De asemenea, Curtea reține că „aprobarea“ proiectului de decizie antereferit constituie o cerere validă în sensul art. 66 alin. (2) din Constituție. În acest sens, se reține faptul că oricare dintre membrii Biroului permanent are competența de a depune o solicitare, indiferent sub ce formă, astfel încât și președintele Camerei Deputaților, fiind un membru al Biroului permanent, are o asemenea competență. Din punct de vedere tehnic, modul de formulare este la aprecierea fiecărui membru în parte. Particularitatea situației de față constă în faptul că președintele Camerei Deputaților nu a depus o solicitare propriu-zisă în acest sens, ci, în mod inform, a fost depus proiectul de decizie antereferit. Desigur, Biroul permanent nu poate aproba decizia în sine, pentru că emiterea deciziei este de competența președintelui Camerei. Totuși, întrucât actele juridice realizate trebuie interpretate în sensul de a produce efecte juridice, și nu de a nu produce astfel de efecte, rezultă că proiectul depus trebuie calificat drept o solicitare a unui membru al Biroului permanent de întrunire în sesiune extraordinară, cu indicarea perioadei și ordinii de zi, iar aprobarea proiectului are semnificația cererii formulate de Biroul permanent de întrunire a Camerei Deputaților în sesiune extraordinară. ...
\n113.
\nPrin urmare, Curtea constată că Biroul permanent a formulat o cerere validă de întrunire a Camerei Deputaților în sesiune extraordinară, ceea ce înseamnă că a fost respectat art. 66 alin. (2) din Constituție. ...
\n114.
\nCu privire la încălcarea art. 66 alin. (3) din Constituție, Curtea constată că autorul obiecției de neconstituționalitate critică neregularitatea actului prin care a fost convocată sesiunea extraordinară a Camerei Deputaților, în sensul că decizia de convocare a fost semnată de vicepreședintele Camerei Deputaților, fără ca acesta să fie împuternicit printr-un act scris de către președintele Camerei Deputaților. Curtea reține că actul de convocare are un caracter tehnic, fiind emis în considerarea competenței legale pe care o au președinții Camerelor; astfel, chiar în condițiile în care președinții Camerelor își încalcă obligația constituțională de a emite decizia de convocare, Camerele au posibilitatea de a se întruni din proprie inițiativă. ...
\n115.
\nRaportat la cauza de față, se constată că, potrivit art. 35 alin. (1) și (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, vicepreședinții îndeplinesc atribuțiile stabilite de Biroul permanent sau încredințate de președintele Camerei Deputaților, respectiv conduc activitatea Biroului permanent și a plenului Camerei Deputaților, la solicitarea președintelui sau, în absența acestuia, prin decizie a președintelui Camerei Deputaților. Prin urmare, atât timp cât vicepreședintele are competența regulamentară să exercite atribuțiile președintelui Camerei Deputaților, în condițiile unei înțelegeri prealabile între aceștia, nu se poate reține că decizia de convocare a sesiunii extraordinare a fost semnată de un subiect de drept, care nu avea competența funcțională de exercita atribuții ale președintelui Camerei Deputaților. Mai mult, astfel cum s-a arătat la paragraful anterior, Camerele au posibilitatea de a se întruni din proprie inițiativă, acoperind astfel orice neregularitate referitoare la decizia de convocare. ...
\n116.
\nÎn aceste condiții, Curtea reține că ceea ce se invocă în susținerea obiecției de neconstituționalitate este o chestiune care ține de aplicarea regulamentelor parlamentare. Or, nu este de competența Curții verificarea modului în care a fost aplicată această prevedere regulamentară. Constituția prevede expres că sesiunile parlamentare se convoacă de președinții Camerelor, iar modul în care aceștia îi împuternicesc pe vicepreședinți, scris/verbal, nu este o chestiune de constituționalitate. În jurisprudența Curții Constituționale s-a arătat că nu este competentă a se pronunța și asupra modului de aplicare a regulamentelor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, Decizia nr. 68 din 23 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Decizia nr. 22 din 27 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 7 aprilie 1994, Decizia nr. 98 din 25 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 31 octombrie 1995, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 18, sau Decizia nr. 223 din 13 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 6 mai 2016, paragrafele 33 și 34). ...
\n117.
\nPrin urmare, Curtea constată, pe de o parte, că decizia de convocare a Camerei Deputaților în sesiune extraordinară este semnată de un vicepreședinte al acesteia, în substituirea președintelui, potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, iar, pe de altă parte, că nu are competența de a verifica modul de aplicare a regulamentelor parlamentare, ceea ce determină concluzia potrivit căreia legea a fost adoptată în cadrul unei sesiuni extraordinare, cu respectarea art. 66 alin. (3) din Constituție. ...
\n118.
\nÎn ceea ce privește faptul că legea criticată a fost înscrisă pe ordinea de zi a Camerei Deputaților/Senatului, în condițiile în care nu se afla în procedură parlamentară, fiind trimisă la Președintele României pentru promulgare, Curtea constată că o asemenea critică ține, de asemenea, de modul de aplicare a regulamentelor parlamentare în cadrul procedurii parlamentare. Curtea nu poate fi chemată să justifice sau, din contră, să infirme o asemenea opțiune parlamentară, din moment ce Biroul permanent, președintele Camerei Deputaților/Senatului sau plenul celor două Camere au apreciat necesară o asemenea ordine de zi pentru că, deși nu mai erau în fața unei propuneri/proiect de lege, exista posibilitatea ca legea să fie retrimisă Parlamentului în vederea reexaminării, fapt care s-a și întâmplat. Așadar, Curtea constată că aspectul învederat este o chestiune care ține de aplicarea regulamentelor parlamentare, ipoteză în care, în virtutea autonomiei parlamentare, Parlamentul se bucură de o largă marjă de apreciere. ...
\n119.
\nCu privire la critica de neconstituționalitate referitoare la faptul că sesizarea comisiilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului cu soluționarea cererii de reexaminare formulate de Președintele României încalcă jurisprudența Curții Constituționale (deciziile nr. 828 din 13 decembrie 2017, nr. 251 și nr. 252 din 19 aprilie 2018) și competența Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, aducând atingere art. 147 alin. (4) și, respectiv, art. 1 alin. (5) și art. 64 alin. (5) din Constituție, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată. ...
\n120.
\nExaminând aceste critici, Curtea reține că, prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 28 februarie 2018, a constatat constituționalitatea, în raport cu criticile formulate, a Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției. Răspunzând unor critici prin care era contestată înființarea și competența Comisiei speciale comune, Curtea a reținut, în esență, faptul că, potrivit obiectivelor enumerate în art. 1 al actului normativ de înființare, această Comisie a fost constituită pentru elaborarea în mod eficient a unor propuneri legislative care vizează Codul de procedură penală, Codul penal și legile din domeniul justiției.
\nTotodată, a arătat că, din punctul de vedere al organizării procedurii de lucru, Parlamentul trebuie să dea dovadă de suplețe și flexibilitate, în limitele Constituției și ale regulamentelor parlamentare, exclusiv acestuia revenindu-i decizia de oportunitate a constituirii comisiilor speciale comune (paragraful 51). Curtea a mai statuat, cu același prilej, că înființarea unei comisii speciale comune impune și o procedură specială, distinctă de cea generală, competența sa făcând inutilă parcurgerea procedurii generale de avizare sau adoptare a unui raport de către o comisie permanentă, deoarece s-ar ajunge la crearea unei proceduri care ar dubla obligația inițială de întocmire a raportului (paragraful 62). ...
\n121.
\nPrin Decizia nr. 251 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 4 mai 2018, Curtea a analizat constituționalitatea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ulterior reexaminării acesteia în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituție, respectiv ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 61 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 6 martie 2018. Una dintre criticile analizate cu acel prilej se referea la un pretins conflict pozitiv de competență între comisiile permanente ale fiecărei Camere și Comisia specială comună în privința procedurii de reexaminare a legii în sensul punerii acesteia de acord cu decizia Curții. Curtea, reiterând considerentele statuate prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, analizând prevederile regulamentare și pe cele ale art. 1 alin. (1) lit. j) și alin. (2) din Hotărârea Parlamentului nr. 69/2017, a conchis că, la adoptarea acestei hotărâri, legiuitorul a avut în vedere inclusiv competența Comisiei speciale comune în procedura legislativă ce urmărește punerea de acord a actelor normative cu incidență asupra justiției, ce se află sau vor intra în procedură parlamentară, cu deciziile prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea unor prevederi din astfel de legi (a se vedea în acest sens paragraful 68). ...
