{"html": "
88.Curtea observă că, în mod inerent, conflictul juridic de natură constituțională are o componentă politică, prin faptul că implică instituții politice - autorități publice de rang constituțional, însă aceasta nu poate constitui, în sine, o cauză de inadmisibilitate a cererilor având acest obiect. Reglementarea procedurii de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională este configurată cu luarea în considerare a acestui specific, presupunând nu doar examinarea unor acte juridice, ci o evaluare, pe bază de probe, a unor raporturi juridice complexe, care presupun deopotrivă acte, fapte, atitudini ale părților în conflict. De aceea art. 35 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 stabilește că, în cazul acestei atribuții, „dezbaterea are loc pe baza raportului prezentat de judecătorul-raportor, a cererii de sesizare, a punctelor de vedere prezentate (...), a probelor administrate și a susținerilor părților“. Revine Curții Constituționale competența ca, în exercitarea atribuției reglementate de art. 146 lit. e) din Constituție, să analizeze și să decidă în fiecare caz dacă sunt întrunite condițiile unui conflict juridic de natură constituțională, care este interpretarea dispozițiilor constituționale incidente și, în funcția de aceasta, să stabilească actele, faptele contrare Legii fundamentale, precum și conduita de urmat pentru părțile în conflict. ...
\n
89.Astfel fiind, Curtea constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. e) din Constituție și ale art. 1, 10, 34-36 din Legea nr. 47/1992, să se pronunțe asupra cererilor de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Președintele României și Parlamentul României, formulate de președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților. ...
\n
(2)90. La data de 29 ianuarie 2020, Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului asupra Proiectului de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ...
\n
91.În aplicarea art. 114 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condițiile art. 113“, Camera Deputaților și Senatul, reunite în ședință comună, au retras încrederea Guvernului condus de prim-ministrul Ludovic Orban la data de 5 februarie 2020, prin adoptarea Moțiunii de cenzură „Guvernul Orban/PNL - privatizarea democrației românești“ nr. 1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 5 februarie 2020. Moțiunea de cenzură a fost inițiată de deputații și senatorii aparținând grupurilor parlamentare ale PSD și ale Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), fiind adoptată cu un număr de 261 de voturi pentru și 139 de voturi împotrivă.
\n

În conținutul moțiunii se dezvoltă motivul adoptării acesteia, pornind de la afirmațiile potrivit cărora „Guvernul Orban trebuie demis de urgență nu doar pentru că această măsură de modificare a sistemului electoral în prag de alegeri încalcă standardele europene, dar - mai ales - pentru că adoptarea acestor modificări se face în mod unilateral, fără consultare și dezbatere, prin angajarea răspunderii de către partidul aflat la putere. Standardele europene electorale au fost stipulate exact pentru combaterea unor astfel de tentații ale partidelor de a schimba regulile în timpul jocului și de a-și crea astfel un avantaj în competiția electorală. PSD sancționează azi prin moțiune de cenzură tocmai încălcarea gravă a standardelor electorale!“.

\n

Se constată, așadar, că retragerea votului de încredere a fost determinată de fapte calificate ca fiind „încălcare gravă a standardelor electorale“, invocându-se, deopotrivă, recomandările Comisiei de la Veneția în materie electorală și jurisprudența Curții Constituționale referitoare la condițiile angajării răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege. ...

\n
92.În declarația de presă dată după momentul votării moțiunii de cenzură, prim-ministrul Guvernului demis, răspunzând întrebării care a vizat organizarea de alegeri anticipate concomitent cu alegeri locale, a arătat următoarele: „procedura de organizare a alegerilor anticipate depinde de dizolvarea Parlamentului. Când se vor îndeplini condițiile constituționale pentru dizolvarea Parlamentului și după ce Președintele va dizolva Parlamentul, sunt convins că o va face imediat ce se vor îndeplini condițiile constituționale, Guvernul va emite actul normativ privitor la organizarea alegerilor parlamentare anticipate“. ...
\n
93.La aceeași dată, 5 februarie 2020, Președintele României a anunțat că invită, la Palatul Cotroceni, președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de prim-ministru, în temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) și ale art. 103 alin. (1) din Constituția României. Potrivit comunicatului de presă disponibil pe pagina de internet a instituției, consultările s-au anunțat pentru joi, 6 februarie 2020, după următorul program:• Ora 12,00 - Partidul Național Liberal (PNL);• Ora 12,45 - Partidul Social Democrat (PSD);• Ora 13,30 - Uniunea Salvați România (USR);• Ora 14,15 - Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);• Ora 15,00 - Partidul Mișcarea Populară (PMP);• Ora 15,45 - Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE);• Ora 16,30 - Grupul parlamentar Pro Europa;• Ora 17,15 - Grupul parlamentar al minorităților naționale. ...
\n
94.Tot în data de 5 februarie 2020, Președintele României a susținut o declarație de presă (redată integral pe pagina instituției) în care, după ce se referă la adoptarea moțiunii de cenzură de către Parlament, afirmă următoarele: „este nevoie de câțiva pași politici. Acești pași vor fi făcuți într-o succesiune foarte rapidă. Voi convoca partidele parlamentare la o sesiune de consultări care începe mâine, la ora 12:00. Mâine seară, după ce voi termina toate consultările, probabil voi anunța deja persoana desemnată pentru a forma un nou guvern. Acum, întrebarea este: «cum va continua politica guvernamentală? ». Eu am fost și rămân, și v-o spun ca să fie foarte clar, adeptul alegerilor anticipate.
\n

Eu îmi doresc să intrăm într-o logică care duce spre alegeri anticipate. Dacă însă constat că partidele parlamentare nu doresc acest lucru sau nu reușesc să înțeleagă acest lucru, atunci voi insista ca în continuare să fie votat un Guvern care vine cu o agendă reformatoare, un guvern care este construit de și în jurul PNL. Asta ca să fie foarte clar ce se va întâmpla în continuare. După părerea mea, este inadmisibil să pierdem timpul și nervii pentru că avem în continuare un PSD care nu dorește reforme! PSD să stea în opoziție, să-și revină, să se transforme într-un partid democratic și european, după care, cu siguranță, vor veni iarăși în fața electoratului. Dar, în acest moment, soluția cea mai corectă pentru România este întoarcerea la electorat.

\n

Trebuie să avem alegeri parlamentare. Trebuie să avem o majoritate parlamentară care sprijină acest efort de reformare, acest efort care vrea să facă economia performantă, care vrea să îmbunătățească, în definitiv, viața omului de rând. Și avem resurse. Avem partide care sunt real partide construite democratic, partide care vor să se implice, partide care se vor pune la dispoziția românilor. Și, da, mă voi implica și în continuare pentru a construi după alegerile parlamentare o majoritate solidă, care vine cu reforme profunde, în beneficiul românilor, o majoritate solidă, care duce România mai departe. Până atunci, primul pas a fost făcut spre alegeri anticipate. Următorul pas va fi făcut mâine, după consultări, după care voi reveni și vom discuta împreună despre pașii care trebuie făcuți în continuare pentru a ajunge la rezultatul dorit de români.“ ...

\n
95.Aceste declarații, deși au fost invocate în cauză pentru a demonstra bunele intenții, au fost urmate însă de acte ale Președintelui României, precum și ale candidatului desemnat pentru funcția de prim-ministru, care demonstrează faptul că procedura prevăzută de art. 103 alin. (1) din Constituție a fost utilizată contrar scopului pentru care a fost instituită, și anume de a forma un nou Guvern. Acestea demonstrează intenția de a declanșa procedura de dizolvare a Parlamentului, în vederea organizării alegerilor anticipate. ...
\n
96.Astfel, în perspectiva consultărilor anunțate de Președintele României, prim-ministrul Guvernului demis prin moțiune de cenzură a declarat public că „obiectivul PNL în următoarea perioadă este acela de a face posibile alegerile anticipate, de a contribui la îndeplinirea condițiilor constituționale care să permită Președintelui României Klaus Iohannis dizolvarea actualului Parlament și acordarea posibilității românilor de a-și alege un Parlament care să îi reprezinte cu adevărat“. A mai arătat că „am hotărât astăzi mandatul delegației PNL la consultările de la Cotroceni. (…) Propunerea de prim-ministru, normal este conformă cu hotărârea Consiliului Național al PNL. Propunerea de premier a PNL este în persoana președintelui PNL, subsemnatul, Ludovic Orban. De asemenea, am stabilit ca delegația să transmită președintelui susținerea pentru obiectivul declarat al președintelui de convocare a alegerilor anticipate, iar în acest sens, după cum bine știți, decizia noastră este aceea de a contribui la respingerea celor două propuneri de Guvern care vor fi formulate.“ ...
\n
97.În data de 6 februarie 2020 au avut loc consultările cu partidele politice parlamentare, iar Președintele României a susținut o nouă declarație de presă în care a anunțat terminarea sesiunii de consultări, precum și concluziile sale: „(...) PNL, prin Guvernul Ludovic Orban, a dorit să aducă îmbunătățiri legislației electorale cu privire la alegerile locale. În speță, a vrut să reintroducă, așa cum ar fi fost normal, alegerea primarului în două tururi. PSD nu a dorit, a depus moțiune, moțiunea a trecut ieri. Astăzi avem consultări. După părerea mea, asta am spus și aseară, repet astăzi: soluția corectă, în această situație, în care avem un guvern care dorește să miște lucrurile, opțiune confirmată de români la alegerile din anul trecut. Și românii doresc să se miște lucrurile.
\n

