\"(1) Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice, al altor comunicări efectuate prin mijloace electronice, al datelor de trafic, al datelor de localizare şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil şi garantat.
\n
(2)Reţinerea, predarea sau percheziţionarea trimiterilor poştale, interceptarea convorbirilor şi a comunicărilor, interceptarea în mediul ambiental, percheziţia informatică şi accesul la un sistem informatic şi la un suport de stocare a datelor informatice, obţinerea datelor informatice, inclusiv a datelor de trafic şi a datelor de localizare, identificarea abonatului, a proprietarului, a utilizatorului unui sistem de comunicaţii electronice sau a unui punct de acces la un sistem informatic ori alte asemenea tehnici se dispun de judecătorul instanţei competente să judece fondul cauzei şi numai în cursul procesului penal.\" ...
\n
109.Curtea constată că secretul corespondenţei este un aspect al dreptului la viaţă intimă, familială şi privată a persoanei, cu privire la care autorităţile publice trebuie, pe de o parte, să aibă o conduită de abţinere, de evitare a ingerinţei, iar, pe de altă parte, să creeze un cadru legislativ care să reflecte caracterul inviolabil al acestuia în raport cu celelalte subiecte de drept. Totuşi, conduita de abţinere a statului nu este nelimitată, ci trebuie să ţină cont de realităţile existente, în sensul că statul trebuie să se manifeste activ atunci când apare un pericol actual şi iminent la adresa cetăţenilor. Or, modul de redactare a textului reduce posibilitatea de intervenţie a statului în secretul corespondenţei, astfel cum aceasta este configurată în propunerea de revizuire a Constituţiei, numai la situaţia procesului penal, neglijând, în mod evident, şi alte situaţii - care trebuie strict determinate - în care aceasta s-ar impune.
\n
Aceasta ar echivala cu imposibilitatea statului de a-şi îndeplini obligaţiile pozitive ce îi incumbă în privinţa apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 24 iulie 2012, pronunţată în Cauza Dordevic împotriva Croaţiei, paragraful 139). Astfel, în accepţiunea propunerii de revizuire a Constituţiei, în cazul unor dezastre naturale, al unor accidente grave sau al altor ameninţări grave la adresa persoanelor, nu li s-ar permite autorităţilor publice cu competenţe în gestionarea acestor situaţii să facă toate eforturile necesare pentru salvarea de vieţi omeneşti, mai ales dacă se are în vedere limitarea operată cu privire la datele de trafic sau de localizare.
\n
110.Posibilitatea ingerinţei statului în exercitarea acestui drept este, în prezent, reglementată în mod indirect prin art. 26 alin. (1) din Constituţie, lăsându-se, astfel, competenţa legiuitorului infraconstituţional de a adopta prevederi legale care să asigure respectarea interesului general al colectivităţii. Or, interesul general al colectivităţii nu se subsumează numai procesului penal, ci şi unor situaţii imprevizibile la care statul trebuie să răspundă imediat; însă, în lipsa pârghiilor legale, acţiunea acestuia nu va avea finalitatea scontată, spre exemplu, în privinţa apărării integrităţii fizice sau psihice a persoanelor faţă de acţiunea sau inacţiunea terţelor persoane (a se vedea Hotărârea din 12 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Soderman împotriva Suediei, paragrafele 80 şi următoarele, precum şi Hotărârea din 24 iulie 2012, pronunţată în Cauza Dordevic împotriva Croaţiei, paragraful 138 şi următoarele).
\n
111.Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că în privinţa elementelor nou-introduse în cuprinsul art. 28 alin. (1) din Constituţie nu se poate susţine existenţa unei protecţii juridice identice cu cea a sensului clasic al corespondenţei, chiar astfel cum acesta a fost dezvoltat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 3 aprilie 2007, în Cauza Copland împotriva Regatului Unit, paragrafele 41 şi 42. Potrivit acesteia, sunt protejate conform art. 8 din Convenţie atât e-mailurile trimise de la serviciu, cât şi informaţia ce derivă din monitorizarea utilizării personale a Internetului.
\n
112.Curtea constată că datele de trafic şi cele de localizare beneficiază şi ele de o protecţie juridică, însă nu pot fi asimilate celei de care beneficiază mijloacele legale de comunicaţie, ele nesubsumându-se acestui concept. De aceea, tratarea lor trebuie să se facă distinct de acest concept, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea suprimării drepturilor şi libertăţilor altor persoane.
\n
113.Pentru aceste considerente, cu majoritate de voturi, Curtea constată neconstituţionalitatea modificării aduse art. 28 din Constituţie, referitor la secretul corespondenţei, întrucât încalcă limitele revizuirii, prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie.
\n
Articolul 31Dreptul la informaţie
\n
114.Prin articolul unic pct. 25 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se modifică alin. (5) al art. 31 din Constituţie, după cum urmează: \"(5) Serviciile publice de radio, de televiziune şi agenţiile publice de presă sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi agenţii de presă, precum şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.\"
\n
115.Curtea constată că modificarea propusă la art. 31 alin. (5) din Constituţie este imprecisă. Din topica primei teze a acestui alineat s-ar putea înţelege că serviciile publice de radio şi agenţiile publice de presă sunt autonome, iar televiziunile ar fi autonome indiferent dacă sunt publice sau private. De aceea, Curtea propune reformularea acestei teze pentru a se înţelege că serviciile publice de radio şi televiziune, precum şi agenţiile publice de presă sunt autonome.
\n
116.Având în vedere cele de mai sus, cu unanimitate de voturi, Curtea recomandă reformularea modificării propuse în privinţa art. 31 alin. (5) din Constituţie.
\n
Articolul 32Dreptul la învăţătură
\n
117.Prin articolul unic pct. 26 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se modifică atât titlul marginal al art. 32 din Constituţie, acesta devenind \"Dreptul la educaţie\", precum şi conţinutul normativ al articolului menţionat, după cum urmează: \"(1) Accesul la educaţie este garantat, în condiţiile legii.
\n
(2)Dreptul la educaţie este garantat, în condiţiile legii, şi se asigură prin învăţământul preşcolar, prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare prevăzute de lege. ...
\n
(3)Educaţia trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi întărirea respectului faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale. ...
\n
(4)Învăţământul general se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională. ...
\n
(5)Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. ...
\n
(6)Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, precum şi burse de merit, în condiţiile legii. ...
\n
(7)Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii cu respectarea standardelor de calitate în educaţie pentru fiecare nivel şi formă de învăţământ. ...
\n
(8)Autonomia universitară este garantată. Autonomia universitară implică capacitatea instituţiilor de învăţământ superior de a-şi gestiona direct şi nemijlocit patrimoniul, de a-şi alege ori, după caz, desemna, în mod independent, structurile şi funcţiile de conducere şi de a stabili, potrivit prevederilor legale şi standardelor de calitate, misiunea educaţională şi de cercetare. ...
\n
(9)Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.\" ...
\n
118.Cu privire la modificările aduse art. 32 din Constituţie, Curtea constată că noul titlu marginal al articolului este \"Dreptul la educaţie\", concept care include dreptul la învăţătură, dar şi dreptul la cultură sau la informare. Or, articolul analizat, cu excepţia alineatelor 1 şi 3, se referă la dreptul la învăţătură. În acest context, Curtea apreciază că este necesar ca dreptul la educaţie să fie inserat într-un articol distinct, care să cuprindă alineatele 1 şi 3, iar aşezarea acestuia să fie reconsiderată, respectiv înainte de articolul constituţional referitor la dreptul la informaţie.
\n
119.Având în vedere cele de mai sus, cu unanimitate de voturi, Curtea recomandă reconsiderarea aşezării alin. (1) şi (3) ale art. 32 în structura unui nou articol din Constituţie.
\n
120.În consecinţă, art. 32 urmează a-şi păstra actualul titlu marginal, astfel încât, cu unanimitate de voturi, Curtea recomandă reformularea propunerii de modificare a titlului marginal al art. 32 din Constituţie.
\n
121.În aceste condiţii, alineatul (2) al articolului analizat trebuie să se refere la dreptul la învăţătură. De asemenea, Curtea mai observă că modificările preconizate la alin. (4) vizează introducerea sintagmei \"învăţământul general\", care nu este consacrată nici în textul Constituţiei, nici în cel al Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi, astfel, nu se înţelege la ce anume se referă. Mai mult, sintagma analizată nu se poate înlocui nici cu cea de \"învăţământ general obligatoriu\", întrucât s-ar lăsa nereglementată, spre exemplu, situaţia învăţământului superior. De aceea, Curtea recomandă menţinerea actualei sintagme, şi anume \"învăţământul de toate gradele\".
\n
122.Având în vedere cele de mai sus, cu unanimitate de voturi, Curtea recomandă reformularea modificărilor propuse în privinţa art. 32 alin. (2) şi (4) din Constituţie.
\n
123.Cu privire la modificările propuse art. 32 alin. (8) din Constituţie, Curtea constată că acestea definesc autonomia universitară, tocmai pentru ca unui concept constituţional să nu i se stabilească înţelesul printr-un act normativ cu forţă juridică inferioară (a se vedea şi art. 123 din Legea nr. 1/2011 - definiţia autonomiei universitare). Totuşi, Curtea observă că, potrivit art. 123 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, \"autonomia universitară dă dreptul comunităţii universitare să îşi stabilească misiunea proprie, strategia instituţională, structura, activităţile, organizarea şi funcţionarea proprie, gestionarea resurselor materiale şi umane, cu respectarea strictă a legislaţiei în vigoare\", ceea ce înseamnă că definiţia conceptului de autonomie universitară cuprinsă în propunerea de revizuire este circumscrisă numai anumitor elemente componente ale acesteia.
\n
Curtea nu neagă posibilitatea legiuitorului constituant derivat de a reglementa sau defini de principiu o anumită instituţie, fiind, desigur, exclusă detalierea în amănunt. Însă, elementele reţinute în definiţia propusă unui concept constituţional - autonomia universitară - reflectă o abordare selectivă şi imprecisă, care vizează mai degrabă conceperea unei independenţe decizionale în privinţa elementelor patrimoniale ale autonomiei universitare decât constituţionalizarea elementelor componente ale acestui concept. De altfel, orice constituţionalizare realizată trebuie să respecte cerinţele de precizie, claritate şi previzibilitate a legii în mod cumulat pentru a nu se altera sensul conceptului constituţional deja consacrat.
\n
124.Curtea observă că elementele centrale ale definiţiei propuse conceptului de autonomie universitară se referă la gestionarea patrimoniului şi la desemnarea structurilor şi funcţiilor de conducere. Misiunea educaţională şi de cercetare este menţionată doar la sfârşitul textului şi nu acoperă toate aspectele care ţin de conceptul de autonomie universitară. Astfel, definiţia analizată vizează mai degrabă latura economică decât cea educaţională a autonomiei universitare şi, în acest context, creează premisele unei independenţe organizatorice şi funcţionale în privinţa gestionării patrimoniului şi a alegerii sau desemnării structurilor şi funcţiilor de conducere.
\n
125.Curtea constată că gestionarea patrimoniului în mod nemijlocit, fără a exista o reglementare legală general aplicabilă instituţiilor de învăţământ superior, ar avea drept efect gestionarea discreţionară a patrimoniului de către conducerea instituţiei de învăţământ superior şi, eventual, transmiterea dreptului de proprietate al instituţiei de învăţământ superior asupra unor bunuri aflate în proprietatea sa privată către alte persoane, ceea ce este de natură a afecta baza materială necesară procesului educaţional. De asemenea, alegerea sau desemnarea, în mod independent, a structurilor şi funcţiilor de conducere ale universităţilor excedează noţiunii de autonomie universitară.
\n
126.Or, autonomia universitară nu se confundă cu independenţa. În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 2 din 4 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 23 februarie 2011, analizând situaţia la nivel european, a arătat că autonomia universitară nu echivalează cu independenţa şi că \"statul sau organele administraţiei publice locale are/au destule competenţe care îi/le permit să se asigure că universităţile respectă standardele de calitate necesare pentru realizarea Spaţiului European al Învăţământului Superior\".
\n
127.În aceste condiţii, Curtea reţine că definiţia dată autonomiei universitare este improprie şi dă astfel naştere unei independenţe absolute a instituţiilor de învăţământ superior atât în gestionarea patrimoniului lor, cât şi în desemnarea structurilor şi funcţiilor de conducere, ceea ce duce la suprimarea unei garanţii a dreptului la învăţătură, conferit de autonomia universitară.
\n
128.Pentru aceste considerente, cu majoritate de voturi, Curtea constată neconstituţionalitatea completării aduse art. 32 alin. (8) din Constituţie, referitor la definirea autonomiei universitare, întrucât încalcă limitele revizuirii, prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie.
\n
Articolul 35Dreptul la un mediu sănătos
\n
129.Prin articolul unic pct. 30 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se introduc două noi alineate, alin. (2^1) şi (3^1), la art. 35 din Constituţie, după cum urmează: \"(2^1) Statul asigură protecţia, utilizarea durabilă şi refacerea patrimoniului natural. (3^1) Sunt interzise relele tratamente aplicate animalelor, definite potrivit legii\".
