În măsura în care titularii dreptului de sesizare a Curții Constituționale prevăzuți la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție formulează o obiecție de neconstituționalitate fără a contesta diferența specifică dintre varianta redacțională a legii reexaminate și cea inițială a legii, Curtea urmează să constate inadmisibilitatea acesteia“. Prin urmare, în această etapă a promulgării, în condițiile art. 77 alin. (3) din Constituție, critici de neconstituționalitate intrinsecă puteau fi formulate numai în privința dispozițiilor legale reexaminate. Totodată, „obiecția de neconstituționalitate formulată în privința unei legi reexaminate de Parlament, conform art. 147 alin. (2) din Constituție, nu poate viza un text legal care nu a format obiectul reexaminării, indiferent de titularul dreptului de sesizare care își exercită dreptul de sesizare a Curții Constituționale“ [Decizia nr. 394 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 19 iulie 2019, paragraful 32].
\nDe aceea, nu puteau fi aduse critici de neconstituționalitate intrinsecă înseși dispozițiilor legale cuprinse în forma inițială a legii, anterioare cererii de reexaminare formulate [a se vedea și Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, paragraful 103]. ...
\nAstfel de critici trebuiau formulate în privința redactării legii adoptate la data de 4 iulie 2018, în condițiile respectării termenelor stabilite prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, paragraful 70. Curtea mai reține că în privința art. II [cu referire la abrogarea art. 13^2 din Legea nr. 78/2000] din lege, în sesizarea Președintelui României [Dosarul nr. 1.306A/2019], spre deosebire de cea formulată de cei 78 de deputați, sunt formulate critici referitoare la lipsa punerii de acord a textului criticat cu Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, astfel încât Curtea urmează a reține textul menționat pentru a fi analizat în raport cu criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate.
\nDe asemenea critica de neconstituționalitate formulată de cei 78 de deputați vizează art. I pct. 15 [cu referire la art. 100] din lege în mod global, și nu art. I pct. 15 [cu referire la art. 100 alin. (1) lit. b)-d)] din lege în mod specific. În jurisprudența sa, Curtea a constatat că simpla enumerare în susținerea unei sesizări de neconstituționalitate a unor prevederi constituționale pretins încălcate nu este de natură să satisfacă exigențele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 [Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011]. Totuși, întrucât în obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României [Dosarul nr. 1.306A/2019], spre deosebire de cea formulată de cei 78 de deputați, există o asemenea motivare, Curtea urmează a se pronunța cu privire la criticile de neconstituționalitate formulate de Președintele României.
\nTotodată, în privința art. I pct. 3 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. c)] și pct. 4 [cu referire la art. 39 alin. (2)] din lege sunt formulate critici de neconstituționalitate prin prisma nerespectării art. 147 alin. (2) coroborat cu art. 1 alin. (5) din Constituție, în sensul că, drept urmare a eliminării modificării operate asupra art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, textele antereferite nu mai sunt corelate cu forma în vigoare a art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. În aceste condiții, Curtea, chiar dacă aceste două texte nu au suferit modificări în procesul de reexaminare, urmează a se pronunța cu privire la acestea din perspectiva omisiunii legiuitorului de a interveni asupra acestora ca urmare a renunțării modificării art. 39 alin.
\nExaminând critica de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragrafele 215 și 216, cu referire la o critică identică de neconstituționalitate, a observat că art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016, prevede că „(2) Raportul [întocmit de comisia sesizată în fond - sn] va fi imprimat și difuzat deputaților cu cel puțin 3 zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative în plenul Camerei Deputaților, în cazul proiectelor de legi și al propunerilor legislative pentru care Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, și cu cel puțin 5 zile, în cazul celor pentru care Camera Deputaților este Cameră decizională“. ... 145.
\nPrin aceeași decizie, Curtea a reținut că Regulamentul Camerei Deputaților nu este normă de referință în exercitarea controlului de constituționalitate [Decizia nr. 137 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 11 mai 2018, paragraful 36] și că, în conformitate cu jurisprudența sa [a se vedea Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, paragraful 45], nerespectarea termenului de depunere a raportului constituie o problemă de aplicare a regulamentelor celor două Camere. Cu alte cuvinte, obiectul criticii de neconstituționalitate îl constituie, de fapt, modul în care, ulterior prezentării raportului de către Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, au fost respectate normele și procedurile parlamentare de adoptare a legii.
\nOr, în măsura în care dispozițiile regulamentare invocate în susținerea criticilor nu au relevanță constituțională, nefiind consacrate expres sau implicit într-o normă constituțională (a se vedea în acest sens Decizia nr. 730 din 22 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 29 decembrie 2017), aspectele invocate de autorii sesizării nu constituie probleme de constituționalitate, ci de aplicare a normelor regulamentare (a se vedea în acest sens și Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012). Prin urmare, Curtea a constatat că legea criticată nu încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, sub aspectul principiului legalității. ... 146.