Pe de cealaltă parte, avem un PSD care încă este foarte prezent în Parlament. Întoarcerea la electorat este soluția corectă, este soluția care satisface nevoia de democrație în România. Mai simplu spus, întoarcerea la electorat înseamnă alegeri anticipate. Alegerile anticipate sunt prima mea opțiune. Am prezentat partidelor această opțiune. Unii au fost de părere că e bine, alții au fost de părere că trebuie să se mai consulte în partid. Este normal și pot să înțeleg că majoritatea partidelor au nevoie de discuții interne în forurile lor pentru a lua o decizie în acest sens. Acest lucru sper să se întâmple foarte repede. Dar, până atunci, cred că putem să facem următorul pas. Următorul pas foarte concret este desemnarea din partea mea a unei persoane însărcinate cu formarea unui nou guvern.

\n

Așadar, după ce m-am consultat cu toate partidele și formațiunile parlamentare, îl desemnez pe domnul Ludovic Orban să formeze un nou Guvern și să se prezinte în Parlament.“ ...

\n
98.Ca urmare, Președintele României l-a desemnat tot pe domnul Ludovic Orban, prim-ministru al Guvernului demis, în calitate de candidat pentru funcția de prim-ministru, prin Decretul nr. 82/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 6 februarie 2020. ...
\n
99.Prim-ministrul Guvernului demis, desemnat candidat pentru funcția de prim-ministru prin decretul mai sus menționat, a declarat public după consultări că „i-am prezentat Președintelui decizia conducerii PNL de a susține întrunirea condițiilor constituționale pentru declanșarea alegerilor anticipate“; „i-am prezentat Președintelui acest obiectiv al nostru, de asemenea, i-am prezentat deciziile care au fost luate astăzi, și anume, decizia ca parlamentarii PNL să participe la procedurile de învestire a celor două guverne care vor fi rezultatul propunerilor făcute de Președinte și, evident, să participe dar să nu voteze învestirea, pentru că, repet, pentru a se întruni condițiile constituționale care să permită președintelui României să dizolve acest Parlament (...) este necesară respingerea de către Parlament a două propuneri de Guvern“. ...
\n
100.Din analiza coroborată a declarațiilor Președintelui României și prim-ministrului Guvernului demis, rezultă că aceștia au decis că „întoarcerea la electorat“ este soluția, prin aceasta înțelegând dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate. ...
\n
101.În data de 10 februarie 2020, președintele Camerei Deputaților și Președintele Senatului au sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Președintele României și Parlament, susținând, în esență, că Președintele României și-a exercitat discreționar atribuțiile prin desemnarea candidatului Ludovic Orban la funcția de prim-ministru, cu scopul de a provoca dizolvarea Parlamentului și de a determina alegeri anticipate. ...
\n
(3)102. Din examinarea cererilor și a punctelor de vedere formulate, cu raportare la situația de fapt anterior reținută, Curtea constată că situația litigioasă se circumscrie dispozițiilor constituționale referitoare la desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, în ansamblul normelor și principiilor constituționale care configurează procedura de numire a Guvernului, rolul Președintelui României și al Parlamentului, precum și raporturile juridice dintre cele două autorități publice, într-un context specific, determinat de adoptarea unei moțiuni de cenzură și desemnarea imediată în calitate de candidat la funcția de prim-ministru a aceleiași persoane care îndeplinește funcția de prim-ministru al Guvernului demis. Ca urmare, analiza Curții Constituționale se va referi, mai întâi, la cadrul constituțional menționat, pentru a stabili apoi dacă acest cadru a fost respectat și, în funcție de concluzia analizei, Curtea va statua asupra conduitei părților în conflict. ...
\n
103.Astfel, în ceea ce privește procedura de învestitură și numire a Guvernului, textele constituționale de referință au următorul cuprins:– Art. 85 alin. (1) - Numirea Guvernului: „Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru și numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament“; ... – Art. 103 - Învestitura:(1) Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.(2) Candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului.(3) Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor. ... – Art. 104. - Jurământul de credință:(1) Primul-ministru, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului vor depune individual, în fața Președintelui României, jurământul de la articolul 82.(2) Guvernul în întregul său și fiecare membru în parte își exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului. ... ...
\n
104.Din conținutul dispozițiilor constituționale menționate rezultă că numirea Guvernului cuprinde mai multe etape, evidențiate deopotrivă de părțile în cauză, după cum urmează: – consultarea, de către Președintele României, a partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament [art. 103 alin. (1) din Constituție]; ... – desemnarea de către Președintele României, în urma consultărilor, a unui candidat pentru funcția de prim-ministru [art. 85 alin. (1) și art. 103 alin. (1) din Constituție]; ... – solicitarea de către candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru, în termen de 10 zile de la desemnare, a votului de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului [art. 103 alin.
\n
(1)din Constituție]; ... – dezbaterea în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului a programului de guvernare și a întregii liste a Guvernului [art. 103 alin. (3) teza întâi din Constituție]; ... – acordarea (neacordarea) încrederii de către Parlament, cu votul majorității deputaților și senatorilor [art. 103 alin. (3) teza a doua din Constituție]; ... – numirea Guvernului de către Președintele României, pe baza votului de încredere acordat de Parlament [art. 85 alin. (1) din Constituție]; ... – depunerea jurământului de credință de către prim-ministru, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului, în fața Președintelui României [art. 104 alin. (1) din Constituție]. ... ...
\n
105.Din examinarea acestor etape rezultă că numirea Guvernului presupune exercitarea unei competențe partajate între Președintele României și Parlament. Astfel, această procedură este inițiată (desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru) și finalizată (numirea Guvernului pe baza votului de încredere acordat de Parlament) prin acte ale Președintelui României. Numirea Guvernului este însă condiționată de votul de încredere al Parlamentului, întrucât, numai dacă este acordat acest vot de încredere, Președintele procedează la numirea Guvernului, în condițiile art. 85 alin. (1) din Constituție. ...
\n
106.Având în vedere competența partajată între Președintele României și Parlament, precum și faptul că numirea Guvernului este condiționată de votul de încredere al Parlamentului, rezultă că etapa inițierii procedurii de învestitură a Guvernului, respectiv exercitarea competenței Președintelui în privința desemnării candidatului la funcția de prim-ministru, în discuție în prezenta cauză, vizează, ca finalitate, obținerea acestui vot de încredere. Numai în acest fel pot fi interpretate dispozițiile constituționale, și anume în sensul realizării scopului pentru care au fost reglementate, iar nu al nerealizării lui. ...
\n
107.Analizând, din această perspectivă, normele constituționale referitoare la desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, Curtea constată că acestea sunt cuprinse în art. 85 alin. (1) teza întâi din Constituție, anterior citat, precum și în art. 103 alin. (1) din Constituție, text ce cuprinde și teza potrivit căreia candidatul este desemnat de Președinte „în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament“. ...
\n
108.Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la aceste dispoziții, „candidatul desemnat de Președinte la funcția de prim-ministru nu reprezintă alegerea exclusivă a Președintelui, ci reprezintă rezultatul unor consultări și/sau negocieri dintre acesta și partidul politic care are majoritatea absolută în Parlament sau a celor parlamentare, dacă nu există o atare majoritate“. (Decizia nr. 875 din 19 decembrie 2018, precitată, paragraful 65) Ca urmare, chiar dacă, așa cum s-a observat și din punctele de vedere exprimate în prezenta cauză, procedura reglementată de art. 103 alin. (1) din Constituție este una flexibilă, ea nu permite exercitarea discreționară a competenței Președintelui României.
\n

În cadrul său „nu se poate ignora nici rezultatul electoral al competitorilor electorali, dar nici finalitatea procedurii, respectiv desemnarea unui candidat care să poată asigura coagularea unei majorități parlamentare în vederea obținerii votului de încredere“. (Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 318) De aceea, „Președintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru și mediator între forțele politice, are doar competența de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului.“ (Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, precitată, paragraful 319) Aceste considerente, reținute de Curtea Constituțională în contextul examinării unei inițiative de revizuire a Constituției, sunt general obligatorii.

