6.2.37. (1) Nu se recomandă traversarea pereţilor şi planşeelor antifoc cu conducte de ventilare. În cazul în care aceste traversări nu se pot evita, se iau următoarele măsuri pentru evitarea propagării incendiilor:
\nCondiţii speciale pentru conductele de ventilare care sunt utilizate şi pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu 6.2.38. (1) Instalaţia de ventilare a clădirii poate fi utilizată şi pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu, numai dacă îndeplineşte condiţiile specifice ambelor funcţiuni.
\n6.2.39. Intrarea în funcţiune a sistemului de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu dintr-un compartiment de incendiu al clădirii, va întrerupe automat ventilarea mecanică normală a clădirii. Fac excepţie situaţiile în care instalaţiile au elementele componente comune, în acest sens realizându-se întreruperea ventilatoarelor utilizate doar pentru ventilare - climatizare.
\n6.2.40. La treceri prin elementele de construcţie, protecţia conductelor de evacuare se realizează astfel încât să fie satisfăcute următoarele condiţii:
\n6.2.41. Conductele (canalele) de ventilare colectoare verticale vor fi realizate cu pereţi rezistenţi la foc EI 120 atunci când străbat alte niveluri, compartimente de incendiu ale clădirii sau încăperi cu alte destinaţii.
\n6.2.42. (1) La intrarea conductelor de ventilare de la fiecare nivel al clădirii în conductele verticale de evacuare a fumului sau în conductele de introducere a aerului, se prevăd voleţi rezistenţi la foc: EI 60 la cele de evacuare şi voleţi etanşi la foc E 60 la cele de introducere a aerului. Toţi voleţii vor fi cu acţionare automată în caz de incendiu. Gurile pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi trebuie amplasate la partea superioară a încăperilor, în treimea superioară a înălţimii încăperii, în acoperiş sau în plafon, situate la peste 1,80 m faţă de pardoseală, distanţă măsurată de la partea inferioară a gurii de evacuare a fumului.
\n6.2.43. Componentele utilizate pentru montarea conductelor pe structură trebuie să asigure sprijinirea conductelor pentru o perioadă de timp cel puţin egală cu rezistenţa la foc a conductelor.
\n6.2.44. Pentru a împiedica deversarea fumului şi gazelor fierbinţi dintr-o zonă de control a fumului în alta, prin conductele de ventilare, trebuie să se instaleze clapete de fum (voleţi) la limitele zonelor de control al fumului. Acestea trebuie să funcţioneze la primirea unui semnal care este emis de sistemul de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu. Alternativ proiectantul sistemului de control al fumului şi gazelor fierbinţi trebuie să demonstreze prin calcul că nu este posibilă trecerea fumului de la o zonă de control al fumului, în alta.
\n6.2.45. Toate clapetele (voleţii) de control al fumului din acea parte a sistemului de ventilare care corespunde zonei de control al fumului afectate, trebuie să între în funcţiune, în poziţiile lor operaţionale în caz de incendiu, simultan cu ventilatoarele de extracţie.
\nDispozitive pentru reglarea debitelor de aer 6.2.46. Dispozitivele de reglare a debitului de aer se recomandă a se prevedea în următoarele puncte:
\n6.2.47. Dispozitivele de reglare din aparatele terminale de ventilare se utilizează pentru efectuarea unei reglări fine, pentru completarea reglării realizate de un dispozitiv din amonte, montat pe conducta de aer sau în ramificaţii. Aceste dispozitive se utilizează pentru realizarea echilibrării aeraulice, la darea în exploatare a instalaţiei. La instalaţiile mari se recomandă utilizarea dispozitivelor automate de reglare.
\n6.2.48. Dispozitivele de reglare prevăzute trebuie să fie concepute special în acest sens, pentru ca să corespundă din punct de vedere al autorităţii de reglare; în acest sens, sunt interzise dispozitivele de tip \"şuber\".
\n6.2.49. La aspiraţie, pentru viteze ale aerului în conducte de până la 12m/s, se recomandă să nu se prevadă dispozitive de reglare la aparatele terminale ce formează un grup montat în aceeaşi încăpere, dacă există un dispozitiv de reglare în ramificaţia de racord a acestui grup.
\n6.2.50. Dispozitivele de reglare trebuie să fie alese astfel încât prin închiderea lor să nu se depăşească nivelul de zgomot admis în încăpere.
\n6.2.51. Dispozitivele de reglare din conducte se montează în amonte, la distanţe cât mai mari de ramificaţii, astfel încât curgerea aerului în ramificaţii să nu fie perturbată. Recomandarea este valabilă şi pentru dispozitivele montate în ramificaţii, în amonte de aparatele terminale de introducere.
\n6.2.52. Nu se vor monta dispozitivele de reglare în conducte, în zone în care curgerea aerului este perturbată de diferite piese şi configuraţii din amonte (coturi, ramificaţii etc).
\n6.2.53. Dacă conductele de ventilare sunt amplasate în plafoane false, nedemontabile, se recomandă să nu se monteze dispozitive de reglare în aceste plafoane, preferându-se montarea unor dispozitive de reglare accesibile, în aparatele terminale de ventilare; dacă acest fapt nu este posibil, se prevăd sau dispozitive automate de reglare sau se face echilibrarea părţii îngropate a reţelei, înainte de închiderea plafonului fals.
\n6.2.54. Se recomandă prevederea unor clapete fluture sau a unor rame cu jaluzele opuse montate pe ramuri. Se va evita amplasarea unei clapete în ramificaţie.
\n6.2.55. Clapetele de tip fluture care servesc la reglarea iniţială (pentru echilibrarea debitelor de aer în instalaţie) şi care rămân fixate în poziţia de regalare pe toată durata de exploatare a instalaţiei, vor avea piuliţe de strângere (sau alte organe de fixare), fără maneta de acţionare.
\n6.2.56. Elementele mobile introduse în curentul de aer vor fi, la toate tipurile de dispozitive de reglare, bine rigidizate, pentru a nu produce zgomot şi vibraţii.
\n6.2.57. Toate dispozitivele de reglare se montează astfel încât organele de comandă ale elementelor mobile să poată fi acţionate cu uşurinţă, manual sau automat.
\n6.2.58. În cazul unor poziţii greu accesibile (de exemplu tavane false), pentru acţionarea dispozitivelor de reglare se prevăd trape de acces pentru acţionare.
\n6.2.59. Pentru reglarea, verificarea şi întreţinerea dispozitivelor de reglare montate în conducte cu dimensiuni mari sau în camerele de aer, se prevăd uşi etanşe de acces.
\n6.2.60. Dispozitive de reglare montate în interiorul conductelor vor avea, prin construcţie, elemente de indicare, care să facă posibilă constatarea din exteriorul conductei, a poziţiei de reglare.
\n6.2.61. Elementele mobile ale dispozitivelor de reglare vor fi robuste, nedeformabile, adecvate pentru asigurarea unei mişcări uşoare, fără jocuri şi care să permită blocajul fix în poziţia stabilită la reglarea instalaţiei.
\n6.2.62. Jaluzelele opuse pentru care se prevede poziţia complet închisă în timpul exploatării, vor asigura închiderea etanşă a conductei.
\n6.2.63. Ca dispozitive de reglare la ventilator se pot folosi: aparate directoare la aspiraţie sau jaluzele opuse cu reglare simultană la refulare (jaluzelele opuse se montează astfel ca axele lor de rotaţie să fie perpendiculare pe planul vertical care trece prin axa rotorului).
\nClapete cu contragreutate sau alte dispozitive de închidere automată 6.2.64. Dispozitivele de închidere automată se montează în conductele de aer, dacă este necesar să se împiedice difuzia gazelor vaporilor nocivi, inflamabili sau explozivi, existenţi în tubulatura de ventilare, la oprirea instalaţiei. Dispozitivele de închidere automată se prevăd şi pentru închiderea circulaţiei aerului, la montarea în paralel a două sau mai multe ventilatoare care funcţionează alternativ.
\n6.2.65. Dispozitivele de închidere automată se prevăd cu garnituri de etanşare şi trebuie astfel construite încât să întrerupă complet circulaţia aerului, gazelor sau vaporilor în poziţia închis, precum şi scăpărilor sau pătrunderilor de aer fals.
\n6.2.66. Pe corpul dispozitivelor de închidere automată se indică sensul de curgere a aerului.
\n6.2.67. Dispozitivele de închidere automată vor fi dotate cu elemente pentru indicarea sau semnalizarea poziţiei complet închis.
\nRame cu jaluzele de suprapresiune 6.2.68. Ramele cu jaluze de suprapresiune, care se montează în elementele de construcţie exterioare precum şi la gurile de evacuare, vor avea jaluzele ce oscilează liber pe axele lor şi vor fi astfel executate şi prelucrate încât să asigure deschiderea lor sub acţiunea forţelor create de o suprapresiune de 5 Pa. Ele vor fi prevăzute cu garnituri de cauciuc.
\nCapace de vizitare 6.2.69. în instalaţiile de ventilare şi climatizare se prevăd capace de vizitare pentru control şi curăţare.
\n6.2.70. Capacele de vizitare se montează pe tronsoane drepte de conductă, în locuri accesibile astfel încât să facă posibile intervenţiile în interiorul conductei, în porţiunile necesare.
\n6.2.71. Capacele de vizitare vor fi prevăzute şi executate astfel încât să fie etanşe şi robuste pentru a nu se deforma după demontarea şi remontarea lor şi să fie rezistente la acţiuni de coroziune sau eroziune, în aceeaşi măsură ca şi materialul conductei de aer pe care sunt montate.
\nRacorduri elastice 6.2.72. Racordurile între conductele de aer şi echipamentele cu elemente în mişcare (ventilatoare, aparate de climatizare, etc.) se realizează prin intermediul unor elemente elastice care să împiedice transmiterea vibraţiilor mecanice către conductele de aer.
\n6.2.73. Racordurilor elastice vor fi etanşe la aer şi vor fi astfel concepute şi executate încât să reziste, după necesităţi, la acţiunea gazelor fierbinţi, a gazelor şi vaporilor corozivi.
\nClapete antifoc şi de desfumare 6.2.74. Clapetele antifoc se prevăd pentru a împiedica propagarea focului prin conducte de aer şi se montează în condiţiile prevăzute în reglementările tehnice specifice referitoare la securitatea la incendiu a construcţiilor şi ale prezentei reglementări tehnice.
\n6.2.75. Clapetele antifoc pot fi acţionate acţionate de elemente fuzibile, electromagneţi sau motoare electrice.
\n6.2.76. Pentru clădirile care au instalaţii de semnalizare şi stingere a incendiilor integrate trebuie utilizate clapetele antifoc acţionate de electromagneţi sau motoare electrice. Poziţia clapetei antifoc va fi indicată pe corpul acesteia. Acţionarea acestora se va face automat de la încăperile destinate echipamentelor de control şi semnalizare (centrală de semnalizare) sau manual, în conformitate cu scenariul de securitate la incendiu.
\n6.2.77. La clădirile cu instalaţii de stingere şi semnalizare supravegheate de la un dispecerat, clapetele antifoc trebuie să dispună de posibilitatea de transmitere a poziţiei lor la centrala de semnalizare şi stingere a incendiilor.