\nCele anterior arătate se aplică mutatis mutandis și în cauza de față, având în vedere că se critică încălcarea în procedura de reexaminare a legii a aceleiași prevederi regulamentare pretins nesocotite în procedura inițială de adoptare a legii. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea art. 1 alin. (3) și (5) și art. 69 din Constituție. ... 147. Cea de-a doua critică de neconstituționalitate extrinsecă se întemeiază pe încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (2) din Constituție prin raportare la cele ale art. 147 alin. (1) și alin. (4) din Constituție și vizează eliminarea din conținutul legii supuse prezentului control a dispozițiilor art. I pct. 5 [cu referire la art. 35 alin. (1)], pct. 6 [cu referire la art. 39 alin.
\nÎn continuare, Curtea face trimitere la jurisprudența sa constantă (a se vedea Decizia nr. 1.177 din 12 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 20 decembrie 2007, deciziile nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 187, sau Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, paragraful 240), referitoare la procedura parlamentară a reexaminării legii, în temeiul art. 147 alin.
\nCu privire la criticile formulate în prezenta cauză, toate vizând încălcarea limitelor reexaminării legii, Curtea observă că acestea pot fi clasificate în două categorii: prima categorie se referă la eliminarea unor dispoziții care au făcut obiectul sesizării Curții și care au fost constatate ca fiind constituționale sau parțial constituționale și a doua categorie vizează eliminarea unor dispoziții care au făcut obiectul sesizării Curții, au fost constatate ca fiind neconstituționale și a căror adoptare a fost justificată de legiuitor prin necesitatea punerii de acord a dispozițiilor modificate constatate anterior ca fiind neconstituționale cu decizii ale Curții Constituționale, pronunțate în cadrul controlului a posteriori. ... 151.
\nCu privire la prima categorie de norme, respectiv cele cuprinse în art. I pct. 6 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. e) cu trimitere la lit. c)], pct. 22 [cu referire la art. 112^1 alin. (2)] și pct. 28 [cu referire la art. 159^1] din legea adoptată la 4 iulie 2018, Curtea constată că criticile de neconstituționalitate formulate prin prisma art. 147 din Constituție sunt neîntemeiate. ... 152. Astfel, în ceea ce privește eliminarea art. I pct. 6 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. e) cu trimitere la lit. c)] din legea în forma sa inițială, Curtea acceptă faptul că această operațiune poate fi privită ca una de corelare cu constatarea neconstituționalității art. I pct. 6 [cu referire la art. 39 alin.
\nConvingerea instanței se poate baza inclusiv pe disproporția dintre veniturile licite și averea persoanei.(2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanței, depășește în mod vădit veniturile obținute de aceasta în mod licit; ... b) din probele administrate rezultă că bunurile provin din activități infracționale de natura celor prevăzute la alin. (1). ... ... 154. Curtea, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, a constatat că art. I pct. 22 [cu referire la art. 112^1 alin.
\nAstfel, încercând să transpună Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracțiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței, Parlamentul a introdus un nou articol în Codul penal, și anume art. 159^1, potrivit căruia acordul de mediere produce efecte dacă are loc până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
\nÎn consecință, Curtea, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, a statuat că, pentru a fi în acord cu Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016, și, totodată, cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, prevederile art. 159^1 din Codul penal trebuie să prevadă ca termen-limită pentru încheierea acordului de mediere momentul citirii actului de sesizare a instanței. Așa fiind, dispozițiile art. I pct. 28 [cu referire la art. 159^1 sintagma „până la pronunțarea unei hotărâri definitive“] din legea analizată, în forma sa adoptată la 4 iulie 2018, au fost constatate ca fiind contrare prevederilor art. 124 alin. (2) și ale art. 147 alin.
\nO serie dintre dispozițiile actului normativ au fost constatate ca fiind neconstituționale, împrejurare ce a născut obligația legiuitorului ca, în temeiul art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, să declanșeze procedura de legiferare în scopul punerii de acord a acestor dispoziții cu deciziile Curții, respectiv cu Constituția. ... 159. În acest context, inițiatorii legii analizate au arătat în Expunerea de motive a acesteia că, „de la data adoptării Codului penal și până în prezent, Curtea Constituțională a stabilit că unele din texte nu îndeplinesc cerința constituționalității, astfel încât prin declararea lor ca neconstituționale în raport de prevederile art. 147 alin. (1) din Legea Fundamentală, intervine obligația Parlamentului de a pune în acord textele din legea în vigoare cu deciziile Curții.
\nÎn acest sens menționăm Decizia nr. 265/2014 cu referire la art. 5, deciziile nr. 68/2017 și nr. 405/2016 cu privire la art. 17, Decizia nr. 368/2017 cu privire la art. 35, Decizia nr. 11/2015 cu privire la art. 112^1, Decizia nr. 508/2014 cu privire la art. 159, Decizia CCR nr. 224/2017 cu privire la art. 335 și Decizia CCR nr. 732/2014 cu privire la art. 336“. ... 160. Din cele de mai sus, Curtea observă că legea analizată, în forma sa adoptată la 4 iulie 2018, a vizat punerea de acord cu Constituția a dispozițiilor din Codul penal constatate în precedent ca neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale menționate la paragraful anterior. Prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, Curtea a constatat că legiuitorul, prin legea analizată, în forma sa adoptată la 4 iulie 2018, nu a reușit să pună de acord cu Constituția dispozițiile art. 35 alin.