\n

Ele se referă la interpretarea și aplicarea cadrului constituțional în vigoare, fundamentând, cu raportare la art. 152 din Constituție, constatarea neconstituționalității dispozițiilor referitoare la procedura de învestitură și numire a Guvernului pe care inițiatorii legii de revizuire a Constituției doreau să le introducă. (a se vedea paragraful 326 al deciziei menționate) Astfel, ținând seama de motivarea respectivă, prin Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, definitivă și general obligatorie, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea „modificării aduse art. 103 alin. (1) și (3) din Constituție, precum și a completării art. 103 din Constituție cu trei noi alineate, alin. (3^1)-(3^3), referitoare la modalitatea de desemnare de către Președintele României a candidatului la funcția de prim-ministru“, întrucât „încalcă limitele revizuirii prevăzute de art. 152 din Constituție“. (art. II pct. 19 din dispozitiv) ...

\n
109.Față de statuările citate, Curtea constată că prima ipoteză a art. 103 alin. (1) din Constituție, și anume aceea în care există un partid politic/o alianță politică ce deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare, este foarte clară sub aspectul conduitei de urmat pentru Președintele României. În acest caz, Președintele are doar competența de a desemna în calitate de candidat la funcția de prim-ministru persoana propusă de partidul/alianța respectiv/ respectivă. Este evident că în acest mod se asigură premisele obținerii finalității procedurii de desemnare a candidatului la funcția de prim-ministru, respectiv asigurarea susținerii de către partidul politic/alianța politică ce deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare. ...
\n
110.În cauza de față subzistă cea de-a doua ipoteză a art. 103 alin. (1) din Constituție, și anume a lipsei unei asemenea majorități, când „Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării (....) partidelor reprezentate în Parlament“. În acest caz, Președintele „are doar competența a desemna drept candidat (...) pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului“. (Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, precitată, paragraful 319) Această ipoteză implică, așadar, atât o consultare, cât și o evaluare a Președintelui în vederea realizării scopului procedurii constituționale menționat. ...
\n
111.În ceea ce privește consultarea partidelor politice reprezentate în Parlament, ca etapă în economia desemnării candidatului la funcția de prim-ministru, Curtea constată, mai întâi, că noțiunea „consultării“ este utilizată în Constituție în cuprinsul mai multor texte, astfel: art. 86 - Consultarea Guvernului, potrivit căruia „Președintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente și de importanță deosebită“; art. 89 alin. (1) - Dizolvarea Parlamentului, care prevede că „După consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de investitură“; art. 90 - Referendumul, conform căruia „Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la probleme de interes național“; art. 95 - Suspendarea din funcție, care prevede la alin.
\n
(1)că „În cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, Președintele României poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, după consultarea Curții Constituționale. (…).“; art. 103 alin. (1) - Învestitura, potrivit căruia „(1) Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută in Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament“. ...
\n
112.Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, „consultarea prealabilă se manifestă sub forma dialogului sau a informărilor reciproce între părți (...). Constituția stabilește această obligație a consultării numai între Președinte - Guvern (art. 86), Președinte - președinții celor două Camere și liderii grupurilor parlamentare (art. 89), Președinte - Parlament (art. 90), Parlament - Curtea Constituțională (art. 95) și Președinte - partide politice parlamentare (art. 103).“ Referitor la obligațiile ce revin părților în cadrul consultărilor, Curtea a subliniat importanța unui „dialog real interinstituțional al persoanelor care reprezintă instituțiile respective“, arătând că „întreaga conduită instituțională trebuie să reflecte interpretarea cu bună-credință a principiilor și normelor constituționale și legale incidente. El trebuie aplicat de autoritățile publice, și nu doar afirmat, la nivel teoretic și formal, de către acestea.“ (Decizia nr. 875 din 19 decembrie 2018, precitată, paragrafele 99 și 100) ...
\n
113.Astfel fiind, consultarea partidelor politice de către Președintele României, în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru, nu este un act formal, ci trebuie să fie realizată în mod sincer și responsabil, astfel încât față de persoana desemnată de Președinte în urma consultării să se formeze convingerea că va reuși să obțină susținerea majorității parlamentarilor, așadar, votul de încredere pentru noul Guvern. Această regulă este deopotrivă valabilă în realizarea învestiturii Guvernului după alegerile parlamentare, cât și ulterior, în cursul exercitării mandatului parlamentar, dacă se ivesc situații ce determină numirea unui nou Guvern, cum este cazul în speță, când Guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură.
\n

Ca urmare, nu se poate reține punctul de vedere exprimat în cauză de Președintele României, potrivit căruia declarațiile partidelor politice în cadrul consultărilor sunt simple „opinii politice“, exprimate în cadrul unei etape „eminamente politice“. Chiar dacă, potrivit aceluiași punct de vedere, aceste declarații nu se transformă imediat într-un vot, prezumția de la care trebuie să pornească orice consultare impusă de Constituție este aceea de dialog real, asumat de ambele părți. O altă viziune determină ca procedura consultărilor să devină derizorie, reducând-o doar la simpla parcurgere a unei etape obligatorii, lipsită însă de conținut și, prin urmare, de rolul atribuit de legiuitorul constituant.

\n

În concluzie, consultarea la care se referă normele constituționale nu este un act de curtoazie, nu este un simplu schimb de opinii, ci un dialog real și responsabil, care produce efecte importante în economia procedurii prevăzute de art. 103 alin. (1) din Constituție, în sensul că fundamentează în mod obiectiv evaluarea și decizia Președintelui de desemnare a prim-ministrului. ...

\n
114.În realizarea consultărilor și evaluarea ce fundamentează decizia sa, Președintele trebuie să aibă în vedere importanța rolului pe care candidatul desemnat la funcția de prim-ministru îl are în continuarea procedurii de învestitură/numire a Guvernului. Potrivit art. 103 alin. (2) din Legea fundamentală, imediat după desemnarea de către Președinte a candidatului, acesta din urmă va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului în privința programului și a întregii liste a Guvernului. Persoana desemnată are la dispoziție 10 zile în care trebuie să elaboreze programul de guvernare și să formeze Guvernul, adică să întocmească echipa guvernamentală, respectiv membrii viitorului Guvern, alături de care își propune să ducă la îndeplinire respectivul program de guvernare.
\n

Curtea a reținut în acest sens că dispozițiile constituționale „conferă candidatului desemnat la funcția de prim-ministru dreptul exclusiv de a-și alege și repartiza prezumtivii membri ai Guvernului pe orice criterii consideră oportun și relevant, în considerarea atribuțiilor specifice fiecărei funcții în parte și a rolului Guvernului, care, potrivit art. 102 alin. (1) din Constituție, este de a asigura realizarea politicii interne și externe a țării și de a exercita conducerea generală a administrației publice, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament“. (Decizia nr. 875 din 19 decembrie 2018, precitată, paragraful 66) Potrivit jurisprudenței Curții, „candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru reprezintă, prin urmare, de la bun început, centrul de autoritate în privința opțiunii legate de componența Guvernului, asumându-și răspunderea politică în fața Parlamentului.

\n

De capacitatea sa de a selecta persoane cât mai bine pregătite și competente în domeniul vizat de portofoliul destinat fiecăruia dintre membrii acestei echipe depinde, practic, succesul punerii în aplicare a programului de guvernare și, în final, menținerea votului de încredere acordat la momentul învestirii, în caz contrar fiind retrasă încrederea sau declanșată procedura moțiunii de cenzură, modalități de încetare a mandatului Guvernului sau a unui membru al acestuia. Așadar, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru își asumă întreaga responsabilitate pentru elaborarea programului de guvernare și a listei membrilor Guvernului, deoarece în privința acestora el cere Parlamentului votul de încredere“. (Decizia nr. 875 din 19 decembrie 2018, precitată, paragrafele 67 și 68) Această interpretare a textelor constituționale de referință exclude, de plano, desemnarea de către Președinte a unui candidat la funcția de prim-ministru care să nu își asume responsabilitatea formării unui nou Guvern, și care să nu acționeze în sensul obținerii votului de încredere al Parlamentului. ...

