a. Implementarea intervenţiilor de prevenţie primară a transmiterii virusului HIV integrat cu alte ITS, mai ales la grupurile cu risc crescut (inclusiv testare şi consiliere voluntară); b. Creşterea rolului şi capacităţii furnizorilor de servicii de sănătate de prima linie de prevenire, diagnostic precoce şi tratament a infecţiilor cu virusul hepatic B, conform competenţelor specifice c. Asigurarea accesului la monitorizare clinico-biologică, a tratamentului antiviral specific pentru pacienţii eligibili, conform ghidurilor naţionale d. Minimizarea riscului biologic ocupaţional la personalul din sistemul medical şi din sistemul de asistenţă socială (inclusiv vaccinare HVB şi acces gratuit la profilaxia postexpunere) e. Creşterea gradului de cunoaştere a profilului epidemiologic al infecţiei HVB şi HVC în populaţia generală sau în anumite grupuri populaţionale prin studii de prevalenţă, cercetări epidemiologice, dezvoltarea registrului naţional al pacienţilor infectaţi cu HVB/HVC OS 2.6. Asigurarea necesarului de sânge şi componente sanguine în condiţii de maximă siguranţă şi cost-eficienţă Serviciile oferite de sistemului naţional de transfuzie sanguină sunt servicii esenţiale pentru asigurarea sănătăţii populaţiei, problemele cheie care stau în faţa sistemului naţional sunt promovarea donării benevole cu asigurarea auto-suficienţei sângelui şi a componentelor sanguine umane, precum şi asigurarea nivelului necesar siguranţă, de securitatea transfuzională prin aplicarea/extinderea sistemelor de management al calităţii pe tot lanţul transfuzional. Deşi s-a îmbunătăţit în ultimii ani, colectarea benevolă rămâne încă o problemă. Pe lângă deficitul de personal şi anumite probleme sau constrângeri specifice legate de colectare şi procesare, sectorul este deficitar la capitolul informatizare şi implicit în ceea ce derivă din aceasta.
\nDirecţii strategice/Măsuri a. Consolidarea parametrilor programatici esenţiali ai sistemului naţional de transfuzie sanguină ● îmbunătăţirea cadrului legislativ/normativ în concordanţă cu cerinţele comunitare şi a procedurilor de operare ● iniţierea procesului de autorizare a instituţiilor din sistemul transfuzional conform cerinţelor comunitare ● întărirea capacităţii de control prin organizarea de programe de instruire pentru inspectorii sanitari de stat precum şi prin elaborarea de norme şi proceduri pentru desfăşurarea inspecţiei în domeniul transfuzional ● dezvoltarea şi implementarea unui sistem informatic unitar (cu bază de date unică) ● îmbunătăţirea capacităţii de raportare şi monitorizare a reacţiilor adverse şi a incidentelor posttransfuzionale ● evaluare periodică a unităţilor de transfuzie sanguină b. Asigurarea unor parametri buni de performanţă în activitatea de colectare şi a autosuficienţei ● implementarea de activităţi/măsuri specifice pentru stimularea comportamentului de donare benevolă al populaţiei şi creşterea numărului de donatori (ex. informativ-educative, dezvoltarea colectei mobile), cât şi pentru fidelizare a donatorilor ● creşterea eficienţei recoltei prin elaborarea protocoale de donare unitare, precum şi monitorizarea concordanţei consumului de reactivi cu numărul de prize efectuate ● întărirea sistemului de recoltare mobilă şi includerea zonelor rurale prin acţiuni de recoltare periodică utilizând mijloacele de recoltare mobilă. c. Dezvoltarea/modernizarea infrastructurii de procesare cu asigurarea standardelor de calitate şi valorificarea superioară a potenţialului de donare prin fracţionarea plasmei (echipamente de testare şi stocare moderne) (vezi OS. 7.1.c). d. Creşterea capacităţii tehnnice a resursei umane ● dezvoltarea unui program naţional de formare profesională - iniţială şi continuă - pentru toate categoriile de personal din domeniu şi compensarea deficitului de resurse umane ● recunoaşterea competenţei de medicină transfuzională ● e-formarea/formarea la distanţă a medicilor de familie privind monitorizarea donatorilor de sânge şi a medicilor prescriptori privind legislaţia în vigoare OG 3. Diminuarea ritmului de creştere a morbidităţii şi mortalităţii prin boli netransmisibile şi reducerea poverii lor în populaţie prin programe naţionale, regionale şi locale de sănătate cu caracter preventiv OS 3.1. Creşterea eficacităţii şi rolului promovării sănătăţii în reducerea poverii bolii în populaţie în domeniile prioritare Dincolo de definiţia clasică conform căreia promovarea sănătăţii este procesul prin care indivizii sunt ajutaţi să-şi crească gradul de control asupra propriei sănătăţi - pentru a şi-o menţine sau îmbunătăţi - este vorba nu doar de o ştiinţa, ci de arta de a cultiva sănătatea individului şi comunităţii prin facilitarea conştientizării, motivării şi construirii abilităţilor necesare care permit adoptarea, schimbarea şi menţinerea unui stil de viaţă, a unor practici favorabile conservării sau recuperării sănătăţii. Domeniul promovării sănătăţii nu serveşte exclusiv reducerii poverii prin boli cronice asupra individului şi societăţii, fiind esenţial pentru atingerea OG1 şi OG2 simultan, dar a fost inclus sub acest obiectiv tocmai pentru a sublinia potenţialul său superior de a contribui la reducerea morbidităţii şi mortalităţii precoce, evitabile prin bolile netransmisibile.
\nDat fiind profilul şi evoluţia defavorabile în populaţia din România a stării de sănătate şi a determinaţilor majori ai bolilor cronice - fumat, consum excesiv de alcool, inactivitatea fizică, dieta deficitară, obezitatea, HTA, hipercolesterolemia, comportamente sexuale la risc, etc. - asigurarea capacităţii şi resurselor necesare pentru implementarea unor intervenţii eficace de informare-educare-conştientizare/comunicare pentru schimbare de comportament (IEC/CSC) este cu atât mai necesară. Intervenţiile de formare şi consolidare a comportamentelor sănătoase la preşcolari şi şcolari sunt demonstrate a fi eficace în păstrarea unei bune stări de sănătate pe tot parcursul vieţii.
\nActualmente, intervenţiile IEC/CSC derulate sunt relativ numeroase, acoperă o gamă largă de teme relevante pentru sănătate, însă au în fond au caracter mai degrabă fragmentat şi punctual şi sunt mai degrabă orientate către conştientizare/informare fără mari şanse de a induce schimbări semnificative de comportament, fiind insuficient adaptate nevoilor în schimbare ale unei o procent în creştere de populaţie care foloseşte facilităţile TIC pentru informare. În plus, sunt insuficient fundamentate pe studii cantitative şi calitative generatoare de informaţii şi evidente, iar rezultatele şi impactul acestora sunt rareori evaluate optimal. Mobilizarea resurselor existente în societate sau comunitate este insuficientă dată fiind cooperarea limitată, mai degrabă neprogramatică cu sectorul neguvernamental, autorităţile publice locale şi media locală şi naţională. Se impune o abordare mai coerentă şi mai eficace în educaţia pentru sănătate/promovarea unui stil de viaţă sănătos.
\nDirecţii strategice/Măsuri a. Creşterea capacităţii de a derula activităţi de promovarea sănătăţii eficace şi eficiente la nivel naţional şi subnaţional ● optimizarea/eficientizarea utilizării resurselor financiare disponibile pentru promovarea sănătăţii, cu definirea de intervenţii bazate pe dovezi, prioritizarea domeniilor de intervenţie într-un Plan naţional multianual integrat ce ţine cont în mod pragmatic de problemele de sănătate majore la nivel naţional şi subnaţional ● asigurarea eficacităţii activităţilor de promovarea sănătăţii prin fundamentarea pe studii cantitative şi/sau calitative a intervenţiilor IEC/CSC, (evaluarea nevoilor, inclusiv adaptarea mesajelor şi canalelor de comunicare la nevoile şi specificul populaţiei şi nivelul actual de dezvoltare al societăţii), mai buna cunoaştere a stării de sănătate şi a determinanţilor bolii şi evaluarea adecvată a rezultatelor imediate/pe termen mai lung ● pregătirea/reprofesionalizarea personalului implicat la nivel central, regional sau local, mai ales în contextul regionalizării b. Creşterea gradului de informare, conştientizare şi responsabilizare a populaţiei printr-un număr de intervenţii IEC/CSC strategic alese, adaptatei vârstei şi nevoilor beneficiarilor pentru reducerea poverii evitabile a bolilor prioritare (de exemplu, promovarea vaccinărilor cu potenţial de prevenire a bolilor cronice, promovarea comportamentelor sănătoase/prevenţie primară pentru boli netransmisibile majore, promovarea sănătăţii orale integrat cu bolile cronice), cu accent pe grupurile vulnerabile şi vârstele tinere; creşterea accesului la informaţia de calitate, inclusiv în mediul online. c. Revizuirea/actualizarea actelor normative privind igiena şcolară şi actualizarea programei de educaţie sănătate de către Ministerul Educaţiei Naţionale pentru implementarea eficace a intervenţiilor vizând promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate la copiii de vârstă şcolară. d. Creşterea rolului şi capacităţii liniei întâi de servicii medicale (medic de familie, asistent medicină de familie, asistent medical comunitar, medic de medicina şcolară) de a identifica riscurile de boli cronice netransmisibile, de a răspunde nevoilor de informare şi consiliere a indivizilor, mai ales a persoanelor cu risc crescut, a celor dezavantajaţi cu formarea furnizorilor de servicii inclusiv prin soluţii e-formare.
\nOS 3.2. Reducerea poverii cancerului în populaţie prin depistarea în faze incipiente de boală şi reducerea pe termen mediu-lung a mortalităţii specifice prin intervenţii de screening organizat Iniţierea în 2011 a programului naţional de depistare precoce a cancerului de col uterin a constituit o necesitate derivată din profilul epidemiologic extrem de nefavorabil al acestei patologii maligne în rândul femeilor din România, anume incidenţa şi mortalitatea de 3 sau 4 ori mai mari decât mediile europene. Un program organizat de screening presupune intervenţii şi măsuri complexe şi o mobilizare masivă şi exemplară a resurselor financiare, umane şi materiale astfel încât să se atingă nivele de performanţă aşteptate conform standardelor europene.
\nFiind relativ la început, programul de screening pentru cancerul de col uterin nu şi-a atins inevitabil gradul de maturitate necesar, însă este nevoie de continuitatea susţinerii financiare pentru derularea activităţilor specifice, dar şi de eforturi de consolidare a diferiţilor piloni programatici şi eventuale reajustări acolo unde este necesar. Principalul obiectiv operaţional este asigurarea unei acoperiri populaţionale adecvate pe durata unui ciclu de screening, conform recomandărilor şi bunelor practici în domeniu. Ministerul Sănătăţii are în plan demararea etapizată a unor proiecte pilot de screening pentru cancerul la sân la femei şi cancerul colo-rectal la ambele sexe.
\nDirecţii strategice/Măsuri a. Creşterea capacităţii de planificare şi coordonare în domeniul controlului cancerului, inclusiv pe componenta de screening (elaborarea unui plan multianual privind activităţile de prevenire/depistare precoce a cancerului, ca parte a Planului naţional integrat de control al cancerului; înfiinţarea unui comitet naţional multidisciplinar multisectorial şi organizarea de grupuri de lucru tematice funcţionale pe domeniile cheie b. Consolidarea programului de screening pentru cancerul de col uterin pentru atingerea în cel mai scurt timp a standardelor minimale de performanţă programatică recomandate la nivel european şi implementarea acestuia pe plan naţional, în paralel cu intervenţiile vizând prevenirea primară a acestei forme de cancer prin vaccinare HPV (vezi OS. 2.2) ● identificarea soluţiilor de compensare a deficitului de capacitate de procesare a volumelor adecvate de probe în laboratoarele de citopatologie ● dezvoltarea aplicaţiei informatice necesare pentru monitorizarea/evaluarea intervenţiei, prin coroborarea cu registrele populaţionale regionale de cancer şi alte baze de date ● revizuirea/elaborarea de ghiduri şi manuale de proceduri; asigurare calităţii/controlul calităţii pe întreg lanţul de servicii de screening ● formarea personalului implicat şi compensarea deficitului de personal de laboratoare prin instituirea meseriei de citotehnician ● mobilizarea beneficiarelor pentru includere şi menţinerea în screening prin conştientizarea adecvată şi susţinută a populaţiei ţintă şi urmărirea cazurilor problemă, în condiţii de asigurare a accesului echitabil al femeilor marginalizate socio-economic, etnic, geografic sau din alte motive ● întărirea activităţii de înregistrare a cancerelor cu baza populaţională în scopul evaluării performanţei programelor de screening - acoperire naţională prin registre regionale de cancer c. Implementarea de proiecte pilot cu bază populaţională pentru dezvoltarea capacităţii tehnice şi organizatorice în domeniul depistării precoce a cancerelor la sân şi colorectal conform ghidurilor europene (2014-2016) şi evaluarea adecvată a acestor intervenţii anterior extinderii pe plan naţional sau subnaţional (2017-2020) OS 3.3. Îmbunătăţirea stării de sănătate mintală a populaţiei Mai ales în condiţiile provocărilor din societatea modernă, promovarea sănătăţii mintale şi prevenirea bolilor mintale se impune a fi avută în vedere pe tot parcursul vieţii individului. O bună sănătate mintală a populaţiei contribuie favorabil la prosperitatea economică a societăţii, dar dincolo de valenţa economică aceasta se constituie într-o valoare în sine, este un drept fundamental al individului asumat prin Pactul European din 2008.
\nAsigurarea sănătăţii mintale a populaţiei presupune accesul la servicii adecvate şi eficace prevenire, tratament şi reabilitare a tulburărilor mintale care să minimizeze numărul celor cu sănătate mintală precară, să îmbunătăţească starea de sănătate a celor deja diagnosticaţi, şi să reducă numărul cazurilor de suicid mai ales la grupurile cu risc crescut.