\nCu privire la art. 297 alin. (1) din Codul penal, Curtea constată că legiuitorul nu a implementat Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, în sensul că a omis, pe de o parte, să stabilească faptul că neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie raportată la atribuții de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege, iar, pe de altă parte, să reglementeze, din perspectiva principiului „ultima ratio“ în materie penală, gradul de intensitate, de gravitate a atingerii aduse valorii sociale ocrotite care să justifice sancțiunea penală, ceea ce duce la persistența acelorași probleme cu privire la dificultatea delimitării diverselor forme de răspundere față de cea penală existente anterior Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, aspect constatat și prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018.
\nDe altfel, cu privire la această ultimă constatare, Curtea, și prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 56, a statuat că, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera exclusivă de competență a legiuitorului primar sau delegat. Pe cale de consecință, ținând seama de dispozițiile constituționale ale art. 142 alin. (1) și ale art. 1 alin. (5), Curtea a subliniat că legiuitorul are obligația de a reglementa pragul valoric al pagubei și intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii. ... 164.
\nCu alte cuvinte, Curtea constată că demersul legiuitorului în procedura de transpunere în norma procesual penală a considerentelor și a dispozitivelor celor două decizii ale Curții (Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, respectiv Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016) nu a respectat caracterul obligatoriu al celor statuate de Curte, normele adoptate anulând efectele acestor acte jurisdicționale, cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituție. ... 165. În procedura de reexaminare a legii, Parlamentul, fiind ținut să respecte limitele trasate de Decizia Curții Constituționale nr. 650 din 25 octombrie 2018, trebuia să opereze modificarea acelor norme declarate în mod expres ca fiind neconstituționale în tot sau în parte.
\nAvând în vedere că normele legale declarate neconstituționale au avut ca temei al adoptării necesitatea punerii de acord a dispozițiilor procesuale penale constatate anterior ca fiind neconstituționale cu decizii ale Curții Constituționale, pronunțate în cadrul controlului a posteriori, punerea de acord a legii urma să se realizeze ținând cont de aceste decizii, a căror transpunere greșită a fost sancționată de Curte prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018. ... 166. În principiu, în cadrul procedurii de punere de acord a unei legi/norme constatate neconstituționale cu o decizie a Curții Constituționale, Parlamentul are libertatea de a decide dacă modifică acea lege/normă strict în sensul celor statuate de Curte sau dacă abandonează intervenția asupra textului în cauză prin eliminarea normei sau chiar prin respingerea legii.
\nAceastă deplină competență de care beneficiază Parlamentul este însă restrânsă atunci când se interpune o decizie a Curții Constituționale pronunțată în cadrul controlului a posteriori prin care norma în vigoare, care face obiectul intervenției legislative, a fost declarată neconstituțională. Într-o atare ipoteză, Parlamentul este obligat ca, odată declanșată procedura de modificare a legii în vederea punerii sale de acord cu Constituția, să adopte normele care transpun actul jurisdicțional al Curții, eliminând viciile de neconstituționalitate constatate. Această obligație izvorăște direct din textul constituțional al art. 147 și impune Parlamentului un rol activ în procesul de constituționalizare a normelor legale, în acord cu deciziile instanței constituționale.
\nÎntr-o interpretare contrară, ar însemna că, în aplicarea art. 147 alin. (1), (2) și (4) din Constituție, legiuitorul, în cadrul procedurii de punere de acord a legii cu deciziile Curții Constituționale, are un drept de selecție cu privire la acestea, prin actul său decizional putând chiar să mențină în legislație norme afectate de vicii de neconstituționalitate. ... 167. Din această perspectivă, reexaminarea unei legi în condițiile art. 147 alin. (2) din Constituție se distinge fundamental de reexaminarea în condițiile art. 77 alin. (2) din Constituție, această diferență fiind expresia rolului constituțional al Curții Constituționale. Astfel, dacă în cazul unei reexaminări cerute de Președintele României marja de apreciere a Parlamentului cu privire la conținutul normativ al normei a cărei reanalizare s-a solicitat este deplină, singura limitare fiind cea legată de imposibilitatea de a interveni pe alte texte decât cele care au făcut obiectul cererii de reexaminare, în cazul reexaminării întemeiate pe art. 147 alin.
\nPrin urmare, intervenția ulterioară a legiuitorului nu se poate limita la eliminarea din conținutul legii modificatoare a textelor constatate neconstituționale, întrucât aceasta ar echivala cu păstrarea soluției legislative declarate neconstituțională pe calea controlului de constituționalitate a posteriori și, implicit, lipsirea de efecte juridice a deciziei Curții care a stat la baza inițiativei legislative modificatoare. O astfel de conduită a Parlamentului ar anula obligația sa de punere de acord a legislației cu deciziile Curții Constituționale. ... 169. Abandonarea, în această fază a procedurii parlamentare referitoare la modificarea art. 35 alin. (1) și art. 297 alin. (1) din Codul penal, echivalează cu nerespectarea obligației constituționale a Parlamentului de a pune de acord cu Constituția dispoziții legale în vigoare constatate ca fiind neconstituționale, ceea ce este de natură să încalce prevederile art. 147 alin.