\n
115.Din perspectiva fundamentării deciziei Președintelui României de desemnare a candidatului la funcția de prim-ministru, sunt semnificative atât efectul sancționator al moțiunii de cenzură, numărul voturilor în favoarea moțiunii de cenzură, cât și momentul când aceasta a intervenit, cu raportare la momentul când se realizează desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru. Deși, de principiu, nimic nu împiedică desemnarea în calitate de candidat la funcția de prim-ministru a persoanei care a ocupat funcția de prim-ministru al unui Guvern demis prin moțiune de cenzură, Președintele trebuia să aibă în vedere faptul că, în cauză, Guvernul fusese demis cu doar o zi înainte, interval de timp care face improbabilă intervenirea unor elemente de natură să determine ca un vot de neîncredere dat de Parlament să se transforme într-un vot de încredere. ...
\n
116.Toate aceste aspecte sunt semnificative întrucât, pentru realizarea scopului pentru care a fost instituită această procedură, desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru trebuie să aibă la bază convingerea Președintelui României că persoana desemnată va putea să coaguleze o majoritate parlamentară în vedere învestiturii Guvernului, fundamentată pe elemente cu caracter obiectiv ce decurg, pe de o parte, din consultările cu partidele politice parlamentare, iar, pe de altă parte, din compoziția politică și actele Parlamentului. Ca urmare, în procedura de învestitură/numire a Guvernului, competența Președintelui este determinată, pe de o parte, de rolul său de mediator, stabilit de art. 80 alin.
\n
(2)din Constituție, potrivit căruia „Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate“, iar, pe de altă parte, este limitată de exigențele ce decurg din principiul separației și echilibrului puterilor în stat, reglementat de art. 1 alin. (4) din Constituție, care impun respectarea funcțiilor Parlamentului, în speță a celei de control asupra Guvernului, precum și exercitarea tuturor atribuțiilor autorităților publice cu loialitate constituțională. În mod corespunzător, toate actele pe care Președintele României le adoptă în cadrul acestei proceduri trebuie să respecte, pe de o parte, poziția sa de mediator și arbitru între forțele politice, iar, pe de altă parte, rolul preeminent al Parlamentului, determinat de raporturile specifice ale acestei autorități cu Guvernul. ...
\n
117.Aplicând aceste considerente de principiu la situația de fapt supusă judecății, Curtea constată că, în cauză, Președintele României a desemnat în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, în data de 6 februarie 2020, aceeași persoană care ocupă funcția de prim-ministru al Guvernului căruia Parlamentul i-a retras încrederea prin adoptarea unei moțiuni de cenzură cu doar o zi înainte, în data de 5 februarie 2020. Aceasta, în absența oricărui element de natură să creeze convingerea Președintelui Românei că, în decurs de o zi, s-ar fi schimbat ceva în privința opțiunii parlamentare, ceea ce demonstrează, ab initio, o ignorare a rolului și voinței Parlamentului exprimate prin adoptarea moțiunii de cenzură, așadar utilizarea procedurii prevăzute de art. 103 alin. (1) din Constituție contrar scopului pentru care a fost instituită. ...
\n
118.De asemenea, Președintele României a susținut, prin declarațiile publice și actul desemnării, un candidat la funcția de prim-ministru care, la rândul său, a declarat public că urmărește respingerea de către Parlament a două cereri de învestitură a Guvernului și declanșarea dizolvării Parlamentului în condițiile art. 89 din Constituție. Desigur că sesizările privesc un conflict juridic de natură constituțională între Președinte și Parlament, astfel încât, aparent, conduita candidatului la funcția de prim-ministru excedează obiectului acestei cauze. Această conduită prezintă însă relevanță pentru aprecierea conduitei constituționale a Președintelui României. Urmând logica textelor constituționale de referință analizate și acționând cu loialitate constituțională, Președintele României ar fi trebuit să excludă, de plano, un candidat care se pronunță, atât înainte, cât și în timpul și după consultări, în sensul că va contribui la respingerea celor două propuneri de Guvern care vor fi formulate, pentru a se întruni condițiile constituționale care să permită Președintelui României „să dizolve acest Parlament“.
\n

Desemnarea realizată în aceste condiții, precum și faptul că declarațiile publice ale Președintelui Românei și candidatului la funcția de prim-ministru converg către concluzia enunțată în sesizările ce formează obiectul prezentei cauze, respectiv a existenței intenției comune de a intra „în logica alegerilor anticipate“, demonstrează, de asemenea, utilizarea procedurii prevăzute de art. 103 alin. (1) din Constituție contrar scopului pentru care a fost instituită. În plus, desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru cu scopul de a provoca o criză politică de natură să conducă la alegeri anticipate, implicând, ca etapă intermediară, dizolvarea Parlamentului, determină ca ceea ce constituie, în mod obișnuit, efectul unor încercări nereușite de a forma un nou Guvern să se transforme într-un scop declarat, urmărit și asumat de autorități publice de rang constituțional.

\n

Or, o asemenea conduită contravine în mod flagrant spiritului Constituției și loialității constituționale. ...

\n
119.Curtea reține în acest sens că o caracteristică a instituțiilor politice, a autorităților publice de rang constituțional, este stabilitatea. Pentru a asigura realizarea rolului și buna funcționare a acestora, legiuitorul constituant a prevăzut mandate a căror durată este reglementată în textele Constituției sau/și alte garanții ale stabilității instituționale. În cazul autorităților publice pentru care s-au prevăzut mandate, încetarea mandatelor înainte de termen poate interveni în cazuri excepționale, strict și limitativ reglementate la nivel constituțional, tocmai pentru conservarea stabilității instituționale și împiedicarea eventualelor abuzuri. Dizolvarea Parlamentului constituie un astfel de caz excepțional, fiind configurată de legiuitorul constituant ca soluție extremă pentru rezolvarea unei situații de criză.
\n

Tocmai de aceea, legiuitorul constituant a reglementat, în art. 89 din Constituție - Dizolvarea Parlamentului, posibilitatea, iar nu obligația Președintelui României de a dizolva Parlamentul, și numai după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare. Chiar și într-o situație de criză, în sensul art. 89 din Constituție, legiuitorul constituant a dat preeminență rolului Președintelui de mediator, pentru identificarea de soluții pentru numirea Guvernului, dizolvarea Parlamentului fiind configurată ca o măsură ultima ratio, atunci când orice încercare de rezolvare a blocajului instituțional a eșuat. În vederea asigurării stabilității instituționale, legiuitorul constituant a exclus, practic, posibilitatea „provocării“ unei dizolvări a Parlamentului de către Președinte.

\n

Dimpotrivă, acesta a consacrat o obligație de diligență pentru Președintele României, în sensul de a depune toate eforturile pentru păstrarea stabilității parlamentare, a ducerii până la termen a mandatului obținut prin alegeri, iar nu a scurtării lui, prin forțarea de alegeri anticipate. De aceea, art. 89 din Constituție nu exclude posibilitatea ca Președintele să formuleze mai multe solicitări de învestitură (textul constituțional referindu-se la „cel puțin două“), dacă apreciază că în acest mod se va rezolva blocajul instituțional. Mai mult, faptul că dizolvarea Parlamentului se poate realiza numai după consultarea președinților celor două Camere ale Parlamentului și a liderilor grupurilor parlamentare (deci nu numai a partidelor parlamentare, ci și a independenților, în cazul în care aceștia și-au constituit un grup parlamentar), demonstrează caracterul excepțional al unei asemenea măsuri, care implică un grad ridicat de coeziune politică în sensul producerii efectului dizolvator.

\n

Cu alte cuvinte, dizolvarea forului legiuitor trebuie să fie rezultatul unor negocieri și înțelegeri politice în care să fie implicate toate entitățile parlamentare și să reflecte voința comună a celor care au obținut voturile cetățenilor în urma sufragiului electoral. ...

\n
120.În punctul de vedere formulat în cauză, Președintele României a susținut că a respectat art. 103 alin. (1) din Constituție, reținând că acesta prevede, pentru ipoteza analizată în cauză, doar obligația Președintelui de a organiza consultări, iar această obligație a fost îndeplinită. Curtea reține însă că respectarea supremației Constituției, corolar al statului de drept, nu se reduce doar la respectarea literei acesteia. Dacă ar fi așa, o Constituție nu ar fi niciodată suficientă, pentru că nu ar putea niciodată să reglementeze explicit soluții pentru toate situațiile care se pot ivi în practică, inclusiv în raporturile dintre autoritățile publice de rang constituțional. De aceea și Comisia de la Veneția a reținut că „respectarea statului de drept nu poate fi limitată numai la punerea în aplicare a prevederilor explicite și formale ale legii și ale Constituției.
\n

Aceasta implică, de asemenea, comportament și practici constituționale, care să faciliteze conformitatea cu regulile formale de către toate organele constituționale și respectul reciproc între acestea“. (Aviz privind compatibilitatea cu principiile constituționale și statul de drept a acțiunilor guvernului și Parlamentului României cu privire la alte instituții ale statului și Ordonanța de urgență a Guvernului de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și Ordonanța de urgență a Guvernului de modificare și completare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului în România, adoptat de Comisia de la Veneția la cea de-a 93-a sesiune plenară, Veneția, 14-15 decembrie 2012, paragraful 72) În același Aviz, Comisia de la Veneția a mai reținut că „respectul pentru Constituție nu poate fi limitat la executarea literală a dispozițiilor sale operaționale.

