizat și, mai mult, poate da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării. ...
\n
104.Se menționează că, în numeroase cauze, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările de neconstituționalitate invocate, reținând că, sub aparența unor critici referitoare la ambiguitatea și neclaritatea textelor de lege, se solicită interpretarea acestora, aspect ce excedează competenței Curții Constituționale. În repetate rânduri se pretinde că se încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție care se referă la respectarea Constituției, a supremației și a legilor, fără a se motiva în ce anume constă aceasta, susținându-se doar că nu se respectă exigențele de claritate și previzibilitate. Or, prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 impun cerința motivării sesizărilor, care implică atât invocarea normelor constituționale pretins încălcate, cât și expunerea argumentelor pe care este întemeiată critica de neconstituționalitate (Decizia Curții Constituționale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011). ...
\n
105.Se arată că neconstituționalitatea abrogării art. 175 alin. (2) din Codul penal - prin raportare la art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție - nu este motivată; or, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 impune cerința motivării sesizărilor, care implică atât invocarea normelor constituționale pretins încălcate, cât și expunerea argumentelor pe care este întemeiată critica de neconstituționalitate (Decizia Curții Constituționale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011). ...
\n
106.În ceea ce privește încălcarea art. 30 și art. 31 din Constituție, se arată că libertatea de exprimare impune respectarea cerinței înscrise la alin. (6) al art. 30 din același act, și anume de a nu prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și dreptul la propria imagine. Această libertate nu poate fi absolută și, ca atare, este supusă unor coordonate juridice expres prevăzute de lege. Limitele prevăzute la art. 30 alin. (6) din Constituție concordă cu noțiunea de libertate, care nu este și nu poate fi înțeleasă ca un drept absolut. Legiuitorul este cel în drept să stabilească atât condițiile, cât și situațiile în care se exceptează de la accesul liber al cetățenilor unele categorii de informații; prin urmare, actul normativ nu încalcă normele constituționale invocate de autorii obiecției. Așadar, dispozițiile art. I pct. 42 și 43 [cu referire la art. 277 alin. (1)-(3), (3^1) și (3^2)] din lege nu încalcă textele constituționale antereferite. ...
\n
107.Cu privire la încălcarea art. 42 din Constituție, se arată că o muncă este forțată dacă cel care o prestează este obligat la aceasta împotriva voinței sale și dacă obligația este injustă, opresivă (a se vedea Decizia Comisiei Europene a Drepturilor Omului din 9 septembrie 1998, pronunțată în cauza Doyen împotriva Franței). Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 16 decembrie 1966, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, a stabilit că „nu se consideră muncă forțată sau obligatorie“ „orice muncă sau orice serviciu care face parte din obligațiile cetățenești normale“. Odată stabilită pedeapsa amenzii și dacă obligația de plată nu este posibilă, instanța judecătorească poate înlocui această obligație cu muncă neremunerată în favoarea comunității, aceasta având, evident, posibilitatea de a aprecia asupra capacității persoanei de a presta această muncă, respectiv cu condiția ca persoana să fie aptă de muncă. Față de aspectele invocate, se apreciază că art. I pct. 10, 11 și 17 [cu referire la art. 64 alin. (1), abrogarea art. 64 alin. (6), art. 91 alin. (1) lit. c)] nu se încadrează în sfera sintagmei „muncă forțată“ și nu încalcă art. 42 din Constituție. ...
\n
108.Cu privire la încălcarea art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție, se arată că independența judecătorilor nu este reglementată ca un scop în sine, ci reprezintă o garanție oferită cetățenilor. Este sarcina legiuitorului să realizeze echilibrul necesar între independența și responsabilitatea judecătorilor, cu respectarea dispozițiilor constituționale în materie și a angajamentelor pe care România și le-a asumat prin tratatele la care este parte (Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012). Având în vedere cele expuse, se apreciază că art. I pct. 21, 26, 27 și 38 [cu referire la art. 100, art. 154 alin. (1) lit. b) și c), art. 155 alin. (3) și art. 257 alin. (4)] din lege nu încalcă textul constituțional antereferit. ...
\n
109.Cu privire la invocarea art. 131 alin. (1) din Constituție, se arată că autorii obiecției de neconstituționalitate nu motivează contrarietatea art. I pct. 40 [cu referire la art. 269 alin. (3)-(6)] din lege cu textul constituțional antereferit; or, prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 impun cerința motivării sesizărilor, care implică atât invocarea normelor constituționale pretins încălcate, cât și expunerea argumentelor pe care este întemeiată critica de neconstituționalitate (Decizia Curții Constituționale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011). Prin urmare, critica de neconstituționalitate nu poate fi primită. ...
\n
110.Cu privire la invocarea art. 146-148 din Constituție, se arată că acestea nu sunt încălcate prin art. I pct. 2, 22, 23 și 24 [cu referire la art. 5 alin. (1^1)-(1^3) și art. 112^1 alin. (1), (2), (2^1) și (3)] din lege. ...
\n
111.Analizând în mod punctual textele legale criticate, președintele Camerei Deputaților apreciază că art. I pct. 2 [cu referire la art. 5 alin. (1^1)-(1^4)] din lege indică faptul că enumerarea în cuprinsul art. 5 alin. (1^1) a unor criterii de stabilire a legii penale mai favorabile nu reprezintă nicio prioritizare și nicio limitare, astfel încât nu se poate susține că s-a contravenit Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014. Se arată că nici art. 5 alin. (1^3) nu încalcă art. 64 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 24/2000. Practic, prin modificarea art. 5 s-au introdus o serie de criterii care să permită judecătorului o aplicare previzibilă și unitară pentru toți cetățenii a legii penale mai favorabile.
\n
Pentru a nu mai exista o posibilitate neunitară și neprevizibilă de interpretare, se impune reglementarea expresă a legii penale mai favorabile pe instituții, aspect care este de esența dreptului penal și a principiului constituțional al retroactivității legii penale mai favorabile: unei persoane nu îi poate fi negată aplicarea unei norme penale favorabile care o vizează. Se mai subliniază că, în prezent, este extrem de dificil a se identifica în bloc care este legea penală mai favorabilă, atunci când vorbim de existența a două coduri penale, care s-au succedat în timp; de exemplu, este posibil ca o lege să prevadă limite de pedeapsă mai favorabile persoanei cercetate și termene de prescripție a răspunderii penale, defavorabile acesteia.
\n
Întrebarea legitimă este: care dintre cele două prevederi are prioritate de preferință în alegerea judecătorului? Actuala reglementare nu clarifică acest aspect, ca atare alegerile judecătorilor sunt discreționare. În consecință, se apreciază că prezenta modificare se impune pentru a crea o jurisprudență unitară. ...
\n
112.În privința art. I pct. 4 [cu referire la art. 17] din lege, se arată că aceasta a ținut cont de faptul că actuala normă reglementează, în mod nelegal și contrar Constituției, două modalități de săvârșire a infracțiunii, una dată de o obligație legală și cealaltă dată de o obligație contractuală. Această posibilitate de a avea o conduită prohibită de înțelegeri contractuale (care sunt altele decât cele legale) este interzisă de Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, unde se arată că, potrivit principiului legalității incriminării, este obligatoriu ca din punct de vedere penal, atunci când este vorba de infracțiune, acțiunea sau inacțiunea ce constituie conținutul acesteia să fie configurată numai de actele normative primare.
\n
Pentru acest motiv, obligațiile contractuale nu pot constitui temei al răspunderii penale, deoarece, pe de o parte, acestea nu sunt prevăzute de acte normative primare, iar, pe de altă parte, aceste obligații rezultă din înțelegeri realizate de subiecte de drept privat sau și de drept privat și ele angajează răspunderea civilă contractuală a celui care le nesocotește, sens în care există deja reglementare legală dată de legea civilă, pentru astfel de situații. Se mai subliniază că, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea a statuat că norma încălcată trebuie să conțină expres în ce trebuie să constea acțiunile sau inacțiunile subiectului și acestea să nu rezulte din raționamentul judecătorului învestit cu soluționarea cauzei. ...
\n
113.Se mai arată că „legiuitorul a considerat că se impune abrogarea textului de la art. 17 lit. b) dată fiind lipsa de previzibilitate a acestuia, deoarece prin modul de reglementare permite includerea în cuprinsul unei infracțiuni de rezultat a actelor preparatorii, care nu au valență penală la infracțiunile pentru care nu este sancționată tentativa (cum sunt infracțiunile de prejudiciu), aspect care este nelegal și nu poate fi acceptat. Mai mult, pentru un plus de precizie (deși și în prezent trebuia reținută intenția directă ori de câte ori fapta necesita un scop, pentru a fi infracțiune) se prevede expres că scopul trebuie să fie neîndoielnic și să rezulte din probele pe care se fundamentează acuzația“. ...
\n
114.În privința art. I pct. 6 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b), c) și e)] din lege, se arată că modificarea operată se justifică prin faptul că actuala normă, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, lipsește de predictibilitate potențiala pedeapsă pe care o riscă o persoană și astfel încalcă și scopul urmărit la aplicarea pedepsei. Prevederea unui posibil spor cuantificabil răspunde cerințelor europene în materie și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care stabilește faptul că o persoană trebuie să poată anticipa limitele de pedeapsă pe care le riscă atunci când decide să săvârșească anumite infracțiuni. ...
\n
115.De asemenea, actuala reglementare, care normativizează un cumul aritmetic, iar nu juridic, nu reflectă o justă aplicare a pedepsei pentru comiterea unor fapte penale. De aceea, excesul de pedeapsă poate conduce la devierea acesteia de la rolul educativ și transformarea sa într-o pură execuție a persoanelor care, prin modalitatea de săvârșire a faptelor, înainte de aplicarea unor pedepse comit fapte care, în temeiul legii, întrunesc elementele constitutive ale mai multor infracțiuni, iar sporul de pedeapsă adăugat matematic îngreunează în mod periculos reintegrarea acestora în societate. Având în vedere că vechea reglementare era mult mai potrivită și că practica anterioară a dovedit o mai bună reprezentare a pedepsei în raport cu faptele săvârșite, noile dispoziții dovedindu-se un eșec în materie de reglementare, sa apreciat că se impune revenirea la vechea reglementare a sancționării concursului de infracțiuni. ...