\nSe mai arată că art. I pct. 4 [cu referire la art. 39 alin. (2)] din lege - care prevede că prin aplicarea dispozițiilor referitoare la sancționarea concursului de infracțiuni nu se poate depăși totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente - nu mai are sens, ca urmare a eliminării tratamentului sancționatoriu al concursului de infracțiuni instituit în forma inițială a legii. ... 171. Examinând criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea constată că, în urma acestei opțiuni legislative, art. 39 din Codul penal va normativiza sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix pentru pedeapsa principală a închisorii [soluție legislativă în vigoare] și cu spor facultativ și variabil pentru pedeapsa principală a amenzii [nouă soluție legislativă]; o asemenea soluție legislativă rezultată din modificarea numai a art. 39 alin.
\nPrin urmare, având în vedere art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, critica de neconstituționalitate astfel formulată este inadmisibilă. ... 172. De asemenea, cu privire la art. I pct. 4 [cu referire la art. 39 alin. (2)] din lege, Curtea constată că acesta exprimă un adevăr general valabil în privința sancționării concursului de infracțiuni atunci când au fost dispuse pedepse cu închisoarea, astfel că eliminarea sau menținerea sa pentru această ipoteză ține de opțiunea legiuitorului. Mai mult, acesta este aplicabil în privința noului text al art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal - sancționarea concursului de infracțiuni atunci când au fost dispuse pedepse cu închisoarea -, sporul adăugat neputând depăși totalul amenzilor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente.
\nFaptul că legiuitorul eventual nu a realizat o trimitere numai la art. 39 alin. (1) lit. c) și lit. e) cu referire la lit. c) din Codul penal este o chestiune ce ține de tehnica legislativă. Or, Curtea nu are competența de a controla constituționalitatea unor aspecte ce țin de tehnica legislativă, fără ca acestea să aibă vreo relevanță constituțională, drept care o asemenea critică este, de asemenea, inadmisibilă. ... (3.2.2) Criticile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 15 [cu referire la art. 100 alin. (1) lit. b)-d)] din legea analizată173. Critica de neconstituționalitate. Se susține că art. I pct. 15 [cu referire la art. 100 alin. (1) lit. b)-d)] din lege contravine dispozițiilor art. 147 alin.
\nCurtea subliniază că modificarea lit. a) din cuprinsul alin. (1) al art. 100 din Codul penal reprezintă o soluție legislativă care modifică însuși alin. (1), întrucât condițiile prevăzute la lit. a)-d) trebuie întrunite cumulativ pentru a se ajunge la finalitatea normată în teza introductivă a art. 100 alin. (1) din Codul penal. Mai mult, în mod evident, legiuitorul poate reda în dispoziția de modificare chiar litere, alineate în vigoare ale articolului asupra căruia poartă modificarea, tocmai pentru că, potrivit art. 59 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, nu se utilizează, pentru a exprima o modificare, redarea doar a unor fragmente ori sintagme dintr-un text, iar modificarea trebuie să cuprindă în întregime textul vizat, cuprins în articol, alineat sau în elementul marcat al unei enumerări. ... 175.
\nPrin urmare, este evident că ține de opțiunea legiuitorului modul în care, din punctul de vedere al tehnicii legislative, operează aceste modificări, fie printr-un singur punct [care cuprinde noua formă a articolului vizat], fie prin mai multe puncte [care operează modificări secvențiale în privința articolului vizat]. Având în vedere cele expuse, nu se poate pune în discuție încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție prin raportare la art. 59 din Legea nr. 24/2000. ... 176. Cu privire la faptul că Parlamentul ar fi optat pentru înlocuirea dispoziției declarate neconstituțională cu forma în vigoare a normei juridice, astfel că, în realitate, nu ar fi avut loc o modificare legislativă, Curtea constată că prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 a stabilit doar neconstituționalitatea modificării operate asupra art. 100 alin.
\nO asemenea critică de neconstituționalitate nu poate fi analizată prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituție, din moment ce aceste dispoziții cuprind o soluție legislativă ce exista și anterior inițierii procedurii de reexaminare, astfel că acestea puteau fi contestate cu prilejul formulării obiecției de neconstituționalitate în privința variantei redacționale inițiale a legii adoptate în 4 iulie 2018. ... (3.2.3) Criticile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (1) și (2)] din legea analizată178. Critica de neconstituționalitate. Se susține că în forma legii rezultată în procedura punerii de acord cu decizia Curții Constituționale, dispozițiile art.
\nI pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (1)] din lege nu au fost corelate cu cele ale alin. (2) - care făceau referire la persoană, și nu la faptă, contrar Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragrafele 414-423. În acest sens, se consideră că termenul prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, ce trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, fără a mai fi necesară referirea la persoană. De asemenea, se consideră că art. I pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (2)] din lege nu respectă normele de tehnică legislativă, care impun ca, în situația în care textele rezultate în urma punerii de acord cu decizia Curții sunt identice cu cele în vigoare, Parlamentul să elimine din conținutul normativ al legii respectivele intervenții.