\n

Constituția prin însăși natura sa, în plus față de garantarea drepturilor omului, oferă un cadru pentru instituțiile statului, stabilește atribuțiile și obligațiile acestora. Scopul acestor dispoziții este de a permite buna funcționare a instituțiilor, în baza cooperării loiale dintre acestea. Șeful statului, Parlamentul, Guvernul, sistemul judiciar, toate servesc scopului comun de a promova interesele țării ca un întreg, nu interesele înguste ale unei singure instituții sau ale unui partid politic care a desemnat titularului funcției. Chiar dacă o instituție este într-o situație de putere, atunci când este în măsură să influențeze alte instituții ale statului, trebuie să facă acest lucru având în vedere interesul statului ca un întreg (...).“ (paragraful 87) ...

\n
121.Or, cu referire la cauza de față, Curtea reține că scopul comun al autorităților publice implicate în procedura învestiturii/numirii Guvernului este, în mod logic, numirea unui nou Guvern, ceea ce presupune desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru care să intre în această logică a normelor constituționale. Întreaga procedură a numirii Guvernului a fost configurată de legiuitorul constituant în vederea constituirii rapide a noului Guvern, pentru a nu fi prelungită o criză politică determinată de funcționarea unui Guvern demis, cu o capacitate juridică restrânsă, respectiv pentru a fi evitată o criză politică de o și mai mare amploare, care să conducă la posibila dizolvare a Parlamentului. Aceasta este rațiunea consultărilor care precedă desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru și numai în realizarea acestui deziderat, adică al numirii Guvernului, iar nu al blocării numirii acestuia, este construită întreaga procedură constituțională dezvoltată în dispozițiile art. 85, art. 103 și art. 104 din Constituție, pe care Președintele României trebuie să le aibă deopotrivă în vedere. Acceptarea unei interpretări strict literale și fragmentate a Constituției ar putea conduce la concluzia că orice nu este interzis expres de textul constituțional este permis de acesta, chiar dacă ar contraveni în mod evident logicii și spiritului Constituției, iar o asemenea concluzie este inacceptabilă, întrucât este incompatibilă cu principiile statului de drept. ...
\n
122.În același Aviz citat, Comisia de la Veneția a mai reținut că „în România culturile politice și constituționale trebuie dezvoltate. Demnitarii nu urmăresc întotdeauna interesele statului ca un întreg. În primul rând, a existat o lipsă de respect față de instituții. Instituțiile nu pot fi privite separat de persoanele care le conduc. (...) O astfel de lipsă de respect față de instituții este strâns legată de o altă problemă în cultura politică și constituțională, și anume încălcarea principiului cooperării loiale între instituții. (...) Numai respectul reciproc poate duce la stabilirea unor practici mutual acceptate, care sunt în conformitate cu patrimoniul constituțional european și care să permită unei țări să evite și să depășească crizele cu seninătate.“ (paragraful 73) ...
\n
123.Constatând, de-a lungul timpului, comportamente contrare principiului menționat, Curtea Constituțională a statuat asupra obligației de loialitate constituțională, de comportament constituțional loial care guvernează exercitarea atribuțiilor care revin autorităților publice într-un stat de drept. Astfel, Curtea a reținut că raporturile dintre autorități „trebuie să funcționeze în cadrul constituțional al loialității și al colaborării, pentru realizarea atribuțiilor constituționale distinct reglementate pentru fiecare dintre autorități; colaborarea dintre autorități este condiție necesară și esențială pentru buna funcționare a autorităților publice ale statului“. (a se vedea Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 14 mai 2007) Aceasta întrucât „respectarea statului de drept (..) implică, din partea autorităților publice, comportamente și practici constituționale, care își au sorgintea în ordinea normativă constituțională, privită ca ansamblu de principii care fundamentează raporturile sociale, politice, juridice ale unei societăți.
\n

Altfel spus, această ordine normativă constituțională are o semnificație mai amplă decât normele pozitive edictate de legiuitor, constituind cultura constituțională specifică unei comunități naționale. Prin urmare, colaborarea loială presupune, dincolo de respectul față de lege, respectul reciproc al autorităților/instituțiilor statului, ca expresie a unor valori constituționale asimilate, asumate și promovate, în scopul asigurării echilibrului între puterile statului. Loialitatea constituțională poate fi caracterizată, deci, ca fiind o valoare-principiu intrinsecă Legii fundamentale, în vreme ce colaborarea loială între autoritățile/instituțiile statului are un rol definitoriu în implementarea Constituției“. (Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 107; cu privire la înțelesul principiului comportamentului loial al autorităților publice a se vedea și Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, precitată, Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012, sau Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012) Potrivit Curții, „conduita instituțională care se circumscrie colaborării loiale are (...) o componentă extra legem, întemeiată pe practici constituționale, care au ca finalitate primordială buna funcționare a autorităților statului, buna administrare a intereselor publice și respectul față de drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.

\n

Finalitatea secundară este evitarea conflictelor interinstituționale și înlăturarea blocajelor în exercițiul prerogativelor lor legale. Instrumentele care concură la realizarea acestor finalități și care fac dovada unui comportament loial față de valorile constituționale sunt dialogul instituțional și stabilirea unor practici reciproc acceptate. Aceste instrumente trebuie să constituie fundamentele soluționării „împreună“, „prin acordul părților“, iar nu „împotriva“, „în detrimentul“ uneia sau alteia, a eventualelor diferende ivite în raporturile dintre autorități, cauzate de situații de fapt sau de drept confuze, echivoce. În virtutea principiului cooperării loiale între autorități este, astfel, necesar ca fiecare dintre acestea să depună diligențe raționale și sporite în cadrul dialogului instituțional legal pentru evitarea pe cât cu putință a generării de conflicte juridice de natură constituțională“. (Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, precitată, paragraful 109) ...

\n
124.Cu referire la prezenta cauză, comportamentul constituțional loial constă în desemnarea de către Președintele României a unui candidat la funcția de prim-ministru în vederea realizării finalității pentru care a fost construită procedura constituțională a învestiturii/numirii Guvernului, așadar pentru a atinge „scopul comun de a promova interesele țării ca un întreg, nu interesele înguste ale unei singure instituții sau ale unui partid politic care a desemnat titularului funcției“. (Avizul Comisiei de la Veneția, precitat, paragraful 87) Or, pentru a face posibilă realizarea acestui scop, procedura de învestitură trebuie să fie una efectivă, iar nu pur formală. Aceasta impune luarea în considerare a moțiunii de cenzură și a efectelor sale, consultări cu partidele politice și evaluarea opțiunilor pentru candidatul la funcția de prim-ministru în mod serios, sincer și responsabil.
\n

Președintele trebuie să depună eforturi în sensul desemnării unui candidat care să poată coagula o majoritate necesară învestiturii Guvernului și să aibă convingerea că persoana desemnată este în măsură să realizeze acest lucru. În aceasta constă obligația de diligență la care se referă părțile în conflict, inclusiv Președintele, în punctul său de vedere. Tot astfel, candidatul desemnat trebuie să își asume acest angajament, la rândul său, tot în mod serios, sincer și responsabil. Constituie o distorsionare a dispozițiilor constituționale desemnarea de către Președintele României a unui candidat la funcția de prim-ministru cu scopul de a nu obține votul de încredere al Parlamentului și deci de a nu alcătui un nou Guvern, respectiv susținerea de către Președintele României a unui candidat desemnat pentru funcția de prim-ministru care să se poziționeze el însuși împotriva învestiturii Guvernului pe care l-ar propune. ...

\n
125.Or, în cauză, în mod contrar contrar obligației de loialitate constituțională, desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru s-a făcut și cu ignorarea efectelor moțiunii de cenzură, a votului dat, la un interval de timp (o zi de la data adoptării moțiunii de cenzură) care exclude în mod obiectiv intervenția oricărui element de natură să fi produs o schimbare de optică și o reconfigurare semnificativă a exprimării votului în Parlament (ținând seama și de numărul voturilor în favoarea moțiunii de cenzură). Desemnarea apare astfel ca un act de voință unilateral, expresie a voinței exclusive a Președintelui României, care se poziționează astfel în afara logicii raporturilor constituționale de separație și echilibru al puterilor în stat și a efectelor pe care această logică le atașează actului desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.
\n

Întregul ansamblu de acte/fapte/declarații ale Președintelui României demonstrează distorsionarea sensului firesc al normelor constituționale referitoare la desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, faptul că nici măcar nu a existat intenția de desemnare a unui candidat care să obțină votul de încredere al Parlamentului, ci mai degrabă că a existat intenția de a nu-l obține, precum și, din această perspectivă, o poziționare antagonică a Președintelui față de Parlament, cu încălcarea obligației de loialitate constituțională care guvernează interpretarea și aplicarea Constituției și raporturile dintre autoritățile publice de rang constituțional, ceea ce determină, în consecință, un conflict juridic de natură constituțională între Președintele României și Parlament. ...