\nProgramul naţional de sănătate mintală este structurat în două subprograme din care unul vizează profilaxia în patologia psihiatrică şi psihosocială. Politica sectorială a MS are în vedere îmbunătăţirea stării de sănătate mintală a populaţiei, dezvoltarea programelor de prevenire a tulburărilor mintale, diagnosticarea şi tratamentul adecvat al afecţiunilor psihiatrice la nivel comunitar, creşterea capacităţii sistemului de sănătate de a oferi servicii de profil accesibile şi de calitate, dar şi sprijinirea integrării în societate a indivizilor prin colaborări orizontale cu alte instituţii relevante şi promovarea modelelor de bună practică. Bazele sănătăţii mintale sunt puse începând din primii ani de viaţă.
\nPână la 50% din tulburările mintale au debutul în cursul adolescenţei. La 10% până la 20% din tineri, pot fi identificate probleme de sănătate mintală, cu rate mai ridicate în rândul grupurilor populaţionale dezavantajate. Strategia privind sănătatea mintală a copilului şi adolescentului 2014-2020 stabileşte priorităţile şi cadrul de colaborare interinstituţională şi intersectorială pentru atingerea obiectivelor propuse, cu accent pe componenta preventivă şi de diagnostic timpuriu şi pe problematica specifică vârstei (ex. depistarea precoce a tulburărilor din spectrul autist, a abuzului asupra copilului, a depresiei şi riscului de suicid la adolescenţi şi tineri, etc), care sunt menite să vină în întâmpinarea nevoilor identificate la acest grup populaţional important.
\nAstfel, prioritate vor avea: programe care să întărească abilităţile parentale, promovarea pregătirii profesioniştilor implicaţi în sănătate şi educaţie, promovarea aspectelor socio-emoţionale în activităţile curriculare şi extra-curriculare, cât şi în cultura şcolară şi preşcolară; programe de prevenire a abuzului, intimidării şi a violenţei împotriva tinerilor şi a expunerii lor la excluderea socială;
\nDirecţii strategice/Măsuri a. Politica în domeniul sănătăţii mintale fundamentată pe dovezi; generarea şi folosirea evidenţelor de calitate pentru ajustarea intervenţiilor şi serviciilor la nevoile beneficiarilor (ex. copii, vârstnici, etc.) şi în evaluarea rezultatelor şi impactului intervenţiilor realizate asupra populaţiei. b. Creşterea accesului şi a calităţii serviciilor implicate în prevenirea/identificarea/, recuperarea şi menţinerea stării de sănătate mintală, în diagnosticul precoce şi tratamentul persoanelor cu probleme de sănătate mintală (adulţi şi copii): ● elaborarea standardelor de servicii de sănătate mintală, elaborarea/revizuirea ghidurilor de practică şi a protocoalelor adresate specialiştilor din sănătate mintală cu promovarea lucrului în echipe multidisciplinare şi a colaborării între specialişti şi medici de familie ● actualizarea cunoştinţelor tuturor celor implicaţi în prevenirea, identificarea şi tratarea persoanelor cu tulburări mintale, inclusiv a celor din sectorul de educaţie; atragerea, formarea şi motivarea resurselor umane din cadrul serviciilor de psihiatrie inclusiv la nivel de comunitate; revizuirea curriculum-ului de formare universitară şi postuniversitară (rezidenţiat şi formare medicală continuă) a medicilor specialişti, pediatri şi a medicilor de familie ● continuarea activităţilor de reabilitare a sistemului de îngrijiri de sănătate mintală pentru asigurarea unei capacităţii adecvate de diagnostic şi tratament ● respectarea în serviciile publice de sănătate a drepturilor persoanelor diagnosticate cu tulburări psihice c. Diversificare paletei de servicii disponibile prin: ● creşterea rolului serviciilor medicale de prima linie în identificarea şi tratamentul tulburărilor psihice - medicina primară şi asistenţa comunitară şi crearea de mecanisme de îndrumare metodologică a acestora de către specialişti ● dezvoltarea unor servicii de sănătate mintală adaptate nevoilor (servicii pentru copiii ai căror părinţi sunt plecaţi din ţară, pentru persoane diagnosticate cu boli cronice, pentru persoane traumatizate, pentru persoane vârstnice, etc.) şi creşterea accesului la servicii psihologice şi asistenţă de specialitate în sectorul public prin dezvoltarea centrelor de sănătate mintală în comunitate ● dezvoltarea de programe specializate pentru copii cu tulburări psihice (ex. tulburări de spectru autist, ADHD, etc) centrate pe îngrijiri ambulatorii şi în comunitate şi implementarea de intervenţii în unităţile preşcolare şi şcolare, adaptate nevoilor, pentru copii, tineri şi părinţi
\n● dezvoltarea ofertei de servicii alternative şi promovarea modelelor de bună practică în serviciile de sănătate mintală la nivel comunitar, inclusiv cele implementate de ONG-uri ● implementarea de intervenţii de informare-educare-comunicare/comunicare pentru schimbare de comportament pentru promovarea sănătăţii mintale, prevenirea îmbolnăvirii şi a suicidului la grupele de vârstă/populaţiile vulnerabile prin măsuri adaptate nevoilor acestora (copii, adolescenţi, vârstnici) şi combaterea stigmei (campanii naţionale şi locale, ateliere educaţionale, sesiuni de informare), inclusiv cu adoptarea tehnologiilor, soluţiilor şi abordărilor moderne ce au fost validate în practica din alte ţări în promovarea sănătăţii mintale a populaţiei*79), inclusiv elaborarea de materiale de informare, suport metodologic şi/sau standarde de sănătate mintală la locul de muncă pentru angajatorii în sectoarele public şi privat pentru promovarea sănătăţii mintale la locul de muncă.
\nNotă ... ────────── *79) Exemple sunt: instrumentele online pentru auto-screening, E-formarea, telemedicina, servicii bazate pe internet pentru prevenire şi identificarea problemelor copiilor şi adolescenţilor în căutare de ajutor informal online, Telverde pentru asistarea persoanelor cu depresie moderată şi anxietate, etc. ────────── Toxico-dependenţe şi dependenţa de alcool Subprogramul destinat prevenirii şi tratamentului toxico-dependenţelor este instrumentul programatic prin care sunt direcţionate fondurile publice alocate către unităţile spitaliceşti implicate în program (6 în anul 2010) pentru asigurarea accesului consumatorilor de droguri la servicii clinice de specialitate (asigurarea tratamentului de substitutie cu agonişti de opiacee, testarea metaboliţilor şi tratamentul de dezintoxicare), în vederea recuperării beneficiarilor şi reintegrării lor sociale.
\nUn domeniu important din perspectiva sănătăţii mintale, dar nu numai, cu un potenţial de prevenire încă nevalorificat este consumul abuziv de alcool la adult şi adolescent, problemă de sănătate publică ce necesită o atenţie sporită şi definirea unei strategii/plan de măsuri eficace. d. Asigurarea accesului consumatorilor de droguri la servicii integrate medicale sociale pentru inserţie/re-inserţie socială e. Creşterea capacităţii sistemului de a aborda problematica consumului dăunător de alcool prin elaborarea şi implementarea de intervenţii specifice pe componente cheie ale sistemului (ex. servicii de consiliere, detoxificare, integrarea socială pentru consumatorii de alcool) OS 3.4. Protejarea sănătăţii populaţiei împotriva riscurilor legate de mediu Domeniul larg al sănătăţii în relaţie cu mediul este unul complex nu doar din perspectiva tematicii de acoperit, dar şi din cea pluridiciplinarităţii necesare pentru abordarea problematicii specifice la parametrii adecvaţi. Evaluarea riscurilor pentru sănătatea umană asociate poluării factorilor de mediu (ex. din aer, apa, sol, aliment, mediul ocupaţional, radiaţii, s.a.) prin diferiţii agenţi poluanţi şi al efectelor diverşilor stresori de mediu şi climatici constituie un serviciu esenţial pentru sănătatea comunitară. Cunoaşterea hazardurilor şi a riscurilor legate mediu permite prevenirea/minimizarea efectelor pe sănătate pe termen scurt, mediu şi lung şi prezervarea unei stări de sănătate cât mai bune în populaţia generală, inclusiv la grupurile populaţionale cele mai vulnerabile (ex. copiii). Monitorizare şi supravegherea stării de sănătate în relaţie cu poluanţii din mediu, caracterizarea riscurilor şi mai ales comunicarea către populaţie a riscurilor legate de mediu revin în sarcina Ministerului Sănătăţii, prin Institutului Naţional de Sănătate Publică/CNMSRMC*80) în colaborare şi coordonare cu autorităţile sau structurile responsabile de sănătate şi mediu de la nivel subnaţional.
\nNotă ... ────────── *80) Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar ────────── Direcţii strategice/Măsuri a. Corelarea cadrului normativ şi a practicilor naţionale la politica comunitară în domeniul sănătăţii în relaţie cu mediul, în contextul alocării resurselor necesare acestui domeniu important pentru sănătatea, siguranţa şi securitatea individului de orice vârstă b. Întărirea capacităţii tehnice la nivel naţional şi subnaţional de a răspunde adecvat necesităţilor ● formarea personalului pe ariile/temele prioritare legate de sănătatea mediului, sănătatea ocupaţională, siguranţa alimentelor; creşterea gradului de pregătire şi a capacităţii de răspuns la problemele şi ameninţările legate de mediu, inclusiv cele asociate domeniului emergent al schimbărilor climatice ● modernizarea şi dotarea laboratoarelor de sănătate publică ce monitorizează riscul chimic şi radiologic asociat factorilor de mediu (ex. echipamente/aparatură esenţială precum cea de monitorizare a calităţii apei potabile, a expunerii la radiaţii, vezi OS 7.4.a) ● modernizarea şi dotarea unităţilor sanitare pentru a asigura complianţa la standardele şi legislaţia din domeniul protecţiei mediului privind gestionarea adecvată a deşeurilor medicale, complementar creşterii capacităţii tehnice a personalului (vezi OS 7.4.c.) ● o mai bună articulare a cercetării în domeniu la metodologiile de evaluare a riscurilor de calitate disponibile bazate pe abordări epidemiologice dar şi toxicologice şi o cât mai bună armonizare metodologică în plan regional şi global în scopul asigurării unei validităţi, comparabilităţi şi implicit a utilităţii mai înalte a rezultatelor procesului de caracterizare a riscurilor pe sănătate legate de mediu de viaţă şi muncă ● actualizarea/dezvoltarea sistemelor informatice sau informaţionale de suport astfel încât bazele de date ce sunt esenţiale în cercetarea/evaluarea în domeniul sănătăţii şi mediului să fie la îndemâna specialiştilor în domeniu, să fie mai bine valorificate şi corelate cu alte baze de date relevante (ex. cu informaţi socio-economice) pentru creşterea potenţialului şi a capacităţii evaluative în domeniu c. Comunicarea mai eficace a riscurilor pentru sănătate către populaţie şi asigurarea accesului cetăţenilor la informaţii adaptate privind determinanţii sănătăţii/riscurile legate mediu şi măsurile de protejarea a sănătăţii, inclusiv la grupurile vulnerabile şi la expusul ocupaţional. În contextul descentralizării este necesară asigurarea resurselor metodologice şi/sau a asistenţei tehnice de specialitate pentru conştientizarea autorităţilor locale privind problemele din comunităţile lor, identificarea măsurilor de protejare a sănătăţii în relaţie cu mediul ce le stau la îndemână şi pot fi aplicate ţinând cont de responsabilităţile lor legale.
\nOS 3.5. Asigurarea accesului la servicii de diagnostic şi/sau tratament pentru patologii speciale 3.5.1. Boli rare Politica MS în domeniul bolilor rare vizează consolidarea capacităţii sistemului de a oferi servicii de sănătate de calitate pentru pacienţii cu boli rare, un acces cât mai bun în măsura posibilităţilor la produsele medicamentoase orfane (PMO) şi apropierea performanţei sistemului din România de standardele şi recomandările promovate de politica europeană comună şi structurilor europene de profil (de exemplu, EUCERD, Orphanet).
\nLa nivelul anului 2013, intervenţiile specifice din fondurile MS se regăsesc în Programul naţional de tratament pentru boli rare (ex. fenilcetonuria la adulţi), dar şi în Sub-subprogramul de sănătate a copilului - intervenţii ce finanţează screening-ul, diagnosticul şi/sau tratamentul pentru un număr de patologii rare precum: fenilcetonuria, hipotiroidismul congenital, fibroza chistică/mucoviscidoza, intoleranţa congenitală la gluten, alte boli înnăscute de metabolism, imunodeficienţe primare, deficitul auditiv congenital, hemofilie, talasemie).
\nÎn domeniul bolilor rare se doreşte, acolo unde este posibil, promovarea practicii pe bază de evidenţe, precum este cazul tratamentului pacienţilor cu hemofilie cărora o abordare terapeutică corectă le poate asigura o speranţă de viaţă şi o calitate de viaţă asemănătoare populaţiei generale sau ca a celorlalţi pacienţi cu hemofilie din UE. În plus, o terapie corectă contribuie la evitarea costurilor indirecte foarte mari cu managementul morbidităţii secundare, pentru ajutor social sau de handicap, pensie de boală, etc).
\nDirecţii strategice/Măsuri a. Îmbunătăţirea calităţii îngrijirii pacientului cu boli rare pe tot lanţul de îngrijiri ● organizarea serviciilor specifice în cadrul unei reţele funcţionale de centre de competenţă şi de referinţă conform practicii recomandate pe plan european şi definirea mecanismelor de colaborare între acestea ● îmbunătăţirea infrastructurii, prioritar pentru laboratoarele de referinţă, pentru creşterea capacităţii de diagnostic aprofundat, inclusiv pre/post natal ● extinderea utilizării soluţiilor ICT în înregistrarea bolilor rare la nivel naţional şi realizarea registrelor de boli rare, inclusiv registrul de hemofilie (conform OS 6.1. c) ● implicarea serviciilor medicale de prima linie în îngrijirea pacientului cu boli rare şi stimularea colaborării cu serviciile sociale din comunitate şi organizaţiile de pacienţi b. Asigurarea accesului pacienţilor cu boli rare la terapia specifică şi alimente cu destinaţie medicală specială ● identificarea de mecanisme/soluţii de finanţare mai eficace pentru produsele medicamentoase orfane (PMO) în cadrul unei politici transparente de alocare a resurselor disponibile ● revizuirea ghidurilor/protocoalelor de tratament pentru pacienţii cu hemofilie în lumina evidenţelor recente şi a recomadărilor structurilor europene de profil şi regândirea modalităţilor de asigurare a tratamentul specific, fundamentat pe principii de cost-eficacicate, cu implicarea organizaţiilor de pacienţi c. Îmbunătăţirea cadrului metodologic şi a competenţelor tehnice a specialiştilor prin elaborarea de ghiduri de practică, formare continuă, elaborarea de recomandări periodice ale comisiilor de specialitate ale MS de actualizare a planurilor de educaţie ale unităţilor de învăţământ superior pe bază de evidenţe, creşterea gradului de implicare a specialiştilor români în iniţiativele europene şi internaţionale de schimb de informaţii şi între specialişti şi de cercetare. ● elaborarea de protocoale terapeutice temporare, în funcţie de evidenţele disponibile ● definirea unui sistem de \"compassionate use\" a medicamentelor orfane pentru pacienţii cu boli rare, conform recomandării de EUCERD şi în linie cu cerinţele EMEA 3.5.2. Transplant de organe ţesuturi şi celule de origine umană Din 1999 România este reprezentată în Comisia de Transplant a Consiliului Europei, ceea ce a facilitat transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor europene în domeniu. Activitatea de transplant se desfăşoară în cadrul Programului naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine uman, coordonat tehnic de a Agenţia Naţională de Transplant (ANT) - care menţine şi listele de aşteptare pentru diferitele tipuri de transplant - şi derulat prin unităţile sanitare acreditate în condiţiile legii. Cele două sub-programe existente vizează transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană şi transplantul de celule stem hematopoetice periferice şi centrale.
\nActivitatea de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană este una intens consumatoare de resurse, deci şi foarte sensibilă la constrângerile bugetare în contextul resurselor financiare limitate şi a priorităţilor competitive din sănătate, pe lângă limitările legate de acceptabilitatea în rândul populaţiei a donării de organe. Notabil, în perioada recentă s-a înregistrat o creştere considerabilă a numărului donărilor de la subiecţi în moarte cerebrală.
\nDirecţii strategice/Măsuri a. Alinierea cadrului normativ la prevederile comunitare în domeniu, precum şi a celui metodologic la bunele practici şi evidenţele disponibile b. Promovarea în rândul populaţiei a unei atitudini favorabile donării de organe, ţesuturi şi celule de origine umană de la donatori vii, donatori aflaţi în moarte cerebrală sau donatori fără activitate cardiacă c. Consolidarea capacităţii reţelei naţionale de transplant şi susţinerea activităţilor ANT în vederea creşterii accesului nediscriminatoriu al pacienţilor cu indicaţie de transplant la servicii de calitate ● îmbunătăţirea mecanismelor şi procedurilor de monitorizare a calităţii şi siguranţei organelor destinate transplantului ● implementarea unor mecanisme şi proceduri care să permită derularea cu transparenţă maximă a selecţiei receptorilor de organe ● înfiinţarea de bănci regionale de sânge şi de bănci pentru transplantul de celule şi ţesuturi la nivel naţional d. Dezvoltarea/consolidarea registrelor specifice - lansarea şi operaţionalizarea Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Organe; dezvoltarea şi întărirea rolului Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice (RNDVCS) (vezi OS 6.1.c) 4.2. ARIA STRATEGICĂ DE INTERVENŢIE 2: \"SERVICII DE SĂNĂTATE\"
\nOG. 4. Asigurarea accesului echitabil la servicii de sănătate de calitate şi cost-eficace, în special la grupurile vulnerabile Sistemul de servicii de sănătate necesită o reformă structurală. Continuă să existe inechităţi rural-urban în accesul la servicii de sănătate şi în rândul unor grupuri populaţionale vulnerabile. Serviciile de bază la nivelul comunităţilor nu sunt dezvoltate, procesul de descentralizare fiind în egală măsură o oportunitate, dar şi un risc în acelaşi timp. Asistenţa medicală primară, prin transformarea medicilor de medicină generală în medici de familie nu şi-a atins scopul propus în acoperirea cu servicii de sănătate de bază în special în mediul rural, în parte datorită reglementărilor insuficiente şi în permanentă schimbare, a infrastructurii deficitare şi a finanţării limitate care au redus motivaţia absolvenţilor universităţilor de medicină de a opta pentru aceasta specialitate şi de a o practica mai ales în mediul rural, dar şi datorită lipsei unor politici publice care să condiţioneze sau să stimuleze medicii de familie existenţi să desfăşoare o activitate pro-activă în familii şi comunităţi, focalizată pe prevenţie primară, secundară şi terţiară.
\nÎn acest context, există o suprasolictare a asistenţei medicale spitaliceşti, aceasta deţinând o pondere majoritară atât în structura ofertei de servicii de sănătate, şi respectiv a resurselor financiare din sănătate, cât şi în preferinţele populaţiei. Asistenţa medicală ambulatorie de specialitate este insuficient dezvoltată şi presupune în general liste lungi de aşteptare sau costuri suplimentare, directe sau/şi indirecte, pentru pacienţi, pe care mulţi, mai ales populaţia din mediul rural sau anumite grupuri vulnerabile nu şi le permit. Serviciile de recuperare specializate, de exemplu pentru bolile cronice cu prevalenţă în creştere cum sunt bolile cardiovasculare sau neurologice nu sunt suficient dezvoltate, iar spitalele pentru boli acute deservesc în principal şi pacienţii cronici.
\nServicii alternative, la fel de eficace dar mult mai cost-eficiente, cum sunt serviciile de reabilitare, recuperare şi de îngrijiri pe termen lung (de exemplu servicii de îngrijiri la domiciliu sau îngrijiri paliative) sunt insuficient organizate, coordonate, controlate şi finanţate. O politică publică responsabilă centrată pe nevoile pacienţilor va putea promova reducerea infrastructurii de asistenţă medicală cu paturi numai oferind în schimb populaţiei opţiuni de servicii de sănătate alternative, accesibile şi de calitate, dar la costuri semnificativ reduse faţă de serviciile spitaliceşti.
\nÎn mod tradiţional în România, serviciile curative şi mai ales cele spitaliceşti au atras cea mai mare parte a atenţiei decidenţilor şi a alocărilor din sănătate, în detrimentul celor cu caracter preventiv şi raport cost-beneficiu favorabil dovedit în timp. Cel puţin în cazul bolilor cronice, modelul prevalent al îngrijirilor de sănătate este mai degrabă caracterizat pe îngrijirea episoadelor de acutizare a boli decât pe managementul adecvat al bolii prin depistarea cât mai precoce şi îngrijirea recurentă, sistematică şi de calitate pentru reducerea riscului unei evoluţii către forme severe şi complicaţii. Relaţia deficitară dintre medicul de familie şi pacient, barierele de natură economică, educaţională, culturală şi birocraţia medicală sunt factori ce afectează îndeplinirea cu succes a rolului de filtru (\"gatekeeper\") al medicinei de familie. Rezultatul absenţei unei culturi a prevenţiei la nivel de individ dar şi de furnizor de servicii implică o povară mare a bolii în rândul populaţiei şi împovărarea nivelului terţiar de servicii ca urmare a unui traseu neadecvat al pacientului în cadrul sistemului de sănătate.
\nReforma structurală în organizarea, finanţarea şi furnizarea serviciilor de sănătate este cu atât mai justificată de prezentul proces de regionalizare prevăzut în Programul de Guvernare 2013-2016, care promovează echilibrarea regiunilor, dezvoltarea de politici sociale sustenabile care să ofere accesul liber şi egal la sănătate a populaţiei, definirea unei strategii pe termen lung care să combine creşterea eficienţei sectorului de sănătate cu creşterea măsurată (graduală) a finanţării publice cu un puternic impuls de a spori finanţarea privată, inclusiv dezvoltarea asigurărilor private pentru cei care îşi permit şi stabilirea unor măsuri compensatorii pentru cei săraci.
\nAstfel, restructurarea sistemului serviciilor de sănătate este prevăzută pe niveluri de îngrijiri, promovând descentralizarea şi regionalizarea asistenţei medicale, analizând după caz soluţia optimă pentru fiecare componentă, dezvoltarea de servicii de sănătate de bază, accesibile tuturor, de calitate şi cost-eficace, cu accent pe prevenţie şi promovare a unui stil de viaţă sănătos, integrarea asistenţei medicale şi crearea de reţele de îngrijiri şi reorganizarea serviciilor spitaliceşti, punând bazele unui sistem de sănătate care să răspundă echitabil nevoilor de sănătate ale populaţiei şi în special ale populaţiilor vulnerabile.
\nO.S. 4.1. Dezvoltarea serviciilor de asistenţă comunitară, integrate şi comprehensive, destinate în principal populaţiei din mediul rural şi grupurilor vulnerabile inclusiv Roma Dezvoltarea serviciilor de sănătate la nivel comunitar constituie alternativa cost-eficace de asigurare a accesului populaţiei, în special în mediul rural şi a populaţiilor vulnerabile, inclusiv populaţiei de etnie Roma, la servicii de asistenţă medicală de bază, precum şi o condiţie necesară pentru restructurarea serviciilor specializate. În prezent, asistentul medical comunitar şi mediatorul sanitar îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciului public de asistenţă socială*81), fiind necesară o mai bună integrare funcţională a serviciilor medicale şi sociale oferite la nivel comunitar. Iniţiativa Ministerului Sănătăţii prin care s-au înfiinţat profesiile de asistent medical comunitar şi mediator sanitar pentru comunităţile de Romi - ulterior personalul fiind transferat către autorităţile locale, dar încă finanţat de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii - constituie premiza de la care vor fi organizate centre comunitare care să furnizeze servicii de promovare a unui mod de viaţă sănătos, de prevenţie primară, secundară şi terţiară, servicii de îngrijire la domiciliu şi paliaţie, dar şi servicii integrate cu asistenţa medicală primară şi de specialitate şi, după caz, cu asistenţa medicală şcolară, cu serviciile sociale privind reducerea riscului de abandon şcolar şi familial, a riscului de excluziune socială, combaterea abuzului şi neglijării persoanelor vârstnice, combaterea violenţei în familie sau combaterea discriminării persoanelor sărace.
\nNotă ... ────────── *81) Potrivit prevederilor art. 8, alin. 3 din O.U.G. nr. 162/2008. ────────── Măsurile de dezvoltare a serviciilor în comunitate vor fi corelate cu Strategiile naţionale sectoriale cu impact asupra reducerii sărăciei şi promovarea incluziunii sociale.
\nDirecţii strategice de acţiune/Măsuri a. Asigurarea unui cadru legislativ şi instituţional favorabil pentru dezvoltarea şi funcţionarea optimală a serviciilor de asistenţă medicală comunitară, integrate funcţional cu serviciile sociale, adresate cu prioritate populaţiilor vulnerabile din mediul rural, persoanelor Roma, pacienţilor ce necesită servicii de îngrijiri la domiciliu, persoanelor cu dizabilităţi, etc. ● revizuirea legislaţiei primare şi secundare privind organizarea şi funcţionarea serviciilor/centrelor de asistenţa medicală comunitară şi mediere sanitară pentru Roma ● crearea unor mecanisme de colaborare şi coordonarea cu alte structuri guvernamentale şi neguvernamentale ● redefinirea tipurilor de servicii de asistenţă medicală comunitară - cu accent pe servicii preventive în comunitate, mai ales pentru persoane vulnerabile - şi a mecanismelor de colaborare cu serviciile sociale ● elaborarea planului de extindere a serviciilor de asistenţă medicală comunitară (cartare nevoi) şi de formare graduală a furnizorilor de servicii existenţi şi nou-angajaţi ● colaborarea intersectorială pentru facilitarea implementării în vederea sprijinirii măsurilor de dezinstituţionalizare ● diversificarea surselor de finanţare şi atragerea resuselor financiare disponibile pe plan local b. Organizarea de centre comunitare model pentru definirea celor mai bune practici şi extinderea reţelei de servicii de sănătate comunitare la nivel naţional ● identificarea infrastructurii care poate fi alocată centrelor integrate de asistenţă comunitară şi reabilitarea acesteia (vezi O.S. 7.2) sau, după caz, identificarea surselor de finanţare şi construcţia acestora, în paralel cu asigurarea resurselor umane necesare ● asigurarea integrării funcţionale cu asistenţa medicală primară şi cea de specialitate şi serviciile sociale, de educaţie, locuire, ocupare, ect. c. Dezvoltarea capacităţii instituţionale şi tehnice a furnizorilor de servicii comunitare*82):
\nNotă ... ────────── *82) Furnizorii de servicii comunitare reprezintă personalul/specialişti din sectorul public care oferă servicii medicale (asistentul medical comunitar, mediatorul sanitar pentru romi), servicii sociale, de educaţie, de locuire, etc. ────────── ● elaborarea de standarde şi proceduri privind furnizarea de servicii comunitare în sistem integrat şi a instrumentelor de lucru necesare - ghiduri, standarde şi/sau protocoale de practică pe arii prioritare de sănătate sau de colaborare ● elaborarea curriculei de formare a personalului şi implementarea de intervenţii de formare de bază şi perfecţionarea prin educaţie continuă, inclusiv prin soluţii e-formare d. Asigurarea sprijinului şi controlului metodologic de către autorităţile centrale şi regionale de sănătate şi din domeniul serviciilor sociale ● standardizarea metodologiei de evaluare şi evaluarea periodică a funcţionării sistemului de servicii comunitare integrate ● formarea personalului din autorităţile centrale şi locale de sănătate şi asistenţă socială pentru dezvoltarea serviciilor comunitare integrate, cu adecvarea acestora la nevoile comunităţii O.S. 4.2. Creşterea eficacităţii şi diversificarea serviciilor de asistenţă medicală primară Serviciile medicale oferite de medicul de familie valorile şi principiile urmărite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în eforturile la nivel mondial de sprijinire a ţărilor în vederea consolidării sistemelor de sănătate ale acestora, pentru a le face mai echitabile, cuprinzătoare şi corecte*83). Sistemul de asistenţă medicală primară trebuie să devină comprehensiv, accesibil tuturor, coordonat cu celelalte niveluri de îngrijire şi să asigure continuitatea îngrijirilor medicale. Se va pune în special accent pe creşterea calităţii şi eficacităţii serviciilor furnizate la acest nivel, pe evaluarea factorilor individuali de risc, rezolvarea episoadelor acute, dar şi monitorizarea pacienţilor cronici. Mai mult, cadrul legal şi normativ va fi adaptat procesului de descentralizare şi regionalizare, cu noi mecanisme de finanţare, strategii de atragere a resurselor umane, care să asigure practici şi cabinete medicale şi bine coordonate şi monitorizate, dar şi adecvate - cu echipamente şi tehnologii corespunzătoare. Per total, se va avea în vedere implementarea recomandărilor \"Strategia de dezvoltare a asistenţei medicale primare\" (Ministerul Sănătăţii/Banca Mondială, 2012).
\nNotă ... ────────── *83) OMS - Raportul Sănătăţii Mondiale 2008, reiterează angajamentul faţă de îmbunătăţirea stării globale de sănătate, în special pentru cele mai dezavantajate populaţii; se solicită ţărilor să-şi consolideze serviciile medicale primare - ca cea mai eficace, corectă şi cost-eficientă modalitate de organizare a unui sistem de sănătate. Titlul raportului subliniază caracterul urgent al mesajului său: Serviciile medicale primare - acum mai mult decât oricând. ────────── O creştere a accesului la servicii de medicină primară se are în vedere şi prin pilotarea şi dezvoltarea serviciilor de telemedicină în zonele rurale izolate şi asigurarea infrastructurii necesare (conform OS 6.2.b).
\nDirecţii strategice de acţiune/Măsuri a. Asigurarea continuităţii îngrijirilor din asistenţa medicală primară şi integrarea cu serviciile de sănătate comunitare şi cu asistenţa ambulatorie de specialitate ● remodelarea pachetului de servicii de asistenţă medicală primară, cu creşterea ponderii serviciilor de prevenţie primară, secundară şi terţiară pentru adulţi şi copii - inclusiv pentru cei din comunităţi/grupuri vulnerabile - diagnosticul, monitorizarea şi tratamentul precoce al pacientului cronic (ex. HTA, diabet) în comunitate ● redefinirea pachetului de asistenţă medicală primară şi introducerea mecanismelor de plată bazată pe criterii de performanţă ● dezvoltarea de metodologii/standarde pentru asigurarea continuităţii îngrijirilor ● elaborarea metodologiei şi a procedurile de \"parcurs terapeutic\" pentru primele 20 cele mai frecvente patologii ● introducerea unui sistem de colectare şi raportare la nivel de pacient, a tuturor serviciilor furnizate în asistenţa medicală primară şi reducerea birocraţiei excesive (introducerea clasificării WONCA/ICPC-2 acceptată de OMS*84)) Notă ... ────────── *84) World Organization of Family Doctors/Internaţional Classification of Primary Care ────────── ● introducerea auditului clinic în asistenţa medicală primară şi îmbunătăţirea mecanismelor de monitorizare şi control a activităţii de medicină de familie ● asigurarea populaţiei până în anul 2020 cu servicii de sănătate disponibile 24 de ore din 24 în afara spitalului b. Asigurarea distribuţiei teritoriale echitabile a serviciilor de asistenţă primară ● identificarea şi implementarea de intervenţii sustenabile de atragere şi reţinere a medicilor din asistenţa primară în special în mediul rural, cu participarea financiară a autorităţilor locale ● diversificarea formelor de organizare a asistenţei medicale primare şi creşterea capacităţilor în accesarea fondurilor nerambursabile/europene pentru dezvoltarea şi dotarea cabinetelor cu echipament şi tehnologii medicale ● întărirea şi susţinerea serviciilor de asistenţă medicală primară din unităţile şcolare şi de la locul de muncă c. Dezvoltarea continuă a cunoştinţelor şi abilităţilor furnizorilor din asistenţa medicală primară ● revizuirea curriculei de rezidenţiat în medicina de familie pentru dezvoltarea competenţelor privind diagnosticul precoce şi intervenţia timpurie ● revizuirea programei de formare de bază a asistenţilor medicali şi introducerea de calificări/specializări pentru asistenţii medicali ● organizarea de programe de formare/educaţie medicală continuă diversificate, centrate pe nevoile populaţiei şi comunităţilor deservite şi pe aplicarea ghidurilor şi protocoalelor clinice; centrarea programelor de formare pe principalele cauze de mortalitate şi morbiditate
\nd. Consolidarea reţelei de medicină şcolară, ca parte a asistenţei medicale primare adresate copiilor şi tinerilor, atât din mediul urban, cât şi din mediul rural ● revizuirea cadrului de reglementare a medicinei şcolare ● dezvoltarea de standarde, metodologii şi proceduri de lucru unitare ● asigurarea sprijinului şi controlului metodologic de către autorităţile centrale şi regionale de sănătate în domeniul medicinei şcolare ● stabilirea de mecanisme de evaluare a performanţei furnizorilor de medicină şcolară O.S. 4.3. Consolidarea serviciilor ambulatorii de specialitate pentru creşterea ponderii afecţiunilor rezolvate în ambulatorul de specialitate şi reducerea poverii prin spitalizarea continuă Raţionalizarea capacităţii spitalelor a fost iniţiată de Ministerul Sănătăţii prin implementarea Planului naţional 2011-2013 de reducere a paturilor din spitalele publice şi private în contract cu FNUASS. Astfel, au fost reduse un număr substanţial de paturi (de la 129 524 de paturi în 2011 la 123,127 în 2013), România având în 2013 un număr de aproximativ 5.8 paturi la 1000 locuitori, cu valori apropiate de media statelor Uniunii Europene. Totuşi, odată cu reducerea numărului de paturi, nu a fost reconsiderată nevoia de servicii specializate şi creşterea ofertei de servicii ambulatorii în acele zone unde spitalele au fost reduse. Pentru asigurarea accesului populaţiei la servicii medicale specializate, este necesară reorganizarea serviciilor ambulatorii de specialitate.
\nDirecţii strategice de acţiune/Măsuri a. Dezvoltarea reţelei de ambulatorii de specialitate (asistenţă ambulatorie de specialitate, specialităţi paraclinice, servicii de imagistică, laborator, explorări funcţionale) ● integrarea serviciilor spitaliceşti clinice şi a platformelor tehnice de diagnostic ale spitalelor cu serviciile ambulatorii ● redefinirea organizaţională - definirea de planuri de servicii pentru ambulatoriul de specialitate în cadrul planurilor locale de servicii de sănătate ● îmbunătăţirea infrastructurii în ambulatoriu de specialitate, (vezi O.S. 7.2) ● implementarea de soluţii TIC pentru îmbunătăţirea sistemelor de raportare din ambulatorul de specialitate, cu asigurarea interoperabilităţii în cadru sistemul informatic din sănătate b. Creşterea capacităţii personalului medical de a furniza servicii ambulatorii de specialitate în regim integrat cu celelalte niveluri de îngrijiri şi în conformitate cu ghidurile de practică, protocoalele clinice şi procedurile de \"parcurs terapeutic\" pentru primele 20 cele mai frecvente patologii.
\nO.S. 4.4. Îmbunătăţirea accesului populaţiei la servicii medicale de urgenţă prin consolidarea sistemului integrat de urgenţă şi continuarea dezvoltării acestuia Asistenţa medicală de urgenţă s-a dezvoltat în ultimii zece ani în ritm accelerat, coerent şi integrat în asistenţa generală de urgenţă, fiind considerată şi de către populaţie şi de către decidenţii de la nivel central şi local un model de bune practici în cadrul sistemului de sănătate. Asistenţa medicală de urgenţă funcţionează în sistem integrat atât la nivel de prespital (serviciile de ambulanţă şi serviciile de urgenţă deservite de pompieri prin paramedici şi echipele integrate cu medici de urgenţă în cadrul structurii SMURD în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne), cât şi cu spitalele de urgenţă, prin unităţile şi compartimentele de primiri urgenţă, medicii din unităţile de primiri urgenţe asigurând asistenţa medicală de urgenţă şi în prespital prin unităţile integrate cu pompierii în cadrul SMURD.
\nPopulaţia accesează sistemul de urgenţă fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112, fie prin prezentarea direct la unităţile sau compartimentele de primiri urgenţe de la nivelul spitalelor) care răspund nediscriminatoriu, egal şi rapid la solicitări. Menţinerea la acelaşi standard a serviciilor de urgenţă presupune investiţii permanente în resurse umane şi în infrastructură de specialitate la nivel prespitalicesc şi spitalicesc.
\nTotodată este necesară crearea condiţiilor optime de continuare a îngrijirilor pacienţilor veniţi în unităţile de primiri urgenţă şi la nivelul secţiilor de specialitate din spitalele de urgenţă păstrând un nivel calitativ ridicat până la definitivarea îngrijirii pacientului.
\nDirecţii strategice de acţiune/Măsuri a. Funcţionarea asistenţei medicale de urgenţă în regim integrat cu creşterea capacităţii de intervenţie prin: ● programe multianuale de dotare pentru serviciile de ambulanţă şi SMURD (vezi OS 7.3); asigurarea dotării specifice necesare intervenţiilor la accidente colective şi calamităţi; reabilitarea şi dotarea adecvată a unităţilor şi compartimentelor de primiri urgenţe, pentru înlocuirea periodică a echipamentelor depreciate ● reformarea sistemului de dispecerizare şi raţionalizare numărului de dispecerate prin integrarea acestora cu cele din cadrul unităţilor de pompieri şi prin reducerea numărului lor şi regionalizarea dispecerizării ● informatizarea integrală a sistemului de urgenţă de la momentul apelului şi până la momentul internării în spital sau a externării din UPU/CPU a pacientului os 6 ● revizuirea mecanismelor de monitorizare a activităţii din sectorul de urgenţă, precum şi a modului de utilizare a fondurilor alocate din bugetul de stat ● dezvoltarea sistemului de telemedicină şi încurajarea utilizării acestuia la nivel prespitalicesc precum şi la nivel interspitalicesc b. Diversificarea competenţelor personalului medical, paramedical şi operativ implicat în asistenţa de urgenţă, prin: ● dezvoltarea ghidurilor şi a procedurilor standardizate de lucru ● creşterea accesului personalului medical şi paramedical la programe de educaţie medicală continuă şi perfecţionare diversificate şi centrate pe nevoile de dezvoltare ● profesionalizarea dispecerilor din cadrul dispeceratelor integrate pentru gestionarea apelurilor şi a resurselor de intervenţie în mod corect şi eficient. ● înfiinţarea de centre de pregătire şi simulare pentru instruirea personalului din cadrul sistemului de urgenţă.
\nO.S. 4.5. Îmbunătăţirea performanţei şi calităţii serviciilor de sănătate prin regionalizarea/concentrarea asistenţei medicale spitaliceşti În România sunt în prezent 360 de spitale publice (descentralizate către autorităţile locale, cu excepţia spitalelor terţiare care au rămas în jurisdicţia Ministerului Sănătăţii), de la spitale universitare care furnizează servicii terţiare de cel mai înalt nivel localizate în Bucureşti şi în alte şase centre universitare la spitale mici cu două-trei specialităţi sau chiar una singură.
\nExistă de asemenea o mare variabilitate în numărul de personal spitalicesc calificat sau ceea ce priveşte infrastructura şi platformele tehnice de diagnostic şi tratament, şi respectiv în capacitatea spitalelor de a furniza servicii medicale de calitate, cost-eficiente şi sigure pentru pacient. Unele cazuri tratate în spitale (mai ales în spitalele mici) sunt de fapt patologii simple considerate \"spitalizări evitabile\" care ar putea fi îngrijite în ambulatoriu, iar cazurile complicate sunt transferate în mod sistematic către spitalele judeţene şi mai ales către spitalele clinice/universitare.
\nReforma asistenţei medicale cu paturi trebuie să prevadă reevaluarea spitalelor, raţionalizarea lor precum şi revizuirea criteriilor de clasificare a spitalelor, implementarea acestora şi respectiv reorganizarea spitalelor pe niveluri de competenţă care să includă criteriile pentru îngrijirea integrată a pacientului critic şi a cazurilor complexe, cu spitale regionale cu înalt nivel de performanţă - cu personal, infrastructură şi finanţare adecvate. Se impune înlocuirea ofertei de servicii spitaliceşti neperformante cu servicii alternative (spitalizare de zi şi în ambulator) care să ofere continuum-ul de servicii necesar, precum şi consolidarea îngrijirilor pe termen lung cost-eficace (ex. îngrijiri la domiciliu) pe cât se poate la nivel de comunitate.
\nFig. 3. Viziunea asupra reţelei regionale de servicii spitaliceşti*) Direcţii strategice de acţiune/Măsuri a. Revizuirea, aprobarea şi implementarea Nomenclatorului de clasificare a spitalelor pe competenţe (nivel şi categorie de îngrijire pentru asigurarea îngrijirilor optime pentru cazurile de urgenţă precum şi pentru cazurile complexe care nu reprezintă urgenţe) ● definirea structurii de paturi, de personal, a standardelor pentru platformele tehnice ● stabilirea metodologiei de colaborare profesională şi \"patronaj\" tehnic între spitalele clasificate prin Nomenclator (la nivel regional/universitare, judeţean şi local) ● crearea de platforme inter-spitaliceşti pentru folosirea în comun a unor resurse umane şi tehnologice, inclusiv prin continuarea dezvoltării sistemului de telemedicină interspitalicesc şi a celui care conectează spitalele cu prespitalul şi cu sistemul de asigurare a asistenţei medicale primare şi ambulatorii. ● revizuirea/îmbunătăţirea cadrului de reglementare privind transferul interspitalicesc a bolnavilor şi a accesului la tehnologii medicale de diagnostic unice într-un teritoriu b. Asigurarea eficacităţii şi controlul costurilor pachetului de servicii spitaliceşti prin: ● finanţarea din fondurile asigurărilor sociale de sănătate a serviciilor cost-eficace, cu respectarea metodologiei şi procedurilor de \"parcurs terapeutic\" pentru cele mai frecvente 20 de patologii şi asigurarea continuităţii îngrijirilor ● diversificarea surselor de venituri pentru personalul medical din spitale în paralel cu diversificarea competenţelor, atribuţiilor şi responsabilităţilor personalului medical; ● implementarea unui sistem riguros de monitorizare a calităţii serviciilor şi performanţei ● asigurarea controlului şi transparenţei cheltuielilor publice spitaliceşti, odată cu diversificarea surselor de finanţare a serviciilor spitaliceşti şi a formelor de organizare juridică a spitalelor ● elaborarea şi implementarea de standarde de management spitalicesc pe tipuri şi categorii de spitale pentru creşterea performanţei managementului simultan cu creşterea rolului autorităţilor locale în sănătate prin procesul de descentralizare ● creşterea accesului personalului la programe de perfecţionare (a) în conformitate cu ghidurile de practică, protocoalele clinice şi procedurile de \"parcurs terapeutic\"; (b) de planificare, administrare şi management a unităţilor cu paturi ● asigurarea finanţării ţintite în cazul unor afecţiuni a căror tratament este costisitor şi eficient cum ar fi cazurile de infarct, trauma, accidente vasculare cerebrale, etc.
\nc. Dezvoltarea capacităţii spitalelor de a oferi servicii în regim de spitalizare de zi şi creşterea ponderii acestora în oferta de servicii O.S. 4.6. Creşterea accesului la servicii de calitate de reabilitare, paliaţie şi de îngrijiri pe termen lung, adaptate fenomenului demografic de îmbătrânire a populaţiei şi profilului epidemiologic al morbidităţii Sectorul de sănătate trebuie să înceapă să se pregătească pentru amplificarea poverii bolilor cronice pe măsura îmbătrânirii populaţiei ajustându-şi progresiv capacitatea, inclusiv pregătindu-se să răspundă nevoilor. Dincolo de închiderea spitalelor, raţionalizarea capacităţii spitaliceşti înseamnă identificarea şi asigurarea de servicii de îngrijire complete şi complementare, acute, de reabilitare şi recuperare, pentru afecţiuni cronice, care să ofere pacienţilor acces la servicii de calitate adecvate patologiei vârstnicului. Este necesară diferenţierea serviciilor spitaliceşti, dar şi asigurarea continuităţii îngrijirilor până la rezolvarea completă a cazului, cum este cazul recuperării pacienţilor după rezolvarea episodului acut, de exemplu în afecţiunile cardio-vasculare sau neurologice - servicii deficitare în prezent în România. În plus, este necesară derularea unor intervenţii care să sprijine înaintarea în vârstă într-un mod activ şi sănătos. Iniţiativele menite să vină în întâmpinarea nevoilor de servicii de sănătate specifice persoanele cu dizabilităţi, adulţi şi copii, trebuie să se înscrie abordărilor intersectoriale, integratoare vizând această categorie de persoane vulnerabile, conform recomandărilor OMS şi ale Băncii Mondiale.*85) Notă ... ────────── *85) WHO, The World Bank. World Report on Disability. OMS, 2011 ────────── Actuala clasificare a spitalelor va fi completată pentru a defini şi spitalele furnizoare de servicii de reabilitare, recuperare, sau spitalizare de lungă durată pentru afecţiunile cronice. Restructurarea şi raţionalizarea asistenţei medicale cu paturi trebuie să fie abordată sistematic - cu definirea pachetelor de servicii, a costurilor aferente acestora şi a elaborării cadrului de reglementare - dar şi interdisciplinar, în parteneriat cu autorităţile locale şi serviciile specializate de asistenţă socială. Planuri de dezvoltare de servicii de sănătate spitaliceşti, care să includă şi serviciile de reabilitare, recuperare, sau spitalizare de lungă durată pentru afecţiunile cronice şi asistenţa medico-socială vor fi dezvoltate la nivel naţional, regional şi local. Acestea trebuie să considere cu prioritate asigurarea cu resurse umane şi infrastructură adecvată furnizării serviciilor.
\nDirecţii strategice de acţiune/Măsuri a. Dezvoltarea unui Plan naţional pe termen mediu şi lung privind asistenţa medicală de reabilitare, paliaţie şi de îngrijiri pe termen lung - consolidat pe baza planurilor judeţene şi regionale, în funcţie de profilul demografic (în cadrul Planului Consolidat de Servicii de Sănătate) ● revizuirea cadrului normativ privind organizarea, finanţarea şi furnizarea serviciilor medicale de lungă durată ● reorganizarea reţelei de spitale de boli cronice şi asistenţă medico-socială; clasificarea unităţilor de furnizare de servicii medicale de lungă durată în funcţie de nivele şi tipuri de îngrijire, odată cu continuarea reducerii paturilor pentru acuţi la cel mult 4,5 la 1.000 de locuitori până în 2020 ● diversificarea surselor de finanţare, inclusiv prin accesarea de fonduri rambursabile şi nerambursabile sau prin sprijinirea investiţiilor private în construcţia şi dotarea unităţilor care furnizează îngrijiri medicale de lungă durată b. Implementarea Planului naţional privind privind serviciile de reabilitare, paliaţie şi de îngrijiri pe termen lung ● identificarea, reorganizarea şi reabilitarea infrastructurii la nivel judeţean/regional/naţional a spitalelor pentru afecţiuni cronice, a centrelor de reabilitare în funcţie de profilul demografic şi de morbiditate şi în conformitate cu Planul naţional pe termen mediu şi lung privind asistenţa medicală de reabilitare, recuperare de îngrijiri pe termen lung ● creşterea accesului la programe de educaţie medicală continuă şi perfecţionare diversificate şi centrate pe nevoile de dezvoltare, precum şi pe nevoile pacienţilor deserviţi ● dezvoltarea şi implementarea de standarde de organizare şi funcţionare, ghiduri de practică şi proceduri de \"parcurs terapeutic\" ● dezvoltarea de mecanisme, standarde sau proceduri de lucru interinstituţionale, care să asigure un răspuns integrat şi eficace privind reabilitarea adulţilor şi copiilor cu dizabilităţi O.S. 4.7. Crearea de reţele de furnizori de asistenţă medicală la nivel local, judeţean şi regional Fragmentarea serviciilor de sănătate reprezintă una dintre marile probleme actuale ale sistemului de sănătate, cu impact negativ atât asupra accesului populaţiei la servicii de sănătatea adecvate nevoilor, cât şi asupra costurilor pentru sistemul de sănătate, de multe ori serviciile rambursate din bani publici fiind dublate inutil pentru acelaşi caz (de exemplu investigaţii paraclinice repetate la intervale foarte scurte de timp, efectuate la diferite nivele de îngrijiri), sau pacienţii accesând direct serviciile de urgenţă prespitaliceşti şi spitaliceşti costisitoare pentru afecţiuni minore, datorate lipsei unor alternative de servicii de sănătate adecvate şi în acelaşi timp cost eficiente.
\nEste necesară crearea la nivel local, judeţean şi regional de reţele de furnizori de îngrijiri medicale, diferenţierea şi integrarea serviciilor furnizate în centrele comunitare, asistenţa primară, centrele multifuncţionale şi ambulatoriile de specialitate, spitalele pe categorii de servicii, aşa cum au fost enunţate anterior. O astfel de abordare centrată pe nevoile pacienţilor va produce la nivel naţional un mai bun control al costurilor, transparenţă şi predictibilitate. Iar o bună coordonate şi un management integrat şi performant al furnizorilor de servicii de sănătate la nivel judeţean constituie premizele unui sistem de sănătate care aşează pacientul în centrul preocupărilor sale.
\nDirecţii strategice de acţiune/Măsuri: a. Coordonarea îngrijirilor de sănătate prin asigurarea unor trasee optime pentru pacienţi, pe categorii de afecţiuni ● implementarea procedurilor de \"parcurs terapeutic\" pentru primele 20 cele mai frecvente patologii ● crearea de reţele funcţionale de furnizori de servicii de sănătate la nivel local, judeţean şi regional, cu accent preponderent pe serviciile ambulatorii şi concentrarea unităţilor cu paturi la nivel judeţean şi regional ● stabilirea reţelelor regionale de referinţă între spitalele de diferite categorii de competenţa astfel încât la nivel regional, luând ca ţintă cele 8 regiuni de dezvoltare, să existe un centru de referinţă de grad IA şi cel puţin două de nivel IIA în conformitate cu clasificarea spitalelor pentru îngrijirea cazurilor critice şi complexe ● dezvoltarea serviciilor de telemedicină pentru asigurarea accesului populaţiei, în special a populaţiei din mediul rural şi din comunităţi izolate la servicii medicale de calitate b. Asigurarea unui management performant a serviciilor de sănătate descentralizate şi creşterea capacităţilor locale, judeţene şi regionale în gestionarea serviciilor de sănătate integrate (vezi OS 5.1.b) 5. ARIA STRATEGICĂ DE INTERVENŢIE 3: \"MĂSURI TRANSVERSALE PENTRU UN SISTEM DE SĂNĂTATE SUSTENABIL ŞI PREDICTIBIL\"- DOMENII PRIORITARE OG 5. Un sistem de sănătate inclusiv, sustenabil şi predictibil prin implementarea de politici şi programe transversale prioritare O.S. 5.1. Întărirea capacităţii administrative la nivel naţional, regional şi local şi comunicarea schimbării Creşterea performanţei sistemului de sănătate presupune o îmbunătăţire a capacităţii structurilor de conducere la toate nivelurile precum şi redefinirea domeniului de competenţe la nivelul Ministerului Sănătăţii şi al structurilor de conducere la nivel regional şi local. Elaborarea politicilor şi luarea deciziilor trebuie să fie bazată pe dovezi şi pe informaţii cu privire la starea de sănătate şi serviciile de sănătate. Este necesară o mai mare transparenţă în luarea deciziilor şi cu privire la performanţa serviciilor de sănătate.
\nAsigurarea capacităţii de control a Ministerului Sănătăţii pe domeniul de competenţă se realizează în mod independent, imparţial şi transparent prin exercitarea activităţii inspecţiei sanitare de stat. Acesta asigura calitatea şi coerenţa controalelor la toate nivelurile prin identificarea riscurilor la adresa sănătăţii publice, managementul riscului prin identificarea, evaluarea, analizarea şi supravegherea riscului în scopul minimizării sau eliminării acestuia, precum şi comunicarea riscului către factorii interesaţi.
\nActivitatea de monitorizare/supraveghere a stării de sănătate şi a determinanţilor principali - socio-economici, comportamentali individuali, de mediu sau legaţi de accesul la şi calitatea la serviciilor - este esenţială pentru cât mai bună cunoaştere a poverii bolilor cronice în populaţie şi fundamentarea politicilor naţionale, regionale şi locale de profil pe evidenţe şi dovezi. Aceasta activitate este în sarcina Ministerului Sănătăţii, a Institutului Naţional de Sănătate Publică/Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar, a structurilor de specialitate de la nivel regional şi local şi a autorităţilor locale. Monitorizarea şi raportarea indicatorilor comunitari de sănătatea care fac parte din seturile de indicatori comuni europeni constituind o obligaţie pentru structurile naţionale de profil din sănătate.
\nDirecţii strategice de acţiune/Măsuri: a. Creşterea capacităţii de elaborare şi implementare a politicilor de sănătate bazate pe dovezi şi promovarea unui management mai performant al sistemului de sănătate la nivel naţional: ● creşterea capacităţii de analiză şi prognoză, de planificare şi management strategic ● analiza şi revizuirea responsabilităţilor şi atribuţiilor instituţiilor publice din sănătate la toate nivelurile sistemului de sănătate şi recrutarea/dezvoltarea personalului conform atribuţiilor redefinite; ● introducerea bugetării pe programe în sectorul de sănătate pentru asigurarea predictibilităţii şi sustenabilităţii finanţării; monitorizarea şi evaluarea a modului în care finanţarea asigura îndeplinirea obiectivelor propuse ● revizuirea programelor naţionale de sănătate pentru îmbunătăţirea structurii, managementului şi funcţionării, monitorizării şi evaluării performanţelor programelor naţionale de sănătate şi o mai bună prioritizare a alocării resurselor (acoperirea cu prioritate a nevoilor celor mai vulnerabili, a intervenţiilor cu caracter preventiv/depistare precoce pe domeniile prioritare de sănătate); evaluarea anuală a eficacităţii şi performanţei programelor de sănătate ● creşterea capacităţii de planificare şi management strategic la nivel central, regional şi local, inclusiv în vederea sprijinirii politicii de regionalizare a serviciilor de sănătate menită să asigure continuitatea şi integrarea acestora într-un sistem performant, cost-eficient şi capabil să furnizeze servicii sigure şi de calitate
\nO.S. 5.2. Implementarea unei politici sustenabile de asigurare a resurselor umane în sănătate Existenţa unui personal bine pregătit şi motivat este o condiţie esenţială pentru asigurarea unor servicii de calitate. În ultimii ani a existat o tendinţă de migrare a personalului medical spre alte ţări, datorită atracţiei unor condiţii mai bune de muncă, de venit sau recunoaştere profesională. Sustenabilitatea resurselor umane în sănătate se poate asigura prin politici de retenţie care să vizeze acordarea unor stimulente financiare şi îmbunătăţirea perspectivelor de evoluţie profesională a personalului medical. Complementar sunt necesare stimulente pentru cei care practică în zone defavorizate sau în specialităţi deficitare, iar capacităţile de formare a personalului vor trebui să fie adecvate la nevoia de specialişti a sistemului de sănătate.
\nDirecţii strategice de acţiune/Măsuri: a. Dezvoltarea cadrului strategic şi normativ pentru optimizarea resurselor umane din sănătate, atât din aria serviciilor clinice cât şi din cea a sănătăţii publice ● analiza situaţiei personalului din sănătate (existent, deficit, prognoze nevoie în profil teritorial şi pe tipuri de personal, etc. şi definirea unei strategii/plan de dezvoltare a resurselor umane din sănătate, elaborată în colaborare cu asociaţiile profesionale, structurile sindicale, instituţii implicate în formarea iniţială şi/sau continuă, ministere sau alte structuri relevante ● identificarea şi implementarea - inclusiv cu implicarea autorităţilor locale - de strategii sustenabile de atragere şi retenţie a medicilor şi asistenţilor medicali în sistemul de sănătate românesc mai ales în specialităţile şi zonele deficitare, precum:
\nNotă ... ────────── *88) Banca Mondială, Analiză funcţională a sectorului de sănătate din România; Raport Final, Aprilie 2011 *89) Regiunea OMS Europa *90) 18% în România, comparativ cu 41% în Bulgaria şi 28% în Polonia ────────── Este necesară o strategie pe termen lung pentru sectorul de sănătate pentru asigurarea finanţării sustenabile a acestuia; în direcţiile strategice propuse este necesar să se combine un plan de acţiune pentru a mări eficienţa sectorului de sănătate cu introducerea unor măsuri mai performante pentru controlul costurilor, o creştere sustenabilă a finanţării publice şi definirea unui cadru de reglementare care să stimuleze forme de finanţare privată în sănătate, respectiv dezvoltarea asigurărilor private, a conturilor individuale de sănătate pentru cei care îşi permit, pe de o parte, dar şi stabilirea unor măsuri compensatorii pentru cei săraci, pe de altă parte.
\nDirecţii strategice de acţiune/Măsuri: a. Creşterea sustenabilă a veniturilor destinate sănătăţii ● elaborarea cadrului normativ pentru introducerea pachetului suplimentar de servicii de sănătate, a măsurilor privind cota în care asigurările private de sănătate - crearea de conturi individuale de sănătate care pot fi deductibile, crearea cadrului pentru dezvoltarea formelor private de asigurare în sănătate, elaborarea cadrului normativ pentru schimbarea statutului spitalelor, prin posibilitatea ieşirii lor din categoria instituţiilor bugetare şi organizării ca fundaţii non-profit sau entităţi economice, pentru a le permite să aibă o structură mai flexibilă, să se organizeze după principii manageriale, pe criterii de eficienţă şi performanţă ● elaborarea cadrului normativ pentru dezvoltarea parteneriatului public-privat în sănătate b. Creşterea accesului financiar la servicii de sănătate odată cu diversificarea serviciilor de sănătate furnizate persoanelor/grupurilor vulnerabile, neasigurate: ● introducerea unui pachet minimal de servicii de sănătate, inclusiv şi diversificat pentru grupurile vulnerabile/neasigurate ● restructurarea programelor naţionale de sănătate, a intervenţiilor cu cost-eficacitate scăzută şi reorientarea lor către intervenţii bazate pe dovezi ● implementarea de campanii de informare/educare asupra drepturilor la serviciile de sănătate, în special în rândul grupurilor vulnerabile, precum şi a beneficiilor diferitelor tipuri de asigurări c. Revizuirea sistemului de finanţare şi rambursare a serviciilor de sănătate şi controlul costurilor: ● actualizarea conturilor naţionale de sănătate ● elaborarea metodologiilor de cost şi costificarea serviciilor de sănătate pe categorii de servicii/furnizori de servicii ● introducerea de mecanisme de plata bazate pe performanţă, cu stimularea serviciilor de prevenţie primară şi secundară şi identificarea în sistemului sistemului de asigurări sociale de sănătate de resurse financiare suplimentare pentru accesul la medicamente gratuite a unor grupuri vulnerabile (definite pe bază de criterii de eligibilitate revizuite) ● revizuirea contractelor de furnizare a serviciilor spitaliceşti şi implementarea de mecanisme de plată care să valorizeze abordarea prin reţele funcţionale de furnizori de servicii de sănătate la nivelul unui bazin populaţional, prin implementarea procedurilor de \"parcurs terapeutic\" începând cu cele mai frecvente patologii d. Implementarea unui control riguros al cheltuielilor publice, odată cu introducerea de măsuri pentru reducerea plăţilor informale:
\n● îmbunătăţirea sistemului informaţional/informatic pentru creşterea capacităţii departamentului financiar/contabil a MS, în paralel cu dezvoltarea resurselor umane şi introducerea de instrumente standardizate de monitorizare şi control ● creşterea capacităţii de audit intern a MS ● stabilirea cadrului de reglementare şi definirea/implementarea unui sistem de audit funcţional al furnizorilor de servicii de sănătate publici şi privaţi, bazat pe stimulente şi penalităţi şi prevenirea şi controlul creanţelor furnizorilor de servicii spitaliceşti ● creşterea transparenţei cheltuirii fondurilor publice pe judeţe/regiuni, prin rapoarte anuale elaborate de CNAS şi MS ● revizuirea legislaţiei în privinţa plăţilor directe şi implementarea de campanii locale de informare a populaţiei privind serviciile de sănătate la care au dreptul fără plată, nivelul coplăţilor şi a altor plaţi directe (oficiale), precum şi a instituţiilor unde se pot adresa în cazul plaţilor informale, a condiţionării serviciilor prin plăţi informale. e. Creşterea ponderii asigurărilor suplimentare de sănătate şi dezvoltarea parteneriatului public-privat în sănătate - definirea de opţiunilor de politică publică privind dezvoltarea asigurărilor private, elaborare şi implementare cadru normativ cu asistenţă din partea organizaţiilor internaţionale şi implicarea partenerilor locali O.S. 5.4. Asigurarea şi monitorizarea calităţii serviciilor de sănătate publice şi private Pe fondul reformelor de după 1990, capacitatea instituţională şi mecanismele de control la nivelul sistemului de sănătate nu s-au dezvoltat suficient. Astfel, practica medicală s-a liberalizat în special la nivelul asistenţei primare şi ambulatorii, teritorializarea a fost înlocuită cu principiul liberei alegeri a furnizorului de servicii, competenţele între niveluri de asistenţă şi tipuri de furnizori au fost incomplet delimitate, fiind posibile duplicarea serviciilor, accesul preferenţial către spital/servicii de urgenţă, sau accesul la tehnologii înalte pe criterii discutabile, în detrimentul echităţii, calităţii şi eficienţei.
\nPentru furnizorii de servicii de sănătate, monitorizarea calităţii nu este o preocupare sistematică. De exemplu, identificarea, analiza, controlul şi monitorizarea riscului infecţios întra-spitalicesc înregistrează încă deficiente semnificative. Raportarea infecţiilor nosocomiale sau a incidentelor/accidentelor cu risc infecţios ocupaţional este deficitară. Măsurile de restrângere a auto-administrării şi a abuzului de antibiotice sunt insuficient promovate şi investigate, iar supravegherea/monitorizarea fenomenului de rezistenţă la antibiotice este de mult timp suboptimală.
\nÎn acest context este cu atât mai necesar ca resursele limitate ale sistemului de sănătate - în special fondurile publice - să fie direcţionate către servicii de sănătate performante şi de calitate şi să fie utilizate cât mai eficient.
\nDirecţii strategice de acţiune/Măsuri: a. Implementarea de mecanisme de asigurare a calităţii (pe niveluri de asistenţă medicală şi categorie de furnizori de servicii de sănătate) şi acreditarea furnizorilor publici şi privaţi de servicii de sănătate. ● creşterea capacităţii instituţionale pentru evaluarea/promovarea calităţii şi a medicinei bazate pe dovezi în politicile de sănătate ● îmbunătăţirea sistemului de reglementare a calităţii, revizuirea cadrului de reglementare privind evaluarea furnizorilor şi acreditarea tuturor unităţilor cu paturi ● implementarea unei proceduri pentru elaborarea şi actualizarea ghidurilor clinice, elaborarea; dezvoltarea şi actualizarea de ghiduri de practică, protocoale clinice pe niveluri de asistenţă medicală şi proceduri de \"parcurs terapeutic\"; monitorizarea unitară/standardizată a implementării pentru reducerea variabilităţii de practică la furnizorii de servicii de sănătate în contract cu FNUASS ● dezvoltarea unui sistem funcţional, instituţionalizarea evaluărilor de performanţă cu accent pe calitate şi control a calităţii serviciilor oferite de către furnizorii de servicii de sănătate de la toate nivelurile de îngrijiri ● implementarea conceptului/sistemului de guvernanţă clinică ● introducerea de mecanisme management al calităţii furnizorilor de servicii de sănătate publici şi privaţi (monitorizarea calităţii, îmbunătăţirea calităţii cu accent pe continuitatea îngrijirilor, pe relaţia medic-pacient şi pe comunicarea între profesionişti şi respectarea drepturilor pacientului) ● dezvoltarea la nivel central şi local a capacităţii de monitorizare şi de evaluare a performanţelor furnizorilor de servicii de sănătate şi a procedurilor unitare/standardizate de analiza şi răspuns la abaterile de la standardele minimale ● implementarea unui mecanism în monitorizarea şi evaluarea furnizorilor de servicii de sănătate ● definirea şi implementarea unui nomenclator privind dispozitivele şi materialele medicale ● implementarea un mecanism formal care să garanteze implicarea pacienţilor/asociaţiilor de pacienţi şi reprezentanţilor societăţii civile în problema calităţii este auzită şi că se ţine cont de gradul lor de satisfacţie; realizarea de analize/studii periodice privind satisfacţia/opinia pacienţilor şi populaţiei asupra furnizorilor serviciilor de sănătate b. Creşterea gradului de siguranţă a pacientului şi a calităţii serviciilor medicale în unităţile sanitare prin: ● introducerea evaluărilor de rutină ale performanţei (evaluări ale calităţii axate pe rezultate) la toate nivelurile de îngrijire pe baza unor protocoale de evaluare a performanţei pe niveluri de îngrijire (AMP, centre de tratament ambulatoriu şi spitale); definirea şi implementarea unei scheme de audit tehnic care să includă stimulente şi penalităţi
\n● implementarea la nivel naţional a conceptului de siguranţă a pacientului precum şi a instrumentelor/procedurilor aferente, bazate pe evidenţele/bunele practici internaţionale (OMS, UE) ● elaborarea şi implementarea unui plan strategic naţional cuprinzând măsuri specifice pentru îmbunătăţirea siguranţei pacientului identificarea priorităţilor clinice şi de management organizaţional privind siguranţa pacientului, dezvoltarea culturii organizaţionale a siguranţei pacientului prin implicarea structurilor de calitate de la nivelul unităţilor sanitare, dezvoltarea şi implementarea programelor de raportare, investigare şi învăţare din evenimente adverse, dezvoltarea de programe de educaţie şi formare în siguranţa pacientului pentru personalul medical, dezvoltarea de campanii de informare şi implicare a pacienţilor în îmbunătăţirea siguranţei serviciilor medicale, dezvoltarea programelor de cercetare a siguranţei pacientului ● revizuirea şi îmbunătăţirea cadrului de reglementare privind implementarea studiilor clinice pe subiecţi umani efectuate în sectorul de sănătate din România, în linie cu politica comunitară şi standardele de bună practică în domeniu ● îmbunătăţirea cadrului de reglementare privind controlul infecţiilor intra-spitaliceşti şi modalităţile de aplicare a precauţiunilor universale (de exemplu, printr-o linie bugetară dedicată în bugetul unităţii sanitare, dar nu numai) ● întărirea capacităţii de monitorizare şi evaluare la nivel central şi/sau local pe domeniile infecţiilor nosocomiale şi al antibioticorezistenţe, inclusiv formarea şi evaluarea personalului medico-sanitar, schimbul de informaţii şi colaborarea metodologică în cadrul reţelei EARS-Net, studii de precum cele de tip santinelă, etc. ● modernizarea infrastructurii şi a circuitelor din spitalele, mai ales la nivelul blocurilor operatorii şi a secţiilor de terapie intensivă şi postoperator (vezi OG 7.) ● informarea-educarea populaţiei împotriva abuzului de antibiotice O.S. 5.5 Dezvoltarea şi implementarea unei politici a medicamentului bazate pe dovezi care să asigure accesul echitabil şi sustenabil al populaţiei la medicaţie OMS consideră că accesul populaţiei la medicamente esenţiale este parte a drepturilor omului cu referinţă directă la domeniul sănătăţii. Ca şi alte ţări, România are dificultăţi în formularea unei politici a medicamentului optimizate, numeroase deficienţe fiind persistente de mulţi ani, în timp ce impactul potenţial asupra sustenabilităţii întregului sector este important.
\nStrategia sectorială vizează revizuirea periodică a listei de medicamente conform reglementărilor comunitare în domeniu, în paralel cu dezvoltarea cadrului legal şi instituţional, precum şi a capacităţii de evaluare a tehnologiilor medicale (HTA). Se impune şi o mai bună partajare a riscurilor între sistemul plătitor şi companiile farmaceutice printr-o mai strânsă cooperare dintre sectorul public şi privat şi un cadru de reglementare adecvat. Direcţiile strategice avute în vedere de către autorităţile de sănătate naţionale sunt consistente cu Raportul NICE Internaţional*91) şi recomandările organismelor internaţionale, acestea constituind o parte importantă a reformei din sectorul de sănătate. Educarea populaţiei legat de consumul de medicamente şi comportamentul prescriptiv al furnizorilor de servicii adecvate vin în sprijinul susţinerii implementării unei politicii a medicamentului şi dispozitivelor medicale cât mai adecvate nevoilor şi resurselor existente.
\nNotă ... ────────── *91) Ruiz F, Lopert R, Chalkidou K. România: Raport final şi recomandări: următoarele masuri, NICE Internaţional. Ianuarie 2012 ────────── Direcţii strategice de acţiune/Măsuri: a. Îmbunătăţirea politicii în domeniul medicamentului, a mecanismelor de decontare/plată şi monitorizare ● Dezvoltarea unei politici naţionale integrate şi sustenabile privind medicamentele şi revizuirea listei de medicamente compensate/ajustare de preţuri în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pe baza criteriilor de eficacitate şi cost-eficienţă ● Implementarea sistemului de evaluare a tehnologiilor medicale (HTA) ca un criteriu primordial de decontare a medicamentelor în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, pentru asigurarea cost-eficacităţii intervenţiilor finanţate din surse publice, odată cu dezvoltarea capacităţii de HTA la nivel central ● Diversificarea sistemului de decontare/coplată a medicamentelor prescrise în ambulatoriu pentru creşterea accesului la medicamente ● Introducerea şi consolidarea evaluări obligatorii ale impactului asupra bugetului, reglementarea participării companiilor producătoare de medicamente şi tehnologii medicale şi utilizarea mecanismelor de partajare a riscurilor (AIR) şi reglementari cost- volum pentru toate medicamentele noi pentru care se estimează costuri ridicate sau o utilizare crescută ● Revizuirea bi-anuală a preţurilor de referinţă a medicamentelor ● Monitorizarea comportamentului de prescriere al medicilor b. Introducerea campaniilor de conştientizare a consumatorilor cu privire la siguranţa şi calitatea medicamentelor generice, la costurile reale ale medicamentelor şi la posibilităţile consumatorilor de a face economii în farmacii prin alegerea medicamentelor generice;
\nO.S. 5.6. Promovarea cercetării şi inovării în sănătate România a cheltuit în anul 2011 0.5% din PIB pentru cercetare-dezvoltare (Eurostat), acest procent fiind cel mai redus între statele membre UE (cu excepţia Ciprului). Nu sunt disponibile informaţii despre cheltuiala pentru cercetarea în sănătate. Dincolo de finanţarea precară, există numeroase alte probleme ale cercetării în sănătate, legate de vizibilitatea sănătăţii ca prioritate de cercetare, de adecvarea priorităţilor de cercetare definite, de transferul şi utilizarea efectivă a rezultatelor cercetării în practica medicală, de capacitatea instituţională existentă pentru cercetare, precum şi de complexitatea procesului de acreditare pentru cercetare, cel puţin pentru entităţile non-publice.
\nDincolo de activitatea de cercetare recunoscută formal, la nivelul sistemului de sănătate există nevoi multiple de evaluare a stării de sănătate, a riscurilor pentru sănătate (prevalenţă, tendinţe), a eficacităţii şi eficienţei intervenţiilor în domeniul sănătăţii (de exemplu a programelor naţionale de sănătate), cât şi a serviciilor de sănătate (consum necesar, consum realizat, calitate, impact asupra stării de sănătate etc). Aceste dimensiuni sunt parţial acoperite de priorităţile naţionale de cercetare şi îndeplinite într-o măsură insuficientă prin proiectele de cercetare. Pe de altă parte, sistemul de sănătate nu deţine în prezent capacitate instituţională suficientă şi/sau mecanisme pentru îndeplinirea acestor activităţi.
\nPe termen mediu şi lung, se impune ca România să investească mai mult şi mai adecvat în cercetare şi inovare, pentru o, având în vedere că cercetarea şi inovarea contribuie în general nu doar la o sănătate mai bună ci şi la prosperitate şi la calitatea vieţii mai înalte, precum şi la obţinerea de bunuri publice globale. De altfel cercetarea şi inovarea constituie priorităţi marcante în cadrul Strategiei Europa 2020, dat fiind rolul lor în promovarea unei creşteri inteligente, durabile şi favorabile incluziunii\". În lista priorităţilor de cercetare din România sănătatea ocupă un loc important, ceea ce conduce la creşterea în mai mare măsură a gradului de competitivitate în acest sector. În cadrul viitoarei Strategiei Naţionale de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020 (SNCDI 2020) domeniile de cercetare în domeniul medical se regăsesc în cadrul priorităţilor naţionale, în arii tematice relevante din perspectivă naţională şi europeană eligibile şi pentru finanţare din fonduri UE. În acelaşi timp, sănătatea constituie unul din cele patru domenii de prioritate publică pentru ciclul strategic 2014-2020, alături de patrimoniu, identitate culturală şi tehnologiile noi şi emergente. Drept consecinţă, domeniul sănătăţii este perfect integrat în cadrul mai multor programe de cercetare din viitorul Plan Naţional CD&I 2014-2020, principalul instrument de implementare pentru SNCDI 2020.
\nDirecţii strategice de acţiune/Măsuri: a. Dezvoltarea capacităţii de cercetare, dezvoltare, inovare pentru sectorul de sănătate vizând rezultate ce ar putea fi integrate în practică ● atragerea, menţinerea şi susţinerea cercetătorilor români implicaţi în proiecte naţionale şi/sau internaţionale din sănătate ● dezvoltarea infrastructurii instituţionale de cercetare în sănătate în poli de excelenţă în cercetare/structuri instituţionale competitive pe piaţa cercetării/constituirea/promovarea de clustere având ca obiectiv principal dezvoltarea de mecanisme formale de transfer al rezultatelor cercetării în practica medicală (baze de date, platforme, parteneriate) ● studii de evaluare a implementării protocoalelor clinice b. Dezvoltarea cercetării în sănătate publică şi servicii de sănătate, pentru elaborarea de politici de sănătate bazate pe evidenţe: ● lansarea planului de cercetare sectorial coordonat de Ministerul Sănătăţii şi derulat prin intermediul Academiei de Ştiinţe Medicale, pentru a elabora şi implementa planuri multianuale privind priorităţile de cercetare aplicativă în sănătate publică şi servicii de sănătate ● dezvoltarea capacităţii de cercetare populaţională a institutelor specializate din sistemul de sănătate, cercetări care să fundamenteze intervenţia în sănătatea publică ● crearea de mecanisme formale de realizare a studiilor, prin dezvoltarea mecanismelor de colaborare în domeniul cercetării cu sectorul academic şi/sau cu organizaţii neguvernamentale cu experienţă în cercetarea de sănătate ● susţinerea prin tematici de cercetare a priorităţilor naţionale care pot fi realizate cu noile infrastructuri de sănătate dezvoltate până în prezent, inclusiv din fonduri structurale*92) Notă ... ────────── *92) În perioada de programare 2007-2013 au fost finanţate prin POS-CCE - Axa 2 CDI 33 de proiecte de infrastructură publică în domeniul sănătăţii. ────────── ● proiectarea şi implementarea de intervenţii în domeniul sănătăţii publice în domenii precum:
\nPe de altă parte, probleme socio-economice complexe împiedică accesul real al unor grupuri populaţionale la serviciile de sănătate, chiar dacă, de drept, aceste grupuri fac parte din categoria persoanelor asigurate.
\nNu în ultimul rând, sistemul de sănătate, prin furnizorii de servicii medicale, reprezintă în unele situaţii singura/ultima alternativă pentru gestionarea unor probleme sociale complexe, ajungându-se la utilizarea nejudicioasă a resurselor destinate sănătăţii, în detrimentul asiguraţilor (ex. persoane vârstnice sau cu boli cronice ajung să aibă o durată prelungită de spitalizare în spitale pentru cazuri acute, deoarece nu au alternative de acces la serviciile ambulatorii, sau nu au acoperite nevoile de îngrijire de bază la domiciliu; copii abandonaţi sunt spitalizaţi prelungit, de asemenea, în spitale de acuţi, victime ale violenţei domestice sunt spitalizate în spitale de acuţi pentru adăpost temporar; sau persoane fără adăpost sunt internate în spitale de acuţi pentru a depăşi condiţiile meteorologice nefavorabile). În toate situaţiile enunţate sunt necesare forme alternative de servicii comunitare, care să răspundă adecvat acestor nevoi eminamente sociale şi să degreveze sistemul de sănătate de rolul social, permiţând concentrarea pe calitatea actului medical, pe performanţă şi pe un răspuns mai adecvat la nevoile reale de sănătate.
\nDirecţii strategice de acţiune/Măsuri:
\nAvând în vedere caracterul intersectorial al unor intervenţii preventive în domeniul sănătăţii, pe de o parte, şi descentralizarea unor competenţe şi servicii publice, pe de altă parte, măsurile aferente acestui obiectiv se impun a fi structurate pe două niveluri: nivelul central, naţional şi nivelul comunităţii (regional/judeţean, local). a. Dezvoltarea şi implementarea de programe naţionale intersectoriale de prevenire a îmbolnăvirilor şi menţinerea stării de sănătate prin implementarea HiAP (Health in All Policies) adaptate nevoilor specifice ale grupurilor vulnerabile de la nivel local: ● dezvoltarea şi formalizarea de parteneriate instituţionale la nivelul administraţiei centrale/locale, ONG, asociaţii de profesionişti şi definirea unor mecanisme de colaborare de rutină pentru a asigura răspunsul coordonat la riscurile/ameninţările de sănătate publică ● dezvoltarea unor strategii/planuri de acţiune comune de intervenţie pentru gestionarea problemelor de sănătate publică şi a nevoilor grupurilor vulnerabile ● implementarea de programe sau proiecte naţionale împreună cu ministere relevante (Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, etc.) care să răspundă nevoilor complexe ale grupurilor vulnerabile (ex. dezvoltarea reţelei de asistenţă medicală - inclusiv psihologică - în unităţile de învăţământ, dezvoltarea unui sistem naţional coerent de realizare a educaţiei pentru sănătate la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ, programe comune de integrare în centre comunitare, de furnizare a asistenţei sociale la pacienţi cu dizabilităţi, etc). b. Stimularea cooperării instituţiilor descentralizate la nivel regional, judeţean şi local pentru sprijinirea furnizării integrate de servicii medicale şi sociale adresate populaţiilor vulnerabile ● includerea în Planurile de dezvoltare 2014-2020 care acoperă serviciile integrate medicale şi sociale la nivel local/judeţean/regional - adaptate nevoilor populaţiei, în special a grupurilor vulnerabile, şi în linie cu priorităţile naţionale ● instituirea de mecanisme de monitorizare unitară a furnizării de servicii medicale şi sociale integrate la nivel judeţean şi comunitar şi asigurarea capacităţii instituţionale în acest scop; ● elaborarea şi implementarea de măsuri pentru monitorizarea actelor de segregare, discriminare a pacienţilor vulnerabili, inclusiv Roma.
\nOG 6. Eficientizarea sistemului de sănătate prin accelerarea utilizării tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor moderne (E- sănătate) O.S. 6.1. Dezvoltarea Sistemului Informatic Integrat în domeniul sănătăţii prin implementarea de soluţii sustenabile de E-Sănătate Există progrese în domeniul E-Sănătate*93) dar potenţialul maxim al TIC nu este încă atins în sectorul de sănătate românesc.*94) Spre exemplu, Sistemul Informatic Unic Integrat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (SIUI)*95), cardul electronic de asigurări de sănătate şi dosarul electronic de sănătate sunt proiecte esenţiale aflate în diferite stadii de dezvoltare. A crescut în ultimii ani gradul de informatizare a serviciilor de sănătate, inclusiv la nivel spitalicesc, dar aceasta rămâne suboptimal pe mai multe paliere, în timp ce managementul programelor naţionale de sănătate impune consolidarea registrelor de boală sau constituirea unor registre noi şi a soluţiilor informatice eficiente şi eficace în monitorizarea rezultatelor programelor naţionale de sănătate. Per total, capacitatea sistemului de colectare, procesare, analiza şi raportare a datelor în sistemele informatice sau informaţionale existente, dar şi valorificarea datelor şi informaţiilor disponibile în politicile publice sunt deficitare, în timp ce componenta de comunicare către/accesul la informaţia relevantă pentru pacient şi populaţie este insuficient dezvoltată.
\nNotă ... ────────── *93) În accepţiune comunitară E-sănătatea \"(1) se referă la instrumentele şi serviciile ce folosesc Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor (TIC) ce pot îmbunătăţi prevenirea, diagnosticul, tratamentul, monitorizarea şi managementul; aduce beneficii întregii comunităţi prin îmbunătăţirea accesului la servicii şi a calităţii acestora prin eficientizarea sectorului de sănătate; presupune utilizarea partajată informaţiilor şi datelor intre pacienţi şi furnizorii de servicii, între profesioniştii din sănătate şi reţele de informaţii de sănătate; încorporează dosarul electronic al pacientului, serviciile de telemedicină, dispozitivele postabile de monitorizare a pacientului, softurile de programare a intervenţiilor chirurgicale, chirurgia robotizată, cercetarea flexibilă, fără rezultate anticipate de la început (\"blue-sky research\") în domeniul fiziologiei umane virtuale. *94) Stroetmann KA, European countries on their journey towards naţional eHealth infrastructures, eHealth Strategies. empirica, eHealth Strategies, EC/DGISMU. Accesat la 3 octombrie 2013 la http://www.ehealth-strategies.eu *95) Sistemul ce asigură controlul plăţilor către furnizorii de servicii medicale şi farmaceutice din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) ────────── Sistemul de sănătate din România va avea nevoie în viitorul apropiat să accelereze adoptarea soluţiilor de e-Sănătate, inclusiv m-Sănătate, pentru creşterea eficienţei sistemului în ansamblul său şi, în ultimă instanţă, pentru creşterea accesului la servicii de calitate şi reducerea inechităţilor din sănătate. Este nevoie de eforturi suplimentare pentru dezvoltarea unui Sistem Informatic Integrat în domeniul Sănătăţii Publice (SIISP)*96), cu o arhitectură cuprinzătoare şi integratoare care să permită utilizarea eficientă şi optimală a datelor şi informaţiilor. Se are în vedere un sistem informaţional performant pe plan orizontal şi vertical care integrează toate componentele sistemului de sănătate (inclusiv resurse umane, management financiar, etc). Ca rezultat al producerii, stocării, analizei şi diseminării pe baza unei platforme integrate, se exclud redundanţele şi se asigură acces la date şi informaţii valide. Domeniul TIC poate contribui substanţial la creşterea competitivităţii sectorului de sănătate, inclusiv din perspectiva e-guvernării eficiente şi eficace a acestuia. Un SIISP cu o arhitectură integratoare, bazat pe aplicaţii informatice interoperabile permite generarea informaţiilor de calitate şi utilizarea eficientă lor în elaborarea politicilor de sănătate şi managementul performant al sistemului.
\nNotă ... ────────── *96) Programul de Guvernare 2013-2016, http://gov.ro/ro/obiective/programul-de-guvernare-2013-2016 ────────── Direcţii strategice de acţiune/Măsuri a. Asigurarea standardizării, integrării şi interoperabilităţii în sistemului informatic din sectorul de sănătate ● implementarea măsurilor necesare pentru integrarea la nivel naţional şi comunitar şi pentru asigurarea interoperabilităţii organizatorice, tehnice şi semantice a aplicaţiilor existente şi viitoare, pe toate palierele sectorului de sănătate ● adoptarea standardelor şi nomenclatoarelor de date europene sau internaţionale în uz precum: Clasificarea Internaţională pentru Asistenţa Medicală Primară a Organizaţiei Mondiale a Medicilor de Familie (ICPC/WONCA), a clasificării CIM-10/sau ulterioare în serviciile ambulatorii de specialitate, a nomenclatoarelor de clasificare şi codificare a procedurilor de laborator sau aplicabilitate şi utilitate în practica clinică (HL7, SNOMED CT, LOINC) ● sprijinirea cercetării, dezvoltării şi inovării specifice domeniului e-Sănătate b. Dezvoltarea suportului informatic necesar gestionării anumitor aspecte esenţiale pentru sectorul de sănătate, utile pentru o mai bună e-guvernare a sectorului şi eficienţă crescută în administrarea sectorului, precum cele de mai jos dar nu numai: ● dezvoltarea unor sisteme/registre speciale (ex. Registru Naţional de Dispozitive Medicale, registre privind personalul medical şi furnizorii de servicii, sistem informatic pentru achiziţii publice, etc.) ● dezvoltarea de sisteme Intranet pentru uz în Ministerul Sănătăţii şi instituţii subordonate sau coordonate, a suportului informatic necesar pentru mai buna gestionare a activităţii, facilitarea proceselor administrative şi a interacţiunii cu cetăţeanul ● implementarea unui sistem de trasabilitate a medicamentelor (Directiva 62/2012) ● în paralel se impune îmbunătăţirea competenţelor digitale în susţinerea măsurilor de tip e-sănătate, inclusiv prin crearea de platforme de e-learning integrate pentru angajaţii sistemului de sănătate (îmbunătăţirea capacităţii administrative şi/sau tehnice) şi a celor din domeniile conexe din afara sistemului precum cei cu utilitate în ameliorarea gradului de incluziune prin intervenţii integrate pe orizontală) c. Consolidarea registrelor de boală sau proceduri existente şi constituirea unor registre noi în domeniile neacoperite, cu utilitate în evaluarea rezultatelor clinice (\"outcome registries\"), managementul programelor de sănătate şi formularea de politici de sănătate sectoriale naţionale, regionale şi locale şi/sau în cercetarea epidemiologică, după caz (registrele regionale de cancer, de diabet, tuberculoză, HIV/SIDA, psihiatrie, a celor de transplant sau privind donatorii voluntari de celule stem hematoproteice, a registrului naţional de vaccinări, boli rare inclusiv hemofilie, ş.a.)
\nd. Consolidarea sau dezvoltarea soluţiilor TIC privind serviciile de sănătate în cadrul proiectelor E-sănătate, dar nu numai ● extinderea Dosarul Electronic de Sănătate (DES) şi Prescripţia Medicală Electronică (PE) - ideal cu înglobarea în PE a categoriei reţetelor necompensate şi adăugarea în PE a facilităţilor pentru procesarea biletelor de trimitere şi a certificatelor medicale ● finalizarea proiectului privind Cardul Naţional de Asigurări de Sănătate (CEAS) ● valorificarea superioară a Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI) prin dezvoltarea de capacităţilor suplimentare în jurul acestei platforme complexe ● dezvoltarea sau, după caz, îmbunătăţirea sistemelor informaţionale şi informatice din asistenţa medicală primară şi ambulatorul de specialitate şi egalizarea diferenţelor privind gradul de informatizare în sănătate (între serviciile spitaliceşti şi non-- spitaliceşti, sau în profil regional) ● dezvoltarea interoperabilităţii sistemelor de raportare a serviciilor medicale acordate la nivelurile asistenţei medicale (medicina primară - ambulator de specialitate - spital) e. Îmbunătăţirea utilizării a soluţiilor TIC în serviciile de urgenţă ● dezvoltarea soluţiilor informatice/comunicaţii pentru dispeceratele integrate de urgenţă (regionale sau subregionale) în colaborare cu MAI şi alte instituţii implicate ● dezvoltarea unui sistem \"paper free\" între sectorul de urgenţă pre-spitalicesc şi unităţile de primiri urgenţă prin transferul şi gestionarea electronică a datelor ● extinderea şi modernizarea sistemului de telecomunicaţii, voce şi date pentru serviciile de ambulanţa şi SMURD în colaborare cu MAI/GSU şi alte instituţii implicate O.S. 6.2. Creşterea accesului la servicii de sănătate prin utilizarea serviciilor de telemedicină Soluţii inovative şi inclusive care ţin de telemedicină contribuie la reducerea inechităţilor în accesul la servicii de sănătate a populaţiilor vulnerabile din comunităţile izolate, în condiţii de eficienţă şi calitate crescute. Domeniul telemedicinei a evoluat în ultimii ani în România, cu aplicaţii în sectorul asistenţei medicale de urgenţă şi, mai recent, cu testarea colaborării dintre asistenţa medicală primară din zone rurale greu accesibile (Delta Dunării) şi specialiştii din ambulatoriul de specialitate, prin folosirea echipamentelor mobile de telemedicină ce incorporează soluţii tehnologice inovative. Datorită valorii adăugate importante pe care o aduc soluţiile de telemedicină, se impune continuarea iniţiativelor existente şi, pe cât posibil, lărgirea aplicabilităţii acestora, cu atât mai mult cât acestea pot contribui şi la compensarea deficitului de resurse umane în anumite specialităţi sau zone greu accesibile.
\nDirecţii strategice de acţiune/Măsuri a. Implementarea fazei a II-a a programului integrat de telemedicină în sistemul de urgenţă; dezvoltarea şi implementarea soluţiilor de telemedicină pe structura sistemului regional de servicii spitaliceşti b. Dezvoltarea de soluţii inovative şi inclusive de telemedicină, prin implementarea sistemului de telemedicină în asistenţa primară şi ambulatorie cu accent pe zonele rurale/centre de permanenţă (definitivarea modelului de telemedicină şi extinderea soluţiei) OG 7. Dezvoltarea infrastructurii de sănătate la nivel naţional, regional şi local în vederea reducerii inechităţii în accesul la serviciile de sănătate O.S. 7.1. Îmbunătăţirea infrastructurii spitaliceşti în condiţiile necesarei remodelări a reţelei spitaliceşti prin restructurare şi raţionalizare Sectorul sanitar se bazează pe o infrastructură concepută acum 50-60 ani, când nevoia de servicii de sănătate era diferită faţă de realităţile de astăzi. Reţeaua de spitale este adesea fragmentată (multe spitale fiind pavilionare, aflate uneori la distanţe mari, necesitând transferul între secţiile aceluiaşi spital cu ajutorul ambulanţei), utilizează clădiri vechi (unele chiar peste 100 ani vechime) ce nu permit integrarea optimală a circuitelor intraspitaliceşti şi ridică frecvent dificultăţi majore în adoptarea de noi tehnologii din cauza limitărilor fizice intrinseci ale clădirilor, nu dispun de facilităţi pentru un acces fizic (ex. pentru persoanele cu dizabilităţi). Astfel, adaptarea infrastructurii la nevoile de servicii de sănătate curente (boli netransmisibile, acumularea de probleme de sănătate, complexe cu co-morbidităţi, existenţa unor tehnologii complexe, etc.) este în multe cazuri imposibilă sau mult mai costisitoare decât construcţia unor clădiri noi în care să se transfere activitatea curentă a unor spitale. În plus, mai ales în spitalele vechi cu circuite deficitare, controlul infecţiilor nosocomiale este deficitar, cu impact asupra siguranţei pacientului şi cheltuieli evitabile. Dotarea cu echipamentele necesare este încă departe de standardele în ţările europene avansate, şi deseori distribuţia echipamentelor în profil teritorial este insuficient echilibrată şi calibrată în funcţie de nevoi.
\nMinisterul Sănătăţii a identificat unităţile sanitare spitaliceşti care fac parte din reţeaua strategică în care se vor concentra investiţiile necesare de infrastructură, conform viziunii sale privind dezvoltarea şi priorităţile în finanţarea investiţiilor din sectorului de sănătate în perioada 2014-2010 care să contribuie la atingerea obiectivului de performanţă propus pentru acest nivel de servicii (OS 4.5). Tipul măsurilor anticipate pentru anumite tipuri de spitale depinde de poziţionarea acestora în ierarhia unităţilor sanitare cu paturi din România (nivel naţional, regional, judeţean şi local).
\nResursele financiare pe care se contează nu doar pentru ameliorarea infrastructurii spitaliceşti, ci în general pentru investiţiile similare din sector sunt bugetul naţional, bugetele locale şi sursele externe atrase (fonduri structurale, Guvernul Norvegian, Guvernul Elveţian, Banca Mondială, etc).
\nDirecţii strategice de acţiune/Măsuri a. Raţionalizarea şi transformarea spitalelor locale ● realizarea de investiţii în infrastructura spitalelor locale din urbanul mic şi mediu menite să sprijine raţionalizarea şi transformarea acestora în unităţi care furnizează servicii în regim ambulatoriu, spitalizare de zi sau servicii pentru îngrijirea pacienţilor cronici, inclusiv cu contribuţia autorităţilor locale ● reabilitarea, în limita resurselor disponibile, a anumitor unităţi sanitare cu paturi cu regim de spitale locale care sunt planificate pentru a fi transferate către autorităţile locale b. Dezvoltarea şi raţionalizarea spitalelor judeţene (reabilitare în scopul creşterii eficienţei energetice, modernizare pentru îmbunătăţirea accesului fizic pentru persoanele cu dizabilităţi şi dotare cu echipamente) c. Dezvoltarea şi raţionalizarea spitalelor de nivel regional şi naţional - procesul va include raţionalizarea spitalelor prin reducerea numărului de clădiri, pavilioane şi spitale monoprofil şi integrarea acestora în clădiri noi sau reabilitate şi modernizate în cadrul spitalelor regionale în scopul reducerii numărului de paturi redundante, eficientizarea serviciilor integrate centrate pe pacient şi tratamentului patologiilor complexe care necesită o abordare integrată ● construirea şi echiparea a 3 spitalele regionale de urgenţă (Iaşi, Cluj, Craiova) ● modernizarea şi dotarea unităţilor sanitare ce vor îndeplini rolul de spitale regionale de urgenţă în contextul regionalizării serviciilor spitaliceşti, inclusiv dezvoltarea unor secţii noi acolo unde acestea lipsesc (ex. pediatrie, cardiologie, chirurgie cardio- vasculară) ● reorganizarea unităţilor spitaliceşti neperformante în centre ambulatorii multifuncţionale sau spitale de recuperare şi îngrijiri pe termen lung ● reabilitarea şi dezvoltarea platformelor de investigaţii din ambulatoriile de specialitate şi spitalele de urgenţă, secţiile de terapie intensivă din spitalele regionale, zonale şi judeţene de urgenţă ● reabilitarea, şi dotarea după caz, a unităţilor de primiri urgenţe la nivelul spitalelor judeţene de urgenţă cu prioritate cele regionale şi zonale ● prevenirea riscurilor seismice, în special în institute sau unităţi cheie de nivel naţional sau regional ● reabilitarea/dotarea unor secţii clinice de obstetrică-ginecologie şi neonatologie, de terapie intensivă - inclusiv chirurgie cardiacă pediatrică şi neonatală în cel puţin 4 regiuni - a unor unităţi de urgenţă, secţii pentru arşi în 3 regiuni; ● realizarea investiţiilor necesare pentru îmbunătăţirea infrastructurii de diagnostic şi tratament a tuberculozei (spitale de specialitate)
\n● dezvoltarea de bănci de sânge şi de organe, ţesuturi şi celule d. Aducerea la standarde moderne de funcţionare a infrastructuri serviciilor de radioterapie şi oncologie, cu creşterea accesului la serviciile de specialitate ● modernizarea şi dotarea cu echipamente moderne a unor secţii din reţeaua de radioterapie, inclusiv construcţie bunker ● consolidarea reţelei de oncologie prin investiţii pentru creşterea capacităţii de diagnostic şi/sau tratament în institutele oncologice şi alte unităţi sanitare;
\nO.S. 7.2. Îmbunătăţirea infrastructurii serviciilor de sănătate oferite în regim ambulatoriu prin asistenţă medicală comunitară, medicină de familie şi ambulatorul de specialitate În prezent există deficienţe legate de calitatea clădirilor existe şi în cazul serviciilor de rang inferior celor spitaliceşti. Calitatea şi utilizarea optimală a diferitelor tipuri de servicii de sănătate oferite în regim ambulator este influenţată defavorabil şi de echiparea şi dotarea necorespunzătoare a cabinetelor de medicină de familie şi chiar şi a policlinicilor, fapt ce permite o medicină modernă eficientă şi face ca pacienţii să aibă tendinţa de a favoriza spitalizarea chiar şi numai pentru investigaţii care ar putea fi realizate în regim ambulatoriu sau în spitalizarea de scurtă durată, dar cu costuri mult mai mici (Rx, CT, RMN, ecografie, examene de laborator, endoscopie, etc.). Segmentul serviciilor în regim ambulatoriu are un potenţial recunoscut, de altfel, de a contribui imediat şi în foarte mare măsură la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, mai ales pentru cei dezavantajaţi socio- economic, fapt ce justifică direcţionarea investiţiilor şi către serviciilor de la baza piramidei sectorului de sănătate. Îmbunătăţirea infrastructurii în sectorul serviciilor cu regim ambulatoriu poate avea un impact asupra calităţii serviciilor prin extinderea timpului de contact cu pacientul aflat la îndemâna furnizorului de servicii prin eliminarea pe cât posibil a utilizării în ture a cabinetelor medicale.
\nDirecţii strategice de acţiune/Măsuri a. Asigurarea infrastructurii necesare dezvoltării graduale a reţelei de servicii de asistentă comunitară la nivel naţional prin reabilitarea sau construirea centrelor comunitare (coroborat cu OS 4.1) b. Modernizarea infrastructurii de medicină de familie (cabinete de asistenţă medicală primară, centre de permanenţă, construite şi/sau dotate) c. Continuarea modernizării infrastructurii serviciilor ambulatorii de diagnostic şi tratament prin reabilitare, dotare/echipare - inclusiv dezvoltarea centrelor de diagnostic şi tratament pentru cancer (în vederea atingerii OS 4.3) d. Sprijinirea implementării serviciilor de îngrijiri pe termen lung pentru pacienţii cu boli neurologice care necesită ventilaţie mecanică sau alte patologii cronice, a celor de îngrijiri paliative şi de servicii medico-sociale pe termen lung prin investiţii specifice e. Realizarea investiţiilor necesare pentru creşterea capacităţii de diagnostic precoce (screening) pentru cancerul de col, de sân şi colorectal ● achiziţionarea de unităţi mobile de screening în vederea asigurării accesului echitabil la servicii de screening de calitate al populaţiei defavorizate ● echipamente pentru diagnostic citopatologic în laboratoarele regionale de citopatologie de referinţa implicate în screening O.S. 7.3. Dezvoltarea infrastructurii serviciilor integrate de urgenţă