\nÎn consecință, se apreciază că menținerea acestor dispoziții redundante contrare și normelor de tehnică legislativă ar echivala cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) și ale art. 147 alin. (2) din Constituție. ... 179. Examinând critica de neconstituționalitate formulată, Curtea constată că aceasta este întemeiată, în sensul că art. I pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (1)] din lege contravine art. 1 alin. (5) din Constituție. ... 180. Art. I pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (1) și (2)] din lege prevede că (1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe pentru fiecare faptă și persoană prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în cadrul procesului penal.(2) După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție. ... 181.
\nAlineatul (2) în forma inițială a legii din 4 iulie 2018 prevedea că „(2) După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție față de persoana în favoarea căreia curge prescripția de la momentul la care s-a comunicat actul de procedură“ și a înglobat practic alin. (2) și (3) din textul în vigoare al art. 155 din Codul penal, iar noua soluție legislativă a fost, în consecință, corelată cu art. 155 alin. (1) din Codul penal. Finalitatea comasării în forma inițială a legii criticate a celor două alineate în vigoare a avut în vedere faptul că întreruperea termenului de prescripție produce drept consecință curgerea unui nou termen de prescripție prin raportare la persoană, și nu la faptă, aspect corelat prin modificarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 155 alin.
\nDeși Curtea Constituțională nu a constatat, eventual, prin aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, neconstituționalitatea sintagmei „și persoană“ din cuprinsul art. I pct. 27 [cu referire la art. 155 alin. (1)] din legea în forma inițială, legiuitorul avea îndatorirea să elimine soluția legislativă neconstituțională introdusă chiar pentru rațiuni tehnico-legislative în alin. (1) al art. 155, astfel cum s-a arătat la paragraful 149 al prezentei decizii. ... 182. Curtea reține că soluția legislativă din art. I pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (1)] este contrară Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018 mai ales prin prisma faptului că noul alineat (2) are o reglementare generală - necircumscrisă la faptă - și prin coroborare cu alineatul (1) s-ar înțelege că există posibilitatea întreruperii termenului de prescripție pentru fiecare faptă și persoană prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în cadrul procesului penal.
\nSe mai reține că soluția legislativă în vigoare din art. 155 alin. (1), deși nu se referă la faptă în mod expres, se corelează cu alin. (3) în vigoare, care prevede că „(3) Întreruperea cursului prescripției produce efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei“. Prin urmare, din economia textului în vigoare se înțelege că prescripția produce efecte in rem, prin raportare la faptele de natură penală săvârșite, și nu in personam, în mod diferit pentru fiecare participant în parte; astfel, întreruperea cursului prescripției produce efecte față de toți participanții la săvârșirea unei infracțiuni, și nu cu privire numai față de persoana în favoarea căreia curge prescripția de la momentul la care s-a comunicat actul de procedură. ... 183.
\nÎn privința criticilor de neconstituționalitate aduse art. I pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (2)] din lege, potrivit cărora acesta nu respectă normele de tehnică legislativă, care ar impune ca, în situația în care alineatele rezultate în urma punerii de acord cu decizia Curții sunt identice cu cele în vigoare, Parlamentul să elimine din conținutul normativ al legii de modificare o asemenea intervenție legislativă, Curtea constată că art. 155 din Codul penal - în vigoare - cuprinde 5 alineate, iar 4 alineate au fost supuse unor evenimente legislative, după cum urmează: alineatul (1) a fost modificat, alineatul (3) a fost eliminat, alineatul (4) a fost modificat, iar alineatul (5), ca urmare a eliminării alineatului (3), a fost renumerotat.
\nPrin urmare, este evident că ține de opțiunea legiuitorului modul în care, din punctul de vedere al tehnicii legislative, operează aceste modificări, fie printr-un singur punct [care cuprinde noua formă a articolului vizat], fie prin mai multe puncte [care operează modificări secvențiale în privința diverselor alineate ale articolului vizat]. În consecință, critica de neconstituționalitate formulată apare ca fiind inadmisibilă. ... (3.2.4) Criticile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II [cu referire la abrogarea art. 13^2 din Legea nr. 78/2000] din legea analizată184. Critica de neconstituționalitate. Se susține că, deși prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, Curtea Constituțională, din perspectiva criticilor de neconstituționalitate extrinsecă, a stabilit că adoptarea art.
\nIII [cu referire la abrogarea art. 13^2 din Legea nr. 78/2000] din lege - devenit art. II în urma parcurgerii procesului de reexaminare a legii - este constituțională, nefiind încălcate prevederile art. 1 alin. (3) și ale art. 64 alin. (4) din Constituție, a reținut un raport de complementaritate între art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 și art. 297 din Codul penal referitor la infracțiunea de abuz în serviciu. Se arată că datorită raportului de complementaritate fixat de Curtea Constituțională între art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 și art. 297 din Codul penal referitor la infracțiunea de abuz în serviciu, în condițiile în care acesta din urmă nu a suferit modificări, și pentru a se asigura o protecție sporită a valorilor sociale coroborată cu necesitatea existenței normative a unor pârghii legale de natură a descuraja încălcarea unor asemenea valori [ansamblul considerentelor de la paragrafele 621-626 ale Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018], soluția abrogării art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 contravine art. 147 alin.