\n
116.În privința art. I pct. 10, 11 și 17 [cu referire la art. 64 alin. (1), la abrogarea art. 64 alin. (6) și la abrogarea art. 91 alin. (1) lit. c)] din lege, se arată că s-a introdus obligativitatea efectuării unei expertize medico-legale pentru situațiile în care prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității este imposibilă din cauza unei boli, având în vedere incertitudinea cu privire la diagnosticul medical stabilit de medici de familie sau unități sanitare; totodată, a fost eliminată sintagma „cu consimțământul acesteia“ în conformitate cu dispozițiile art. 53 alin. (1) din Constituție, care prevede că există posibilitatea restrângerii unor drepturi sau libertăți numai prin lege și dacă se impune pentru „desfășurarea instrucției penale“. ...
\n
117.În privința art. I pct. 13 [cu referire la art. 75 alin. (1) lit. d)] din lege, se arată că necesitatea modificării este determinată de faptul că, în prezent, norma este discriminatorie, deoarece ea nu permite inculpatului care a produs prejudicii în defavoarea statului să poată proceda la achitarea acestuia în schimbul unor beneficii acordate de lege sub forma circumstanțelor atenuante, decât în niște condiții deosebit de severe. Practic, prin reglementarea în vigoare se creează o discriminare între persoanele care săvârșesc infracțiuni în dauna proprietății private și care, dacă procedează la acoperirea acestuia, pot beneficia de această facilitate și persoanele care săvârșesc infracțiuni în dauna statului, care nu pot primi acest tip de avantaj, chiar dacă au același tip de conduită. Or, această abordare legislativă descurajează orice inițiativă de recuperare a prejudiciului de către stat din partea celui care a săvârșit infracțiuni în dauna sa. ...
\n
118.Scopul primordial al represiunii statale, mai ales în cazul în care sunt săvârșite infracțiuni cu prejudicii îndreptate împotriva statului, este acela de a fi recuperate prejudiciile, iar nu, în principal, de a ține în detenție persoanele care au produs aceste prejudicii, date fiind cheltuielile determinate de încarcerarea acestora sau despăgubirile pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului le acordă acestora. De altfel, marea majoritate a infracțiunilor exceptate de textul în vigoare sunt infracțiuni de pericol, care prin natura lor nu puteau face obiectul acestei circumstanțe, și nu de rezultat, singurele care sunt cauzatoare de prejudicii materiale. Se mai arată că, în realitate, criticile formulate nu reprezintă o veritabilă motivare, astfel încât, în principal, se impune respingerea ca inadmisibilă a obiecției de neconstituționalitate. ...
\n
119.În privința art. I pct. 14 [cu referire la art. 75 alin. (2) lit. d)] din lege, se arată că s-a instituit un regim de egalitate și echilibru între toți cetățenii țării și, totodată, prin reglementarea conținutului circumstanțelor atenuante facultative se va permite o mai bună individualizare a pedepselor ce vor fi aplicate de instanțele de judecată. Faptul că actualul cod nu face nicio diferență între o persoană care a avut o bună conduită înainte de săvârșirea infracțiunii, care este infractor primar și care, poate, a ajuns accidental în fața judecătorului prin comparație cu o persoană recidivistă nu este de natură a crea o situație de echilibru și bună administrare a politicilor penale în România. Mai mult decât atât, faptul că actuala reglementare nu ține cont de conduita persoanei în cursul procesului penal, reținând că nerecunoașterea săvârșirii unei fapte penale nu numai că nu este o circumstanță atenuantă, dar este chiar o circumstanță agravantă, a impus introducerea prevederilor din Directiva Uniunii Europene 2016/343. ...
\n
120.În privința art. I pct. 15 [cu referire la art. 75 alin. (3)] din lege, se arată că acesta a fost necesar pentru a permite judecătorului ca prin propriile simțuri să stabilească în ce condiții și alte elemente pot duce la concluzia că se pot acorda circumstanțe atenuante. Astfel, se impune consacrarea caracterului exemplificativ al circumstanțelor facultative pentru a acorda posibilitatea judecătorului să individualizeze în mod optim pedeapsa, în raport cu toate împrejurările personale și reale ale faptei. ...
\n
121.În privința art. I pct. 20 [cu referire la 96 alin. (4)] din lege, se arată că politica penală a unui stat poate, la un moment dat, să prevadă anumite elemente de clemență. Astfel, Parlamentul României a considerat că se poate introduce și acordarea unui beneficiu pentru a se evita revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere atunci când noua infracțiune săvârșită este din culpă, și nu cu intenție, iar pedeapsa aplicată este mai mică de un an. O asemenea reglementare nu reprezintă o încălcare a prevederilor constituționale și în orice stat democratic, atunci când se pune în discuție politica de prevenire și reeducare, se reține și acordarea de beneficii cum ar fi: executarea pedepselor prin muncă în folosul comunității, aplicarea pedepsei sub supraveghere, grațiere, circumstanțe atenuante pentru acoperirea integrală a prejudiciului etc. Acesta a fost motivul pentru care s-a considerat că o persoană poate fi reeducată atunci când, din culpă, săvârșește o infracțiune minoră, poate beneficia de menținerea măsurii de supraveghere și nu este obligatorie încarcerarea acesteia într-un penitenciar. ...
\n
122.În privința art. I pct. 21 [cu referire la art. 100] din lege, se subliniază că autorii obiecției de neconstituționalitate se află în eroare, întrucât, deși pretind că legiuitorul are obligația de a stabili un regim sancționator echitabil și proporțional, în realitate doresc aplicarea unui regim complet nelegal, în sensul aplicării unor pedepse minime, considerând că infracțiunile nu sunt grave, dar cu mărirea fracțiilor de pedeapsă executate atunci când se pune în discuție liberarea condiționată, considerând că acestea sunt grave. ...
\n
123.Se arată că Parlamentul are competența de a reglementa elemente de clemență în politica sa penală, putând acorda, astfel, unele beneficii persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală pentru ca acestea să aibă efectiv șansa unei reabilitări în societate. Reglementarea unei fracții de pedeapsă mai reduse care trebuie executate ține de competența Parlamentului, iar acestea, astfel cum au fost stabilite prin legea criticată, sunt suficiente pentru a demonstra judecătorului că persoana în cauză a înțeles consecințele faptelor sale și că este gata să se îndrepte. De altfel, condiția suplimentară impusă, că judecătorul va dispune măsura doar dacă are convingerea că cel condamnat s-a îndreptat și se poate integra în societate, este de natură a regla orice inconvenient. ...
\n
124.Fracția din pedeapsă ce a fost executată sau care este considerată executată creează doar o vocație la liberare condiționată, iar nu o obligație a judecătorului, iar cel care va avea marja de apreciere necesară va fi judecătorul învestit cu soluționarea cauzei, astfel că nu se poate susține încălcarea principiului independenței judecătorului care, potrivit alin. (1) al art. 100 „poate fi dispusă, dacă (...)“. Rolul statului este acela de a corecta și de a reintegra în societate persoanele care au fost condamnate și nu de a le îndepărta și a le ține în închisori pentru perioade cât mai îndelungate, astfel încât să devină nerecuperabile pentru societate. ...
\n
125.Se apreciază că numeroasele condamnări dispuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României pentru supraaglomerarea din închisori își pot găsi rezolvarea și în această normă, cu atât mai mult cu cât instanța de la Strasbourg a pronunțat deja Hotărârea-pilot din 25 aprilie 2017, în cauza Rezmiveș și alții împotriva României, prin care a obligat statul român să prezinte un calendar clar privind măsurile generale de rezolvare a supraaglomerării din închisori și de îmbunătățire a condițiilor din penitenciare. Această modificare reprezintă cea mai bună modalitate de rezolvare a acestor probleme. ...
\n
126.În privința art. I pct. 22, 23 și 24 [cu referire art. 112^1 alin. (1), (2), (2^1) și (3)] din lege, se arată că, în raport cu Directiva 2014/42/UE, s-a introdus obligativitatea existenței unor probe și a unor circumstanțe de natură a stabili că pot fi confiscate și alte bunuri atunci când fapta pentru care este condamnat asigură un folos material, iar pedeapsa aplicată este de cel puțin patru ani. Modificarea prevede dreptul instanței de a aprecia asupra unei disproporții între veniturile licite și averea persoanei. Modificarea permite ca în situația în care „instanța își formează convingerea în baza circumstanțelor cauzei, inclusiv a elementelor de fapt și a probelor administrate“, să aprecieze dacă se impune confiscarea bunurilor transferate de către persoana condamnată unui membru de familie, unei persoane fizice sau juridice care cunoșteau sau ar fi trebuit să cunoască faptul că scopul transferului făcut de către cel condamnat este evitarea confiscării. Nu este vorba despre bunurile dobândite prin infracțiune sau despre acelea care au provenit din activitatea infracțională, ci despre acelea care se confiscă în plus, fiind așadar extinsă confiscarea și restrânsă drastic prezumția de dobândire licită a averii, astfel că se impune o cât mai clară și mai restrictivă posibilitate de extindere a acestei sancțiuni asupra terților de bună-credință. ...
\n
127.În ceea ce privește modificările operate la regimul confiscării extinse, s-au avut în vedere punerea în practică a Deciziei Curții Constituționale nr. 11 din 15 ianuarie 2015 și a Directivei 2014/42/UE raportat la bunurile care pot fi confiscate, infracțiunile care pot atrage măsura confiscării extinse, procedura confiscării, cerințele minimale care trebuie avute în vedere la aplicarea confiscării, convingerea instanței că bunurile sunt dobândite din activități infracționale, precum și la existența unei diferențieri de valoare dintre averea condamnatului și veniturile lui legale. ...
\n
128.Este, de asemenea, necesară reglementarea obligației instanței de a se baza pe probe certe, care să conducă la concluzia că persoana a săvârșit o faptă penală care a condus la îmbogățirea sa și care ar fi putut conduce și la obținerea celorlalte bunuri dobândite prin activități infracționale. Dacă aceste probe nu ar exista, s-ar ajunge la încălcarea principiului constituțional al dobândirii licite a averii. În măsura în care se va dispune confiscarea extinsă, se impune protejarea terțului dobânditor care a fost de bună-credință la dobândirea unor bunuri. ...