\n122.
\nPrin Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, Curtea, urmând raționamentul expus prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017 și anticipând etapele ce vor urma în procesul de adoptare a legilor justiției, inclusiv etapa reexaminării legii ca urmare a cererii de reexaminare formulate de Președintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituție, a constatat, la paragraful 94, faptul că aceeași competență a comisiei speciale comune se menține și în privința cererii de reexaminare formulate de Președintele României, chiar dacă prin Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017 nu este reglementată expressis verbis această ipoteză. ...
\n123.
\nExaminând fișa legislativă a legii criticate în prezenta cauză, Curtea constată că atât Biroul permanent al Camerei Deputaților (la data de 9 iulie 2018), cât și cel al Senatului (la data de 9 iulie 2018) au sesizat propriile comisii permanente de specialitate - în speță, Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, respectiv Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului, și nu Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției. ...
\n124.
\nPrin urmare, se observă că, spre deosebire de procedura reexaminării legii deschise de drept în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituție, pentru punerea acesteia de acord cu Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018 și Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018 (ca urmare a constatării neconstituționalității a unor texte din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor), în procedura reexaminării aceleiași legi, deschise ca urmare a formulării, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituție, a cererii de reexaminare de către Președintele României, Biroul permanent al fiecărei Camere nu a mai sesizat aceeași Comisie specială comună, ci propria comisia permanentă, juridică, aspect criticat de autorul prezentei obiecții ca fiind neconstituțional, prin raportare la deciziile Curții Constituționale mai sus amintite. ...
\n125.
\nDin cele de mai sus ar rezulta, așa cum se susține și în motivarea sesizării, un pretins conflict între deciziile Curții Constituționale, mai sus menționate, și procedura parlamentară aplicată pentru soluționarea cererii de reexaminare formulate de Președintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituție. ...
\n126.
\nCurtea constată că o atare concluzie, deși aparent justificată, se fundamentează pe o premisă inexactă, respectiv aceea potrivit căreia se pune egalitate între modalitatea de lucru a comisiilor parlamentare, ca organe interne de lucru ale Parlamentului, și procedura parlamentară de legiferare, astfel cum aceasta este determinată de Legea fundamentală. ...
\n127.
\nÎn acest sens, relevantă este jurisprudența constantă a Curții Constituționale prin care a fost analizată activitatea desfășurată, în cadrul procedurii parlamentare de legiferare, de către comisiile permanente, speciale sau de anchetă. ...
\n128.
\nÎncepând cu Decizia Curții Constituționale nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994, și până în prezent, Curtea a reținut, în esență, faptul că, pentru îndeplinirea rolului constituțional al Parlamentului, acesta poate constitui, în temeiul art. 61 alin. (4) din Constituția din anul 1991, respectiv art. 64 alin. (4) din Constituția în forma sa revizuită în anul 2003, comisii permanente, de anchetă sau alte comisii speciale, acestea fiind privite și definite ca organe de lucru ale Camerelor, care se înființează cu scopul de a îndeplini însărcinările care le sunt încredințate tocmai în vederea pregătirii lucrărilor lor. Așadar, elementele ce configurează conceptul de comisie parlamentară sunt caracterul pregătitor, prealabil, al lucrărilor lor, aspectul de organ intern al Camerelor destinat ca, prin activitatea lui, să poată oferi acestora toate elementele necesare luării unei decizii.
\nDin acest considerent, organizarea și funcționarea lor sunt amănunțit reglementate, potrivit art. 64 alin. (1) din Constituție, prin regulamentul fiecărei Camere. Dispozițiile constituționale nu fac decât să exprime acest rol subordonat, pregătitor, al activității comisiilor, diferențiat conform tipologiei lor, cuprinsă, de altfel, în prevederile art. 64 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora „Fiecare Cameră își constituie comisii permanente și poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele își pot constitui comisii comune“. ...
\n129.
\nDat fiind caracterul de organe de lucru interne al comisiilor parlamentare, Curtea a stabilit, în continuare, faptul că natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este aceea a unui act preliminar, cu caracter de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele și avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, nu și din perspectiva soluțiilor pe care le propun, Senatul și Camera Deputaților fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul își îndeplinește atribuțiile constituționale. Acesta este motivul pentru care Curtea a concluzionat (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012) că „situația în care o comisie parlamentară, din diverse motive, nuși poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de natură a împiedica plenul fiecărei Camere de a dezbate și de a decide direct asupra problemelor care intră în atribuțiile sale.
\nÎn fond, specificul activității unei Camere a Parlamentului este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului, prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituțional și regulamentar în care acestea activează, și, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii națiuni. Or, aceste ipoteze sunt cu totul inacceptabile din perspectiva principiilor constituționale pe care Curtea este chemată să le garanteze“ (a se vedea în același sens cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013, pct. 3.2 din considerente;
\nDecizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 63 și următoarele; Decizia nr. 720 din 15 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 18 ianuarie, paragraful 28 și următoarele, Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragrafele 80-82; Decizia nr. 61 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 6 martie 2018, paragraful 89; Decizia nr. 206 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 23 aprilie 2018, paragraful 62 și următoarele;
\nDecizia nr. 388 din 6 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 27 iunie 2018, paragraful 28 și următoarele). ...
\n130.
\nRezumând considerentele reținute de Curtea Constituțională prin deciziile indicate mai sus, se desprind câteva idei esențiale, ce definesc raportul dintre Parlament și comisiile parlamentare, astfel: a) Constituția prevede în mod expres, la art. 64 alin. (4), dreptul fiecărei Camere de a-și constitui comisii permanente, comisii de anchetă sau speciale, precum și dreptul la înființarea comisiilor comune de către ambele Camere, reglementarea modului de lucru a acestora fiind lăsată exclusiv la aprecierea celor două Camere, prin regulamentele proprii; b) comisiile parlamentare sunt organe interne de lucru ale Parlamentului, rolul lor fiind unul subordonat activității acestuia și concretizat în elaborarea lucrărilor pregătitoare, necesare luării deciziilor de către autoritatea suverană legiuitoare a țării; c) rapoartele sau avizele întocmite au caracter preliminar, de recomandare, de material documentar, fără a avea caracter obligatoriu pentru Parlament. ...
\n131.
\nCât privește reglementarea procedurii de soluționare a cererii de reexaminare formulate de Președintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că aceasta se regăsește la art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaților, respectiv la art. 150 din Regulamentul Senatului. Art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaților, din secțiunea 6 - Cazurile de neconstituționalitate și solicitările de reexaminare formulate de către Președintele României, prevede următoarele:
\nÎn cazul în care solicitările din cererea de reexaminare sunt acceptate, în parte sau în totalitate, comisia va formula textele corespunzătoare și raportul va cuprinde toate amendamentele admise și respinse depuse de deputați. Textele propuse trebuie să aibă legătură cu solicitările din cererea de reexaminare și să asigure corelarea tehnico-legislativă a tuturor dispozițiilor legii. În cazul în care se resping solicitările formulate în cererea de reexaminare, raportul nu va mai cuprinde amendamentele depuse. ...
\n132.
\nÎn fapt, în considerarea acestor norme, Biroul permanent al Camerei Deputaților, în ședința din 9 iulie 2018, în temeiul art. 32 alin. (1) lit. g) din Regulamentul Camerei Deputaților, a aprobat Nota cu privire la inițiativele legislative și a sesizat Comisia juridică, de disciplină și imunități cu examinarea cererii de reexaminare formulate de președintele României, înregistrată cu nr. BPI 561/6.07.2018. Potrivit art. 32 alin. (1) lit. g) din Regulament, „(1) Biroul permanent al Camerei Deputaților are următoarele atribuții: (...) g) hotărăște, în cazul inițiativelor legislative, reținerea lor spre dezbatere și adoptare ca primă Cameră sesizată sau trimiterea la Senat a celor pentru care Camera Deputaților este Cameră decizională.“ ...