\n
130.Cu privire la modificările propuse art. 35 din Constituţie, Curtea observă că textul alin. (3^1) consacră în mod expres o normă de conduită ce derivă din conceptul de \"demnitate umană\". Demnitatea umană, sub aspect constituţional, presupune două dimensiuni inerente, respectiv relaţiile dintre oameni, ceea ce vizează dreptul şi obligaţia oamenilor de a le fi respectate şi, în mod corelativ, de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale semenilor lor, precum şi relaţia omului cu mediul înconjurător, inclusiv cu lumea animală, ceea ce implică, în privinţa animalelor, responsabilitatea morală a omului de a îngriji aceste fiinţe într-un mod de natură a ilustra nivelul de civilizaţie atins (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012).
\n
131.Totuşi, Curtea constată că modul de redactare a textului este imprecis, întrucât nu se înţelege dacă sintagma \"definite potrivit legii\" se referă la animale sau la relele tratamente aplicate acestora.
\n
132.Având în vedere cele de mai sus, cu majoritate de voturi, Curtea recomandă reformularea alin. (3^1) propus a fi introdus în cuprinsul art. 35 din Constituţie.
\n
Articolul 37Dreptul de a fi ales
\n
133.Prin articolul unic pct. 31 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se introduce un nou alineat, alin. (2^1), la art. 37 din Constituţie, după cum urmează: \"(2^1) Pot participa la alegerile pentru Senat, pentru Camera Deputaţilor şi pentru funcţia de Preşedinte al României numai candidaţii care au avut domiciliul în România cu cel puţin 6 luni înainte de data alegerilor.\"
\n
134.Curtea constată că acest text vizează introducerea unei noi condiţii cu privire la dreptul de a fi ales în funcţia de Preşedinte al României, senator sau deputat. Astfel, se prevede obligaţia candidatului de a avea domiciliul în România cu cel puţin 6 luni înainte de data alegerilor.
\n
135.Textul actualului art. 37 din Constituţie este unul permisiv şi, interpretat în coroborare cu art. 16 alin. (3) din Constituţie, conduce la concluzia că, pentru a putea participa la alegerile pentru Senat, Camera Deputaţilor şi pentru funcţia de Preşedinte al României, candidaţii trebuie să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România. Or, introducerea unei condiţii temporale cu privire la domiciliul candidatului, indiferent de durata acesteia, reprezintă o evidentă suprimare a dreptului de a fi ales al cetăţenilor români care nu se regăsesc în ipoteza normei juridice. O atare concluzie se impune dat fiind faptul că cetăţenii români, indiferent de durata de timp în care au avut domiciliul în România, beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate de Constituţie; în caz contrar şi egalitatea în drepturi a acestora ar fi afectată. Mai mult, Curtea ridică şi problema datei de la care curge acest termen, respectiv data alegerilor. Or, o asemenea dată de referinţă este şi arbitrară, întrucât foarte uşor se poate întâmpla ca un cetăţean român să fi avut domiciliul în ţară o lungă perioadă de timp, dar nu şi în ultimele 6 luni înainte de data alegerilor. În consecinţă, condiţia impusă prin textul supus analizei Curţii este contrar egalităţii în drepturi.
\n
136.Acceptarea unei asemenea condiţii temporale referitoare la domiciliul candidatului ar echivala şi cu acceptarea implicită a posibilităţii legiuitorului constituant derivat de a impune condiţii temporale şi în privinţa celeilalte condiţii necesare pentru a candida - cetăţenia - sau de a alătura condiţiilor deja existente altele noi. Or, impunerea unor condiţii temporale, în speţă, condiţia ca cetăţeanul român să fi avut domiciliul în România cu cel puţin 6 luni înainte de data alegerilor, încalcă limitele revizuirii Constituţiei, suprimând principiul universalităţii drepturilor, reglementat de art. 15 alin. (1) din Constituţie, dreptul de a fi ales al cetăţenilor cu domiciliul în România care nu îndeplinesc noua ipoteză normativă restrictivă, precum şi o garanţie a acestuia, egalitatea în drepturi.
\n
137.Pentru aceste considerente, cu majoritate de voturi, Curtea constată neconstituţionalitatea completării art. 37 din Constituţie cu un nou alineat, alin. (2^1), referitor la condiţia domiciliului în România cu cel puţin 6 luni înainte de data alegerilor pentru Senat, Camera Deputaţilor sau pentru funcţia de Preşedinte al României, întrucât încalcă limitele revizuirii, prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie.
\n
Articolul 40Dreptul de asociere
\n
138.Prin articolul unic pct. 33 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se modifică alin. (2) al art. 40 din Constituţie, după cum urmează: \"(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.\"
\n
139.Curtea constată că o caracteristică a statului de drept este respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, iar militarea împotriva acestora echivalează cu încălcarea principiilor statului de drept, aspect ce atrage neconstituţionalitatea partidului sau a organizaţiei. Prin urmare, soluţia normativă propusă reprezintă o concretizare expresă a unui principiu ce stă la baza statului de drept.
\n
140.Totuşi, în acest context, Curtea remarcă faptul că, în conformitate cu art. 146 lit. k) din Constituţia României şi art. 45 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 6 august 2012, Curtea Constituţională hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic, potrivit art. 30 alin. (7) şi art. 40 alin. (2) şi (4) din Constituţie. Curtea reţine că partidele politice nu sunt ab initio neconstituţionale, ci ele sunt declarate neconstituţionale ca urmare a nerespectării unei ipoteze normative a Constituţiei în cazul de faţă. În acest sens, art. 41 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede că \"partidele politice pot fi declarate neconstituţionale\".
\n
141.Aşadar, Curtea apreciază că formularea art. 40 alin. (2) din Constituţie trebuie să fie concordantă cu cea a art. 30 alin. (7) din Constituţie tocmai pentru a se arăta conduita interzisă, şi nu efectul deciziei Curţii Constituţionale.
\n
142.Având în vedere cele de mai sus, cu unanimitate de voturi, Curtea recomandă reformularea modificării alin. (2) al art. 40 din Constituţie.
\n
Articolul 44Dreptul de proprietate privată
\n
143.Prin articolul unic pct. 35 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se modifică alin. (1) al art. 44 din Constituţie, după cum urmează: \"(1) Dreptul de proprietate şi creanţele împotriva statului sunt garantate. Creanţele împotriva statului au acelaşi regim juridic cu plata obligaţiilor fiscale, în condiţiile legii\".
\n
144.Eliminarea tezei a doua a art. 44 alin. (1) din Constituţie referitoare la stabilirea prin lege a limitelor şi conţinutului dreptului de proprietate echivalează cu o absolutizare a acestuia.
\n
145.Acest text este folosit de Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, atunci când examinează limitele dreptului de proprietate. Pentru a analiza dacă o astfel de măsură este justificată, Curtea porneşte de la premisa existenţei în corpul art. 44 din Constituţie a unei dispoziţii exprese - exprimată sub forma unei condiţii speciale - care să permită instituirea la nivel legal a unor limite în privinţa dreptului de proprietate privată. Or, această dispoziţie expresă este reprezentată chiar de art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, propusă a fi eliminată. De aceea, Curtea a reţinut că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, însă, limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Curtea a constatat că, potrivit art. 44 din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie suprimat complet dreptul de proprietate (a se vedea Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013).
\n
146.Aceste limite pot proteja diverse drepturi sau libertăţi fundamentale, de la dreptul la informare (decizia anterior citată) până la dreptul de proprietate (Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004).
\n
147.Eliminarea tezei a doua a alin. (1) din art. 44 absolutizează dreptul de proprietate, iar legiuitorul nu va mai putea proteja drepturile şi libertăţile fundamentale concurente ale celorlalţi cetăţeni. Astfel, Curtea constată că a fost suprimată o garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute de titlul II al Constituţiei, garanţie care asigură exercitarea acestora în mod concurent cu exercitarea dreptului de proprietate privată.
\n
148.Pentru aceste considerente, cu unanimitate de voturi, Curtea constată neconstituţionalitatea eliminării actualei teze a doua a art. 44 alin. (1) din Constituţie, referitor la condiţiile şi limitele dreptului de proprietate, întrucât încalcă limitele revizuirii, prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie.
\n
149.Se propune introducerea unei noi teze la alin. (1) al art. 44 cu următorul conţinut: \"Creanţele împotriva statului au acelaşi regim juridic cu plata obligaţiilor fiscale, în condiţiile legii\".
\n
150.Curtea constată că de plano creanţele împotriva statului nu pot avea acelaşi regim juridic cu plata obligaţiei fiscale, ci, eventual, cu obligaţia fiscală. Tot astfel, nu se poate pune semnul echivalenţei între cele două noţiuni, întrucât acestea cuprind elemente specifice care le diferenţiază. De asemenea, Curtea observă că expunerea de motive a propunerii de revizuire nu cuprinde nicio referire la această modificare, astfel încât nu se poate cunoaşte raţiunea care a stat la baza introducerii acestui text.
\n
151.De aceea, Curtea apreciază că această teză ar trebui reformulată pentru a fi clară, precisă şi previzibilă (cu privire la înţelesul acestor termeni, a se vedea Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012). O atare concluzie este întărită şi de faptul că soluţia normativă propusă reprezintă o îndepărtare de la actualul cadru constituţional şi legislativ existent în materie fiscală.
\n
152.Având în vedere cele de mai sus, cu majoritate de voturi, Curtea recomandă reformularea modificării propuse în privinţa art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie.
\n
Articolul 49Protecţia copiilor şi a tinerilor
\n
153.Prin articolul unic pct. 37 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se modifică alin. (1) şi (2) ale art. 49 din Constituţie, după cum urmează: \"(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor, cu respectarea principiului interesului superior al acestora.
\n
(2)Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu dizabilităţi. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege.\" ...
\n
154.Sintagma \"cu respectarea interesului superior al acestora\" este o preluare din Declaraţia Drepturilor Copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1959, şi din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001. Curtea mai reţine că acest principiu se regăseşte şi la nivel infraconstituţional, şi anume în Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004.
\n
155.De asemenea, Curtea constată că definiţia copilului, în acord cu prevederile Convenţiei menţionate, este dată în art. 4 lit. a) din Legea nr. 272/2004, acesta fiind \"persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, potrivit legii\".
\n
156.Având în vedere modificarea operată la nivelul art. 48 alin. (1) din Constituţie în sensul introducerii în privinţa copiilor a sintagmei \"cu respectarea principiului interesului superior al acestora\", Curtea constată că reiterarea acesteia şi la art. 49 alin. (1) din Constituţie este redundantă.
\n
157.De asemenea, Curtea reţine că această sintagmă, astfel cum este plasată, vizează şi tinerii. Or, principiul interesului superior caracterizează situaţia juridică a copilului, şi nu a tinerilor. Textul, astfel cum este redactat, creează o inegalitate între cetăţenii majori - care au împlinit vârsta de 18 ani - pe criteriul vârstei, ceea ce induce ideea unui tratament juridic preferenţial al acestora în raport cu celelalte categorii de vârstă.
\n
158.Având în vedere cele de mai sus, cu unanimitate de voturi, Curtea recomandă eliminarea modificării propuse în privinţa art. 49 alin. (1) din Constituţie.
\n
Articolul 50Protecţia persoanelor cu handicap
\n
159.Prin articolul unic pct. 38 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se modifică atât titlul marginal al art. 50 din Constituţie, acesta devenind \"Protecţia persoanelor cu dizabilităţi\", precum şi conţinutul normativ al articolului menţionat, după cum urmează: \"Persoanele cu dizabilităţi se bucură de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în condiţii de egalitate de şanse. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor şi de incluziune, prevenire şi tratament în vederea participării efective a persoanelor cu dizabilităţi în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor\".
\n
160.Curtea, analizând conţinutul normativ al textului propus, constată că premisa acestuia este aceea că, în prezent, persoanele cu handicap/dizabilităţi nu ar beneficia de toate drepturile şi libertăţile fundamentale. De aceea, noul text le acordă beneficiul tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale; însă, şi acesta este circumstanţiat, respectiv în condiţii de egalitate de şanse cu persoanele fără handicap/dizabilităţi. Or, ab initio cele două categorii de persoane nu sunt în aceeaşi situaţie, întrucât deficienţele lor \"fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa societăţii, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul integrării şi incluziunii sociale\" [art. 2 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008]. De altfel, chiar legea recunoaşte faptul că ele nu pot acţiona în condiţii de egalitate de şanse, egalitatea formală trebuind înlocuită cu cea de rezultat pentru a se putea obţine integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap/dizabilităţi.
\n
161.De esenţa actualului text constituţional este reglementarea unui regim special de protecţie a persoanelor cu handicap/dizabilităţi, aspect omis de noua soluţie normativă preconizată. Legiuitorul constituant derivat nu se poate îndepărta de la această soluţie pentru că, în caz contrar, ar realiza o restrângere/afectare a acestui regim special de protecţie. Aşadar, modificarea art. 50 din Constituţie poate avea în vedere doar o îmbunătăţire a acestui regim, nicidecum o reducere a gradului de protecţie acordat persoanelor cu handicap/dizabilităţi sau chiar suprimarea dreptului persoanelor cu handicap/dizabilităţi la un regim special de protecţie.