\nPrin urmare, Curtea constată că, prin adoptarea art. III [cu referire la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000] din lege, nu au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (3) și art. 64 alin. (4) din Constituție“. Critica adusă textului abrogator al art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pornește de la premisa potrivit căreia dacă nu s-au operat modificări asupra art. 297 din Codul penal, abrogarea realizată nu s-ar mai impune, tocmai datorită caracterului său complementar. Este adevărat că art. 297 din Codul penal nu a mai fost modificat, omisiune în sine neconstituțională, astfel cum s-a arătat la paragrafele 160-166], însă, în cauză, nu este vorba despre o corelare, ci de un raport de complementaritate, respectiv de întregire a modificării operate.
\nÎn condițiile în care modificarea nu a fost operată asupra textului de bază [art. 297 din Codul penal], deși trebuia a fi realizată, nu înseamnă că automat trebuie eliminat și elementul completator/întregitor al politicii legislative avute în vedere în condițiile în care acesta poate avea o existență de sine stătătoare. Or, exact aceasta este situația în cauză, abrogarea art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 nu este un efect al modificării art. 297 din Codul penal, ci un element completator al acesteia, care chiar în ipoteza neconstituțională a nerealizării modificării art. 297 din Codul penal poate avea o existență de sine stătătoare, nefiind, așadar, caducă/lipsită de obiect/necorelată. ... 186.
\nPrin urmare, Curtea subliniază că limbajul folosit în Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 indică faptul că în cauză există un „raport de complementaritate“ între modificările inițial aduse art. 297 din Codul penal și art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, și nu unul de corelare. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că dispozițiile art. II [cu referire la abrogarea art. 13^2 din Legea nr. 78/2000] din lege sunt constituționale. ...
\nÎntr-o atare ipoteză, Parlamentul este obligat ca, odată declanșată procedura de modificare a legii în vederea punerii sale de acord cu Constituția, să adopte normele care transpun actul jurisdicțional al Curții, eliminând viciile de neconstituționalitate constatate. Această obligație izvorăște direct din textul constituțional al art. 147 și impune Parlamentului un rol activ în procesul de constituționalizare a normelor legale, în acord cu deciziile instanței constituționale. Într-o interpretare contrară ar însemna că, în aplicarea art. 147 alin. (1), (2) și (4) din Constituție, legiuitorul, în cadrul procedurii de punere de acord a legii cu deciziile Curții Constituționale, are un drept de selecție cu privire la acestea, prin actul său decizional putând chiar să mențină în legislație norme afectate de vicii de neconstituționalitate, fapt ce nu poate fi acceptat. ...
\nO astfel de conduită a Parlamentului ar anula însuși scopul legiferării, acela de a armoniza legislația cu deciziile Curții Constituționale, încălcând obligația constituțională consacrată de art. 147 alin. (2) din Legea fundamentală. Or, în conformitate cu rolul Curții Constituționale și cu valențele controlului de constituționalitate, procesul de reexaminare a legii implică în mod obligatoriu o conduită loială din partea Parlamentului și o analiză aplicată și responsabilă a tuturor textelor declarate neconstituționale, prin raportare la considerentele deciziei. ...
\nPrin urmare, opțiunea legiuitorului de a legifera în materia în care Curtea Constituțională a admis o sesizare de neconstituționalitate cu privire la o lege în ansamblul său presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului legislativ prevăzut de Constituție și de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, paragraful 50, sau Decizia nr. 432 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 6 iulie 2018, paragraful 35).
\nDe asemenea, prin Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, paragraful 50, Curtea a stabilit că reexaminarea, mai exact punerea de acord a deciziei, se aplică numai atunci când Curtea a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții ale acesteia, și nu atunci când neconstituționalitatea vizează actul normativ în ansamblul său, în caz contrar încălcându-se art. 147 alin. (2) din Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 22 septembrie 2016, paragrafele 45-48). Totodată, prin Decizia nr. 432 din 21 iunie 2018, paragraful 36, Curtea a stabilit faptul că art. 147 alin. (2) din Constituție nu este incident, întrucât prin decizia Curții Constituționale a fost constatată neconstituționalitatea legii în ansamblul său, iar nu doar a unor dispoziții din cuprinsul acesteia.
\nAșadar, așa cum este statuat, cu valoare de principiu, în jurisprudența Curții Constituționale, în situația constatării neconstituționalității legii în ansamblul său, pronunțarea unei astfel de decizii are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecința fiind încetarea procesului legislativ în privința respectivei reglementări. Parlamentului îi revine obligația să constate încetarea de drept a procesului legislativ, ca urmare a constatării neconstituționalității legii, în integralitatea sa, iar, în ipoteza inițierii unui nou demers legislativ cu privire la același domeniu de reglementare, să se conformeze celor statuate prin decizia Curții Constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 76 din 30 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 20 martie 2019, paragraful 42, Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019, paragraful 88, Decizia nr. 140 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 14 mai 2019, paragraful 86, sau Decizia nr. 141 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 17 mai 2019, paragraful 96). ...
\nCURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE:
\nAdmite obiecția de neconstituționalitate formulată și constată că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în ansamblul ei, este neconstituțională.