\n6.2.78. Clapetele antifoc acţionate cu element fuzibil se montează în tubulatură astfel încât elementul fuzibil să fie spălat de curentul de aer în condiţiile şi cu viteza peste valoarea minimă stabilită la omologarea clapetelor. În acest scop, lungimile de conductă rectilinie în amonte şi în aval de clapetă, precum şi forma pieselor de racord dintre corpul clapetei şi tubulatură se stabilesc astfel încât perturbaţiile în curgerea aerului să nu influenţeze modul de spălare cu aer a elementului fuzibil.
\n6.2.79. Datele tehnice privind elementele fuzibile sau materialul pentru elementele fuzibile, folosite la clapetele antifoc trebuie să fie incluse în documentele emise de producător privind temperatura de topire.
\n6.2.80. Temperatura de topire a fuzibilului clapetei antifoc trebuie să fie mai mare cu 20 - 30°C faţă de temperatura de regim din interiorul conductei de aer respective.
\n6.2.81. Clapetele antifoc montate în instalaţii care vehiculează aer încărcat cu particule vor fi prevăzute cu mijloace pentru curăţarea periodică a elementului fuzibil sau a dispozitivului de acţionare de impurităţile depuse.
\n6.2.82. Clapetele antifoc se vor monta pe cât posibil, după peretele rezistent la foc, în sensul de curgere al aerului, astfel ca electromagneţii sau motoarele electrice de acţionare a acestora să fie pe partea protejată de foc a clapetei.
\n6.2.83. Pentru realizarea instalaţiilor de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi se vor utiliza clapete de desfumare, voleţi de desfumare şi clapete, în conformitate cu reglementările tehnice spesifice privind securitatea la incendiu a construcţiilor şi ale prezentei reglementări tehnice.
\n6.2.84. În cadrul unei clădiri, acestea vor avea acelaşi tip de acţionare ca şi clapetele antifoc, pentru a putea fi integrate în sistemul de semnalizare a incendiilor.
\n6.2.85. (1) Dispozitivele de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi se montează în poziţia normal deschis. Amplasarea acestora se face considerand una din situaţiile: met 1,2,3, în conformitate cu scenariul de securitate la incendiu. Acţionarea se face în acelaşi mod ca şi al clapetele antifoc.
\n6.2.86. Montajul clapetelor antifoc şi de desfumare se face astfel încât mişcarea acestora să nu fie împiedicată de conducta de ventilare la care se racordează.
\n6.2.87. După montarea clapetei antifoc şi de desfumare, înainte de darea în exploatare a instalaţiei, se va controla modul de lucru al organelor de închidere automată, prin simularea condiţiilor care provoacă închiderea. Este recomandabil ca aceste simulări să poată fi efectuate periodic prin centrala de semnalizare a incendiilor.
\n6.2.88. Închiderea clapetei antifoc cu acţionare cu element fuzibil, va comanda printr-un sistem de blocaj oprirea ventilatorului care vehiculează aerul prin conducta de ventilare.
\n6.2.89. Clapetele antifoc vor avea rezistenţa la foc prevăzută la pct. 6.2.37 din prezenta reglementare tehnică.
\nCondiţii de etanşeitate ale conductelor de aer 6.2.90. Pentru ca aerul extras din instalaţiile de ventilare sau climatizare să poată fi recirculat sau utilizat într-un recuperator de căldură, trebuie respectate următoarele cerinţe:
\n6.2.91. Conductele de aer trebuie să fie realizate astfel ca aerul viciat să nu se reintroducă în clădire prin intermediul lor.
\n6.2.92. Conductele de aer amplasate aparent în spaţiile pe care le ventilează/climatizează se realizează cu clasa de etanşeitate A, dacă diferenţa de presiune dintre interiorul conductei şi exteriorul acesteia nu depăşeşte 150 Pa.
\n6.2.93. Conductele de aer situate în afara spaţiilor ventilate sau conductele amplasate în spaţiile ventilate şi separate de acesta prin panouri, ca şi conductele din spaţiul ventilat la care diferenţa de presiune dintre interiorul conductei şi exteriorul acesteia depăşeşte 150 Pa, se realizează de clasa de etanşeitate B.
\n6.2.94. Toate conductele de aer evacuat, în suprapresiune faţă de interiorul clădirii, cu excepţia centralelor de ventilare, se realizează minim de clasa de etanşeitate B. în acest sens, se recomandă ca ventilatoarele de evacuare a aerului să fie plasate cât mai aproape de gura de evacuare a instalaţiei.
\n6.2.95. Dacă diferenţa de presiune de o parte şi de alta a anvelopei este mare, sau dacă orice neetanşeitate poate pune în pericol calitatea aerului interior, se impune ca toate conductele de aer să aibă clasa C de etanşeitate.
\n6.2.96. Pentru situaţii speciale, conductele de aer trebuie să aibă clasa de etanşeitate D. Aceste situaţii pot fi impuse de condiţiile tehnologice, de investitor sau de proiectant.
\n6.2.97. Pierderile de aer maxime admise pentru cele 4 clase de etanşeitate sunt date în tabelul 6.2.1. sau figura 6.2.1.
\n6.2.98. Clasa de etanşeitate indicată la pct. 6.2.92...6.2.96 este minimă admisă.
\n6.2.99. Aerul extras de categorie ETA 1 şi ETA 2 poate să fie transportat în conducte sub presiune, cu condiţia ca etanşeitatea acestora să fie clasa C.
\n6.2.100. Aerul extras de categorie ETA 3 sau ETA 4 nu se transportă prin zona ocupată a clădirii folosind conducte în suprapresiune. Singurele excepţii sunt evacuările din bucătării industriale (cu hotă aspirantă deasupra maşinii de gătit/aragazului şi toaletele (cu ventilator), cu condiţia ca aerul să nu fie transportat în suprapresiune prin alte zone în afara celor ventilate.
\n6.2.101. Conductele de extracţie a aerului din instalaţiile de ventilare mecanică, trebuie echipate cu dispozitive care se închid automat când ventilarea este oprită, pentru a se preveni curgerea inversă şi ventilarea necontrolată, cel puţin pentru conducte cu secţiune transversală mai mare de 0,06 mý.
\n6.2.102. Clasa de etanşeitate trebuie să fie atestată de producător şi trebuie specificată în documentaţia tehnică a proiectului.
\n6.3. Ventilatoare 6.3.1. (1) Ventilatoarele se aleg corespunzător cu debitul şi presiunea rezultate din proiect, tipul şi particularităţile instalaţiei, regimul şi condiţiile de funcţionare, consumul de energie, spaţiul disponibil, nivelul de zgomot, costul ventilatorului şi condiţiile de exploatare.
\n6.3.2. Se recomandă utilizarea ventilatoarelor cu un consum specific de energie redus, clasele SFP1-SPF3. (v. tabel 6.3.1.) Tabelul 6.3.1. Clasificarea ventilatoarelor funcţie de puterea specifică P(SFP) (puterea raportată la debitul de aer) ┌──────────────┬────────────────────────┐ │ Categorie │ P(SFP), în W/(mc/s) │ ├──────────────┼────────────────────────┤ │SFP 1 │ < 500 │ ├──────────────┼────────────────────────┤ │SFP 2 │ 500 - 750 │ ├──────────────┼────────────────────────┤ │SFP 3 │ 750 - 1250 │ ├──────────────┼────────────────────────┤ │SFP 4 │ 1250 - 2000 │ ├──────────────┼────────────────────────┤ │SFP 5 │ > 2000 │ └──────────────┴────────────────────────┘ 6.3.3. Se recomandă ca ventilatoarele din instalaţiile de ventilare care deservesc procese de producţie cu regim variabil sau încăperi cu sarcini termice variabile să fie cu turaţie variabilă.
\n6.3.4. Instalaţiile cu rezistenţe aeraulice variabile şi în special cele conţinând filtre de praf colmatabile, se prevăd cu ventilator având caracteristicile debit - presiune foarte înclinate, astfel încât la variaţiile de presiune să corespundă modificări mici ale debitelor de aer.
\n6.3.5. Pentru instalaţiile cu debite mici se vor folosi ventilatoare \"în linie\" sau de conductă.
\n6.3.6. Ventilatoarele \"în linie\" sau de conductă pot fi montate în interiorul camerelor ventilate dacă au carcasele izolate fonic şi nivelul de zgomot nu depăşeşte valoarea admisă.
\n6.3.7. (1) Debitul şi presiunea dintr-o instalaţie se asigură de regulă printr-un singur ventilator; se va evita montarea ventilatoarelor în paralel.
\n6.3.8. Dacă ventilatoarele vehiculează aer cu temperaturi şi presiuni diferite de cele care au stat la baza întocmirii cataloagelor de alegere (ventilatoare montate la altitudine, funcţionare cu gaze fierbinţi, etc), la stabilirea caracteristicilor reale ale ventilatoarelor se vor folosi factori de corecţie corespunzători acestor situaţii specifice.
\n6.3.9. Ventilatoarele care vehiculează aer încărcat cu substanţe corozive sau cu praf abraziv se execută din materiale rezistente care să asigure o durată economică de exploatare.
\n6.3.10. La alegerea ventilatoarelor şi aparaturii electrice aferente, care echipează instalaţiile de ventilare pentru încăperi cu pericol de explozie, se vor respecta prevederile normativului NEX 01-06 şi ale standardului SR EN 60079-10-1:2009.
\n6.3.11. Ventilatoarele acţionate de motoare electrice prin transmisii cu curele, se prevăd cu dispozitive pentru întinderea curelelor şi pentru captarea şi scurgerea electricităţii statice.
\n6.3.12. Se iau următoarele măsuri de protecţie a muncii şi de asigurare a unei funcţionări corecte a ventilatoarelor:
\n6.3.13. Ventilatoarele, indiferent de modul de montare (pe fundaţie, platforme, console, etc.) trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de amortizare a vibraţiilor, calculate şi executate astfel încât să asigure condiţiile corespunzătoare de zgomot şi vibraţii din clădirile unde sunt montate (clădiri industriale, săli de spectacol, spitale, etc.).
\n6.3.14. Ventilatoarele se vor racorda la conductele de aer prin intermediul unor racorduri flexibile.
\n6.3.15. Se recomandă ca racordarea ventilatoarelor la conducte să se realizeze prin intermediul unor porţiuni drepte, cu lungimea de (8-10 d) atât pe aspiraţie cât şi pe refulare (\"d\" este diametrul conductelor circulare, la conductele rectangulare cu laturile \"a\" şi \"b\", d=(a+b)/2). Dacă acest mod de racordare nu se poate realiza, pentru racordul la gura de aspiraţie a ventilatorului se va adopta, în ordine preferenţială, una din următoarele soluţii:
\n6.3.16. Dacă ventilatorul centrifugal refulează direct în atmosferă, fără intermediul unei tubulaturi, la gura de refulare a ventilatorului se prevede fie un tronson drept, având secţiunea egală cu cea a gurii de refulare (a x b) şi lungimea minimă 0,75 (a x b), fie un difuzor cu unghiul la vârf de 10...15° şi lungime de 1,00...1,5 m.