\n
162.Pentru aceste considerente, cu unanimitate de voturi, Curtea constată neconstituţionalitatea modificării aduse art. 50 din Constituţie, referitor la suprimarea protecţiei speciale de care se bucură persoanele cu handicap, întrucât încalcă limitele revizuirii, prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie.
\n
Articolul 51^1 - Dreptul la o bună administrare
\n
163.Prin articolul unic pct. 39 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se introduce un nou articol, art. 51^1 - Dreptul la o bună administrare, după cum urmează: \"Orice persoană are dreptul de a beneficia, în raporturile sale cu administraţia publică, de un tratament imparţial, echitabil şi de a obţine, într-un termen rezonabil, un răspuns la solicitările sale\".
\n
164.Curtea constată că, prin introducerea art. 51^1 în textul Constituţiei, se urmăreşte consacrarea unui nou drept fundamental, cel la o bună administrare, preluare cu adaptări a dreptului omonim cuprins în art. 41 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
\n
165.Curtea recomandă, însă, realizarea unei corelări între noua reglementare cu celelalte texte constituţionale, Curtea având în vedere art. 31 alin. (2) şi art. 51 alin. (4) din Constituţie. Astfel, între cele două texte menţionate şi acela al art. 51^1 propus a fi introdus există o suprapunere parţială, reglementându-se obligaţii ale autorităţilor publice, respectiv de a informa cetăţeanul asupra problemelor de interes personal ale acestuia şi de a răspunde la petiţii. Or, asemenea obligaţii pot fi cuprinse chiar în corpul normativ al noului text propus a fi introdus.
\n
166.Având în vedere cele de mai sus, cu unanimitate de voturi, Curtea recomandă reformularea noului art. 51^1 din Constituţie.
\n
Articolul 52Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
\n
167.Prin articolul unic pct. 40 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se modifică alin. (1) şi (3) ale art. 52 din Constituţie, după cum urmează: \"(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea prejudiciului printr-o despăgubire echitabilă. ...........................................................................
\n
(3)Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Statul exercită dreptul de regres, în condiţiile legii\". ...
\n
168.Curtea reţine că modificarea propusă alineatului (1) se referă la îndreptăţirea persoanei vătămate de o autoritate publică la \"repararea prejudiciului printr-o despăgubire echitabilă\". În reglementarea actuală, persoana vătămată în drepturile sale este îndreptăţită să obţină repararea pagubei. O atare prevedere vizează o reparare integrală a pagubei; or, astfel cum este reglementat în propunerea legislativă de modificare a Constituţiei, repararea prejudiciului urmează a se realiza printr-o despăgubire echitabilă. Însă, caracterul echitabil nu echivalează cu cel integral al reparaţiei (a se vedea mutatis mutandis, cu privire la noţiunea de reparaţie completă şi integrală, şi Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013), astfel încât persoana vătămată se va vedea pusă în situaţia ca prejudiciul pe care l-a suferit să fie reparat doar parţial, şi nu integral. O asemenea abordare reprezintă o suprimare evidentă a unei garanţii care însoţeşte dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, şi anume repararea integrală a pagubei produse acesteia.
\n
169.Pentru aceste considerente, cu unanimitate de voturi, Curtea constată neconstituţionalitatea modificării aduse art. 52 alin. (1) din Constituţie, referitor la eliminarea reparării integrale a pagubei suferite de către persoana vătămată de o autoritate publică, întrucât încalcă limitele revizuirii, prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie.
\n
170.Curtea reţine că modificarea propusă la art. 52 alin. (3) din Constituţie se referă la introducerea unei noi teze în conţinutul acestui text, respectiv \"statul exercită dreptul de regres, în condiţiile legii\".
\n
171.Textul art. 52 alin. (3) din Constituţie prevede răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Teza propusă a fi introdusă nu reglementează o acţiune în regres a statului împotriva magistraţilor pentru recuperarea prejudiciilor cauzate prin orice eroare judiciară, ci numai prin acele erori judiciare care au fost rezultatul exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
\n
172.Din conţinutul normativ al art. 52 alin. (3) din Constituţie rezultă că acoperirea prejudiciului cauzat prin erori judiciare este asigurată în toate cazurile de către stat, persoana vătămată putându-se îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice [a se vedea art. 96 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005]. În acest sens, atât art. 542 din Codul de procedură penală, cât şi art. 96 din Legea nr. 303/2004 stabilesc condiţiile în care persoana vătămată exercită acţiunea în repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare, admisibilitatea acţiunii fiind condiţionată fie de rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată, precum şi a ordonanţei sau încheierii organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciară, respectiv privarea nelegală de libertate, fie de stabilirea, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, a răspunderii penale sau disciplinare, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
\n
173.În schimb, statul se poate îndrepta cu acţiune în regres împotriva magistratului doar dacă acesta a provocat situaţia generatoare de daune cu rea-credinţă sau din culpă gravă [art. 542 alin. (1) din Codul de procedură penală], respectiv a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă [a se vedea art. 96 alin. (7) din Legea nr. 303/2004]. Astfel, statul este cel care, în cadrul acţiunii în regres, trebuie să dovedească faptul că magistratul şi-a exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
\n
174.Deşi sintagma propusă a fi introdusă pare a viza indicarea titularului dreptului de regres în cazul prejudiciilor cauzate prin orice eroare judiciară care a fost rezultatul exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în realitate, din cauza modului său de formulare, obligă statul să îşi exercite dreptul de regres. Caracterul imperativ al sintagmei propuse a fi introduse în corpul art. 52 alin. (3) din Constituţie poate duce la situaţii inadmisibile, în care statul va promova în mod automat acţiunea în regres ori de câte ori acoperă un prejudiciu cauzat printr-o eroare judiciară, fără a mai avea un drept de apreciere asupra faptului dacă magistratul şi-a exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, solicitând, astfel, în mod mecanic intervenţia instanţei judecătoreşti. De aceea, conţinutul normativ propus ar trebui să aibă în vedere, eventual, posibilitatea statului de a exercita dreptul de regres în condiţiile legii.
\n
175.Aşadar, textul constituţional nu poate constrânge statul la iniţierea, în toate cazurile, a unor acţiuni în regres, ci trebuie să lase în marja sa de apreciere problema exercitării acestei acţiuni pentru ca, desigur, în final, tot instanţa judecătorească să se pronunţe asupra acţiunii astfel promovate.
\n
176.Având în vedere cele de mai sus, cu unanimitate de voturi, Curtea recomandă reformularea modificării propuse în privinţa alin. (3) al art. 52 din Constituţie.
\n
Capitolul III - Îndatoririle fundamentale
\n
Articolul 55Apărarea ţării
\n
177.Prin articolul unic pct. 42 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se introduce un nou alineat, alin. (3^1), la art. 55 din Constituţie, după cum urmează: \"(3^1) România este stat membru al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord\".
\n
178.Curtea constată că modificarea preconizată nu are caracter normativ şi nici nu se referă la îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor. Acesta afirmă apartenenţa României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, România devenind membră a acestei organizaţii în urma adoptării Legii nr. 22/2004 pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 3 martie 2004.
\n
179.Având în vedere cele de mai sus, cu unanimitate de voturi, Curtea recomandă reconsiderarea aşezării art. 55 alin. (3^1) în structura titlului VI din Constituţie.
\n
Capitolul IV - Avocatul Poporului
\n
Articolul 58Numirea şi rolul
\n
180.Prin articolul unic pct. 43 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se modifică art. 58 alin. (1), acesta urmând să prevadă că \"Avocatul Poporului este instituţia autonomă care are drept scop promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în raporturile acestora cu autorităţile publice\".
\n
181.Curtea constată că formularea propusă pentru art. 58 alin. (1) este neconstituţională în ceea ce priveşte limitarea competenţelor Avocatului Poporului la apărarea \"drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în raporturile acestora cu autorităţile publice\" pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
\n
182.În Avizul Comisiei de la Veneţia nr. 685 din 17 decembrie 2012 privind compatibilitatea cu principiile constituţionale şi statul de drept a acţiunilor Guvernului şi Parlamentului României cu privire la alte instituţii ale statului şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului de modificare şi completare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului în România, adoptat la cea dea 93-a Sesiune plenară, Veneţia 14-15 decembrie 2012, se precizează că \"Avocatul Poporului îndeplineşte un rol esenţial în protecţia drepturilor omului\" (paragraful 80). Curtea observă că sfera subiectelor de drept ce pot beneficia de avantajele protecţiei oferite prin intermediul Avocatului Poporului este avută în vedere, în documentul menţionat, într-o perspectivă mult mai largă decât în formula limitativă, care vizează exclusiv \"cetăţenii\", propusă de autorii propunerii legislative de revizuire a Constituţiei.
\n
183.Redactarea propusă reprezintă un regres faţă de actuala reglementare constituţională în ce priveşte protecţia drepturilor şi libertăţilor prin intermediul Avocatului Poporului, care ar trebui să vizeze toate persoanele fizice care se găsesc pe teritoriul României, în spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi al celorlalte pacte şi tratate internaţionale care pun ocrotirea individului în centrul atenţiei statului şi care consideră esenţial ca drepturile omului să fie garantate, dar şi apărate prin mecanisme juridice şi instituţionale eficiente.
\n
184.În acest sens, de altfel, art. 18 alin. (1) din Constituţie prevede că cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi. Or, propunerea de revizuire exclude cetăţenii străini şi apatrizii din aria de acţiune a Avocatului Poporului, ca instituţie menită să asigure o protecţie utilă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Chiar şi în cazul în care textul propus ar fi interpretat potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus în sensul că este vorba nu numai despre cetăţenii români, ci şi despre cei străini, tot ar mai rămâne în afara acţiunii protectoare a Avocatului Poporului o categorie de persoane fizice faţă de care nimic nu justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu, şi anume apatrizii.
\n
185.Ca urmare a acestei restrângeri a sferei atribuţiilor Avocatului Poporului, competenţa sa este diminuată, iar rolul său în cadrul statului de drept, democratic şi social nu mai poate fi realizat în mod plenar.
\n
186.În consecinţă, Curtea, cu unanimitate de voturi, constată neconstituţionalitatea înlocuirii sintagmei \"persoanelor fizice\" cu termenul \"cetăţenilor\" în cuprinsul art. 58 alin. (1) din Constituţie, întrucât încalcă limitele revizuirii stabilite în art. 152 alin. (2) din Constituţie.
\n
187.În prezent, una dintre modalităţile prin care Legea fundamentală îi oferă Avocatului Poporului posibilitatea de a-şi realiza rolul consacrat la nivel constituţional este cuprinsă în art. 146 lit. d) teza a doua şi constă în competenţa acestuia de a ridica în mod direct excepţii de neconstituţionalitate. Menţiunea care se propune a fi introdusă în cuprinsul art. 58 alin. (1) din Constituţie, referitoare la promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor \"cetăţenilor\" numai în raporturile acestora cu autorităţile publice, este de natură să pună în discuţie posibilitatea exercitării efective şi eficiente de către Avocatul Poporului a acestui drept, de vreme ce există şi legi sau ordonanţe ale Guvernului, simple sau de urgenţă, care nu vizează raporturile cetăţenilor cu autorităţile publice. O posibilă limitare a dreptului Avocatului Poporului de a contesta constituţionalitatea unor astfel de acte normative pe calea excepţiei de neconstituţionalitate ar fi antinomică faţă de prevederile art. 146 lit. d) din Constituţie, care acordă Avocatului Poporului atribuţia expresă de a sesiza Curtea Constituţională cu privire la legi şi ordonanţe ale Guvernului, fără să facă nicio distincţie după cum acestea au sau nu în obiectul lor de reglementare prevederi referitoare la protecţia drepturilor omului.
\n
188.O constatare similară se regăseşte şi în avizul Comisiei de la Veneţia mai sus citat, în sensul că, \"în cazul în care Avocatul Poporului nu ar putea să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la ordonanţele de urgenţă ale Guvernului în toate cazurile - nu numai în cazurile privind drepturile omului -, ar exista o lacună serioasă în controlul necesar al unor astfel de ordonanţe. Niciun alt organism al statului, altul decât Avocatul Poporului, nu poate face apel în mod direct împotriva unor astfel de ordonanţe în faţa Curţii Constituţionale şi, în consecinţă, toate ordonanţele de urgenţă, care nu se referă la drepturile omului, nu ar putea fi deloc controlate\" (paragraful 55). De altfel, referindu-se la ipoteza în care Avocatul Poporului ar fi privat de posibilitatea contestării constituţionalităţii ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului în mod direct, independent de existenţa unui proces judiciar, Comisia de la Veneţia a apreciat că \"o astfel de lacună gravă în sistemul de control democratic şi echilibru instituţional nu poate fi justificată prin pretinsa urgenţă a măsurilor adoptate\" (paragraful 55).
