{"html": "<div class=\"lf-doc\"><p class=\"lf-p\">^2) A se vedea Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012, Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009, Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994.fidel interesele acelei comunități în planul politicii legislative. Prin urmare, nicio autoritate sau instituție publică nu poate limita sau nega acest principiu, deputații și senatorii exercitându-și mandatul în conformitate cu interesul superior al comunității și cu respectarea competențelor strict determinate prin Constituție [în acest sens, a se vedea și Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012]. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">116.</p>\n<p class=\"lf-p\">Așa cum Curtea Constituțională a arătat în Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, ancheta parlamentară este o expresie a funcției de control pe care o are Parlamentul în cadrul democrației constituționale. Funcția de control a Parlamentului derivă în mod direct din calitatea sa de organ reprezentativ suprem al poporului român și unică autoritate legiuitoare a țării, atribute conferite de art. 61 alin. (1) din Constituție. Parlamentarii, exercitându-și mandatul în serviciul poporului, trebuie să dea dovadă de aplecare spre discutarea, dezbaterea și rezolvarea problemelor comunității, și nicidecum să le ignore. Una dintre modalitățile prevăzute de Constituție pentru realizarea acestui obiectiv îl constituie comisia de anchetă parlamentară, al cărei obiect de activitate constă în analiza sau clarificarea unor situații de fapt, a unor aspecte sau fenomene sociale relevante, justificat de interesul public de a cunoaște anumite realități cu reverberații în plan social, juridic sau politic.</p>\n<p class=\"lf-p\">O astfel de activitate de cercetare a unor aspecte din viața publică a comunității este absolut indispensabilă realizării rolului constituțional al unui parlamentar, acela de reprezentant al electoratului și al intereselor cetățenilor, având în vedere că legea, ca act normativ al Parlamentului, reprezintă modalitatea prin care sunt reglementate, în cadrul anumitor raporturi sociale, regulile de conduită, drepturile și obligațiile cetățenilor, iar aceste reglementări trebuie să fie cât mai bine adaptate realităților juridice, sociale și politice ale comunității și să reflecte cât mai ...</p>\n<p class=\"lf-p\">117.</p>\n<p class=\"lf-p\">În contextul normativ și jurisprudențial prezentat în prealabil, Curtea apreciază necesară menționarea unor considerente din Memoriul amicus curiae în Cauza Rywin împotriva Poloniei înregistrată pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului (privind comisiile parlamentare de anchetă), adoptat de Comisia de la Veneția cu ocazia celei de-a 98-a Sesiuni Plenare (Veneția, 21-22 martie 2014). În urma unei analize de drept comparat, se concluzionează că „Comisiile parlamentare de anchetă au atribuții și competențe de investigație foarte variate [...]. Totuși, în majoritatea statelor analizate, acestora li se conferă o parte din sau toate atribuțiile conferite în mod obișnuit judecătorului de instrucție.</p>\n<p class=\"lf-p\">În anumite cazuri, ele pot cita în mod formal martori și solicita documente sau alte tipuri de probe, ca în cazul unei proceduri judiciare; în alte cazuri, acestea pot doar solicita informații, fără a beneficia de autoritatea de a impune acest lucru. [...] Există, de asemenea, diferențe în ceea ce privește persoanele care pot face obiectul unor astfel de investigații. Comisia de anchetă poate oricând ancheta (și audia) persoanele care ocupă funcții publice, precum miniștrii și (cel mai adesea) funcționarii publici: aceasta este esența rolului său. Obligația persoanelor private, a simplilor indivizi, de a se prezenta în fața unei comisii de anchetă diferă mult de la o țară la alta, deși în toate statele analizate, cu excepția unuia [n.r.</p>\n<p class=\"lf-p\">Austria], comisia de anchetă poate ancheta astfel de persoane. Și în ceea ce privește raporturile dintre comisiile de anchetă și autoritățile judiciare există diferențe mari“ (paragrafele 11 și 13). ...</p>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">118.</span>„În ciuda acestei eterogenități, majoritatea țărilor au recurs la practica comisiilor parlamentare de anchetă. Justificările pentru existența unor astfel de comisii - în special în cele în care dețin competențe de investigare de tip judiciar - sunt comparabile. În primul rând, este vorba de consolidarea controlului parlamentar asupra Guvernului și, astfel, asupra administrației. Prin urmare, este vorba despre funcția de control al activității guvernamentale care este subliniată aici. În afară de această justificare principală, se urmărește și facilitarea funcției legislative, prin obținerea de informații utile pentru noua legislație, sau verificând dacă legislația în vigoare se aplică în mod corespunzător.</div>\n<p class=\"lf-p\">Această trimitere la funcția legislativă lărgește considerabil sfera cauzelor cu privire la care se poate constitui o comisie de anchetă. În astfel de cazuri, respectiva comisie nu verifică doar relația dintre Parlament și Executiv, ci orice subiect de interes pentru societate. [...]. Prin înființarea unei comisii de anchetă, Parlamentul se afirmă la nivel politic ca cea dintâi putere a statului, cea care soluționează în ultimă instanță îngrijorările populației. Această poziție simbolică de forță (deși uneori foarte reală) este întărită și mai mult de publicitatea acordată lucrărilor anumitor comisii de anchetă, în special când sunt transmise în direct; în astfel de situații, ele pot agita întreaga societate, reprezentând un instrument de o mare eficacitate, dar care se poate dovedi periculos“ (paragrafele 16 și 17). ...</p>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">119.</span>„Procedura desfășurată de comisia parlamentară de anchetă are un caracter esențial politic, care nu trebuie confundat cu anchetele sau urmăririle penale. Aceste comisii nu trebuie să emită aprecieri sau să se pronunțe asupra chestiunilor legate de răspunderea penală a persoanelor anchetate - competență rezervată Ministerului Public și instanțelor. În același timp, ține de natura scandalurilor (presupuse) politice ca ele să genereze proceduri paralele: o cauză care face obiectul unei anchete parlamentare poate face, în același timp, obiectul unor anchete sau proceduri administrative și/sau judiciare. Nu este nimic neobișnuit sau ilegal în asta. Totuși, o astfel de situație impune ca toate părțile implicate să depună toate eforturile pentru a se păstra o distanță corespunzătoare între ancheta parlamentară (politică) și anchetele penale și procedurile judiciare în fața instanțelor. [...] Procedura comisiilor parlamentare de anchetă nu intră în mod clar sub incidența art. 6 din CEDO, după cum a declarat Curtea în Cauza Montera împotriva Italiei (2002) și în alte cauze.</div>\n<p class=\"lf-p\">Pentru ca o astfel de procedură să aducă atingere drepturilor garantate de art. 6, ar trebui ca aceste comisii să interfereze cu activitatea justiției și să influențeze negativ procedura în fața instanțelor, ceea ce ar impune o analiză specifică a situației, de o cu totul altă natură“ (paragrafele 19-21). „[...] suspiciunea cu privire la comiterea unei infracțiuni ar trebui să determine comisia parlamentară să fie și mai circumspectă în demersul său și să dea dovadă de înțelepciune și prudență lăsând parchetului și instanțelor aspectele cauzei cu privire la care există o suspiciune penală. Dar acest lucru nu înseamnă neapărat că are obligația legală, în temeiul dreptului internațional sau european, de a se desesiza.</p>\n<p class=\"lf-p\">Totuși, anumite state (Franța și România) interzic existența paralelă a unei comisii de anchetă și a unei comisii de anchetă penală cu privire la aceleași chestiuni; altele (Polonia) autorizează în mod expres comisia de anchetă să își suspende lucrările până la finalizarea instrumentării cauzei. Conform Comisiei de la Veneția, trebuie să se plece de la principiul că nimeni nu poate împiedica Parlamentul - instituție autonomă distinctă de justiție - să își desfășoare propria anchetă. Componența unei comisii parlamentare este întotdeauna o alegere politică. Mandatul său este, în principiu, temporar. Chiar dacă ancheta sa vizează conduita unor persoane ce au putut comite infracțiuni, aceasta are un caracter esențial politic, fără a fi asimilată unei anchete sau proceduri penale.</p>\n<p class=\"lf-p\">Rezultatele sale nu produc niciun fel de efecte pentru ordinea juridică. Raportul prin care se încheie nu este decât o incitare la dezbatere parlamentară. Scopul final al anchetei comisiei îl reprezintă transparența, informarea publicului cu privire la chestiuni care afectează res publica (binele public)“ (paragrafele 27 și 28). ...</p>\n<p class=\"lf-p\">120.</p>\n<p class=\"lf-p\">Comisia de la Veneția consideră că „faptul de a ști dacă și în ce măsură audierile în fața unei comisii parlamentare de anchetă sunt publice ține în primul rând și înainte de toate de dreptul național, independent de faptul că martorii citați sunt persoane private sau persoane care ocupă funcții oficiale (miniștri sau funcționari). [...] din punct de vedere juridic, singura problemă care poate să apară este dacă informații clasificate sau secrete sunt astfel divulgate, sau dacă persoanele care compar ca martori ar fi obligate să divulge informații a căror confidențialitate este protejată prin lege, sau dacă s-ar aduce atingere dreptului lor la viață privată, garantat de dreptul național sau european“ (paragrafele 34 și 36). ...</p>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">121.</span>„În general, comisia parlamentară de anchetă are posibilitatea de a organiza audieri publice, care sunt uneori transmise în direct prin intermediul mass-media. Cu toate acestea, este destul de frecvent ca astfel de audieri să se desfășoare, parțial sau în totalitate, cu ușile închise, în funcție de natura cauzei și de caracterul mai mult sau mai puțin secret sau confidențial al informației care se dorește a fi primită“. „[...] lucrările Parlamentului sunt în principiu publice, cu excepția unor considerente specifice (precum securitatea națională sau dreptul la viață privată), care să justifice caracterul secret și confidențialitatea acestora“. (paragrafele 13 și 22) „În cazul în care s-a decis desfășurarea unei ședințe cu ușile închise, parlamentarii membri ai comisiei de anchetă sunt, de obicei, obligați să păstreze secretul, fiind sancționați dacă dezvăluie elemente ale lucrărilor. Documentele conținând transcrierea mărturiilor nu pot fi transmise niciunei autorități, iar mărturiile nu pot să figureze ca atare în raportul final„ (paragraful 43). ...</div>\n<p class=\"lf-p\">122.</p>\n<p class=\"lf-p\">Curtea reține că acesta este cadrul legal intern și european în care Parlamentul României a adoptat Legea nr. 195/2017 privind completarea art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 25 iulie 2017. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">123.</p>\n<p class=\"lf-p\">Efectuând controlul de constituționalitate asupra acestei legi, prin Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 21 iulie 2017, Curtea a constatat că, în plus față de soluțiile legislative prevăzute în cadrul regulamentelor parlamentare cu privire la comisiile de anchetă, art. 9 din Legea nr. 96/2006 reglementează inclusiv posibilitatea invitării în fața comisiei a oricărei alte persoane [în afara celor care lucrează în cadrul Guvernului sau a celorlalte organe ale administrației publice, la care se referă alin. (3) și (4) ale art. 9] care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei și care acceptă să fie audiată [alin.</p>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">(5)</span>și (6) ale art. 9]. Scopul instituirii comisiei de anchetă, dar și natura acestui organ de lucru al Parlamentului, precum și obiectivele propuse - ce răspund imperativului politic și social de a clarifica anumite aspecte de mare importanță pentru viața publică a comunității [fiind incidente, astfel, prevederile art. 2, art. 61 și art. 69 alin. (2) din Legea fundamentală] urmăresc să asigure Parlamentului posibilitatea reală de exercitare concretă a funcției de control, în sensul de a putea avea acces la informațiile necesare elucidării unor aspecte de interes public. Or, dacă o astfel de activitate nu ar dispune de mijloace adecvate și nu ar fi înzestrată cu o anumită autoritate, obiectivul propus nu ar putea fi atins, iar comisia de anchetă parlamentară și-ar reduce rolul la unul teoretic sau chiar decorativ, lipsit de orice eficiență.</div>\n<p class=\"lf-p\">Intenția legiuitorului a fost, însă, de a asigura comisiei de anchetă o arie mai cuprinzătoare de acțiune, în sensul de a putea obține informații și de la alte persoane decât subiectele de drept ce se circumscriu raporturilor constituționale dintre Parlament și Guvern (a se vedea în acest sens Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 49). ...</p>\n<p class=\"lf-p\">124.</p>\n<p class=\"lf-p\">Curtea a statuat, în acest context, că lipsirea comisiei de anchetă de o asemenea posibilitate sau limitarea sferei sale de acțiune ar afecta obiectivul pe care comisia de anchetă și l-a propus, ar afecta însuși scopul instituirii ei și ar goli de conținut textele constituționale pe care se fundamentează înființarea, funcționarea și rolul acestei comisii de anchetă parlamentară. Prin urmare, pentru a fi garantată respectarea obligației persoanelor citate și a celor invitate, care au acceptat să fie audiate, de a furniza informațiile solicitate de comisia de anchetă, legea pune la dispoziția acesteia un instrument juridic, constând în posibilitatea comisiei de anchetă de a sesiza fie conducătorul unității sau instituției unde își desfășoară activitatea persoana citată, fie organele de urmărire penală. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">125.</p>\n<p class=\"lf-p\">În privința terților (alte persoane decât cele care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice), procedura de a obține informații demarează cu o invitație, și nu o citație, aceasta din urmă fiind adresată numai subiectelor de drept care, în temeiul art. 111 din Constituție, au obligația constituțională de a prezenta comisiei informațiile solicitate. În acest sens, alin. (5) al art. 9 din Legea nr. 96/2006 precizează o condiție suplimentară, care ține de acordul de voință al persoanei invitate, și anume acceptarea acesteia de a fi audiată. Persoana invitată are posibilitatea de a răspunde și în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informațiile solicitate, sau poate transmite prin poștă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deține și care sunt utile comisiei de anchetă (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 52). ...