\n6.3.17. La alegerea din cataloage a ventilatoarelor racordate la reţea prin intermediul unor piese montate pe aspiraţie sau pe refulare care perturbă curgerea, se folosesc factorii de corecţie respectivi.
\n6.3.18. Ventilatoarele care sunt utilizate pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu trebeie să fie rezistente la foc clasa F(400)120. La clădirile echipate cu instalaţii automate de stingere a incendiilor tip sprinkler, ventilatoarele de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu pot fi rezistente la foc clasa F(200)120.
\n6.4 Filtre de aer 6.4.1. (1) Filtrarea aerului exterior este utilizată pentru a satisface cerinţele de calitate a aerului interior (vezi cap. 3.1) ţinând cont de clasele de calitate a aerului exterior definite în cap. 3.1. Alegerea şi dimensionarea filtrelor de aer necesare pentru CTA-uri (centralele de tratare a aerului) va fi rezultatul unei optimizări, în funcţie de situaţia specifică analizată (conţinutul de praf din aerul exterior, clasa de calitate a aerului interior, timpul de funcţionare a CTA, situaţii locale specifice de poluare, permiterea sau nu a recirculării, etc.).
\nTabelul 6.4.1. - Clasele de filtre recomandate ----------------- Notă ... *) GF = Filtru de gaz (filtru carbon) şi/sau filtru chimic 6.4.2. Pentru reducerea conţinutului de praf al aerului introdus în încăperile climatizate, se va utiliza un prefiltru la intrarea în unitatea de ventilare, în următoarele cazuri:
\n6.4.3. Din motive igienice, filtrele din prima treaptă de filtrare nu trebuie să fie utilizate mai mult de un an, înainte de curăţare sau înlocuire. Filtrele utilizate în treapta a doua sau a treia nu trebuie utilizate mai mult de doi ani, în aceleaşi condiţii. Se recomandă, de asemenea, inspectarea vizuală şi monitorizarea căderii de presiune în aceste filtre, prin montarea unor manometre diferenţiale cu prize în amonte şi aval de filtru, iar la depăşirea pierderii de sarcină maxime recomandate pentru curăţare, să se prevadă o metodă de semnalizare acustică sau vizuală.
\n6.4.4. La proiectarea şi amplasarea prizei de introducere a aerului exterior, se urmăreşte să se evite introducerea impurităţilor locale, a ploii sau a zăpezii, în secţiunea filtrului.
\n6.4.5. Pentru a se minimiza riscul dezvoltării microbilor în filtru, centrala de ventilare trebuie să fie astfel proiectată încât umiditatea relativă în filtru să fie permanent sub 90%, iar cea medie pentru trei zile consecutive să fie mai mică de 80% în toate componentele instalaţiei, inclusiv filtrul.
\n6.4.6. Dacă se prevede un filtru pe aerul recirculat către centrala de ventilare, acesta trebuie să aibă minim aceea şi clasă de filtrare ca şi filtrul de pe circuitul principal al aerului exterior.
\n6.4.7. Pentru protejarea instalaţiei de evacuare a aerului viciat precum şi pentru protecţia mediului exterior, este necesar un filtru de clasă minimă F5.
\n6.4.8. Aerul extras din bucătării trebuie întotdeauna trecut printr-o primă treaptă cu filtru special pentru grăsimi, care să poată fi înlocuit şi curăţat cu uşurinţă.
\n6.4.9. Filtrele nu se amplasează în imediata apropiere a refulării ventilatorului sau acolo unde distribuţia curgerii în secţiunea transversală nu este uniformă (după coturi sau alte piese speciale cu modificarea direcţiei de curgere a aerului).
\n6.4.10. Căderea finală de presiune în filtre este calculată şi aleasă de către producători ţinând cont de variaţia permisă a debitului de aer, de costul filtrelor pe ciclul de viaţă şi de estimarea ciclului de viaţă. Deoarece în încercările de laborator ale filtrelor se utilizează un praf-test artificial de granulaţie mare, performanţa filtrului în condiţii reale de funcţionare va fi diferită în raport cu eficienţa, capacitatea de reţinere a prafului şi alte rezultate ale încercărilor de laborator. Se recomandă ca eficienţa în condiţii reale de funcţionare să nu scadă cu mai mult de 5% sub valorile de catalog.
\n6.4.11. Filtrele trebuie înlocuite atunci când căderea de presiune atinge valoarea finală stabilită în catalog (specificăţia tehnică), sau după următoarele perioade maxime de timp:
\n6.4.12. Filtrele se înlocuiesc cu atenţie astfel încât să se evite scăparea impurităţilor reţinute şi utilizând echipament de protecţie.
\n6.4.13. Filtrele din instalaţiile de ventilare industriale se incinerează în cuptoare speciale pentru a se arde impurităţile reţinute, pentru a se reduce reziduurile şi pentru a se recupera energia. Filtrele instalaţiilor de ventilare uzuale, pentru mediul rezidenţial şi terţiar, pot fi eliminate la groapa de gunoi.
\n6.4.14. Instalaţiile de recuperare a căldurii se protejează întotdeauna cu un filtru de clasă F6 sau superioară. Unităţile rotative de recuperare a căldurii trebuie echipate cu elemente care permit curăţarea.
\n6.4.15. Scăpările de aer pe lângă secţiunea filtrului reduc semnificativ eficienţa filtrării; de aceea este important să se asigure cerinţele de etanşeitate.
\n6.5 Baterii de încălzire/răcire Dimensionare, alegere 6.5.1. Sarcina termică de calcul pentru care se dimensionează bateriile de răcire se stabileşte pe baza diferenţei de entalpie a aerului la intrare şi ieşire din baterie şi luând în considerare temperatură medie de calcul a agentului de răcire.
\n6.5.2. Sarcina termică de calcul pentru care se dimensionează bateriile de încălzire se stabileşte pe baza diferenţei de temperatură sau de entalpie a aerului la intrare şi ieşire din baterie şi luând în considerare temperatură medie de calcul a agentului de încălzire.
\n6.5.3. Nu se recomandă baterii de răcire cu vaporizare directă decât dacă se poate realiza variaţia debitului de agent frigorific.
\n6.5.4. Viteza frontală de trecere a aerului în bateria de încălzire/răcire trebuie să se situeze în intervalul 2 - 3,5 m/s.
\n6.5.5. În cazul în care conducta de retur a unei baterii de încălzire este racordată la circuitul de condensare al unui cazan în condensaţie, bateria trebuie dimensionată pentru un regim de temperatură a apei de 60/40°C. În varianta utilizării altor tipuri de cazane, bateria de încălzire va fi dimensionată pentru un regimul nominal de temperatură al cazanelor (de obicei 80/60°C sau 90/70°C).
\n6.5.6. Se recomandă ca distanţa dintre aripioare să fie de minim 2,5 mm în cazul bateriilor de răcire cu dezumidificare şi de minim 2,0 mm în cazul celorlalte tipuri de baterii de încălzire/răcire.
\n6.5.7. Căderea de presiune pe partea de aer a bateriilor de încălzire/răcire trebuie limitată pe cât posibil. În acest sens se recomandă valorile din tabelul 6.5.1.
\nTabelul 6.5.1: Valori recomandate pentru pierderea de sarcină în bateriile de încălzire/răcire (din SR EN 13779:2007) Montaj, întreţinere 6.5.8. Bateriile de încălzire sau de răcire se recomandă a se racorda la conductele de ventilare astfel: în amonte de baterie, printr-un difuzor cu unghiul la vârf mai mic de 30°, iar în aval de baterie, printr-un confuzor cu unghiul la vârf mai mic de 45°.
\n6.5.9. Dacă bateria se montează imediat după o piesă de schimbare de direcţie, aceasta trebuie prevăzută cu pereţi sau palete de dirijare a aerului, care să asigure repartizarea uniformă a aerului pe suprafaţa frontală a bateriei.
\n6.5.10. Dacă bateria se montează imediat după un ventilator centrifugal, racordarea la gura de refulare a ventilatorului se face printr-un difuzor simetric cu un unghi la vârf de maximum 30° sau printr-un difuzor asimetric, cu un unghi la vârf de maximum 15°. Se recomandă în acest caz, montarea între difuzor şi baterie a unui fagure pentru uniformizarea curgerii cu grosimea (în direcţia curgerii) de (0,25 - 0,45)d şi având latura ochiului pătrat de (0,075 - 0,15)d; d este diametrul conductelor circulare, la conducte rectangulare cu laturile \"a\" şi \"b\", d=(a+b)/2.
\n6.5.11. Dacă bateria se montează imediat după ventilator axial, racordarea se face printr-o piesă de schimbare de secţiune simetrică cu un unghi la vârf de cel mult 30°. Se recomandă ca între piesa de schimbare de secţiune şi baterie să se monteze un tronson cilindric drept cu lungimea de două diametre, având montată în interior o cruce pentru îndreptarea curentului de aer (doi pereţi plani, pe toată lungimea tronsonului, dispus perpendicular).
\n6.5.12. (1) Bateriile de încălzire sau de răcire se prevăd cu posibilităţi de reglare pe circuitul de agent termic.
\n6.5.13. În cazul în care apa caldă este preparată într-un cazan în condensaţie, bateriile de încălzire nu se pot regla prin intermediul unui robinet cu trei căi de by-pass (de ocolire). Se recomandă utilizarea unui robinet cu două căi sau a unui robinet cu trei căi de amestec. Un robinet de ocolire poate provoca un retur al apei calde direct spre condensator, diminuând performanţele bateriei.
\n6.5.14. Bateriile de răcire care funcţionează în regim de dezumidificare nu trebuie instalate imediat înaintea secţiunii de filtrare sau de atenuare a zgomotelor.
\n6.5.15. Bateriile se pot curăţa direct la locul de montare (pentru înălţimi mai mici de 1,6 m) sau se pot demonta pentru a fi curăţate, caz în care trebuie asigurat spaţiul necesar.
\n6.5.16. Bateriile de încălzire electrice trebuie să fie prevăzute cu dispozitive speciale de protecţie şi siguranţă la deschiderea uşii de vizitare a centralei de tratare (dacă există) şi la suprasarcină.
\n6.6. Agregate centrale de tratare a aerului 6.6.1. Agregatele centrale de tratare a aerului se utilizează pentru tratarea aerului necesar pentru una sau mai multe încăperi de dimensiuni mari.
\n6.6.2. Alegerea agregatului central de tratare a aerului se face luând în considerare:
\n6.6.3. Agregatele centrale de tratare a aerului se pot realiza în următoarele variante:
\n6.6.4. Pentru debite mari de aer (peste 1 mc/s) se pot folosi agregate de tratare realizate din module care se asamblează la faţa locului. Modulele pot conţine unul sau mai multe elemente componente ale agregatului de tratare. Asamblarea acestora se realizează astfel încât să se asigure etanşeitatea agregatului.
\n6.6.5. Agregatele de tratare a aerului se realizează din panouri de tip sandwich, având o izolaţie termică din vată minerală, vată de sticlă, poliuretan, asigurându-se o rezistenţă termică de 1,25... 3,5 W/mýK şi o izolare fonică care să asigure un nivel acustic de 40 db(A).