\n
189.Un raţionament asemănător este aplicabil şi în cazul legilor. Este adevărat că acestea pot fi supuse controlului de constituţionalitate anterior promulgării acestora, potrivit art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, la sesizarea anumitor subiecte de drept, expres precizate în textul constituţional, printre care se numără şi Avocatul Poporului. Dar, odată intrate în vigoare, legile, la fel ca şi ordonanţele, nu mai pot fi supuse controlului de constituţionalitate decât cu prilejul aplicării lor în cadrul unui proces aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, la cererea părţilor, a procurorului sau a instanţei, din oficiu. Or, este posibil ca niciunul dintre subiectele de drept enumerate să nu aibă iniţiativa invocării unei excepţii de neconstituţionalitate şi, din acest motiv, să se menţină în fondul activ al legislaţiei reglementări neconstituţionale, ceea ce ar fi în contradicţie cu principiul statului de drept, ca trăsătură fundamentală a statului român şi ca premisă a consacrării, garantării, menţinerii şi apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
\n
190.Ca atare, Curtea reţine că circumstanţierea sferei de acţiune a Avocatului Poporului exclusiv la raporturile cetăţenilor cu autorităţile publice afectează rolul acestuia în apărarea drepturilor omului împotriva oricăror încălcări, care pot proveni de la orice tip de entitate. Iar o asemenea limitare se constituie, în unele situaţii, într-o suprimare a uneia dintre garanţiile drepturilor şi libertăţilor fundamentale, contrar art. 152 alin. (2) din Constituţie.
\n
191.Pentru aceste considerente, Curtea, cu majoritate de voturi, constată neconstituţionalitatea completării art. 58 alin. (1) din Constituţie cu sintagma \"în raporturile acestora cu autorităţile publice\", întrucât încalcă limitele revizuirii stabilite în art. 152 alin. (2) din Constituţie.
\n
192.În continuare, Curtea observă că, prin articolul unic pct. 44 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, se introduce la art. 58 un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul conţinut: \"Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani. Adjuncţii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate. Mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen în caz de demisie, incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private, imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile ori în caz de deces\".
\n
193.Curtea reţine că propunerea de revizuire ridică la nivel constituţional reglementarea cazurilor de încetare înainte de termen a mandatului Avocatului Poporului. În prezent, acestea sunt înscrise în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, fiind demisia, revocarea din funcţie, incompatibilitatea cu alte funcţii publice sau private, imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile, constatată prin examen medical de specialitate, şi decesul. Curtea observă că, potrivit reglementării constituţionale propuse, este eliminată posibilitatea revocării din funcţie a acestuia, fiind menţinute toate celelalte situaţii.
\n
194.Deşi textul propus nu aduce atingere limitelor revizuirii Constituţiei, Curtea apreciază că enumerarea cazurilor de încetare înainte de termen a mandatului Avocatului Poporului ar trebui realizată prin legea organică de organizare şi funcţionare a instituţiei, nu prin Legea fundamentală.
\n
195.Totodată, Curtea reţine că, printre cauzele de încetare a mandatului Avocatului Poporului înainte de termen, ar trebui să se regăsească şi revocarea. Cel puţin teoretic, nu poate fi exclus riscul ca persoana numită în funcţia de Avocat al Poporului să abuzeze de prerogativele pe care Constituţia şi legea i le conferă, să le deturneze de la finalitatea lor legală ori să nu le îndeplinească în mod corespunzător şi astfel să încalce grav valorile şi principiile constituţionale. Eliminarea posibilităţii Parlamentului de a revoca din funcţie persoana care, în exercitarea mandatului de Avocat al Poporului, se dovedeşte că a acţionat contrar Constituţiei şi legii ar fi inacceptabilă şi incompatibilă cu valorile fundamentale ale statului român enunţate în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. Desigur, situaţiile în care poate interveni revocarea trebuie individualizate cu precizie la nivelul legii, iar procedura care urmează să fie respectată în această situaţie trebuie, de asemenea, stabilită prin norme lipsite de orice echivoc, astfel încât să fie evitat riscul unei revocări arbitrarii. Ca atare, Curtea Constituţională recomandă reglementarea cauzelor de încetare a mandatului Avocatului Poporului înainte de termen prin legea de organizare şi funcţionare a instituţiei, cu includerea printre acestea şi a revocării.
\n
196.Pentru argumentele expuse, Curtea, cu unanimitate de voturi, recomandă Parlamentului eliminarea tezei a treia din alin. (1^1) propus a fi introdus în art. 58 din Constituţie.
\n
C. Titlul III - Autorităţile publice
\n
Capitolul I - Parlamentul
\n
Articolul 62Alegerea Camerelor
\n
197.Prin articolul unic pct. 46 din propunerea de revizuire a Constituţiei se modifică art. 62 alin. (3), după cum urmează: \"(3) Numărul deputaţilor nu poate fi mai mare de 300. La acest număr se adaugă reprezentanţii minorităţilor naţionale.\"
\n
198.Propunerea tinde la înlocuirea actualei reglementări a art. 62 alin. (3) din Constituţie, care prevede că \"Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală, în raport cu populaţia ţării\". Norma actuală face vorbire în mod judicios de ambele categorii de parlamentari şi face trimitere la legea electorală, care va stabili numărul acestora în temeiul unui criteriu constituţional, respectiv prin raportare la populaţia ţării.
\n
199.Dispoziţiile modificatoare omit categoria senatorilor, nu mai stabilesc criterii de determinare a numărului deputaţilor şi senatorilor, ci se limitează a fixa un număr maximal al deputaţilor - 300. Mai mult, prevăd expres că în numărul astfel stabilit nu sunt incluşi reprezentanţii organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, număr care, potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din Constituţie, poate varia în funcţie de numărul de voturi obţinute de organizaţiile respective pentru a fi reprezentate în Parlament - art. 62 alin. (2) teza întâi şi de numărul organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale - art. 62 alin. (2) teza a doua, reglementarea creând, în mod discutabil, aparenţa unui statut aparte, distinct, al deputaţilor care reprezintă minorităţile naţionale.
\n
200.Curtea recomandă, cu unanimitate de voturi, eliminarea modificării propuse şi păstrarea actualei reglementări care prevede atât norma de reprezentare cât şi un cadru constituţional unitar cu privire la membrii Parlamentului.
\n
Articolul 64Organizarea internă
\n
201.Prin articolul unic pct. 49 din propunerea de revizuire a Constituţiei se modifică art. 64, prin introducerea unui nou alineat, alin. (4^1), după cum urmează: \"(4^1) Orice persoană de drept public, orice persoană juridică privată şi orice persoană fizică are obligaţia de a se prezenta, direct sau prin reprezentant legal, după caz, în faţa unei comisii parlamentare, în urma invitaţiei scrise primite din partea acesteia, cu excepţia magistraţilor. Activitatea comisiei parlamentare nu se poate substitui organelor judiciare.\"
\n
202.Potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (4) din Legea fundamentală, \"Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune\". Din acest text constituţional rezultă, fără dubiu, că aceste comisii se constituie şi funcţionează în cadrul fiecărei Camere, care, potrivit autonomiei sale regulamentare, stabileşte modul lor concret de organizare şi funcţionare, în exercitarea funcţiei de control pe care o are Parlamentul în cadrul democraţiei constituţionale.
\n
203.Cu privire la atribuţiile acestor comisii, din coroborarea textelor constituţionale rezultă că, în faţa comisiilor, în mod obligatoriu, trebuie să compară numai subiectele de drept care se află în raporturi constituţionale specifice cu Parlamentul potrivit titlului III, capitolul IV din Constituţie, intitulat Raporturile Parlamentului cu Guvernul. Alte subiecte de drept pot fi invitate să ia parte la dezbaterile din faţa comisiilor.
\n
204.De asemenea, aceste comisii nu au abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei ori nevinovăţiei unei persoane, ci sunt expresia controlului parlamentar. Scopul lor este acela de a lămuri, de a clarifica împrejurările şi cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării. Prin urmare, aceste comisii anchetează/verifică fapte sau împrejurări, şi nu persoane. Ele au ca finalitate constatarea existenţei sau inexistenţei faptelor pentru care a fost creată comisia, fără a stabili răspunderea administrativă, materială, disciplinară ori penală a vreunei persoane.
\n
205.Aceste comisii nu au competenţa de a da un verdict, ci aceea de a întocmi un raport cu privire la situaţia de fapt anchetată, prin care se vor indica concluziile la care au ajuns pe baza actelor şi documentelor pe care le-au consultat şi a audierilor efectuate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012).
\n
206.Având în vedere considerentele expuse, Curtea reţine că instituirea obligaţiei persoanelor de drept public, altele decât cele prevăzute de art. 111 din Constituţie, a persoanelor juridice private şi a persoanelor fizice de a se prezenta, direct sau prin reprezentant legal, după caz, în faţa comisiilor parlamentare contravine rolului şi scopului acestor comisii şi, în mod implicit, rolului constituţional de autoritate legiuitoare a Parlamentului, cu încălcarea principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie. Chiar dacă propunerea modificatoare prevede că \"activitatea comisiei parlamentare nu se poate substitui organelor judiciare\", în concret, prin instituirea unei obligaţii constituţionale în sarcina persoanelor prevăzute în ipoteza normei de a se prezenta în faţa comisiei de anchetă parlamentară, propunerea legislativă de revizuire aduce atingere libertăţii individuale, consacrată de art. 23 din Constituţie, care poate fi restrânsă doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul constituţional.
\n
207.Mai mult, modificările propuse atribuie competenţe extinse acestei comisii, împrejurare ce creează confuzii cu privire la natura juridică a activităţii sale, ce poate fi calificată drept o formă de jurisdicţie specială, care, deşi nu se substituie celei judecătoreşti, se desfăşoară în paralel cu aceasta.
\n
208.Prin urmare, Curtea constată, cu majoritate de voturi, că modificarea prevederilor constituţionale încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi libertatea individuală, fiind contrară dispoziţiilor art. 152 alin. (2) din Constituţie referitoare la limitele revizuirii.
\n
Articolul 65Şedinţele Camerelor
\n
209.Prin articolul unic pct. 51 din propunerea de revizuire a Constituţiei se modifică art. 65 alin. (2), după cum urmează: \"(2) Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, pentru:
\n
a)primirea mesajelor Preşedintelui României; ...
\n
b)suspendarea preşedintelui României; ...
\n
c)aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat; ...
\n
d)acordarea votului de încredere Guvernului; ...
\n
e)dezbaterea şi votarea moţiunilor de cenzură; ...
\n
f)angajarea răspunderii Guvernului în condiţiile art. 114 din Constituţie; ...
\n
g)aprobarea strategiei naţionale de securitate a României; ...
\n
h)declararea mobilizării totale sau parţiale; ...
\n
i)declararea stării de război; ...
\n
j)suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare; ...
\n
k)îndeplinirea oricăror alte atribuţii care, potrivit Constituţiei se exercită în şedinţă comună.\" ...
\n
210.Curtea constată că, în principiu, stabilirea competenţei Camerelor parlamentare, în şedinţe comune sau în şedinţe separate, nu ridică probleme de constituţionalitate.
\n
211.Propunerea de modificare vizează corelarea acestor dispoziţii cu alte prevederi constituţionale care consacră deja cazurile în care cele două Camere ale Parlamentului îşi desfăşoară lucrările în şedinţă comună: art. 88, art. 95, art. 103 alin. (3) sau art. 113. Curtea observă că în aceeaşi categorie se regăsesc şi următoarele situaţii: depunerea jurământului Preşedintelui României, prevăzută de art. 82 alin. (2), punerea sub acuzare a Preşedintelui României, prevăzută de art. 96, adoptarea legilor de aderare la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, prevăzută de art. 148 alin. (3), şi adoptarea legii de revizuire a Constituţiei, dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, prevăzută de art. 151 alin. (2), situaţii care au fost omise de la enumerare. Pentru o bună sistematizare a actului normativ şi acurateţea conţinutului său, Curtea recomandă ca şi aceste cazuri să fie cuprinse în conţinutul dispoziţiilor art. 65 alin. (2), în urma modificării sale prin legea de revizuire.
\n
212.De asemenea, prin propunerea de revizuire a Constituţiei se modifică lit. k), ce are, în prezent, următorul conţinut: \"îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită în şedinţă comună\". Noua dispoziţie, care elimină regulamentul activităţilor comune celor două Camere ca temei al instituirii unor atribuţii suplimentare celor stabilite prin Constituţie, dă expresie principiului bicameralismului şi autonomiei regulamentare a fiecărei Camere, consacrată de art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituţie, potrivit căruia \"Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu\". Astfel, modificarea vizează limitarea şedinţelor comune ale Camerelor doar la situaţiile prevăzute în Constituţie şi eliminarea posibilităţii ca, prin regulament, să se poată adăuga alte cazuri celor stabilite prin Legea fundamentală.
\n
213.Or, în condiţiile în care situaţiile prevăzute de Constituţie sunt uşor identificabile, Curtea, cu unanimitate de voturi, recomandă reformularea modificării propuse art. 65 alin. (2), în sensul enumerării lor exhaustive şi abrogarea dispoziţiilor lit. k), care devin astfel redundante.
\n
Articolul 70Mandatul deputaţilor şi al senatorilor
\n
214.Prin articolul unic pct. 57 din propunerea de revizuire a Constituţiei se modifică art. 70 alin. (2), după cum urmează: \"(2) Calitatea de deputat sau de senator încetează:
\n
a)la data întrunirii legale a Camerelor nou alese; ...