\n
126.Odată constatat acest conflict juridic de natură constituțională, Curtea Constituțională, în virtutea dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora „este garantul supremației Constituției“, are obligația să soluționeze conflictul, arătând conduita în acord cu prevederile constituționale la care autoritățile publice trebuie să se conformeze. În acest sens, Curtea a avut și are în vedere prevederile art. 1 alin. (3), (4) și (5) din Constituție, conform cărora România este stat de drept, organizat potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească, stat în care respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, iar raporturile între autoritățile/instituțiile statului se fundamentează pe principiul colaborării loiale și al respectului reciproc.
\n

Una dintre condițiile realizării obiectivelor fundamentale ale statului român o constituie buna funcționare a autorităților publice, cu respectarea principiilor separației și echilibrului puterilor, fără blocaje instituționale. (Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, paragraful 49, sau Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, paragraful 123) De asemenea, textul art. 146 lit. e) din Constituție nu conferă Curții Constituționale atribuția de a constata doar existența conflictelor juridice de natură constituțională, ci pe aceea de a soluționa aceste conflicte. Prin urmare, în exercitarea atribuției sale, Curtea aplică o procedură în două trepte, și anume analiza existenței conflictului juridic de natură constituțională și, în situația unui răspuns afirmativ, indicarea conduitei de urmat de către autoritățile publice implicate în conflict.

\n

Astfel, indiferent de autoritatea care a generat conflictul juridic de natură constituțională, aceasta are obligația, în coordonatele statului de drept, să respecte și să se conformeze celor constatate prin decizia Curții Constituționale. ...

\n
127.Cu referire la situația litigioasă care a determinat conflictul juridic de natură constituțională constatat în cauză, Curtea reține că, în realizarea atribuției prevăzute de art. 103 alin. (1) din Constituție, Președintele României va proceda la o nouă desemnare a candidatului pentru funcția de prim-ministru. Această desemnare trebuie să respecte atât litera, cât și spiritul Constituției, precum și obligația de comportament constituțional loial, în sensul celor anterior arătate. ...
\n
128.Având în vedere că existența conflictului juridic a fost determinată de desemnarea de către Președintele României a candidatului la funcția de prim-ministru cu încălcarea dispozițiilor art. 103 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că această desemnare nu poate declanșa procedura de învestitură a Guvernului. Prin urmare, ca efect al prezentei decizii, desemnarea domnului Ludovic Orban în calitate de candidat pentru funcția de prim-ministru, urmată de solicitarea votului de încredere pentru programul și lista Guvernului prezentate de acesta Parlamentului, nu reprezintă „prima solicitare“ de învestitură în sensul art. 89 alin. (1) din Constituție și, prin urmare, nu constituie momentul de la care se calculează termenul de 60 de zile prevăzut de același text constituțional. ...
\n

129.

\n

Față de considerentele expuse, dispozițiile art. 146 lit. e) din Constituție, precum și prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 și 35 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, ...

\n

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE:

\n

1.

\n

Admite cererile formulate de președintele Camerei Deputaților și de președintele Senatului și constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între Președintele României și Parlamentul României, în legătură cu desemnarea de către Președintele României a candidatului Ludovic Orban la funcția de prim-ministru prin Decretul nr. 82/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 6 februarie 2020. ...

\n

2.

\n

În realizarea atribuției prevăzute de art. 103 alin. (1) din Constituție, Președintele României va proceda la o nouă desemnare a candidatului pentru funcția de prim-ministru. ...

\n

Definitivă și general obligatorie.

\n

Decizia se comunică Președintelui României, președintelui Camerei Deputaților și președintelui Senatului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

\n

Pronunțată în ședința din data de 24 februarie 2020.

\n

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluția pronunțată, cu majoritate de voturi, de Curtea Constituțională formulăm prezenta opinie separată, considerând că cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Președintele României și Parlamentul României în legătură cu desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru trebuia respinsă ca nefondată, pentru următoarele motive:1. În speță nu sunt întrunite criteriile definitorii ale unui conflict juridic de natură constituțională de vreme ce nu există nici blocaj instituțional și nici o interpretare diferită a articolului 103 din Constituția României. ... 2. Declarațiile politice ale actorilor instituționali nu pot fundamenta deciziile jurisdicției constituționale. ... 3. Curtea Constituțională a stabilit anterior, tot cu prilejul soluționării unui conflict juridic de natură constituțională, că o decizie a Curții Constituționale referitoare la o inițiativă de revizuire a Constituției ce nu a intrat în vigoare „nu poate face parte din fondul activ al jurisprudenței Curții Constituționale“ și „nu poate avea același efect juridic obligatoriu erga omnes și pentru viitor ca și celelalte decizii pronunțate de Curte“. Pe cale de consecință, astfel de decizii nu pot fi invocate de Curtea Constituțională ca argumente în motivarea altor decizii ale sale. ...

\n
1.Inexistența unui conflict juridic de natură constituțională 1.1. Noțiunea de conflict juridic de natură constituțională a fost definită exclusiv de jurisprudența Curții Constituționale, o jurisprudență evolutivă ce a relaxat, în timp, criteriile în baza cărora se identifică un astfel de conflict. Astfel, potrivit jurisprudenței inițiale, un conflict juridic de natură constituțională dintre autorități publice presupunea doar „acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice, ori omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor“ (Decizia nr. 53/28.01.2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005).
\n

Ulterior, prin Decizia nr. 270/10.03.2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008, Curtea a statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituție „stabilește competența Curții de a soluționa în fond orice conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritățile publice, iar nu numai conflictele de competență născute între acestea“. În această etapă intermediară a noțiunii evolutive de conflict juridic de natură constituțională Curtea Constituțională a precizat că de esența lui este blocajul instituțional, însă ulterior ea a adăugat că „regula este aceea că, în măsura în care există mecanisme prin care autoritățile publice să se autoregleze prin acțiunea lor directă și nemijlocită, rolul Curții Constituționale devine unul subsidiar“ (Decizia nr. 108/5.03.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257/9.04.2014 sau Decizia nr. 875/19.12.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1903/21.12.2018).

\n

Mai recent, potrivit jurisprudenței Curții, conflictele juridice de natură constituțională nu se limitează numai la conflictele de competență, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituționale, ci vizează „orice situații juridice conflictuale a căror naștere rezidă în mod direct în textul Constituției“ (Decizia nr. 901/17.06.2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503/21.07.2009). Inclusiv interpretarea diferită a unui articol constituțional poate ocaziona un conflict juridic de natură constituțională (Decizia nr. 270/2008, precitată, Decizia nr. 538/12.09.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1076/19.12.2018 sau Decizia nr. 504/18.09.2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801/3.10.2019). ... 1.2.

\n

Or, în prezenta cauză nu există niciun blocaj instituțional și nicio înțelegere divergentă sau diferită a prevederilor constituționale incidente, respectiv art. 103 alin. (1) din Constituție. Astfel, Președintele României a desemnat un candidat la funcția de prim-ministru. Persoana desemnată a alcătuit o listă cu potențiali membri ai Guvernului și a redactat un program de guvernare, pe care le-a supus spre aprobare Parlamentului. Parlamentul a declanșat procedurile parlamentare în vederea învestirii Guvernului și ar fi trebuit să le finalizeze prin vot, indiferent că votul ar fi condus la învestirea sau respingerea Guvernului propus. Desemnarea drept candidat la funcția de prim-ministru a unei persoane care a fost demisă din aceeași funcție - în urma angajării răspunderii Guvernului pe un proiect de lege - nu este interzisă de Constituție și constituie o practică statală întrebuințată în mod curent în state cu democrații consolidate.

\n

În sine, o astfel de desemnare nu declanșează vreun blocaj instituțional care să nu poată fi soluționat altfel decât prin intervenția judecătorului constituțional, iar cele două autorități publice vizate de art. 103 din Constituție nu l-au înțeles, interpretat ori aplicat diferit una de cealaltă. ... 1.3. Dimpotrivă, de vreme ce Parlamentul este suveran în a acorda sau nu votul de învestitură unui Guvern desemnat, este greu de înțeles care este fundamentul juridic al refuzului Parlamentului de a-și exercita o competență constituțională expresă, clară și care nu lasă loc pentru interpretări divergente. Abia prin împiedicarea finalizării unei proceduri de învestire a unui Guvern desemnat, procedură parlamentară pe care a început-o, dar pe care nu a dorit să o ducă la bun sfârșit, preferând să se adreseze Curții Constituționale cu un fals conflict juridic de natură constituțională, Parlamentul a produs un blocaj instituțional. ... 1.4.