\n6.6.6. Echipamentele utilizate se aleg astfel încât să aibă randamente bune ale proceselor de tratare, astfel încât agregatul să aibă consumuri energetice minime.
\n6.6.7. Agregatele se prevăd cu uşi de acces pentru întreţinere în modulele camerei de amestec, filtrelor, camerei de umidificare şi ventilatoarelor. Acestea vor avea deschiderea către exterior pentru a se realiza o etanşare bună a agregatului. La agregatele mari, unde omul poate pătrunde în interior, uşile de acces la modulul ventilatorului vor fi dotate cu sisteme de oprire a ventilatorului la deschiderea uşii.
\n6.6.8. Pentru a reduce consumurile energetice ale ventilatorului, pierderile de sarcină maxime ale componentelor agregatului nu trebuie să depăşească valorile indicate în tabelul 6.6.1.
\nTabelul 6.6.1. - Căderi de presiune recomandate pentru componente specifice instalaţiei de alimentare cu aer ---------- Notă ... *) Căderea finală de presiune înainte de înlocuire 6.6.9. Filtrarea aerului exterior este utilizată pentru a satisface cerinţele aerului interior din clădire, luându-se în considerare categoria de aer exterior. Dotarea cu filtre, funcţie de categoria de aer exterior (gradul de poluare al aerului exterior) este indicat în paragraf 6.4.
\n6.6.10. Ventilatoarele utilizate în agregatele de tratare trebuie să aibă categoria de consum specific de energie SFP, indicată în tabelul 6.6.2.
\nTabelul 6.6.2. Valorile recomandate pentru SFP pentru diverse aplicaţii.
\n6.6.11. (1) Pentru a reduce consumul de energie în instalaţia de ventilare sau climatizare, comanda agregatului de tratare va fi realizată în funcţie cerinţele spaţiilor alimentate, prin:
\nCerinţe de spaţiu pentru amplasarea agregatelor de tratare a aerului 6.6.12. Instalaţia trebuie proiectată şi executată astfel încât să permită curăţarea uşoară, întreţinerea şi operaţiile de reparare. Trebuie prevăzut suficient spaţiu lângă echipament pentru operaţiile de întreţinere şi curăţare. Trebuie rezervat spaţiu suficient pentru demontare şi reparare, iar traseul pentru transportul pieselor de schimb trebuie amenajat şi marcat.
\n6.6.13. În zone cu acces dificil nu se amplasează nici echipamentul care necesită întreţinere, nici uşile de serviciu. În cazul unui echipament de tratare a aerului, mascat într-un plafon suspendat, trebuie să fie prevăzut un acces care să poată fi deschis sau înlăturat fără scule şi cu dimensiunea de cel puţin 500 x 500 mm, adiacent echipamentului.
\n6.6.14. Agregatele de tratare a aerului şi camerele maşinilor trebuie să fie accesibile personalului de întreţinere şi reparare (inclusiv pentru toată deplasarea necesară a materialelor şi a pieselor de schimb) fără necesitatea de a trece prin spaţiile ocupate.
\n6.6.15. De câte ori este posibil, se evită ca pereţii şi canalele agregatului de tratare a aerului să fie parte a structurii de rezistenţă a clădirii.
\n6.6.16. Pentru o amplasare corectă a echipamentelor trebuie respectate indicaţiile din figura 6.6.1. Distanţele indicate sunt valabile pentru instalaţii cu un singur agregat de tratare. În cazul divizării în câteva unităţi mai mici şi în cazul utilizării recuperatoarelor de căldură, poate fi necesară o suprafaţă mai mare de pardoseală.
\n6.7. Centrala de ventilare/climatizare 6.7.1. Centrala de ventilare sau climatizare se amplasează în apropierea spaţiilor ventilate sau climatizate; în măsura posibilităţilor, se prevede în centrul de greutate al acestor spaţii.
\n6.7.2. La clădirile publice, civile când încăperile ventilate şi climatizate au restricţii privind nivelul de zgomot, centrala de ventilare/climatizare se amplasează la subsol, în încăperi anexe, într-o clădire separată, sau pe acoperiş.
\n6.7.3. Dimensiunile centralelor de ventilare sau climatizare se stabilesc ţinând seama de gabaritele utilajelor şi spaţiile libere necesare pentru montarea, racordarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea acestora.
\n6.7.4. Încăperea sau spaţiul pentru centrala de ventilare trebuie să fie uşor accesibile, cu uşi şi scări de acces care să permită transportul maşinilor, utilajelor, elementelor demontabile sau a modulelor. Accesul în centrală se realizează direct din exterior sau din încăperi cu risc mic de incendiu, sau prin coridoare comune de acces la instalaţii utilitare, în conformitate cu reglementările tehnice referitoare la securitatea la incendiu a construcţiilor. Uşile de acces se vor deschide spre exteriorul centralei.
\n6.7.5. (1) Încăperile centralelor de ventilare sau climatizare se separă funcţional şi constructiv faţă de restul clădirii prin elemente de delimitare având clasa de reacţie la foc A(1) sau A(2) şi rezistenţa la foc de minimum EI60 pentru pereţi şi REI60 pentru planşee, respectiv EI1 30 -C şi dispozitiv de autoînchidere sau închidere automată pentru uşi.
\nCerinţe pentru amplasarea prizei de aer proaspăt şi a gurii de evacuare a aerului 6.7.6. Priza de aer pentru introducerea aerului exterior va fi poziţionată astfel încât aerul introdus în instalaţie să fie, în măsura posibilităţilor: curat, uscat şi umbrit.
\n6.7.7. Evacuarea în exterior a aerului din instalaţiile de ventilare/climatizare trebuie să fie făcută astfel încât să se minimizeze riscurile asupra sănătăţii oamenilor sau efectele negative ce pot fi cauzate clădirii, ocupanţilor sau mediului.
\n6.7.8. Dispunerea prizelor de introducere a aerului şi a gurilor de evacuare trebuie făcută de asemenea conform reglementărilor şi recomandărilor vizând securitatea la incendiu a elementelor de construcţie şi a reglementărilor de izolare acustică.
\n6.7.9. Prizele de aer se amplasează la cel puţin de 8 metri pe orizontală de un punct de colectare a gunoiului, de un spaţiu de parcare frecvent utilizat pentru trei sau mai multe maşini, de o alee, de zone de încărcare, de ventilaţii de canalizare, de capete de coşuri şi de alte surse similare de poluare.
\n6.7.10. Pentru a se evita riscurile de împrăştiere a impurităţilor de la turnurile de răcire în aerul de alimentare, prizele de aer se amplasează pe direcţia vântului dominant, înaintea turnurilor de răcire. Se va avea în vedere ca instalaţiilor cu turn de răcire să aibă proceduri de întreţinere corespunzătoare, care să reducă degajările periculoase ale acestora.
\n6.7.11. Este recomandabil ca prizele de aer să fie poziţionate pe faţade amplasate spre străzi neaglomerate. Când acest lucru nu este posibil, priza de aer trebuie poziţionată cât mai sus posibil faţă de nivelul solului.
\n6.7.12. Prizele de aer nu se vor amplasa acolo unde se anticipează o recirculare a aerului evacuat sau o perturbare datorată altor poluanţi sau a emisiilor odorante.
\n6.7.13. Se recomandă amplasarea prizelor de aer la o distanţă de 3 m de sol. Distanţa poate fi redusă la minimum 1,5 m, la care se va adăuga grosimea maximă previzibilă a zăpezii.
\n6.7.14. Pe terasa clădirii sau în cazul în care concentraţiile sunt similare pe ambele laturi ale clădirii, priza de aer trebuie amplasată pe faţada clădirii expusă vântului.
\n6.7.15. Priza de aer adiacentă spaţiilor neumbrite, acoperişurilor sau pereţilor, trebuie dispusă sau protejată astfel încât aerul să fie cât mai puţin încălzit de soare pe timpul verii.
\n6.7.16. Se recomandă dimensionarea unei prize de aer neprotejate pentru o viteză a aerului de maximum 2 m/s în cazul în care există riscul aparent al introducerii apei în orice formă (zăpadă, ploaie, vapori, etc.) sau a prafului (inclusiv frunze).
\n6.7.17. Partea inferioară a unei prize de aer amplasată pe un acoperiş trebuie să fie la minimum 1,5 fată de cota acestuia, la care se va adăuga grosimea maximă previzibilă a zăpezii. Distanţa poate fi mai mică dacă formarea unui strat de zăpadă este împiedicată, de exemplu prin utilizarea unui scut de zăpadă.
\n6.7.18. Prizele trebuie amplasate astfel ca să existe posibilităţii de acces pentru înlocuire şi întreţinere curentă.
\n6.7.19. Refularea aerului evacuat de categoria EHA 1 în exterior prin intermediul unei guri de evacuare amplasate pe peretele clădirii este acceptabilă cu condiţia ca:
\n6.7.20. Aerul va fi evacuat deasupra acoperişului celei mai înalte părţi a clădirii şi refulat vertical în sus. Partea inferioară a gurii de evacuare trebuie să aibă o înălţime faţă de acoperiş de minimum 1,5, la care se va adăuga grosimea maximă previzibilă a zăpezii. Distanţa poate fi mai mică dacă este împiedicată formarea unui strat de zăpadă, de exemplu prin utilizarea unui scut de zăpadă.
\n6.7.21. Distanţele minime dintre priza de introducere şi cea de evacuare a aerului sunt prezentate în figura 6.6.2. Acestea depind în principal de categoria aerului evacuat:
\n6.7.22. Pentru clădiri înalte, amplasarea prizelor de introducere şi de evacuare a aerului trebuie făcută astfel încât să se minimizeze efectul vântului şi efectul de tiraj.
\n7.2. Toate echipamentele care au certificate de calitate tip Eurovent sau echivalente, se inscripţionează în consecinţă; această inscripţionare plasează la loc vizibil, în centrala de ventilare/climatizare sau pe agregatul de tratare a aerului.
\n7.3. Se recomandă ca elementele componente ale sistemelor de ventilare şi climatizare să respecte prevederile standardului SR EN 15423:2008 Ventilarea în clădiri. Măsuri de prevenire a incendiilor pentru sistemele de distribuţie a aerului în clădiri.
\n7.4. Dacă prin performanţele echipamentelor se realizează economie de energie în exploatare, aceste performanţe, justificate tehnico-economic se includ în caietele de sarcini pentru licitaţii publice.
\n8.1.2. Circulaţia aerului trebuie să se realizeze prin introducerea aerului în încăperile principale (cameră de zi, dormitoare, birou) şi extragerea (evacuarea) în încăperile de serviciu (bucătărie, băi, grupuri sanitare).
\n8.1.3. Sistemul de ventilare trebuie să cuprindă minim: prize de aer (orificii de introducere) în toate încăperile principale, realizate prin orificii în faţade, guri de extragere a aerului din încăperile de serviciu, cel puţin în bucătării, săli de baie sau de duş şi în grupuri sanitare şi conducte verticale cu tiraj natural sau cu dispozitive mecanice.