\n
b)în caz de demisie; ...
\n
c)în caz de pierdere a drepturilor electorale, ...
\n
d)în caz de incompatibilitate; ...
\n
e)la data demisiei din partidul politic sau formaţiunea politică din partea căreia a fost ales sau la data înscrierii acestuia într-un alt partid politic sau într-o altă formaţiune politică; ...
\n
g)în caz de deces.\" ...
\n
215.Modificarea vizează completarea cazurilor de încetare a mandatului de parlamentar cu două noi situaţii: demisia din partidul politic sau formaţiunea politică din partea căreia a fost ales şi înscrierea parlamentarului într-un alt partid politic sau într-o altă formaţiune politică.
\n
216.Dispoziţiile art. 69 din Constituţie, care stabilesc că, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului şi că orice mandat imperativ este nul, constituie fundamentul juridic al mandatului reprezentativ. Acest text constituţional stă la baza interpretării raporturilor constituţionale dintre parlamentar, pe de o parte, şi alegătorii lui, partidele sau formaţiunile politice care au susţinut respectiva candidatură şi Camera din care face parte parlamentarul, pe de altă parte. Or, în temeiul acestui articol constituţional, răspunderea pentru o anumită opţiune politică, manifestată prin demisia din partidul politic din partea căreia a fost ales sau prin înscrierea într-un alt partid politic nu poate fi decât una politică, cel mult morală, dar în niciun caz juridică. Aşa fiind, aplicarea sancţiunii pierderii mandatului de parlamentar afectează în mod grav interesele alegătorilor pe care îi reprezintă şi nesocoteşte unul dintre fundamentele democraţiei parlamentare - mandatul reprezentativ.
\n
217.Dispoziţiile cuprinse în propunerea legislativă sunt menite să îngrădească libertatea parlamentarului de a se afilia la un grup parlamentar sau altul ori de a deveni independent faţă de toate grupurile parlamentare. Or, această libertate de opţiune trebuie să se manifeste în funcţie de afinităţile politice proprii, precum şi în funcţie de posibilităţile pe care diferitele grupuri parlamentare le oferă parlamentarului în scopul valorificării plenare a intereselor electoratului, întrucât mandatul reprezentativ constituie o garanţie a promovării şi a respectării drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor în cadrul democraţiei parlamentare.
\n
218.Relevante sunt şi argumentele reţinute în Raportul cu privire la mandatul imperativ şi la practicile asimilate, adoptat de Comisia de la Veneţia, la cea de-a 79-a sesiune plenară, în 12-13 iunie 2009. Potrivit raportului, \"una dintre problemele cu care se confruntă democraţiile moderne, din perspectiva stabilităţii parlamentare şi a respectării opţiunilor electorilor o reprezintă practica aleşilor care părăsesc partidele pe ale căror liste electorale au fost aleşi.[...] Odată aleşi, deputaţii sunt în primul rând răspunzători în faţa alegătorilor care i-au votat, nu faţă de partidul politic din care provin. Aceasta decurge din faptul că mandatul le-a fost încredinţat de popor, nu de partid. Aşadar, demisia sau demiterea unui deputat dintr-un partid nu trebuie să ducă la excluderea sa din Parlament.\"
\n
219.Potrivit Raportului, acest aspect, în mod evident contrar standardelor democratice, a dus la abrogarea dispoziţiilor Legii electorale a Republicii Serbia, care prevedeau că mandatul unui membru ales al Parlamentului încetează în momentul în care acesta îşi pierde calitatea sa de membru al partidului politic sau al coaliţiei politice pe ale cărui/cărei liste de candidaţi a fost ales, după ce, în prealabil, Curtea Constituţională a Serbiei, prin decizia pronunţată la data de 27 mai 2003, constatase că respectivele dispoziţii erau neconstituţionale. Decizia Curţii viza problema stabilirii dacă mandatele aparţin deputatului ales sau partidului politic din care acesta provine. Conform considerentelor de principiu reţinute în decizia Curţii Constituţionale, menţinute prin decizia ulterioară din 25 septembrie 2003, pronunţată în aceeaşi materie, referitoare la mandatele de membri ai adunărilor municipale, încetarea calităţii de membru al unui partid politic nu poate constitui motiv de revocare a mandatului unui deputat ales.
\n
220.Pentru argumentele expuse mai sus, Curtea constată, cu majoritate de voturi, că modificarea dispoziţiilor art. 70 alin. (2), în ceea ce priveşte lit. e), suprimă o garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale - mandatul reprezentativ, consacrat de art. 69 din Constituţie, încălcând limitele revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie.
\n
Articolul 72Imunitatea parlamentară
\n
221.Prin articolul unic pct. 59 din propunerea de revizuire a Constituţiei se modifică art. 72 alin. (2), după cum urmează: \"(2) Senatorii şi deputaţii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Senatorii şi deputaţii nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor.\" Modificarea vizează abrogarea tezelor a doua şi a treia ale actualului alin. (2) al art. 72 care prevede că \"Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.\"
\n
222.Reglementarea constituţională a imunităţii parlamentare este justificată de necesitatea protecţiei mandatului parlamentar, ca garanţie a înfăptuirii prerogativelor constituţionale şi, totodată, o condiţie a funcţionării statului de drept. În activitatea sa, parlamentarul trebuie să se bucure de o reală libertate de gândire, expresie şi acţiune, astfel încât să îşi exercite mandatul în mod eficient. Instituţia imunităţii parlamentare, sub cele două forme ale sale, protejează parlamentarul faţă de eventualele presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei sale, fiindu-i astfel asigurată independenţa, libertatea şi siguranţa în exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi legilor (a se vedea în acest sens Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României).
\n
223.Examinând dispoziţiile care fac în prezent obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea constată că reglementarea constituţională a competenţei de urmărire şi trimitere în judecată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv a competenţei de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la senatori şi deputaţi, constituie, din perspectiva acestora din urmă, o garanţie constituţională de ordin procedural, menită să ocrotească interesul public, şi anume realizarea actului de legiferare prin exerciţiul mandatului. Cu alte cuvinte, prevederile art. 72 alin. (2) din Constituţie instituie o măsură de protecţie a mandatului exercitat de membrii Parlamentului, având deci caracterul obiectiv al unei garanţii constituţionale a libertăţii individuale a persoanei care ocupă funcţia de demnitate publică şi a dreptului la un proces echitabil. Or, prin abrogarea dispoziţiilor menţionate, garanţia constituţională este suprimată, împrejurare ce este de natură a încălca prevederile art. 152 alin. (2) din Constituţie.
\n
224.Pe de altă parte, din analiza comparativă a prevederilor constituţionale şi a propunerii legislative de revizuire, Curtea observă că prevederile privind competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se regăsesc şi sunt păstrate de noua reglementare în situaţia altor funcţii de demnitate publică: dispoziţiile art. 96 alin. (4) referitoare la punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare, respectiv art. 109 alin. (2) privind răspunderea membrilor Guvernului. Din această perspectivă, propunerea de modificare doar a dispoziţiilor art. 72 alin. (2) referitoare la răspunderea membrilor Parlamentului apare ca fiind discriminatorie, de natură a genera o inegalitate de tratament juridic între persoanele care ocupă funcţii importante de demnitate publică. Astfel, noua Constituţie creează un statut privilegiat sub aspectul protecţiei mandatului demnităţii publice pentru reprezentanţii puterii executive (Preşedintele României şi membrii Guvernului), funcţii publice dobândite prin alegere sau numire, în vreme ce reprezentanţilor puterii legislative (senatori şi deputaţi), care dobândesc mandatul prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat (asemenea Preşedintelui României) li se suprimă această garanţie constituţională de ordin procesual penal.
\n
225.Mai mult, în condiţiile în care dispoziţiile art. 105 alin. (1) teza întâi din Constituţie, potrivit cărora \"Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator\", nu fac obiectul vreunei modificări, se creează o discriminare în cadrul aceleiaşi categorii juridice - membrii Parlamentului, între senatorii sau deputaţii care au şi calitatea de membru al Guvernului, pe de o parte, şi ceilalţi parlamentari, pe de altă parte.
\n
226.Prin urmare, Curtea constată, cu unanimitate de voturi, că abrogarea tezelor a doua şi a treia ale actualului alin. (2) al art. 72 suprimă o garanţie constituţională a libertăţii individuale a persoanei care ocupă funcţia de demnitate publică şi a dreptului la un proces echitabil şi încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor care ocupă funcţii de demnitate publică, astfel că modificarea propusă este neconstituţională, încălcând limitele revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie.
\n
Articolul 73Categorii de legi
\n
227.Prin articolul unic pct. 61 din propunerea de revizuire a Constituţiei se modifică alineatul (3) al articolului 73, după lit. i) se introduc patru noi litere, după cum urmează: \"i^1) statutul profesiilor juridice; i^2) statutul Băncii Naţionale a României; i^3) organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale; i^4) organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi;\"
\n
228.Propunerea vizează completarea categoriei legilor organice cu privire la legile care reglementează domeniul organizării, funcţionării sau statutului unor autorităţi publice. Pentru o mai bună sistematizare a actului normativ, având în vedere obiectul lor de reglementare, Curtea recomandă, cu unanimitate de voturi, reformularea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) prin includerea în cuprinsul acestora şi a celorlalte legi organice la care face referire Constituţia: art. 58 alin. (3) - Avocatul Poporului, art. 79 alin. (2) - Consiliul Legislativ sau art. 141 - Consiliul Economic şi Social.
\n
229.În plus, Curtea observă că lit. i^4) din propunerea de modificare nu se corelează cu lit. l) a alin. (3) al art. 73, care prevede \"organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi\", care ar trebui modificată în consecinţă.
\n
Articolul 74Iniţiativa legislativă
\n
230.Prin articolul unic pct. 62 din propunerea de revizuire a Constituţiei se modifică alin. (1) al art. 74, cu următorul cuprins: \"Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 75.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare dintre aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.\"
\n
231.Modificarea propusă vizează coborârea pragului numărului de cetăţeni care pot avea iniţiativă legislativă de la 100.000, în prezent, la 75.000. Norma are ca scop facilitarea iniţierii procesului legislativ la nivelul cetăţenilor şi este în acord cu prevederile constituţionale referitoare la limitele revizuirii.
\n
232.Norma constituţională prevede, printre condiţiile iniţiativei legislative cetăţeneşti, dispersia teritorială - cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării. Or, în condiţiile în care, prin propunerea de revizuire a Constituţiei, se operează modificări cu privire la dispoziţiile art. 3 din Constituţie, şi anume se introduce regiunea ca unitate administrativ-teritorială, Curtea recomandă, cu unanimitate de voturi, reformularea alin. (1) al art. 74, astfel încât noile dispoziţii să fie corelate cu modificările propuse la art. 3 alin. (3) din Constituţie.
\n
Articolul 75Sesizarea Camerelor
\n
233.Prin articolul unic pct. 63 din propunerea de revizuire a Constituţiei se modifică art. 75, alin. (1)-(4), după cum urmează: \"(1) Iniţiativele legislative se supun dezbaterii şi adoptării Senatului, în calitate de primă Cameră competentă, cu excepţia celor privind organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală, a celor privind ratificarea actelor internaţionale, inclusiv cele referitoare la acordarea de împrumuturi externe, precum şi cele care au ca obiect de reglementare măsurile legislative ce rezultă din aplicarea acestora, pentru care Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată.
\n
(2)Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 30 de zile. Pentru coduri şi proiectele de legi de complexitate deosebită, termenul este de 45 de zile. În cazul depăşirii acestor termene, se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate. ...
\n
(3)Senatul numeşte sau alege, după caz, în condiţiile stabilite prin lege sau prin regulamentul propriu de organizare şi funcţionare: ...
\n
a)Avocatul Poporului; ...
\n
b)preşedintele şi preşedinţii de secţie ai Consiliului Legislativ; ...
\n
c)consilierii Curţii de Conturi; ...
\n
d)preşedintele Consiliului Economic şi Social; ...
\n
e)directorii serviciilor de informaţii; ...
\n
f)reprezentanţii oricărei alte autorităţi sau instituţii publice aflate sub control parlamentar. ...
\n
(4)Senatul exercită controlul parlamentar asupra tuturor autorităţilor sau instituţiilor publice prevăzute la alin. (3), potrivit regulamentului propriu de organizare şi funcţionare.\" ...
\n
234.Cu privire la modificările propuse alin. (1), Curtea observă că noua redactare a dispoziţiilor constituţionale privitoare la competenţa legislativă a Camerelor nu elimină principiul bicameralismului, dar simplifică rigorile sale, în sensul că este restrânsă sfera actelor normative în care Senatul are competenţă decizională. Astfel, proiectele de lege sau propunerile legislative adoptate de Senat se transmit Camerei Deputaţilor spre o examinare definitivă. Senatul rămâne doar ca o cameră care examinează proiectul de lege sau propunerea legislativă înaintea votului decisiv al celei de-a doua Camere. Este o formulă raţionalizată a adoptării legii în sistemul bicameral prin votul decisiv al Camerei Deputaţilor.