\n

Faptul că votul de învestitură ar fi trebuit să poarte asupra unui candidat, și nu asupra altuia, adică faptul că Președintele României a decis să desemneze una din persoanele care au fost propuse în cadrul consultărilor politice, și nu alta nu este un argument juridic ori constituțional pentru a considera că ne aflăm în prezența unui conflict juridic de natură constituțională. Mai degrabă autorii sesizării au dat curs unei nemulțumiri de natură politică vis-à-vis de alegerea făcută de Președintele României care, în urma consultărilor, nu a desemnat candidatul propus de o anumită formațiune politică și a preferat să desemneze un alt candidat, propus de altă formațiune. Faptul că în cadrul consultărilor unele formațiuni politice s-ar fi prezentat cu liste de potențiali susținători, în vreme ce alte formațiuni politice nu ar fi prezentat astfel de liste de susținători este lipsit de relevanță juridică, pe de o parte pentru că procedura prevăzută de art. 103 din Constituție nu prevede o astfel de exigență, iar de pe altă parte pentru că susținerea acordată unui candidat sau altuia se probează prin vot în plenul Parlamentului și nu prin declarații politice de intenții viitoare. ... ...

\n
2.Declarațiile politice nu pot fundamenta decizii ale Curții Constituționale 2.1. Pentru a justifica existența unui conflict juridic de natură constituțională opinia majoritară a arătat că, desemnarea drept candidat la funcția de prim-ministru a unei persoane care a fost demisă din această funcție pentru că și-a angajat răspunderea asupra unui proiect de lege, este o dovadă suficientă că prin respectiva desemnare nu s-a urmărit constituirea unei majorități parlamentare în vederea asigurării stabilității guvernamentale, ci s-a urmărit alt scop, anume organizarea de alegeri anticipate. Această concluzie a fost argumentată de opinia majoritară prin menționarea unor declarații politice ale prim-ministrului desemnat și ale Președintelui României, declarații din care ar rezulta că prim-ministrul desemnat nu dorește votul de învestitură ci, dimpotrivă, urmărește să nu fie învestit de Parlament, iar Președintele României nu exclude de plano scenariul politic al alegerilor anticipate.
\n

Prin urmare, opinia majoritară a concluzionat că procedura prevăzută de art. 103 din Constituție a fost deturnată de la finalitatea sa firească, anume cea de a conduce la învestirea unui nou guvern, și a fost instrumentalizată pentru a depăși una din etapele necesare și obligatorii pentru a se putea ajunge la organizarea de alegeri anticipate. De aceea, constatând că desemnarea unui astfel de candidat la funcția de prim-ministru nu poate constitui o primă etapă în cadrul procedurii prevăzute de art. 103 din Constituție, opinia majoritară a identificat conduita de urmat pentru a ieși din ceea ce ea a considerat a fi un conflict juridic de natură constituțională, anume Președintele României a fost somat să desemneze un candidat la funcția de prim-ministru în conformitate cu art. 103 din Constituție, adică să reia o procedură pe care tocmai o parcursese anterior. ... 2.2.

\n

Procedând astfel Curtea Constituțională a realizat un proces de intenție atât Președintelui României, cât și candidatului desemnat la funcția de prim-ministru. Bazându-se doar pe declarații politice, atent selectate, dar care au fost făcute în alte împrejurări decât cele legate strict de derularea procedurii prevăzută de art. 103 din Constituție, opinia majoritară a concluzionat că procedura - aflată către finalul său la data la care s-a tranșat pretinsul conflict juridic de natură constituțională - urmărește alt scop decât cel care rezultă din simpla lectură a art. 103 din Constituție, anume învestirea unui nou guvern. Or, consultările realizate de Președintele României cu toate partidele politice parlamentare s-au finalizat cu un rezultat ambiguu în ce privește propunerile primite de acesta cu privire la persoana ce ar putea fi candidat la funcția de prim-ministru.

\n

Acest lucru este cunoscut, pe de o parte, din declarația de presă făcută de Președintele României la finalul consultărilor, iar, pe de altă parte, din declarațiile de presă făcute de fiecare din delegațiile partidelor care au luat parte la consultări. Între cele două tipuri de declarații de presă nu se pot constata diferențe asupra aspectului care interesează în prezenta cauză: unele partide politice au declarat că susțin persoana și proiectul politic al prim-ministrului desemnat, alte partide politice au declarat că susțin ideea alegerilor anticipate și, fie nu au candidat propriu pentru funcția de prim-ministru, fie își manifestă disponibilitatea de a participa la guvernare, inclusiv prin desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru; alte partide politice au asumat un proiect politic diferit și au făcut o propunere pentru candidatul la funcția de prim-ministru.

\n

De vreme ce toți cei care au participat la consultări au declarat același lucru cu privire la concluziile desprinse din acestea de către fiecare dintre ei, este greu de înțeles în ce constă deturnarea procedurii prevăzute de art. 103 alin. (1) din Constituție, respectiv desemnarea unuia dintre candidații propuși în cadrul consultărilor. ... 2.3. În declarația de presă din data de 6 februarie 2020, citată și de opinia majoritară, Președintele României a precizat: „Alegerile anticipate sunt prima mea opțiune. Am prezentat partidelor această opțiune. Unii au fost de părere că e bine, alții au fost de părere că trebuie să se mai consulte în partid. Este normal și pot să înțeleg că majoritatea partidelor au nevoie de discuții interne în forurile lor pentru a lua o decizie în acest sens.

\n

Dar până atunci putem să facem următorul pas. Următorul pas foarte concret este desemnarea din partea mea a unei persoane însărcinate cu formarea unui nou guvern.“ Singurul act juridic care a concretizat intenția Președintelui României de a demara procedura de învestire a guvernului a fost decretul prin care a desemnat un candidat la funcția de prim-ministru. Doar dacă Președintele României nu ar fi procedat la desemnarea unui candidat ar fi încălcat art. 103 alin. (1) din Constituție. ... 2.4. Însă, o analiză a declarațiilor politice ale actorilor instituționali nu ar fi trebuit să capete relevanță în cadrul unei argumentații juridice. Curtea Constituțională nu soluționează conflicte politice, ci numai conflicte juridice de natură constituțională.

\n

Or, declarații politice, făcute în alte împrejurări decât cele legate strict de derularea procedurii prevăzută de art. 103 din Constituție, au fost selectate și interpretate pentru a le conferi un sens din care să rezulte că prim-ministrul desemnat nu ar fi dorit să obțină votul de învestitură și să conducă un nou guvern, iar Președintele României ar fi realizat o distorsionare a dispozițiilor constituționale fără a fi săvârșit vreun act juridic în acest sens. Așa cum a stabilit într-o jurisprudență constantă, și pe care acum pare să o pună sub semnul îndoielii, Curtea Constituțională nu poate adopta decizii și nu poate judeca în funcție de declarații politice, ci numai pe baza unor fapte juridice și cu argumente juridice.

\n

Astfel, în Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, Curtea Constituțională a statuat în sensul că „declarațiile politice ale Președintelui fac parte din libertatea lui de exprimare“ și „numai în măsura în care ar produce consecințe juridice ar putea fi luate în calcul de către Curte“. Altfel spus, declarațiile sau faptele politice pot conduce la un conflict de natură politică și nu juridică, în vreme ce Curtea Constituțională este ținută să judece doar conflicte juridice de natură constituțională, pe baza unor raționamente și argumente de natură juridică. De altfel, în aceeași decizie, Curtea observa și că „opiniile, judecățile de valoare sau afirmațiile titularului unui mandat de demnitate publică - așa cum este Președintele României, autoritate publică unipersonală, ori cum este conducătorul unei autorități publice - referitoare la alte autorități publice nu constituie prin ele însele conflicte juridice între autorități publice.

\n

Părerile sau propunerile privind modul cum acționează ori ar trebui să acționeze o anumită autoritate publică sau structurile acesteia, chiar critice fiind, nu declanșează blocaje instituționale, dacă nu sunt urmate de acțiuni sau inacțiuni de natură să împiedice îndeplinirea atribuțiilor constituționale ale acelor autorități publice. Asemenea păreri ori propuneri rămân în cadrul limitelor libertății de exprimare a opiniilor politice, cu îngrădirile prevăzute de art. 30 alin. (6) și (7) din Constituție. (…) Curtea Constituțională are competența de a interveni numai în situațiile în care s-a creat efectiv un conflict juridic de natură constituțională între două sau mai multe autorități publice.“ ... ...