\n8.1.4. în instalaţiile colective de ventilare, dacă o încăpere de serviciu este prevazută cu o gură de evacuare mecanică a aerului, toate celelalte încăperi de serviciu trebuie să fie prevăzute de asemenea cu câte o gură de evacuare. În instalaţii mai complexe se pot prevedea şi alte aparate şi dispozitive.
\n8.1.5. Aerul trebuie să poată circula liber, din încăperile principale către încăperile de serviciu (prin spaţiile de sub uşi sau prin grile).
\n8.1.6. (1) Sistemele de ventilare, mecanice sau naturale, se dimensionează astfel încât debitele extrase date în tabelul 8.1.1, să fie realizate în condiţii climatice medii de iarnă. Aceste debite trebuie să poată fi asigurate de sistem, simultan sau fiecare în parte.
\nTabelul 8.1.1. Debite de aer pentru ventilarea locuinţelor ┌──────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────┐ │Număr de încăperi │ Debite extrase exprimate în mc/h │ │ principale în ├────────────┬──────────────────┬──────────┬────────────────┤ │ locuinţă │ Bucătărie │ Sală de baie sau │Altă sală │ Grup sanitar │ │ │ │ de duş comună │ de duş ├───────┬────────┤ │ │ │ sau nu cu un │ │ unic │multiplu│ │ │ │ grup sanitar │ │ │ │ ├──────────────────┼────────────┼──────────────────┼──────────┼───────┼────────┤ │ 1 │ 75 │ 15 │ - │ - │ - │ ├──────────────────┼────────────┼──────────────────┼──────────┼───────┼────────┤ │ 2 │ 90 │ 15 │ 15 │ 15 │ 15 │ ├──────────────────┼────────────┼──────────────────┼──────────┼───────┼────────┤ │ 3 │ 105 │ 30 │ 15 │ 15 │ 15 │ ├──────────────────┼────────────┼──────────────────┼──────────┼───────┼────────┤ │ 4 │ 120 │ 30 │ 15 │ 30 │ 15 │ ├──────────────────┼────────────┼──────────────────┼──────────┼───────┼────────┤ │ 5 sau mai multe │ 135 │ 30 │ 15 │ 30 │ 15 │ └──────────────────┴────────────┴──────────────────┴──────────┴───────┴────────┘
\n8.1.7. În instalaţiile colective de extracţie, nu se admite racordarea hotelor de bucătărie la conducta comună.
\n8.1.8. Nu se admite racordarea cazanelor/aparatelor individuale de încălzire şi de preparare a apei calde de consum, la conductele de extracţie prevăzute pentru ventilare.
\n8.1.9. Fiecare încăpere principală trebuie să aibă minim un dispozitiv de introducere a aerului, care să respecte condiţiile prevăzute la pct. 8.1.6.
\n8.1.10. Dispozitivele individuale de reglaj pot permite reducerea debitelor definite la pct. 8.1.6. din prezenta reglementare tehnică cu condiţa ca debitul total extras şi debitul redus din bucătărie să fie cel puţin egale cu valorile date în tabelul 8.1.2.
\nTabelul 8.1.2. Debite minime pentru ventilarea locuinţelor 8.1.11. Pentru casele individuale izolate, unite sau înşiruite, construcţia şi echipamentele trebuie să satisfacă următoarele dispoziţii minime:
\n8.1.12. În cazul instalării echipamentelor cu combustie în locuinţă, sistemul de ventilare trebuie să poată asigura debitele de aer necesare pentru buna lor funcţionare.
\n8.1.13. Instalaţiile nu trebuie să depăşească nivelul de zgomot admis în locuinţe; în acest sens, viteza maximă de circulaţie a aerului este de 5 m/s pentru conducte verticale şi 6 m/s pentru conducte orizontale.
\nTipuri de sisteme de ventilare 8.1.14. În funcţie de tipul clădirii, de nivelul de confort cerut de beneficiar şi de cerinţele referitoare la economia de energie, sistemele de ventilare pentru locuinţelor pot fi:
\n8.1.15. Sistemele de ventilare se proiectează cu respectarea prevederilor de la pct. 8.1.1 - 8.1.12 din prezenta reglementare tehnică.
\n8.1.16. În sistemele mecanice cu două circuite se prevăd recuperatoare de căldură statice sau termodinamice.
\n8.1.17. Clădirile de locuit pot fi prevăzute cu sisteme de climatizare locale sau generale; în acest caz ventilarea trebuie asigurată obligatoriu, prin aducerea de aer proaspăt în sistemul de climatizare sau prin sistem de ventilare independent de cel de climatizare.
\nElemente componente ale instalaţiilor 8.1.18. (1) Dispozitivele de introducere a aerului în încăperi vor fi de tipul fantelor autoreglabile sau higroreglabile, de preferinţă montate în rama ferestrelor. Se pot utiliza şi grile sau valve prevăzute în peretele exterior. La ferestrele duble, se pot monta astfel de dispozitive în serie, luând în considerare reducerea de debit produsă astfel.
\n8.1.19. (1) Dispozitivele de extragere a aerului din încăperi pot fi grile obişnuite sau de tip higroreglabil sau autoreglabil. Dispozitivele trebuie:
\n8.1.20. Extracţia aerului din instalaţie se poate realiza fie direct din ventilator, fie prin intermediul unei conducte de extracţie; gura de evacuare trebuie să fie astfel amplasată încât să nu permită recircularea prin exterior a aerului evacuat şi să nu depăşească nivelul admis de zgomot.
\n8.1.21. Ventilatoarele de extracţie pot fi cu turaţie fixă sau variabilă.
\n8.1.22. (1) Canalele de extracţie a aerului prin tiraj natural pot fi individuale sau colective (deservesc mai multe încăperi). Conducta colectivă este alcătuit dintr-o conductă colectoare şi racorduri individuale la cota de plafon, care deservesc o singură încăpere; fac excepţie băile şi grupurile sanitare alăturate.
\n8.1.23. Etanşeitatea conductelor de aer trebuie să asigure pierderi inferioare a 5% din debit.
\n8.1.24. Instalaţia se concepe astfel încât să poată fi uşor verificată şi întreţinută. În acest sens:
\n8.2. Birouri 8.2.1. Parametrii de calcul pentru interior (categoria de ambianţă termică, condiţiile de calitate a aerului interior şi condiţiile de confort) se stabilesc conform subcap. 3.1 şi 4.1 din prezenta reglementare tehnică.
\n8.2.2. Alegerea parametrilor aerului interior se face în funcţie de categoria de ambianţă cerută prin tema de proiect (tabelul 4.1), pentru clădirea/zona de birouri ce urmează a se realiza.
\n8.2.3. Prin tema de proiect se vor indica sursele de degajare de nocivităţi. Ele vor trebuie clar specificate în documentaţia tehnică.
\n8.2.4. Proiectantul şi beneficiarul pot conveni ca pentru o perioadă de timp (ore, zile), valorile parametrilor de confort să poată fi depăşite.
\n8.2.5. Sarcina termică se va determina conform subcapitolul 5.3 din prezenta reglementare tehnică. La calculul sarcinii termice se vor lua în considerare sursele de căldură, ţinând cont de simultaneitatea de funcţionarea a acestora.
\n8.2.6. Debitul de aer proaspăt pentru clădirile de birouri se stabileşte conform subcapitolul 5.4 din prezenta reglementare tehnică.
\n8.2.7. Viteza medie a aerului trebuie corelată cu ceilalţi parametri de confort, conform prevederilor din subcapitolul 4.1 din prezenta reglementare tehnică. Se pot utiliza valorile indicate în tabelul 4.5, corespunzătoare temperaturilor de calcul, pentru un indice de curent de aer între 10-20% şi presupunând intensitatea turbulenţei de 40% (ventilare prin amestec).
\n8.2.8. Pentru climatizarea clădirilor de birouri se pot utiliza următoarele sisteme de climatizare:
\n8.2.9. Utilizarea sistemelor de climatizare se va face în conformitate cu indicaţiile din subcapitolul 4.2 din prezenta reglementare tehnică.
\n8.2.10. În cazul utilizării sistemelor de climatizare de tip aer-apă sau cu a celor de tip VRV, dacă acestea funcţionează numai în recirculare, este obligatorie utilizarea unor instalaţii de introducere a debitului necesar de aer proaspăt.
\n8.2.11. Se recomandă utilizarea instalaţiilor de introducere a aerului proaspăt cu recuperare de căldură conţinută în aerul evacuat; în acest caz sistemul de recuperare nu trebuie să permită transferul de poluanţi din aerul extras în aerul proaspăt.
\n8.2.12. Introducerea aerului proaspăt sau amestecat (în funcţie de sistemul de climatizare) se realizează prin guri de aer, direct în încăperile climatizate. Gurile de aer alese vor respecta condiţiile impuse în subcap. 6.1 din prezenta reglementare tehnică. La gurile de aer se prevăd elemente de reglare a debitelor de aer conform pct. 6.2.39 - 6.2.57 din prezenta reglementare tehnică.
\n8.2.13. Extragerea aerului proaspăt se face prin guri amplasate în încăperile climatizate. O parte a debitului de aer poate fi transferată prin grile de transfer, către grupurile sanitare.
\n8.2.14. Amplasarea agregatelor de tratare se face astfel ca traseele de conducte să fie cât mai scurte.
\n8.2.15. Se recomandă ca instalaţiile folosite pentru ventilare sau climatizare să fie astfel proiectate încât să poată fi folosite şi pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu.
\n8.2.16. Amplasarea agregatului de tratare se poate face în exterior sau în încăperi tehnice special amenajate. Se va ţine cont ca nivelul de zgomot din încăperi să nu depăşească nivelul admis.
\n8.2.17. Ventilarea grupurilor sanitare se realizează prin aspiraţie. Aerul de compensare va fi preluat din zonele de birouri prin grile de transfer. La grupuri sanitare mari, se poate realiza şi introducere de aer în încăperile tampon.
\n8.2.18. Ventilatoarele de extracţie se amplasează pe acoperiş sau în camere tehnice de la ultimul nivel. Ele vor respecta condiţiile de nivel de zgomot impus pentru clădirea climatizată şi pentru clădirile învecinate.
\n8.3 Hoteluri 8.3.1. Alegerea sistemul de ventilare/climatizare pentru clădiririle hoteliere se face în funcţie de categoria hotelului şi de nivelul de confort ce trebuie asigurat.
\n8.3.2. Pentru hotelurile de 1 şi 2 stele se asigură ventilarea spaţiilor de cazare şi anexe cu unul din următoarele sisteme:
\n8.3.3. (1) Organizarea ventilării controlate a spaţiilor de cazare se face după principiul general: introducere de aer proaspăt în camera de hotel şi extracţia aerului viciat prin sala de baie şi evacuarea sa în exterior.
\n8.3.4. (1) Pentru hotelurile de 3 sau mai multe stele se asigură climatizarea spaţiilor de cazare precum şi a spaţiilor de primire (recepţie) şi a circulaţiilor, a spaţiilor pentru comerţ şi servicii precum şi a spaţiilor pentru sport şi divertisment.