\n133.
\nCa atare, secretarul general al Camerei Deputaților a întocmit Adresa nr. Plx.418/2017/2018, prin care a înaintat Comisiei juridice, în calitate de comisie sesizată în fond, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, aflată în procedură de reexaminare, ca urmare a cererii Președintelui României, potrivit art. 77 alin. (2) din Constituție, stabilindu-se și termenele pentru depunerea amendamentelor (9 iulie 2018) și a raportului (9 iulie 2018). Comisia a adoptat un raport de respingere a cererii de reexaminare a Președintelui României și de adoptare a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în forma adoptată inițial de Parlament. ...
\n134.
\nO procedură similară a fost urmată la Senat, începând cu data de 9 iulie 2018, când, în urma înregistrării cererii de reexaminare, Biroul permanent al Senatului a trimis solicitarea pentru raport Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, în conformitate cu art. 150 din Regulamentul Senatului, potrivit căruia „(1) În cazul în care Președintele României cere, înainte de promulgare, reexaminarea unei legi adoptate prima dată de către Senat, cererea va fi înscrisă în termen de cel mult 30 de zile în proiectul ordinii de zi a Senatului. (2) Reexaminarea legii pe baza cererii Președintelui României se face cu respectarea procedurii legislative“. Totodată, art. 35 alin. (1) lit. e) prima liniuță și lit. g) din același regulament prevede că:
\n135.
\nÎn concluzie, se poate observa cu ușurință faptul că ambele Camere ale Parlamentului au procedat în conformitate cu propriile norme regulamentare ce guvernează procedura reexaminării legii ca urmare a cererii formulate de Președintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituție. ...
\n136.
\nPrin deciziile Curții Constituționale invocate în susținerea neconstituționalității extrinseci a legii supuse controlului, prin raportare la prevederile art. 64 alin. (4) și art. 147 alin. (2) din Constituție, instanța constituțională a confirmat constituționalitatea competenței speciale a Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, de elaborare a rapoartelor în privința legilor din domeniul justiției, în acord cu art. 1 alin. (1) lit. j) din Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017 (Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017) și, respectiv, de a fi sesizată cu prilejul reexaminării legii deschise de drept, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituție, ca urmare a unei decizii de admitere a Curții Constituționale (Decizia nr. 251 din 19 aprilie 2018). ...
\n137.
\nÎn considerarea plenitudinii de competență a acestei comisii speciale în privința tuturor procedurilor implicite și prealabile adoptării definitive ale proiectelor/propunerilor legislative care formează obiectul său de activitate, Curtea a arătat, prin Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, că, inclusiv cu privire la soluționarea cererii de reexaminare a legii, formulate de Președintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituție, „birourile permanente ale fiecărei Camere trebuie să aplice procedura specială, raportul asupra inițiativei legislative trebuind, în mod firesc, să fie solicitat comisiei speciale comune.“ ...
\n138.
\nCurtea a subliniat, astfel, regula în materia competenței speciale pe care o comisie specială o are într-un anumit domeniu, în acord cu prevederile actului normativ de constituire a sa. Sensul acestei concluzii nu poate fi altul decât cel al confirmării unei atari competențe speciale, pe întreg parcursul legislativ, până la adoptarea definitivă a respectivei legi, fără însă ca, prin aceasta, să fie instituită interdicția necondiționată a Parlamentului de a aprecia în mod diferit, la momentul procedural al sesizării unei comisii parlamentare pentru întocmirea unui act pregătitor, în funcție de anumiți factori specifici. O atare interpretare a considerentelor deciziei Curții, în contextul regulamentar și factual descris mai sus, ar duce, inevitabil, la un conflict între norma constituțională a art. 147 alin. (4) și cea a art. 64, care reglementează principiul autonomiei parlamentare. Or, de vreme ce nici Constituția și niciun text infraconstituțional, statuat în regulamentele parlamentare, nu instituie expressis verbis obligația Parlamentului de a sesiza o anumită comisie parlamentară în cadrul unei anumite proceduri speciale cu caracter legislativ, rezultă că acesta, bucurându-se de autonomie în limitele art. 64 din Constituție, nu poate fi supus unei atari exigențe. Interpretarea considerentelor deciziei Curții nu poate avea decât un sens pozitiv, producător de efecte juridice, și nu de conflicte între două norme fundamentale. ...
\n139.
\nÎn virtutea principiului autonomiei parlamentare și cu respectarea normelor regulamentare, Parlamentul și, în concret, Biroul permanent pot decide, în funcție de împrejurări specifice fiecărei situații în parte, sesizarea unei comisii permanente sau a uneia speciale, în considerarea unui complex de factori, pornind de la obiectul unei propuneri legislative, până la supraaglomerarea uneia sau a alteia dintre comisii, în raport de urgența procedurii de adoptare sau alte împrejurări factuale, cum ar fi suprapuneri de ședințe ale comisiilor parlamentare cu ședințele de plen sau alte activități parlamentare, aprobate în prealabil. În gestionarea diferitelor situații care pot apărea în concret, Biroul permanent trebuie să dea dovadă de eficiență și suplețe, repartizând o anumită lucrare unei comisii parlamentare competente, astfel încât, cu respectarea procedurilor și normelor regulamentare, să fie îndeplinită și cerința operativității, impusă atunci când respectiva procedură trebuie derulată cu celeritate, așa cum este și procedura reexaminării legii în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituție. În acest sens, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, paragraful 51, faptul că, în vederea adoptării unui act normativ coerent și fundamentat, din punctul de vedere al organizării procedurii de lucru, Parlamentul trebuie să dea dovadă de suplețe și flexibilitate, în limitele Constituției și ale regulamentelor parlamentare. ...
\n140.
\nÎn acest context, Curtea constată că, prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, paragraful 62, a reținut că „o comisie specială, astfel cum ilustrează și denumirea sa, impune o procedură specială, distinctă de cea generală, competența sa făcând inutilă parcurgerea procedurii generale de avizare sau adoptare a unui raport. Din moment ce comisia specială întocmește un raport asupra unui proiect/propuneri legislative, este inutil ca o comisie permanentă să întocmească un al doilea raport deoarece s-ar ajunge la crearea unei proceduri care ar dubla obligația inițială de întocmire a raportului.“ Prin urmare, Curtea a subliniat competența specială a comisiei speciale comune prin raportare la competența generală a comisiilor permanente, de specialitate, ale fiecărei Camere, din perspectiva evitării unui posibil conflict pozitiv de competență între comisia permanentă și cea specială, în sensul că o singură comisie poate avea competența de a elabora un anumit raport, și nu două sau mai multe, concomitent, pentru a se evita dublarea procedurii. ...
\n141.
\nÎn speță, Biroul permanent al fiecăreia dintre cele două Camere a aplicat propriile prevederi regulamentare, în sensul respectării procedurii legislative obișnuite pentru această situație, prin trimiterea cererii de reexaminare unei singure comisii permanente de specialitate, și anume comisia juridică, în condițiile în care Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017 nu atribuie, în mod expres, Comisiei speciale comune o competență distinctă în vederea soluționării cererii de reexaminare formulate în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituție. De altfel, o atare competență nici nu putea fi prevăzută și reglementată în cuprinsul acestei hotărâri, din moment ce cererea de reexaminare reprezintă o facultate, și nu o obligație a Președintelui României, formularea acesteia fiind imprevizibilă. ...
\n142.
\nÎn concluzie, Curtea apreciază că, procedând în acord cu propriile prevederi regulamentare, care, la rândul lor, sunt adoptate în conformitate cu prevederile art. 64 din Constituție, care consacră principiul autonomiei regulamentare în activitatea parlamentară, nu se poate susține că Parlamentul a adoptat legea supusă controlului Curții prin aplicarea unei proceduri viciate, neconstituționale. ...
\n143.
\nPrin urmare, nu poate avea relevanță constituțională modalitatea în care Parlamentul, prin birourile permanente ale celor două Camere, a decis să repartizeze o anumită lucrare uneia dintre comisiile sale, important fiind, sub aspect constituțional, ca Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a statului, să dezbată și să adopte legea, în parametrii stabiliți de Legea fundamentală. Procedurile interne prealabile actului final al adoptării legii, cum ar fi sesizarea comisiilor competente sau activitatea acestora, nu pot plasa actul de legiferare, în sine, în afara cadrului constituțional. ...