\nDefinitivă și general obligatorie.
\nDecizia se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
\nPronunțată în ședința din data de 29 iulie 2019.
\nPREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-șef, Benke Károly OPINIE CONCURENTĂ Sesizările de neconstituționalitate formulate de Președintele României și de un număr de 78 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România se impuneau a fi admise și în ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă care a vizat faptul că legea a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, fapt care aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (3) și alin. (5) din Constituție, deoarece raportul Comisiei parlamentare speciale comune, elaborat în cadrul procedurii din fața Camerei Deputaților, a fost difuzat deputaților în chiar ziua votului, așadar, cu nerespectarea termenului de cel puțin 5 zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative în plenul Camerei Deputaților, ceea ce determină neconstituționalitatea legii, în ansamblul său.
\nCu privire la această critică de neconstituționalitate extrinsecă arătăm următoarele:
\nConform art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016: „(2) Raportul [întocmit de comisia sesizată în fond - s.n.] va fi imprimat și difuzat deputaților cu cel puțin 3 zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative în plenul Camerei Deputaților, în cazul proiectelor de legi și al propunerilor legislative pentru care Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, și cu cel puțin 5 zile, în cazul celor pentru care Camera Deputaților este Cameră decizională.“ Or, analizând procedura de adoptare a legii supuse controlului de constituționalitate, constatăm că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție a fost reexaminată și adoptată în data de 17 aprilie 2019 în plenul Senatului și înaintată Camerei Deputaților, în calitate de Cameră decizională. La data de 23 aprilie 2019, legea a fost trimisă pentru raport Comisiei parlamentare speciale comune, care a întocmit un nou raport de admitere, cu amendamente, pe care l-a depus în data de 24 aprilie 2019. În aceeași zi, plenul Camerei Deputaților, în temeiul art. 75 și art. 76 alin. (1) din Constituție, a luat în dezbatere și a adoptat legea (180 de voturi pentru, 81 împotrivă și două abțineri), pe care a trimis-o spre promulgare Președintelui României în data de 2 mai 2019.
\nCa atare, în cauză, se constată că raportul întocmit de Comisia parlamentară specială comună a fost depus în data de 24 aprilie 2019, iar legea a fost adoptată în aceeași zi, în condițiile în care forma legii adoptate în Senat a fost transmisă Camerei Deputaților în data de 23 aprilie 2019.
\nÎn jurisprudența sa [Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012], Curtea a statuat că:Autonomia regulamentară constituie expresia statului de drept, a principiilor democratice și poate opera exclusiv în cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentală. Autonomia regulamentară nu poate fi exercitată în mod discreționar, abuziv, cu încălcarea atribuțiilor constituționale ale Parlamentului. Astfel, între principiul constituțional referitor la autonomia Parlamentului de a-și stabili reguli interne de organizare și funcționare [art. 64 alin. (1)] și principiul constituțional referitor la rolul Parlamentului, în ansamblul autorităților publice ale statului, ce exercită, potrivit Constituției, atribuții specifice democrației constituționale (legiferarea, acordarea votului de încredere, în baza căruia este numit Guvernul, retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură, declararea stării de război, aprobarea strategiei naționale de apărare a țării etc.), Curtea apreciază că există un raport ca de la mijloc/instrument la scop/interes.
\nAstfel, regulamentele parlamentare se constituie într-un ansamblu de norme juridice, menite să organizeze și să disciplineze activitatea parlamentară cu privire, printre altele, la procedura de legiferare, de numire sau de învestitură a celor mai importante instituții sau autorități publice în stat (Guvern, o parte dintre judecătorii Curții Constituționale, o parte dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii, membrii Curții de Conturi, Avocatul Poporului, directorii serviciilor de informații), precum și regulile de organizare și funcționare ale fiecărei Camere. Normele regulamentare reprezintă instrumentele juridice care permit desfășurarea activităților parlamentare în scopul îndeplinirii atribuțiilor constituționale ale Parlamentului, autoritate reprezentativă prin care poporul român își exercită suveranitatea națională, în conformitate cu prevederile art. 2 alin.
\nÎn prezenta cauză, Curtea nu este chemată să verifice numai dacă a fost respectat Regulamentul Camerei Deputaților, ci dacă, prin conduita sa, Camera Deputaților a încălcat garanțiile procedurale pe care le are la îndemână deputatul pentru a-și exercita mandatul în serviciul poporului, respectiv de a cunoaște amendamentele depuse, de a formula propriile amendamente și de a vota în cunoștință de cauză propunerea/proiectul de lege. De aceea, se rețin ca norme de referință art. 69 alin. (1) și art. 74 din Constituție, raportate la art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție referitor la statul de drept, democrație și obligația respectării supremației Constituției.
\nDesfășurarea procesului legislativ în cauza analizată denotă faptul că încălcarea termenului de 5 zile din Regulament (s.n. termenul este de 5 zile întrucât Camera Deputaților a fost Cameră decizională), aspect care în sine nu atrage neconstituționalitatea extrinsecă a unui act normativ, a avut însă aptitudinea să ducă la imposibilitatea exercitării plenare a mandatului de deputat, în sensul că nu au putut fi luate la cunoștință amendamentele adoptate în comisia sesizată în fond și dezbătute în mod real, nu s-au putut depune sau s-a limitat extrem de sever dreptul deputaților de a depune amendamente și nu a fost exprimat un vot în deplină cunoștință de cauză.