\n
129.Se subliniază că nu există niciun fel de suprapunere între alin. (3) și alin. (9) din cadrul art. 112^1 din Codul penal, având în vedere că alin. (3) se referă la valoarea bunurilor transferate, iar alin. (9), la persoanele către care se face transferul și condițiile pentru care aceste bunuri pot fi confiscate. ...
\n
130.În privința art. I pct. 26 și 27 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. b) și c) și art. 155 alin. (3)] din lege, se arată că, în realitate, critica formulată în privința acesteia nu este motivată; or, prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 impun cerința motivării sesizărilor, care implică atât invocarea normelor constituționale pretins încălcate, cât și expunerea argumentelor pe care este întemeiată critica de neconstituționalitate (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011). Prin urmare, aceasta apare ca fiind inadmisibilă. ...
\n
131.Pe fond, se arată că a fost necesară modificarea instituției prescripției, prin introducerea unor termene rezonabile de prescriere a răspunderii penale, pentru a impulsiona activitatea de descoperire, sancționare și combatere a infracțiunilor și pentru a evita posibilitatea ca anumite fapte penale să fie cercetate pe baza unui probatoriu precar, greu de verificat ca veridicitate. ...
\n
132.Se susține că la acest moment există un stoc foarte mare de dosare, multe care stau în nelucrare și reprezintă un risc pentru constatarea intervenirii prescripției. Este foarte dificil de acceptat ideea că, deși ar putea exista probe suficiente pentru tragerea la răspundere a unor persoane, în posesia cărora s-ar afla organele judiciare timp îndelungat, aceste instituții nu ar întreprinde demersuri efective de tragere la răspundere a celor vinovați. În aceste condiții, se impunea impulsionarea activității de cercetare penală și de asigurare a respectării principiului aflării adevărului și asigurarea scopului pedepsei, de prevenție și reeducare a făptuitorului, în sensul că ea trebuie să fie aplicată cât mai aproape de momentul săvârșirii infracțiunii. Totodată, având în vedere că noul Cod penal a redus pedepsele aplicate pentru o parte din infracțiuni, însă a majorat termenele de prescripție, s-a considerat că este normal ca și aceste termene de prescripție, cu excepția infracțiunilor pentru care pedeapsa este mai mare de 20 de ani, să fie reduse. ...
\n
133.Se arată că, prin modificarea art. 155 din Codul penal, se urmărește stabilirea unor criterii concrete privind termenul special al prescripției, și anume obligativitatea comunicării actelor de procedură, comunicare în raport cu care se calculează termenul de prescripție. Se impune revenirea la forma inițială a textului de cod penal, dat fiind faptul că actuala reglementare a reprezentat, în ceea ce privește protecția drepturilor și libertăților fundamentale, un regres și o formă de vătămare a acestora și a condus la situații greu de imaginat. ...
\n
134.Or, având în vedere că vechea reglementare și-a arătat caracterul echitabil și ponderat între protecția drepturilor și necesitatea tragerii la răspundere a unei persoane, pentru o perioadă de mai bine de 45 de ani, este mai mult decât necesară revenirea la forma anterioară a normei de prescriere specială a răspunderii penale. ...
\n
135.În privința art. I pct. 29 [cu referire la art. 173 alin. (2)-(5)] din lege, se arată că rațiunea acestuia o reprezintă faptul că în practică instanțele aplică în mod total neunitar obligativitatea și întinderea obligativității aplicării dispozițiilor constituționale cu privire la punerea în aplicare, obligatorie și imediată, a elementelor cuprinse în deciziile Curții Constituționale, precum și a nepunerii în acord, pe termen foarte lung, de către Parlament, a dispozițiilor legii în vigoare cu textele declarate neconstituționale, astfel încât practica instanțelor a relevat hotărâri judecătorești total contradictorii cu privire la aceeași faptă, rezultând situații în care unele persoane au fost achitate, iar altele, condamnate. ...
\n
136.Legiuitorul a considerat necesară precizarea concretă cu privire la deciziile Curții Constituționale prin care se constată că numai anumite variante de incriminare pot fi considerate constituționale, că anumite fapte penale nu au fost incriminate constituțional, că anumite norme penale sau procesual penale sunt neconstituționale și se impun a fi considerate ca fiind întocmai ca o lege penală mai favorabilă și, ca atare, acestea vor avea efect direct asupra situațiilor juridice cu care au legătură, de îndată, de la data publicării în Monitorul Oficial a legii. De asemenea, se impune a se preciza că atât dispozitivul, cât și considerentele deciziei Curții Constituționale sunt obligatorii pentru judecătorul cauzei. ...
\n
137.Aceste reglementări sunt necesare dat fiind faptul că uneori judecătorul cauzei pronunță soluții cu ignorarea acestor decizii ale instanței constituționale, astfel că după pronunțarea deciziei Curții Constituționale există persoane condamnate pentru fapte declarate neconstituționale, dar judecătorii identifică diverse impedimente procedurale pentru a împiedica eliberarea acestora. Astfel, nimeni nu poate fi condamnat în temeiul unor legi declarate neconstituționale, întrucât în acest mod cetățeanul ar fi pus în situația de a executa pedepse în temeiul unor legi penale care nu mai există (alături de dreptul la un proces echitabil și dreptul de a fi judecat potrivit normei penale mai favorabile). ...
\n
138.Or, în acest context de aplicare neunitară și neprevizibilă a normei se impune adoptarea unui text care să prevadă expres că și în situația în care Curtea Constituțională apreciază că o anumită normă a fost abrogată/modificată neconstituțional se impune ca decizia să producă efecte atât pentru viitor, cât și pentru trecut, ca lege penală mai favorabilă, atunci când efectele continuă să se producă. Se subliniază faptul că se impune, astfel, ca la analizarea legii penale mai favorabile să fie luate în calcul și deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea, totală sau parțială, a unor norme de incriminare. ...
\n
139.În privința art. I pct. 31 și 32 [cu referire la art. 177 alin. (1) lit. b) și c) și art. 187^1] din lege, se arată că prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 impun cerința motivării sesizărilor, care implică atât invocarea normelor constituționale pretins încălcate, cât și expunerea argumentelor pe care este întemeiată critica de neconstituționalitate (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011); prin urmare, având în vedere lipsa motivării obiecției de neconstituționalitate în privința textelor antereferite, se apreciază că aceasta este inadmisibilă. ...
\n
140.În privința art. I pct. 38 [cu referire la art. 257 alin. (4)] din lege, se arată că obiecția de neconstituționalitate este nemotivată și urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, având în vedere că judecătorul are o deplină independență în aplicarea individualizată a pedepsei între limita minimă și maximă, astfel încât majorarea cu jumătate să poată fi încadrată ca explicând individualizarea atât timp cât subiectul la care se face referire este calificat, modificările intervenite referindu-se la introducerea sintagmei „militar“, iar pedeapsa fiind închisoarea. Este dreptul legiuitorului ca în anumite situații, în vederea ocrotirii unor instituții, să modifice limitele de pedeapsă. ...
\n
141.În privința art. I pct. 39 și 40 [cu referire la art. 269 alin. (3)-(6)] din lege, se menționează faptul că s-a introdus limitarea până la un anumit grad de rudenie pentru a se elimina arbitrariul din deciziile instanțelor de judecată, având în vedere că textul în vigoare prevede că „favorizarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește“. Astfel, nu se poate avea în vedere pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) referitor la previzibilitate, claritate și precizie și nici susținerea că nu se corelează cu art. 177 în care se face referire la rude de gradul al treilea. ...
\n
142.Cu privire la prima teză a alin. (3) privind membrul de familie, se arată că legiuitorul nu este ținut de dispoziția generală de la art. 177, putând considera că o infracțiune poate fi săvârșită sau nu și în condițiile în care gradul de rudenie se restrânge sau se mărește. ...
\n
143.Se mai arată că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 68 din 27 februarie 2017, care stabilește că atribuțiile fiecărei puteri a statului sunt riguros reglementate de Constituție, iar mecanismele de control și corectare a eventualelor acte emise de aceste puteri sunt cele date de legea fundamentală, astfel încât intervenția organelor judiciare în activitatea celorlalte două puteri este una neconstituțională, drept care s-a impus introducerea unui nou alineat, alin. (4), la art. 269, care prevede că nu constituie infracțiunea de favorizare a făptuitorului emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative. De asemenea, dispunerea unor măsuri de către procuror/judecător potrivit conștiinței sale și fără ca această măsură să fie determinată de diverse foloase (ceea ce constituie deja infracțiunea de luare de mită) nu poate constitui fundament pentru sancționarea penală a acestora.
\n
Dacă în procedura de instrumentare a cauzelor se constată erori sau deficiențe, se poate aplica o sancțiune disciplinară, care poate fi apreciată ca atare de către Consiliul Superior al Magistraturii, inclusiv prin excluderea din magistratură. Or, dacă pentru legiuitor nu poate constitui favorizare adoptarea de acte normative, nici pentru magistrat o opinie contrară a altuia (în speță, un procuror) nu poate atrage răspunderea penală a acestuia, întrucât actele emise de magistrați pot fi cenzurate doar în căile de atac, în cadrul procedurilor judiciare. În plus, dacă declarația unui martor sau lucrarea unui expert este mincinoasă, va fi sancționată potrivit legii care incriminează fapta de mărturie mincinoasă, astfel că nu se justifică o dublă incriminare, cu o pedeapsă suplimentară, dacă acestea sunt favorabile unui suspect/ inculpat și nu împotriva sa. ...
\n
144.Cu toate acestea, realitatea juridică românească arată faptul că în continuare unitățile de parchet investighează felul în care magistrații ori experții emit soluții bazate pe propriile lor raționamente juridice, fără conotații infracționale. În aceste condiții, se apreciază că se impune emiterea unei norme care să transpună în practică „decizia Curții Constituționale“, astfel încât aceasta să poată fi aplicată. ...
\n
145.Se mai indică faptul că introducerea alineatelor (5) și (6) este necesară pentru a pune capăt controverselor jurisprudențiale în această materie și pentru a consacra la nivel legislativ o soluție care să asigure unificarea jurisprudenței. ...