\n144.
\nPentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, ...
\nCURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE:
\nRespinge obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
\nDefinitivă și general obligatorie.
\nDecizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
\nPronunțată în ședința din data de 25 septembrie 2018.
\nPREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-șef, Benke Károly OPINIE SEPARATĂ 1.
\nÎn dezacord cu soluția adoptată - cu majoritate de voturi - prin Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, considerăm că obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor trebuia admisă și constatat caracterul întemeiat al criticii de neconstituționalitate referitoare la încălcarea procedurii de adoptare a legii, prin nesocotirea rolului constituțional al comisiilor speciale comune, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 64 alin. (4) și art. 147 alin. (4) din Constituție. ...
\n2.
\nÎn argumentarea soluției antereferite se constată că, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit că în Constituție nu este cuprinsă o prevedere expresă sau implicită în sensul că se pot constitui comisii speciale comune numai pentru situațiile în care Parlamentul lucrează în ședințe comune, stabilind doar posibilitatea constituirii lor (Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, paragraful 51). O comisie specială, astfel cum ilustrează și denumirea sa, impune o procedură specială, distinctă de cea generală, competența sa făcând inutilă parcurgerea procedurii generale de avizare sau adoptare a unui raport. Din moment ce comisia specială întocmește un raport asupra unui/unei proiect/propuneri legislative, este inutil ca o comisie permanentă să întocmească un al doilea raport deoarece s-ar ajunge la crearea unei proceduri care ar dubla obligația inițială de întocmire a raportului.
\nAstfel cum s-a arătat, comisia specială comună nu are drept de inițiativă legislativă, astfel că rolul ei este de a întocmi un raport asupra unui/unei proiect/propuneri legislative care formează obiectul său de activitate, ceea ce înseamnă că ab initio competența comisiei permanente este exclusă din această procedură specială. Prin urmare, în această situație, birourile permanente ale fiecărei Camere trebuie să aplice procedura specială, raportul asupra inițiativei legislative trebuind, în mod firesc, să fie solicitat comisiei speciale comune. Astfel, în dezbaterea și adoptarea raportului, oricare dintre membrii comisiei speciale comune, fie deputați, fie senatori, poate propune și vota amendamente, indiferent dacă procedura se află în fața Camerei Deputaților sau Senatului, prezentarea raportului în fața Camerei de reflecție sau decizionale urmând a fi realizată în aceleași condiții.
\nDe asemenea, Curtea mai reține că, odată constituită o asemenea comisie, ea trebuie înzestrată cu instrumente și proceduri care să o facă funcțională și eficientă. În caz contrar, ea s-ar comporta ca orice altă comisie permanentă, neputând astfel răspunde unei nevoi sociale însemnate care, de fapt, a stat la baza instituirii sale (part. 62). ...
\n3.
\nPrin urmare, procesul legislativ cu privire la aceste legi - privind domeniul justiției - se încheie după adoptarea lor definitivă, aceasta implicând atât punerea de acord cu deciziile de neconstituționalitate pronunțate de Curtea Constituțională în cadrul controlului a priori de constituționalitate, cât și pronunțarea asupra cererii de reexaminare formulate de Președintele României. De abia la acest moment se încheie misiunea comisiei speciale comune, epuizându-se astfel și procedura specială parlamentară de adoptare a legilor în cauză. Așa cum a arătat Curtea în decizia precitată, birourile permanente ale fiecărei Camere trebuie să aplice procedura specială, astfel că, în mod firesc, atât raportul asupra inițiativei legislative, cât și cel asupra legii, întocmit ca urmare a reexaminării prevăzute de art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituție, se solicită tot comisiei speciale comune. În consecință, Curtea reține că procedura parlamentară aplicabilă reexaminării este o continuare și o prelungire a procedurii legislative speciale inițiate prin Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017 (Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, paragraful 94). ...
\n4.
\nDe asemenea, Curtea, prin Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, paragraful 41, și Decizia nr. 251 din 19 aprilie 2018, paragraful 68, a stabilit că comisia specială comună este comisie sesizată în fond tocmai pentru a se realiza procedura specială de adoptare a legilor în cauză, în virtutea art. 64 alin. (4) din Constituție. ...
\n5.
\nSe observă că textul Constituției fixează mai multe cerințe cu privire la modalitatea de desfășurare a procesului legislativ, acestea fiind considerate de către Curte, în jurisprudența sa, drept parametru de analiză a constituționalității extrinseci a legii. Exempli gratia, dacă ordinea sesizării Camerelor în condițiile art. 75 din Constituție nu este respectată, rezultă că este încălcat acest text constituțional; astfel, ordinea de sesizare a Camerelor în procedura legislativă constituie un parametru al constituționalității extrinseci a legii (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, paragrafele 42-44). De asemenea, cerința de cvorum (Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010), cerința referitoare la majoritatea de vot sau caracterul organic/ordinar al legii (Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017) sunt tot atâtea exemple care indică faptul că modul de desfășurare a procedurii parlamentare se reflectă asupra constituționalității formale a legii. ...
\n6.
\nExigențe stabilite prin deciziile Curții Constituționale referitoare la comisiile speciale reprezintă, de asemenea, un parametru de constituționalitate extrinsecă a legii, și nu o chestiune de aplicare a regulamentelor parlamentare, a cărei soluționare, indiferent de modalitatea în care regulamentul a fost aplicat, nu intră în atribuțiile Curții Constituționale. Cu privire la acest aspect, se constată că rolul primar al comisiei speciale comune rezultă din textul Constituției, respectiv realizarea unei proceduri de legiferare speciale, astfel încât încălcarea unei exigențe constituționale este prin ea însăși o încălcare a Constituției. ...
\n7.
\nDesigur, se poate afirma că, în cazul constituirii comisiei speciale comune, Constituția nu reglementează în mod expres ideea de procedură specială de legiferare, însă, astfel cum am arătat, Curtea a indicat această dimensiune constituțională care se atașează textului de referință, rezultând o autoritate de lucru interpretat în această privință. Mai mult, se reține că nici principiul bicameralismului, astfel cum acesta este interpretat în jurisprudența Curții Constituționale, nu este expres prevăzut în Constituție, dar este atașat art. 61 alin. (2) din Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011). ...
\n8.
\nAstfel, este indubitabil că prin deciziile antereferite Curtea a considerat că rolul unei comisii speciale comune în cadrul procedurii legislative este unul de ordin constituțional. De aceea a folosit ca parametru constituțional dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 64 alin. (4) din Constituție pentru constatarea constituționalității hotărârii Parlamentului de constituire a acesteia. În analiza acestei hotărâri, Curtea a indicat exigențele de ordin constituțional care decurg din aceste prevederi constituționale, respectiv posibilitatea constituirii acestor comisii pentru materii care nu se dezbat în ședința comună a celor două Camere, modul de lucru al acestora, modul de desfășurare a procedurii legislative în ipoteza constituirii acestora.
\nPrin urmare, Curtea, analizând textul constituțional al art. 64 alin. (4), potrivit căruia „Fiecare Cameră își constituie comisii permanente și poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele își pot constitui comisii comune“, nu a stabilit doar că Constituția permite constituirea unor comisii speciale comune, de altfel un truism pentru că acest aspect rezultă din chiar formularea textului Constituției și pentru acest lucru în sine nu ar fi fost necesară o decizie a Curții Constituționale, ci a indicat și explicitat rolul constituțional al acestora. Prin urmare, în mod corect, Curtea a statuat că textul constituțional nu prevede doar ideea de constituire a comisiei speciale comune, dar și consecințele care rezultă din actul constituirii.
\nCu alte cuvinte, regimul juridic primar al comisiei speciale comune este prevăzut chiar de către Constituție, și nu de regulamentele sau practica parlamentară și trebuie respectat în consecință. ...
\n9.
\nRevenind la Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, se constată că, în cazul în care s-ar fi interpretat textul constituțional în sensul că din conținutul său rezultă doar posibilitatea constituirii comisiilor speciale comune, ar fi însemnat ca sesizarea de neconstituționalitate formulată să fie inadmisibilă, întrucât ceea ce se contesta era că aceste comisii speciale comune nu pot avea competența de a elabora propuneri legislative în domeniile pe care Constituția le rezervă ședințelor separate ale celor două Camere. Dar Curtea a considerat, în urmă cu 10 luni, că textul Constituției nu poate fi interpretat ad litteram, ci din însăși înființarea comisiei speciale comune rezultă anumite exigențe de ordin constituțional, pe care le-a indicat în cuprinsul deciziei.