</p>\n<p class=\"lf-p\">126.</p>\n<p class=\"lf-p\">O altă diferență de tratament juridic între cele două categorii de persoane (citate, respectiv invitate) privește și consecința refuzului persoanei invitate și care, în prealabil, a acceptat să fie audiată, de a furniza informațiile solicitate de comisia de anchetă. Întrucât acestea nu se află sub imperiul obligației (de sorginte constituțională) de a se supune solicitării comisiei de anchetă, și pentru că, totuși, legiuitorul a urmărit să confere comisiei de anchetă mijloace și instrumente eficiente de lucru, care să-i imprime acesteia o anumită autoritate în scopul atingerii finalității propuse, comisia de anchetă nu poate decât să sesizeze organele de urmărire penală, cu referire la aceste persoane invitate, care, inițial, au acceptat să colaboreze, și apoi refuză să ofere informațiile solicitate, deoarece acest tip de comportament este de natură să obstrucționeze sau să împiedice aflarea adevărului (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 53). ...</p>\n<p class=\"lf-p\">127.</p>\n<p class=\"lf-p\">În acest context, Curtea a constatat că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 96/2006 realizează o evidentă distincție, pe de o parte, între persoanele care trebuie să se prezinte în fața comisiilor de anchetă în considerarea faptului că activitatea instituțiilor/autorităților din care fac parte sunt sub control parlamentar și care sunt citate în acest sens și, pe de altă parte, persoanele care sunt invitate, respectiv cele care reprezintă, în virtutea funcției lor de conducere, autorități/instituții publice ce nu se află sub control parlamentar, și care, în considerarea principiului colaborării loiale între instituțiile/autoritățile statului, au obligația să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile și indiferent de obiectul anchetei parlamentare, sau alte persoane, care, spre exemplu, pot să nu aibă nicio tangență cu instituțiile statului, caz în care participarea acestora este la latitudinea lor (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 55). ...</p>\n<p class=\"lf-p\">128.</p>\n<p class=\"lf-p\">În raport cu considerentele de principiu de mai sus, Curtea reține că prevederile art. 9 din Legea nr. 96/2006 exprimă fără echivoc regulile de conduită ale subiectelor de drept vizate, acestea putând să prefigureze, cu ușurință, consecințele nerespectării acestora. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">129.</p>\n<p class=\"lf-p\">Compatibilitatea controlului parlamentar cu procedurile judiciare pendinte. În urma adoptării noului Cod de procedură penală, deschiderea unei proceduri judiciare se realizează potrivit art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform căruia „când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut“. De asemenea, art. 305 alin. (3) din același cod prevede că „atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin.</p>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">(1)</span>, organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect“. Cu alte cuvinte, orice anchetă judiciară penală presupune ab initio declanșarea unei urmăriri penale in rem. Forma anterioară a art. 74 din Regulamentul Camerei Deputaților (introdusă prin art. I pct. 88 din Hotărârea Camerei Deputaților nr. 34/2005 privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 26 octombrie 2005) prevedea că ori de câte ori se declanșa o anchetă parlamentară, aceasta ar fi încetat imediat ce ar fi fost depus un act de sesizare al organului de urmărire penală și s-ar fi început urmărirea penală in rem.</div>\n<p class=\"lf-p\">Curtea a reținut că, într-o atare împrejurare, „se ajungea la golirea de conținut a demersului parlamentar atunci când era sesizat organul de urmărire penală (prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege) sau dacă acesta se sesiza din oficiu. Or, o asemenea abordare și înțelegere simplistă a anchetei parlamentare nu pot fi acceptate. Controlul parlamentar exercitat prin intermediul comisiilor, fie ele permanente sau speciale, ad-hoc, de anchetă, nu poate fi considerat ca fiind doar o funcție decorativă pe care Parlamentul ar exercita-o“ (Decizia nr. 428 din 21 iunie 2017, paragraful 25). ...</p>\n<p class=\"lf-p\">130.</p>\n<p class=\"lf-p\">Pe de altă parte, Curtea a observat că normele legale care instituie prerogativele comisiei parlamentare de anchetă nu pun în discuție drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor, care să fie afectate în substanța lor ca urmare a unei eventuale interpretări arbitrare cu prilejul aplicării acestora de către comisia de anchetă, deoarece aceasta din urmă nu are vocația de juris dictio, în sensul că nu pronunță hotărâri definitive cu privire la vinovăția unei persoane, iar orice măsură rezultată ca urmare a sesizării pe care o poate înainta comisia de anchetă către persoanele sau organele abilitate să ia anumite măsuri este supusă, la rândul său, controlului instanțelor judecătorești, persoana vizată beneficiind de toate garanțiile specifice unui proces echitabil (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 44). ...</p>\n<p class=\"lf-p\">131.</p>\n<p class=\"lf-p\">Prin urmare, analizând natura juridică a celor două categorii de anchete, Curtea a constatat că aceasta este diferită, astfel că acestea nu sunt incompatibile, ci ele pot coexista în ideea unei cooperări și colaborări loiale între instituțiile statului, chiar dacă același segment al realității este cercetat și documentat. De aceea, nu este nici necesară și nici de dorit încetarea anchetei parlamentare în condițiile demarării unei anchete judiciare, astfel încât, din această perspectivă, nu se poate reține încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituție (Decizia nr. 428 din 21 iunie 2017, paragraful 26). De altfel, la această concluzie ajunsese în 2014 și Comisia de la Veneția în Memoriul amicus curiae privind comisiile parlamentare de anchetă, precitat, atunci când a reținut cele două cazuri izolate (al României și al Franței) în ceea ce privește interzicerea existenței paralele a unei comisii de anchetă și a unei comisii de anchetă penală cu privire la aceleași chestiuni. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">132.</p>\n<p class=\"lf-p\">În concluzie, având în vedere faptul că obiectivul comisiei de anchetă îl reprezintă clarificarea unor aspecte legate de anumite evenimente sau fenomene cu un major impact negativ în plan social, politic sau juridic și că aflarea adevărului se înscrie în sfera interesului public, obligația de bună-credință se impune a fi respectată, astfel că fiecare persoană, în urma invitației primite, trebuie să adopte un comportament activ, pozitiv. În caz contrar, atitudinea sa poate fi calificată drept potrivnică aflării adevărului și poate constitui obiect de sesizare a organelor de urmărire penală, fără ca prin aceasta să fie încălcate drepturile și libertățile sale individuale sau principiul separației și echilibrului puterilor în stat. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">133.</p>\n<p class=\"lf-p\">Analiza conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, generat de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta și de a răspunde, personal sau în scris, la întrebările formulate de comisia specială de anchetă. Potrivit prevederilor Hotărârii Parlamentului României nr. 39/2017, printre obiectivele comisiei speciale de anchetă sau aflat și determinarea implicării unor instituții și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, în organizarea și desfășurarea procesului electoral sau în decizii politice ce excedează atribuțiilor stabilite prin lege pentru aceste instituții, în cadrul procesului electoral, precum și verificarea posibilei existențe a unor mecanisme paralele de influențare și/sau de viciere a rezultatului votului, precum și determinarea instituțiilor și/sau persoanelor care au contribuit la realizarea acestora [art. 1 alin.</p>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">(1)</span>lit. b) și c) din hotărâre]. Pentru realizarea investigației, comisia a apreciat necesară verificarea împrejurărilor în care persoane care ocupau funcții publice în cadrul unor instituții ale statului ar fi putut avea o implicare în fenomenul investigat (procesul pentru alegerea Președintelui României din 2009) sau ar fi putut influența prin diferite modalități rezultatul scrutinului electoral. Scopul cercetării a fost acela de a lămuri, de a clarifica împrejurările și cauzele în care s-au produs anumite evenimente sau dacă au avut loc acțiuni cu efecte negative, precum și stabilirea concluziilor și măsurilor ce se impun. Cu alte cuvinte, cercetarea nu a urmărit stabilirea vinovăției unor persoane, ci doar constatarea existenței sau inexistenței unor stări de fapt, care ulterior, eventual, pot constitui elemente probatorii susceptibile a antrena răspunderea administrativă, materială, disciplinară sau penală a persoanelor implicate. ...</div>\n<p class=\"lf-p\">134.</p>\n<p class=\"lf-p\">În acest context, comisia specială de anchetă, în virtutea prerogativelor legale, a invitat mai multe persoane care ocupau sau ocupă funcții publice pentru a fi audiate în legătură cu evenimentele și faptele alegate în spațiul public referitoare la o posibilă fraudare a alegerilor prezidențiale din anul 2009, persoane care fie nu s-au prezentat în fața comisiei, fie s-au prezentat, dar au refuzat cooperarea sau nu au răspuns la toate întrebările comisiei, motivând că „există o anchetă penală în desfășurare“, în care au fost solicitate să dea declarații în calitate de martori, astfel că se află sub incidența dispozițiilor art. 285 alin. (2) din Codul de procedură penală referitoare la caracterul nepublic al procedurii de urmărire penală. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">135.</p>\n<p class=\"lf-p\">În ceea ce o privește pe doamna Laura Codruța Kövesi, aceasta, în calitate de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, a refuzat să dea curs celor trei invitații și să se prezinte în fața comisiei speciale de anchetă, iar la solicitarea comisiei de a răspunde, în scris, la întrebările „dacă ați fost acasă la domnul Gabriel Oprea în seara zilei de 6 decembrie 2009“ și „dacă răspunsul este afirmativ, vă rugăm să ne precizați motivul vizitei dumneavoastră acasă la domnul Gabriel Oprea și ce persoane au mai fost prezente“, doamna Laura Codruța Kövesi a răspuns că nu a dat curs invitației de a lua parte la lucrările comisiei, deoarece nu a avut și nu are cunoștință despre aspecte de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei, datorită atribuțiilor conferite de lege, nu a avut și nu are prerogative sau cunoștință de niciunul dintre aspectele care fac obiectul anchetei parlamentare, „nici în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și nici în timpul său liber nu a luat cunoștință de situații ori împrejurări potrivit cărora în alegerile prezidențiale din decembrie 2009 s-ar implica unele autorități publice și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, respectiv în derularea procesului electoral cu consecința vicierii rezultatului acestor alegeri“. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">136.</p>\n<p class=\"lf-p\">Răspunsul astfel formulat nu conține elementele care să concure la stabilirea situației de fapt pe care comisia specială de anchetă o are în investigare, în sensul că doamna Laura Codruța Kövesi nici nu a negat, nici nu a confirmat o stare de fapt concretă, limitându-se la a susține că nu deține informații necesare cauzei. Curtea constată că, de fapt, doamna Laura Codruța Kövesi nu a răspuns la cele două întrebări formulate de comisia specială de anchetă. Mai mult, această situație coroborată cu imposibilitatea comisiei de a stabili adevărul, deși a întreprins mai multe demersuri în vederea audierii și altor persoane care ar fi putut avea cunoștință despre evenimentele cercetate, dar care au refuzat cooperarea motivat de faptul că au fost citate în calitate de martori într-un dosar de urmărire penală aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împrejurare care nu constituie un impediment legal pentru continuarea anchetei parlamentare, sunt de natură a crea un blocaj în activitatea comisiei speciale de anchetă (aspect menționat și în raportul parțial întocmit în cauză), blocaj care a determinat Parlamentul României să adopte o hotărâre prin care prelungește termenul de activitate al comisiei cu 60 de zile, în vederea continuării demersurilor legale pentru realizarea obiectivelor în scopul cărora a fost declanșat controlul parlamentar. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">137.</p>\n<p class=\"lf-p\">Pe de altă parte, în condițiile în care persoana invitată să participe la ședințele comisiei de anchetă este o persoană care reprezintă, în virtutea funcției sale de conducere, o autoritate publică care nu se află sub control parlamentar - Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea principiului colaborării loiale între instituțiile/autoritățile statului, aceasta are obligația să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile și indiferent de obiectul anchetei parlamentare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 55). Împrejurarea că, în speță, comisia specială de anchetă a formulat solicitarea unui răspuns, în scris, la anumite întrebări, nu derobează persoana care ocupă o funcție de conducere într-o autoritate a statului român de a se prezenta în fața unei comisii parlamentare.</p>\n<p class=\"lf-p\">Aceasta cu atât mai mult cu cât răspunsul transmis evită să furnizeze orice informație pe care comisia parlamentară o poate valorifica în stabilirea realității factuale pe care o investighează. Prin conduita sa, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție nu numai că înlătură a priori orice colaborare loială cu autoritatea care exercită suveranitatea poporului - Parlamentul României, ci refuză să participe la clarificarea unor aspecte legate de un eveniment de interes public (participarea în seara zilei de 6 decembrie 2009, dată la care s-a desfășurat scrutinul național pentru alegerea Președintelui României, alături de alte persoane care dețineau funcții publice - directorul Serviciului Român de Informații, directorul adjunct al Serviciului Român de Informații și senatori, în locuința domnului senator Gabriel Oprea) care, dacă s-ar dovedi real, ar avea un impact major negativ în plan social, politic și juridic, prezervând, astfel, o stare de incertitudine cu privire la veridicitatea evenimentelor cercetate. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">138.</p>\n<p class=\"lf-p\">Or, prin activitatea și atitudinea sa, persoana care ocupă o funcție de conducere într-o autoritate publică a statului trebuie să asigure prestigiul funcției exercitate, care impune o conduită legală, socială și morală în acord cu rangul demnității publice, cu gradul de reprezentare și cu încrederea oferită de cetățeni în autoritatea statului. Exercitarea funcțiilor publice de conducere, ca de altfel a oricărei funcții publice în stat, nu poate fi rezumată doar la îndeplinirea drepturilor, obligațiilor și îndatoririlor pe care le impune mandatul deținut, ci presupune a priori loialitate față de toate valorile și principiile consacrate prin Constituție și respect față de celelalte autorități publice cu care intră în raporturi de colaborare. Din acest context rezultă obligația principială a oricărui reprezentant al autorităților publice de a se prezenta și de a oferi documentele/înscrisurile sau informațiile utile și concludente în fața comisiilor parlamentare de anchetă în scopul clarificării unor împrejurări de fapt care să conducă la aflarea adevărului într-o chestiune de interes public.</p>\n<p class=\"lf-p\">În concluzie, Curtea constată că, prin refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta în fața comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial și de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei, este încălcată autoritatea Parlamentului României, organ reprezentativ al poporului, și este împiedicată desfășurarea activității sale, sub aspectul îndeplinirii atribuțiilor de control prin intermediul comisiilor parlamentare. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">139.</p>\n<p class=\"lf-p\">Odată constatat acest conflict, Curtea Constituțională, în virtutea dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora ea „este garantul supremației Constituției“, are obligația să soluționeze conflictul, arătând conduita în acord cu prevederile constituționale la care autoritățile publice trebuie să se conformeze. În acest sens, Curtea are în vedere prevederile art. 1 alin. (3), (4) și (5) din Constituție, în conformitate cu care România este stat de drept, organizat potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească, stat în care respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, iar colaborarea între autoritățile/instituțiile statului se fundamentează pe principiul colaborării loiale și al respectului reciproc. Așa fiind, Curtea constată obligația doamnei Laura Codruța Kövesi de a se prezenta în fața Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial și de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">140.</p>\n<p class=\"lf-p\">Analiza conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, generat de refuzul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de „a sancționa neprezentarea“ procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție în fața Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial. Dispozițiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cap. IV: Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii, secțiunea a 4-a: Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților, prevăd la art. 44 alin.</p>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">(4)</span>că „Acțiunea disciplinară în cazul abaterilor săvârșite de procurori se exercită de Inspecția Judiciară, prin inspectorul judiciar, de ministrul justiției sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție“, iar alin. (6) stabilește că „În vederea exercitării acțiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare prealabile de către Inspecția Judiciară“. Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, soluționând acțiunea disciplinară printr-o hotărâre. Așa fiind, potrivit legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu este decât titular al acțiunii disciplinare declanșate împotriva unui procuror, sancțiunea disciplinară fiind aplicată de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 50 din Legea nr. 317/2004. ...</div>\n<p class=\"lf-p\">141.</p>\n<p class=\"lf-p\">Având în vedere dispozițiile legale menționate și conținutul cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritățile publice, Curtea reține că, în realitate, ceea ce se impută procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este refuzul de a exercita acțiunea disciplinară împotriva procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, aflat în subordinea sa. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">142.</p>\n<p class=\"lf-p\">Așa cum s-a arătat în prealabil, normele art. 9 din Legea nr. 96/2006 instituie mijloacele sau instrumentele prin care comisia de anchetă parlamentară își poate realiza scopul pentru care a fost instituită, și anume citarea oricărei persoane care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice și care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei, respectiv invitarea oricărei altei persoane care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei și care acceptă să fie audiată. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">143.</p>\n<p class=\"lf-p\">Dispozițiile legale reglementează, deci, regulile de conduită ale subiectelor de drept vizate, acestea putând să prefigureze, cu ușurință, consecințele nerespectării lor. Astfel, în privința subiectelor de drept vizate de alin. (3) și (4) ale art. 9 din Legea nr. 96/2006, care au obligația de natură constituțională ca, în cadrul raporturilor dintre Parlament și Guvern și al exercitării funcției de control parlamentar a comisiei de anchetă, să furnizeze informațiile solicitate de aceasta și care refuză nemotivat să respecte această obligație, comisia de anchetă poate propune sesizarea conducătorului autorității sau instituției unde desfășoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mod corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare și funcționare a instituției respective sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 267 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.</p>\n<p class=\"lf-p\">Într-o atare ipoteză, comisia de anchetă nu are decât posibilitatea, facultatea sau prerogativa sesizării persoanelor sau organelor care, prin natura funcțiilor sau atribuțiilor lor, au competența legală de a examina respectiva sesizare și de a aplica, dacă apreciază justificat, prin propriile acte de autoritate, sancțiunile prevăzute de legislația incidentă. Sub acest aspect, Curtea a reținut că sesizarea înaintată de comisia de anchetă fie conducătorului autorității/instituției publice, fie organelor de urmărire penală nu reprezintă decât actul declanșator al unei cercetări disciplinare sau al unei anchete penale, după caz, activitate ce se desfășoară după propriile reguli și procedura prevăzute de lege și care poate determina stabilirea unei sancțiuni disciplinare, administrative, materiale sau penale, măsură ce poate fi contestată în fața instanței de judecată, în condițiile legii aplicabile (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 51). ...</p>\n<p class=\"lf-p\">144.</p>\n<p class=\"lf-p\">Pe de altă parte, Curtea a constatat că dispozițiile art. 9 din lege realizează o distincție între persoanele din categoria menționată mai sus (subiectele de drept aflate în raporturi constituționale cu Parlamentul) și persoanele care sunt invitate, respectiv cele care reprezintă, în virtutea funcției lor de conducere, autorități/instituții publice ce nu se află sub control parlamentar, care, în considerarea principiului colaborării loiale între instituțiile/autoritățile statului, au obligația să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile și indiferent de obiectul anchetei parlamentare, sau alte persoane, care, spre exemplu, pot să nu aibă nicio tangență cu instituțiile statului, caz în care participarea acestora este la latitudinea lor, persoane care cad sub incidența dispozițiilor art. 9 alin.</p>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">(5)</span>și (6) din Legea nr. 96/2006. Întrucât acestea nu se află sub imperiul obligației de a se supune solicitării comisiei de anchetă și pentru că, totuși, legiuitorul a urmărit să confere comisiei de anchetă mijloace și instrumente eficiente de lucru, care să îi imprime acesteia o anumită autoritate în scopul atingerii finalității propuse, comisia de anchetă nu poate decât să sesizeze organele de urmărire penală, cu referire la aceste persoane invitate, care inițial au acceptat să colaboreze și apoi refuză să ofere informațiile solicitate, deoarece acest tip de comportament este de natură să obstrucționeze sau să împiedice aflarea adevărului (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 53). ...</div>\n<p class=\"lf-p\">145.</p>\n<p class=\"lf-p\">În concluzie, posibilitatea sesizării conducătorului instituției în vederea aplicării prevederilor regulamentelor de organizare și funcționare a instituției respective pentru a aplica, dacă consideră justificat, prin propriile acte de autoritate, sancțiunile prevăzute de lege nu este incidentă decât în cazul persoanelor citate. Or, așa cum s-a reținut în prealabil, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție face parte din categoria persoanelor invitate, iar nu citate. Potrivit distincției operate în jurisprudența Curții Constituționale, în virtutea funcției sale de conducere a unei autorități publice ce nu se află sub control parlamentar, acesta are obligația să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile și indiferent de obiectul anchetei parlamentare, în considerarea principiului colaborării loiale și al respectului reciproc între instituțiile/autoritățile statului. Consecința unei conduite contrare poate atrage sesizarea Curții Constituționale cu cererea de soluționare a unui conflict juridic între autoritățile statului, determinat de încălcarea principiului menționat (aspect tratat supra), și/sau, în cazul în care, din coroborarea datelor existente rezultă indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, comisia poate sesiza organele de urmărire penală în vederea declanșării unei cercetări penale. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">146.</p>\n<p class=\"lf-p\">Pentru aceste argumente, Curtea constată că nu există un conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a exercita acțiunea disciplinară împotriva procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție pentru neprezentarea în fața Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">147.</p>\n<p class=\"lf-p\">Analiza conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, generat de refuzul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a transmite comisiei de anchetă o copie după dosarul de urmărire penală aflat pe rolul acestui parchet. Din analiza dispozițiilor art. 9 alin. (3)-(6) din Legea nr. 96/2006 rezultă că normele reglementează mijloacele sau instrumentele prin care comisia de anchetă parlamentară își poate realiza scopul pentru care a fost instituită, acestea având o sferă de incidență care se limitează la citarea oricărei persoane care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice și care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei, respectiv la invitarea oricărei altei persoane care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei și care acceptă să fie audiată. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">148.</p>\n<p class=\"lf-p\">De asemenea, sunt reglementate și consecințele refuzului persoanelor citate de a da curs solicitării comisiei de anchetă - comisia poate propune sesizarea conducătorului autorității sau instituției unde desfășoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mod corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare și funcționare a instituției respective, sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 267 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale refuzului persoanelor invitate care, acceptând să fie audiate, nu cooperează în sensul precizat de comisia de anchetă - în cazul în care, din coroborarea datelor existente rezultă indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, comisia poate sesiza organele de urmărire penală pentru obstrucționarea sau împiedicarea aflării adevărului. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">149.</p>\n<p class=\"lf-p\">Din analiza conținutului normativ al art. 9 alin. (3)-(6) nu rezultă dreptul comisiei de anchetă de a solicita acte, documente sau alte informații de la terțe persoane, altele decât cele citate sau invitate la ședințele comisiei, și nici dreptul de a solicita acte, documente sau alte informații de la autorități publice ale statului. În mod corelativ, reglementarea legală nu instituie nicio obligație în sarcina persoanelor sau autorităților menționate de a transmite acte, documente sau de a furniza alte informații pe care comisia le-ar aprecia utile în aflarea adevărului. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">150.</p>\n<p class=\"lf-p\">Pe de altă parte, Curtea constată că, acolo unde a apreciat oportun, legiuitorul a prevăzut în mod expres dreptul unor autorități/instituții publice de a cere actele, datele, documentele și informațiile necesare realizării atribuțiilor lor și obligația corelativă a terților de a răspunde la asemenea solicitări. Astfel de prevederi legale exprese sunt cele cuprinse în: art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora „Autoritățile publice, instituțiile, regiile autonome, societățile comerciale și orice alte organizații sunt obligate să comunice informațiile, documentele și actele pe care le dețin, cerute de Curtea Constituțională pentru realizarea atribuțiilor sale“; art. 4 și art. 22 alin.</p>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">(1)</span>din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, în conformitate cu care „Autoritățile publice sunt obligate să comunice sau, după caz, să pună la dispoziția instituției Avocatul Poporului, în condițiile legii, informațiile, documentele sau actele pe care le dețin în legătură cu petițiile care au fost adresate instituției Avocatul Poporului, precum și cele referitoare la sesizările din oficiu și la vizitele anunțate sau inopinate pe care aceasta le efectuează pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice Mecanismului național de prevenire a torturii în locurile de detenție, acordându-i sprijin pentru exercitarea atribuțiilor sale“, respectiv „Avocatul Poporului, adjuncții acestuia, precum și personalul de specialitate al instituției Avocatul Poporului au dreptul să facă anchete proprii, să ceară autorităților administrației publice orice informații sau documente necesare anchetei, să audieze și să ia declarații de la conducătorii autorităților administrației publice și de la orice funcționar care poate da informațiile necesare soluționării petiției, în condițiile prezentei legi“; art. 6 alin.</div>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">(2)</span>din Ordonanța Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și regresul statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă, care prevede că „Instanțele judecătorești [...], Ministerul Public [...] au obligația să trimită Agentului guvernamental, la cererea și în termenul stabilit de acesta, pe lângă actele, datele și informațiile prevăzute la alin. (1), și actele privind procedurile aflate în curs de desfășurare în fața acestora, indiferent de stadiul în care se află, cu respectarea celerității procedurilor interne în curs“; art. 5 alin. (1) din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 11/2017 privind organizarea și funcționarea Agentului guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, precum și pentru Curtea de Justiție a Asociației Europene a Liberului Schimb, în baza căruia, „În scopul reprezentării juridice, autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să trimită, la cererea și în termenul stabilit de Agentul guvernamental, precum și de structura specializată în contenciosul UE, toate actele, datele și informațiile solicitate“. ...</div>\n<p class=\"lf-p\">151.</p>\n<p class=\"lf-p\">Așa fiind, Curtea constată că, deși intenția legiuitorului manifestată prin adoptarea Legii nr. 195/2017 pentru completarea art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor a fost aceea de a consacra mijloacele sau instrumentele prin care comisia de anchetă parlamentară să își poată realiza scopul pentru care a fost instituită, legea în vigoare s-a limitat să reglementeze ca mijloace și instrumente de lucru ale comisiei doar posibilitatea citării sau invitării, după caz, a unor persoane în vederea audierii lor. Legea nu a instituit prerogativa comisiei de anchetă de a solicita acte, date, documente și informații de la autorități/instituții ale statului sau de la persoane private, fizice sau juridice, și cu atât mai puțin obligația acestora din urmă de a da curs unor asemenea solicitări. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">152.</p>\n<p class=\"lf-p\">Cu privire la aceste chestiuni, Curtea apreciază necesară prezentarea unor aspecte de drept comparat. În Austria, constituirea și funcționarea comisiilor de anchetă sunt reglementate prin Regulamentul de procedură privind comisiile parlamentare de anchetă. Potrivit art. 24 din regulament, ordinul de a depune probe obligă organele federale și locale ale statului, precum și alte instituții să predea toate dosarele și documentele necesare investigației. Această prevedere nu se aplică probelor a căror dezvăluire ar compromite sursele.</p>\n<p class=\"lf-p\">Art. 27 precizează că dosarele și documentele referitoare la activitatea organelor de urmărire penală trebuie predate de către ministrul federal al justiției. Dacă ordinul de furnizare de probe nu a fost respectat sau a fost respectat doar parțial, comisia de anchetă trebuie să fie informată în scris cu privire la motivele refuzului. Dacă, în opinia comisiei de anchetă, un organ public nu și-a respectat obligația de a furniza toate informațiile cerute, alin. 4 statuează că i se poate acorda de către comisie un termen de 2 săptămâni pentru îndeplinirea acestei obligații. Alin. 5 prevede că, după expirarea termenului de mai sus, comisia sau organul public vizat se poate adresa Curții Constituționale, care va decide cu privire la legalitatea refuzului total sau parțial de a furniza probe.</p>\n<p class=\"lf-p\">Potrivit alin. 6, dacă sunt predate dosare și documente clasificate, comisia de anchetă trebuie să fie informată în scris cu privire la momentul și motivele secretizării. În Franța, conform prevederilor Ordonanței nr. 58-1.100 din 17 noiembrie 1958 privind adunările parlamentare, comisiile de anchetă sunt create fie pentru colectarea de informații cu privire la fapte determinate, fie cu privire la gestionarea serviciilor publice sau organismelor naționale. Orice persoană a cărei audiere este considerată utilă de către o comisie de anchetă trebuie să răspundă convocării care îi este transmisă, la solicitarea președintelui comisiei. Cu excepția minorilor, audierea se face sub jurământ. În caz de neprezentare, de refuz de depunere a jurământului în fața unei comisii de anchetă sau de refuz de a comunica documentele de serviciu, fapta se pedepsește cu 2 ani închisoare și cu amendă de 7.500 euro.</p>\n<p class=\"lf-p\">În caz de mărturie falsă se aplică dispozițiile Codului penal francez. În Germania, art. 44 alin. 1 din Legea fundamentală stabilește că Bundestagul are dreptul și, la propunerea unei pătrimi a membrilor săi, obligația de a înființa o comisie de anchetă care să obțină dovezile necesare în cadrul audierilor publice. Audierile pot avea loc și în ședințe secrete. Conform alin. 2, prevederile de procedură penală se aplică mutatis mutandis obținerii de probe. Confidențialitatea corespondenței, a poștei și a telecomunicațiilor nu este afectată. Alin. 3 precizează că instanțele și autoritățile administrative trebuie să acorde asistență juridică și administrativă. Alin. 4 statuează că deciziile comisiilor de anchetă nu se supun controlului judiciar.</p>\n<p class=\"lf-p\">Instanțele sunt libere să evalueze și să decidă asupra faptelor care au făcut obiectul investigației. În Italia, art. 82 din Constituție prevede că fiecare Cameră a Parlamentului poate dispune efectuarea unor investigații privind probleme de interes public. În acest scop, Camera desemnează o comisie din rândul membrilor săi, formată astfel încât să asigure o componență proporțională cu reprezentarea grupurilor parlamentare existente. O comisie de anchetă poate desfășura investigații și examinări, având aceleași competențe și limitări precum cele ale autorităților judiciare. În temeiul prevederilor Regulamentului Camerei Deputaților și ale Regulamentului Senatului, cu acordul președintelui Camerei, comisiile pot solicita obținerea de informații și documente care sunt considerate utile în desfășurarea investigației.</p>\n<p class=\"lf-p\">Comisiile pot invita orice persoană în măsură să furnizeze informații utile cu privire la investigațiile în cauză. Comisiile de anchetă parlamentară pot solicita informații și documentația necesară pentru desfășurarea investigației, la fel ca autoritățile judiciare, de la orice organism. Cât privește un eventual refuz de colaborare din partea unor persoane/organisme, referitor la furnizarea de informații/documente, sunt aplicabile dispozițiile art. 198 din Codul de procedură penală italian, care prevăd obligativitatea martorului de a se prezenta în fața judecătorului. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">153.</p>\n<p class=\"lf-p\">Relevante pentru soluționarea conflictului juridic de natură constituțională sunt și câteva cazuri de speță, soluționate de Curtea Constituțională Federală a Germaniei. Astfel, prin Hotărârea nr. 2 BvE 2/15 din 13 octombrie 2016, Curtea Constituțională Federală a stabilit că dreptul unei comisii parlamentare de anchetă de a colecta probe este supus limitărilor constituționale, acestea putând fi stabilite și prin reglementări ordinare. Însă obligațiile care izvorăsc din dreptul internațional public nu pot limita dreptul Parlamentului de a colecta probe. Speța privea secrete ale Statelor Unite ale Americii care nu se aflau la dispoziția exclusivă a Guvernului german. Curtea nu a contestat argumentul Guvernului conform căruia predarea acestor informații secrete, cu nerespectarea obligației de confidențialitate asumate de Germania și fără aprobarea autorităților Statelor Unite ale Americii, ar submina în mod semnificativ funcționarea serviciilor de informații germane, precum și abilitatea acestora de a coopera cu alte state, afectând grav capacitatea Guvernului german de a acționa în politica externă și de securitate.</p>\n<p class=\"lf-p\">Așadar, Curtea a ajuns la concluzia că interesul Guvernului de a păstra secretul primează asupra interesului de informare al Parlamentului. Pe de altă parte, aceeași instanță, prin Hotărârea nr. 2 BvE 3/07 din 17 iunie 2009, a constatat că limitarea permisiunii funcționarilor publici de a depune mărturie în fața unei comisii parlamentare de anchetă care investiga activitățile suspecte ale serviciilor secrete americane și germane în legătură cu transportarea unor teroriști la bordul avioanelor germane s-a produs cu încălcarea art. 44 din Constituție. Aceeași concluzie s-a aplicat și refuzului de a preda documente. O motivare vagă și stereotipă referitoare la periclitarea intereselor statului nu lămurește de ce documentele specifice solicitate sunt relevante pentru securitatea națională.</p>\n<p class=\"lf-p\">În fine, prin Hotărârea BVerfGE 67/100, hotărârea celei de-a Doua Camere din 15 mai 1984 (Cauza Flick) referitoare la comisiile parlamentare de anchetă, Curtea Constituțională Federală a reținut că „Bundestagul și-a stabilit în detaliu condițiile de păstrare a secretului de serviciu în vederea exercitării atribuțiilor Bundestagului, prin normele speciale privind securitatea documentelor (GSO), care fac parte din propriul Regulament. [...] Obligația de păstrare a secretului în baza normelor din regulamentele parlamentare este întărită de sancțiunea penală prevăzută la art. 353 b (2) pct. 1 Cod Penal. Principiul publicității a devenit tot mai extins odată cu dezvoltarea dreptului comisiilor parlamentare de anchetă“.</p>\n<p class=\"lf-p\">În continuare, Curtea Constituțională Federală a constatat că „de regulă, datele fiscale nu sunt de interes public, în sensul pe care îl implică o investigație efectuată de Bundestag, printr-o comisie de anchetă. [...] Pe de altă parte, dacă acest secret fiscal ar fi integral opozabil și comisiei de anchetă, atunci un domeniu deosebit de sensibil la atacurile îndreptate în privința integrității și incoruptibilității executivului ar fi sustras controlului parlamentar. Un astfel de rezultat ar fi incompatibil cu drepturile Bundestagului în raport cu Guvernul, dar și incompatibil cu responsabilitatea ce îi revine acestuia în calitate de organ care reprezintă în mod direct poporul. Normele referitoare la secretul fiscal prevăzute de art. 30 din Codul fiscal general conțin, de asemenea, exceptări privind divulgarea de date supuse secretului fiscal. [...] Această normă de excepție trebuie interpretată în înțelesul său constituțional, în sensul că vizează și cazul când se solicită documente de către o comisie de anchetă, prin intermediul căreia Bundestagul cercetează aspecte îndoielnice legate de credibilitatea executivului, devenite publice, de natură să submineze moralul cetățeanului contribuabil prin efecte de durată“.</p>\n<p class=\"lf-p\">Sub acest aspect, Curtea Constituțională Federală a reținut că „Comisiile parlamentare de anchetă exercită autoritatea publică. Dincolo de limitele prevăzute la art. 44 alin. (2) teza 2 din Legea fundamentală (GG), ele trebuie să respecte drepturile fundamentale, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală“. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">154.</p>\n<p class=\"lf-p\">Raportat la speța dedusă judecății Curții Constituționale în prezenta cauză, Curtea constată că dispozițiile legale interne (Constituția, legea privind statutul senatorilor și deputaților sau regulamentele parlamentare) nu reglementează dreptul comisiei de anchetă de a solicita dosare judiciare (copii de pe actele din acestea), indiferent de stadiul procesual în care acestea se află, în condițiile în care regimul juridic al unor asemenea documente este strict determinat de lege. Astfel, dosarul de urmărire penală aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, independent de stadiul în care acesta se află (faza de urmărire penală în desfășurare sau cauză soluționată prin clasare), cade sub incidența dispozițiilor art. 285 alin.</p>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">(2)</span>din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică“. Mai mult, caracterul nepublic al informațiilor conținute într-un dosar de urmărire penală este confirmat de un alt act normativ, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care, la art. 12 alin. (1), prevede că „Se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prevăzut la art. 1 (n.r. accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public), următoarele informații: [...] e) informațiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare; f) informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces [...].“ Din interpretarea per a contrario a textului legal rezultă că pot constitui informații de interes public, deci care pot fi accesate în condițiile legii, doar informațiile privind procedura în timpul anchetei penale, care nu periclitează rezultatul anchetei, nu dezvăluie surse confidențiale ori nu pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare, precum și informațiile privind procedurile judiciare, a căror publicitate nu aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces.</div>\n<p class=\"lf-p\">Legea face vorbire despre caracterul public al unor „informații privind procedura în timpul anchetei penale“, respectiv al unor „informații privind procedurile judiciare“, deci al unor aspecte punctuale (privind, de exemplu, evoluția procedurilor într-o cauză penală, stadiul lor sau eventualele măsuri procedurale dispuse), nicidecum despre caracterul public al dosarului de urmărire penală sau al dosarului aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, în integralitatea sa, care rămâne guvernat de regimul juridic al informațiilor nepublice. Mai mult, chiar în cadrul categoriilor „informații privind procedura în timpul anchetei penale“, respectiv „informații privind procedurile judiciare“, stabilind criteriile în funcție de care acestea dobândesc caracter public sau își prezervă caracterul nepublic (respectiv periclitarea rezultatului anchetei, dezvăluirea unor surse confidențiale, punerea în pericol a vieții, integrității corporale sau sănătății unei persoane, afectarea unui proces echitabil ori a interesului legitim al unei părți implicate în proces), legea reglementează răspunderea pentru aplicarea întocmai a acestor măsuri de protejare a informațiilor în sarcina persoanelor și autorităților publice care dețin astfel de informații, precum și instituțiilor publice abilitate prin lege să asigure securitatea informațiilor. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">155.</p>\n<p class=\"lf-p\">Așa fiind, în lipsa unei reglementări exprese privind obligația de a transmite, la cerere, informații cu caracter nepublic referitoare la proceduri judiciare, persoanele și autoritățile publice care dețin astfel de informații sunt ținute să respecte cadrul legislativ în vigoare, care le impune măsuri de protecție a informațiilor aparținând categoriilor menționate. În acest context, răspunsul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 4 septembrie 2017 (prin care procurorul general arată că actele de urmărire penală își păstrează caracterul nepublic și după terminarea fazei de urmărire penală și adoptarea unei soluții în cauză și, aplicând dispozițiile legale, face o prezentare a activităților efectuate în cadrul urmăririi penale și a probelor administrate în cauza ce formează obiectul Dosarului de urmărire penală nr. 213/P/2017, prezentând și soluția dispusă în cauză) este în acord cu prevederile legale în vigoare. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">156.</p>\n<p class=\"lf-p\">Prin urmare, de vreme ce autoritatea publică este supusă unui anumit regim legal sub aspectul protejării informațiilor nepublice la care are acces în exercitarea competențelor constituționale și legale, nu i se poate imputa nerespectarea principiului colaborării loiale și al respectului reciproc între autoritățile statului, prin refuzul de a transmite acele informații care cad sub incidența interdicției legale. Așa cum s-a arătat în prealabil, principiul colaborării loiale operează atâta timp cât „legea tace“ și devin aplicabile bune practici inter-instituționale, iar nu atunci când legea reglementează în mod expres domeniul disputat, stabilind interdicții clare, pe care, dacă ar da curs solicitărilor primite, autoritatea publică le-ar încălca cu bună-știință, expunându-se sancțiunilor legale. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">157.</p>\n<p class=\"lf-p\">În această lumină, Curtea observă că împrejurarea care a generat starea conflictuală între cele două autorități publice implicate, Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, este lipsa unei reglementări legale care să consacre dreptul comisiilor parlamentare de a solicita terților, persoane private sau autorități/instituții publice, actele, datele și informațiile necesare realizării obiectivelor în vederea cărora au fost constituite, precum și obligația corelativă a terților de a răspunde la asemenea solicitări. Mai mult, având în vedere natura informațiilor solicitate în cauza care face obiectul dosarelor deduse judecății instanței constituționale, legea ar trebui să prevadă garanțiile necesare și suficiente cu privire la accesul, păstrarea și utilizarea unor informații cu caracter nepublic la care comisiile parlamentare vor avea acces în virtutea atribuțiilor legale și constituționale. Aceasta cu atât mai mult cu cât comisia de anchetă nu îndeplinește rolul unui organ de jurisdicție, ci doar împrumută unele dintre instrumentele autorității judecătorești (citează, strânge și administrează probe pentru aflarea adevărului asupra unei situații care vizează interesul superior al comunității), fără a se identifica cu specificul activității jurisdicționale, întregul demers având relevanță exclusiv în plan politic. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">158.</p>\n<p class=\"lf-p\">Prin urmare, revine Parlamentului României, în exercitarea funcției sale de legiferare, sarcina de a adopta reglementările legale prin care să consacre în mod expres instrumentele necesare îndeplinirii funcției sale de control, respectiv norme clare, previzibile prin care să asigure comisiilor parlamentare prerogativele inerente scopului pentru care sunt create, respectiv garanțiile/obligațiile de care acestea sunt ținute în activitatea pe care o desfășoară. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">159.</p>\n<p class=\"lf-p\">Pe cale de consecință, Curtea constată că nu există un conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de refuzul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a transmite o copie a dosarului de urmărire penală, aflat pe rolul acestui parchet, Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">160.</p>\n<p class=\"lf-p\">Având în vedere considerentele expuse, dispozițiile art. 146 lit. e) din Constituție, precum și prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 și 35 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce privește pct. 1 și pct. 2 din dispozitivul prezentei decizii, și cu unanimitate de voturi, în ceea ce privește pct. 3 din același dispozitiv, ...</p>\n<p class=\"lf-p\">CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE:</p>\n<p class=\"lf-p\">1.</p>\n<p class=\"lf-p\">Constată că există un conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta în fața Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">2.</p>\n<p class=\"lf-p\">Constată obligația doamnei Laura Codruța Kövesi de a se prezenta în fața Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial și de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">3.</p>\n<p class=\"lf-p\">Constată că nu există un conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a exercita acțiunea disciplinară împotriva procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție pentru neprezentarea în fața Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial și de refuzul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a transmite comisiei speciale de anchetă o copie după dosarul de urmărire penală aflat pe rolul acestui parchet. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">Definitivă și general obligatorie.</p>\n<p class=\"lf-p\">Decizia se comunică președintelui Senatului României, președintelui Camerei Deputaților, Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.</p>\n<p class=\"lf-p\">Pronunțată în ședința din 3 octombrie 2017.</p>\n<p class=\"lf-p\">PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-șef, Mihaela Senia Costinescu OPINIE SEPARATĂ Sunt de acord numai în parte cu decizia de mai sus, respectiv în ceea ce privește constatarea inexistenței unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României - reprezentat prin Comisia de anchetă și Ministerul Public - reprezentat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.</p>\n<p class=\"lf-p\">Apreciez însă - în dezacord cu punctele 1 și 2 din dispozitivul deciziei și cu considerentele aferente acestora - că între Parlament (reprezentat prin Comisia de anchetă înființată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 39/2017) și Ministerul Public (reprezentat prin procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție) nu a existat și nu există niciun conflict juridic de natură constituțională între autorități.</p>\n<p class=\"lf-p\">Este de reținut mai întâi, ca fiind remarcabil, faptul că - deși și-a nuanțat poziția în timp - Curtea Constituțională nu s-a îndepărtat în mod esențial prin jurisprudența sa de primele statuări în materie. Astfel, potrivit acestei jurisprudențe, conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice presupun acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate publică sau mai multe autorități își arogă puteri, atribuții sau competențe care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice ori omisiunea unor autorități publice constând în declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor^1). Conflictele juridice de natură constituțională nu se limitează la conflictele de competență, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituționale, ci vizează orice situații juridice conflictuale a căror naștere rezidă în mod direct în textul Constituției^2).</p>\n<p class=\"lf-p\">Notă ... ^1) A se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 144 din 17 februarie 2005. ^2) A se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 503 din 21 iulie 2009.</p>\n<p class=\"lf-p\">Conform susținerilor autorilor sesizării, conflictul juridic de natură constituțională dintre autorități a rezultat din: 1) refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta în fața Comisiei de anchetă constituită de Parlament; 2) refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a răspunde, personal sau în scris, la întrebarea formulată; 3) neprezentarea unui judecător sau procuror la audierile organizate de Comisia de anchetă, audieri care nu privesc activitatea jurisdicțională.</p>\n<p class=\"lf-p\">În concret, în prezenta cauză se impută doamnei Laura Codruța Kövesi - procuror șef al D. N. A. refuzul de a se prezenta (în 2017) la Comisia parlamentară de anchetă pentru a fi audiată în legătură cu presupuse fapte petrecute în anul 2009. Indiferent de calitatea în care a fost chemată/invitată la Comisie (aceea de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție - funcție pe care o deținea în anul 2009, de simplă persoană fizică ori de procuror șef al D.N.A. - funcție pe care o deține în prezent), specificându-se prin invitație faptul că audierea nu privește activitatea jurisdicțională, nici instituția pe care a condus-o și nici instituția pe care o conduce în prezent nu sunt implicate în vreun conflict juridic de natură constituțională.</p>\n<p class=\"lf-p\">Într-adevăr, relatarea personală făcută de o persoană (sau refuzul acesteia de a răspunde invitației) nu poate avea ca efect antrenarea instituției pe care respectiva persoană o conduce într-un conflict juridic de natură constituțională între autorități care nu se află în niciun fel de raporturi. Împrejurarea că procurorul șef al D. N. A. a fost invitat la Comisia parlamentară în această calitate (precum și faptul că persoana invitată a răspuns Comisiei printr-un script care purta antetul instituției) nu poate fi de natură să antreneze Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție într-un conflict juridic de natură constituțională, de vreme ce audierea ar fi urmat să privească fapte fără nicio legătură cu activitatea jurisdicțională a instituției incriminate^3).</p>\n<p class=\"lf-p\">Notă ... ^3) Poate că în ipoteza (puțin probabilă, dar - în concret - exclusă) în care Direcția Națională Anticorupție i-ar fi interzis conducătorului ei (nu îmi pot imagina în ce mod !) să se prezinte la Comisia parlamentară s-ar fi putut întrevedea un eventual conflict juridic de natură constituțională între autorități, concretizat în obstrucționarea de către D. N. A. a activității comisiei. Un astfel de lucru, însă, nu rezultă din dosar că s-ar fi petrecut !</p>\n<p class=\"lf-p\">În analiza presupusului conflict juridic de natură constituțională între autorități publice nu este lipsit de importanță nici faptul că, prin dispozitivul deciziei, Curtea constată obligația doamnei Laura Codruța Kövesi de a se prezenta în fața Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial și de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei. Așadar, rezultă chiar și din constatarea de mai sus că nu poate fi stabilită nicio legătură între instituția D. N. A. (condusă de doamna Laura Codruța Kövesi din anul 2013) și presupusele fapte, petrecute în anul 2009, cercetate în 2017 de Comisia parlamentară de anchetă.</p>\n<p class=\"lf-p\">În fine, în chiar Raportul Comisiei parlamentare de anchetă se reține faptul că nu au putut fi clarificate toate aspectele (pretinse de obiectivele stabilite prin Hotărârea Parlamentului României nr. 39/2017) pentru că activitatea a fost blocată de persoanele care nu s-au prezentat la audiere sau nu au răspuns la toate întrebările care le-au fost adresate. Din concluzia cuprinsă în raportul menționat rezultă indubitabil că la audierea solicitată de Comisie interesa persoana fizică - respectiv declarațiile/relatările sale - și nu instituția însăși (pe care persoana chemată la audiere o conduce în prezent).</p>\n<p class=\"lf-p\">Așa fiind, comportamentul personal (care nu privește activitatea jurisdicțională) al conducătorului unei autorități publice în relația sa directă cu o altă autoritate publică nu poate antrena răspunderea/implicarea instituției într-un conflict juridic de natură constituțională, atât timp cât respectivul comportament nu vizează o situație juridică specială, conflictuală a cărei naștere să rezide în mod direct în textul Constituției^4).</p>\n<p class=\"lf-p\">Notă ... ^4) A se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 901/2009 cit.supra.</p>\n<p class=\"lf-p\">Apreciez, pe baza celor de mai sus, că soluția corectă era constatarea inexistenței unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament - reprezentat prin Comisia de anchetă constituită în baza Hotărârii Parlamentului României nr. 39/2017 și Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție.</p>\n<p class=\"lf-p\">Judecător, prof. univ. dr. Mircea Ștefan Minea OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluția pronunțată cu majoritate de voturi de Curtea Constituțională la punctele 1 și 2 din dispozitivul hotărârii, considerăm că instanța de contencios constituțional ar fi trebuit să constate că în cauză nu a existat un conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat - așa cum au susținut autorii sesizării - de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta în fața Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, întrucât actele și lucrările dosarului au demonstrat, cu prisosință, că în așa zisul conflict nu s-au aflat două autorități publice - Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, condiție absolut necesară pentru existența unui conflict juridic de natură constituțională, activitatea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților determinând formarea doar a unui raport juridic între o autoritate publică, Parlamentul României - Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților, și un cetățean al României - doamna Laura Codruța Kövesi - invitat la Comisia parlamentară în calitate de persoană fizică vizată de o solicitare cu privire la o chestiune personală (de ordin privat).</p>\n<p class=\"lf-p\">Motive:</p>\n<p class=\"lf-p\">I.</p>\n<p class=\"lf-p\">Noțiunea de conflict juridic de natură constituțională. Cadrul legal Potrivit dispozițiilor art. 146 lit. e) din Constituția României, Curtea Constituțională soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a prim-ministrului sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.</p>\n<p class=\"lf-p\">Concretizarea legislativă a acestei prevederi constituționale o regăsim în dispozițiile art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora:</p>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">(1)</span>Curtea Constituțională soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a prim-ministrului sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.</div>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">(2)</span>Cererea de soluționare a conflictului va menționa autoritățile publice aflate în conflict, textele legale asupra cărora poartă conflictul, prezentarea poziției părților și opinia autorului cererii. ...</div>\n<p class=\"lf-p\">II.</p>\n<p class=\"lf-p\">Interpretarea sintagmei „conflict juridic de natură constituțională“ Reamintim, mai întâi, jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a definit sintagma „conflict juridic de natură constituțională“ dintre autorități publice, pentru a proceda, apoi, la examinarea situației deduse judecății, în raport de cadrul fixat chiar de instanța constituțională pentru acest tip de cauze.</p>\n<p class=\"lf-p\">Astfel, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, că un conflict juridic de natură constituțională presupune „acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe, care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice, ori omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor“.</p>\n<p class=\"lf-p\">De asemenea, prin Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, Curtea a reținut: „Conflictul juridic de natură constituțională există între două sau mai multe autorități și poate privi conținutul ori întinderea atribuțiilor lor decurgând din Constituție, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competență, pozitive sau negative, și care pot crea blocaje instituționale.“ În sfârșit, Curtea a mai statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituție „stabilește competența Curții de a soluționa în fond orice conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritățile publice, iar nu numai conflictele de competență născute între acestea“. Prin urmare, noțiunea de conflict juridic de natură constituțională „vizează orice situații juridice conflictuale a căror naștere rezidă în mod direct din textul Constituției“ (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009).</p>\n<p class=\"lf-p\">Din cele expuse mai sus rezultă că, pentru a ne afla în prezența unui conflict juridic de natură constituțională, Curtea trebuie să circumscrie analizei sale următoarele aspecte:</p>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">•</span>să verifice dacă există o situație conflictuală între două autorități publice;</div>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">•</span>în ipoteza constatării existenței unei situații conflictuale între două autorități publice să verifice dacă aceasta rezultă, în mod direct, din textul Constituției (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, punctul II). ...</div>\n<p class=\"lf-p\">III.</p>\n<p class=\"lf-p\">Motivarea președinților Senatului și Camerei Deputaților, autori ai sesizărilor. Obiectul verificărilor Curții Constituționale în cadrul cererilor de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională În esență, prin cererile formulate în prezenta cauză, identice sub aspectul conținutului (pentru palierul de configurare a conflictului juridic care a determinat formularea opiniei separate), autorii sesizărilor au solicitat instanței de contencios constituțional să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta și de a răspunde, personal sau în scris, la întrebările formulate de Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 pentru funcția de președinte al României și de rezultatul scrutinului prezidențial.</p>\n<p class=\"lf-p\">Față de aceste solicitări și în raport de cadrul specific de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională s-ar fi impus ca instanța de contencios constituțional: – să verifice dacă actele concrete realizate de comisia de anchetă parlamentară și care au vizat-o pe doamna Laura Codruța Kövesi au depășit sau nu competența pe care legea o conferă unei astfel de comisii și dacă ele au avut aptitudinea de a determina sau nu un conflict juridic de natură constituțională; ... – să clarifice, în raport cu prevederile legale care reglementează activitatea comisiilor de anchetă parlamentară în ce calitate putea fi chemată (invitată) la Comisie doamna Laura Codruța Kövesi:</p>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">•</span>în calitate de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție sau</div>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">•</span>în calitate de cetățean al României ... și ce obligații îi incumbau sub acest aspect, respectiv dacă doamna Laura Codruța Kövesi s-a conformat sau nu prescripțiilor legale.</div>\n<p class=\"lf-p\">Vom examina așadar în continuare actele și lucrările dosarului cu raportare la competențele și acțiunile concrete întreprinse de cele două părți pretins a fi într-un conflict juridic de natură constituțională, pentru a conchide asupra modului în care au fost respectate aceste competențe și a soluției pe care Curtea ar fi trebuit, în consecință, să o pronunțe. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">IV.</p>\n<p class=\"lf-p\">Comisiile parlamentare ...</p>\n<p class=\"lf-p\">IV.1.</p>\n<p class=\"lf-p\">Clasificare. Scopul constituirii lor Dispozițiile art. 61 alin. (1) teza a II-a din Constituția României conferă Parlamentului calitatea de unică autoritate legiuitoare a țării. În unanimitate, doctrina a considerat că Parlamentul României deține un monopol legislativ, în sensul că nicio altă autoritate publică nu poate emite norme juridice cu caracter de lege.</p>\n<p class=\"lf-p\">Principiul statuat în cadrul art. 1 alin (4) din Constituția României care prevede că „statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale“ implică atât separarea în cadrul puterii de stat a celor trei funcții esențiale ale acesteia, respectiv funcția legislativă, executivă și judecătorească, cât mai ales realizarea unui echilibru între organele prin intermediul cărora se exercită puterile statului.</p>\n<p class=\"lf-p\">În virtutea principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat, Parlamentul are și alte funcții, aflate în strânsă și directă legătură cu rolul său de unic legiuitor, printre care funcția de control al executivului. Această funcție nu presupune că organul prin care se exercită puterea executivă, respectiv Guvernul, s-ar afla în subordinea forului legislativ suprem, ci reprezintă doar o modalitate de conlucrare între aceste instituții ale unui stat democratic.</p>\n<p class=\"lf-p\">De altfel, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994, a statuat că plenitudinea funcției de control a Parlamentului trebuie exercitată cu respectarea competențelor strict determinate de Constituție.</p>\n<p class=\"lf-p\">Ca atare, deși necesar, controlul parlamentar nu este totuși nelimitat. El se exercită în cadrul general al competenței constituționale a Parlamentului, deci cu respectarea regimului de separație a autorităților publice în exercitarea statală a puterii.</p>\n<p class=\"lf-p\">Parlamentul nu are și nu trebuie să exercite însă o funcție jurisdicțională.</p>\n<p class=\"lf-p\">În temeiul art. 64 alin. (4) și (5) din Constituție fiecare Cameră a Parlamentului - Camera Deputaților și Senatul - își constituie comisii permanente și poate institui comisii temporare (ad-hoc).</p>\n<p class=\"lf-p\">Din punctul de vedere al duratei activității lor, comisiile parlamentare pot fi clasificate în: comisii permanente și comisii temporare.</p>\n<p class=\"lf-p\">Comisiile permanente sunt organisme de lucru ale Parlamentului care pregătesc lucrările fiecărei camere sau ale ședințelor comune și își exercită activitatea pe toată durata mandatului parlamentar.</p>\n<p class=\"lf-p\">Comisiile temporare (ad-hoc) sunt comisii înființate doar pe o anumită durată de timp, determinat de problema care li se repartizează spre studiu, avizare sau control, și reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace de control parlamentar asupra Guvernului și a celorlalte organe ale administrației publice. Ele pot fi comisii speciale, comisii de anchetă, comisii de mediere și comisii de control. Aceste comisii sunt instituite, fie pentru redactarea unor proiecte de lege, fie pentru exercitarea unui control aprofundat în anumite domenii de activitate.</p>\n<p class=\"lf-p\">Necesitatea creării acestor organe interne de lucru ale Parlamentului a fost impusă de asigurarea eficienței activității acestui corp deliberativ numeros. Dezbaterile specializate care au loc în cadrul ședințelor comisiilor se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize, natura juridică a acestora fiind aceea a unui act preliminar cu caracter de recomandare. Ca urmare, soluțiile propuse de comisii nu au caracter obligatoriu, putând fi însușite sau nu de Parlament, Senatul și Camera Deputaților fiind singurele corpuri deliberative prin care forul legislativ își îndeplinește atribuțiile constituționale (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, și Decizia Curții Constituționale nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 136 din 14 martie 2013). ...</p>\n<p class=\"lf-p\">IV.2.</p>\n<p class=\"lf-p\">Comisiile de anchetă parlamentară În ceea ce privește natura acestor forme organizatorice se cuvine să menționăm că din întregul text constituțional rezultă că nu sunt subiecte de drept independente, ci acționează din împuternicirea sau în numele Camerei care le-a instituit și potrivit competențelor ce se stabilesc prin regulamente.</p>\n<p class=\"lf-p\">Comisia de anchetă parlamentară nu poate avea ca obiect investigarea unor fapte sau activități care fac sau au făcut obiectul unor anchete judiciare. Parlamentul - prin intermediul comisiilor de anchetă apreciază doar dacă - din punct de vedere politic și al legislației - s-au produs sau nu nereguli, eventuale încălcări.</p>\n<p class=\"lf-p\">Scopul constituirii comisiilor parlamentare trebuie să fie circumscris rolului puterii legislative de a face legi, ele trebuie să cerceteze situații, circumstanțe care să ducă la concluzii privind proiecte legislative și să nu desfășoare activități prin care să se instituie o justiție paralelă. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">IV.3.</p>\n<p class=\"lf-p\">Scurtă trecere în revistă a jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la obiectul activității comisiilor de anchetă parlamentară și cu privire la persoanele care pot fi chemate în fața acestor comisii În considerarea dispozițiilor constituționale ale art. 64 alin. (4) și (5), instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012 (paragraful 7.2.1.), a statuat că „Ancheta parlamentară este o expresie a funcției de control pe care o are Parlamentul în cadrul democrației constituționale. Acest tip de control parlamentar se poate efectua prin intermediul unei comisii de anchetă constituite adhoc sau prin mijlocirea unei comisii permanente“ (Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009), „privește subiectele supuse controlului prin art. 110 [devenit, după revizuirea și republicarea Constituției -, art. 111 din Constituție“ (a se vedea Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994) și „se exercită asupra activității Guvernului și asupra celorlalte organe ale administrației publice, iar nu și asupra oricărei autorități publice centrale“ (Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006). Totodată, se exercită și cu privire la activitatea serviciilor publice (Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994).</p>\n<p class=\"lf-p\">Prin Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea Constituțională a statuat că prevederile regulamentului propriu fiecărei Camere „nu pot stabili drepturi și obligații decât pentru deputați [sau senatori, după caz, - s.n.], precum și pentru autoritățile, demnitarii și funcționarii publici, în funcție de raporturile constituționale pe care le au cu Camera“. Curtea a mai arătat că „anumiți demnitari și funcționari publici nu pot fi însă controlați prin comisiile de anchetă, deoarece Constituția, stabilind raporturile juridice dintre autoritățile publice, instituie reguli distincte“. În consecință, „orice dispoziție regulamentară care ar implica posibilitatea citării unui judecător în fața unei comisii parlamentare de anchetă încalcă evident dispozițiile constituționale care stabilesc [...] separația puterilor în stat și, desigur, independența judecătorilor și supunerea lor numai legii. De asemenea, citarea unui cetățean în fața unei comisii parlamentare, ca martor sau în orice altă calitate, contravine dispozițiilor constituționale privind libertățile cetățenești și justiția. Desigur, nimic nu împiedică comisiile parlamentare să invite anumite persoane pentru a da relații în legătură cu obiectul anchetei“.</p>\n<p class=\"lf-p\">Așadar, instanța de contencios constituțional a subliniat faptul că prin regulament nu se pot stabili drepturi și mai ales obligații în sarcina unor subiecte de drept din afara Camerei respective, subiecte de drept care nu se încadrează în cele circumstanțiate mai înainte. Asemenea prevederi pot cuprinde numai legile, în accepțiunea de acte juridice ale Parlamentului (a se vedea Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009).</p>\n<p class=\"lf-p\">Prin Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009, Curtea a arătat expressis verbis că „în fața comisiilor de anchetă, în mod obligatoriu, trebuie să compară numai subiectele de drept care se află în raporturi constituționale specifice cu Parlamentul potrivit titlului III, cap. IV din Constituție, intitulat Raporturile Parlamentului cu Guvernul. Alte subiecte de drept pot fi invitate să ia parte la dezbaterile din fața comisiilor de anchetă, fără a exista însă vreo obligație corelativă din partea acestora de a da curs invitației“ (a se vedea în același sens Decizia Curții Constituționale nr. 46 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, și Decizia Curții Constituționale nr. 602 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005).</p>\n<p class=\"lf-p\">Prin aceeași decizie, Curtea a stabilit că aceste comisii de anchetă „nu au un caracter jurisdicțional. Ele nu au abilitarea constituțională sau regulamentară să se pronunțe asupra vinovăției sau nevinovăției unei persoane, ci sunt expresia controlului parlamentar“. Scopul lor este acela de a lămuri, de a clarifica împrejurările și cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării. „Este, prin urmare, de forța evidenței faptul că aceste comisii anchetează/verifică fapte sau împrejurări, și nu persoane. Ele au ca scop constatarea existenței sau inexistenței faptelor pentru care a fost creată comisia de anchetă, fără a stabili cu titlu de certitudine răspunderea administrativă, materială, disciplinară sau penală a vreunei persoane“. Aceste comisii nu au competența de a da un verdict, ci aceea de a întocmi un raport cu privire la situația de fapt anchetată, prin care se vor indica concluziile la care au ajuns pe baza actelor și documentelor pe care le-a consultat și a audierilor efectuate.</p>\n<p class=\"lf-p\">Ulterior, prin Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 21 iulie 2017 (paragraful 49), cu privire la comisiile de anchetă parlamentară, Curtea Constituțională a reținut în plus, față de cele constatate prin Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009, că modificările care au fost aduse dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor permit posibilitatea invitării în fața comisiei a oricărei altei persoane [în afara celor care lucrează în cadrul Guvernului sau a celorlalte organe ale administrației publice] care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei și care acceptă să fie audiată.</p>\n<p class=\"lf-p\">Prin aceeași decizie (paragrafele 52-55), Curtea a mai constatat că textul art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor realizează o evidentă distincție, pe de o parte, între persoanele care trebuie să se prezinte în fața comisiilor de anchetă în considerarea faptului că activitatea instituțiilor/autorităților din care fac parte sunt sub control parlamentar și care sunt citate în acest sens și, pe de altă parte, persoanele care sunt invitate, respectiv cele care reprezintă, în virtutea funcției lor de conducere autorități/instituții publice ce nu se află sub control parlamentar, care, în considerarea principiului colaborării loiale între instituțiile/autoritățile statului, au obligația să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile și indiferent de obiectul anchetei parlamentare, sau alte persoane, care, spre exemplu, pot să nu aibă nicio tangență cu instituțiile statului, caz în care participarea acestora este la latitudinea lor.</p>\n<p class=\"lf-p\">În privința terților (alte persoane decât cele care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice), procedura de a obține informații demarează cu o invitație, și nu o citație, aceasta din urmă fiind adresată numai subiectelor de drept care, în temeiul art. 111 din Constituție, au obligația constituțională de a prezenta comisiei informațiile solicitate. În acest sens, art. 9 alin. (5) din Legea nr. 96/2006 precizează o condiție suplimentară, care ține de acordul de voință al persoanei invitate, și anume acceptarea acesteia de a fi audiată. Persoana invitată are posibilitatea de a răspunde și în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informațiile solicitate, sau poate transmite prin poștă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deține și care sunt utile comisiei de anchetă.</p>\n<p class=\"lf-p\">O altă diferență de tratament juridic între cele două categorii de persoane (citate, respectiv invitate) privește și consecința refuzului persoanei invitate și care, în prealabil, a acceptat să fie audiată, de a furniza informațiile solicitate de comisia de anchetă. Întrucât acestea nu se află sub imperiul obligației (de sorginte constituțională) de a se supune solicitării comisiei de anchetă și pentru că, totuși, legiuitorul a urmărit să confere comisiei de anchetă mijloace și instrumente eficiente de lucru, care să îi imprime acesteia o anumită autoritate în scopul atingerii finalității propuse, comisia de anchetă nu poate decât să sesizeze organele de urmărire penală, cu referire la aceste persoane invitate, care, inițial, au acceptat să colaboreze și apoi refuză să ofere informațiile solicitate, deoarece acest tip de comportament este de natură să obstrucționeze sau să împiedice aflarea adevărului.</p>\n<p class=\"lf-p\">Aceste persoane nu pot fi invitate în calitatea lor profesională - cum ar fi categoria profesională a magistraților -, ci în raport cu calitatea lor de cetățeni care pot avea legătură cu acele fapte/aspecte ce constituie obiectul anchetei parlamentare și care excedează unei anchete judiciare, neavând legătură cu exercitarea activității lor de magistrați (în acest sens a se vedea Decizia nr. 924/2012, precitată). Ca cetățeni ai României, aceste persoane au, potrivit art. 57 din Legea fundamentală, obligația exercitării drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți. Buna-credință înseamnă, în acest caz, nu doar exprimarea acceptului persoanei invitate de a fi audiată de către comisia de anchetă, ceea ce echivalează, practic, cu recunoașterea implicită a faptului că are o minimă legătură cu obiectul anchetei desfășurate de comisie, astfel cum rezultă din conținutul invitației, ci și colaborarea în concret cu organul de lucru al Parlamentului, în sensul oferirii informațiilor deținute și solicitate. Având în vedere faptul că obiectivul comisiei de anchetă îl reprezintă clarificarea unor aspecte legate de anumite evenimente sau fenomene cu un major impact negativ în plan social, politic sau juridic și că aflarea adevărului se înscrie în sfera interesului public, obligația de bună-credință se impune a fi respectată, astfel că fiecare cetățean, în urma invitației primite, trebuie să adopte un comportament activ, pozitiv. În caz contrar, atitudinea sa poate fi calificată drept potrivnică aflării adevărului și poate constitui obiect de sesizare a organelor de urmărire penală, fără ca prin aceasta să fie încălcate drepturile și libertățile sale individuale sau principiul separației și echilibrului puterilor în stat.</p>\n<p class=\"lf-p\">De asemenea, prin Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 9 august 2017 (paragrafele 36-38), Curtea Constituțională a reținut că, „prin invitarea reprezentanților autorității judecătorești, a Curții de Conturi sau a Curții Constituționale la lucrările comisiilor de anchetă se pot determina problemele sistemice cu care aceste instituții se confruntă [funcționare, gestiune, supraîncărcarea activității, insuficiența personalului, celeritatea soluționării cauzelor, eficiența activității, criminalitate în creștere, tipologii frecvente de infracțiuni comise, probleme în privința restituirii imobilelor] ori soluțiile care pot fi preconizate, inclusiv prin exercitarea competenței de legiferare a Parlamentului. Prin urmare, principiul colaborării loiale între instituțiile și autoritățile statului presupune exercitarea cu bună-credință atât a competențelor inerente funcției de anchetă a Parlamentului, cât și a calității de reprezentant al unei instituții publice. Subiectelor de drept care nu sunt în raporturi constituționale cu Parlamentul, mai precis sub controlul acestora, nu li se poate impune obligația de a se prezenta în fața comisiilor de anchetă în temeiul vreunui raport de subordonare sau control politic, ci numai în virtutea principiului colaborării loiale între instituțiile și autoritățile statului.</p>\n<p class=\"lf-p\">De aceea, Curtea constată că reglementările constituționale referitoare la autoritatea judecătorească, Curtea de Conturi sau Curtea Constituțională nu se opun ca, spre exemplu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general al României, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, președintele Curții de Conturi, președintele Curții Constituționale să ia parte la lucrările comisiei de anchetă. Însă, aceleași reglementări se opun participării persoanelor care compun aceste autorități în fața comisiilor de anchetă în legătură cu activitatea lor jurisdicțională, judiciară, de urmărire penală sau de audit, după caz.“ Prin prisma celor menționate mai sus este evident că activitatea unei comisii de anchetă nu trebuie să aibă nicio tangență cu o anchetă judiciară.</p>\n<p class=\"lf-p\">Comisia de anchetă parlamentară nu se poate substitui procurorului, indiferent de atribuția în exercitarea căreia își desfășoară activitatea.</p>\n<p class=\"lf-p\">Activitatea comisiei de anchetă parlamentară nu poate avea semnificația încălcării competenței altei autorități publice (Ministerul Public), de aceea ancheta pe care o poate efectua comisia trebuie să fie circumscrisă normelor și principiilor constituționale și nu trebuie să transgreseze în a analiza fapte sau acțiuni cu privire la care Ministerul Public a fost sesizat și cu privire la care s-a dat o soluție în cauză. Acceptarea ideii contrare ar însemna acceptarea încălcării chiar de către Parlamentul României - comisia specială de anchetă a competenței altei autorități publice, respectiv cea a Ministerului Public. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">IV.4.</p>\n<p class=\"lf-p\">Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților a cărei activitate a generat sesizarea Curții Constituționale de către Parlamentul României cu un posibil conflict juridic de natură constituțională Prin Hotărârea Parlamentului României nr. 39 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 12 mai 2017, a fost constituită. Comisia parlamentară de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru a verifica aspectele apărute în mass-media privind organizarea alegerilor din 2009 și rezultatul scrutinului prezidențial, denumită în continuare Comisia parlamentară de anchetă, având următoarele obiective: a) verificarea dispozițiilor legale cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din anul 2009; ... b) determinarea implicării unor instituții și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, în organizarea și desfășurarea procesului electoral sau în decizii politice ce excedează atribuțiilor stabilite prin lege pentru aceste instituții, în cadrul procesului electoral; ... c) verificarea posibilei existențe a unor mecanisme paralele de influențare și/sau de viciere a rezultatului votului, precum și determinarea instituțiilor și/sau persoanelor care au contribuit la realizarea acestora; ... d) determinarea practică a capacității de procesare în timp real a solicitanților care au votat în unele secții de vot, în special din afara granițelor; ... e) verificarea legalității achiziționării aplicațiilor și/sau serviciilor informatice utilizate de către Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerile prezidențiale din anul 2009, precum și verificarea modalității prin care s-a asigurat transparența și cunoașterea de către reprezentanții partidelor politice a acestor aplicații; ... f) verificarea corectitudinii centralizării rezultatelor votării; ... g) verificarea modului în care Serviciul de Telecomunicații Speciale a asigurat serviciile de telefonie specială - voce și transmitere de date -, precum și posibile interferențe nelegitime în procesul electoral; ... h) verificarea modului în care au fost soluționate de către instituțiile statului plângerile/sesizările ori au fost valorificate informațiile privind oferirea sau darea de bani, bunuri și alte foloase, în scopul determinării alegătorilor să voteze ori să nu voteze un anumit candidat; ... i) verificarea modului în care au fost stabiliți președinții și locțiitorii acestora pentru secțiile de vot din străinătate, precum și modului în care au fost constituite birourile secțiilor de vot din străinătate;</p>\n<p class=\"lf-p\">... j) verificarea documentelor primite de la Autoritatea Electorală Permanentă, de la Biroul Electoral Central, în vederea arhivării electronice de către furnizorul de servicii de arhivare electronică, selectat atât pentru secțiile de vot din țară, cât și pentru cele din străinătate; ... k) verificarea modului în care au fost desemnați președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora și dacă aceste persoane au îndeplinit condițiile prevăzute de lege; ... l) verificarea modului în care au fost constituite birourile electorale pentru secțiile de votare din țară și străinătate; ... m) verificarea modului în care Ministerul Afacerilor Externe a distribuit către birourile electorale ale secțiilor de vot din străinătate buletinele de vot, ștampilele de control, precum și cele cu mențiunea „votat“, a celorlalte materiale necesare procesului electoral, numărul de buletine de vot, transmise către fiecare secție de vot din străinătate, precum și algoritmul pe baza căruia s-a decis ce număr de buletine de vot să fie transmis fiecărei secții de vot din străinătate; ... n) verificarea modului în care și-au exercitat dreptul de vot persoanele care nu au fost înscrise în lista electorală permanentă, în special la secțiile de vot din străinătate, determinarea practică a capacității de procesare a solicitărilor de vot în unele secții de vot din străinătate, precum și a celor care și-au exprimat votul prin intermediul urnei speciale; ... o) verificarea modului în care au fost securizate rezultatele votării în circumscripțiile din străinătate, precum și a modului în care au fost transmise informațiile către Biroul Electoral Central. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">Ca o condiție prealabilă constatării existenței unui conflict juridic de natură constituțională, Curtea ar fi trebuit să verifice dacă Hotărârea Parlamentului României nr. 39 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 12 mai 2017, în temeiul căreia și-a desfășurat activitatea Comisia specială de anchetă parlamentară este viciată de neconstituționalitate în ansamblul său, respectiv dacă: – obiectul de activitate al comisiei contravine sau nu dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Constituția României referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat; ... – dacă prin hotărârea de înființare a acestei comisii s-a realizat sau nu, de fapt, o implicare a puterii legislative, prin comisia de anchetă, în activitatea autorității judecătorești din care face parte și Ministerul Public, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 132 alin. (1) din Constituție, ce vizează activitatea procurorilor (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012); ... – dacă Comisia de anchetă parlamentară putea efectua verificări, cercetări vizând eventuala fraudare a alegerilor din anul 2009 pentru funcția de Președinte al României în condițiile în care:</p>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">•</span>acest gen de cercetare, verificare face obiectul doar a unei anchete penale, anchetă care, de altfel, a fost efectuată în cauză de către parchet;</div>\n<div class=\"lf-abs\"><span class=\"lf-abs-num\">•</span>prin Hotărârea nr. 39 din 14 decembrie 2009 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 30 decembrie 2009, a fost respinsă cererea de anulare a alegerilor desfășurate în turul doi de scrutin la data de 6 decembrie 2009 pentru funcția de Președinte al României, cerere formulată de Partidul Social Democrat și Partidul Conservator. ...</div>\n<p class=\"lf-p\">În sprijinul celor menționate mai sus sunt și considerentele din paragraful 35 al Deciziei Curții Constituționale nr. 430 din 21 iunie 2017, în care instanța de contencios constituțional a reținut că „dacă o hotărâre parlamentară privind constituirea unei comisii de anchetă depășește limitele constituționale antereferite [s.n. - art. 64 alin. (4) și (5) din Constituția României], ea poate fi supusă, în mod individual și punctual, controlului de constituționalitate, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituție coroborat cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale“.</p>\n<p class=\"lf-p\">Cu privire la ancheta penală efectuată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, vizând alegerile prezidențiale desfășurate în decembrie 2009, prin Ordonanța nr. 213/P/2017 din 20 iunie 2017 s-a dispus clasarea cauzei penale, întrucât faptele nu există în materialitatea lor.</p>\n<p class=\"lf-p\">În motivarea soluției de clasare adoptate, parchetul a reținut următoarele:</p>\n<p class=\"lf-p\">La data de 24.04.2017 s-a dispus, în temeiul art. 288 rap. la art. 292 și art. 40 din Codul procedură penală, sesizarea din oficiu cu privire la dezbaterile apărute în spațiul public audio-vizual, presa scrisă și agenții de presă, generate de jurnalistul DAN ANDRONIC care a afirmat în numeroase interviuri și în articole de presă că în alegerile prezidențiale desfășurate în decembrie 2009 s-ar fi implicat unele autorități publice și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, în derularea procesului electoral cu consecința vicierii rezultatului acestor alegeri.</p>\n<p class=\"lf-p\">În concret, acesta a susținut că, în seara zilei de 6 decembrie 2009, la locuința lui GABRIEL OPREA - senator - a avut loc o întâlnire între mai multe persoane ce ocupau funcții publice, printre care i-a indicat pe GEORGE MAIOR - directorul S.R.I., FLORIAN COLDEA - prim-adjunctul directorului S.R.I., LAURA CODRUȚA KÖVESI - procurorul general al României, VASILE DÂNCU, NECULAI ONȚANU - primar al sectorului 2 București și ANGHEL IORDĂNESCU - senator, acreditând versiunea că aceștia ar fi inițiat acte/acțiuni de natură a genera fraudarea rezultatelor alegerilor prezidențiale.</p>\n<p class=\"lf-p\">Sesizarea s-a înregistrat pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică sub numărul 213/P/2017.</p>\n<p class=\"lf-p\">Prin Ordonanța din 24 aprilie 2017 s-a început urmărirea penală in rem cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din Codul penal cu aplic. art. 5 din Codul penal (art. 248 rap. la art. 248^1 din vechiul Cod penal) și la infracțiunea de falsificare a documentelor și evidențelor electorale, prev. de art. 391 alin. (3) și (4) din Codul penal cu aplic. art. 5 din Codul penal [fost art. 62 alin. (3) și (4) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României] și art. 38 alin. (1) din Codul penal, în raport cu starea de fapt reținută în sesizarea din oficiu.</p>\n<p class=\"lf-p\">Parchetul a mai reținut că, prin Hotărârea nr. 39 din 14 decembrie 2009 privind cererea de anulare a alegerilor desfășurate în turul doi de scrutin la data de 6 decembrie 2009, pentru funcția de Președinte al României, formulată de Partidul Social Democrat și Partidul Conservator, Curtea Constituțională a decis respingerea acesteia.</p>\n<p class=\"lf-p\">Din considerentele hotărârii pronunțate de instanța de contencios constituțional rezultă, între altele, că: „(...) examinarea proceselor-verbale întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare nu au relevat existența unei fraude (...), ci a unor erori materiale, respectiv, în unele cazuri, a unor erori aritmetice, care au fost corectate și atestate potrivit legii. (...) cele două tururi de scrutin pentru alegerea Președintelui României din anul 2009 s-au organizat și s-au desfășurat pe fondul unei crize politice, economice și sociale, agravată de instabilitatea guvernamentală a țării (...) atât în turul întâi cât și în turul al doilea de scrutin, au fost semnalate un număr mare de incidente, precum și o exprimare mai accentuată decât cu alte prilejuri, a unei lipse de încredere a cetățenilor în corectitudinea procesului electoral. Acest fapt nu poate fi ignorat, fenomenele arătate fiind generate, în principal, de deficiențele legislației electorale, de natură să genereze insecuritate juridică. Curtea observând în acest sens că, Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României a fost modificată în mod substanțial cu câteva luni înainte de data organizării alegerilor (...) Această modificare ridicând o serie de probleme, dintre care cea mai evidentă vizează respectarea bunelor practici în materie electorală. (...) Se constată, de asemenea, o serie de imperfecțiuni ale legii, astfel cum a fost modificată, de exemplu în ceea ce privește organizarea votării în secțiile speciale (care a generat suspiciuni referitoare la exercitarea unor practici de tipul «turism electoral» sau în ceea ce privește modul de reglementare a intervalului orar în care are loc votarea, fără a se distinge cu privire la străinătate, ceea ce a permis votarea în afara granițelor țării - după ce, în țară, acest proces se încheiase și fuseseră anunțate primele rezultate.</p>\n<p class=\"lf-p\">În acest context, Curtea Constituțională subliniază necesitatea ca întreaga legislație electorală (...) să fie reexaminată (...).</p>\n<p class=\"lf-p\">Observațiile expuse nu sunt însă de natură să determine o altă concluzie decât aceea la care a condus examinarea susținerilor formulate și a probelor prezentate de autorii cererii pentru anularea alegerilor. Frauda invocată constituie, în realitate, așa cum rezultă din aceste probe, o serie de elemente secvențiale care nu au format un fenomen cu vocația de a schimba voința alegătorilor, în sensul unei modificări a atribuirii mandatului (...)“.</p>\n<p class=\"lf-p\">Prin Adresa nr. 5.954 din 09.05.2017 Autoritatea Electorală Permanentă a comunicat parchetului, în format electronic, totalitatea proceselor-verbale întocmite la nivelul secțiilor de votare din țară și străinătate.</p>\n<p class=\"lf-p\">Prin Adresa nr. 370 din 22.05.2017 Serviciul de Telecomunicații Speciale a comunicat parchetului că, pentru turul II al alegerilor prezidențiale din anul 2009 au fost asigurate mai multe tipuri de servicii, respectiv: – de telefonie specială și de comunicații de date necesare Biroului Electoral Central, biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, birourilor electorale județene și ale sectoarelor municipiului București; ... – de comunicații de voce și date tip SMS pentru birourile electorale ale secțiilor de votare; ... – de furnizare comunicații de date securizate între stațiile de prelucrare organizate pe lângă Biroul Electoral Central, biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate, birourile electorale județene și birourile electorale ale sectoarelor municipiului București, pe o rețea privată de arie extinsă; ... – de infrastructură - http, ftp, mail, DNS în cadrul rețelei private; ... – informatice și aplicații - sistem de colectare și validare a datelor transmise prin SMS referitoare la prezența la vot. Au fost colectate date prin SMS de la un eșantion extras de INS format din 2.652 secții de votare și din toate cele 3.359 secții speciale; ... – de asistență tehnică de specialitate pe toată durata desfășurării alegerilor; ... – de informare tip Carte de telefon, pentru birourile electorale. ...</p>\n<p class=\"lf-p\">De asemenea, s-au făcut verificări în evidențele grefei Secției de urmărire penală și criminalistică privitoare la dosarele soluționate având ca obiect infracțiuni săvârșite cu ocazia alegerilor prezidențiale din anul 2009. Aceleași verificări au fost solicitate de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.</p>\n<p class=\"lf-p\">Astfel, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică au fost înregistrate un număr de 15 cauze penale, din care un număr de 11 cauze au avut ca obiect infracțiunea de mită electorală, prev. de art. 264 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2009 privind modificarea și completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, 2 cauze au avut ca obiect infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 248 din vechiul Cod penal, și 2 cauze au avut ca obiect infracțiunea de ultraj, prev. de art. 239 din vechiul Cod penal. În toate aceste cauze s-au adoptat soluții de netrimitere în judecată.</p>\n<p class=\"lf-p\">La nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și al unităților de parchet subordonate au fost înregistrate un număr de 145 cauze penale având ca obiect infracțiunea de mită electorală, prev. de art. 264 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2009 privind modificarea și completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României. În toate aceste cauze, de asemenea, s-au adoptat soluții de netrimitere în judecată.</p>\n<p class=\"lf-p\">Parchetul a mai reținut că probele testimoniale administrate în cursul urmăririi penale au relevat, în mod indubitabil, că persoanele prezente în seara zilei de 6 decembrie 2009 la locuința martorului Oprea Gabriel, respectiv George Maior, Vasile Dâncu, Florian Coldea, Laura Codruța Kövesi, Onțanu Neculai și Iordănescu Anghel, au participat la un eveniment de natură privată, la invitația acestuia, nefiind inițiată nicio operațiune de fraudare/viciere a rezultatelor alegerilor prezidențiale.</p>\n<p class=\"lf-p\">Astfel, depoziția făcută în fața procurorului de către martorul OPREA GABRIEL relevă, între altele, că: „(...) Subliniez încă o dată faptul că a fost o simplă cină, însă datorită mediului exploziv din societate, se poate transforma în orice (...)“ sau depoziția făcută de către martorul DÂNCU VASILE, în sensul că: „(...) toți cei prezenți m-au întrebat despre rezultatele exit-poll-urilor, prin prisma profesiei mele de sociolog, niciunul dintre aceștia nediscutând aspecte plecând de la premisa funcției pe care o dețineau la momentul respectiv, ci, pur și simplu, așa cum am spus anterior, discuții firești, comune, între prieteni. (...) Cred că eu am vorbit cel mai mult dintre persoanele prezente și am încercat să explic cum a fost posibil ca cele 12 procente care făceau diferența în favoarea candidatului Mircea Geoană după primul tur să fie pierdute, astfel că eu am punctat, din punctul meu de vedere, patru momente care au condus la această pierdere (...) Subliniez faptul că asocierea acelei întâlniri cu caracter privat și vicierea rezultatului alegerilor este o pură fantezie și nimic din comportamentul celor prezenți la masă nu trădează niciun fel de amestec al instituțiilor în respectivele alegeri (...)“.</p>\n<p class=\"lf-p\">De asemenea, martorul IORDĂNESCU ANGHEL a susținut, între altele, că: „(...) A fost o cină la care s-a comentat pe seama exit-poll-urilor, respectiv pe teme fotbalistice. Nu mi s-a părut, din discuțiile purtate între persoanele prezente, ceva dubios, ilegal (...)“, iar martorul ANDRONIC DAN a relevat, între altele, că: „(...) Nu am spus și nici nu am nicio dovadă în acest sens că persoanele prezente la acea întâlnire din seara de 6 decembrie 2009 la locuința lui GABRIEL OPREA au participat la vreo operațiune de fraudare, viciere a rezultatelor alegerilor prezidențiale.</p>\n<p class=\"lf-p\">Am precizat și în aparițiile publice că nu am pus în niciun moment în discuție posibilitatea fraudării sau vicierii alegerilor prezidențiale. (...) Repet încă o dată că eu, personal, nu am niciun element concret că persoanele prezente în acea seară participau la un proces de viciere a rezultatului alegerilor. Elementul comun pentru care am fost prezenți în casa lui GABRIEL OPREA în acea seară l-a reprezentat tocmai persoana acestuia (...)“.</p>\n<p class=\"lf-p\">Totodată, din Adresa nr. 370 din 22.05.2017 a Serviciului de Telecomunicații Speciale rezultă că nu au existat interferențe sau intruziuni, de niciun fel, în activitatea desfășurată de acest serviciu, pentru turul II al alegerilor prezidențiale din anul 2009.</p>\n<p class=\"lf-p\">Așadar din coroborarea tuturor probelor administrate, parchetul a conchis că nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi încercat/inițiat de către persoanele nominalizate acte/acțiuni ce ar intersecta sfera ilicitului penal, respectiv ce ar contura textul incriminator al infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din Codul penal cu aplic. art. 5 din Codul penal (art. 248 rap. la art. 248^1 din vechiul Cod penal) și al infracțiunii de falsificare a documentelor și evidențelor electorale, prev. de art. 391 alin. (3) și (4) din Codul penal cu aplic. art. 5 din Codul penal [fost art. 62 alin. (3) și (4) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României].</p>\n<p class=\"lf-p\">De altfel, Curtea Constituțională - așa cum a reținut și parchetul în motivarea ordonanței de clasare - a ajuns la concluzii similare în Hotărârea nr. 39 din 14 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 30 decembrie 2009, prin care a fost respinsă cererea de anulare a alegerilor desfășurate în turul doi de scrutin la data de 6 decembrie 2009 pentru funcția de Președinte al României, formulată de Partidul Social Democrat și Partidul Conservator.</p>\n<p class=\"lf-p\">Instanța de contencios constituțional a reținut în considerentele Hotărârii nr. 39 din 14 decembrie 2009 că, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, „Curtea Constituțională anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situație Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.“ A mai statuat Curtea că: – anularea alegerilor poate să intervină numai în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă; ... –</p></div>", "next": 238988}