\n8.3.5. (1) Climatizarea spaţiilor din hotel se realizează cu unul din următoarele sisteme de climatizare:
\n8.3.6. Unităţile interioare în cazul sistemului \"aer - agent frigorific\" şi unităţile terminale din cazul sistemului \"aer - apă\" pot fi aparente sau montate în tavanul fals. În acest caz se recomandă ca racordarea acestora la gurile de introducere şi aspiraţie să se facă cu plenumuri şi conducte de aer.
\n8.3.7. Amplasarea unităţilor de tavan se va face pe cât posibil în afara spaţiilor climatizate iar în cazul camerelor de cazare în holurile acestora. Se vor prevedea spaţii de acces pentru înspecţie şi întreţinere.
\n8.3.8. În cazul sistemelor \"aer - agent frigorific\" şi \"aer-apă\" se prevede o instalaţie de ventilare. Introducerea aerului de ventilare se va face funcţie de sistemul de climatizare adoptat:
\n8.3.9. Pentru toate categoriile de hoteluri şi pentru toate spaţiile, debitul de aer de ventilare ce trebuie introdus se determină conform pct. 5.4.3 din prezenta reglementare tehnică.
\n8.3.10. Extragerea aerului de ventilare se face prin camerele de baie, spaţii anexe, precum vestiare sau grupuri sanitare comune şi se va realiza cu instalaţii cu ventilator unic sau cu ventilatoare locale cu clapetă antiretur.
\n8.4. Centre comerciale 8.4.1. Centrele comerciale vor fi climatizate în toate spaţiile de vânzare şi de acces al publicului. Anexele acestora vor fi ventilate natural sau mecanic conform specificului propriu.
\n8.4.2. Climatizarea acestor spaţii se poate face cu un singur tip de sistem de climatizare sau prin combinarea mai multor tipuri de sisteme.
\n8.4.3. (1) Este recomandată climatizarea spaţiilor de vânzare cu sisteme de climatizare monozonă de tipul \"numai aer\". Tratarea aerului vehiculat se poate realiza cu agregate de tip ROOF TOP sau cu ajutorul unor agregate amplasate în încăperi speciale sau chiar în spaţiul deservit.
\n8.4.4. Climatizare spaţiilor comerciale mici se va realiza cu sisteme descentralizate de tip VRV, multisplit, pompe de căldură pe bucla de apă. Pentru aerul proaspăt necesar se prevede o instalaţie de ventilare. Introducerea aerului de ventilare se face funcţie de sistemul de climatizare adoptat.
\n8.4.5. Sistemele de climatizare folosite vor respecta condiţiile impuse în capitolul 5 din prezenta reglementare tehnică.
\n8.4.6. Sistemele de climatizare numai aer pot fi folosite şi pentru evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi în caz de incendiu, dacă se respectă condiţiile impuse pentru instalaţiile de desfumare.
\n8.4.7. Se vor lua măsuri ca sistemele de climatizare folosite să nu interacţioneze sau să perturbe funcţionarea instalaţiilor de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi ale centrului comercial.
\n8.4.8. Toate spaţiile comerciale vor avea aport de aer proaspăt, pentru ventilare. Acesta poate fi tratat cu o instalaţie centralizată sau local. Debitul minim de aer proaspăt va fi stabilit pe baza unui indice de suprafaţă sau pe baza unui număr de vizitatori estimat, cu ajutorul debitului specific.
\n8.4.9. În scopul economiei de energie, se recomandă ca debitul de aer proaspăt să fie variabil, aservit concentraţiei de CO(2) din aerul evacuat.
\n8.4.10. Aerul viciat din spaţiile comerciale mici, va fi evacuat în totalitate prin grupurile sanitare sau o parte a debitului prin grupurile sanitare şi restul prin guri de transfer către spaţiile de circulaţie de unde va fi evacuat centralizat, cu instalaţia de climatizare a zonelor de acces.
\n8.4.11. Amplasarea prizelor de aer proaspăt şi a gurilor de aer evacuat va respecta condiţiile de la subcap. 6.6 din prezenta reglementare tehnică.
\n8.5. Clădiri pentru învăţământ 8.5.1. Clădirile din învăţământ trebuie ventilate/climatizate astfel încât să respecte cerinţele de calitate a aerului şi de confort prevăzute la subcap. 3.1 şi 4.1 din prezenta reglementare tehnică.
\n8.5.2. Clădirile din învăţământ se prevăd cu instalaţii de ventilare mecanică sau naturală care să asigure calitatea aerului interior, pentru a se evita scăderea vigilenţei, oboseala şi în consecinţă nereuşită şcolară a elevilor.
\n8.5.3. Debitele minime de aer proaspăt pentru un ocupant sunt următoarele:
\n8.5.4. Instalaţia de ventilare mecanică se poate realiza pentru întreaga clădire sau pentru anumite zone ale acesteia, folosind sistemele descrise la subcap. 3.2 din prezenta reglementare tehnică.
\n8.5.5. La ventilarea mecanică dublu flux, introducerea şi extracţia aerului se realizează de regulă astfel încât să se poată recupera căldura din aerul evacuat. în acest caz:
\n8.5.6. Se recomandă ca instalaţia de ventilare mecanică să fie realizată astfel încât ea ca să poată fi folosită şi pentru evacuare fumului şi a gazelor fierbinţi în caz de incendiu.
\n8.5.7. Conductele de aer folosite în spaţiile comune se execută din materiale incombustibile şi vor respecta condiţiile impuse în subcap. 6.2 din prezenta reglementare tehnică. Pentru distribuţia aerului în interiorul sălilor ocupate de elevi se poate utiliza sistemul de ventilare prin amestec sau prin deplasare, cu guri de aer specifice fiecărui sistem de ventilare ales. Pot fi utilizate de asemenea conductele de aer textile cu distribuţie uniformă a aerului.
\n8.5.8. Gurile de aer se dimensionează astfel încât viteza aerului în zona ocupată să nu depăşească limitele indicate în tabelul 4.5.
\n8.5.9. La ventilarea mecanică simplu flux, se recomandă ca:
\n8.5.10. Ventilarea prin deschiderea ferestrelor se va folosi doar la clădirile existente, dacă acestea nu pot fi dotate cu instalaţii de ventilare mecanică.
\n8.5.11. În situaţiile de la pct. 8.5.9 şi 8.5.10, puterea termică a instalaţiei de încălzire trebuie să asigure şi încălzirea debitului de aer introdus în fiecare încăpere în parte.
\n8.5.12. Pentru ventilarea prin deschiderea ferestrelor se vor redacta măsuri care să contribuie la formarea utilizatorilor, pentru asigurarea unei eficienţe satisfăcătoare, ca de exemplu ventilarea în pauzele dintre ore, dintre ciclurile de învăţământ, etc.
\n8.6. Piscine 8.6.1. Parametrii aerului interior pentru piscinele interioare sunt:
\n8.6.2. Piscinele acoperite se dotează cu instalaţii de climatizare şi/sau de dezumidificare, capabile să menţină parametrii interiori în limitele dorite. Se evită pe cât posibil dezumidificarea piscinelor folosind instalaţii de aer cald cu aer proaspăt.
\n8.6.3. Sistemele de dezumidificare ale piscinelor mici vor fi independente, mobile sau fixe şi vor avea instalaţii frigorifice încorporate.
\n8.6.4. (1) Pentru piscinele mari, agregatele de tratare vor utiliza maşini frigorifice încorporate care vor fi folosite simultan pentru dezumidificare şi reîncălzirea aerului tratat.
\n8.6.5. Debitul de aer pentru dezumidificare se calculează pentru condiţii medii de iarnă.
\n8.6.6. Distribuţia aerului la piscine se realizează de regulă de tip jos-sus:
\n8.6.7. (1) Conductele de aer se execută din materiale rezistente la umiditate (tablă zincată, tablă acoperită, tablă inox, PVC, poliuretan placat cu aluminiu, etc):
\n8.6.8. La reabilitarea piscinelor se poate utiliza un sistem sus-sus dacă conductele de aer existente nu pot fi refolosite din cauza uzurii sau dificultăţilor de acces. Jetul de aer realizat de gurile de refulare trebuie să ajungă în zona de lucru, cu viteză de confort. În acest caz se pot utiliza şi conducte din material textil dimensionate corespunzător.
\n8.6.9. Bazinul piscinei se va acoperi cu folie de material plastic în perioadele de nefolosire, pentru a reduce evaporarea şi consumurile energetice.
\n8.6.10. Gurile de aer amplasate în zona de lucru vor fi rezistente la lovituri mecanice.
\n8.6.11. Pentru reducerea sarcinii termice a agregatelor în situaţia de iarnă se va folosi un sistem independent de încălzire. Încălzirea electrică nu este permisă.
\n8.6.12. Pentru realizarea unui confort superior se recomandă realizarea unei încălziri prin pardoseală, în zona de intrare şi ieşire din bazin pentru a elimina senzaţia de rece şi pentru a usca mai repede pardoseala.
\n8.6.13. Pentru realizarea unor piscine cu consumuri mici de energie şi cu o eficienţă ridicată a instalaţiilor, trebuie respectate următoarele cerinţe:
\n8.7. Restaurante 8.7.1. Pentru ventilarea/climatizarea restaurantelor se vor folosi instalaţii independente pentru sala de mese şi bucătărie.
\n8.7.2. Climatizarea sălilor de mese se va realiza cu:
\n8.7.3. Sala de mese se ventilează/climatizează în regim de suprapresiune faţă de bucătărie şi spaţiile sanitare dar în depresiune faţă de holul de intrare. Regimul de suprapresiune va fi corelat cu cel al încăperilor anexe învecinate astfel încât pe ansamblul restaurantului, debitele de aer să fie echilibrate. Dacă sala de mese este compartimentată cu spaţii pentru fumători şi nefumători, spaţiul pentru nefumători trebuie să fie în suprapresiune faţă de cel pentru fumători.
\n8.7.4. În cazul utilizării sistemului de climatizare \"numai aer\" se recomandă sistemul de distribuţie prin deplasare sau prin amestec de tip \"jos-sus\". Dacă aceste sisteme de distribuţie nu se pot utiliza, se va utiliza sistemul de distribuţie prin amestec de tip \"sus-jos-sus\" sau \"sus-sus\".
\n8.7.5. La toate sistemele, dispozitivele de introducere şi de extragere a aerului vor fi astfel alese şi amplasate încât să nu existe scurt circuitarea aerului introdus.
\n8.7.6. Dacă debitul de aer necesar preluării căldurii şi umidităţii este mai mare decât debitul de aer proaspăt, debitul de aer suplimentar nu va fi recirculat.
\n8.7.7. În cazul utilizării sistemelor de climatizare \"aer-apă\" sau cu \"agent frigorific\", pentru introducerea aerului proaspăt (de ventilare) necesar, se prevede un sistem de tip \"numai aer\" care va respecta cerinţele prevăzute la pct. 8.2.11 - 8.2.14.
\n8.7.8. Agregatele de tratare a aerului pentru climatizare vor avea ventilatoare cu două turaţii pentru situaţiile de încărcare termică redusă.
\n8.7.9. Ventilarea grupurilor sanitare se va face prin extracţie (aspiraţie).
\n8.7.10. Ventilatoarele de extracţie vor fi amplasate pe acoperiş sau în camere tehnice de la ultimul nivel. Ele vor respecta condiţiile de nivel de zgomot impus pentru clădirea climatizată şi pentru clădirile învecinate.