\nPoate cea mai importantă exigență este aceea că procesul legislativ nu mai urmează procedura parlamentară comună de adoptare a legilor, ci una specială. Prin urmare, de la această exigență constituțională impusă prin patru decizii ale Curții Constituționale nu se poate deroga. Autonomia parlamentară se realizează în parametrii Constituției, ea nu poate exceda cadrului acesteia. Din contră, aceasta se supune Constituției. De aceea, regulamentul parlamentar nu poate conține dispoziții contrare Constituției sau deciziilor Curții Constituționale; de asemenea, nici practica parlamentară nu poate fi contrară Constituției sau deciziilor Curții Constituționale. De altfel, regulamentul Camerei Deputaților sau cel al Senatului nu conține astfel de prevederi, ci, la nivelul Biroului permanent, respectiv al plenului celor două Camere, s-a aplicat în mod greșit art. 64 alin.
\n10.
\nDin cele de mai sus rezultă că Parlamentul trebuia să se conformeze acestui text constituțional astfel cum a fost interpretat de Curte și să procedeze la adoptarea legii supuse controlului de constituționalitate prin parcurgerea procedurii speciale de legiferare, cu mijlocirea comisiei speciale comune. Or, Parlamentul a ales să ignore decizia Curții Constituționale și să adopte legea în procedură generală cu sesizarea comisiilor permanente ale celor două Camere, deși avea obligația constituțională de a apela în continuare la procedura specială de legiferare. Rezultă că, dacă în privința unei legi, a fost demarată procedura legislativă specială, aceasta durează până la adoptarea ei definitivă, ceea ce implică menținerea, până la momentul dat, a activității comisiei speciale. Aceasta înseamnă, astfel cum s-a arătat în jurisprudența invocată la pct. 3 al prezentei opinii separate, atât punerea de acord cu deciziile de neconstituționalitate pronunțate de Curtea Constituțională în cadrul controlului a priori de constituționalitate, cât și pronunțarea asupra cererii de reexaminare formulate de Președintele României. ...
\n11.
\nPe de o parte, prin decizia antereferită asistăm la un reviriment jurisprudențial după câteva luni de la data pronunțării deciziilor din decembrie 2017, respectiv aprilie 2018, iar, pe de altă parte, are loc o limitare a efectelor deciziilor Curții Constituționale, în sensul că pro parte unele considerente sunt obligatorii [respectiv cele referitoare la rolul constituțional al comisiei speciale comune în procedura de reexaminare a legii, conform art. 147 alin. (2) din Constituție], iar altele pro parte nu mai sunt obligatorii [respectiv cele referitoare la rolul constituțional al comisiei speciale comune în procedura de reexaminare a legii, conform art. 77 alin. (2) din Constituție], putând fi modificate oricând pe calea practicii parlamentare. Or, o asemenea abordare cu privire la rolul comisiilor comune speciale este inadmisibilă și este de natură să submineze efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale. ...
\n12.
\nAceastă situație este cu atât mai paradoxală cu cât această comisie specială comună a elaborat conținutul propunerii legislative și în două rânduri a reexaminat-o, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituție, pentru a o pune de acord cu deciziile Curții Constituționale; în schimb, atunci când ar fi trebuit să analizeze pe aceleași coordonate cererea de reexaminare a Președintelui României, s-a realizat o bruscă desesizare a acesteia și aplicarea procedurii comune de legiferare, aplicată în ipoteza cererilor de reexaminare formulate în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituție. Și aceasta după ce Curtea Constituțională a stabilit că procedura parlamentară, în întregul său, chiar și în situația reexaminării în temeiul art. 77 alin. (2) și art. 147 alin. (2) din Constituție, trebuie să se realizeze prin mijlocirea comisiilor speciale comune. ...
\n13.
\nAvând în vedere cele expuse, se constată că, în procedura de legiferare, Parlamentul nu a respectat art. 64 alin. (4) din Constituție, încălcând rolul constituțional al comisiilor speciale comune, dezînvestindu-le de la soluționarea cererii de reexaminare formulate de Președintele României. Mai, mult, întrucât această obligație derivă dintr-o decizie a Curții Constituționale, rezultă că au fost încălcate și prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție. ...
\n14.
\nPrin urmare, apreciem că obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României în privința încălcării art. 1 alin. (5), art. 64 alin. (4) și art. 147 alin. (4) din Constituție este întemeiată, iar Curtea ar fi trebuită să admită obiecția de neconstituționalitate, cu consecința reluării procedurii parlamentare de examinare a cererii de reexaminare formulate de Președintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituție. ...
\nJudecător, prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluția pronunțată, cu majoritate de voturi, de Curtea Constituțională, formulăm prezenta opinie separată, considerând că sesizarea de neconstituționalitate formulată de Președintele României se impunea a fi admisă și să se constate că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor este neconstituțională, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:
\n1.
\nMotivarea autorului sesizării În motivarea sesizării de neconstituționalitate autorul obiecției (Președintele României) a invocat atât motive de neconstituționalitate extrinsecă, cât și motive de neconstituționalitate intrinsecă.
\nCu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, autorul sesizării a susținut că:
\nÎn acest sens, se arată că legea a fost adoptată în cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaților neconstituțional întrunite, întrucât nu a existat o cerere expresă formulată de un titular al acestui drept pentru întrunirea Camerei Deputaților în sesiune extraordinară, care să fi fost urmată de o convocare a președinților Camerelor.
\nCu privire la procedura de întrunire și convocare a Camerei Deputaților sunt invocate dispozițiile art. 84 alin. (9) și (10) din Regulamentul Camerei Deputaților. În continuare, se indică faptul că întrunirea în sesiune extraordinară a celor două Camere poate fi cerută de Președintele României, Biroul permanent al fiecărei Camere ori de cel puțin o treime din numărul deputaților sau al senatorilor; or, în privința sesiunii extraordinare convocate pentru perioada 2-19 iulie 2018 o asemenea cerere nu a fost formulată de Președintele României și nici de o treime din numărul deputaților sau al senatorilor, iar faptul că decizia președintelui Camerei Deputaților de convocare a Camerei Deputaților în sesiune extraordinară a fost aprobată de Biroul permanent nu poate echivala cu formularea de către Biroul permanent a unei cereri de întrunire în sesiune extraordinară a Camerei.
\nAstfel, actul adoptat de Biroul permanent nu este un act propriu al acestuia, membrii Biroului permanent au discutat, potrivit stenogramei ședinței acestuia din 27 iunie 2018, în permanență despre o cerere a președintelui Camerei Deputaților, și nu despre o cerere a Biroului permanent, iar actul dezbătut și votat nu putea fi luat nici măcar în discuție din moment ce acesta este, în realitate, un act ulterior cererii Biroului permanent de convocare în sesiune extraordinară. Or, manifestarea de voință a Biroului permanent de a cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară trebuie să se concretizeze într-o cerere scrisă; or, o asemenea cerere nu trebuie și nu poate să rezulte din discuții, să fie dedusă ori să fie expresia/consecința voturilor exprimate în cadrul unei ședințe a Biroului permanent al Camerei Deputaților și nici nu poate fi dedusă pe cale de interpretare din operațiunea „aprobării“ unui act.
\nÎn consecință, lipsa unei solicitări valabil formulate de către unul dintre titularii prevăzuți la art. 66 alin. (2) din Constituție pune în discuție însăși validitatea sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților, cu consecința neconstituționalității legii criticate. Este menționat faptul că la Senat, spre deosebire de Camera Deputaților, Biroul permanent a adoptat Hotărârea nr. 12/2018, prin care se cere expres președintelui Senatului convocarea acestei Camere în sesiune extraordinară.