\n
Excepţie de la această regulă fac doar iniţiativele legislative care privesc organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, regimul general privind autonomia locală, a celor privind ratificarea actelor internaţionale, inclusiv cele referitoare la acordarea de împrumuturi externe, precum şi cele care au ca obiect de reglementare măsurile legislative ce rezultă din aplicarea acestora. Această opţiune a legiuitorului constituant nu poate fi cenzurată de Curtea Constituţională în condiţiile în care cele două Camere au poziţii egale şi aceeaşi legitimitate. Cu toate acestea, Curtea remarcă faptul că păstrarea partajării competenţelor de examinare a proiectelor de lege între cele două Camere, deşi în limite reduse, poate determina un conflict de competenţă, astfel că nu se justifică abrogarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la soluţionarea unor astfel de blocaje legislative.
\n
235.Prin urmare, Curtea recomandă conservarea soluţiei legislative actuale cu privire la soluţionarea conflictelor de competenţă dintre cele două Camere.
\n
236.Dispoziţiile alin. (1) conţin şi o necorelare terminologică: sunt menţionate noţiunile de \"primă Cameră competentă\" şi de \"prima Cameră sesizată\". Pentru a înlătura orice confuzie, Curtea recomandă utilizarea unor termeni unitari şi neechivoci, întrucât, în limbajul normativ, aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni.
\n
237.De asemenea, norma prevede ratificarea \"actelor internaţionale\". În cuprinsul Constituţiei, există mai multe dispoziţii care fac vorbire de \"tratate\", \"pacte\" şi \"acorduri internaţionale\", şi anume cele ale art. 11, art. 20, art. 91 sau ale art. 146 lit. b).
\n
238.Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 12 ianuarie 2004, \"prin tratat se înţelege actul juridic, indiferent de denumire sau de formă, care consemnează în scris un acord la nivel de stat, la nivel guvernamental sau la nivel departamental, având scopul de a crea, de a modifica ori de a stinge drepturi şi obligaţii juridice sau de altă natură, guvernat de dreptul internaţional public şi consemnat într-un instrument unic ori în două sau în mai multe instrumente conexe\".
\n
239.Prin urmare, Curtea recomandă, în tot cuprinsul actului normativ, folosirea unitară a termenului generic de \"tratat\", care circumscrie totalitatea actelor juridice internaţionale.
\n
240.De asemenea, Curtea sesizează necorelările terminologice cuprinse în acest alineat: dacă în teza a doua, se face vorbire, pe lângă coduri, doar de proiecte de legi, în teza a treia, textul vizează proiectele de legi sau propunerile legislative. Curtea reţine că, din coroborarea dispoziţiilor constituţionale în vigoare, rezultă că iniţiativa legislativă constituie genul proxim, iar proiectele de legi şi propunerile legislative reprezintă diferenţe specifice, în funcţie de titularul dreptului de iniţiativă: Guvernul, în cazul proiectului de lege [art. 74 alin. (3) din Constituţie], respectiv senatorii, deputaţii şi cetăţenii în cazul propunerii legislative [art. 74 alin. (4) din Constituţie]. Pentru a înlătura orice confuzie, Curtea recomandă utilizarea termenilor juridici în acord cu sensul lor determinat potrivit dispoziţiilor constituţionale sau legale.
\n
241.În ceea ce priveşte modificările operate asupra art. 75 alin. (3) şi (4), Curtea constată că acestea reglementează controlul parlamentar asupra unor autorităţi sau instituţii publice, exercitat de Senat, potrivit regulamentului propriu de organizare şi funcţionare.
\n
242.O primă observaţie este cea referitoare la topografia acestor dispoziţii. Astfel titlul marginal al art. 75 este \"Sesizarea Camerelor\", împrejurare ce este de natură să determine conţinutul normativ al articolului şi anume competenţele celor două Camere ale Parlamentului în procesul de elaborare a legilor, termenele de dezbatere, precum şi modalităţile de soluţionare a eventualelor conflicte de competenţă. Or, prevederile referitoare la controlul parlamentar au un conţinut distinct, extrinsec procesului legislativ, astfel că se impune reglementarea lor separată, într-un articol de sine-stătător, care să aibă această titulatură.
\n
243.Prin urmare, Curtea, cu unanimitate de voturi, propune reconsiderarea aşezării dispoziţiilor referitoare la controlul exercitat de Senat în structura unui nou articol din Constituţie.
\n
244.Potrivit dispoziţiilor modificatoare cuprinse în alin. (4) al art. 75, Senatul exercită controlul parlamentar asupra tuturor autorităţilor sau instituţiilor publice prevăzute la alin. (3), potrivit regulamentului propriu de organizare şi funcţionare. După enumerarea explicită conţinută de lit. a)-e), alin. (3) prevede la lit. f) o normă cu caracter general, şi anume \"reprezentanţii oricărei alte autorităţi sau instituţii publice aflate sub control parlamentar\". Aşa fiind, Curtea observă că, din coroborarea alin. (3) lit. f) cu alin. (4), poate rezulta interpretarea potrivit căreia, prin regulamentul propriu de organizare şi funcţionare a Senatului, se pot reglementa cazuri noi de control parlamentar cu privire la alte autorităţi sau instituţii publice. Or, regulamentele Camerelor Parlamentului sunt hotărâri care consacră organizarea internă şi proprie a acestora, astfel că prevederile lor nu pot stabili drepturi şi obligaţii decât pentru deputaţi, precum şi pentru autorităţile, demnitarii şi funcţionarii publici, în funcţie de raporturile constituţionale pe care le au cu Camera. Ca atare, prin Regulamentul Camerei Parlamentului nu se pot stabili drepturi şi mai ales obligaţii în sarcina unor subiecte de drept din afara acesteia, subiecte care nu se încadrează în categoria celor circumstanţiate mai înainte. Asemenea prevederi pot cuprinde numai legile, în accepţiunea de acte juridice ale Parlamentului.
\n
245.Prin urmare, Curtea recomandă, cu unanimitate de voturi, completarea dispoziţiilor art. 75 alin. (3) lit. f) cu sintagma \"potrivit legii\", astfel încât doar prin lege să se poată stabili categoria autorităţilor sau instituţiilor publice aflate sub control parlamentar.
\n
Articolul 76Adoptarea legilor şi a hotărârilor
\n
246.Prin articolul unic pct. 66 din propunerea de revizuire a Constituţiei se modifică art. 76 alin. (1), după cum urmează: \"(1) Legile organice, legile prin care este restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, în condiţiile art. 53, precum şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.\"
\n
247.Potrivit dispoziţiilor art. 73 din Constituţie, intitulat Categorii de legi, la alin. (1) se stabileşte că \"Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.\" Aşa fiind, clasificarea juridică pe care o consacră Legea fundamentală în privinţa legilor, cu efecte asupra ierarhiei actelor normative adoptate de Parlament, a domeniului de reglementare şi a procedurii de legiferare, se limitează la cele trei categorii expres enumerate.
\n
248.Prin modificarea art. 76 alin. (1), iniţiatorii propunerii legislative de revizuire a Constituţiei introduc, în cadrul dispoziţiilor referitoare la procedura de adoptare a legilor, o nouă categorie de acte normative, şi anume legile prin care este restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, în condiţiile art. 53 din Constituţie.
\n
249.Este adevărat că, potrivit jurisprudenţei sale constante, Curtea Constituţională a statuat că restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu se poate realiza decât prin lege, ca act juridic adoptat de Parlament, şi cu respectarea condiţiilor strict şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie. Însă interpretarea noţiunii de lege din cuprinsul art. 53 a avut menirea de a limita posibilitatea legiuitorului delegat - Guvernul - de a reglementa pe calea ordonanţei de urgenţă în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, în sensul restrângerii acestora, contrar prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.
\n
250.Pe de altă parte, formula redacţională propusă este criticabilă, întrucât generează confuzie sub aspectul examinării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 53. Astfel, sintagma \"legile prin care este restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, în condiţiile art. 53\" creează aparenţa efectuării unui control de constituţionalitate realizat anterior adoptării actului normativ, în urma căruia se constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie. Or, controlul de constituţionalitate se desfăşoară exclusiv în condiţiile prevăzute de art. 142-147 din Constituţie, de către Curtea Constituţională, la sesizare, şi numai după adoptarea legii de către Parlament.
\n
251.Aşa fiind, dacă legiuitorul constituant apreciază necesară introducerea unor condiţii suplimentare pe care legiuitorul ordinar să le respecte la adoptarea legilor prin care este restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, soluţia nu este crearea unei categorii distincte de legi, pe lângă cele enumerate de Constituţie, ci încadrarea legilor cu un atare obiect de reglementare în categoria legilor organice.
\n
252.Prin urmare, Curtea, cu unanimitate de voturi, recomandă eliminarea sintagmei \"legile prin care este restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, în condiţiile art. 53\" din cuprinsul art. 76 alin. (1).
\n
Articolul 78Intrarea în vigoare a legii
\n
253.Prin articolul unic pct. 69 din propunerea de revizuire a Constituţiei se modifică art. 78, prin introducerea unui nou alineat, alin. (1^1), după cum urmează: \"(1^1) Accesul la varianta electronică a Monitorului Oficial este gratuit şi nu poate fi îngrădit.\"
\n
254.Dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013, prevăd că \"Monitorul Oficial al României este publicaţia oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituţie, de prezenta lege şi de alte acte normative\", iar, potrivit art. 3 alin. (1) din lege, \"Editarea Monitorului Oficial al României constituie un serviciu public asigurat de către Regia Autonomă «Monitorul Oficial», care funcţionează sub autoritatea Guvernului României, exercitată prin Secretariatul General al Guvernului\".
\n
255.Referitor la accesul la publicaţia oficială, dispoziţiile art. 19 din lege prevăd că \"Regia Autonomă «Monitorul Oficial» realizează un produs electronic conţinând actele publicate, care poate fi accesat gratuit pe internet şi este disponibil, în varianta pentru citire, timp de 10 zile de la publicarea respectivelor acte. Sumarele monitoarelor oficiale sunt accesibile permanent.\"
\n
256.Propunerea de modificare vizează accesul gratuit şi nelimitat la varianta electronică a publicaţiei oficiale. Avantajul accesării permanente, din orice locaţie, în mod gratuit a actelor publicate în Monitorul Oficial al României creează premisele valorizării dreptului persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public, prevăzut de art. 31 din Constituţie. Astfel, pe această cale se îndeplineşte şi cerinţa accesibilităţii actelor normative, calitate impusă şi de reglementările internaţionale în materia drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
\n
257.Pe de altă parte, Curtea observă că asigurarea accesului gratuit şi nelimitat la varianta electronică a publicaţiei oficiale trebuie să vizeze cu necesitate actele de interes public adoptate de autorităţile publice, acte cu caracter general de aplicabilitate la nivel naţional, respectiv cele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 202/1998, republicată, precum: actele juridice ale Parlamentului, actele cu caracter politic ale Parlamentului şi ale celor două Camere, actele Preşedintelui României, actele Guvernului, actele normative ale organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, potrivit competenţei lor stabilite prin lege, adoptate în vederea organizării executării legii, deciziile, hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale, acte ale plenului Consiliului Superior al Magistraturii, deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a soluţionării recursurilor în interesul legii, deciziile şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţate în cazurile în care statul român are calitatea de pârât.
\n
258.O prevedere similară să regăseşte şi la nivelul Uniunii Europene cu privire la actele adoptate de instituţiile Uniunii, şi anume în Regulamentul (UE) nr. 216/2013 al Consiliului din 7 martie 2013 privind publicarea electronică a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, care la art. 2 alin. (3) prevede că \"Ediţia electronică a Jurnalului Oficial este pusă la dispoziţia publicului pe site-ul EUR-Lex într-un format care nu este caduc şi pentru o perioadă nelimitată. Consultarea sa este gratuită.\"
\n
259.Prin urmare, Curtea, cu unanimitate de voturi, recomandă reformularea alin. (1^1) propus a fi introdus la art. 78 din Constituţie în sensul că accesul gratuit şi neîngrădit să se realizeze în ceea ce priveşte varianta electronică a Monitorului Oficial, Partea I.
\n
Capitolul II - Preşedintele României
\n
Articolul 85Numirea Guvernului
\n
260.Prin articolul unic pct. 75 din propunerea de revizuire a Constituţiei se modifică art. 85, prin introducerea unui nou alineat (3^1), după cum urmează: \"(3^1) Preşedintele României nu poate refuza propunerea prim-ministrului de revocare şi numire a unor membri ai Guvernului.\"
\n
261.Cu privire la conţinutul normativ al propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, Curtea observă că Preşedintele, în caz de remaniere guvernamentală, revocă şi numeşte, în vreme ce, în caz de vacanţă a postului, doar numeşte pe unii membri ai Guvernului.
\n
262.Cu privire la numirea membrilor Guvernului, în situaţia învestirii Guvernului şi aprobării Programului de guvernare, Parlamentul îi verifică, prin comisiile permanente, pe candidaţii pentru funcţia de ministru şi apoi dezbate şi aprobă prin hotărâre, în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, Programul de guvernare şi lista completă a Guvernului. Hotărârea Parlamentului, semnată de preşedinţii Camerelor, se înaintează de către aceştia de îndată Preşedintelui României, spre a proceda la numirea Guvernului, aşa cum prevede art. 90 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 25 iulie 2013.