\n8.7.11. Se recomandă ca instalaţiile folosite pentru ventilarea sau climatizare să fie astfel proiectate încât să poată fi folosite şi pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu.
\n8.7.12. Pentru ventilarea bucătăriilor se va folosi un regim de depresiune sau un regim echilibrat de presiune.
\n8.7.13. Pentru reducerea consumurilor energetice, echiparea bucătăriei se va face astfel ca utilajele cu degajare importantă de căldură să fie grupate şi dimensionate la cerinţele reale ale restaurantului.
\n8.7.14. Pentru bucătăriile mici se poate utiliza ventilarea naturală.
\n8.7.15. (1) Ventilarea bucătăriile mari se va realiza cu ajutorul hotelor amplasate deasupra utilajelor de preparare a hranei. Se recomandă utilizarea hotelor cu inducţie pentru a reduce consumul de energie.
\n8.7.16. În cazul în care nu pot fi folosite acest tip de hote, se va folosi pentru compensare, aer încălzit în situaţiile când temperatura este aerului exterior este mai mică decât a aerului interior. La bucătăriile mari se recomandă utilizarea instalaţiile de introducere cu răcire pe timpul verii.
\n8.7.17. Aerul evacuat de la bucătării trebuie întotdeauna trecut printr-o primă treaptă cu filtru special pentru grăsimi, care să poată fi înlocuit şi curăţat cu uşurinţă. Extracţia aerului va ţine cont de prescripţiile prevăzute la pct. 6.2.30 - 6.2.32.
\n8.7.18. Conductele de aer vor respecta condiţiile de etanşeitate impuse la pct. 6.2.86 - 6.2.90.
\n8.7.19. Se recomandă recuperarea căldurii din aerul evacuat cu recuperatoare cu tuburi termice sau cu fluid intermediar. Nu este admisă folosirea recuperatoarelor rotative din cauza riscului de transfer de poluanţi.
\n8.8. Hale industriale 8.8.1. Proiectarea instalaţiilor de ventilare la halele industriale va lua în considerare factorii tehnici, economici, energetici şi umani care intervin, ceea ce presupune cunoaşterea clădirii, a locurilor de muncă şi a tehnologiilor.
\n8.8.2. Concepţia unui sistem de ventilare va avea în vedere următoarele aspecte:
\nRiscuri asupra organismului uman 8.8.3. Substanţele utilizate sau fabricate în industrie pot avea diverse efecte nefaste pentru organismul uman; de aceea un obiectiv minimal este menţinerea unei atmosfere necesare pentru evitarea îmbolnăvirii personalului. În acest scop se utilizează valorile limită de referinţă pentru concentraţiile de substanţe nocive şi o valoare limită de expunere (anexa nr. 31 din Norme generale de protecţie a muncii, aprobate prin Ordin nr. 508/933/2002).
\n8.8.4. Praful prin natura lui, fie că este iritant, corosiv, fibros, toxic, alergizant sau patogen, fie prin simpla sa prezenţă are efecte pulmonare chiar dacă nu prezintă caracter nociv (anexa nr. 32 din Norme generale de protecţie a muncii, aprobate prin Ordin nr. 508/933/2002).
\n8.8.5. Gazele sunt agresive pentru sănătate dacă sunt toxice, iritante sau corosive. Pe de altă parte, fie că sunt agresive sau nu, prezintă un risc de asfixiere şi lipsă de oxigen respirabil (anexa nr. 33 din Norme generale de protecţie a muncii).
\nRiscuri de explozie 8.8.6. Atmosfera unui loc de muncă este explozivă dacă, după ce s-a produs aprinderea în amestecul cu aer, în condiţii atmosferice, al substanţelor inflamabile sub formă de gaze, vapori, ceaţă sau pulberi, combustia se propagă în întregul amestec nears (conform art. 2 lit. B din H.G. nr. 752/2004).
\n8.8.7. O atmosferă potenţial explozivă este o atmosferă care poate deveni explozivă datorită condiţiilor locale şi operaţionale (conform art. 2 lit. C din H.G. nr. 752/2004).
\n8.8.8. O atmosferă explozivă se poate forma în exploatare normală în încăperi închise sau insuficient ventilate, în vecinătatea încăperilor unde se află pompe de fluide combustibile, recipienţi prezentând suprafeţe libere de lichide inflamabile, de bidoane neacoperite, etc.
\n8.8.9. Atmosfera explozivă se poate forma şi accidental prin scurgerile din recipienţii din magazii aflate în stoc, închise sau insuficient aerate, scurgerile din conductele de transport de lichide, gaze inflamabile sau poluanţi, scurgerile din instalaţiile de combustie.
\n8.8.10. În cea mai parte gazelor şi vaporilor inflamabili în amestec cu aerul prezintă pericol de explozie; domeniul de concentraţii periculoase este cuprins între limitele inferioare şi superioare de explozie. Prin ventilare trebuie să se asigure ca să nu se depăşească valorile limitei inferioare de explozie.
\n8.8.11. Praful şi pulberile combustibile nu formează în mod obişnuit concentraţii explozive în atmosfera locurilor de muncă. Totuşi operaţiile curente - reparare, încărcare sau descărcare de produse pulverulente pot crea nori periculoşi: pulberi de granulometrie fină (<200f2æm) depuse în straturi şi punerea în suspensie de curenţii de aer, sau pulberile emise de aparate neetanşe pot crea nori explozivi: praf de carbon, de sulf, de materiale organice ca făina, zahărul, laptele, amidon, cereale lemn, materiale plastice, pulberi metalice.
\n8.8.12. Concentraţia minimă de explozie a unei pulberi depind de mai mulţi parametri: granulometrie, energia sursei de inflamare în special. Concentraţia minimă de explozie a unei pulberi este cuprinsă între 20 şi 100 g/mc. Concentraţia maximă de explozie este în general superioară valorii de 1 kg/mc.
\n8.8.13. Pentru evitarea exploziei pulberilor inflamabile se vor realiza:
\nRiscuri date de expunerea la cald şi rece 8.8.14. Pentru limitarea expunerii la cald şi la rece se pot utiliza instalaţii de ventilare care să asigure viteze şi temperaturi ale aerului care să realizeze condiţii acceptabile de muncă, prin efect convectiv.
\nSisteme de ventilare 8.8.15. Sistemele utilizate pentru ventilarea halelor industriale vor fi după caz:
\n8.8.16. Ventilarea locală va realiza captarea poluanţilor cât mai aproape de sursa de emisie, pentru a limita dispersia lor în toată atmosfera încăperii; acest sistem trebuie folosit acolo unde sunt surse de emisie importante şi concentrate de poluanţi.
\n8.8.17. Ventilarea generală va realiza diluţia poluanţilor cu ajutorul debitului de aer proaspăt pentru a diminua concentraţia substanţelor poluante până la valoarea concentraţiei minime admise.
\nVentilarea prin aspiraţie 8.8.18. Ventilarea prin aspiraţie trebuie să respecte următoarele principii de realizare:
\n8.8.19. Se utilizează trei tipuri de dispozitive de captare: dispozitive de acoperirea sursei de degajare, dispozitive inductoare şi dispozitive receptoare.
\n8.8.20. Dispozitivele de acoperire a sursei de degajare pot fi închise (carcase, cabine închise), semiînchise (cabine semiînchise, nişe) sau deschise (hote, aspiraţii laterale la băi industriale, guri de captare etc). în funcţie de procesul tehnologic, se aleg dispozitivele cu gradul de închidere cel mai ridicat.
\n8.8.21. Debitele de aer aspirate, sunt cele indicate pentru procesul tehnologic. Dacă debitul de aer nu este indicat, se calculează în funcţie de viteza aerului din deschiderea dispozitivului; această viteză se va alege în funcţie de toxicitatea poluantului aspirat şi având în vedere ca procesul să nu fie perturbat.
\n8.8.22. Prin proiectarea dispozitivului de aspiraţie se va realiza o repartiţie uniformă a vitezei în deschidere; în acest scop se pot realiza compartimentări, ecrane, lamele de dirijare. evitând crearea zonelor de turbulenţă prin obstacole, margini ascuţite, etc.
\n8.8.23. Dispozitivele de captare inductoare, plasate aproape de sursă, vor genera un curent de aer în zona de emisie pentru antrenarea poluatului în dispozitivul de aspiraţie şi în conductele de transport; curentul de aer generat va avea şi rol de perdea de aer care să împiedice dispersia poluantului spre încăpere.
\n8.8.24. La proiectarea dispozitivelor de captare se va avea în vedere pe lângă conformarea aeraulică judicioasă, asigurarea rezistenţei mecanice, a stabilităţii şi rezistenţa la coroziune a materialului în funcţie de poluantul transportat.
\nVentilarea generală pentru diluarea poluanţilor 8.8.25. Ventilarea generală din halele industriale trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
\n8.8.26. În încăperile în care se degajă produse toxice sau asfixiante se va realiza o ventilare în depresiune.
\n8.8.27. În cazul încăperilor adiacente cu poluare specifică diferită, se va investiga în plus independenţa ventilatoarelor prin dispunerea între ele a unor sas-uri menţinute în suprapresiune de aer proaspăt. Atunci când, din raţiuni specifice procesului industrial, încăperea trebuie să fie menţinută în suprapresiune, sas-urile vor fi menţinute în depresiune.
\n9.1. Izolarea termică a instalaţiilor 9.1.1. Izolarea termică a elementelor componente din cadrul instalaţiilor de ventilare/climatizare trebuie realizată oriunde este nevoie de limitarea pierderilor de energie de către fluidele care o transportă sau o stochează; grosimea izolaţiei termice în acest scop se determină pe criterii tehnico-economice ţinând cont de datele specifice ale proiectului respectiv.
\n9.1.2. Conductele de aer se izolează termic în următoarele situaţii:
\n9.1.3. Conductele de agent termic sau frigorific se izolează termic pe toată lungimea traseelor, indiferent de spaţiile traversate.
\n9.1.4. Echipamentele instalaţiilor de ventilare/climatizare se izolează termic corespunzător, în special în situaţia montajului exterior.
\n9.1.5. Materialele utilizate la izolarea termică a instalaţiilor de ventilare/climatizare trebuie să satisfacă următoarele condiţii:
\n9.1.6. Se vor lua măsuri pentru protejarea corespunzătoare a suprafeţei exterioare a izolaţiei termice ţinând seama de condiţiile de expunere la umiditate, lovituri mecanice, pericol de incendiu şi explozie din spaţiile unde este amplasată.
\n9.2 Recuperarea şi stocarea căldurii şi utilizarea surselor regenerabile 9.2.1. În scopul realizării unor instalaţii de ventilare/climatizare cu consum redus de energie trebuie utilizată recuperarea de căldură din sistem. Recuperarea căldurii din aerul extras din încăperi se realizează prin recirculare, prin transfer, prin schimbatoare recuperative sau regenerative, sau prin procese termodinamice (pompe de căldură, schimbătoare cu tuburi termice, etc.).
\n9.2.2. Se recomandă de asemenea să se analizeze şi să se aplice orice soluţie economică de recuperare a căldurii din surse de căldură din afara sistemului de ventilare/climatizare (soare, sol, aer exterior, căldură reziduală din procesele industriale etc).
\n9.2.3. Recircularea aerului este permisă în funcţie de calitatea aerului extras. Astfel:
\n9.2.4. La recuperarea căldurii din aerul extras se respectă următoarele prevederi:
\n9.2.5. La sistemele de climatizare cu puteri frigorifice peste 300 kW, este necesar să se realizeze un studiul de fezabilitate care să cuprindă soluţii pentru stocarea frigului/căldurii în sistem, cu scopul reducerii vârfului de sarcină şi diminuarea puterii instalate a instalaţiei frigorifice. Acest studiu va face parte din documentaţia tehnică a proiectului.
\n9.2.6. La sistemele de climatizare cu puteri frigorifice peste 100 kW, este necesar să se realizeze un studiul de fezabilitate care trebuie să cuprindă soluţii de utilizare a surselor regenerabile de energie. Se pot lua în considerare în funcţie de particularităţile proiectului, de spaţiul disponibil şi de opţiunile investitorului, soluţii care utilizează energia geotermică, energia geotermală, energia solară. Scopul urmărit este reducerea consumului de energie primară.
\n10.2. La corelarea lucrărilor de montaj ale instalaţiilor de ventilare - climatizare cu cele de construcţie se vor avea în vedere următoarele:
\n10.3. Execuţia lucrărilor de montaj instalaţii de ventilare - climatizare se va face respectând prevederile din Caietul de sarcini şi Normele de protecţie a muncii.
\nVerificarea materialelor şi a echipamentelor 10.4. La executarea lucrărilor de montaj a instalaţiilor de ventilare-climatizare se vor utiliza numai materiale, echipamente şi procedee care au marcaj CE sau Agrement Tehnic sau care au performanţe echivalente şi sunt comercializate legal într-un Stat Membru al Uniunii Europene sau în Turcia, ori sunt fabricate legal într-un stat EFTA, parte la acordul privind Spaţiul Economic European şi care corespund prevederilor proiectului.
\n10.5. Echipamentele sosite pe şantier vor fi însoţite de certificate de conformitate.
\n10.6. Înaintea punerii în operă, toate materialele şi echipamentele se vor supune unui control, pentru a se constata dacă nu au suferit în timpul transportului şi al depozitării, degradări de natură să le compromită integritatea şi funcţionalitatea. Punerea în operă nu va putea fi făcută decât după remedieri sau, dacă este cazul, după înlocuirea echipamentelor defecte.
\n10.7. La aparatele de măsurare şi control se verifică existenţa sigiliului şi a buletinului metrologic.
\nTransportul, depozitarea şi manipularea 10.8. Transportul materialelor şi a echipamentelor de instalaţii se va efectua cu mijloace adecvate, asigurate împotriva oricăror surse de deteriorare (vibraţii, şocuri, radiaţie solară, praf, intemperii, devalizare, etc.) respectând indicaţiile furnizorilor.
\n10.9. Depozitarea echipamentelor şi a materialelor, în perioada dintre aprovizionare şi montaj, se va face în depozite amenajate care să asigure gestionarea corectă, cu respectarea instrucţiunilor furnizorilor, a reglementărilor în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi a Normelor de protecţie a muncii, având în vedere următoarele:
\nConfecţionarea conductelor (canalelor) de ventilare - climatizare 10.10. Conductele pentru vehicularea aerului în instalaţiille de ventilare - climatizare, sunt alcătuite din tronsoane drepte şi piese speciale şi se execută conform proiectului tehnic şi detaliilor de execuţie, în ateliere de producţie dotate cu tehnica necesară, corespunzător procedurilor de fabricaţie agrementate tehnic. Pe şantierul de montaj se execută montarea pe poziţie a acestora, de asemenea conform proiectului instalaţiei. Fac excepţie canalele din zidărie sau din gips-carton, care se execută direct pe şantier.
\n10.11. În proiectul tehnic se va specifică tipul de conducte şi condiţiile pe care acestea trebuie să le îndeplinească.
\n10.12. Modul de îmbinare al semifabricatelor din care se confecţionează conductele, rigidizarea acestora pentru a împiedica deformarea şi zgomotul la variaţiile de presiune, va fi stabilit în Agrementul Tehnic al procedurii de fabricaţie. La analiza ofertelor de licitaţie pentru execuţiemontaj, va fi consultat şi proiectantul.
\nMontarea conductelor de aer 10.13. La montarea conductelor de aer se vor respecta strict indicaţiile din piesele desenate ca şi cele din Caietul de sarcini şi prevederile Planului de coordonare între specialităţile care au colaborat la proiectarea investiţiei. Prin aceste documente se vor stabili:
\nIzolarea termică a conductelor de aer 10.14. Conductele de ventilare se izolează în condiţiile prevăzute de pct. 9.1.2 - 9.1.3.
\n10.15. Materialele şi procedeele de izolare termică sunt agrementate tehnic. Proiectantul trebuie să indice materialul folosit şi grosimea acestuia şi după caz şi protecţia mecanică a izolaţiei.
\nMontarea echipamentelor 10.16. Echipamentele moderne de ventilare-climatizare au de obicei elementele componente: (ventilatoare, baterii de încălzire/răcire, filtre, recuperatoare de căldură etc), înglobate în agregate complexe de tratare a aerului, sub forma unor module, uneori demontabile, pentru a u şura manipularea la transport şi la montaj.
\n10.17. Înainte de începerea montării, acestea se vor supune următoarelor verificări:
\n10.18. Neregulile constatate vor fi remediate şi menţionate într-un document scris, iar dacă acestea se dovedesc a fi grave, se va solicita înlocuirea echipamentului.
\n10.19. Agregatul de tratare a aerului şi eventual, ventilatorul independent, se vor a şeza pe poziţie cu respectarea riguroasă a cotelor de montaj prevăzute în proiect; orice neconcordanţă cu situaţia din teren va fi adusă la cunoştinţa proiectantului pentru a dispune, prin dispoziţie de şantier, modificarea proiectului.
\n10.20. Înainte de fixarea pe poziţie corespunzător prevederilor proiectului pentru a asigura siguranţa şi stabilitatea în exploatare, se va verifica orizontalitatea pe două direcţii, a agregatului.
\n10.21. Înainte de fixarea definitivă pe poziţie a ventilatoarelor independente, se va verifica şi asigura orizontalitatea acestora, după cum urmează:
\n10.22. La fixarea pe poziţie a echipamentelor se vor respecta indicaţiile producătorului stipulate în dosarul tehnic al produsului.
\n10.23. După montaj se va afişa la loc vizibil indicaţia cu privire la interdicţia de folosire a echipamentelor montate pe pardoseală, drept schelă pentru alte lucrări şi se vor lua toate măsurile ca această cerinţă să fie respectată.
\n10.24. Echipamentele care nu fac partedintr-un agregat complex (baterii de încălzire pentru corectarea temperaturii, ventilatoare, unităţi interioare şi exterioare ale sistemelor de climatizare locală, etc.) se vor monta respectând de asemenea, instrucţiunile din dosarele tehnice ale produselor.
\n10.25. La montarea echipamentelor plasate pe terase, se va avea în vedere păstrarea integrităţii izolaţiei hidrofuge şi împiedicarea transmiterii zgomotului şi vibraţiilor la planşeul clădirii.
\nEtanşeitatea instalaţiilor de ventilare/climatizare 10.26. (1) La montarea elementelor componente ale instalaţiilor, se vor lua măsurile necesare pentru asigurarea etan şeietăţii îmbinărilor elementelor ce intră în alcătuirea conductelor, a racordurilor dintre acestea şi echipamente, pe perimetrul uşilor de acces la camerele de aer, la capacele de vizitare şi de măsurare, etc., astfel încât pierderile/aspiraţiile de aer să fie limitate în raport cu clasa conductelor, stabilită conform fig. 6.2.1. sau a tabelului 10.1.
\nTabelul 10.1. Clasele conductelor de aer şi limita de pierderi de aer în conducte ┌────────────────┬──────────────────┬────────────────┬────────────────┐ │Clasa de │Limita de presiune│ Viteza │ Limita │ │etanşeitate │ statică[Pa] │ maximă [m/s] │ pierderilor de │ │ ├────────┬─────────┤ │ aer [l/smý] │ │ │Pozitivă│Negativă │ │ │ ├────────────────┼────────┼─────────┼────────────────┼────────────────┤ │Clasa A │ │ │ │ │ │Presiune joasă │ 500│ 500│ 10 │ 0,027 p^0,65 │ ├────────────────┼────────┼─────────┼────────────────┼────────────────┤ │Clasa B │ │ │ │ │ │Presiune medie │ 1000│ 750│ 20 │ 0,009 p^0,65 │ ├────────────────┼────────┼─────────┼────────────────┼────────────────┤ │Clasa C │ │ │ │ │ │Presiune înaltă │ 2000│ 750│ 40 │ 0,003 p^0,65 │ ├────────────────┼────────┼─────────┼────────────────┼────────────────┤ │Clasa D │ │ │ │ │ │(specială) │ │ │ │ │ │Presiune înaltă │ 2000│ 750│ 40 │ 0,001 p^0,65 │ └────────────────┴────────┴─────────┴────────────────┴────────────────┘
\n10.27. (1) Pentru testarea gradului de etanşeitate a conductelor de aer, se va proceda astfel:
\n11.2. (1) Punerea în funcţiune a unei instalaţii de ventilare şi climatizare este un ansamblu de operaţii tehnice care are drept scop verificarea şi realizarea corespondenţei dintre instalaţia realizată şi proiect, în ceea ce priveşte funcţiunile şi performanţele acesteia.
\nOperaţii de pregătire 11.3. În vederea punerii în funcţiune a instalaţiei de ventilare şi climatizare se vor efectua următoarele operaţii de pregătire:
\nControlul instalaţiei 11.4. Se vor efectua următoarele categorii de operaţii de control:
\n11.5. Controlul de bună execuţie cuprinde:
\n11.6. Verificarea corespondenţei cu proiectul se referă la:
\n11.7. Verificarea calităţii execuţiei se face pe baza actelor normative referitoare la verificarea calităţii şi recepţia lucrărilor de instalaţii aferente construcţiilor, urmărindu-se îndeplinirea următoarelor cerinţe esenţiale de calitate:
\n11.8. Pentru verificarea conformităţii cu reglementările tehnice se vor utiliza actele normative specifice în vigoare referitoare la proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare.
\n11.9. Verificarea modului de îndeplinire de către instalaţie a prevederilor privind protecţia, siguranţa şi igiena muncii se va face pe baza următoarelor reglementări:
\n11.10. Verificarea modului de îndeplinire de către instalaţie a prevederilor privind securitatea la incendiu se va face pe baza reglementărilor tehnice specifice în vigoare şi a:
\n11.11. (1) Verificarea elementelor componente ale instalaţiilor de ventilare/climatizare urmăreşte să evidenţieze dacă acestea au fost corect montate şi dacă sunt eficace.
\nControlul ventilatoarelor 11.12. La ventilatoare se verifică:
\n