\nSe mai invocă faptul că decizia de convocare a Camerei Deputaților în sesiune extraordinară a fost semnată de unul dintre vicepreședinții acesteia, fără ca președintele Camerei să-și fi delegat propriile atribuții către acesta. Rezultă că au fost încălcate prevederile art. 66 alin. (3) din Constituție, din moment ce competențele președintelui au fost exercitate în numele său de către o altă persoană, fără o justificare reală și obiectivă și fără o împuternicire legală, ceea ce indică faptul că aceasta nu reprezintă manifestarea de voință a subiectului prevăzut la art. 66 alin. (3) din Constituție. Se mai arată că, potrivit doctrinei, încălcarea de către președintele Camerei a competenței sale legate de convocarea acesteia în sesiune extraordinară, în afară de faptul că antrenează răspunderea acestuia în fața Camerei, are ca urmare posibilitatea acesteia de a se întruni din proprie inițiativă. Însă, în cauza de față, în absența unei hotărâri a Biroului permanent, Camera Deputaților nu putea decide din oficiu întrunirea în sesiune extraordinară. Se mai indică faptul că la Senat președintele Senatului și-a delegat atribuțiile pentru ziua de 28 iunie 2018, prin Decizia nr. 8 din 27 iunie 2018; numai ca o consecință a acestei delegări, Decizia nr. 9/2018 de convocare a Senatului în sesiune extraordinară a fost semnată de un vicepreședinte al Senatului, respectiv chiar de cel căruia președintele Senatului îi delegase atribuțiile.
\nSe mai arată că propunerea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (PL-x. 418/2017) nu putea fi înscrisă pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților, întrucât la momentul emiterii Deciziei nr. 5/2018 (27 iunie a.c.), această inițiativă legislativă nu se mai afla pe agenda Parlamentului.
\n2.
\nAnaliza criticilor de neconstituționalitate extrinsecă 2.1 Referitor la critica de neconstituționalitate extrinsecă, potrivit căreia nu a existat o cerere din partea Biroului permanent al Camerei Deputaților de întrunire a plenului Camerei Deputaților în sesiune extraordinară, se constată că textul Constituției impune ca cererea să provină de la unul dintre cele trei subiecte de drept expres precizate: Președintele României, Biroul permanent al fiecărei Camere ori cel puțin o treime din numărul deputaților sau al senatorilor. Prin urmare, Constituția impune în termeni imperativi manifestarea de voință expresă a unuia dintre cele trei subiecte de drept antereferite.
\nPotrivit art. 84 alin. (9) teza întâi din Regulamentul Camerei Deputaților, cererea de convocare a unei sesiuni extraordinare se face în scris și va cuprinde ordinea de zi, precum și perioada de desfășurare a sesiunii. Astfel, se constată că manifestarea de voință a celor trei subiecte de drept, unul unipersonal, iar celelalte două colective, nu poate fi exprimată în mod verbal, ceea ce înseamnă că forma scrisă a cererii este o condiție ad validitatem pentru formularea acesteia. Este de observat că regula în dreptul public este aceea a formulării cererilor în scris, pentru ca autoritățile și instituțiile publice să răspundă la acestea. Lipsa formei scrise determină inexistența actului.
\nDe asemenea, se constată că formularea cererii de convocare prezintă anumite specificități în funcție de subiectul de drept care o inițiază. Astfel, dacă în privința autorității unipersonale condițiile de formă ale cererii de întrunire în sesiune extraordinară vizează numai forma scrisă, decizia formulării cererii aparținându-i în exclusivitate, fără nicio altă condiționare, în privința subiectelor colective trebuie să existe un consens care să ducă la formularea unei asemenea cereri. Astfel, în privința subiectului colectiv, reprezentat de deputați/senatori, Constituția fixează un număr minimal cerut pentru solicitarea întrunirii Camerei în sesiune extraordinară, respectiv o treime din numărul membrilor Camerei respective. În consecință, cererea scrisă trebuie să fie însușită prin semnătură de către aceștia.
\nÎn privința Biroului permanent, subiect colectiv, care are o natură colegială, art. 32 alin. (1) lit. p) din Regulamentul Camerei Deputaților prevede extrem de clar că Biroul permanent „adoptă, cu respectarea prevederilor legale și regulamentare, decizii privind activitatea sa, activitatea deputaților și a personalului Camerei; deciziile Biroului permanent se publică pe site-ul Camerei Deputaților, cu excepția celor care cuprind informații clasificate“. Prin urmare, la propunerea oricărui membru al său, Biroul permanent poate adopta o decizie prin care cere întrunirea în ședință extraordinară a Camerei Deputaților. Este evident că această decizie este un act scris.
\nOr, în speță, în ședința Biroului permanent din 27 iunie 2018 - potrivit stenogramei acestei ședințe - pe ordinea de zi (la poz. 12) s-a aflat aprobarea unui „Proiect de Decizie a președintelui Camerei Deputaților privind convocarea Camerei Deputaților în sesiune extraordinară“, și nu proiectul unei decizii a Biroului permanent al acestei Camere, subiect îndrituit prin Constituție să solicite întrunirea acestui for în sesiune extraordinară.
\nPrin urmare, materialul aflat pe ordinea de zi a Biroului permanent, respectiv „Proiectul de Decizie a președintelui Camerei Deputaților privind convocarea Camerei Deputaților în sesiune extraordinară“, în primul rând, nu putea fi aprobat, pentru că Biroul permanent nu are nicio competență pentru aprobarea acestuia. Este evident că în lipsa competenței funcționale a Biroului permanent, acesta nu putea să aprobe/respingă prin vot proiectul antereferit. Este adevărat că președintele Camerei Deputaților este membru în Biroul permanent și că poate solicita și el ca orice membru al acestuia formularea de către Biroul permanent a unei cereri de convocare a Camerei Deputaților în sesiune extraordinară, însă acesta, în loc să formuleze o asemenea solicitare, a depus un proiect de decizie de convocare, decizie care se emite ulterior cererii formulate de Biroul permanent de întrunire în sesiune extraordinară, fiind un act subsecvent și legat de acesta.
\nPractic, în fața Biroului permanent nu s-a aflat nicio solicitare pentru ca acesta să își exercite competența prevăzută de art. 66 alin. (2) din Constituție. Mai mult, chiar dacă s-ar fi aflat pe rolul său o asemenea solicitare, nu a fost dat un vot cu privire la aceasta, conform art. 35 alin. (2) din Regulament. De aceea, este și inexactă mențiunea „aprobat“ înscrisă la poziția 12 din ordinea de zi a ședinței respective. În concluzie, reiterăm faptul că nu a existat niciun vot cu privire la vreo propunere de convocare a Camerei Deputaților în sesiune extraordinară. Mai mult, chiar dacă am accepta că sa votat o astfel de solicitare - ceea ce nu s-a întâmplat -, Biroul permanent nu a emis o decizie, conform art. 32 alin.
\nEste de observat că, la Senat, Biroul permanent a adoptat Hotărârea nr. 12 din 28 iunie 2018, în considerarea art. 37 alin. (1) din Regulament, conform căruia „Biroul permanent lucrează în prezența majorității membrilor săi și adoptă hotărârile cu votul deschis al majorității membrilor prezenți. Hotărârile importante se publică pe site-ul Senatului“, respectând astfel art. 66 alin. (2) din Constituție.
\nAvând în vedere cele de mai sus, constatăm că, din punct de vedere juridic, nu a fost formulată din partea Biroului permanent al Camerei Deputaților nicio cerere de întrunire a acestei Camere în sesiune extraordinară.
\nTotodată, nu a existat niciun act juridic valid care să materializeze această cerere. Or, astfel cum am arătat, forma scrisă este o cerință ad validitatem a cererii formulate în sensul art. 66 alin. (2) din Constituție. În lipsa acesteia, nu putem să constatăm decât că suntem în fața unei solicitări inexistente, ceea ce înseamnă că nu există formulată nicio cerere de întrunire în sesiune extraordinară.
\nPrin urmare, întrucât legea a fost adoptată într-o sesiune extraordinară care nu a fost cerută potrivit art. 66 alin. (2) din Constituție, viciul de neconstituționalitate astfel constatat se constituie într-unul extrinsec, asociat legii supuse controlului de constituționalitate. De aceea, legea criticată a fost adoptată contrar art. 66 alin. (2) din Constituție. ...
\n2.2.