\nPractic, legiuitorul nu a respectat garanțiile pe care Regulamentul Camerei Deputaților le instituie în consacrarea mandatului reprezentativ prevăzut de Constituție, termenul de 5 zile, pus la dispoziția parlamentarilor membri ai Camerei decizionale, fiind anulat.
\nO asemenea concluzie derivă din complexitatea actului modificator și amploarea modificărilor operate, din faptul că problemele ce s-ar fi impus a fi dezbătute vizează chiar Codul penal al României, iar aspectele modificate în privința diverselor instituții de drept substanțial sunt extrem de sensibile pentru societate și evoluția ei.
\nAstfel, nu este vorba doar de încălcarea unui simplu termen procedural, ci de consecințele pe care le produce sau le poate produce o asemenea încălcare, având în vedere importanța problemelor dezbătute.
\nPolitica penală și procedural penală a statului nu poate fi dezbătută și votată într-o Cameră a Parlamentului într-o singură zi; ea reflectă starea și evoluția societății în contextul fenomenului infracțional, ea implică luarea unei decizii de natură legislativă care are repercusiuni deosebite asupra dezvoltării societății și nu reflectă o necesitate de moment. Ea nu trebuie să fie contradictorie sau să răspundă dorinței unei anumite opțiuni politice, ci trebuie să răspundă cerințelor societății, protejând interesele generale ale acesteia. Or, pentru aceasta, deputatul trebuie să aibă asigurată posibilitatea de a lua cunoștință de proiectul/propunerea legislativă, amendamentele aduse, raportul și avizele comisiilor permanente, dar și de a se informa sau consulta cu alți actori politici sau instituționali; numai în aceste condiții își poate forma o opinie asupra problemei dezbătute și numai în aceste condiții votul său, eminamente politic, poate fi dat în deplină cunoștință de cauză.
\nPrin urmare, se constată că deputații au fost puși în situația de a nu putea participa în mod real la dezbaterea parlamentară, aceasta fiind dusă în derizoriu, căpătând valențele unui simulacru.
\nAvând în vedere argumentele prezentate, constatăm conduita vădit arbitrară a legiuitorului, care ignoră, în mod constant, normele regulamentare, recomandarea Curții Constituționale cuprinsă în Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, paragrafele 48-49, potrivit căreia „parlamentarii, fie că provin din rândul majorității, fie că provin din cel al opoziției, trebuie să se abțină de la exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale și să respecte o regulă de proporționalitate, de natură să asigure adoptarea deciziilor ca urmare a unei dezbateri publice prealabile“, și, implicit, principiul exercitării cu bună-credință și în spirit de loialitate față de valorile constituționale a drepturilor procedurale parlamentare.
\nNerespectarea termenelor prevăzute în propriile regulamente de organizare și funcționare împiedică Parlamentul să-și exercite funcția de legiferare în mod efectiv, transformând actul decizional al votului într-o formalitate care lipsește de efecte juridice norma cuprinsă în art. 69 din Constituție. Procesul legislativ desfășurat cu privire la legea supusă controlului de constituționalitate în prezenta cauză nu a presupus o dezbatere reală asupra inițiativei legislative, în sensul că nu a avut loc un schimb de idei cu privire la conținutul normativ al acesteia. Mai mult, în absența dezbaterilor, participarea membrilor Parlamentului la procesul legislativ a fost golită de conținut, reducându-se la votarea propunerii legislative în lipsa oricărei cunoașteri a conținutului acesteia, ceea ce este de neconceput într-un stat de drept.
\nOr, înseși exigențele statului de drept și principiile care stau la baza democrației se opun unei paradigme care să ridice la rang de principiu constituțional aparența sau mimarea dezbaterii parlamentare. De aceea, ori de câte ori, prin nerespectarea unui termen procedural asociat dezbaterii parlamentare, are loc o încălcare a exercitării plenare a mandatului parlamentar, Curtea este îndrituită să intervină și să constate neconstituționalitatea extrinsecă a actului normativ respectiv, prin raportare la art. 69 alin. (1) și art. 74 din Constituție, cu reținerea încălcării art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, așa cum s-ar fi impus și în cauza de față. * * * Având în vedere toate aspectele relevate mai sus, considerăm că Sesizările de neconstituționalitate formulate de Președintele României și de un număr de 78 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România se impuneau a fi admise și în ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă care a vizat faptul că legea a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, fapt care aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (3) și alin. (5) din Constituție, deoarece raportul Comisiei parlamentare speciale comune, elaborat în cadrul procedurii din fața Camerei Deputaților, a fost difuzat deputaților în chiar ziua votului, așadar, cu nerespectarea termenului de cel puțin 5 zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative în plenul Camerei Deputaților, ceea ce determină neconstituționalitatea legii, în ansamblul său.
\nJudecători,dr. Livia Stanciuprof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu -----