Curtea observă că, potrivit textului de lege criticat \"Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie elaborează un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă Consiliul Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei\", iar ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate. Rezultă deci, că nici în acest caz nu este vorba de un raport supus dezbaterii în vederea dispunerii vreunor măsuri faţă de soluţiile adoptate ori măsurile dispuse de procurori.
\nCurtea observă că, această critică are la bază înţelegerea greşită a dispoziţiilor art. 83 din lege, în noua lor redactare, deoarece se ignoră faptul că procurorii Parchetului Naţional Anticoruptie sunt selecţionaţi dintre procurorii de la alte parchete, numiţi în această calitate anterior prin decret al Preşedintelui României. Semnificativ pentru înţelegerea corectă a reglementării este şi textul alin. (9) al art. 83, potrivit căruia: \"La data încetării activităţii în cadrul Parchetului Naţional Anticoruptie procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivii legii\".
\nDispoziţiile art. 58^1-6 şi art. 92^1-5 nou introduse în Legea nr. 304/2004 referitoare la instanţele militare, respectiv, la parchetele militare, sunt considerate de autorii sesizării ca fiind contrare prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (5) care interzic înfiinţarea de instanţe extraordinare, art. 118 referitoare la rolul armatei şi art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Se susţine că \"sistemul nostru constituţional nu admite o justiţie specială pentru militari şi existenţa unor judecători şi unor procurori care să fie militari de carieră, ceea ce înseamnă grade şi disciplină militară, ierarhie, obligaţii de subordonare etc. numai magistraţi supuşi autorităţii CSM\". Se concluzionează în sensul că, judecătorii şi procurorii sunt singurii magistraţi care nu pot avea şi calitate de militari\".
\nExaminând aceste critici, Curtea constată că şi acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
\nPotrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie: \"Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege\". Aşadar, nominalizarea, înfiinţarea şi organizarea instanţelor judecătoreşti, revin legiuitorului, prin lege organică.
\nTeza întâi a alin. (5) al art. 126 interzice \"înfiinţarea de instanţe extraordinare\", iar teza a doua din acelaşi alineat permite înfiinţarea, prin lege organică, a unor \"instanţe specializate în anumite materii\". Caracterul distinct specific al unor materii, care justifică reglementarea competenţei materiale a unor instanţe judecătoreşti specializate, poate fi determinat şi de calitatea subiecţilor ca părţi în litigiile supuse judecăţii, a justiţiabililor, cum ar fi minorii, părţile raporturilor juridice de muncă, navigatorii, comercianţii etc.
\nCurtea reţine că instanţele militare nu reprezintă instanţe extraordinare. Înfiinţarea de instanţe extraordinare a fost interzisă de Constituţie şi înainte de revizuirea acesteia în 2003, iar instanţele şi parchetele militare au existat şi au funcţionat, fără ca prin aceasta să fi fost încălcată vreo dispoziţie sau vreun principiu constituţional.
\nConform dispoziţiilor legale criticate instanţele militare sunt: tribunalele militare, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi Curtea Militară de Apel Bucureşti, acestea fiind similare celorlalte instanţe judecătoreşti, pe lângă ele fiind organizate şi funcţionând, pe baza unor principii identice, parchete. Instanţele militare având competenţa materială, după calitatea persoanei, să judece cauzele penale în care învinuiţii sau inculpaţii sunt militari, nu aplică reglementări legale ce caracter discriminatoriu, ci tratament juridic diferenţiat justificat obiectiv prin situaţia diferită.
\nÎn ceea ce priveşte statutul magistraţilor militari, art. 30^1 din Legea nr. 303/2004, nou introdus prevede: \"Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, după dobândirea calităţii de ofiţer activ în cadrul Ministerului Apărării Naţionale\". Rezultă din această reglementare că, numirea, promovarea şi evoluţia carierei de magistrat a judecătorilor şi procurorilor militari se fac în aceleaşi condiţii ca şi în cazul magistraţilor de la celelalte instanţe judecătoreşti şi parchete. Singura condiţie suplimentară pe care trebui să o îndeplinească înainte de a fi numiţi, este acea de a deveni militar activ în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Aceasta însă, nu înseamnă relaţii de subordonare pe planul îndeplinirii atribuţiilor ce le revin magistraţilor. Magistraţii militari beneficiază de toate drepturile şi au toate obligaţiile prevăzute de lege pentru judecători, respectiv, pentru procurori.
\nPotrivit prevederilor art. 73 alin. (4) din Legea privind statutul magistraţilor, \"Judecătorii şi procurorii militari sunt militari activi şi au toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate\". Aceste drepturi şi obligaţii sunt altele decât cele care decurg din calitatea de magistrat. Alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că: \"Salarizarea şi celelalte drepturi cuvenite judecătorilor şi procurorilor militari se asigură de Ministerul Apărării Naţionale\", dar nu după opţiunea liberă a acestui minister, ci \"în concordanţă cu prevederile legislaţiei privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti şi cu reglementările referitoare la drepturile materiale şi băneşti specifice calităţii de militar activ\".
\nFaţă de această critică, Curtea constată că Legea nr. 303/2004 a făcut distincţie corespunzătoare între judecători şi procurori chiar şi înainte de modificare, distincţie determinată de deosebirea esenţială a statutului acestor categorii de magistraţi: judecătorii sunt inamovibili, iar procurorii se bucură de stabilitate. Procurorii nu au fost excluşi din categoria magistraţilor. Potrivit textului modificat al art. 1 din lege: \"Magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor\".
\nCurtea reţine că, incapacitatea profesională constituie una dintre cele mai importante impedimente pentru exercitarea unor funcţii, iar examenul la care se referă textul de lege criticat este cel pe care trebuie să-l susţină un magistrat numit din alt sector de activitate juridică, după terminarea cursului de 6 luni de formare profesională.
\nAutorii sesizării ignoră dispoziţiile alin. (2) al art. 63, potrivit cărora: \"Eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii\".
\nCurtea constată că, nemenţinerea precizării respective nu reprezintă încălcarea principiilor invocate, atâta timp cât din textul menţinut al art. 8 rezultă aceleaşi interdicţii. Astfel art. 8 prevede: \"(1) Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic.
\nCurtea observă că cei care se înscriu la concurs nu au calitatea de magistrat.
\nToate aceste dispoziţii încalcă principiul inamovibilităţii judecătorilor, consacrat prin art. 125 alin. (1) din Constituţie, principiu înţeles ca acea stare de drept care, în garantarea independenţei acestora, îi apără de riscul de a fi demişi, destituiţi sau retrogradaţi din funcţie fără temei legitim ori mutaţi la alte instanţe, prin delegare, detaşare sau chiar prin promovare, fără consimţământul lor.
\nPrincipiul inamovibilităţii se aplică atât în privinţa duratei funcţiei de judecător cât şi la durata mandatului funcţiei de conducere îndeplinit de acesta, care nu poate fi nici micşorată şi nici prelungită fără consimţământul judecătorului.
\nPe de altă parte, legiuitorul este liber să redimensioneze, printr-o lege nouă, durata mandatelor funcţiilor de conducere în alt fel decât legea în vigoare, dar numai pentru viitor, nu şi pentru mandatele în curs, altfel ar însemna să nesocotească regula neretroactivităţii legii, care este normă de nivel constituţional, prevăzută în art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală.
\nÎn sensul celor arătate este de reţinut că magistraţii care îndeplinesc în prezent funcţii de conducere au mandate pe o perioadă de 5 ani, în conformitate cu reglementările în vigoare la data promovării lor, iar unii dintre ei au exercitat funcţia de conducere mai puţin de 3 ani cât se prevede în reglementarea actuală. Numirea lor s-a făcut pe baza criteriilor de vechime în magistratură şi de competenţă profesională, stabilite de legile în vigoare. Actuala reglementare face să înceteze sau, potrivit distincţiei menţionate, scurtează toate mandatele de conducere ale judecătorilor şi procurorilor.
\nÎncetarea sau, respectiv, scurtarea tuturor mandatelor de conducere în curs de exercitare se constituie într-un precedent legislativ primejdios pentru funcţionarea statului de drept. Judecătorul este personajul central al statului de drept, iar instabilitatea legislativă privind cariera lui profesională nu poate constitui decât un factor descurajator atât în alegerea profesiei cât şi în fidelitatea faţă de lege şi de regulile deontologice. Cunoscând precedentul legislativ de suprimare a mandatului de conducere fără a i se imputa vreo culpă profesională, judecătorul numit într-o funcţie de conducere încetează să mai fie independent şi este îndemnat să se subordoneze programului şi oportunităţilor factorului politic competent să decidă asupra duratei mandatului său.
\nMai mult decât atât, măsura de înlăturare din funcţie a tuturor judecătorilor şi procurorilor care exercită funcţii de conducere se relevă ca o măsură cu caracter individual care excede resortul puterii legiuitoare şi interferează nepermis domeniul puterii judecătoreşti. Se încalcă, astfel, şi prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţia României, privind separaţia puterilor în stat.
\nCurtea observă că, posibilitatea ori eventualitatea apariţiei unor stări de tensiune în cadrul unor instanţe judecătoreşti nu determină caracterul neconstituţional al reglementării.
\nReferitor la aceste critici, Curtea constată că numirea judecătorilor şi procurorilor urmează a se face la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii în continuare, iar numirea în anumite funcţii de conducere, se face dintre persoanele numite anterior în funcţia de procuror. Dacă Preşedintele României nu ar avea nici un drept de examinare şi de apreciere asupra propunerilor făcute de Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea judecătorilor şi procurorilor sau în anumite funcţii de conducere ori dacă nu ar putea refuza numirea nici motivat şi nici măcar o singură, dată, atribuţiile Preşedintelui României, prevăzute de art. 94 lit. c) coroborat cu art. 125 alin. (1) din Constituţie, ar fi golite de conţinut şi importanţă.
\nMajoritatea noilor texte de lege, criticate în bloc, diferă de cele anterioare numai prin aceea că în locul termenului comun de \"magistrat\" se utilizează denumirile de judecător şi procuror\", fapt ce nu contravine nici unei dispoziţii constituţionale.
\nDiminuarea unor drepturi, faţă de cele prevăzute de reglementările anterioare, se constată la art. 81 alin. (1) în privinţa bazei de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor şi la art. 83 alin. (2), devenit art. 84 alin. (2), în privinţa actualizării pensiilor de serviciu şi a pensiilor de urmaş, Reglementările actuale prevăd ca bază de calcul \" venitul brut realizat în ultima lună de activitate înainte de pensionare\", şi actualizarea pensiilor de serviciu \"în raport cu nivelul indemnizaţiei brute a magistraţilor în activitate\", ori de câte ori se majorează această indemnizaţie. Reglementările modificate prevăd ca bază de calul \"media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării'ad şi actualizarea anuală a pensiilor stabilite \"în raport cu media veniturilor realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor şi procurorilor în activitate\".
\nDupă cum Curtea Constituţională a statuat în mod repetat în jurisprudenţa sa, în temeiul prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are dreptul şi obligaţia să stabilească criteriile şi condiţiile concrete ale exercitării dreptului la pensie, inclusiv modul de calcul şi de actualizare a cuantumului pensiei. Astfel, Curtea nu poate reţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 72-80, art. 81 alin. (1)-(7) şi art. 83-86. Noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv, în privinţa cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare.