\n
146.În privința art. I pct. 41 [cu referire la art. 273 alin. (4)] din lege, se arată că, în aplicarea Directivei 2016/343, s-a intervenit la articolul privind mărturia mincinoasă, stabilindu-se că nu există această infracțiune atunci când există riscul de autoincriminare, când se refuză declararea în sensul solicitat de organele judiciare sau atunci când s-a exercitat o presiune asupra martorului. Se susține că, în conformitate cu art. 7 din Directiva 2016/343, care dispune asupra „dreptului de a păstra tăcerea și de a nu se autoincrimina“, s-a extins aplicarea și pentru martorul a cărei prezență într-o cauză penală este mai mult decât edificatoare pentru stabilirea existenței unei fapte penale. Se apreciază că este clar reglementată obligația autorităților de a strânge probe independent de voința celui cercetat. Totodată, refuzul de a se autoincrimina este clar stipulat și nu constituie o dovadă a săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă. ...
\n
147.De asemenea, potrivit punctului de vedere comunicat, se impune a fi delimitată mărturia mincinoasă de mărturii divergente în cursul unui proces. Astfel, este posibil ca în cadrul unui proces să existe declarații care se contrazic sau care sunt apreciate de către procuror a fi divergente în raport cu probatoriul, însă aceste aspecte sunt normale în cursul unor cercetări, deoarece un martor poate reține ceva și un altul altceva sau poate aprecia o situație într-un fel și un altul într-o altă manieră. Or, nu poate constitui mărturie mincinoasă simpla apreciere a procurorului că o persoană nu are declarații concordante cu unii inculpați sau cu alți martori, dacă nu există vreo probă din care să rezulte reaua-credință a acestuia. ...
\n
148.În privința art. I pct. 42 [cu referire la art. 277 alin. (1)-(3)], precum și a art. I pct. 43 [cu referire la art. 277 alin. (3^1) și (3^2)] din lege, se arată că, în aplicarea directivei privind prezumția de nevinovăție, s-a considerat că există infracțiune atunci când magistratul sau funcționarul public divulgă informații confidențiale din anchetă sau în timp ce cercetarea este în desfășurare, când se dezvăluie mijloace de probă sau înscrisuri oficiale, perioadă de timp în care persoana cercetată/judecată nu este condamnată fiind considerată nevinovată. Dacă înainte de condamnarea definitivă a persoanei suspectate, funcționarul public face referiri la aceasta ca și cum ar fi fost condamnată, se încalcă prezumția de nevinovăție (art. 4 și 5 din Directiva 2016/343). Se arată că de vreme ce o persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție până la dovada contrarie, orice element din dosar făcut public și dezbătut poate afecta drepturile și libertățile fundamentale ale respectivei persoane. ...
\n
149.Se apreciază că sunt necesare sancționarea oricăror comportamente oficiale care sunt de natură a înfrânge prezumția de nevinovăție și care sunt de natură a compromite judecarea în mod obiectiv a cauzei, precum și păstrarea drepturilor civile ale persoanelor acuzate de săvârșirea unor fapte penale, iar susținerea că în fața instanței, unde procedura de judecată este publică, textul nu poate fi aplicat este neîntemeiată, întrucât textul face referire expresă la magistrat sau funcționar public, precum și la situația în care interdicția de publicare este impusă de legea de procedură penală. Prin urmare, nu se poate reține nicio încălcare a Constituției. ...
\n
150.În privința art. I pct. 46 [cu referire la art. 290 alin. (3)] din lege, se apreciază, în principal, că obiecția de neconstituționalitate este inadmisibilă, în considerarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care impun cerința motivării sesizărilor și implică atât invocarea normelor constituționale pretins încălcate, cât și expunerea argumentelor pe care este întemeiată critica de neconstituționalitate (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011). În subsidiar, cu privire la termenul de 1 an pe care îl are la dispoziție mituitorul pentru a denunța o faptă înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat, el are ca efect doar nepedepsirea celui care a dat mită. Textul a fost introdus și ca urmare a Concluziilor din Raportul de conformitate al GRECO din 12 decembrie 2014 privind „regretul efectiv“. Introducerea termenului de un an reprezintă o sancțiune firească referitor la o persoană care are cunoștință despre săvârșirea infracțiunii; în caz contrar, în lipsa termenului, se acceptă faptul că o persoană este absolvită de orice fel de vină pentru o perioadă de timp nedeterminată în care aceasta în realitate a săvârșit o infracțiune și a fost și tăinuitorul acestei infracțiuni. ...
\n
151.Propunerea de modificare a art. 290 alin. (3) se impune deoarece este necesar ca imunitatea absolută a „denunțătorului“ să fie cenzurată de lege. Astfel, cel care oferă mită sau cumpără influență nu mai are la „dispoziție“ decât 1 an pentru a denunța fapta și astfel se limitează posibilitatea acestuia de a scăpa de pedeapsă chiar dacă a săvârșit fapta prevăzută de legea penală. Aceasta deoarece în ultimii ani se constată o foarte mare dezavuare publică în privința modalității în care se procedează cu persoanele care au comis infracțiuni grave (de exemplu, dare de mită) și care rămân nepedepsite, dar și cu sumele de bani pe care acestea le-au dobândit în mod abuziv din comiterea unor fapte grave.
\n
Denunțarea unor infracțiuni de mită se face de făptuitorul care regretă fapta comisă într-un anumit termen de la comiterea faptei, iar nu atunci când acesta este cercetat pentru alte fapte grave de organele de cercetare penală, caz în care seriozitatea și realitatea denunțării propriei fapte apare ca fiind extrem de discutabilă. În aceste condiții, este imoral și contrar scopului normelor de drept penal dar și statului de drept ca această categorie de infractori să denunțe propria faptă, doar cu scopul de a beneficia de o dublă protecție legală: pe de o parte, să nu răspundă pentru fapta de corupție denunțată și, pe de altă parte, să primească o reducere la jumătate a pedepsei pentru alte fapte comise.
\n
Mai mult, aceste facilități imorale pot conduce foarte ușor la situații de lezare gravă a drepturilor unor persoane care, fără a exista altfel de probe decât aceste denunțuri, pot fi cercetate penal și față de care se pot dispune măsuri preventive grave sau chiar de condamnare. Totodată, din ce în ce mai mulți denunțători se răzgândesc pe parcursul derulării procesului penal al persoanei denunțate, iar aceste schimbări de depoziție au fost făcute publice, provocând indignare publică în legătură cu acele dosare penale în care s-au dispus și măsuri preventive. De aceea, modificarea operată are ca scop exonerarea de răspundere penală a făptuitorului doar dacă denunță fapta sa de corupție în termen de un an de la comitere, ceea ce înseamnă că dacă o denunță după acest termen nu mai beneficiază de exonerarea de răspundere penală. ...
\n
152.Se susține că și în alte state există norme asemănătoare cu cele propuse. De exemplu, în Portugalia, dacă autorul, înainte de comiterea faptei, în mod voluntar, renunță la oferta sau la promisiunea pe care a acceptat-o, sau restituie avantajul, sau, în cazul unui bun consumptibil, restituie valoarea sa, este scutit de pedeapsă. În acest stat, acordarea unui ajutor concret (deci nu denunțul, care poate fi subiectiv și nereal) în strângerea dovezilor decisive în vederea identificării sau prinderii celorlalți participanți reprezintă o cauză legală de reducere a pedepselor. ...
\n
153.În același sens, de a se institui un termen rezonabil în care un mituitor este exonerat de răspundere, este și recomandarea făcută statului român de către GRECO. Astfel, în raportul de conformitate (a treia rundă pentru România), adoptat la 7 decembrie 2012 și publicat la 11 februarie 2013, sa constatat că: „Un element de constrângere sau victimizare a denunțătorului pare să lipsească în majoritatea cazurilor și aspectul că de obicei fapta este raportată după mai multe luni sau ani de la comitere ridică serioase semne de întrebare asupra necesității acordării imunității judiciare unei persoane care a contribuit la perpetuarea culturii infracționale. Același lucru se aplică și la problema folosului necuvenit, care este restituit în mod sistematic în practică. Această împrejurare doar crește riscul de folosire greșită a dispozițiilor referitoare la regretul efectiv“. În concluzie, GRECO a apreciat că „autoritățile au analizat implementarea mecanismului regretului efectiv, dar este regretabil că nu s-au luat măsuri ulterioare pentru a revizui nepedepsirea automată, pentru a clarifica condițiile în care poate fi invocată apărarea regretului efectiv și pentru a se abroga restituirea folosului necuvenit în asemenea cazuri“. Or, fără să se implementeze cele dispuse de GRECO, forma în vigoare a Codului penal menține avantajul denunțătorilor-mituitori, indiferent de perioada de timp scursă de la data săvârșirii faptei și de inițiativa săvârșirii faptei de luare/dare de mită. ...
\n
154.În privința art. I pct. 47 [cu referire la art. 291 alin. (1)] din lege, se arată că modificarea operată este imperios necesară, deoarece trebuie să se realizeze o diferențiere legală între această faptă și cea de înșelăciune. Ca atare, s-a introdus o condiție nouă, și anume se cere, pentru existența infracțiunii, ca acțiunea de traficare să fi avut loc. Este o reglementare necesară deoarece la acest moment nu este clar în legislația penală când o persoană săvârșește infracțiunea a cărei modificare se propune și când pe cea de înșelăciune, atunci când doar se laudă că poate interveni pe lângă un funcționar public și în acest fel induce în eroare terța persoană. Așadar, dacă acțiunea de traficare (influența) nu a fost consumată, simpla „laudă“, care conduce la dobândirea unor foloase necuvenite, va continua să fie infracțiune, dar infracțiunea de înșelăciune. Mai mult, această modalitate de incriminare are ca scop să evite dubla incriminare, deoarece în actuala reglementare simpla afirmație că o persoană are influență asupra unui funcționar, deși această afirmație este nereală, întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, cât și pe cele ale infracțiunii de trafic de influență. ...
\n
155.Cu referire la susținerea că prin modificare faptele de trafic de influență nu atrag răspunderea dacă folosul este nematerial, introducerea sintagmei „foloase materiale“ a fost necesară pentru a stabili în ce condiții poate exista infracțiunea de trafic de influență, pentru că acesta trebuie să fie urmat de un folos. Nu se poate susține că există trafic de influență pentru obținerea unui „loc eligibil pe lista de candidatură a unui partid“ în lipsa unui folos. ...