\n
3.Deciziile Curții Constituționale referitoare la o inițiativă de revizuire a Constituției ce nu a intrat în vigoare nu fac parte din fondul activ al jurisprudenței Curții Constituționale 3.1. Pentru a explica sensul art. 103 din Constituție opinia majoritară s-a referit la unele considerente din decizia sa anterioară, nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014. Acest argument, de data aceasta de natură juridică, nu poate fi primit din două motive: pentru că decizia susmenționată este utilizată în sens contrar celor acolo statuate și pentru că însăși Curtea Constituțională a făcut recent imposibilă utilizarea unui astfel de argument. ... 3.2.
\n

Astfel, în Decizia nr. 80/2014 Curtea Constituțională a susținut că limitarea opțiunilor Președintelui României în desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, printr-o procedură cadențată precum cea prevăzută de proiectul de revizuire a Constituției ce nu a mai intrat în vigoare, ar fi condus la situația în care un partid politic ce ar fi obținut majoritatea relativă a mandatelor parlamentare, dar nu putea întruni majoritatea absolută necesară pentru învestirea guvernului, ar fi putut să blocheze procedurile și să determine astfel instabilitate guvernamentală și crize politice sistematice. Curtea Constituțională s-a arătat defavorabilă unei astfel de revizuiri a legii fundamentale, în considerarea faptului că art. 103 din Constituție are ca finalitate coagularea unei majorități parlamentare pentru învestirea unui guvern și nu instabilitatea politică.

\n

Considerentele relevante din această decizie anterioară a Curții sunt următoarele: 321. În consecință, Curtea constată că textul propus, prin mecanismul de desemnare a candidatului pentru funcția de prim-ministru, instituie un monopol al partidului politic sau alianței politice participante la alegeri care a obținut cel mai mare număr de mandate parlamentare, fără a deține majoritatea absolută, în privința propunerii reprezentantului ce urmează a fi desemnat drept candidat, neținând cont de necesitatea asigurării actului de guvernare în condițiile unei susțineri parlamentare care să permită obținerea votului de învestitură și realizarea programului de guvernare. Or, în aceste condiții, reglementarea unui mecanism constrângător în privința libertății de acțiune a partidelor politice parlamentare are drept efect imposibilitatea adaptării soluției normative analizate la noile situații intervenite. […] ... 324.

\n

Pe de altă parte, prin modalitatea de desemnare a candidatului pentru funcția de prim-ministru, se ajunge la o nesocotire a votului liber exprimat de către alegători în cadrul alegerilor parlamentare, deoarece creează premisele desemnării candidatului din rândurile partidului politic sau alianței politice cu cel mai mare număr de mandate sau voturi în detrimentul unei alianțe politice postelectorale care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului. De aceea, rezultatul electoral, ce reprezintă voința corpului electoral exprimată prin vot, impune ca Președintele României să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului. […] ... 325.

\n

A reglementa, chiar la nivel constituțional, dreptul unei minorități parlamentare de a propune desemnarea, în mod invariabil, a candidatului pentru funcția de prim-ministru înseamnă a accepta că se poate învesti un Guvern fără legitimare electorală. A nu ține cont de faptul că cetățenii au ales în favoarea unor competitori electorali care formează sau pot forma o majoritate absolută, de natură a asigura învestirea Guvernului, înseamnă a afecta în mod decisiv dreptul de vot, întrucât exprimarea dreptului de vot vizează, în mod direct, configurația politică a Parlamentului, iar, indirect, învestirea Guvernului. În aceste condiții, Curtea constată că textul propus suprimă o garanție a dreptului de vot, și anume respectarea rezultatului votului liber exprimat. ... Or, în prezenta cauză se constată că formațiunea politică ce a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea unui pretins conflict juridic de natură constituțională se află exact în ipoteza normativă respinsă atunci de Curtea Constituțională, adică deține o majoritate relativă a mandatelor parlamentare, dar nu dispune de majoritatea absolută necesară pentru învestirea Guvernului.

\n

Pe cale de consecință, singurul lucru care poate fi reținut din Decizia nr. 80/2014 este cel care rezultă din simpla lectură a textului art. 103 din Constituție, anume faptul că desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru se realizează cu intenția de a coagula o majoritatea parlamentară aptă să învestească și să susțină un guvern. Conduita Președintelui României a urmat întocmai prevederile art. 103 alin. (1) din Constituție. ... 3.3. Numai că, deși logică și corectă din punct de vedere juridic, o astfel de poziție nu mai poate fi susținută după Decizia Curții Constituționale nr. 875 din 19 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1903 din 21 decembrie 2018, dată tot în vederea soluționării unui conflict juridic de natură constituțională și des invocată în cuprinsul opiniei majoritare din prezenta cauză.

\n

În această din urmă decizie Curtea Constituțională a statuat că o decizie a sa referitoare la o inițiativă de revizuire a Constituției ce nu a intrat în vigoare „nu poate face parte din fondul activ al jurisprudenței Curții Constituționale“ și „nu poate avea același efect juridic obligatoriu erga omnes și pentru viitor ca și celelalte decizii pronunțate de Curte“. Pe cale de consecință, astfel de decizii nu pot fi invocate de Curtea Constituțională ca argumente în motivarea altor decizii ale sale. Pentru a înțelege mai bine argumentația făcută atunci este suficient să cităm considerentele 91-93 ale acelei decizii:91. Considerentele Curții la care se raportează Președintele României în punctul său de vedere vizează, prin urmare, o propunere, o inițiativă de revizuire a Constituției din anul 2011.

\n

Aceasta, deci implicit textul analizat cu acel prilej de Curtea Constituțională în virtutea competenței sale constituționale prevăzute de art. 146 lit. a) teza finală din Legea fundamentală, nu s-a concretizat, în sensul că proiectul de lege nu a fost adoptat de Parlament și nu a constituit obiect al unui referendum pentru revizuirea Constituției. Prin urmare, textul analizat mai sus nu este în vigoare. ... 92. În acest context, Curtea reține faptul că o decizie a Curții Constituționale pronunțate în cadrul competenței sale referitoare la controlul de constituționalitate a inițiativelor de revizuire a Constituției, prin care validează un anumit text al respectivei inițiative, nu poate avea același efect juridic obligatoriu erga omnes și pentru viitor ca și celelalte decizii pronunțate de Curte cu privire la celelalte atribuții constituționale ale sale, tocmai pentru că, spre deosebire de toate celelalte acte jurisdicționale ale Curții, decizia pronunțată în temeiul art. 146 lit. a) teza finală din Legea fundamentală se referă la o propunere legislativă, un proiect de lege, o anumită intenție de legiferare, obiectul controlului său fiind, în definitiv, o propunere de lege ferenda de revizuire a Constituției, și nu o lege adoptată de Parlament sau o lege aflată deja în vigoare.

\n

Aceste decizii nu pot face parte din fondul activ al jurisprudenței Curții Constituționale, în sensul conferirii aceleiași posibilități de valorificare a forței juridice obligatorii a dispozitivului unei decizii a Curții, atașat, în egală măsură, și considerentelor pe care se sprijină acesta. Dacă s-ar admite altfel, ar însemna că o decizie pronunțată asupra unui proiect de lege privind revizuirea Constituției să fie obligatorie pentru orice viitor legiuitor constituant și în privința oricărei inițiative ulterioare de revizuire a Constituției. Or, o atare ipoteză ar transforma, practic, Curtea Constituțională în legiuitor constituant pozitiv, ceea ce nu poate fi admis a intra în litera și spiritul prevederilor constituționale referitoare la rolul și deciziile Curții Constituționale. ... 93.

\n

În concluzie, Curtea arată că nu poate reține susținerile prezentate în punctul de vedere al Președintelui, la care s-a făcut mai sus referire, în sensul de a da acelor considerente cuprinse în Decizia nr. 799/2011 valențe constituționale, deci obligatorii. ... Dacă atunci nu a fost posibilă utilizarea unui precedent stabilit de Curtea Constituțională, nu putem înțelege cum acest lucru a devenit posibil în prezenta cauză. ... ... ** * Pentru toate aceste motive considerăm că cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Președintele României și Parlamentul României, în legătură cu desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru, trebuia respinsă ca nefondată, întrucât nu sunt întrunite criteriile definitorii ale unui conflict juridic de natură constituțională, de vreme ce nu a existat nici blocaj instituțional și nicio interpretare diferită a articolului 103 din Constituția României; fundamentarea unei decizii a Curții Constituționale pe declarații politice constituie un precedent periculos pentru jurisdicția constituțională, tot astfel cum a fost și negarea valorii de precedent a unei decizii anterioare a Curții Constituționale.

\n

Judecători,dr. Livia Doina Stanciu prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu -----

", "next": 0}