\nCu privire la încălcarea art. 66 alin. (3) din Constituție, se constată că, în interpretarea art. 35 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, președintele Camerei Deputaților emite o decizie numai când absentează, pentru ca cele două atribuții ale sale expres specificate să fie exercitate de unul dintre vicepreședinți. În schimb, când este prezent, președintele Camerei Deputaților, din rațiuni de flexibilitate, poate solicita, în mod verbal, îndeplinirea acestor atribuții de către unul dintre vicepreședinți, neexistând așadar obligația emiterii unui act în acest sens. Această interpretare este susținută și prin corelarea existentă între art. 35 alin. (2) și art. 34 lit. b) și d) din Regulament, respectiv între atribuțiile președintelui și atribuțiile delegate vicepreședinților, după cum urmează:
\nPotrivit art. 34 lit. b) și d) din Regulamentul Camerei Deputaților, președintele Camerei Deputaților are următoarele atribuții: b) conduce lucrările plenului Camerei Deputaților, asistat obligatoriu de 2 secretari, și asigură menținerea ordinii în timpul dezbaterilor, precum și respectarea prevederilor prezentului regulament; ... (...) d) conduce lucrările ședințelor Biroului permanent. ...
\nConform art. 35 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, vicepreședinții conduc activitatea Biroului permanent și a plenului Camerei Deputaților, la solicitarea președintelui sau, în absența acestuia, prin decizie a președintelui Camerei Deputaților.
\nPrin urmare, în speță, pentru alte activități decât conducerea lucrărilor/activităților (termeni ce au în acest context aceeași semnificație juridică), devine aplicabil art. 35 alin. (1) teza finală din Regulament, care prevede că „Vicepreședinții îndeplinesc atribuțiile stabilite de Biroul permanent sau încredințate de președintele Camerei Deputaților“. Astfel, textul nu mai precizează dacă trebuie sau nu emisă vreo decizie sau condițiile în care aceasta se emite, însă, este de la sine înțeles că încredințarea atribuțiunilor, pentru a fi valabilă în dreptul public, nu poate avea loc decât printr-un act scris. Aceste atribuțiuni pot fi atât cele specifice președintelui Camerei Deputaților, cât și altele în legătură cu buna funcționare a Parlamentului.
\nAșadar, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 34 și art. 35 alin. (1) și (2) din Regulament, rezultă, ca regulă generală, competența președintelui Camerei de a încredința îndeplinirea unor atribuții de către unul/unii dintre vicepreședinți, iar, în ipoteza specifică a conducerii lucrărilor/activității Biroului permanent/plenului Camerei Deputaților, textul prevede posibilitatea președintelui Camerei de a încredința îndeplinirea acestor atribuții chiar verbal.
\nDe asemenea, trebuie subliniat faptul că, mai ales atribuțiile constituționale ale președinților Camerelor nu pot fi exercitate de vicepreședinții acestora, la solicitarea verbală a președinților Camerelor [convocarea în sesiune a Camerelor sau sesizarea Curții Constituționale potrivit art. 146 lit. a) teza întâi, lit. b), c), e) sau k) din Constituție]. Suntem, în mod evident, în fața unei delegări de atribuțiuni constituționale, ceea ce indică faptul că acestea sunt de o importanță maximă pentru stat. De altfel, Constituția reglementează, în mod expres, două cazuri de asemenea atribuțiuni constituționale pe care le exercită președinții celor două Camere ale Parlamentului. De aceea, ca regulă ele se deleagă printr-un act scris, forma ad validitatem a delegării constituționale. În consecință, autonomia parlamentară nu poate fi contrară dispozițiilor exprese ale Constituției și nu poate duce la delegări de atribuții constituționale prin înțelegeri verbale.
\nÎn cauza de față, se constată că președintele Camerei Deputaților nu a emis vreun act de delegare a atribuției sale de a convoca sesiunea extraordinară a Camerei Deputaților în favoarea vicepreședintelui Camerei Deputaților, domnul Florin Iordache, acesta semnând Decizia nr. 5/2018 privind convocarea în sesiune extraordinară a Camerei Deputaților, fără a avea vreo calitate în acest sens.
\nÎntrucât Camera Deputaților are 4 vicepreședinți, se naște întrebarea legitimă care dintre aceștia are dreptul să semneze pentru președintele acesteia, în lipsa oricărui act sau reglementări exprese care să dispună o anumită delegare sau o anumită ordine de realizare a delegării.
\nEste de observat că, la Senat, decizia de convocare în sesiune extraordinară a fost semnată tot de un vicepreședinte (Decizia nr. 9/2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 28 iunie 2018), dar datorită faptului că președintele Senatului, potrivit agendei sale, lipsea din țară, iar anterior a emis o decizie prin care vicepreședintele care a semnat decizia de convocare era împuternicit să asigure conducerea Senatului (Decizia nr. 8/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 27 iunie 2018). Prin urmare, la Senat, la momentul emiterii deciziei de convocare a existat o decizie de asigurare a conducerii Senatului pentru acea zi. Așadar, spre deosebire de Camera Deputaților, la Senat procedura s-a desfășurat corect.
\nAvând în vedere cele de mai sus constatăm că sesiunea extraordinară de la Camera Deputaților a fost convocată, în realitate, de un vicepreședinte, care nu a avut vreun mandat în considerarea căruia să semneze actul în substituirea președintelui Camerei Deputaților.
\nÎn consecință, întrucât legea a fost adoptată într-o sesiune extraordinară convocată contrar art. 66 alin. (3) din Constituție, viciul de neconstituționalitate astfel constatat se constituie într-unul extrinsec, asociat legii supuse controlului de constituționalitate. De aceea, legea criticată a fost adoptată cu încălcarea art. 66 alin. (3) din Constituție.
\nTotodată, se mai constată că Propunerea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (PLx. 418/2017) a fost inclusă pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților, la pct. 16, prin Decizia nr. 5 din data de 27 iunie 2018. Această propunere legislativă nu putea fi înscrisă pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților, întrucât la momentul emiterii Deciziei nr. 5/2018, respectiv la data de 27 iunie, această inițiativă legislativă nu mai era pe agenda Parlamentului, fiind trimisă, încă din data de 25 mai 2018, în conformitate cu art. 77 alin. (1) din Constituție, Președintelui României, în vederea promulgării.
\nAșadar, Camera Deputaților, contrar competenței sale funcționale, astfel cum este stabilită prin capitolul I al titlului III din Legea fundamentală, a inclus pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților din perioada 2-19 iulie o inițiativă legislativă care, nefiind pe rolul Parlamentului, nu putea face obiectul unei decizii de convocare.
\nConcluzionând: a) Biroul permanent nu a formulat nicio cerere de întrunire în sesiune extraordinară a Camerei Deputaților, neexistând vreo decizie în acest sens; ... b) decizia de convocare în sesiune extraordinară nu a fost semnată de președintele Camerei Deputaților, care nici nu a emis vreun act de delegare a acestei atribuții constituționale, pentru ca unul dintre cei patru vicepreședinți să aibă competența de a semna actul respectiv;
\nAvând în vedere cele expuse, constatăm încălcarea art. 66 alin. (2) și (3) din Constituție, după distincțiile anterior evidențiate. ... ... ...
\n2.3.
\nCu privire la critica de neconstituționalitate extrinsecă constând în lipsa de competență a Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, respectiv a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului (ambele comisii fiind comisii permanente ale celor două Camere ale Parlamentului), de a analiza cererea de reexaminare formulată de Președintele României, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituție, și de a întocmi un raport în privința acesteia, competența aparținând Comisiei speciale comune constituite în acest scop, arătăm următoarele:
\nLegea criticată - Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor - a făcut obiectul activității unei comisii speciale comune, respectiv Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, comisie înființată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017.
\nPotrivit art. 1 lit. j) din Hotărârea Parlamentului nr. 69/2017, obiectivul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției a constat în „examinarea, modificarea și completarea, după caz, a tuturor actelor normative cu incidență asupra justiției, în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum și a celor ce urmează a intra în procedură parlamentară, pe toată perioada desfășurării activității Comisiei speciale și care vor fi transmise acesteia.“ Prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 28.02.2018, Curtea Constituțională a analizat critici de neconstituționalitate ale Hotărârii Parlamentului nr. 69/2017, cu referire la obiectivele comisiei speciale comune, și a statuat că aceasta „are ca obiectiv, printre altele, examinarea, modificarea și completarea, după caz, a tuturor actelor normative cu incidență asupra justiției, în vederea reformării sistemului judiciar, sens în care proiectele/propunerile legislative aflate în procedură parlamentară, precum și cele ce urmează a intra în această procedură pe toată durata desfășurării activității Comisiei speciale vor fi transmise acesteia“ (paragraful 45).
\nTotodată, Curtea, în aceeași decizie, la paragraful 62 a constatat că „o comisie specială, astfel cum ilustrează și denumirea sa, impune o procedură specială, distinctă de cea generală, competența sa făcând inutilă parcurgerea procedurii generale de avizare sau adoptare a unui raport. Din moment ce comisia specială întocmește un raport asupra unui proiect/propuneri legislative, este inutil ca o comisie permanentă să întocmească un al doilea raport deoarece s-ar ajunge la crearea unei proceduri care ar dubla obligația inițială de întocmire a raportului. Astfel cum s-a arătat, comisia specială comună nu are drept de inițiativă legislativă, astfel că rolul ei este de a întocmi un raport asupra unui proiect/propuneri legislative care formează obiectul său de activitate, ceea ce înseamnă că ab initio competența comisiei permanente este exclusă din această procedură specială. Prin urmare, în această situație, Birourile permanente ale fiecărei Camere trebuie să aplice procedura specială, raportul asupra inițiativei legislative trebuind, în mod firesc, să fie solicitat comisiei speciale comune.“ Prin Decizia nr. 251 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384/04.05.2018, analizând prevederile art. 62 și art. 134 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, ale art. 68 și art. 149 alin. (1) din Regulamentul Senatului, prin coroborare cu cele ale art. 8 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, precum și Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, Curtea Constituțională a ajuns la concluzia potrivit căreia „în condițiile în care, în cazul elaborării Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004, comisia sesizată în fond este (...) Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, rezultă că, în temeiul normelor regulamentare, această comisie este competentă să reexamineze prevederile declarate neconstituționale și să întocmească raportul pe care, ulterior, îl prezintă plenului fiecărei Camere a Parlamentului“ (paragraful 68).
\nDeși Decizia Curții Constituționale nr. 251 din 19 aprilie 2018 se referă la obiecția de neconstituționalitate a unor dispoziții din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu toate acestea, legea examinată prin această decizie face parte din așa-numitul „pachet al legilor justiției“, la fel ca și legea supusă controlului de constituționalitate în prezenta cauză, iar potrivit prevederilor Hotărârii Parlamentului nr. 69/2017 și în conformitate cu deciziile Curții mai sus menționate, Comisia specială comună are competență specială și unică în elaborarea rapoartelor și înaintarea propunerilor ce urmează a fi dezbătute în plenul fiecăreia dintre cele două Camere ale Parlamentului, cu referire la aceste legi.
\nOr, în prezenta cauză, în cadrul procedurii de soluționare a cererii de reexaminare a Președintelui, adresată Parlamentului în data de 6 iulie 2018, se constată faptul că Biroul permanent al fiecărei Camere parlamentare a decis trimiterea pentru raport a cererii de reexaminare propriei comisii juridice, și nu Comisiei speciale comune, așa cum a procedat în cazul reexaminării aceleiași legi ca urmare a constatării neconstituționalității unor texte din aceasta prin Decizia Curții Constituționale nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, această procedură fiind confirmată sub aspect constituțional prin Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018.
\nPrin urmare, atât timp cât această Comisie specială comună funcționa, aceasta era competentă să examineze legea criticată, reintrată în procedura parlamentară ca urmare a formulării unei cereri de reexaminare, și nu comisiile juridice ale fiecărei Camere a Parlamentului.
\nÎn consecință, similar modului în care legea a fost trimisă comisiei speciale comune pentru a fi pusă de acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, aceasta trebuia trimisă aceleiași comisii pentru reexaminarea dispozițiilor invocate în cererea de reexaminare a Președintelui României.
\nÎn acest sens, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, la paragraful 157, faptul că instituirea Comisiei speciale comune, pentru a elabora modificări și completări la legile justiției, a avut în vedere „criteriul coerenței, completitudinii și unității actului legislativ, specific acestor categorii de comisii.“ Prin aceeași decizie, instanța de contencios constituțional a mai statuat, în paragraful 94, următoarele: „în procedura de reexaminare a legii, comisia specială comună își menține competența de a dezbate și adopta raportul. Se poate observa că, din moment ce legea a fost adoptată prin parcurgerea unei proceduri speciale prin mijlocirea unei comisii speciale comune, cu atât mai mult în procedura de reexaminare a acesteia, derulată ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 45 din 30 ianuarie 2018, se impune urmarea aceleiași proceduri. Chiar dacă Hotărârea Parlamentului nr. 69/2017 nu a prevăzut expressis verbis această ipoteză, este lesne de înțeles că procesul de examinare, modificare și completare a tuturor actelor normative cu incidență asupra justiției, în vederea reformării sistemului judiciar, obiectiv pentru care a fost creată Comisia specială comună, se finalizează prin adoptarea legilor în cauză.
\nPrin urmare, procesul legislativ cu privire la aceste legi se încheie după adoptarea lor definitivă, aceasta implicând atât punerea de acord cu deciziile de neconstituționalitate pronunțate de Curtea Constituțională în cadrul controlului a priori de constituționalitate, cât și pronunțarea asupra cererii de reexaminare formulate de Președintele României. De-abia la acest moment se încheie misiunea comisiei speciale comune, epuizându-se, astfel, și procedura specială parlamentară de adoptare a legilor în cauză. Așa cum a arătat Curtea în decizia precitată, birourile permanente ale fiecărei Camere trebuie să aplice procedura specială, astfel că, în mod firesc, atât raportul asupra inițiativei legislative, cât și cel asupra legii, întocmit ca urmare a reexaminării prevăzute de art. 77 alin.
\nBirourile permanente ale fiecărei Camere trebuie să aplice procedura specială, astfel că, în mod firesc, atât raportul asupra inițiativei legislative, cât și cel asupra legii, întocmit ca urmare a reexaminării prevăzute de art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituție, se solicită tot comisiei speciale comune.
\nOr, în urma cererii de reexaminare formulate de către Președintele României, procedura parlamentară s-a derulat, în mod greșit, în fața comisiilor permanente din cele două Camere, astfel că a fost încălcată jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 251/2018, Decizia nr. 828/2017 și Decizia nr. 252/2018) și competența comisiei speciale comune, așa cum aceasta a fost reținută de instanța constituțională, aducându-se astfel atingere dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție.
\nÎn plus, încălcarea competenței comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului, astfel cum aceasta a fost reținută în deciziile Curții Constituționale anterior amintite, aduce atingere și art. 1 alin. (5), în ceea ce privește principiul supremației Constituției.
\nÎn cazul de față, transmiterea greșită a legii - aflată în procedură parlamentată de reexaminare, ca urmare a formulării de către Președintele României a unei cereri de reexaminare - către comisiile permanente ale fiecăreia dintre cele două Camere, nu are relevanța unor simple încălcări ale regulamentelor, respectiv ale competenței comisiei speciale comune, ci încalcă chiar deciziile instanței constituționale, afectând întreaga procedură legislativă. ...
\n3.
\nCu privire la soluția pronunțată, în opinie majoritară, de respingere ca inadmisibilă a sesizării, sub aspectul criticilor de neconstituționalitate intrinsecă, considerăm că, sesizarea de neconstituționalitate formulată de Președintele României se impunea a fi examinată pe fond și, sub acest aspect, ne menținem punctul de vedere exprimat în Opinia separată la Decizia Curții Constituționale nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018. ... * * * Având în vedere toate aspectele relevate anterior, considerăm că, în cauză, s-ar fi impus ca, sesizarea de neconstituționalitate formulată de Președintele României să fie admisă, atât sub aspectul criticilor de neconstituționalitate extrinsecă, cât și al criticilor de neconstituționalitate intrinsecă invocate și să se constate că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor este neconstituțională, cu consecința reluării procedurii parlamentare de analizare a cererii de reexaminare formulate de Președintele României, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituție.
\nJudecător, dr. Livia Doina Stanciu -----