\n
156.În privința art. I pct. 49 [cu referire la art. 295 alin. (3)] din lege, se apreciază că obiecția de neconstituționalitate este inadmisibilă, în considerarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care impun cerința motivării sesizărilor și implică atât invocarea normelor constituționale pretins încălcate, cât și expunerea argumentelor pe care este întemeiată critica de neconstituționalitate (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011). ...
\n
157.În privința art. I pct. 50 [cu referire la art. 297 alin. (1)] din lege, se arată că, în raport cu jurisprudența Curții Constituționale, s-a adoptat o modificare la nivelul infracțiunii de abuz în serviciu, în sensul introducerii sintagmelor „legi, ordonanțe de guvern sau ordonanțe de urgență“, „obținerea unui folos material necuvenit“, cu stabilirea unui prag de salariu minim brut pe economie sau a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime a unor persoane fizice sau juridice. Având în vedere că această infracțiune nu este de corupție, ea fiind o infracțiune determinată de un raport de muncă și exercitarea atribuțiilor ca urmare a raportului de muncă, Deciziile Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 și nr. 392 din 6 iunie 2017 au indicat ca modificările să prevadă posibilitatea aplicării unor sancțiuni de drept al muncii, respectiv sancțiuni disciplinare sau materiale, sancțiuni contravenționale și, doar în cazuri deosebite, sancțiuni penale. Curtea Constituțională a considerat că există elemente de neconstituționalitate în conținutul art. 297 alin. (1) din Codul penal, impunându-se modificarea, sub mai multe aspecte, respectiv a precizării actului normativ încălcat, precum și stabilirea unui grad în ceea ce privește gravitatea faptei. Se arată că în motivarea Curții Constituționale se regăsește și un punct de vedere al Comisiei de la Veneția, astfel încât s-a impus modificarea art. 297. ...
\n
158.Se susține că modalitatea în care a fost votat textul articolului este cea corectă, întrucât nu înseamnă că infracțiunea a fost „dezincriminată“, în schimb a fost eliminată posibilitatea abuzurilor flagrante în sensul subsumării oricărei îndepliniri a unui act de către un funcționar public noțiunii de abuz în serviciu. Eliminarea sintagmei „pentru altul“ reprezintă o consecință firească a faptului că trebuie sancționată atitudinea infracțională de obținere pentru sine sau propria familie în gradele de rudenie indicate a foloaselor materiale necuvenite. Nu trebuie omis faptul că acest articol survine dintr-o reglementare pur comunistă a unor relații de muncă și „posibilitatea“ sancționării în orice mod a acestora. Se mai susține că această infracțiune ar fi trebuit dezincriminată tocmai pentru că reprezintă o reminiscență comunistă și în realitate se poate aplica doar unor raporturi de muncă, neputând întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni de corupție. Se concluzionează în sensul că noul Cod penal a confirmat acest aspect, menționând infracțiunea de abuz în serviciu în capitolul „Infracțiuni de serviciu“, asimilarea acesteia unei infracțiuni de corupție fiind dată de legea specială, respectiv Legea nr. 78/2000, cu un scop unic, darea acesteia în competența de cercetare a Direcției Naționale Anticorupție și libertatea de a sancționa penal activitatea politică. ...
\n
159.Se mai susține că, din analiza convențiilor și tratatelor internaționale la care România este parte, cum ar fi Convenția penală privind corupția, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, ratificată prin Legea nr. 27/2002, rezultă fără dubiu că fapte de corupție sunt cele prevăzute de art. 2 și 3 din Convenție, respectiv: luarea de mită, darea de mită, traficul de influență, spălarea produselor obținute din infracțiunile de corupție și infracțiuni contabile. Se poate constata cu ușurință că infracțiunile de abuz în serviciu și neglijență în serviciu nu se regăsesc reglementate ca fapte de corupție. Mai mult, în virtutea principiului suveranității, statul poate aprecia asupra unor condiții concrete de sancționare a unor fapte, de abrogare a altor fapte sau de modificare a unor prevederi legale. ...
\n
160.În privința art. I pct. 51 [cu referire la art. 297 alin. (3)] din lege, se apreciază că obiecția de neconstituționalitate este inadmisibilă, în considerarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care impun cerința motivării sesizărilor și implică atât invocarea normelor constituționale pretins încălcate, cât și expunerea argumentelor pe care este întemeiată critica de neconstituționalitate (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011). Cu privire la necesitatea introducerii acestui alineat, se arată că legiuitorul a avut în vedere considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 68 din 27 februarie 2017, paragrafele 110-115. ...
\n
161.În privința art. I pct. 52 [cu referire la abrogarea art. 298] din lege, se arată că, prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017 (paragraful 28) și Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 (paragrafele 68-70, 77 și 78), Curtea Constituțională a făcut aprecieri cu privire la introducerea infracțiunii de neglijență în serviciu în dreptul românesc și necesitatea ca această infracțiune să fie reconsiderată, existând un paralelism cu răspunderea din dreptul muncii, contravențională și civilă. Dispozițiile privind neglijența în serviciu au fost abrogate raportat la faptul că acestea se referă, ca și în cazul abuzului în serviciu, la raporturi stabilite în cadrul unui contract de muncă, iar neîndeplinirea sau îndeplinirea eronată este determinată de culpă și nu de intenție, ca formă a vinovăției. Mai mult, ca și abuzul în serviciu, ea se poate aplica oricărui funcționar care ar săvârși o faptă, indiferent de prejudiciul existent. Este foarte greu să se distingă între abaterea disciplinară și fapta penală, dat fiind că ambele forme sunt reglementate în același mod. Astfel, se ajunge la incriminări discreționare, fără elemente clare de distincție. ...
\n
162.În plus, față de Decizia Curții Constituționale nr. 518 din 6 iulie 2017, în care s-a configurat conținutul constitutiv al infracțiunii în aceeași manieră ca la abuzul în serviciu, devine imposibil de imaginat cum s-ar putea încălca expres o normă, dacă funcționarul nu ar cunoaște-o și nu ar urmări un scop ilicit. Astfel, există o contradicție: dacă funcționarul cunoaște textul de lege și îl încalcă voit, atunci forma de vinovăție a culpei nu poate fi reținută. Dacă nu îl cunoaște din motive independente de voința sa (nu are competența de a o cunoaște), atunci nu poate exista nicio formă de vinovăție a acestuia. ...
\n
163.În privința art. I pct. 53 [cu referire la art. 308 alin. (3) și (4)] din lege, se arată că nu se încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție prin faptul că s-a permis ca prejudiciul să fie achitat de o persoană, iar beneficiul pedepsei să se aplice tuturor făptuitorilor. Faptul că beneficiul poate fi al unei persoane sau al tuturor este o chestiune de opțiune a legiuitorului, pe care acesta o stabilește atunci când interesul său este de a recupera prejudiciul creat, iar relațiile dintre inculpați pot fi soluționate de aceștia în alte condiții (acțiune în desocotire). Cu privire la alin. (4), termenul prevăzut a fost stabilit tocmai pentru a asigura o posibilitate de acoperire a prejudiciului și nu are nicio legătură cu termenele stabilite în alte legi. ...
\n
164.Reconfigurarea art. 308 a fost necesară având în vedere că infracțiunile prevăzute la alin. (1) sunt comise și în mediul privat, iar interesul statului este de recuperare rapidă și integrală a prejudiciului creat printr-o faptă penală. Astfel, s-a dorit stimularea achitării prejudiciului de către inculpați tocmai cu scopul final menționat anterior. Pe cale de consecință, pentru a putea stimula pe cineva să îndeplinească un act s-a apreciat că este necesară acordarea unei facilități, respectiv reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate, aceasta tocmai pentru că interesul statului este să recupereze prejudiciile produse, inclusiv prin acordarea unei anumite clemențe legale cu scopul final al recuperării integrale a prejudiciului, și nu să țină în penitenciare persoanele care au produs prejudicii. Totodată, având în vedere necesitatea luării de măsuri în sensul sporirii interesului pentru achitarea sumelor datorate, a fost necesară introducerea unui alineat care să statueze faptul că de clauza de reducere a pedepselor beneficiază toți cei care au comis sau au participat la săvârșirea faptei, indiferent de persoana care a achitat prejudiciul provocat. ...
\n
165.În privința art. I pct. 62 [cu referire la art. 367 alin. (6)] din lege, se arată că legiuitorul a urmărit prin modificarea textului acordarea posibilității judecătorului de a diferenția participația penală și circumstanțele agravante de grupul infracțional. Legiuitorul a considerat că se impune revenirea la vechea reglementare din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, reglementare care era mai potrivită în raport cu rațiunea incriminării acestei infracțiuni. Grupul infracțional organizat trebuie să aibă o anumită structură și un scop precis, iar în obiectul său de activitate trebuie să intre infracțiuni grave. Astfel, în condițiile unei participări ocazionale la comiterea infracțiunilor, această participație va constitui una dintre formele participației penale la comiterea faptei care formează obiectul grupului, și nu grup infracțional organizat. ...
\n
166.Incriminarea faptei în noua formă este necesară pentru a da posibilitatea judecătorului, prin textul legal, să poată analiza diferențiat circumstanța agravantă de grupul infracțional, care presupune participarea mai multor persoane într-un mod organizat, pe paliere bine structurate și stabilite, astfel încât sancționarea grupului să se facă în raport cu gravitatea reală a faptei și nu doar printr-o simplă definiție lipsită de scopul pentru care a fost incriminat. ...
\n
167.Având în vedere cele anterior expuse, se apreciază că dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt constituționale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) și (5), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și (2), art. 24, art. 30, art. 31, art. 42, art. 61, art. 64 alin. (1), art. 69 alin. (2), art. 74, art. 75, art. 124 alin. (2) și (3), art. 131 alin. (1), art. 146, art. 147, precum și ale art. 148 din Constituție. ...
\n
168.Președintele Camerei Deputaților, în Dosarul nr. 1.051A/2018, arată că legea criticată respectă cerințele constituționale privind claritatea, precizia și previzibilitatea normelor juridice, atribuite să asigure sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, prevăzute de art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție României. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de claritate și previzibilitate, astfel încât acești destinatari să își poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, este invocată jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011 și Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, precum și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, și Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59. ...
\n
169.Se arată că legea criticată este clară, întrucât în conținutul său nu se regăsesc pasaje obscure sau soluții normative contradictorii, este precisă, fiind redactată într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicații sau justificări. Conceptele și noțiunile utilizate sunt configurate în concordanță cu dreptul pozitiv, iar stabilitatea soluțiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil și univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. ...
\n
170.Existența unor probleme de interpretare și aplicare a legii este inerentă oricărui sistem de drept, deoarece, în mod inevitabil, normele juridice au un anumit grad de generalitate; se face trimitere la Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 august 1998 și 24 mai 2007, pronunțate în cauzele Hertel împotriva Elveției, respectiv Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României. Se mai indică faptul că întinderea noțiunii de previzibilitate depinde însă, într-o largă măsură, de conținutul textului respectiv, de domeniul la care se referă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Asemenea consecințe nu au nevoie să fie previzibile cu o certitudine absolută. O atare certitudine, oricât de dorită ar fi, este imposibil de realizat și, mai mult, poate da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării. ...
\n
171.Referitor la principiul securității juridice, care cuprinde, în principal, neretroactivitatea legii, accesibilitatea și previzibilitatea legii, asigurarea interpretării unitare a legii, se apreciază că aceste exigențe sunt îndeplinite de legea criticată. ...
\n
172.Față de prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din Constituție, se subliniază faptul că, drept urmare a ratificării sau a aderării la convențiile internaționale, statul român și-a asumat obligațiile de a respecta și transpune prevederile internaționale în dreptul intern, obligații ce constituie garanții pentru protecția drepturilor și libertăților cetățenilor. Raportat la modificarea operată în privința art. 291 alin. (1) din Codul penal, se arată că este în concordanță atât cu Legea fundamentală, cât și cu prevederile Convenției penale privind corupția, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, ratificată prin Legea nr. 27/2002. Se susține că, în considerarea art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării“, competența de legiferare a acestuia nu poate fi limitată. Se concluzionează în sensul că actul normativ nu încalcă prevederile art. 11 alin. (1) din Constituție. ...
\n
173.În raport cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, se arată că deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, adică vizează cu aceleași efecte toate autoritățile publice și toate subiectele individuale de drept. Forma preconizată a textului art. 173 alin. (2)-(4) din Codul penal evidențiază caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, atât în ceea ce privește dispozitivul, cât și considerentele, astfel că prin textul nou-introdus este respectat efectul pentru viitor al acestora. În aceste condiții, se susține că, prin raportare la prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, care stabilesc că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, competența de legiferare a Parlamentului nu poate fi limitată, astfel că actul normativ nu încalcă prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție. ...
\n
174.Având în vedere cele expuse, se concluzionează în sensul că dispozițiile legii criticate sunt constituționale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) și (5), art. 11 alin. (1) și (2), precum și ale art. 147 alin. (4) din Constituție. ...
\n
175.Președintele Camerei Deputaților, în Dosarul nr. 1192A/2018, referitor la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, cu privire la susținerea conform căreia în procedura de adoptare a legii criticate nu a fost respectat termenul de 60 de zile, prevăzut la art. 75 alin. (2) din Constituție, se arată că Legea fundamentală nu reglementează nici modalitatea de calcul al acestui termen, nici data de la care el începe să curgă. Se mai arată că acest termen, contrar susținerilor autorului sesizării, nu a fost calificat de Curtea Constituțională drept termen aplicabil în raporturile constituționale dintre autoritățile publice, jurisprudența instanței de contencios constituțional referindu-se doar la termenele prevăzute la art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Se susține că, de altfel, o astfel de calificare nu ar fi posibilă, întrucât între autoritățile publice se află Parlamentul, fără a fi incluse în această categorie fiecare dintre Camerele care îl compun. Prin urmare, modalitatea de calcul al termenelor, aplicabilă în procedura de adoptare a actelor normative, rămâne cea prevăzută la art. 119 din Regulamentul Senatului, iar, conform acesteia, termenul de 60 de zile, care a început să curgă la data de 18 aprilie 2018, a fost corect calculat, potrivit dispozițiilor constituționale și regulamentare mai sus menționate. ...
\n
176.În ceea ce privește respectarea procedurii de convocare a Camerei Deputaților în sesiune extraordinară, se face trimitere la prevederile art. 61 alin. (2) și art. 66 din Constituție, arătânduse că, în privința acesteia, legiuitorul constituant a dispus, în mod exclusiv, cu privire la următoarele două aspecte: subiectele de drept competente să solicite convocarea fiecărei Camere în sesiune extraordinară și subiectul de drept abilitat să procedeze la convocarea unei Camere în cauză. Referitor la primul aspect, se arată că titularii dreptului de a solicita convocarea unei Camere a Parlamentului în sesiune extraordinară sunt, în mod expres și limitativ, enumerați în cuprinsul art. 66 din Constituție, aceștia fiind Președintele României, Biroul permanent al Camerei a cărei convocare se solicită și cel puțin o treime din numărul total al membrilor respectivei Camere.
\n
Se observă că prevederile constituționale nu reglementează și modalitatea concretă în care se realizează solicitarea, aceasta fiind, prin urmare, lăsată la latitudinea subiectelor de drept abilitate să se implice în acest demers. Prin raportare la aspectele anterior menționate, se arată că susținerile autorului sesizării de neconstituționalitate sunt neîntemeiate. Se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 223 din 13 aprilie 2016 și nr. 738 din 19 septembrie 2012. Se arată că, în conformitate cu prevederile art. 66 alin. (3) din Legea fundamentală, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 27 iunie 2018, Decizia Președintelui Camerei Deputaților nr. 5/2018 privind convocarea acestei Camere în sesiunea extraordinară din data de 2 iulie 2018, ora 14.00, pentru perioada 2-19 iunie 2018.
\n
În aplicarea prevederilor art. 66 alin. (2) din Constituție, în ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților din data de 27 iunie 2018, la pct. 12 de pe ordinea de zi, a fost înscris proiectul de decizie privind convocarea Camerei Deputaților în sesiune extraordinară. Totodată, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, conform căruia Președintele Camerei Deputaților face parte din Biroul permanent al acestei Camere și este președintele Biroului permanent, respectiv caracterul colegial al Biroului permanent și modalitatea în care se desfășoară lucrările în cadrul său, apare, în mod obiectiv, necesitatea ca cel puțin un membru să propună acestui organism colegial măsura preconizată, propunere care îmbracă forma unor acte pregătitoare, aferente etapei procedurale prealabile, pe care legiuitorul constituant nu a reglementat-o în mod expres. ...
\n
177.Referitor la mecanismul de adoptare a hotărârilor în Biroul permanent, se face trimitere la Decizia Biroului permanent al Camerei Deputaților nr. 2/2016 și se susține că toate documentele care urmează să fie prezentate în cadrul acestuia se depun la Secretariatul General al Camerei Deputaților, iar secretarul general al acestei Camere, cu aprobarea prealabilă a președintelui aceleiași Camere, întocmește proiectul ordinii de zi a Biroului permanent. Se susține că, în prezenta cauză, respectând această procedură, președintele Camerei Deputaților a depus un proiect de decizie privind convocarea Camerei Deputaților în sesiune extraordinară, arătând ordinea de zi și perioada de desfășurare a acesteia. Această solicitare a președintelui Camerei Deputaților, de convocare a unei sesiuni extraordinare, a fost dezbătută de Biroul permanent al Camerei Deputaților în ședința din 27 iunie 2018 și, în urma însușirii acestei propuneri de către majoritatea membrilor Biroului permanent, solicitarea președintelui s-a transformat întro cerere a Biroului permanent de convocare a sesiunii extraordinare. ...
\n
178.Pentru aceste motive, se susține că dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt constituționale în raport cu criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate de autorul sesizării de neconstituționalitate. ...
\n
179.Referitor la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, se susține că legea criticată respectă cerințele de claritate, precizie și previzibilitate impuse de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. Se face trimitere la Deciziile Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011 și nr. 447 din 29 octombrie 2013, precum și la Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, din 15 noiembrie 1996, 25 noiembrie 1996, 4 mai 2000 și 9 noiembrie 2006, pronunțate în cauzele Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Rotaru împotriva României, paragraful 55, și Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59. Se susține că, prin raportare la standardele de constituționalitate și convenționalitate stabilite prin jurisprudența anterior arătată, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție este clară, nu conține soluții juridice contradictorii și este precisă, fiind redactată într-un stil specific, normativ, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru adoptarea actelor normative. ...
\n
180.Se arată că în orice sistem de drept legile au un caracter inerent de generalitate, dar că normele pe care le conțin nu pot prezenta o precizie absolută, legiuitorul recurgând, mai degrabă, la trimiteri la categorii generale decât la categorii exhaustive. Se arată, totodată, că întinderea noțiunii de previzibilitate depinde, într-o mare măsură de conținutul dispozițiilor legale avute în vedere, de domeniul reglementat și de numărul și calitatea destinatarilor lor și că această nevoie de previzibilitate nu trebuie să ducă la o rigiditate excesivă, fiind necesar ca legea să poată fi adaptată schimbărilor de situație. Se face trimitere, de asemenea, la Decizia Curții Constituționale nr. 22 din 20 ianuarie 2016 și la Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 august 1998 și 24 mai 2007, pronunțate în cauzele Hertel împotriva Elveției și Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României. ...
\n
181.Cu privire la critica de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. I pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 5 alin. (1^1)-(1^4) din Codul penal, se susține că prin acestea legiuitorul a prevăzut criteriile și procedura de urmat pentru aplicarea legii penale mai favorabile, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014. Se mai arată că autorul obiecției de neconstituționalitate nu a motivat pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, motiv pentru care, din perspectiva acestei critici, obiecția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011. Se susține, totodată, că dispozițiile criticate nu contravin nici prevederilor art. 11 din Legea fundamentală. ...
\n
182.Referitor la abrogarea dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal și la modificarea art. 297 alin. (1) din același cod, prin dispozițiile art. I pct. 30 și 50 din legea criticată, se susține că aceste intervenții legislative sunt în acord atât cu prevederile Constituției, cât și cu cele ale Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003 și ratificată de România prin Legea nr. 365/2004. Se arată că aceste dispoziții legale au fost adoptate de Parlament, conform art. 61 alin. (1) din Constituție, că acestea nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală și că pretinsa încălcare, prin textele criticate, a principiului egalității în drepturi nu a fost motivată de autorul sesizării, motiv pentru care aceasta este inadmisibilă. ...
\n
183.Acest ultim aspect este susținut și cu privire la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (2) și (3) din Codul penal, în forma modificată prin art. I pct. 27 din legea criticată, făcându-se, din nou, trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011. Se arată că și aceste prevederi legale au fost adoptate conform art. 61 alin. (1) din Constituție. ...
\n
184.Cu privire la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 42 din legea criticată, referitoare la art. 277 alin. (1)-(3) din Codul penal, se susține că acestea nu contravin prevederilor art. 30, 31 și 127 din Constituție. Se arată că libertatea de exprimare nu este absolută, că aceasta poate fi exercitată în limitele prevăzute la art. 30 alin. (6) din Constituție și că, în considerarea valorilor enumerate în cuprinsul normei constituționale anterior menționate, au fost reglementate anumite limite în calea accesului persoanelor la anumite categorii de informații. ...
\n
185.De asemenea, se arată că autorul obiecției de neconstituționalitate invocă încălcarea, prin prevederile art. I pct. 21 și 26 din legea criticată, a dispozițiilor art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție, fără a motiva însă pretinsa încălcare, conform cerințelor prevăzute la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Se susține că independența judecătorilor nu este un scop în sine, ci o garanție oferită cetățenilor și că sarcina legiuitorului este de a realiza echilibrul necesar între independența și responsabilitatea judecătorilor, cu respectarea dispozițiilor constituționale în această materie și a angajamentelor pe care România și le-a asumat prin tratatele la care este parte. Se face trimitere la Deciziile Curții Constituționale nr. 2 din 11 ianuarie 2012 și nr. 1 din 8 februarie 1994, prin care instanța de contencios constituțional a statuat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procedurilor judiciare, conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție. ...
\n
186.În fine, cu privire la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 43 [cu referire la art. 277 alin. (3^2)] din legea criticată, se susține că acestea nu contravin prevederilor art. 131 alin. (1) din Constituție. Se arată, în acest sens, că, prin pronunțarea unor decizii de admitere, instanța de contencios constituțional nu devine un legiuitor pozitiv, ca efect al prevederilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală. ...
\n
187.Se conchide că dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt în acord cu prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3)-(5), art. 11 alin. (1) și (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și (2), art. 22, art. 30, art. 31, art. 124 alin. (2) și (3), art. 131 alin. (1), art. 147 alin. (4) și art. 148. ...
\n
188.Președintele Senatului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere până la data pronunțării prezentei decizii. ...
\n
189.Curtea, la termenul de judecată din 17 septembrie 2018, a amânat succesiv dezbaterile pentru datele de 16 și 24 octombrie 2018, când, având în vedere obiectul sesizărilor de neconstituționalitate, în temeiul art. 139 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea Dosarelor nr. 1.051A/2018 și nr. 1.192A/2018 la Dosarul nr. 1.050A/2018, care este primul înregistrat. Prin aceeași încheiere, Curtea, având în vedere complexitatea cauzei, în temeiul art. 395 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus continuarea deliberărilor asupra cauzei pentru data de 25 octombrie 2018, dată la care a pronunțat prezenta decizie. ...
\n
190.La dosarul cauzei președintele Partidului Național Liberal a transmis Curții Constituționale o solicitare de suspendare a soluționării cauzelor aflate pe rolul acesteia privitoare la modificările aduse Codului penal, până la finalizarea și publicarea punctelor de vedere ale Comisiei de la Veneția, respectiv până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a întrebărilor preliminare propuse a fi formulate, potrivit art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în Dosarul nr. 1.050A/2018. Se menționează faptul că, în data de 28 iunie 2018, Comisia de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei [APCE] a sesizat Comisia de la Veneția în vederea analizării modificărilor aduse Codului penal. ...
\n
191.De asemenea, la dosarul cauzei, Asociația Forumul Judecătorilor din România, cu sediul în București, a depus, în calitate de amicus curiae, un memoriu cu privire la obiecția de neconstituționalitate formulată. Totodată, Asociația Forumul Judecătorilor din România, cu sediul în București, printr-un înscris distinct, a adresat Curții Constituționale un apel pentru valorificarea opiniilor Comisiei de la Veneția în privința modificărilor aduse Codului penal. ...
\n
192.În Dosarul nr. 1.050A/2018, autorii obiecției de neconstituționalitate, în prealabil motivării acesteia, au solicitat Curții Constituționale formularea a cinci întrebări preliminare în baza art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene [în continuare TFUE], după cum urmează: ...
\n
193.Întrebarea nr. 1: „Procedura de control prealabil al constituționalității unei legi, procedură prevăzută de art. 15 din Legea nr. 47/1992, reprezintă un litigiu real în sensul art. 267 din TFUE?“ ...
\n
194.Întrebarea nr. 2: „Art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană [în continuare TUE], coroborat cu art. 4 din TUE, și principiul supremației dreptului Uniunii se opun adoptării și intrării în vigoare a unor măsuri naționale de ordin legislativ care ar avea ca efect violarea gravă a unei valori dintre cele prevăzute de art. 2 din TUE, respectiv violarea statului de drept în ordinea juridică națională a unui stat membru al UE (măsurile prevăzute de art. I punctul 39, punctul 40 cu privire la alin. 4 și alin. 6, precum și punctul 41 cu privire la alin. 4, literele a, c și d din Legea nr. 406/2018 adoptată de Parlament, prin care legiuitorul a restrâns în mod sever sfera de aplicare a infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizare a infractorului)?“ ...
\n
195.Întrebarea nr. 3: „Dispozițiile art. 2-4 din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 alineatul 2 litera c) din Tratatul privind Uniunea Europeană, referitoare la lupta împotriva corupției, care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că se opun măsurii naționale prevăzute de art. I pct. 22, 23 și 24 din Legea nr. 406/2018 aprobată de către Parlamentul României, prin care legiuitorul a condiționat infracțiunea de abuz în serviciu de obținerea unui folos material necuvenit pentru făptuitor sau pentru o rudă de până la gradul al II-lea inclusiv?“ ...
\n
196.Întrebarea nr. 4: „Art. 5 și art. 6 din Directiva 2014/42/UE trebuie interpretate în sensul în care se opun art. III și art. I pct. 50 din «Legea nr. 406/2018» aprobată de către Parlamentul României, prin care legiuitorul a impus cerințe mai restrictive pentru aplicarea confiscării extinse decât cele prevăzute de Directivă?“ ...
\n
197.Întrebarea nr. 5: „Art. 2 din TUE, coroborat cu art. 4 din TUE și principiul efectivității se opun adoptării și intrării în vigoare a măsurii prevăzute de art. I, punctele 26 și 27 din «Legea nr. 406/2018» aprobată de către Parlamentul României (prin care legiuitorul a redus termenele de prescripție în materie penală de o asemenea manieră încât o mare parte a proceselor penale din România nu vor mai putea fi finalizate ca urmare a intervenirii prescripției), măsură națională de ordin legislativ care ar avea ca efect violarea gravă a unei valori dintre cele prevăzute de art. 2 din TUE, respectiv violarea statului de drept în ordinea juridică națională a unui stat membru al UE?“ ...
\n
198.Cu privire la admisibilitatea celor 5 întrebări preliminare propuse, se arată că prezenta procedură este una care are loc în fața unei instanțe cu unic grad de jurisdicție, iar Curtea Constituțională este o instanță în sensul art. 267 din Tratat. Se fac trimiteri la Hotărârea din 30 septembrie 2003, pronunțată în cauza C-224/01 Köbler împotriva Austriei, și Hotărârea din 5 iunie 2018, pronunțată în cauza C-673/16 Relu Adrian Coman și alții împotriva Inspectoratului General pentru Imigrări și a Ministerului Afacerilor Interne. Având în vedere faptul că atât controlul a priori, cât și cel a posteriori de constituționalitate vizează verificarea conformității legii cu Constituția, se subliniază că în măsura în care transmiterea unei întrebări preliminare a fost declarată admisibilă de către Curtea Constituțională și de către CJUE, mutatis mutandis transmiterea unei întrebări preliminare este admisibilă și în cadrul controlului a priori de constituționalitate.
\n
Se indică faptul că, pentru evaluarea admisibilității cererii de trimitere a întrebărilor preliminare, trebuie analizată îndeplinirea următoarelor condiții: (i) să fie vorba despre interpretarea tratatului sau a actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; (ii) să nu existe jurisprudență în materia respectivă care să poată fi aplicată în cazul dat; (iii) interpretarea corectă care trebuie dată normei de drept în cauză să nu fie evidentă; (iv) întrebarea să fie pertinentă/să aibă influență asupra soluționării cauzei (răspunsul Curții fiind necesar pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză). ...
\n
199.
\n
Raportat la cauza de față, se menționează că cererea de înaintare a unor întrebări preliminare (i) vizează interpretarea unor dispoziții din Tratat și din normele de drept derivat ale Uniunii Europene, cu privire la care (ii) nu există jurisprudență care să poată fi aplicată în cazul dat și pentru care (iii) interpretarea corectă nu este evidentă. Totodată, se susține că întrebările preliminare propuse a fi înaintate sunt pertinente, răspunsul CJUE fiind necesar pentru pronunțarea de către instanța națională a unei soluții în prezenta procedură. Potrivit art. 2 din TUE, Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților.
\n
Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați. În temeiul principiului cooperării loiale, prevăzut de art. 4 din TUE, trebuie arătat că încrederea reciprocă dintre statele membre și în special dintre instanțele lor se întemeiază pe premisa fundamentală potrivit căreia statele membre împărtășesc o serie de valori comune pe care se întemeiază Uniunea, după cum se precizează la art. 2 din TUE. În temeiul aceluiași principiu, le este interzis statelor membre să adopte sau să mențină dispoziții legislative care să fie contrare sau care să reprezinte un obstacol pentru îndeplinirea obiectivelor tratatelor. ...
\n
CURTEA, examinând obiecția de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, rapoartele judecătorului-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
\n
200.
\n
Cu privire la cererile formulate de președintele Partidului Național Liberal privind amânarea/suspendarea soluționării cauzelor până la o dată ulterioară formulării și comunicării punctului de vedere al Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția), plenul Curții constată că punctul de vedere despre care fac vorbire autorii cererilor vizează competența principală a Comisiei de la Veneția, aceea de a oferi statelor membre solicitante consiliere legală, sub forma opiniilor legale/avizelor exprimate cu privire la proiecte de acte normative sau legislație aflată în vigoare, care este supusă revizuirii. Aceste opinii legale/avize pot fi valorificate în cadrul procesului de legiferare, în elaborarea sau modificarea actelor normative, iar nu în cadrul controlului de constituționalitate efectuat de Curtea Constituțională, care vizează exclusiv verificarea conformității cu Constituția României a dispozițiilor legale deja adoptate de autoritatea legiuitoare. Prin urmare, plenul Curții Constituționale constată că, în analiza materiei supuse controlului de constituționalitate în prezentele cauze, punctul de vedere formulat de Comisia de la Veneția nu prezintă relevanță constituțională [a se vedea și Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii]. ...
\n
201.
\n
De asemenea, Curtea mai reține că cererea formulată a rămas fără obiect ca urmare a faptului că, între timp, Avizul nr. 930/2018 privind modificările aduse Codului penal și Codului de procedură penală a fost adoptat de Comisia de la Veneția, la cea de-a 116-a sa reuniune plenară din 19-20 octombrie 2018. ...
\n
202.
\n
Curtea respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebările preliminare formulate în Dosarul nr. 1.050A/2018, având în vedere că, în cadrul controlului a priori de constituționalitate, instanța constituțională nu poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene [a se vedea Decizia nr. 533 din 18 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 3 august 2018, paragraful 41 și următoarele]. ...
\n
203.
\n
Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale art. 1, art. 10, art. 15, art. 16 și art. 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor legale criticate. ...
\n
204.
\n
Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 2 [cu referire la art. 5 alin. (1^1)-(1^4)], pct. 4 [cu referire la art. 17 lit. a)], pct. 5 [cu referire la art. 35 alin. (1) fraza a doua], pct. 6 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b), c) și e)], pct. 10 [cu referire la art. 64 alin. (1)], pct. 11 [cu referire la abrogarea art. 64 alin. (6)], pct. 13 [cu referire la art. 75 alin. (1) lit. d)], pct. 14 [cu referire la art. 75 alin. (2) lit. d)], pct. 15 [cu referire la art. 75 alin. (3)], pct. 17 [cu referire la abrogarea art. 91 alin. (1) lit. c)], pct. 20 [cu referire la art. 96 alin. (4)], pct. 21 [cu referire la art. 100], pct. 22 [cu referire la art. 112^1 alin.
\n
(1)și (2)], pct. 23 [cu referire la art. 112^1 alin. (2^1)], pct. 24 [cu referire la art. 112^1 alin. (3)], pct. 26 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. b) și c)], pct. 27 [cu referire la art. 155 alin. (2) și (3)], pct. 29 [cu referire la art. 173 alin. (2)-(5)], pct. 30 [cu referire la abrogarea art. 175 alin. (2)], pct. 31 [cu referire la art. 177 alin. (1) lit. b) și c)], pct. 32 [cu referire la art. 187^1], pct. 38 [cu referire la art. 257 alin. (4)], pct. 39 [cu referire la art. 269 alin. (3)], pct. 40 [cu referire la art. 269 alin. (4)-(6)], pct. 41 [cu referire la art. 273 alin. (4)], pct. 42 [cu referire la art. 277 alin. (1)-(3)], pct. 43 [cu referire la art. 277 alin. (3^1) și (3^2)], pct. 46 [cu referire la art. 290 alin.
\n
(3)], pct. 47 [cu referire la art. 291 alin. (1)], pct. 49 [cu referire la art. 295 alin. (3)], pct. 50 [cu referire la art. 297 alin. (1)], pct. 51 [cu referire la art. 297 alin. (3)], pct. 52 [cu referire la abrogarea art. 298], pct. 53 [cu referire la art. 308 alin. (3) și (4)] și pct. 62 [cu referire la art. 367 alin. (6)] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, precum și a legii în ansamblul său. ...
\n
205.
\n
Autorii sesizărilor susțin că dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, alin. (4) referitor la statul român și alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind retroactivitatea legii penale mai favorabile, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) și (2) referitor la accesul liber la justiție, art. 22 privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 31 privind dreptul la informație, art. 42 privind interzicerea muncii forțate, art. 61 privind rolul și structura Parlamentului, art. 64 alin. (1) privind organizarea internă a Camerelor Parlamentului, art. 66 alin. (2) și (3) referitor la sesiunile parlamentare, art. 74 privind inițiativa legislativă, art. 75 privind sesizarea Camerelor, art. 124 alin. (2) și (3) privind înfăptuirea justiției și, cu privire specială, asupra independenței judecătorilor, art. 127 privind caracterul public al ședințelor de judecată, art. 131 alin. (1) și (2) privind rolul Ministerului Public, art. 146 privind atribuțiile Curții Constituționale, art. 147 alin. (1) și (4) privind efectele deciziilor Curții Constituționale și art. 148 privind obligațiile rezultate în urma aderării la Uniunea Europeană. ...
\n
(1)206. Propunerea legislativă a fost inițiată de 179 de deputați și senatori, fiind înregistrată la Senat la data de 18 aprilie 2018. La data de 3 iulie 2018, Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției a adoptat un raport de admitere cu amendamente. La aceeași dată, Senatul a adoptat propunerea legislativă [pentru = 74, împotrivă = 28, abțineri = 9]. Propunerea legislativă astfel adoptată a fost transmisă Camerei Deputaților. ...
\n
207.La data de 3 iulie 2018, Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției a adoptat un raport de admitere cu amendamente. La data de 4 iulie 2018, Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă [pentru = 167, împotrivă = 97, abțineri = 19, nu au votat = 1]. ...
\n
208.La data de 4 iulie 2018 legea a fost depusă la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii și trimisă la promulgare în data de 6 iulie 2018. La data de 5 iulie 2018, respectiv 25 iulie 2018 un număr de 110 deputați [Dosar nr. 1.050A/2018] și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite [Dosar nr. 1.051A/2018], respectiv Președintele României [Dosar nr. 1.192A/2018] au sesizat Curtea Constituțională, conform art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție. ...
\n
(2)209. Înainte de a proceda la analiza propriu-zisă a obiecției de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de un număr de 110 deputați, de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite și, respectiv, de Președintele României, cât și sub aspectul obiectului, fiind vorba de o lege adoptată, dar nepromulgată încă. ...
\n
210.De asemenea, având în vedere data adoptării legii și data sesizării Curții Constituționale, precum și faptul că nu există nicio obiecție de neconstituționalitate sau cerere de reexaminare formulată anterior, Curtea constată că, în cauză, este aplicabil art. 77 alin. (1) din Constituție, astfel încât prezenta obiecție de neconstituționalitate a fost formulată în termen și este admisibilă sub acest aspect. ...
\n
(3)211. Prima critică de neconstituționalitate extrinsecă se referă la faptul că în procedura de adoptare a acestei legi au fost încălcate obiectivele expres și limitativ prevăzute pentru activitatea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, cu consecința nerespectării art. 1 alin. (3) din Constituție. În acest sens, se menționează că această comisie și-a extins activitatea asupra unui act normativ care nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de legi pe care Comisia, potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 69/2017, putea să le modifice, respectiv art. 13^2 din Legea nr. 78/2000. ...
\n
212.Conform art. 1 alin. (1) lit. c), d), f) și g) din Hotărârea Parlamentului nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 29 septembrie 2017, obiectul acestei comisii în privința legilor în materie penală vizează înglobarea în cuprinsul Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, a modificărilor introduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a modificărilor introduse prin alte legi ulterioare adoptării; punerea în acord a deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională a României prin care s-au declarat neconstituționale texte din Codul penal, în considerarea prevederilor art. 147 alin.
\n
(1)și (4) din Constituția României, republicată; punerea de acord cu concluziile Raportului Comisiei de la Veneția asupra relației dintre responsabilitatea ministerială politică și cea penală din anul 2013; punerea în acord a rapoartelor GRECO cu prevederile Codului penal (Raportul de evaluare a României privind incriminările, 3 decembrie 2010, pct. 23, 24, 111, 112; Raportul de conformitate privind România, 7 decembrie 2012, Regretul efectiv, caracterul total automat și obligatoriu al clauzei de nepedepsire a denunțătorului, pct. 34, 37-42; Al doilea raport de conformitate a României, 12 decembrie 2014, pct. 35-37, 40, 41). ...
\n
213.Analizând cele anterior expuse, Curtea reține că abrogarea art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 este, în realitate, întrun raport de complementaritate cu modificările aduse art. 297 din Codul penal referitor la infracțiunea de abuz în serviciu. Astfel, din rațiuni de corelare legislativă, în măsura în care se modifică o anumită soluție legislativă din Codul penal, aflată în legătură directă cu o normă de incriminare dintr-o altă lege cu dispoziții penale, atunci Comisia specială comună poate realiza o asemenea operațiune. Prin urmare, Curtea constată că, prin adoptarea art. III [cu referire la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000] din lege, nu au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (3) și art. 64 alin. (4) din Constituție. ...
\n
214.Se mai susține că legea a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, fapt care aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (3) și alin. (5) din Constituție, deoarece raportul Comisiei speciale comune, elaborat în cadrul procedurii din fața Camerei Deputaților, a fost difuzat deputaților în chiar ziua votului, așadar, cu nerespectarea termenului de cel puțin 5 zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative în plenul Camerei Deputaților. ...
\n
215.Conform art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016: „(2) Raportul [întocmit de comisia sesizată în fond - sn] va fi imprimat și difuzat deputaților cu cel puțin 3 zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative în plenul Camerei Deputaților, în cazul proiectelor de legi și al propunerilor legislative pentru care Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, și cu cel puțin 5 zile, în cazul celor pentru care Camera Deputaților este Cameră decizională“. ...
\n
216.Prin Decizia nr. 137 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 11 mai 2017, paragraful 36, Curtea a statuat că „Regulamentul Camerei Deputaților nu este normă de referință în exercitarea controlului de constituționalitate“. De asemenea, Curtea reține că, în conformitate cu jurisprudența sa [a se vedea Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, paragraful 45], nerespectarea termenului de depunere a raportului constituie o problemă de aplicare a regulamentelor celor două Camere. Cu alte cuvinte, obiectul criticii de neconstituționalitate îl constituie, de fapt, modul în care, ulterior prezentării raportului de către Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, au fost respectate normele și procedurile parlamentare de adoptare a legii.