\n
Numirea Guvernului de către Preşedintele României nu se face la sesizarea prim-ministrului, ci la sesizarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi în baza hotărârii Parlamentului de aprobare a Programului de guvernare şi a listei complete a membrilor Guvernului. Obligaţia constituţională a Preşedintelui României se fundamentează pe hotărârea Parlamentului şi, în executarea acesteia, Preşedintele emite decretele de numire în funcţie a membrilor Guvernului, urmată de depunerea jurământului de credinţă cerut de lege. Acesta este cadrul juridic obligatoriu pentru situaţiile prevăzute de art. 85 alin. (1) şi (3) şi art. 103 din Constituţie, dispoziţii dezvoltate în prevederile Regulamentului şedinţelor comune ale Camerelor Parlamentului.
\n
263.Din textul Constituţiei rezultă că, în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (3) ale art. 85, numirea de către Preşedintele României a miniştrilor este un act de executare a hotărârii Parlamentului şi de învestire, pe această bază, a miniştrilor, de către şeful statului. Hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului român este un act obligatoriu, iar dacă Preşedintele ar refuza a-l aduce la îndeplinire ar săvârşi o faptă gravă de încălcare a Constituţiei.
\n
264.Spre deosebire de reglementarea consacrată în art. 85 alin. (1) şi (3) din Legea fundamentală, alin. (2) al aceluiaşi articol prevede, în prezent, că \"Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului\". Interpretarea textului impune concluzia că, în acest caz, Preşedintele nu execută o hotărâre a Parlamentului, ci se află în situaţia de a decide el însuşi numirea unor miniştri, la propunerea prim-ministrului.
\n
265.Curtea observă că intenţia iniţiatorilor propunerii legislative de revizuire a Constituţiei a fost aceea de a elimina diferenţele prevăzute în ipotezele celor trei alineate ale art. 85, respectiv modificarea alin. (2) în sensul înlăturării competenţei decizionale a Preşedintelui României în numirea membrilor Guvernului. Însă norma constituţională propusă prevede, ca procedură parlamentară, doar audierea candidaţilor la funcţia de membru al Guvernului în comisiile de specialitate ale Parlamentului.
\n
266.Cu privire la rolul comisiilor permanente, Curtea constată că acestea sunt organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului a căror activitate are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei. Dezbaterile specializate care au loc în cadrul şedinţelor comisiilor se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize care au rolul de a pregăti şi facilita desfăşurarea lucrărilor Camerelor, respectiv a dezbaterilor care vor avea loc în plenul acestora. Dat fiind caracterul de organe de lucru interne al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este a unui act preliminar, cu caracter de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele şi avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, nu şi din perspectiva soluţiilor pe care la propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale.
\n
267.Aşa fiind, modificarea operată cu privire la procedura de numire a unui membru al Guvernului în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, respectiv instituirea obligaţiei constituţionale de audiere a candidatului în comisiile de specialitate ale Parlamentului, organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului a căror activitate are caracter pregătitor, nu creează o situaţie identică ipotezelor prevăzute de alin. (1) şi (3) ale art. 85, în care numirea de către Preşedintele României a miniştrilor este un act de executare a unei hotărâri a Parlamentului şi de învestire, pe această bază, a miniştrilor, de către şeful statului.
\n
268.Curtea constată că, după cum comisiile permanente parlamentare au îndreptăţirea de a verifica corespunderea candidatului pentru funcţia propusă, în raport de anumite condiţionări-criterii stabilite de lege [potrivit art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, \"Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare], fără a exercita un drept de veto, tot astfel nici Preşedintele României nu are drept de veto faţă de propunerea prim-ministrului, dar o poate refuza pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. Aşa fiind, propunerea de modificare a alin. (2) al art. 85 nu înlătură competenţa decizională a Preşedintelui României în numirea membrilor Guvernului.
\n
269.În considerarea acestor argumente, propunerea de revizuire a dispoziţiilor art. 85 devine lipsită de logică juridică prin introducerea alin. (3^1) care prevede interdicţia Preşedintelui României de a refuza propunerea prim-ministrului de numire a unor miniştri. Mai mult, în contextul analizat mai sus, între momentul formulării propunerii şi momentul numirii în funcţie a ministrului, potrivit dispoziţiilor alin. (2), se desfăşoară audierea candidatului în comisiile de specialitate ale Parlamentului în scopul verificării condiţiilor corespunzătoare funcţiei, astfel că dispoziţiile alin. (3^1) ignoră şi rolul Parlamentului în procedura de numire a miniştrilor.
\n
270.Curtea apreciază că prevederile art. 85 alin. (3^1) nu au nicio justificare în cadrul constituţional astfel reglementat. Prim-ministrul nu poate impune o anumită opţiune cu privire la persoanele care vor ocupa funcţia de membru al Guvernului nici Parlamentului şi nici Preşedintelui, autorităţile statului având obligaţia constituţională de a-şi exercita cu bună-credinţă şi în spiritul colaborării loiale competenţele pe care Legea fundamentală le stabileşte în sarcina fiecăreia.
\n
271.Prin urmare, Curtea, cu unanimitate de voturi, recomandă reformularea dispoziţiilor art. 85 alin. (3^1) în sensul potrivit căruia Preşedintele României poate refuza propunerea prim-ministrului de numire a unor membri ai Guvernului pentru neîndeplinirea condiţiilor legale.
\n
Articolul 89Dizolvarea Parlamentului
\n
272.Prin articolul unic pct. 77 din propunerea de revizuire a Constituţiei se modifică art. 89 alin. (1), după cum urmează: \"(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a preşedinţilor partidelor, a formaţiunilor sau a alianţelor politice parlamentare, Preşedintele României dizolvă Parlamentul dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru învestitura Guvernului, în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin trei solicitări de învestitură.\"
\n
273.Propunerea de modificare vizează dispoziţiile constituţionale referitoare la atribuţia Preşedintelui de a dizolva Parlamentul. O primă modificare priveşte condiţia consultării prealabile a preşedinţilor partidelor, a formaţiunilor sau a alianţelor politice parlamentare, care o înlocuieşte pe cea a consultării liderilor grupurilor parlamentare, prevăzută în actuala Constituţie.
\n
274.În condiţiile în care prezenta Constituţie prevede posibilitatea Preşedintelui de a dizolva Parlamentul, propunerea de modificare instituie obligaţia acestuia de a dizolva legislativul dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile neacordării votului de încredere pentru învestitura Guvernului, în termen de 60 de zile de la prima solicitare, pe de o parte, şi respingerea a cel puţin trei solicitări de învestitură, pe de altă parte. Numărul solicitărilor de învestitură a fost mărit la trei pentru a corela dispoziţia constituţională cu propunerea de modificare care vizează prevederile art. 103 referitoare la procedura de învestitură a Guvernului.
\n
275.Or, Curtea constată că există o contradicţie între ipotezele de aplicare a dispoziţiilor constituţionale astfel modificate: pe de o parte, norma imperativă privind obligaţia Preşedintelui de a dizolva Parlamentul dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiţii menţionate mai sus, şi, pe de altă parte, condiţia consultării prealabile a preşedinţilor partidelor, a formaţiunilor sau a alianţelor politice parlamentare. Cu alte cuvinte, deşi ar fi întrunite condiţiile obiective referitoare la neacordarea votului de încredere pentru învestitura Guvernului, în termen de 60 de zile de la prima solicitare, şi respingerea a cel puţin trei solicitări de învestitură, care ar determina în sarcina Preşedintelui obligaţia de a dizolva Parlamentul, reglementarea condiţiei consultării prealabile a subiecţilor de drept prevăzuţi în norma modificatoare - care în mod evident nu poate fi consacrată doar formal, fără a i se conferi efecte juridice -, anulează caracterul imperativ al dispoziţiilor ulterioare.
\n
276.Aşa fiind, pentru ca dispoziţiile constituţionale ale art. 89 alin. (1) să producă efectele juridice în scopul cărora au fost reglementate, Curtea recomandă, cu unanimitate de voturi, ca textul să fie reformulat astfel încât Preşedintele României să poată dizolva Parlamentul în condiţiile strict consacrate.
\n
277.Cu privire la noţiunile nou-introduse, Curtea reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 6 august 2012, \"Partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie. Ele sunt persoane juridice de drept public\", iar în temeiul art. 28 alin. (1), \"Partidele politice se pot asocia pe baza unui protocol de asociere, constituind o alianţă politică\". Legea nu cuprinde în conţinutul său nicio referire cu privire la noţiunea de \"formaţiuni politice\". Prin urmare, Curtea recomandă legiuitorului constituant ca, prin normele pe care le edictează, să nu opereze cu termeni şi noţiuni care nu au corespondent în realitatea juridică, să folosească un limbaj precis, concis şi să stabilească norme cu valoare de principiu.
\n
Articolul 90Referendumul
\n
278.Prin articolul unic pct. 79 din propunerea de revizuire a Constituţiei se modifică art. 90, după cum urmează: \"(1) Preşedintele României sau cel puţin 250.000 de cetăţeni cu drept de vot pot cere poporului să-şi exprime voinţa, prin referendum, cu privire la probleme de interes naţional, cu excepţia celor referitoare la revizuirea Constituţiei.
\n
(2)Cetăţenii care iniţiază organizarea referendumului trebuie să provină din cel puţin jumătate dintre judeţele ţării, iar în fiecare dintre aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 10.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. ...
\n
(3)Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.\" ...
\n
279.Propunerea de modificare vizează introducerea unui nou titular al dreptului de a iniţia referendumul naţional cu privire la problemele de interes naţional, subiectul colectiv constituit din 250.000 de cetăţeni cu drept de vot, care respectă condiţiile de dispersie teritorială instituite prin alin. (2) al art. 90 - cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin jumătate dintre judeţele ţării. Or, în condiţiile în care, prin propunerea de revizuire a Constituţiei, se operează modificări cu privire la dispoziţiile art. 3 din Constituţie, şi anume se introduce regiunea ca unitate administrativ-teritorială, Curtea recomandă, cu unanimitate de voturi, reformularea alin. (1) al art. 90, astfel încât noile dispoziţii să fie corelate cu modificările propuse art. 3 alin. (3) din Constituţie.
\n
280.De asemenea, iniţiatorii legii de revizuire a Constituţiei propun restrângerea sferei problemelor de interes naţional care pot face obiectul referendumului, excluzându-le pe acelea care sunt susceptibile a determina o revizuire a Constituţiei. Propunerea este în acord cu prevederile art. 150 din Constituţie, care prevăd că \"Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de [...] cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot\". Prin urmare, cetăţenii îşi pot manifesta iniţiativa de revizuire a Constituţiei pe această cale, prevăzută de Constituţie şi de lege, înlăturându-se astfel situaţia criticabilă a organizării a două referendumuri cu acelaşi obiect: unul care să constituie temeiul declanşării procedurii de revizuire a Constituţiei şi cel de-al doilea prin care se finalizează procedura de revizuire, potrivit art. 151 alin. (3) din Constituţie.
\n
281.Însă Curtea apreciază că sintagma \"cu excepţia celor referitoare la revizuirea Constituţiei\" comportă un grad sporit de generalitate, care poate determina confuzie cu privire la interpretarea şi aplicarea sa şi, prin urmare, recomandă, cu unanimitate de voturi, înlocuirea acesteia cu sintagma \"cu excepţia celor care impun revizuirea Constituţiei\".
\n
282.Cu privire la procedura de organizare şi desfăşurare a referendumului, rolul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. i) din Constituţie, este acela de a veghea la respectarea procedurii şi confirmarea rezultatelor acestuia. Or, în situaţia nou-creată prin introducerea subiectului colectiv constituit din 250.000 de cetăţeni cu drept de vot, Curtea Constituţională va trebui să verifice îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei referendare de către cetăţeni: întrunirea numărului minim de susţinători pentru promovarea iniţiativei şi caracterul constituţional al obiectului iniţiativei referendare - respectarea limitei impuse de legiuitorul constituant.
\n
283.În acest context, Curtea precizează că referendumul, indiferent de caracterul său - decizional sau consultativ -, reprezintă o modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale, întemeiate pe art. 2 din Constituţie, care consacră voinţa constituantului român, potrivit căreia, în cadrul democraţiei reprezentative, suveranitatea naţională aparţine poporului român, însă aceasta nu poate fi exercitată într-un mod direct, nemijlocit, la nivel individual, forma de exercitare fiind cea indirectă, mijlocită, prin procedeul alegerii organelor reprezentative, prin exprimarea voinţei cetăţenilor în cadrul alegerilor libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
\n
284.Întrucât pot exista situaţii în care problematica asupra căreia poporul este chemat să îşi exprime voinţa să afecteze interesele reprezentanţilor aleşi (cum este cazul reducerii numărului de parlamentari sau al reducerii indemnizaţiilor parlamentarilor), Comisia de la Veneţia, în documentul intitulat Linii directoare pentru organizarea referendumului, adoptat la cea de-a 68-a sesiune plenară (13-14 octombrie 2007), a reţinut că efectele referendumului trebuie să fie expres prevăzute în Constituţie sau prin lege, fie că referendumul este consultativ, fie că este decizional. Totodată, este preferabil ca un referendum asupra chestiunilor de principiu sau a altor propuneri formulate generic să aibă caracter consultativ. Dacă însă are caracter decizional, trebuie să existe norme care să prevadă în mod expres procedura ulterioară.
\n
285.În cazul referendumului consultativ, faptul că nu este stabilită o astfel de procedură ulterioară nu se traduce într-o lipsă a efectelor acestui referendum. Din această perspectivă, ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare - această voinţă nu poate fi ignorată de aleşii poporului, întrucât este o expresie a suveranităţii naţionale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operă voinţa exprimată de corpul electoral (a se vedea Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 11 iulie 2013).
\n
286.Această interpretare se întemeiază şi pe principiul loialităţii constituţionale, desprins şi interpretat prin coroborarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 - \"Statul român\", art. 2 - \"Suveranitatea\" şi art. 61 - \"Rolul şi structura\" (Parlamentului), principiu care, în această materie, impune ca autorităţile cu competenţe decizionale în domeniile vizate de problematica supusă referendumului (în cazul de faţă Parlamentul) să ia în considerare, să analizeze şi să identifice modalităţi de punere în practică a voinţei exprimate de popor. O altă viziune asupra efectelor referendumului consultativ l-ar reduce pe acesta la un exerciţiu pur formal, un simplu sondaj de opinie.
\n
287.În concluzie, Curtea recomandă, cu unanimitate de voturi, reglementarea, în cadrul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) din Constituţie, a efectelor juridice pe care rezultatul referendumului consultativ le produce, precum şi a procedurii ulterioare organizării unui astfel de scrutin.
\n
288.Pentru formularea unei astfel de recomandări, Curtea a ţinut seama şi de situaţia juridică creată ca urmare a organizării referendumului naţional din 22 noiembrie 2009, iniţiat de Preşedintele României şi confirmat de Curtea Constituţională prin Hotărârea nr. 37 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 30 decembrie 2009. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că voinţa politică a poporului, manifestată prin intermediul referendumului, a fost aceea a desfiinţării uneia dintre Camerele Parlamentului şi a stabilirii unui număr maxim de parlamentari, determinat potrivit condiţiilor legale, modificări esenţiale în structura autorităţii legiuitoare, care impuneau modificarea Legii fundamentale. Voinţa populară exprimată la acest scrutin a rămas fără consecinţe juridice.
\n
289.În ceea ce priveşte dispoziţiile alin. (3) al art. 90, acesta instituie la nivel constituţional pragul/condiţie de validare a referendumului naţional: participarea a cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.
\n
290.Reglementarea sau modificarea condiţiilor privind validarea referendumului este de competenţa exclusivă a legiuitorului, numai acesta fiind cel îndreptăţit potrivit art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţie să reglementeze organizarea şi desfăşurarea prin lege organică a acestui instrument de consultare populară.
\n
291.Curtea apreciază că stabilirea cvorumului de participare la referendum este un atribut al legiuitorului ordinar, astfel că nu se impune reglementarea unei norme de rang constituţional cu un atare obiect.
\n
292.Prin urmare, Curtea recomandă, cu unanimitate de voturi, eliminarea dispoziţiilor art. 90 alin. (3), propus a fi introduse prin legea de revizuire.
\n
293.În cazul în care legiuitorul constituant nu îşi însuşeşte recomandarea formulată de Curte, este necesară introducerea în Constituţie a unor norme tranzitorii cu privire la momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor care stabilesc cvorumul de participare la referendum, moment care nu poate fi anterior celui stabilit de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 5 iulie 2013, respectiv anterior împlinirii unui an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a dispoziţiilor legale prin care se aduc modificări legii referendumului.
\n
Articolul 91Atribuţii în domeniul politicii externe
\n
294.Prin articolul unic pct. 80 din propunerea de revizuire a Constituţiei se modifică art. 91, prin introducerea unui nou alineat, alin. (1^1), după cum urmează: \"(1^1) Preşedintele reprezintă România la reuniunile Uniunii Europene având ca temă relaţiile externe ale Uniunii Europene, politica de securitate comună, modificarea sau completarea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.\"
\n
295.Formularea cuprinsă în art. 10 alin. (2) teza a doua şi art. 15 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, referitor la compunerea Consiliului European - şefii de stat sau de guvern ai statelor membre -, este una generică şi nu obligă statele membre care au un executiv bicefal să asigure reprezentarea lor atât prin şeful de stat, cât şi prin cel al Guvernului, ci, mai degrabă, prin interpretarea teleologică a textului, se ajunge la ideea că scopul acesteia este de a asigura reprezentarea statului membru la cel mai înalt nivel de către autoritatea publică competentă.
\n
296.Prin urmare, sintagma utilizată în propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, potrivit căreia \"Preşedintele reprezintă România la reuniunile Uniunii Europene\", prezintă un grad mare de generalitate, creând confuzie cu privire la competenţele instituţiei prezidenţiale în acest domeniu.
\n
297.Curtea recomandă, cu unanimitate de voturi, reformularea acestor dispoziţii în sensul circumscrierii obligaţiei de reprezentare a României de către şeful statului la reuniunile Consiliului European.
\n
Articolul 95Suspendarea din funcţie
\n
298.Prin articolul unic pct. 85 din propunerea de revizuire a Constituţiei se modifică art. 95, prin introducerea unui nou alineat, alin. (3^1), după cum urmează: \"(3^1) Dacă referendumul de demitere din funcţie este valid, dar propunerea de demitere nu întruneşte o majoritate de 50% plus unu din voturile valabil exprimate, Parlamentul va fi dizolvat, urmând ca în termen de 45 de zile calendaristice să se organizeze alegeri parlamentare anticipate. Prevederile art. 90 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.\"
\n
299.Norma modificatoare instituie o sancţiune politică aplicată Parlamentului în ipoteza în care propunerea de demitere a Preşedintelui României, ca urmare a suspendării din funcţie prin hotărârea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, adoptată în şedinţă comună, nu întruneşte majoritatea de 50% plus unu din voturile valabil exprimate la referendumul organizat pentru demiterea şefului statului. Astfel, dacă decizia Parlamentului de a-l suspenda şi, ulterior, de a-l demite pe Preşedinte nu are susţinerea populară, manifestată în mod democratic prin referendum, sancţiunea aplicată legiuitorului apare ca o consecinţă firească în mecanismul funcţionării instituţiilor statului, în cadrul democraţiei constituţionale.
\n
300.Astfel, norma propusă instituie un nou caz de dizolvare a Parlamentului, care intervine de jure, în temeiul dispoziţiei constituţionale. Însă norma nu este clară şi previzibilă din perspectiva momentului în care operează sancţiunea - \"Parlamentul va fi dizolvat\" - şi nici din perspectiva actului juridic prin care se constată dizolvarea. Atât timp cât dizolvarea este condiţionată de validitatea referendumului şi de constatarea rezultatului acestuia, atribuţii care intră în competenţa Curţii Constituţionale, Curtea, cu unanimitate de voturi, recomandă completarea normei constituţionale în sensul că, în ipoteza dată, dizolvarea Parlamentului să fie constatată prin aceeaşi hotărâre a instanţei constituţionale prin care sunt confirmate rezultatele referendumului.
\n
301.Întrucât Curtea a recomandat eliminarea modificărilor propuse dispoziţiilor art. 90 alin. (3), care stabilesc cvorumul de participare la referendum, pe motiv că reglementarea nu are rang constituţional, cu unanimitate de voturi, se recomandă şi eliminarea dispoziţiilor art. 95 alin. (3^1) teza a doua.
\n
Capitolul III - Guvernul
\n
Articolul 102Rolul şi structura
\n
302.Prin articolul unic pct. 90 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se introduce un nou alineat, alin. (3^1), în cadrul aceluiaşi articol, după cum urmează: \"(3^1) Guvernul asigură reprezentarea României la reuniunile instituţiilor Uniunii Europene, cu excepţia celor prevăzute la art. 91 alin. (1^1)\".
\n
303.Curtea constată că modificarea propusă cu privire la art. 102 din Constituţie, prin introducerea alineatului (3^1), este una care poate afecta buna funcţionare a instituţiilor statului.
\n
304.Sub aspectul terminologiei folosite, se remarcă o diferenţă între acest text care se referă la \"reuniunile instituţiilor Uniunii Europene\" şi cel al articolului unic pct. 80 din propunerea de revizuire referitor la introducerea unui nou alineat, alin. (1^1), la art. 91 din Constituţie, care priveşte \"reuniunile Uniunii Europene\".
\n
305.De asemenea, este evident că reuniunile Consiliului European pot viza teme şi domenii multiple (de la politica internă la cea externă a Uniunii Europene) şi că la reuniunile altor instituţii europene, indiferent de tema dezbătută (relaţii externe, securitate), participă numai reprezentanţii Guvernului (de exemplu, Consiliul Uniunii Europene).
\n
306.A accepta logica textelor propuse ar însemna că există o reprezentare paralelă şi partajată a României la Consiliul European, la reuniunile acestuia putând participa atât prim-ministrul, cât şi Preşedintele României. Mai mult, dacă una şi aceeaşi reuniune are teme care, potrivit iniţiativei de revizuire a Constituţiei, intră în sfera de competenţă a Preşedintelui României şi a prim-ministrului, se ajunge la situaţia în care reprezentarea României să fie fragmentată, la unele puncte ale ordinii de zi participând Preşedintele, iar la altele prim-ministrul. O asemenea abordare a competenţelor celor două instituţii este contrară prevederilor Tratatului Uniunii Europene, în accepţiunea căruia din partea statului membru participă un reprezentant pe reuniune.
\n
307.De asemenea, a accepta logica textelor propuse ar însemna, spre exemplu, ca reprezentarea României la Consiliul Uniunii Europene să fie asigurată, în funcţie de obiectul de activitate al formaţiunii acestuia, de Preşedintele României sau de prim-ministrul. Astfel, art. 16 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede: \"Consiliul este compus din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru, împuternicit să angajeze guvernul statului membru pe care îl reprezintă şi să exercite dreptul de vot\".
\n
308.De asemenea, potrivit art. 16 alin. (6) teza întâi şi a doua din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliul Uniunii Europene \"se întruneşte în cadrul diferitelor formaţiuni\", iar una dintre aceste formaţiuni, şi anume Consiliul Afaceri Generale, \"asigură coerenţa lucrărilor diferitelor formaţiuni ale Consiliului, (...) pregăteşte reuniunile Consiliului European şi urmăreşte aducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate, în colaborare cu preşedintele Consiliului European şi cu Comisia\". Mai mult, o altă formaţiune, respectiv Consiliul Afaceri Externe, \"elaborează acţiunea externă a Uniunii, în conformitate cu liniile strategice stabilite de Consiliul European, şi asigură coerenţa acţiunii Uniunii\" [art. 16 alin. (6) teza a treia din Tratat]. Aşadar, atribuţia de a participa la reuniunile Consiliului aparţine reprezentanţilor de la nivel ministerial ai fiecărui stat membru.
\n
309.În acest context, Curtea reţine, pe de o parte, că reprezentarea României la Consiliul European trebuie să fie unitară, iar, pe de altă parte, nu se poate nega Guvernului competenţa sa plenară de a asigura reprezentarea României la Consiliul Uniunii Europene indiferent de temele dezbătute în formaţiunile acestuia.
\n
310.De aceea, textul trebuie corelat cu cerinţele art. 10 din Tratat pentru a se realiza o reprezentare unitară a României la Consiliul European. În acest sens, o soluţie este şi cea din prezent, şi anume reprezentarea statului de către Preşedintele României, în condiţiile prevăzute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 449 din 6 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 14 decembrie 2013, acesta trebuind să-l mandateze pe prim-ministru să participe la aceste reuniuni, dacă sunt întrunite anumite criterii obiective, precum: (1) autoritatea publică cea mai bine poziţionată în raport cu subiectele abordate în cadrul Consiliului European, (2) poziţia Preşedintelui României sau a prim-ministrului asupra acestor subiecte să fie legitimată de un punct de vedere concordant cu cel al Parlamentului sau (3) dificultăţile pe care le implică sarcina implementării celor stabilite în cadrul Consiliului European.
\n
311.Astfel, Curtea constată că, în niciun caz, în textul Constituţiei nu se poate adopta o asemenea concepţie limitativă, precum cea prezentată în propunerea de revizuire a Constituţiei, pentru că, în caz contrar, se ajunge la crearea unor blocaje sub aspectul competenţelor constituţionale ale celor două autorităţi implicate. De aceea, soluţiile normative propuse trebuie regândite şi corelate pentru ca, în final, să nu se ajungă la încălcarea chiar a Tratatului privind Uniunea Europeană.
\n
312.Având în vedere cele de mai sus, cu unanimitate de voturi, Curtea recomandă reformularea modificării art. 102 din Constituţie, prin introducerea unui nou alineat, alin. (3^1).
\n
Articolul 103Învestitura
\n
313.Prin articolul unic pct. 91 şi 92 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se modifică alin. (1) şi (3) al art. 103 din Constituţie şi se introduc trei noi alineate, alin. (3^1)-(3^3), în cadrul aceluiaşi articol, după cum urmează: