{"html": "

Nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecății cauzei, dacă legea nu prevede altfel.

\n
(2)Nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.
\n
(3)Dacă legea nu prevede altfel, nulitatea relativă trebuie invocată: a) pentru neregularitățile săvârșite până la începerea judecății, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată; ... b) pentru neregularitățile săvârșite în cursul judecății, la termenul la care s-a săvârșit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor și înainte de a pune concluzii pe fond. ...
\n
(4)Partea interesată poate renunța, expres sau tacit, la dreptul de a invoca nulitatea relativă.
\n
(5)Toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancțiunea decăderii părții din dreptul de a le mai invoca.
\n

Articolul 179Efectele nulității

\n
(1)Actul de procedură nul sau anulabil este desființat, în tot sau în parte, de la data îndeplinirii lui.
\n
(2)Dacă este cazul, instanța dispune refacerea actului de procedură, cu respectarea tuturor condițiilor de validitate.
\n
(3)Desființarea unui act de procedură atrage și desființarea actelor de procedură următoare, dacă acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare.
\n
(4)Nulitatea unui act de procedură nu împiedică faptul ca acesta să producă alte efecte juridice decât cele care decurg din natura lui proprie.
\n

Titlul V

\n

Termenele procedurale

\n

Articolul 180Stabilirea termenelor

\n
(1)Termenele procedurale sunt stabilite de lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.
\n
(2)În cazurile prevăzute de lege, termenul este reprezentat de data la care se îndeplinește un anumit act de procedură.
\n
(3)În cazurile în care legea nu stabilește ea însăși termenele pentru îndeplinirea unor acte de procedură, fixarea lor se face de instanță. La fixarea termenului, aceasta va ține seama și de natura urgentă a procesului.
\n

Articolul 181Calculul termenelor

\n
(1)Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează:
\n
1.când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare; ...
\n
2.când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește; ...
\n
3.când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni. ...
\n
(2)Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.
\n

Articolul 182Împlinirea termenului

\n
(1)Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24,00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.
\n
(2)Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183
\n

Articolul 183Actele depuse la poștă, servicii specializate de curierat, unități militare sau locuri de deținere

\n
(1)Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.
\n
(2)Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administrația locului de deținere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen.
\n
(3)În cazurile prevăzute la alin. (1)
\n

(2)

\n

Articolul 184Curgerea termenului. Prelungirea acestuia

\n
(1)Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.
\n
(2)Se consideră că actul a fost comunicat părții și în cazul în care aceasta a primit sub semnătură copie de pe act, precum și în cazul în care ea a cerut comunicarea actului unei alte părți.
\n
(3)Termenul procedural nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă mai înainte, se întrerupe față de cel lipsit de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă, cât timp nu a fost desemnată o persoană care, după caz, să îl reprezinte sau să îl asiste.
\n
(4)Termenul procedural se întrerupe și un nou termen începe să curgă de la data noii comunicări în următoarele cazuri:
\n
1.când a intervenit moartea uneia dintre părți; în acest caz, se face din nou o singură comunicare la ultimul domiciliu al părții decedate, pe numele moștenirii, fără să se arate numele și calitatea fiecărui moștenitor; ...
\n
2.când a intervenit moartea reprezentantului părții; în acest caz, se face din nou o singură comunicare părții. ...
\n

Articolul 185Nerespectarea termenului. Sancțiuni

\n
(1)Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
\n
(2)În cazul în care legea oprește îndeplinirea unui act de procedură înăuntrul unui termen, actul făcut înaintea împlinirii termenului poate fi anulat la cererea celui interesat.
\n

Articolul 186Repunerea în termen

\n
(1)Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
\n
(2)În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.
\n
(3)Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.
\n

Titlul VI

\n

Amenzi judiciare și despăgubiri

\n

Articolul 187Încălcarea obligațiilor privind desfășurarea procesului. Sancțiuni

\n
(1)Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:
\n
1.cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei: a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice; ... b) formularea, cu rea-credință, a unei cereri de recuzare sau de strămutare; ... c) obținerea, cu rea-credință, a citării prin publicitate a oricărei părți; ... d) obținerea, cu rea-credință, de către reclamantul căruia i s-a respins cererea a unor măsuri asigurătorii prin care pârâtul a fost păgubit; ... e) contestarea, cu rea-credință, de către autorul ei a scrierii sau semnăturii unui înscris ori a autenticității unei înregistrări audio sau video; ... f) refuzul părții de a se prezenta la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, în situațiile în care a acceptat, potrivit legii; ... ...
\n
2.cu amendă judiciară de la 50 lei la 700 lei: a) neprezentarea martorului legal citat sau refuzul acestuia de a depune mărturie când este prezent în instanță, în afară de cazul în care acesta este minor; ... b) neaducerea, la termenul fixat de instanță, a martorului încuviințat, de către partea care, din motive imputabile, nu și-a îndeplinit această obligație; ... c) neprezentarea avocatului, care nu și-a asigurat substituirea sa de către un alt avocat, a reprezentantului sau a celui care asistă partea ori nerespectarea de către aceștia a îndatoririlor stabilite de lege sau de către instanță, dacă în acest mod s-a cauzat amânarea judecării procesului; ... d) refuzul expertului de a primi lucrarea sau nedepunerea lucrării în mod nejustificat la termenul fixat ori refuzul de a da lămuririle cerute; ... e) neluarea de către conducătorul unității în cadrul căreia urmează a se efectua o expertiză a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum și împiedicarea de către orice persoană a efectuării expertizei în condițiile legii; ... f) neprezentarea unui înscris sau a unui bun de către cel care îl deține, la termenul fixat în acest scop de instanță; ... g) refuzul sau omisiunea unei autorități ori a altei persoane de a comunica, din motive imputabile ei, la cererea instanței și la termenul fixat în acest scop, datele care rezultă din actele și evidențele ei; ... h) cauzarea amânării judecării sau executării silite de către cel însărcinat cu îndeplinirea actelor de procedură; ... i) împiedicarea în orice mod a exercitării, în legătură cu procesul, a atribuțiilor ce revin judecătorilor, experților desemnați de instanță în condițiile legii, agenților procedurali, precum și altor salariați ai instanței. ... ...
\n
(2)Amenda nu se va aplica persoanelor la care se referă alin. (1) pct. 2
\n

Articolul 188Alte cazuri de sancționare

\n
(1)Nerespectarea de către oricare dintre părți sau de către alte persoane a măsurilor luate de către instanță pentru asigurarea ordinii și solemnității ședinței de judecată se sancționează cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei.
\n
(2)Nerespectarea de către orice persoană a dispozițiilor privind desfășurarea normală a executării silite se sancționează de către președintele instanței de executare, la cererea executorului, cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei.
\n

Articolul 189Despăgubiri pentru amânarea procesului

\n

Cel care, cu intenție sau din culpă, a pricinuit amânarea judecării sau a executării silite, prin una dintre faptele prevăzute la art. 187 188

\n

Articolul 190Stabilirea amenzii și despăgubirii

\n

Abaterea săvârșită, amenda și despăgubirea se stabilesc de către instanța în fața căreia s-a săvârșit fapta sau, după caz, de către președintele instanței de executare, prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia. Atunci când fapta constă în formularea unei cereri cu rea-credință, amenda și despăgubirea pot fi stabilite fie de instanța în fața căreia cererea a fost formulată, fie de către instanța care a soluționat-o, atunci când acestea sunt diferite.

\n

Articolul 191Cererea de reexaminare

\n
(1)Împotriva încheierii prevăzute la art. 190
\n
(2)Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.
\n
(3)În toate cazurile, cererea se soluționează, cu citarea părților, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea.
\n
(4)Încheierea prevăzută la alin. (3) Cartea a II-a Procedura contencioasă
\n

Titlul I

\n

Procedura în fața primei instanțe

\n

Capitolul I

\n

Sesizarea instanței de judecată

\n

Secţiunea 1

\n

Dispoziții generale

\n

Articolul 192Dreptul de a sesiza instanța

\n
(1)Pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței competente cu o cerere de chemare în judecată. În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței poate fi făcută și de alte persoane sau organe.
\n
(2)Procesul începe prin înregistrarea cererii la instanță, în condițiile legii.
\n
(3)Cel care formulează cererea de chemare în judecată se numește reclamant, iar cel chemat în judecată se numește pârât.
\n

Articolul 193Procedura prealabilă

\n
(1)Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
\n
(2)Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii.
\n
(3)La sesizarea instanței cu dezbaterea procedurii succesorale, reclamantul va depune o încheiere emisă de notarul public cu privire la verificarea evidențelor succesorale prevăzute de Codul civil. În acest caz, neîndeplinirea procedurii prealabile va fi invocată de către instanță, din oficiu, sau de către pârât.
\n

Secţiunea a 2-a Cererea de chemare în judecată

\n

Articolul 194Cuprinsul cererii de chemare în judecată

\n

Cererea de chemare în judecată va cuprinde: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispozițiile art. 148 alin. (1) ... b) numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. Dispozițiile art. 148 alin. (1) art. 151 ... c) obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 104 ... d) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea; ... e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150 art. 148 alin. (1) ... f) semnătura. ...

\n

Articolul 195Numărul de exemplare

\n

Cererea de chemare în judecată se va face în numărul de exemplare stabilit la art. 149 alin. (1)

\n

Articolul 196Nulitatea cererii

\n
(1)Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă. Dispozițiile art. 200
\n
(2)Cu toate acestea, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății în fața primei instanțe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înștiințat în acest sens prin citație. În cazul în care reclamantul este prezent în instanță, acesta va semna chiar în ședința în care a fost invocată nulitatea.
\n
(3)Orice altă neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condițiile prevăzute la alin. (2)
\n

Articolul 197Timbrarea cererii

\n

În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

\n

Articolul 198Cumulul de cereri

\n

Prin aceeași cerere de chemare în judecată, reclamantul poate formula mai multe capete principale de cerere împotriva aceleiași persoane, în condițiile art. 99 alin. (2)

\n

Articolul 199Înregistrarea cererii

\n
(1)Cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poștă, curier, fax sau scanată și transmisă prin poștă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează și primește dată certă prin aplicarea ștampilei de intrare.
\n
(2)După înregistrare, cererea și înscrisurile care o însoțesc, la care sunt atașate, când este cazul, dovezile privind modul în care acestea au fost transmise către instanță, se predau președintelui instanței sau persoanei desemnate de acesta, care va lua de îndată măsuri în vederea stabilirii în mod aleatoriu a completului de judecată, potrivit legii.
\n

Articolul 200Verificarea cererii și regularizarea acesteia

\n
(1)Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competența sa și dacă aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197
\n
(2)În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare.
\n
(3)Când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197 art. 202 alin. (3)
\n
(4)Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3)
\n
(5)Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.
\n
(6)Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.
\n
(7)Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3)
\n
(8)În caz de admitere, cauza se retrimite completului inițial învestit.
\n

Articolul 201Fixarea primului termen de judecată

\n
(1)Judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluție, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 165
\n
(2)Întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care este obligat să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.
\n
(3)În termen de 3 zile de la data depunerii răspunsului la întâmpinare, judecătorul fixează prin rezoluție primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluției, dispunând citarea părților.
\n
(4)În cazul în care pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut la alin. (1) alin. (2)
\n
(5)În procesele urgente, termenele prevăzute la alin. (1)-(4)
\n
(6)În cazul în care pârâtul domiciliază în străinătate, judecătorul va fixa un termen mai îndelungat, rezonabil, în raport cu împrejurările cauzei. Citarea se va face cu respectarea dispozițiilor art. 156
\n

Articolul 202Reprezentarea judiciară a părților în caz de coparticipare procesuală

\n
(1)În procesele în care, în condițiile art. 59
\n
(2)Reprezentarea se va face, după caz, prin unul sau mai mulți mandatari, persoane fizice ori persoane juridice, cu respectarea dispozițiilor privind reprezentarea judiciară.
\n
(3)Dovada mandatului va fi depusă de către reclamanți în termenul prevăzut la art. 200 alin. (3) art. 58 alin. (3)
\n

Articolul 203Măsuri pentru pregătirea judecății

\n
(1)Judecătorul, sub rezerva dezbaterii la primul termen de judecată, dacă s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, va putea dispune citarea pârâtului la interogatoriu, alte măsuri pentru administrarea probelor, precum și orice alte măsuri necesare pentru desfășurarea procesului potrivit legii.
\n
(2)În condițiile legii se vor putea încuviința, prin încheiere executorie, măsuri asigurătorii, precum și măsuri pentru asigurarea probelor.
\n

Articolul 204Modificarea cererii de chemare în judecată

\n
(1)Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.
\n
(2)Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când:
\n
1.se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii; ...
\n
2.reclamantul mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii; ...
\n
3.se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului; ...
\n
4.se înlocuiește o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă. ...
\n
(3)Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) Secţiunea a 3-a Întâmpinarea
\n

Articolul 205Scopul și cuprinsul întâmpinării

\n
(1)Întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt și în drept, față de cererea de chemare în judecată.
\n
(2)Întâmpinarea va cuprinde: a) numele și prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința pârâtului ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul, precum și, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, dacă reclamantul nu le-a menționat în cererea de chemare în judecată. Dispozițiile art. 148 alin. (1) ... b) excepțiile procesuale pe care pârâtul le invocă față de cererea reclamantului; ... c) răspunsul la toate pretențiile și motivele de fapt și de drept ale cererii; ... d) dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt din cerere, dispozițiile art. 194 lit. e) ... e) semnătura. ...
\n

Articolul 206Comunicarea întâmpinării

\n
(1)Întâmpinarea se comunică reclamantului, dacă legea nu prevede altfel.
\n
(2)La întâmpinare se va alătura același număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină, precum și un rând de copii pentru instanță. Dispozițiile art. 149 alin. (1)
\n

(3)

\n
(4)art. 150
\n

Articolul 207Întâmpinarea comună

\n

Când sunt mai mulți pârâți, aceștia pot răspunde împreună, toți sau numai o parte din ei, printr-o singură întâmpinare.

\n

Articolul 208Sancțiunea nedepunerii întâmpinării

\n
(1)Întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.
\n
(2)Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.
\n

Secţiunea a 4-a Cererea reconvențională

\n

Articolul 209Noțiune și condiții

\n
(1)Dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvențională.
\n
(2)În cazul în care pretențiile formulate prin cerere reconvențională privesc și alte persoane decât reclamantul, acestea vor putea fi chemate în judecată ca pârâți.
\n
(3)Cererea trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.
\n
(4)Cererea reconvențională se depune, sub sancțiunea decăderii, odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată.
\n
(5)Cererea reconvențională se comunică reclamantului și, după caz, persoanelor prevăzute la alin. (2) art. 201
\n
(6)Când reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, cererea reconvențională se va depune cel mai târziu până la termenul ce se va încuviința pârâtului în acest scop, dispozițiile alin. (5)
\n
(7)Reclamantul nu poate formula cerere reconvențională la cererea reconvențională a pârâtului inițial.
\n

Articolul 210Disjungerea cererii reconvenționale

\n
(1)Cererea reconvențională se judecă odată cu cererea principală.
\n
(2)Dacă numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanța poate dispune judecarea separată a cererii reconvenționale. Cu toate acestea, disjungerea nu poate fi dispusă în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă judecarea ambelor cereri se impune pentru soluționarea unitară a procesului.
\n

Capitolul II

\n

Judecata

\n

Secţiunea 1

\n

Dispoziții generale

\n

Articolul 211Scopul judecării procesului

\n

Completul de judecată, constituit potrivit legii, efectuează activitatea de cercetare și dezbaterea fondului procesului, cu respectarea tuturor principiilor și garanțiilor procesuale, în vederea soluționării legale și temeinice a acestuia

\n

Articolul 212Locul judecării procesului

\n

Judecarea procesului are loc la sediul instanței, dacă prin lege nu se dispune altfel.

\n

Articolul 213Desfășurarea procesului fără prezența publicului

\n
(1)În fața primei instanțe cercetarea procesului se desfășoară în camera de consiliu, dacă legea nu prevede altfel.
\n
(2)De asemenea, în cazurile în care dezbaterea fondului în ședință publică ar aduce atingere moralității, ordinii publice, intereselor minorilor, vieții private a părților ori intereselor justiției, după caz, instanța, la cerere sau din oficiu, poate dispune ca aceasta să se desfășoare în întregime sau în parte fără prezența publicului.
\n
(3)În cazurile prevăzute la alin. (1)
\n

(2)

\n

Articolul 214Continuitatea instanței

\n
(1)Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății.
\n
(2)În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluționarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condițiile legii.
\n
(3)Dacă înlocuirea prevăzută la alin. (2)
\n

Articolul 215Ordinea judecării proceselor

\n
(1)Pentru fiecare ședință de judecată se va întocmi o listă cu procesele ce se dezbat în acea zi, care va fi afișată pe portalul instanței și la ușa sălii de ședință cu cel puțin o oră înainte de începerea acesteia. Lista va cuprinde și intervalele orare orientative fixate pentru strigarea cauzelor. Dispozițiile art. 220
\n
(2)Procesele declarate urgente, cele rămase în divergență și cele care au primit termen în continuare se vor dezbate înaintea celorlalte.
\n
(3)Procesele în care partea sau părțile sunt reprezentate ori asistate de avocat, respectiv consilier juridic se vor dezbate cu prioritate.
\n
(4)La cererea părții interesate, pentru motive temeinice, judecătorul poate schimba ordinea de pe listă.
\n

Articolul 216Atribuțiile președintelui completului de judecată

\n
(1)Președintele completului conduce ședința de judecată. El deschide, suspendă și ridică ședința.
\n
(2)Președintele dă cuvântul mai întâi reclamantului, apoi pârâtului, precum și celorlalte părți din proces, în funcție de poziția lor procesuală. Reprezentantul Ministerului Public va vorbi cel din urmă, în afară de cazul când a pornit acțiunea. Altor persoane sau organe care participă la proces li se va da cuvântul în limita drepturilor pe care le au în proces.
\n
(3)În cazul în care este necesar, președintele poate da cuvântul părților și celorlalți participanți, în aceeași ordine, de mai multe ori.
\n
(4)Președintele poate să limiteze în timp intervenția fiecărei părți. În acest caz, el trebuie să pună în vedere părții, înainte de a-i da cuvântul, timpul pe care îl are la dispoziție.
\n
(5)Judecătorii sau părțile pot pune întrebări celorlalți participanți la proces numai prin mijlocirea președintelui, care poate însă încuviința ca aceștia să pună întrebările direct. Ordinea în care se pun întrebările se stabilește de către președinte.
\n

Articolul 217Poliția ședinței de judecată

\n
(1)Președintele completului de judecată exercită poliția ședinței, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinii și a bunei-cuviințe, precum și a solemnității ședinței de judecată.
\n
(2)Dacă nu mai este loc în sala de ședință, președintele le poate cere celor care ar veni mai târziu sau care depășesc numărul locurilor existente să părăsească sala.
\n
(3)Nimeni nu poate fi lăsat să intre cu arme în sala de ședință, cu excepția cazului în care le poartă în exercitarea serviciului pe care îl îndeplinește în fața instanței.
\n
(4)Persoanele care iau parte la ședință sunt obligate să aibă o purtare și o ținută cuviincioase.
\n
(5)Cei care se adresează instanței în ședință publică trebuie să stea în picioare, însă președintele poate încuviința, atunci când apreciază că este necesar, excepții de la această îndatorire.
\n
(6)Președintele atrage atenția părții sau oricărei alte persoane care tulbură ședința ori nesocotește măsurile luate să respecte ordinea și buna-cuviință, iar în caz de nevoie dispune îndepărtarea ei.
\n
(7)Pot fi, de asemenea, îndepărtați din sală minorii, precum și persoanele care s-ar înfățișa într-o ținută necuviincioasă.
\n
(8)Dacă înainte de închiderea dezbaterilor una dintre părți a fost îndepărtată din sală, aceasta va fi chemată în sală pentru a i se pune în vedere actele esențiale efectuate în lipsa ei. Aceste dispoziții nu se aplică în cazul în care partea îndepărtată este asistată de un apărător care a rămas în sală.
\n
(9)Când cel care tulbură liniștea ședinței este însuși apărătorul părții, președintele îl va chema la ordine și, dacă, din cauza atitudinii lui, continuarea dezbaterilor nu mai este cu putință, procesul se va amâna, aplicându-se amenda judiciară prevăzută la art. 187 alin. (1) pct. 2 art. 191
\n

Articolul 218Infracțiuni de audiență

\n
(1)Dacă în cursul ședinței se săvârșește o infracțiune, președintele o constată și îl identifică pe făptuitor. Procesul-verbal întocmit se trimite procurorului.
\n
(2)Instanța poate, în condițiile legii penale, să dispună și reținerea făptuitorului.
\n

Articolul 219Verificări privind prezentarea părților

\n
(1)Instanța verifică identitatea părților, iar dacă ele sunt reprezentate ori asistate, verifică și împuternicirea sau calitatea celor care le reprezintă ori le asistă.
\n
(2)În cazul în care părțile nu răspund la apel, instanța va verifica dacă procedura de citare a fost îndeplinită și, după caz, va proceda, în condițiile legii, la amânarea, suspendarea ori la judecarea procesului.
\n

Articolul 220Amânarea cauzei când nu este în stare de judecată

\n

Părțile pot cere instanței, la începutul ședinței, amânarea cauzelor care nu sunt în stare de judecată, dacă aceste cereri nu provoacă dezbateri. Când completul de judecată este alcătuit din mai mulți judecători, această amânare se poate face și de un singur judecător.

\n

Articolul 221Amânarea judecății prin învoiala părților

\n
(1)Amânarea judecății în temeiul învoielii părților nu se poate încuviința decât o singură dată în cursul procesului.
\n
(2)După o asemenea amânare, dacă părțile nu stăruiesc în judecată, aceasta va fi suspendată și cauza va fi repusă pe rol numai după plata taxelor de timbru, potrivit legii.
\n
(3)Instanța este obligată să cerceteze dacă amânarea cerută de părți pentru un motiv anumit nu tinde la o amânare prin învoiala părților; este socotită ca atare cererea de amânare la care cealaltă parte s-ar putea împotrivi.
\n

Articolul 222Amânarea judecății pentru lipsă de apărare

\n
(1)Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.
\n
(2)Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
\n

Articolul 223Judecarea cauzei în lipsa părții legal citate

\n
(1)Lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.
\n
(2)Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfățișează numai una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții prezente, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, examinând și excepțiile și apărările părții care lipsește.
\n
(3)Dispozițiile alin. (1)
\n

(2)

\n

Articolul 224Discutarea cererilor și excepțiilor

\n

Instanța este obligată, în orice proces, să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu.

\n

Articolul 225Folosirea traducătorului și interpretului

\n
(1)Când una dintre părți sau dintre persoanele care urmează să fie ascultate nu cunoaște limba română, instanța va folosi un traducător autorizat. Dacă părțile sunt de acord, judecătorul sau grefierul poate face oficiul de traducător. În situația în care nu poate fi asigurată prezența unui traducător autorizat, se vor aplica prevederile art. 150 alin. (4)
\n
(2)În cazul în care una dintre persoanele prevăzute la alin. (1)
\n
(3)Dispozițiile privitoare la experți se aplică în mod corespunzător și traducătorilor și interpreților.
\n

Articolul 226Ascultarea minorilor

\n

În cazul în care, potrivit legii, urmează să fie ascultat un minor, ascultarea se va face în camera de consiliu. Ținând seama de împrejurările procesului, instanța hotărăște dacă părinții, tutorele sau alte persoane vor fi de față la ascultarea minorului.

\n

Articolul 227Prezența personală a părților în vederea soluționării amiabile a litigiului

\n
(1)În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părților, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii. În acest scop, el va solicita înfățișarea personală a părților, chiar dacă acestea sunt reprezentate. Dispozițiile art. 241 alin. (3)
\n
(2)În litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecătorul poate invita părțile să participe la o ședință de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Când consideră necesar, ținând seama de circumstanțele cauzei, judecătorul va recomanda părților să recurgă la mediere, în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, în orice fază a judecății. Medierea nu este obligatorie pentru părți.
\n
(3)În cazul în care judecătorul recomandă medierea, părțile se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. După informare, părțile decid dacă acceptă sau nu soluționarea litigiului prin mediere. Până la termenul fixat de instanță, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părțile depun procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul ședinței de informare.
\n
(4)Prevederile alin. (3)
\n
(5)Dacă, în condițiile alin. (1)
\n
(2)art. 440
\n

Articolul 228Imposibilitatea și refuzul de a semna

\n

Când cel obligat să semneze un act de procedură nu poate sau refuză să semneze, se face mențiunea corespunzătoare în acel act, sub semnătura președintelui și a grefierului.

\n

Articolul 229Termen în cunoștință

\n
(1)Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar și a luat termenul în cunoștință, precum și partea care a fost prezentă la un termen de judecată, personal sau printr-un reprezentant legal ori convențional, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanță, considerându-se că ea cunoaște termenele de judecată ulterioare. Aceste dispoziții îi sunt aplicabile și părții căreia, personal ori prin reprezentant legal sau convențional ori prin funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, i s-a înmânat citația pentru un termen de judecată, considerându-se că, în acest caz, ea cunoaște și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.
\n
(2)Dispozițiile alin. (1) 1. în cazul reluării judecății, după ce a fost suspendată; ...
\n
2.în cazul când procesul se repune pe rol; ...
\n
3.când partea este chemată la interogatoriu, în afară de cazul în care a fost prezentă la încuviințarea lui, când s-a stabilit și termenul pentru luarea acestuia; ...
\n
4.când, pentru motive temeinice, instanța a dispus ca partea să fie citată la fiecare termen; ...
\n
5.în cazul în care instanța de apel sau de recurs fixează termen pentru rejudecarea fondului procesului după anularea hotărârii primei instanțe sau după casarea cu reținere. ...
\n
(3)Militarii încazarmați sunt citați la fiecare termen.
\n
(4)Deținuții sunt citați, de asemenea, la fiecare termen.
\n

Articolul 230Preschimbarea termenului

\n

Termenul de judecată nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părți. Completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotărăște în camera de consiliu, fără citarea părților. Părțile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat. Dispozițiile art. 241 alin. (3)

\n

Articolul 231Notele de ședință. Înregistrarea ședinței

\n
(1)Grefierul care participă la ședință este obligat să ia note în legătură cu desfășurarea procesului, care vor fi vizate de către președinte. Părțile pot cere citirea notelor și, dacă este cazul, corectarea lor.
\n
(2)După terminarea ședinței de judecată, participanții la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului.
\n
(3)Notele grefierului pot fi contestate cel mai târziu la termenul următor.
\n
(4)Instanța va înregistra ședințele de judecată. În caz de contestare de către participanții la proces a notelor grefierului, acestea vor fi verificate și, eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrărilor din ședința de judecată.
\n
(5)La cerere, părțile, pe cheltuiala acestora, pot obține o copie electronică a înregistrării ședinței de judecată în ceea ce privește cauza lor.
\n
(6)Înregistrările din ședința de judecată vor putea fi solicitate și de către instanțele de control judiciar.
\n

Articolul 232Redactarea încheierii de ședință

\n
(1)Pe baza notelor de ședință, iar dacă este cazul și a înregistrărilor efectuate, grefierul redactează încheierea de ședință.
\n
(2)Încheierea se redactează de grefier în cel mult 3 zile de la data ședinței de judecată.
\n

Articolul 233Cuprinsul încheierii de ședință

\n
(1)Pentru fiecare ședință a instanței se întocmește o încheiere care va cuprinde următoarele: a) denumirea instanței și numărul dosarului; ... b) data ședinței de judecată; ... c) numele, prenumele și calitatea membrilor completului de judecată, precum și numele și prenumele grefierului; ... d) numele și prenumele sau, după caz, denumirea părților, numele și prenumele persoanelor care le reprezintă sau le asistă, ale apărătorilor și celorlalte persoane chemate la proces, cu arătarea calității lor, precum și dacă au fost prezente ori au lipsit; ... e) numele, prenumele procurorului și parchetul de care aparține, dacă a participat la ședință; ... f) dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită; ... g) obiectul procesului; ... h) probele care au fost administrate; ... i) cererile, declarațiile și prezentarea pe scurt a susținerilor părților, precum și a concluziilor procurorului, dacă acesta a participat la ședință; ... j) soluția dată și măsurile luate de instanță, cu arătarea motivelor, în fapt și în drept; ... k) calea de atac și termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea poate fi atacată separat; ... l) dacă judecarea a avut loc în ședință publică, fără prezența publicului ori în camera de consiliu; ... m) semnătura membrilor completului și a grefierului. ...
\n
(2)Încheierea trebuie să arate cum s-a desfășurat ședința, cuprinzând, dacă este cazul, mențiuni despre ceea ce s-a consemnat în procese-verbale separate.
\n
(3)În cazul în care hotărârea se pronunță în ziua în care au avut loc dezbaterile, nu se întocmește încheierea de ședință, mențiunile prevăzute la alin. (1)
\n

(2)

\n

Articolul 234Reguli aplicabile

\n
(1)Dispozițiile privitoare la deliberare, opinie separată, precum și orice alte dispoziții referitoare la hotărârile prin care instanța se dezînvestește de judecarea fondului cererii se aplică în mod corespunzător și încheierilor.
\n
(2)În cazul în care încheierile pronunțate de instanță pe parcursul judecății sunt supuse apelului sau, după caz, recursului separat de hotărârea de fond, dosarul se înaintează instanței superioare în copie certificată de grefa instanței a cărei încheiere se atacă.
\n
(3)În cazul în care se declară apel sau, după caz, recurs împotriva unei încheieri cu privire la care există o chestiune litigioasă asupra admisibilității atacării pe cale separată a încheierii, cererea de exercitare a căii de atac se înaintează instanței superioare împreună cu o copie de pe încheierea atacată, certificată de grefa instanței. Dacă instanța de control judiciar constată admisibilitatea căii de atac, va cere instanței care a pronunțat încheierea atacată să înainteze dosarul cauzei, în condițiile alin. (2)
\n

Articolul 235Încheieri preparatorii și interlocutorii

\n

Instanța nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

\n

Articolul 236Domeniu de aplicare

\n

Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică atât la cercetarea procesului, cât și la dezbaterea în fond a cauzei.

\n

Secţiunea a 2-a Cercetarea procesului

\n

Articolul 237Scopul și conținutul cercetării procesului

\n
(1)În etapa de cercetare a procesului se îndeplinesc, în condițiile legii, acte de procedură la cererea părților ori din oficiu, pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului, dacă este cazul.
\n
(2)În vederea realizării scopului prevăzut la alin. (1) 1. va rezolva excepțiile ce se invocă ori pe care le poate ridica din oficiu; ...
\n
2.va examina cererile de intervenție formulate de părți sau de terțe persoane, în condițiile legii; ...
\n
3.va examina fiecare pretenție și apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare și a explicațiilor părților, dacă este cazul; ...
\n
4.va constata care dintre pretenții sunt recunoscute și care sunt contestate; ...
\n
5.la cerere, va dispune, în condițiile legii, măsuri asigurătorii, măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situații de fapt, în cazul în care aceste măsuri nu au fost luate, în tot sau în parte, potrivit art. 203 ...
\n
6.va lua act de renunțarea reclamantului, de achiesarea pârâtului sau de tranzacția părților; ...
\n
7.va încuviința probele solicitate de părți, pe care le găsește concludente, precum și pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului și le va administra în condițiile legii; ...
\n
8.va decide în legătură cu orice alte cereri care se pot formula la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate; ...
\n
9.va dispune ca părțile să prezinte dovada efectuării verificărilor în registrele de evidență ori publicitate prevăzute de Codul civil sau de legi speciale; ...
\n
10.va îndeplini orice alt act de procedură necesar soluționării cauzei, inclusiv verificări în registrele prevăzute de legi speciale. ...
\n

Articolul 238Estimarea duratei cercetării procesului

\n
(1)La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părților, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil. Durata astfel estimată va fi consemnată în încheiere.
\n
(2)Pentru motive temeinice, ascultând părțile, judecătorul va putea reconsidera durata prevăzută la alin. (1)
\n

Articolul 239Alegerea procedurii de administrare a probelor

\n

Judecătorul, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pune în vedere acestora, dacă sunt reprezentate sau asistate de avocat, că pot să convină ca probele să fie administrate de către avocații lor, în condițiile art. 366-388 art. 238

\n

Articolul 240Locul cercetării procesului

\n
(1)Cercetarea procesului are loc în fața judecătorului, în camera de consiliu, cu citarea părților. Dispozițiile art. 154
\n
(2)În căile de atac cercetarea procesului, dacă este necesară, se face în ședință publică.
\n

Articolul 241Asigurarea celerității

\n
(1)Pentru cercetarea procesului, judecătorul fixează termene scurte, chiar de la o zi la alta. Dispozițiile art. 229
\n
(2)Dacă există motive temeinice, se pot acorda și termene mai îndelungate decât cele prevăzute la alin. (1)
\n
(3)Judecătorii vor dispune verificarea efectuării procedurilor de citare și comunicare dispuse pentru fiecare termen. Când este cazul, instanța va ordona luarea măsurilor de refacere a acestor proceduri. În afară de aceste măsuri, instanța va putea dispune ca încunoștințarea părților să se facă și telefonic, telegrafic, prin fax, poștă electronică sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură, după caz, transmiterea textului actului supus comunicării ori înștiințarea pentru prezentarea la termen, precum și confirmarea primirii actului, respectiv a înștiințării, dacă părțile au indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop. Dacă încunoștințarea s-a făcut telefonic, grefierul va întocmi un referat în care va arăta modalitatea de încunoștințare și obiectul acesteia.
\n
(4)Judecătorul poate stabili pentru părți, precum și pentru alți participanți în proces îndatoriri în ceea ce privește prezentarea dovezilor cu înscrisuri, relații scrise, răspunsul scris la interogatoriul comunicat potrivit art. 355
\n
(5)Când este necesar pentru îndeplinirea îndatoririlor prevăzute la alin. (4) alin. (3)
\n

Articolul 242Suspendarea judecății cauzei

\n
(1)Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Dispozițiile art. 189
\n
(2)La cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. (1)
\n

Articolul 243Împrejurări care pun capăt procesului

\n

În cazul în care, în cursul cercetării procesului, reclamantul renunță la judecarea cererii de chemare în judecată ori la dreptul pretins, intervine învoiala părților sau sunt admise cereri ori excepții care pun capăt în întregime procesului, fără a mai fi necesară dezbaterea asupra fondului în camera de consiliu sau în ședință publică, judecătorul se va pronunța asupra cauzei prin hotărâre.

\n

Articolul 244Terminarea cercetării procesului

\n
(1)Când judecătorul se socotește lămurit, prin încheiere, declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședință publică.
\n
(2)Pentru dezbaterea fondului, judecătorul pune în vedere părților să redacteze note privind susținerile lor și să le depună la dosar cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit potrivit alin. (1)
\n
(3)Părțile pot fi de acord ca dezbaterea fondului să urmeze în camera de consiliu, în aceeași zi sau la un alt termen.
\n
(4)Cererea de judecată în lipsă presupune că partea care a formulat-o a fost de acord și ca dezbaterea fondului să aibă loc în camera de consiliu, în afară de cazul în care partea a solicitat expres ca aceasta să aibă loc în ședință publică.
\n

Articolul 245Noțiune

\n

Excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.

\n

Articolul 246Excepții absolute și relative

\n
(1)Excepțiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică.
\n
(2)Excepțiile relative sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme care ocrotesc cu precădere interesele părților.
\n

Articolul 247Invocare

\n
(1)Excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanței de recurs numai dacă, pentru soluționare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi.
\n
(2)Excepțiile relative pot fi invocate de partea care justifică un interes, cel mai târziu la primul termen de judecată după săvârșirea neregularității procedurale, în etapa cercetării procesului și înainte de a se pune concluzii în fond.
\n
(3)Cu toate acestea, părțile sunt obligate să invoce toate mijloacele de apărare și toate excepțiile procesuale de îndată ce le sunt cunoscute. În caz contrar, ele vor răspunde pentru pagubele pricinuite părții adverse, dispozițiile art. 189-191
\n

Articolul 248Procedura de soluționare

\n
(1)Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
\n
(2)În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.
\n
(3)Dacă instanța nu se poate pronunța de îndată asupra excepției invocate, va amâna judecata și va stabili un termen scurt în vederea soluționării excepției.
\n
(4)Excepțiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleași dovezi ca și pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluționarea fondului.
\n
(5)Încheierea prin care s-a respins excepția, precum și cea prin care, după admiterea excepției, instanța a rămas în continuare învestită pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel.
\n

§ 1Dispoziții generale

\n

Articolul 249Sarcina probei

\n

Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

\n

Articolul 250Obiectul probei și mijloacele de probă

\n

Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.

\n

Articolul 251Lipsa îndatoririi de a proba

\n

Nimeni nu este ținut de a proba ceea ce instanța este ținută să ia cunoștință din oficiu.

\n

Articolul 252Obligativitatea cunoașterii din oficiu

\n
(1)Instanța de judecată trebuie să ia cunoștință din oficiu de dreptul în vigoare în România.
\n
(2)Textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege, convențiile, tratatele și acordurile internaționale aplicabile în România, care nu sunt integrate într-un text de lege, precum și dreptul internațional cutumiar trebuie dovedite de partea interesată.
\n
(3)Dispozițiile normative cuprinse în documente clasificate pot fi dovedite și consultate numai în condițiile prevăzute de lege.
\n

Articolul 253Posibilitatea cunoașterii din oficiu

\n

Instanța de judecată poate lua cunoștință din oficiu de dreptul unui stat străin, cu condiția ca acesta să fie invocat. Proba legii străine se face conform dispozițiilor Codului civil referitoare la conținutul legii străine.

\n

Articolul 254Propunerea probelor. Rolul instanței

\n
(1)Probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse și oral, în cazurile anume prevăzute de lege.
\n
(2)Dovezile care nu au fost propuse în condițiile alin. (1) 1. necesitatea probei rezultă din modificarea cererii; ...
\n
2.nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească și partea nu o putea prevedea; ...
\n
3.partea învederează instanței că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute; ...
\n
4.administrarea probei nu duce la amânarea judecății; ...
\n
5.există acordul expres al tuturor părților. ...
\n
(3)În cazurile prevăzute la alin. (2)
\n
(4)În cazul amânării, pentru motivele prevăzute la alin. (2) a) să depună lista martorilor în termen de 5 zile de la încuviințarea probei, când se cere proba cu martori; ... b) să depună copii certificate de pe înscrisurile invocate cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, dacă s-a încuviințat proba cu înscrisuri; ... c) să depună interogatoriul în termen de 5 zile de la încuviințarea acestei probe, în cazurile în care interogatoriul trebuie comunicat, potrivit legii; ... d) să depună dovada plății cheltuielilor necesare efectuării expertizei, în termen de 5 zile de la numirea expertului sau în termenul stabilit de instanță potrivit dispozițiilor art. 331 alin. (2) ...
\n
(5)Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.
\n
(6)Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
\n

Articolul 255Admisibilitatea probelor

\n
(1)Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului.
\n
(2)Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui.
\n
(3)Uzanțele, regulile deontologice și practicile statornicite între părți trebuie probate, în condițiile legii, de către cel care le invocă. Regulamentele și reglementările locale trebuie dovedite de către cel care le invocă numai la cererea instanței.
\n
(4)La cererea instanței, autoritățile competente sunt obligate să îi comunice, în termenul stabilit, toate informațiile, înscrisurile ori reglementările solicitate.
\n

Articolul 256Convenții asupra probelor

\n

Convențiile asupra admisibilității, obiectului sau sarcinii probelor sunt valabile, cu excepția celor care privesc drepturi de care părțile nu pot dispune, a celor care fac imposibilă ori dificilă dovada actelor sau faptelor juridice ori, după caz, contravin ordinii publice sau bunelor moravuri.

\n

Articolul 257Renunțarea la probă

\n
(1)Când o parte renunță la probele propuse, cealaltă parte poate să și le însușească.
\n
(2)Instanța poate dispune administrarea din oficiu a probei la care s-a renunțat.
\n

Articolul 258Încuviințarea probelor

\n
(1)Probele se pot încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prevăzute la art. 255
\n
(2)Încheierea prin care se încuviințează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă încuviințate, precum și obligațiile ce revin părților în legătură cu administrarea acestora.
\n
(3)Instanța va putea limita numărul martorilor propuși.
\n

Articolul 259Revenirea asupra probelor încuviințate

\n

Instanța poate reveni asupra unor probe încuviințate dacă, după administrarea altor probe, apreciază că administrarea vreuneia nu mai este necesară. Instanța este însă obligată să pună această împrejurare în discuția părților.

\n

Articolul 260Administrarea probelor

\n
(1)Administrarea probelor se va face în ordinea stabilită de instanță.
\n
(2)Probele se vor administra, când este posibil, chiar în ședința în care au fost încuviințate. Pentru administrarea celorlalte probe se va fixa termen, luându-se totodată măsurile ce se impun pentru prezentarea martorilor, efectuarea expertizelor, aducerea înscrisurilor și a oricăror alte mijloace de probă.
\n
(3)Probele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului, dacă legea nu prevede altfel.
\n
(4)Dovada și dovada contrară vor fi administrate, atunci când este posibil, în aceeași ședință.
\n
(5)Dacă s-a dispus o cercetare la fața locului, aceasta se va efectua, când este cazul, mai înainte de administrarea celorlalte probe.
\n
(6)Când proba cu martori a fost încuviințată în condițiile prevăzute la art. 254 alin. (2)
\n
(7)Partea care a lipsit la încuviințarea dovezii este obligată să ceară proba contrară la ședința următoare, iar în caz de împiedicare, la primul termen când se înfățișează.
\n

Articolul 261Locul administrării probelor

\n
(1)Administrarea probelor se face în fața instanței de judecată sesizate, în camera de consiliu, dacă legea nu dispune altfel.
\n
(2)Dacă, din motive obiective, administrarea probelor nu se poate face decât în afara localității de reședință a instanței, aceasta se va putea efectua prin comisie rogatorie, de către o instanță de același grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanță de același grad. În cazul în care felul dovezii îngăduie și părțile se învoiesc, instanța care administrează proba poate fi scutită de citarea părților.
\n
(3)Când instanța care a primit comisia rogatorie constată că administrarea probei urmează a se face în circumscripția altei instanțe, va înainta, pe cale administrativă, cererea de comisie rogatorie instanței competente, comunicând aceasta instanței de la care a primit însărcinarea.
\n
(4)Instanța însărcinată prin comisie rogatorie va proceda la administrarea probelor în prezența părților sau, chiar în lipsă, dacă au fost legal citate, având aceleași atribuții ca și instanța sesizată, în ceea ce privește procedura de urmat.
\n
(5)După ce s-a efectuat administrarea probelor prin comisie rogatorie, instanța sesizată, dacă este cazul, va fixa, din oficiu, termen pentru continuarea cercetării procesului sau, după caz, pentru dezbaterea fondului.
\n

Articolul 262Cheltuielile necesare administrării probelor

\n
(1)Când administrarea probei încuviințate necesită cheltuieli, instanța va pune în vedere părții care a cerut-o să depună la grefă, de îndată sau în termenul fixat de instanță, dovada achitării sumei stabilite pentru acoperirea lor.
\n
(2)În cazurile în care proba a fost dispusă din oficiu sau la cererea procurorului în procesul pornit de acesta în condițiile prevăzute la art. 92 alin. (1)
\n
(3)Nedepunerea sumei prevăzute la alin. (1)
\n
(4)Depunerea sumei prevăzute la alin. (1)
\n
(5)Dispozițiile alin. (1)-(4)
\n

Articolul 263Situația părții decăzute

\n

Partea decăzută din dreptul de a administra o probă va putea totuși să se apere, discutând în fapt și în drept temeinicia susținerilor și a dovezilor părții potrivnice.

\n

Articolul 264Aprecierea probelor

\n
(1)Instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor.
\n
(2)În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare.
\n

§ 2Dovada cu înscrisuri

\n

I.

\n

Dispoziții generale ...

\n

Articolul 265Noțiune

\n

Înscrisul este orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare și stocare.

\n

Articolul 266Înscrisurile pe suport informatic

\n

Înscrisul pe suport informatic este admis ca probă în aceleași condiții ca înscrisul pe suport hârtie, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

\n

Articolul 267Înscrisurile în formă electronică

\n

Înscrisurile făcute în formă electronică sunt supuse dispozițiilor legii speciale.

\n

Articolul 268Rolul semnăturii

\n
(1)Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii.
\n
(2)Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege.
\n

II.

\n

Înscrisul autentic ...

\n

Articolul 269Noțiune

\n
(1)Înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului.
\n
(2)Este, de asemenea, autentic orice alt înscris emis de către o autoritate publică și căruia legea îi conferă acest caracter.
\n

Articolul 270Putere doveditoare

\n
(1)Înscrisul autentic face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii.
\n
(2)Declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la proba contrară, atât între părți, cât și față de oricare alte persoane.
\n
(3)Dispozițiile alin. (2)
\n

Articolul 271Nulitatea și conversiunea înscrisului autentic

\n
(1)Înscrisul autentic întocmit fără respectarea formelor prevăzute pentru încheierea sa valabilă ori de o persoană incompatibilă, necompetentă sau cu depășirea competenței este lovit de nulitate absolută, dacă legea nu dispune altfel.
\n
(2)Înscrisul prevăzut la alin. (1) III.
\n

Înscrisul sub semnătură privată ...

\n

Articolul 272Noțiune

\n

Înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părților, indiferent de suportul său material. El nu este supus niciunei alte formalități, în afara excepțiilor anume prevăzute de lege.

\n

Articolul 273Putere doveditoare

\n
(1)Înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovadă între părți până la proba contrară.
\n
(2)Mențiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părților fac, de asemenea, dovadă până la proba contrară, iar celelalte mențiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovadă scrisă.
\n

Articolul 274Pluralitatea de exemplare

\n
(1)Înscrisul sub semnătură privată, care constată un contract sinalagmatic, are putere doveditoare numai dacă a fost făcut în atâtea exemplare originale câte părți cu interese contrare sunt.
\n
(2)Un singur exemplar original este suficient pentru toate persoanele având același interes.
\n
(3)Fiecare exemplar original trebuie să facă mențiune despre numărul originalelor ce au fost făcute. Lipsa acestei mențiuni nu poate fi opusă însă de cel care a executat, în ceea ce îl privește, obligația constatată în acel înscris.
\n
(4)Pluralitatea exemplarelor originale nu este cerută când părțile, de comun acord, au depus singurul original la un terț ales de ele.
\n

Articolul 275Formalitatea \"bun și aprobat\"

\n
(1)Înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către o alta să îi plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie în întregime scris cu mâna celui care îl subscrie sau cel puțin ca, în afară de semnătură, să fie scris cu mâna sa \"bun și aprobat pentru...\", cu arătarea în litere a sumei sau a cantității datorate.
\n
(2)Când suma arătată în cuprinsul înscrisului este diferită de cea arătată în formula \"bun și aprobat\", se prezumă că obligația nu există decât pentru suma cea mai mică, chiar dacă înscrisul și formula \"bun și aprobat\" sunt scrise în întregime cu mâna sa de cel obligat, afară numai dacă se dovedește în care parte este greșeală sau dacă prin lege se prevede altfel.
\n

Articolul 276Sancțiunea nerespectării formalităților speciale

\n

Înscrisurile sub semnătură privată pentru care nu s-au îndeplinit cerințele prevăzute la art. 274 275

\n

Articolul 277Înscrisurile întocmite de profesioniști

\n
(1)Dispozițiile art. 274 275
\n
(2)Înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obișnuit în exercițiul activității unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepția cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăși dovedirea actului juridic.
\n
(3)Înscrisul sub semnătură privată întocmit în exercițiul activității unei întreprinderi este prezumat a fi fost făcut la data consemnată în cuprinsul său. În acest caz, data înscrisului sub semnătură privată poate fi combătută cu orice mijloc de probă.
\n
(4)Dacă înscrisul prevăzut la alin. (3)
\n

Articolul 278Data certă a înscrisului sub semnătură privată

\n
(1)Data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certă, prin una dintre modalitățile prevăzute de lege, respectiv:
\n
1.din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public, executorul judecătoresc sau alt funcționar competent în această privință; ...
\n
2.din ziua când au fost înfățișate la o autoritate sau instituție publică, făcându-se despre aceasta mențiune pe înscrisuri; ...
\n
3.din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt document public; ...
\n
4.din ziua morții ori din ziua când a survenit neputința fizică de a scrie a celui care l-a întocmit sau a unuia dintre cei care l-au subscris, după caz; ...
\n
5.din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, chiar și pe scurt, în înscrisuri autentice întocmite în condițiile art. 269 ...
\n
6.din ziua în care s-a petrecut un alt fapt de aceeași natură care dovedește în chip neîndoielnic anterioritatea înscrisului. ...
\n
(2)Sub rezerva unor dispoziții legale contrare, instanța, ținând seama de împrejurări, poate să înlăture aplicarea, în tot sau în parte, a dispozițiilor alin. (1)
\n

Articolul 279Registrele și hârtiile domestice

\n

Registrele și hârtiile domestice nu fac dovadă pentru cel care le-a scris. Ele fac dovadă împotriva lui:

\n
1.în toate cazurile în care atestă neîndoielnic o plată primită; ...
\n
2.când cuprind mențiunea expresă că însemnarea a fost făcută în folosul celui arătat drept creditor, pentru a ține loc de titlu. ...
\n

Articolul 280Registrele profesioniștilor

\n
(1)Registrele profesioniștilor, întocmite și ținute cu respectarea dispozițiilor legale, pot face între aceștia deplină dovadă în justiție, pentru faptele și chestiunile legate de activitatea lor profesională.
\n
(2)Registrele prevăzute la alin. (1)
\n
(3)În toate cazurile, instanța este în drept a aprecia dacă se poate atribui conținutului registrelor unui profesionist o altă putere doveditoare, dacă trebuie să se renunțe la această probă în cazul în care registrele părților nu concordă sau dacă trebuie să atribuie o credibilitate mai mare registrelor uneia dintre părți.
\n

Articolul 281Mențiunile făcute de creditor

\n

Orice mențiune făcută de creditor în josul, pe marginea sau pe dosul unui titlu care a rămas neîntrerupt în posesia sa face dovada, cu toate că nu este nici semnată, nici datată de el, când tinde a stabili liberațiunea debitorului. Aceeași putere doveditoare o are mențiunea făcută de creditor în josul, pe marginea sau pe dosul duplicatului unui înscris sau al unei chitanțe, dacă duplicatul sau chitanța este în mâinile debitorului.

\n

IV.

\n

Înscrisurile pe suport informatic ...

\n

Articolul 282Noțiune

\n
(1)Când datele unui act juridic sunt redate pe un suport informatic, documentul care reproduce aceste date constituie instrumentul probator al actului, dacă este inteligibil și prezintă garanții suficient de serioase pentru a face deplină credință în privința conținutului acestuia și a identității persoanei de la care acesta emană.
\n
(2)Pentru a aprecia calitatea documentului, instanța trebuie să țină seama de circumstanțele în care datele au fost înscrise și documentul care le-a reprodus.
\n

Articolul 283Prezumția de validitate a înscrierii

\n

Înscrierea datelor unui act juridic pe suport informatic este prezumată a prezenta garanții suficient de serioase pentru a face deplină credință în cazul în care ea este făcută în mod sistematic și fără lacune și când datele înscrise sunt protejate contra alterărilor și contrafacerilor astfel încât integritatea documentului este deplin asigurată. O astfel de prezumție există și în favoarea terților din simplul fapt că înscrierea este efectuată de către un profesionist.

\n

Articolul 284Puterea doveditoare

\n
(1)Dacă prin lege nu se prevede altfel, documentul care reproduce datele unui act, înscrise pe un suport informatic, face deplină dovadă între părți, până la proba contrară.
\n
(2)Dacă suportul sau tehnologia utilizată pentru redactare nu garantează integritatea documentului, acesta poate servi, după circumstanțe, ca mijloc material de probă sau ca început de dovadă scrisă.
\n

V.

\n

Duplicatele și copiile de pe înscrisurile autentice sau sub semnătură privată ...

\n

Articolul 285Regimul duplicatelor

\n

Duplicatele de pe înscrisurile notariale sau alte înscrisuri autentice, eliberate în condițiile prevăzute de lege, înlocuiesc originalul și au aceeași putere doveditoare ca și acesta.

\n

Articolul 286Regimul copiilor

\n
(1)Copia, chiar legalizată, de pe orice înscris autentic sau sub semnătură privată nu poate face dovadă decât despre ceea ce este cuprins în înscrisul original.
\n
(2)Părțile pot să ceară confruntarea copiei cu originalul, prezentarea acestuia din urmă putând fi întotdeauna ordonată de instanță, în condițiile prevăzute la art. 292 alin. (2)
\n
(3)Dacă este imposibil să fie prezentat originalul sau duplicatul înscrisului autentic ori originalul înscrisului sub semnătură privată, copia legalizată de pe acestea constituie un început de dovadă scrisă.
\n
(4)Copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare.
\n
(5)Extrasele sau copiile parțiale fac dovada ca și copiile integrale sau copiile asimilate acestora, însă numai pentru partea din înscrisul original pe care o reproduc; în cazul în care sunt contestate, iar originalul este imposibil să fie prezentat, instanța are dreptul să aprecieze, în limitele prevăzute la alin. (3)
\n

(4)

\n

Articolul 287Copiile făcute pe microfilme sau pe suporturi informatice

\n

Datele din înscrisurile autentice sau sub semnătură privată redate pe microfilme și alte suporturi accesibile de prelucrare electronică a datelor, făcute cu respectarea dispozițiilor legale, au aceeași putere doveditoare ca și înscrisurile în baza cărora au fost redate.

\n

VI.

\n

Înscrisurile recognitive sau reînnoitoare ...

\n

Articolul 288Putere doveditoare

\n

Înscrisul de recunoaștere sau de reînnoire a unei datorii preexistente face dovadă împotriva debitorului, moștenitorilor sau succesorilor săi în drepturi, dacă aceștia nu dovedesc, prin aducerea documentului originar, că recunoașterea este eronată sau inexactă.

\n

VII.

\n

Regimul altor înscrisuri ...

\n

Articolul 289Alte categorii de înscrisuri

\n
(1)Contractele încheiate pe formulare tipizate sau standardizate ori încorporând condiții generale tip, după caz, sunt considerate înscrisuri sub semnătură privată, dacă legea nu prevede altfel.
\n
(2)Dacă legea nu dispune altfel, biletele, tichetele și alte asemenea documente, utilizate cu ocazia încheierii unor acte juridice sau care încorporează dreptul la anumite prestații, au forța probantă a înscrisurilor sub semnătură privată, chiar dacă nu sunt semnate.
\n
(3)Telexul, precum și telegrama ale căror originale, depuse la oficiul poștal, au fost semnate de expeditor fac aceeași dovadă ca și înscrisul sub semnătură privată.
\n

Articolul 290Anexele

\n

Planurile, schițele, hârtiile, fotografiile și orice alte documente anexate au aceeași putere doveditoare ca și înscrisurile la care sunt alăturate, dacă au legătură directă cu înscrisul și poartă semnătura, după caz, a părții sau a persoanei competente care a întocmit înscrisul.

\n

Articolul 291Modificările înscrisului

\n

Ștersăturile, radierile, corecturile și orice alte modificări, mențiuni sau adăugiri, făcute într-un înscris, nu vor fi luate în considerare decât dacă au fost constatate sub semnătură de cel competent să îl întocmească sau de partea de la care emană înscrisul, după caz.

\n

VIII.

\n

Administrarea probei cu înscrisuri ...

\n

Articolul 292Depunerea înscrisurilor

\n
(1)Dacă prin lege nu se dispune altfel, fiecare parte are dreptul să depună înscrisurile de care înțelege să se folosească, în copie certificată pentru conformitate.
\n
(2)Dacă înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligată să aibă asupra sa originalul și, la cerere, să îl prezinte instanței, sub sancțiunea de a nu se ține seama de înscris.
\n
(3)Dacă partea adversă nu poate să își dea seama de exactitatea copiei față cu originalul înfățișat în ședință, judecătorul va putea acorda un termen scurt, obligând partea să depună originalul în păstrarea grefei.
\n
(4)Înscrisurile depuse în original nu vor putea fi retrase decât după ce se vor lăsa copii legalizate de grefierul instanței unde au fost depuse.
\n
(5)Înscrisurile întocmite în altă limbă decât cea folosită în fața instanței trebuie însoțite de traduceri legalizate.
\n
(6)Înscrisurile depuse în copie la dosar nu pot fi retrase de părți.
\n

Articolul 293Obligația părții adverse de a prezenta înscrisul

\n
(1)Când partea învederează că partea adversă deține un înscris probatoriu, referitor la proces, instanța poate ordona înfățișarea lui.
\n
(2)Cererea de înfățișare va fi admisă, dacă înscrisul este comun părților din proces, dacă însăși partea adversă s-a referit în proces la acest înscris sau dacă, după lege, ea este obligată să înfățișeze înscrisul.
\n

Articolul 294Cazuri de respingere a cererii de prezentare a înscrisului

\n
(1)Judecătorul va respinge motivat cererea de depunere la dosar a înscrisului, în întregime sau în parte, când:
\n
1.conținutul înscrisului se referă la chestiuni strict personale privind demnitatea sau viața privată a unei persoane; ...
\n
2.depunerea înscrisului ar încălca îndatorirea legală de păstrare a secretului; ...
\n
3.depunerea înscrisului ar atrage urmărirea penală a părții, a soțului sau a unei rude ori afin până la gradul al treilea inclusiv. ...
\n
(2)Dacă legea nu dispune altfel, incidența vreunuia dintre cazurile de mai sus va fi verificată de judecător, prin cercetarea conținutului înscrisului. În încheierea de ședință se va face o mențiune corespunzătoare.
\n

Articolul 295Refuzul de a prezenta înscrisul

\n

Dacă partea refuză să răspundă la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deținerii sau existenței înscrisului, dacă reiese din dovezile administrate că a ascuns înscrisul ori l-a distrus sau dacă, după ce s-a dovedit deținerea înscrisului, nu se conformează ordinului dat de instanță de a-l înfățișa, instanța va putea socoti ca dovedite afirmațiile făcute cu privire la conținutul acelui înscris de partea care a cerut înfățișarea.

\n

Articolul 296Cercetarea înscrisului prin judecătorul delegat

\n
(1)Când un înscris, necesar dezlegării procesului, se găsește la una dintre părți și nu poate fi prezentat fiindcă aducerea ar fi prea costisitoare sau când înscrisurile sunt prea voluminoase ori numeroase, se va putea delega un judecător în prezența căruia părțile vor cerceta înscrisurile la locul unde se găsesc.
\n
(2)Prin excepție de la dispozițiile alin. (1)
\n

Articolul 297Obligația terțului de a prezenta înscrisul

\n
(1)Când se arată că un înscris necesar soluționării procesului se află în posesia unui terț, acesta va putea fi citat ca martor, punându-i-se în vedere să aducă înscrisul în instanță.
\n
(2)Când deținătorul înscrisului este o persoană juridică, reprezentanții ei vor putea fi citați ca martori.
\n
(3)Terțul poate refuza înfățișarea înscrisului în cazurile prevăzute la art. 294
\n

Articolul 298Obligația autorității sau instituției publice de a prezenta înscrisul

\n
(1)Dacă înscrisul se găsește în păstrarea unei autorități sau instituții publice, instanța va lua măsuri, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, pentru aducerea lui, în termenul fixat în acest scop, punând în vedere conducătorului autorității sau instituției publice deținătoare măsurile ce se pot dispune în caz de neconformare.
\n
(2)Autoritatea sau instituția publică deținătoare este în drept să refuze trimiterea înscrisului când acesta se referă la apărarea națională, siguranța publică sau relațiile diplomatice. Extrase parțiale vor putea fi trimise dacă niciunul dintre aceste motive nu se opune. Dispozițiile art. 252 alin. (3)
\n

Articolul 299Înscrisurile care nu pot fi trimise instanței

\n
(1)Instanța nu va putea cere trimiterea în original a cărților funciare și a planurilor, a registrelor autorităților sau instituțiilor publice, a testamentelor depuse la instanțe, notari publici sau avocați, precum și a altor înscrisuri originale ce se găsesc în arhivele acestora. Se vor putea însă cere copii certificate ale acestora.
\n
(2)Cercetarea acestor înscrisuri, dacă este necesară, se va face, cu citarea părților, de un judecător delegat sau, dacă înscrisul se găsește în altă localitate, prin comisie rogatorie, de către instanța respectivă.
\n
(3)Prin excepție de la prevederile alin. (1)
\n

(2)

\n

Articolul 300Prezentarea registrelor profesioniștilor

\n
(1)La cererea uneia dintre părți sau chiar din oficiu, instanța va putea ordona înfățișarea registrelor profesioniștilor sau comunicarea lor.
\n
(2)Când înscrisurile sau registrele prevăzute la alin. (1) IX.
\n

Verificarea înscrisurilor ...

\n

Articolul 301Recunoașterea sau contestarea înscrisului sub semnătură privată

\n
(1)Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura. Contestarea scrierii sau semnăturii poate fi făcută, la primul termen după depunerea înscrisului, sub sancțiunea decăderii.
\n
(2)Moștenitorii sau succesorii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura autorului lor.
\n

Articolul 302Obligația de verificare a înscrisului

\n
(1)Când una dintre persoanele menționate la art. 301 1. compararea scrierii și semnăturii de pe înscris cu scrierea și semnătura din alte înscrisuri necontestate; ...
\n
2.expertiză; ...
\n
3.orice alte mijloace de probă admise de lege. ...
\n
(2)În acest scop, președintele completului de judecată va obliga partea căreia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie și să semneze sub dictarea sa părți din înscris. Refuzul de a scrie ori de a semna va putea fi considerat ca o recunoaștere a scrierii sau semnăturii.
\n

Articolul 303Procedura de verificare

\n
(1)Judecătorul, după compararea înscrisului cu scrierea sau semnătura făcută în fața sa ori, dacă este cazul, și cu alte înscrisuri, se poate lămuri asupra înscrisului.
\n
(2)Dacă însă, din compararea scrierilor, judecătorul nu este lămurit, va ordona ca verificarea să se facă prin expertiză, obligând părțile sau alte persoane să depună de îndată înscrisuri de comparație.
\n
(3)Se primesc ca înscrisuri de comparație:
\n
1.înscrisurile autentice; ...
\n
2.înscrisurile sau alte scrieri private necontestate de părți; ...
\n
3.partea din înscris care nu este contestată; ...
\n
4.scrisul sau semnătura făcut/făcută înaintea instanței. ...
\n
(4)Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de președinte, grefier și părți.
\n
(5)Părțile iau cunoștință de înscrisuri în ședință.
\n

Articolul 304Denunțarea înscrisului ca fals

\n
(1)Dacă cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre părți declară că acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii, ea este obligată să arate motivele pe care se sprijină.
\n
(2)Dacă partea care folosește înscrisul nu este prezentă, instanța va ordona ca aceasta să se prezinte personal pentru a lua cunoștință de denunțarea înscrisului ca fals, să depună originalul și să dea explicațiile necesare.
\n
(3)Judecătorul poate ordona prezentarea părților chiar și înainte de primul termen de judecată, dacă partea declară, prin întâmpinare, că scrierea sau semnătura sa este falsificată.
\n
(4)În cazuri temeinic justificate, părțile pot fi reprezentate prin mandatari cu procură specială.
\n

Articolul 305Verificarea stării înscrisului denunțat ca fals

\n
(1)Judecătorul va constata de îndată, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului denunțat ca fals, dacă există pe el ștersături, adăugiri sau corecturi, apoi îl va semna, spre neschimbare, și îl va încredința grefei, după ce va fi contrasemnat de grefier și de părți.
\n
(2)Dacă părțile nu vor sau nu pot să semneze, se va face mențiune despre toate acestea în procesul-verbal.
\n

Articolul 306Ascultarea părților

\n
(1)La același termen în care înscrisul a fost denunțat ca fals sau, în cazul prevăzut la art. 304 alin. (2)
\n
(2)Dacă partea care a folosit înscrisul lipsește, refuză să răspundă sau declară că nu se mai servește de înscris, acesta va fi înlăturat, în tot sau în parte, după caz.
\n
(3)Dacă partea care a denunțat înscrisul ca fals lipsește, refuză să răspundă sau își retrage declarația de denunțare, înscrisul va fi considerat ca recunoscut.
\n

Articolul 307Suspendarea procesului și sesizarea parchetului

\n

Dacă partea care a prezentat înscrisul stăruie să se folosească de acesta, deși denunțarea ca fals a acestuia nu a fost retrasă, instanța, dacă este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului, înaintând de îndată înscrisul denunțat ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreună cu procesul-verbal ce se va încheia în acest scop.

\n

Articolul 308Cercetarea falsului de către instanța civilă

\n

În cazul în care, potrivit legii, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanța civilă, prin orice mijloace de probă.

\n

§ 3Proba cu martori

\n

I.

\n

Admisibilitatea probei cu martori ...

\n

Articolul 309Admisibilitatea probei

\n
(1)Proba cu martori este admisibilă în toate cazurile în care legea nu dispune altfel.
\n
(2)Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei. Cu toate acestea, se poate face dovada cu martori, contra unui profesionist, a oricărui act juridic, indiferent de valoarea lui, dacă a fost făcut de acesta în exercițiul activității sale profesionale, în afară de cazul în care legea specială cere probă scrisă.
\n
(3)În cazul în care legea cere forma scrisă pentru validitatea unui act juridic, acesta nu poate fi dovedit cu martori.
\n
(4)De asemenea, este inadmisibilă proba cu martori dacă pentru dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisă, în afară de cazurile în care:
\n
1.partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-și întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic; ...
\n
2.există un început de dovadă scrisă, potrivit prevederilor art. 310 ...
\n
3.partea a pierdut înscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de forță majoră; ...
\n
4.părțile convin, fie și tacit, să folosească această probă, însă numai privitor la drepturile de care ele pot să dispună; ...
\n
5.actul juridic este atacat pentru fraudă, eroare, dol, violență ori este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită sau imorală, după caz; ...
\n
6.se cere lămurirea clauzelor actului juridic. ...
\n
(5)Proba cu martori nu se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris și nici despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, chiar dacă legea nu cere forma scrisă pentru dovedirea actului juridic respectiv, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (4)
\n

Articolul 310Începutul de dovadă scrisă

\n
(1)Se socotește început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată și nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană, dacă scrierea face credibil faptul pretins.
\n
(2)Constituie început de dovadă scrisă și înscrisul, chiar nesemnat de persoana căreia acesta i se opune, dacă a fost întocmit în fața unui funcționar competent care atestă că declarațiile cuprinse în înscris sunt conforme celor făcute de acea persoană.
\n
(3)Începutul de dovadă scrisă poate face dovada între părți numai dacă este completat prin alte mijloace de probă, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumții.
\n

II.

\n

Administrarea probei cu martori ...

\n

Articolul 311Ascultarea și înlocuirea martorilor

\n
(1)Când instanța a încuviințat dovada cu martori, ea va dispune citarea și ascultarea acestora.
\n
(2)Înlocuirea martorilor nu se va încuviința decât în caz de moarte, dispariție sau motive bine întemeiate, caz în care lista se va depune sub sancțiunea decăderii, în termen de 5 zile de la încuviințare.
\n
(3)Fiecare parte va putea să se împotrivească la ascultarea unui martor care nu este înscris în listă sau nu este identificat în mod lămurit.
\n
(4)Decăderea din dreptul de a administra dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 262
\n

Articolul 312Ascultarea martorilor necitați

\n
(1)Martorii pot fi ascultați chiar la termenul la care proba a fost încuviințată.
\n
(2)La termenul fixat pentru administrarea probei, partea va putea aduce martorii încuviințați chiar fără a fi citați.
\n
(3)Dacă partea se obligă să prezinte martorul la termenul de judecată, fără a fi citat, însă din motive imputabile aceasta nu își îndeplinește obligația, instanța va dispune citarea martorului pentru un nou termen. Dispozițiile art. 313
\n

Articolul 313Refuzul martorului de a se prezenta

\n
(1)Împotriva martorului care lipsește la prima citare, instanța poate emite mandat de aducere.
\n
(2)În pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen.
\n
(3)Dacă, după emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi găsit sau nu se înfățișează, instanța va putea proceda la judecată.
\n

Articolul 314Imposibilitatea de prezentare

\n

Martorul care, din cauză de boală sau altă împiedicare gravă, nu poate veni în instanță va putea fi ascultat la locul unde se află, cu citarea părților.

\n

Articolul 315Persoanele care nu pot fi ascultate ca martori

\n
(1)Nu pot fi martori:
\n
1.rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv; ...
\n
2.soțul, fostul soț, logodnicul ori concubinul; ...
\n
3.cei aflați în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți; ...
\n
4.persoanele puse sub interdicție judecătorească; ...
\n
5.cei condamnați pentru mărturie mincinoasă. ...
\n
(2)Părțile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori și persoanele prevăzute la alin. (1) pct. 1-3
\n

Articolul 316Ascultarea rudelor și afinilor

\n

În procesele privitoare la filiație, divorț și alte raporturi de familie se vor putea asculta rudele și afinii prevăzuți la art. 315

\n

Articolul 317Persoanele scutite de a depune mărturie

\n
(1)Sunt scutiți de a fi martori:
\n
1.slujitorii cultelor, medicii, farmaciștii, avocații, notarii publici, executorii judecătorești, mediatorii, moașele și asistenții medicali și orice alți profesioniști cărora legea le impune să păstreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu privire la faptele de care au luat cunoștință în cadrul serviciului ori în exercitarea profesiei lor, chiar și după încetarea activității lor; ...
\n
2.judecătorii, procurorii și funcționarii publici, chiar și după încetarea funcției lor, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoștință în această calitate; ...
\n
3.cei care prin răspunsurile lor s-ar expune pe ei înșiși sau ar expune pe vreuna din persoanele arătate la art. 315 alin. (1) pct. 1 2 ...
\n
(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) pct. 1
\n
(3)Vor putea, de asemenea, depune mărturie și persoanele prevăzute la alin. (1) pct. 2
\n

Articolul 318Identificarea martorului

\n
(1)Președintele, înainte de a lua declarația, va cere martorului să arate: a) numele, prenumele, profesia, domiciliul și vârsta; ... b) dacă este rudă sau afin cu una dintre părți și în ce grad; ... c) dacă se află în serviciul uneia dintre părți. ...
\n
(2)Președintele va pune apoi în vedere martorului îndatorirea de a jura și semnificația jurământului.
\n

Articolul 319Depunerea jurământului

\n
(1)Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: \"Jur că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu. Așa să-mi ajute Dumnezeu!\"
\n
(2)În timpul depunerii jurământului, martorul ține mâna pe cruce sau pe Biblie.
\n
(3)Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinței religioase a martorului.
\n
(4)Martorului de altă religie decât cea creștină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. (2)
\n
(5)Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: \"Jur pe onoare și conștiință că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu.\"
\n
(6)Martorii care din motive de conștiință sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în fața instanței următoarea formulă: \"Mă oblig că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu.\"
\n
(7)Persoanele mute și surdo-mute știutoare de carte vor depune jurământul transcriind formula acestuia și semnând-o; persoanele hipoacuzice vor rosti jurământul, iar cele care nu știu să scrie vor jura prin semne cu ajutorul unui interpret.
\n
(8)Situațiile la care se referă alin. (3)-(7)
\n
(9)După depunerea jurământului, președintele va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvârșește infracțiunea de mărturie mincinoasă.
\n
(10)Despre toate acestea se face mențiune în declarația scrisă.
\n

Articolul 320Scutirea de jurământ

\n

Copiii care nu au împlinit vârsta de 14 ani și cei care sunt lipsiți de discernământ în momentul audierii, fără a fi puși sub interdicție, pot fi ascultați, fără jurământ, însă instanța le va atrage atenția să spună adevărul și va ține seama, la aprecierea depoziției lor, de situația lor specială.

\n

Articolul 321Ascultarea martorului

\n
(1)Fiecare martor va fi ascultat separat, cei neascultați încă neputând fi de față.
\n
(2)Ordinea ascultării martorilor va fi fixată de președinte, ținând seama și de cererea părților.
\n
(3)Martorul va răspunde mai întâi la întrebările puse de președinte, iar apoi și la întrebările puse, cu încuviințarea acestuia, de către partea care l-a propus, precum și de către partea adversă.
\n
(4)După ascultare, martorul rămâne în sala de ședință până la sfârșitul cercetării, afară numai dacă instanța hotărăște altfel.
\n
(5)Cu ocazia audierii, martorul va fi lăsat să-și facă liber depoziția, fără să aibă voie să citească un răspuns scris de mai înainte; el se poate servi însă de însemnări, cu încuviințarea președintelui, dar numai pentru a preciza cifre sau denumiri.
\n

Articolul 322Reascultarea și confruntarea martorilor

\n
(1)Martorii pot fi din nou întrebați, dacă instanța găsește de cuviință.
\n
(2)Martorii ale căror declarații nu se potrivesc pot fi confruntați.
\n
(3)Dacă instanța găsește că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea procesului, este jignitoare sau tinde a proba un fapt a cărui dovedire e oprită de lege, nu o va încuviința. Instanța, la cererea părții, va trece în încheierea de ședință atât întrebarea formulată, cât și motivul pentru care nu a fost încuviințată.
\n

Articolul 323Consemnarea declarației martorului

\n
(1)Mărturia se va scrie de grefier, după dictarea președintelui sau a judecătorului delegat, și va fi semnată pe fiecare pagină și la sfârșitul ei de judecător, grefier și martor, după ce acesta a luat cunoștință de cuprins. Dacă martorul refuză sau nu poate să semneze, se va face mențiune despre aceasta în încheierea de ședință.
\n
(2)Orice adăugiri, ștersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviințate și semnate de judecător, de grefier și martor, sub sancțiunea de a nu fi luate în considerare.
\n
(3)Locurile nescrise din declarație trebuie barate cu linii, astfel încât să nu se poată face adăugiri.
\n
(4)Dispozițiile art. 231 alin. (2)
\n

Articolul 324Aprecierea probei cu martori

\n

În aprecierea declarațiilor martorilor, instanța va ține seama de sinceritatea acestora și de împrejurările în care au luat cunoștință de faptele ce fac obiectul declarației respective.

\n

Articolul 325Bănuiala de mărturie mincinoasă

\n

Dacă, din cercetare, reies bănuieli de mărturie mincinoasă sau de mituire a martorului, instanța va încheia un proces-verbal și va sesiza organul de urmărire penală competent.

\n

Articolul 326Drepturi bănești ale martorului

\n
(1)Martorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, cazare și masă dacă este din altă localitate, precum și dreptul la despăgubiri pentru acoperirea veniturilor pe care le-ar fi obținut dacă și-ar fi exercitat profesia pe durata lipsei de la locul de muncă, prilejuită de chemarea sa în vederea ascultării ca martor, stabilite în raport cu starea sau profesia pe care o exercită, precum și cu timpul efectiv pierdut.
\n
(2)Drepturile bănești se asigură de partea care a propus martorul și se stabilesc, la cerere, de către instanță, prin încheiere executorie.
\n

§ 4Prezumțiile

\n

Articolul 327Noțiune

\n

Prezumțiile sunt consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut.

\n

Articolul 328Prezumțiile legale

\n
(1)Prezumția legală scutește de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce privește faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea căreia îi profită prezumția trebuie să dovedească faptul cunoscut, vecin și conex, pe care se întemeiază aceasta.
\n
(2)Prezumția legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel.
\n

Articolul 329Prezumțiile judiciare

\n

În cazul prezumțiilor lăsate la luminile și înțelepciunea judecătorului, acesta se poate întemeia pe ele numai dacă au greutate și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins; ele, însă, pot fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori.

\n

§ 5Expertiza

\n

Articolul 330Încuviințarea expertizei

\n
(1)Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau 3 experți. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea raportului de expertiză la instanță să aibă loc conform dispozițiilor art. 336
\n
(2)Când este necesar, instanța va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate.
\n
(3)În domeniile strict specializate, în care nu există experți autorizați, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părți, judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalități ori specialiști din domeniul respectiv.
\n
(4)Dispozițiile referitoare la expertiză, cu excepția celor privind aducerea cu mandat, sancționarea cu amendă judiciară și obligarea la plata de despăgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzător în cazurile prevăzute la alin. (2)
\n

(3)

\n
(5)La efectuarea expertizei în condițiile prevăzute la alin. (1)
\n

(2)

\n

Articolul 331Numirea expertului

\n
(1)Dacă părțile nu se învoiesc asupra numirii experților, ei se vor numi de către instanță, prin tragere la sorți, de pe lista întocmită și comunicată de către biroul local de expertiză, cuprinzând persoanele înscrise în evidența sa și autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare.
\n
(2)Încheierea de numire a expertului va stabili obiectivele asupra cărora acesta urmează să se pronunțe, termenul în care trebuie să efectueze expertiza, onorariul provizoriu al expertului și, dacă este cazul, avansul pentru cheltuielile de deplasare. În acest scop, instanța poate fixa o audiere în camera de consiliu, în cadrul căreia va solicita expertului să estimeze costul lucrării ce urmează a fi efectuată, cât și termenul necesar efectuării expertizei. Tot astfel, instanța poate fixa un termen scurt pentru când va solicita expertului să estimeze în scris costul lucrării ce urmează a fi efectuată, cât și termenul necesar efectuării expertizei. Poziția părților va fi consemnată în încheiere. În funcție de poziția expertului și a părților, instanța va fixa termenul de depunere a raportului de expertiză și condițiile de plată a costurilor necesare efectuării expertizei.
\n
(3)Dovada plății onorariului se depune la grefa instanței de partea care a fost obligată prin încheiere, în termen de 5 zile de la numire sau în termenul stabilit de instanță potrivit alin. (2) art. 339 alin. (2)
\n

Articolul 332Recuzarea expertului

\n
(1)Experții pot fi recuzați pentru aceleași motive ca și judecătorii.
\n
(2)Recuzarea trebuie să fie cerută în termen de 5 zile de la numirea expertului, dacă motivul ei există la această dată; în celelalte cazuri termenul va curge de la data când s-a ivit motivul de recuzare.
\n
(3)Recuzările se judecă cu citarea părților și a expertului.
\n

Articolul 333Înștiințarea și înlocuirea expertului

\n
(1)Dispozițiile privitoare la citare, aducerea cu mandat și sancționarea martorilor care lipsesc sunt deopotrivă aplicabile experților.
\n
(2)Dacă expertul nu se înfățișează, instanța poate dispune înlocuirea lui.
\n

Articolul 334Ascultarea expertului

\n

Dacă experții pot să-și exprime de îndată opinia, aceștia vor fi ascultați chiar în ședință, iar părerea lor se va consemna într-un proces-verbal, dispozițiile art. 323

\n

Articolul 335Efectuarea expertizei la fața locului

\n
(1)Dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului sau sunt necesare explicațiile părților, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, în care li se vor indica ziua, ora și locul unde se va face lucrarea. Citația, sub sancțiunea nulității, trebuie comunicată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării. Confirmarea de primire va fi alăturată raportului de expertiză.
\n
(2)Părțile sunt obligate să dea expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării.
\n
(3)În cazul în care una dintre părți opune rezistență sau împiedică în orice alt mod efectuarea lucrării, instanța va putea socoti ca dovedite afirmațiile făcute de partea adversă cu privire la împrejurarea de fapt ce face obiectul lucrării, în contextul administrării tuturor celorlalte probe.
\n
(4)Cheltuielile efectuate cu expertiza până la data refuzului vor fi suportate de partea care s-a opus efectuării expertizei.
\n
(5)În mod excepțional, când aflarea adevărului în cauză este indisolubil legată de efectuarea probei cu expertiză tehnică, instanța va autoriza folosirea forței publice în scopul efectuării expertizei, prin încheiere executorie pronunțată în camera de consiliu, după ascultarea părților.
\n

Articolul 336Raportul de expertiză

\n
(1)Constatările și concluziile motivate ale expertului sau ale laboratorului ori ale institutului specializat căruia i s-a cerut efectuarea expertizei vor fi consemnate într-un raport scris, care va fi depus cu cel puțin 10 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. În cazuri urgente termenul pentru depunerea raportului de expertiză poate fi micșorat.
\n
(2)Când sunt mai mulți experți cu păreri deosebite lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia.
\n
(3)În cazurile anume prevăzute de lege, depunerea raportului se va face numai după obținerea avizelor tehnice necesare ce se eliberează numai de organismele de specialitate competente.
\n

Articolul 337Lămurirea sau completarea raportului

\n

Dacă este nevoie de lămurirea sau completarea raportului de expertiză ori dacă există o contradicție între părerile experților, instanța, din oficiu sau la cererea părților, poate solicita experților, la primul termen după depunerea raportului, să îl lămurească sau să îl completeze.

\n

Articolul 338Efectuarea unei noi expertize

\n
(1)Pentru motive temeinice, instanța poate dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi expertize de către alt expert.
\n
(2)O nouă expertiză va trebui cerută motivat, sub sancțiunea decăderii, la primul termen după depunerea raportului, iar dacă s-au formulat obiecțiuni, la termenul imediat următor depunerii răspunsului la obiecțiuni ori, după caz, a raportului suplimentar.
\n

Articolul 339Drepturi bănești ale expertului

\n
(1)Fapta experților de a cere sau de a primi o sumă mai mare decât onorariul fixat de instanță se pedepsește potrivit legii penale.
\n
(2)La cererea motivată a experților, ținându-se seama de lucrarea efectuată, instanța va putea majora onorariul cuvenit acestora, prin încheiere executorie, dată cu citarea părților, însă numai după depunerea raportului, a răspunsului la eventualele obiecțiuni sau a raportului suplimentar, după caz.
\n
(3)Expertul are aceleași drepturi ca și martorul în ceea ce privește cheltuielile de transport, cazare și masă.
\n

Articolul 340Comisie rogatorie

\n

Dacă expertiza se face la o altă instanță, prin comisie rogatorie, numirea experților și stabilirea sumelor cuvenite vor fi lăsate în sarcina acestei din urmă instanțe.

\n

§ 6Mijloacele materiale de probă

\n

Articolul 341Lucrurile ca mijloace de probă

\n
(1)Sunt mijloace materiale de probă lucrurile care prin însușirile lor, prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le păstrează servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la soluționarea procesului.
\n
(2)Sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă și fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum și alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obținute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri.
\n

Articolul 342Păstrare

\n
(1)Mijloacele materiale de probă puse la dispoziția instanței vor fi păstrate până la soluționarea definitivă a procesului.
\n
(2)Dacă aducerea la instanță a mijloacelor materiale de probă prezintă greutăți datorită numărului, volumului sau altor însușiri ale lor ori locului unde se află, acestea vor fi lăsate în depozitul deținătorului sau al altei persoane.
\n

Articolul 343Verificare

\n
(1)Mijloacele materiale de probă, aflate în păstrarea instanței, se aduc în ședința de judecată.
\n
(2)Dacă mijloacele materiale de probă nu se află în păstrarea instanței, aceasta poate ordona, după caz, fie aducerea lor, fie verificarea la fața locului, dispozițiile art. 293-300
\n
(3)În încheierea sau în procesul-verbal, după caz, conținând constatările instanței, se va face mențiune și despre starea și semnele caracteristice ale mijloacelor materiale de probă verificate.
\n

Articolul 344Restituire. Trecerea în proprietatea unității administrativ-teritoriale

\n

În cazul în care instanța a dispus restituirea bunurilor care au servit ca mijloace materiale de probă și cei în drept a le primi nu le ridică în termen de 6 luni de la data când au fost încunoștințați în acest scop, instanța, în camera de consiliu, citând părțile interesate și organul financiar local competent, va da o încheiere prin care aceste lucruri vor fi considerate ca abandonate și trecute în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale unde își are sediul instanța. Încheierea poate fi atacată numai cu apel la instanța ierarhic superioară.

\n

§ 7Cercetarea la fața locului

\n

Articolul 345Încuviințarea cercetării la fața locului

\n
(1)Cercetarea la fața locului se poate face, la cerere sau din oficiu, când instanța apreciază că ea este necesară pentru lămurirea procesului.
\n
(2)Încheierea prin care se admite cercetarea va determina împrejurările de fapt ce urmează să fie lămurite la fața locului.
\n

Articolul 346Efectuarea cercetării la fața locului

\n
(1)Cercetarea la fața locului se face, cu citarea părților, de către judecătorul delegat sau de către întregul complet de judecată. Prezența procurorului este obligatorie când participarea acestuia la judecată este cerută de lege.
\n
(2)Instanța poate, de asemenea, încuviința ca ascultarea martorilor, experților și părților să se facă la fața locului.
\n

Articolul 347Consemnarea rezultatului cercetării

\n
(1)Despre cele constatate și măsurile luate la fața locului, instanța va întocmi un proces-verbal, în care se vor consemna și susținerile ori obiecțiunile părților, care va fi semnat de către cei prezenți.
\n
(2)Desenele, planurile, schițele sau fotografiile făcute la fața locului vor fi alăturate procesului-verbal și vor fi semnate de către judecător și de părțile prezente la cercetare.
\n

§ 8Mărturisirea

\n

I.

\n

Admisibilitatea probei ...

\n

Articolul 348Noțiune și feluri

\n
(1)Constituie mărturisire recunoașterea de către una dintre părți, din proprie inițiativă sau în cadrul procedurii interogatoriului, a unui fapt pe care partea adversă își întemeiază pretenția sau, după caz, apărarea.
\n
(2)Mărturisirea este judiciară sau extrajudiciară.
\n

Articolul 349Mărturisirea judiciară

\n
(1)Mărturisirea judiciară face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o, fie personal, fie prin mandatar cu procură specială.
\n
(2)Mărturisirea judiciară nu poate fi divizată împotriva autorului decât în cazurile când cuprinde fapte distincte și care nu au legătură între ele.
\n
(3)De asemenea, mărturisirea judiciară nu poate fi nici revocată, afară numai dacă se face dovada că a fost urmarea unei erori de fapt scuzabile.
\n
(4)Mărturisirea judiciară nu produce efecte dacă a fost făcută de o persoană lipsită de discernământ sau dacă duce la pierderea unui drept de care cel care face recunoașterea nu poate dispune.
\n

Articolul 350Mărturisirea extrajudiciară

\n
(1)Mărturisirea făcută în afara procesului este un fapt supus aprecierii judecătorului, potrivit regulilor generale de probațiune.
\n
(2)Mărturisirea extrajudiciară verbală nu poate fi invocată în cazurile în care proba cu martori nu este admisă.
\n

II.

\n

Interogatoriul ...

\n

Articolul 351Încuviințarea interogatoriului

\n

Instanța poate încuviința, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricăreia dintre părți, cu privire la fapte personale, care sunt de natură să ducă la soluționarea procesului.

\n

Articolul 352Luarea interogatoriului persoanelor fizice

\n
(1)Cel chemat în persoană va fi întrebat de către președinte asupra fiecărui fapt în parte.
\n
(2)Cu încuviințarea președintelui, fiecare dintre judecători, procurorul, când participă la judecată, precum și partea adversă pot pune direct întrebări celui chemat la interogatoriu.
\n
(3)Partea va răspunde fără să poată citi un proiect de răspuns scris în prealabil. Ea se poate folosi însă de însemnări, cu încuviințarea președintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
\n
(4)Dacă partea declară că pentru a răspunde trebuie să cerceteze înscrisuri, registre sau dosare, se va putea fixa un nou termen pentru interogatoriu.
\n
(5)Când ambele părți sunt de față la luarea interogatoriului, ele pot fi confruntate.
\n

Articolul 353Luarea interogatoriului reprezentantului legal

\n

Reprezentantul legal al unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu sau cel care asistă persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă poate fi chemat personal la interogatoriu numai în legătură cu actele încheiate și faptele săvârșite în această calitate.

\n

Articolul 354Consemnarea răspunsurilor la interogatoriu

\n
(1)Răspunsurile la interogatoriu vor fi trecute pe aceeași foaie cu întrebările. Interogatoriul va fi semnat pe fiecare pagină de președinte, grefier, de cel care l-a propus, precum și de partea care a răspuns după ce a luat cunoștință de cuprins. Tot astfel vor fi semnate adăugirile, ștersăturile sau schimbările aduse, sub sancțiunea de a nu fi ținute în seamă.
\n
(2)Dacă partea interogată sau cealaltă parte nu voiește ori nu poate să semneze, se va consemna în josul interogatoriului.
\n
(3)În cazul în care interogatoriul a fost dispus din oficiu, precum și în cazul prevăzut la art. 352 alin. (2) (la 30-03-2016, Alin. (3) al art. 354 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 134 din 1 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 234 din 30 martie 2016. )
\n

Articolul 355Luarea interogatoriului persoanelor juridice

\n
(1)Statul și celelalte persoane juridice de drept public, precum și persoanele juridice de drept privat vor răspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunica în prealabil, în condițiile prevăzute la art. 194 lit. e)
\n
(2)Se exceptează societățile de persoane, ai căror asociați cu drept de reprezentare vor fi citați personal la interogatoriu.
\n

Articolul 356Luarea interogatoriului părții aflate în străinătate

\n
(1)Dacă prin tratate sau convenții internaționale la care România este parte ori prin acte normative speciale nu se prevede altfel, partea care se află în străinătate și este reprezentată în proces printr-un mandatar va putea fi interogată prin acesta.
\n
(2)În acest caz, interogatoriul va fi comunicat în scris mandatarului, care va depune răspunsul părții dat în cuprinsul unei procuri speciale și autentice. Dacă mandatarul este avocat, procura specială certificată de acesta este suficientă.
\n

Articolul 357Luarea interogatoriului prin judecător delegat sau comisie rogatorie

\n
(1)Instanța poate încuviința luarea interogatoriului la locuința celui chemat la interogatoriu, printr-un judecător delegat, dacă partea, din motive temeinice, este împiedicată de a veni în fața instanței. În acest caz, răspunsurile la întrebări se vor consemna în prezența părții adverse sau în lipsă, dacă aceasta a fost citată și nu s-a prezentat.
\n
(2)Partea care locuiește în circumscripția altei instanțe, în cazurile prevăzute la alin. (1)
\n

Articolul 358Neprezentarea la interogatoriu și refuzul de a răspunde

\n

Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.

\n

§ 9Asigurarea probelor

\n

Articolul 359Condiții de admisibilitate

\n
(1)Oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să obțină recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât și în timpul procesului, administrarea acestor probe.
\n
(2)În cazul în care partea adversă își dă acordul, cererea poate fi făcută, chiar dacă nu există urgență.
\n

Articolul 360Soluționarea cererii

\n
(1)Cererea se va îndrepta, înainte de judecată, la judecătoria în circumscripția căreia se află martorul sau obiectul constatării, iar în timpul judecății, la instanța care judecă procesul în prima instanță.
\n
(2)Partea va arăta în cerere probele a căror administrare o pretinde, faptele pe care vrea să le dovedească, precum și motivele care fac necesară asigurarea acestora sau, după caz, acordul părții adverse.
\n
(3)Instanța va dispune citarea părților și va comunica părții adverse copie de pe cerere. Aceasta nu este obligată să depună întâmpinare.
\n
(4)Instanța va soluționa cererea în camera de consiliu, prin încheiere.
\n
(5)În caz de pericol în întârziere, instanța, apreciind împrejurările, va putea încuviința cererea și fără citarea părților.
\n

Articolul 361Regimul căilor de atac

\n
(1)Încheierea de admitere a cererii de asigurare este executorie și nu este supusă niciunei căi de atac.
\n
(2)Încheierea de respingere poate fi atacată separat numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
\n

Articolul 362Administrarea probelor asigurate

\n
(1)Administrarea probei ce trebuie asigurată va putea fi făcută de îndată sau la termenul ce se va fixa în acest scop.
\n
(2)Administrarea probelor asigurate se constată printr-o încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac.
\n

Articolul 363Puterea doveditoare

\n
(1)Probele asigurate în condițiile prevăzute la art. 362
\n
(2)Probele asigurate pot să fie folosite și de partea care nu a cerut administrarea lor.
\n
(3)Cheltuielile făcute cu administrarea probelor vor fi ținute în seamă de instanța care judecă pricina în fond.
\n

Articolul 364Constatarea de urgență a unei stări de fapt

\n
(1)La cererea oricărei persoane care are interesul să constate de urgență o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea probelor, executorul judecătoresc în circumscripția căruia urmează să se facă constatarea va putea constata la fața locului această stare de fapt.
\n
(2)În cazul în care efectuarea constatării prevăzute la alin. (1)
\n
(3)În lipsa acordului prevăzut la alin. (2) art. 360-363
\n
(4)Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut constatarea, dacă nu a fost de față, și are puterea doveditoare a înscrisului autentic.
\n

Articolul 365Dispoziții speciale

\n

În caz de pericol în întârziere, asigurarea dovezii și constatarea unei stări de fapt se vor putea face și în zilele nelucrătoare și chiar în afara orelor legale, însă numai cu încuviințarea expresă a instanței.

\n

Articolul 366Domeniu de aplicare

\n

Dispozițiile prezentei secțiuni sunt aplicabile tuturor litigiilor, cu excepția celor ce privesc starea civilă și capacitatea persoanelor, relațiile de familie, precum și orice alte drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacție.

\n

Articolul 367Obligația instanței

\n

La primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și dacă acestea sunt prezente sau reprezentate, instanța le va întreba dacă sunt de acord ca probele să fie administrate potrivit dispozițiilor din prezenta subsecțiune.

\n

Articolul 368Convenția părților

\n
(1)La termenul prevăzut la art. 367
\n
(2)Consimțământul pentru administrarea probelor, prevăzut la alin. (1)
\n
(3)Totodată, fiecare parte este obligată să declare că pentru procedura din prezenta subsecțiune își alege domiciliul la avocatul care o reprezintă.
\n
(4)Consimțământul dat potrivit alin. (2)
\n

Articolul 369Desfășurarea ședinței de judecată

\n

Pe parcursul administrării probelor de către avocați, ședințele de judecată, atunci când acestea sunt necesare, se desfășoară potrivit art. 240

\n

Articolul 370Măsuri luate de instanță

\n
(1)După constatarea valabilității consimțământului dat conform art. 368 art. 237 alin. (2) art. 255 256 art. 257 alin. (1) art. 258 260
\n
(2)Când, potrivit legii, cererile prevăzute la alin. (1)
\n
(3)Dispozițiile art. 227 art. 254 alin. (2)-(4)
\n
(4)Partea care lipsește nejustificat la termenul de încuviințare a probelor va fi decăzută din dreptul de a mai propune și administra orice probă, cu excepția celei cu înscrisuri, dar va putea participa la administrarea probelor de către cealaltă parte și va putea combate aceste probe.
\n

Articolul 371Termenul administrării probelor

\n
(1)Pentru administrarea probelor de către avocați instanța va stabili un termen de până la 6 luni, ținând seama de volumul și complexitatea acestora.
\n
(2)Termenul prevăzut la alin. (1) 1. se invocă o excepție sau un incident procedural asupra căruia, potrivit legii, instanța trebuie să se pronunțe; în acest caz, termenul se prelungește cu timpul necesar soluționării excepției sau incidentului; ...
\n
2.a încetat, din orice cauză, contractul de asistență juridică dintre una dintre părți și avocatul său; în acest caz, termenul se prelungește cu cel mult o lună pentru angajarea altui avocat; ...
\n
3.una dintre părți a decedat; în acest caz, termenul se prelungește cu timpul în care procesul este suspendat potrivit art. 412 alin. (1) pct. 1 ...
\n
4.în orice alte cazuri în care legea prevede suspendarea procesului, termenul se prelungește cu perioada suspendării, dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 ...
\n

Articolul 372Programul administrării probelor

\n
(1)În cel mult 5 zile de la încuviințarea probelor, avocații părților vor prezenta instanței programul de administrare a acestora, purtând semnătura avocaților, în care se vor arăta locul și data administrării fiecărei probe. Programul se încuviințează de instanță, în camera de consiliu, și este obligatoriu pentru părți și avocații lor.
\n
(2)În procesele prevăzute la art. 92 alin. (2)
\n
(3)alin. (1) art. 383
\n
(3)Probele pot fi administrate în cabinetul unuia dintre avocați sau în orice alt loc convenit, dacă natura probei impune aceasta. Părțile, prin avocați, sunt obligate să își comunice înscrisurile și orice alte acte, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau în mod direct, sub luare de semnătură.
\n
(4)Data convenită pentru administrarea probelor potrivit alin. (1)
\n
(5)În cazul în care administrarea probei nu este posibilă din motive obiective, va fi stabilit un nou termen, dispozițiile alin. (4) art. 373
\n
(6)Nerespectarea nejustificată a programului prevăzut la alin. (1)
\n
(7)Dispozițiile art. 262
\n

Articolul 373Soluționarea incidentelor

\n

Dacă în cursul administrării probelor una dintre părți formulează o cerere, invocă o excepție, inadmisibilitatea vreunei probe sau orice alt incident privind administrarea probelor, ea va sesiza instanța care, cu citarea celeilalte părți, prin încheiere dată în camera de consiliu, se va pronunța de îndată, iar când este necesar, în cel mult 15 zile de la data la care a fost sesizată. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul procesului.

\n

Articolul 374Înscrisuri deținute de terți

\n

În cazul în care se dispune înfățișarea unui înscris deținut de o autoritate sau de o altă persoană, instanța, potrivit dispozițiilor art. 298

\n

Articolul 375Verificarea înscrisurilor

\n

Dacă una dintre părți nu recunoaște scrisul sau semnătura dintr-un înscris, avocatul părții interesate, potrivit art. 373

\n

Articolul 376Ascultarea martorilor

\n
(1)Martorii vor fi ascultați, la locul și data prevăzute în programul încuviințat de instanță, de către avocații părților, în condițiile art. 318 alin. (1) art. 321 alin. (1)
\n

(2)

\n

(4)

\n

(5)

\n
(2)Martorii prevăzuți la art. 320
\n

Articolul 377Consemnarea mărturiei

\n
(1)Mărturia se va consemna întocmai de către o persoană convenită de părți și se va semna, pe fiecare pagină și la sfârșitul ei, de către avocații părților, de cel ce a consemnat-o și de martor, după ce acesta a luat cunoștință de cuprinsul consemnării.
\n
(2)Orice adăugiri, ștersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviințate prin semnătura celor menționați la alin. (1)
\n
(3)Dacă mărturia a fost stenografiată, aceasta va fi transcrisă. Atât stenograma, cât și transcrierea ei vor fi semnate potrivit alin. (1)
\n
(4)Dacă mărturia a fost înregistrată cu mijloace audiovizuale, aceasta va putea fi ulterior transcrisă la cererea părții interesate, în condițiile legii. Transcrierea înregistrărilor va fi semnată potrivit alin. (1)
\n

Articolul 378Autentificarea mărturiei

\n

Părțile pot conveni ca declarațiile martorilor să fie consemnate și autentificate de un notar public. Dispozițiile art. 376

\n

Articolul 379Expertiza

\n
(1)În cazul în care este încuviințată o expertiză, în programul administrării probelor părțile vor trece numele expertului pe care îl vor alege prin învoiala lor, precum și numele consilierilor fiecăreia dintre ele.
\n
(2)Dacă părțile nu se învoiesc asupra alegerii expertului, ele vor cere instanței, la termenul când încuviințează probele potrivit art. 370 art. 331 alin. (1)
\n

(2)

\n
(3)Expertul este obligat să efectueze expertiza și să o predea avocaților părților, sub semnătură de primire, cu cel puțin 30 de zile înainte de termenul fixat de instanță potrivit art. 371 art. 337-339
\n

Articolul 380Cercetarea la fața locului

\n

Dacă s-a dispus o cercetare la fața locului, aceasta se va face de către instanță potrivit dispozițiilor art. 345-347 art. 347 alin. (1)

\n

Articolul 381Interogatoriul

\n

Când s-a încuviințat chemarea la interogatoriu, instanța va cita părțile, la termenul stabilit, în camera de consiliu. Copii de pe interogatoriul astfel luat, precum și de pe cel dispus și primit potrivit art. 355 alin. (1)

\n

Articolul 382Incidente privind probele

\n
(1)Instanța, în condițiile art. 373
\n
(2)De asemenea, în condițiile arătate la alin. (1) art. 237 alin. (2)
\n

Articolul 383Concluziile scrise

\n
(1)După administrarea tuturor probelor încuviințate de instanță reclamantul, prin avocatul său, va redacta concluziile scrise privind susținerea pretențiilor sale, pe care le va trimite, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sau le va înmâna în mod direct, sub luare de semnătură, celorlalte părți din proces și, când este cazul, Ministerului Public.
\n
(2)După primirea concluziilor scrise ale reclamantului fiecare parte, prin avocatul său, va redacta propriile concluzii scrise, pe care le va comunica, potrivit alin. (1)
\n

Articolul 384Alcătuirea dosarului

\n
(1)Avocații părților vor alcătui pentru fiecare parte câte un dosar și unul pentru instanță, în care vor depune câte un exemplar al tuturor înscrisurilor prin care, potrivit legii, se constată administrarea fiecărei probe.
\n
(2)Dosarele prevăzute la alin. (1)
\n

Articolul 385Depunerea dosarului la instanță

\n

La expirarea termenului stabilit de instanță potrivit art. 371 art. 384

\n

Articolul 386Judecarea cauzei

\n
(1)Primind dosarul, instanța va fixa termenul de judecată, dat în cunoștință părților, care nu va putea fi mai lung de 15 zile de la data primirii dosarului.
\n
(2)La acest termen, instanța va putea hotărî, pentru motive temeinice și după ascultarea părților, să se administreze noi probe sau să se administreze nemijlocit în fața sa unele dintre probele administrate de avocați.
\n
(3)În acest scop, instanța va stabili termene scurte, în continuare, date în cunoștință părților. Pentru prezentarea în fața instanței martorii vor fi citați, de asemenea, în termen scurt, cauzele fiind considerate urgente. Dispozițiile art. 159 art. 313 alin. (2)
\n
(4)Dacă, la termenul prevăzut la alin. (1)
\n

Articolul 387Dispoziții aplicabile

\n

(1)

", "next": 239824}