\nAplicarea acestor dispoziţii legale înseamnă pensionarea forţată a magistraţilor la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public, dar şi înlăturarea din funcţie a magistraţilor, chiar dacă nu îndeplinesc toate condiţiile de pensionare, dar au împlinit vârsta respectivă.
\nInterdicţia menţinerii în funcţie după împlinirea vârstei standard de pensionare a judecătorilor, procurorilor şi a personalului prevăzut în textul de lege examinat apare ca având, caracter discriminatoriu, contrar principiului consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, în raport cu celelalte categorii de cetăţeni care beneficiază de principiile generale ale sistemului public de pensii pe care se întemeiază reglementările Legii nr. 19/2000. Potrivit acestor principii, în acord şi cu prevederile Constituţiei, pensionarea este un drept fundamental al fiecărui cetăţean, iar nu o obligaţie, iar înscrierea la pensie se face la cererea titularului dreptului, nefiind impusă de nici o dispoziţie legală.
\nPentru exercitarea anumitor profesii, inclusiv a profesiei de magistrat, în considerarea importanţei şi complexităţii atribuţiilor ce trebuie îndeplinite în funcţiile respective, pot fi stabilite limite de vârstă rezonabile, în raport cu aptitudinile şi capacităţile umane biologice, fizice şi mentale, influenţate hotărâtor de vârstă. Această limită de vârstă nu coincide însă, cu vârsta standard la care se naşte dreptul de a se înscrie la pensie. În cazul magistraţilor, limita maximă de vârstă până la care îşi pot exercita funcţia, este prevăzută la 70 sau la 68 de ani în legislaţiile cvasitotalităţii statelor.
\nLegea nr. 19/2000 prevede creşterea treptată, până în anul 2014, a vârstei standard de pensionare la 60 de ani pentru femei şi la 65 de ani pentru bărbaţi, faţă de care aplicarea imediată a dispoziţiilor legale examinate impune eliberarea din funcţie a magistraţilor şi a personalului de specialitate juridica la vârsta de 57 ani şi 7 luni femeile şi 62 de ani şi 7 luni bărbaţii.
\nCurtea constată că, aceste dispoziţii legale încalcă şi principiile independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor, prevăzute de art. 124 alin. (3) şi art. 125 alin. (1) din Constituţie, prin aceea că aceştia sunt eliberaţi din funcţie, cu sau fără pensionare, indiferent dacă mai au sau nu capacitatea de a-şi continua activitatea, dacă mai sunt sau nu corespunzători profesional.
\nCurtea Constituţională constata că textul contravine şi dispoziţiilor art. 155 alin. (5) din Constituţie, în conformitate cu care judecătorii în funcţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie \"îşi continuă activitatea până la data expirarii mandatului pentru care au fost numiţi\".
\nÎn raport cu această dispoziţie imperativă, prevederea din art. 82 este, în ceea ce îi priveşte pe judecătorii în funcţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, numiţi pentru un mandat de 6 ani, sub regimul constituţional anterior, este vădit neconstituţională.
\nDar art. 155 alin. (5) din Constituţie are şi o valoare de principiu, în definirea conceptului de inamovibilitate a judecătorilor, prevăzut de art. 125 alin. (1). Din acest text se desprinde clar ideea - care nu poate fi decât unitara, adică aplicabilă în toate cazurile de inamovibilitate - că în cazul schimbării duratei mandatului, fie prin Constituţie, fie prin lege, magistraţii în funcţie îşi continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi.
\nCurtea constată că dispoziţiile prin care se modifică dispoziţiile art. 82 din Legea nr. 303/2004 contravin şi unor documente internaţionale, printre care:
\nPentru aceleaşi motive sunt neconstituţionale şi dispoziţiile art. VIII din Titlul XVII, potrivit cărora noile prevederi ale art. 82 din Legea nr. 303/2004 se aplică în mod corespunzător şi personalului Curţii Constituţionale. Cele două texte de lege nu pot fi disociate, dar cel al art. VIII va fi aplicat în sensul art. 82, pus în concordanţă cu prevederile Constituţiei.
\nAcest text al legii conţine o dublă discriminare a judecătorilor şi procurorilor care beneficiază de pensie de serviciu, contravenind flagrant principiului egalităţii în drepturi prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituţia României.
\nPrima şi cea mai gravă discriminare se face între procurorii şi judecătorii beneficiari ai unei pensii de serviciu, pe de o parte, şi ceilalţi pensionari.
\nÎn conformitate cu art. 94 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, orice pensionar pentru limită de vârstă poate cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, inclusiv din cea de judecător sau de procuror, indiferent de nivelul veniturilor respective. Art. 81 alin. (8) din Legea nr. 303/2004 interzice judecătorilor şi procurorilor, beneficiari ai pensiei de serviciu, de a cumula pensia cu veniturile pe care le-ar obţine din activitatea de judecător sau de procuror - în ipoteza că ar fi reîncadraţi în această activitate, ceea ce constituie o discriminare inadmisibilă dat fiind că situaţia juridică luată în considerare - aceea de pensionar reangajat - este aceeaşi pentru toţi.
\nDar art. 81 alin. (8) din Legea nr. 303/2004 conţine o discriminare şi între magistraţii din categoriile pe care le nominalizează.
\nAstfel, în aplicarea textului de lege, judecătorii şi procurorii beneficiari ai unei pensii de serviciu care desfăşoară orice altă activitate profesională - de exemplu, activitatea de avocat, de notar, de cadru didactic, de diplomat - pot cumula pensia de serviciu cu veniturile obţinute din această activitate, în schimb, judecătorii şi procurorii beneficiari ai unei pensii de serviciu care, după pensionare, ar fi chemaţi să îndeplinească pentru un timp oarecare funcţia de judecător sau de procuror, nu ar avea dreptul să cumuleze pensia de serviciu cu indemnizaţia acordată pentru activitatea prestată.
\nNici o dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament între diversele categorii profesionale să aibă o raţiune licită.
\nÎn absenta oricărei raţiuni a discriminărilor menţionate, ar putea rezultă concluzia, inacceptabila şi absurdă, că legiuitorul a instituit o sancţiune pentru judecătorii şi procurorii care s-au aflat în serviciul justiţiei timp de cel puţin 25 de ani - durată prevăzută pentru acordarea pensiei de serviciu - şi anume aceea de a nu putea beneficia de această pensie în cazul în care prezenţa lor în aparatul judiciar ar mai fi utilă sau eventual, necesară.
\nAvând în vedere aceste considerente, dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, în legătură cu criticile privind nerespectarea procedurii de adoptare a Legii privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, prin angajarea răspunderii Guvernului în temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţia şi criticile privind dispoziţiile cuprinse în această lege, în:
\nDefinitivă şi general obligatorie.
\nDecizia se comunică Preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului, primului - ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
\nDezbaterea a avut loc la data de 6 iulie 2005 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Şerban Viorel Stănoiu, judecători.
\nPREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUTIONALE Prof. univ. dr. Ioan Vida Prim magistrat asistent, Claudia Miu OPINIE SEPARATĂ I*) Nu putem împărtăşi considerentele pe baza cărora, prin votul majorităţii membrilor Curţii Constituţionale, s-a constatat neconstituţionalitatea art. I, pct. 26 şi 27 şi art. II alin. (1) şi (2) din Titlul XV al Legii privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cât şi a art. IV alin. (1), (6) şi (7) din Titlul XVII al aceleaşi legi. Astfel:
\nAceastă nouă reglementare a fost determinată de creşterea substanţială, în volum şi importanţă, a atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce impune o activitate permanentă din partea tuturor membrilor care compun Consiliul. Noul text de lege interzice, în realitate, cumulul de activităţi, respectiv, desfăşurarea activităţii de judecător sau procuror, concomitent cu activitatea ce trebuie desfăşurată în calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
\nConstituţia nu reglementează modul de desfăşurare a activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, ca activitate permanentă sau activitate în sesiuni, nici incompatibilităţile funcţiei de membru, al Consiliului, ori cumulul de activităţi ce pot desfăşura membrii Consiliului. În mod implicit dispoziţiile art. 133 alin. (2) lit. c) din Constituţie permit cumulul funcţiilor de ministru al justiţiei, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu cea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, deţinătorii acestor funcţii fiind membri de drept ai Consiliului.
\nNoile dispoziţii legale, supuse controlului de constituţionalitate, nu ating în nici un fel principiul constituţional al inamovibilităţii judecătorilor şi cel legal al stabilităţii în funcţie a procurorilor, înscrise în art. 125 alin. (1) din Constituţie, respectiv, în art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor. În sensul acestor dispoziţii legale, judecătorii şi procurorii aleşi în calitate de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii îşi păstrează calitatea de magistraţi, funcţiile de judecători sau de procurori la instanţele judecătoreşti ori la parchetele de lângă acestea, funcţii în virtutea cărora au fost aleşi ca membri ai Consiliului. Prin textul de lege examinat li se interzice doar ca, în perioada exercitării mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, să desfăşoare activitatea de judecător sau procuror. Sub acest aspect, este concludentă dispoziţia cuprinsa în teza a doua a art. 24 alin. (2), care, în noua redactare, prevede: \"La încetarea mandatului membrii Consiliului Superior al Magistraturii revin în funcţia de judecător sau procuror deţinută anterior alegerii\".
\nDe altfel, constituţionalitatea textului de lege examinat rezultă şi din prevederile art. 125 alin. (3) şi art. 132 alin. (2) din Constituţie, preluate şi în art. 6 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, potrivit cărora funcţiile de judecător şi de procuror sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
\nNoul text al alin. (4) al art. 24 din Legea nr. 317/2005 dispune încetarea funcţiilor de conducere deţinute de judecătorii şi procurorii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Această dispoziţie se aplică doar pentru viitor, când vor fi aleşi ca noi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, judecători sau procurori care deţin funcţii de conducere la instanţele sau pachetele la care au fost numiţi. Funcţia de conducere a acestora va înceta la data publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii Senatului prin care se validează alegerea lor.
\nAceastă reglementare este o consecinţă logică a aplicării principiilor potrivit cărora Consiliul Superior al Magistraturii desfăşoară o activitate permanentă, iar membrii lor nu pot cumula alte funcţii nici la instanţele judecătoreşti sau parchetele de la care provin.
\nAceste dispoziţii nu ating mandatul de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Nu modifică nici durata mandatului. Prin aceste dispoziţii se manifestă consecvenţa în privinţa interdicţiei ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii să desfăşoare şi alte activităţi. Pentru judecătorii şi procurorii care deţin funcţii de conducere la instanţele judecătoreşti sau parchete, legea prevede dreptul de a opta pentru funcţia pe care doresc să o păstreze în continuare, iar pierderea calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii intervine numai în cazul neexercitării dreptului de opţiune. În aceste condiţii nu se poate susţine că s-a încălcat dispoziţia constituţională privind durata mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
\nTeza a doua a alin. (2) al art. II din acelaşi titlu al legii prevede pierderea calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii şi în cazul celor care \"nu mai funcţionează la o instanţă sau parchet de acelaşi grad cu instanţa sau parchetul unde erau numiţi la momentul alegerii\". Măsura se impune datorită caracterului reprezentativ al funcţiei elective de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, legea stabilind şi proporţia de reprezentare a diferitelor categorii de instanţe şi parchete.
\nÎn dezacord cu opinia majorităţii care a adoptat decizia, considerăm, că aceste reglementări legale nu contravin Constituţiei. Dispoziţiile privind criteriile şi condiţiile de numire şi revocare în funcţii de conducere la instanţele judecătoreşti şi la parchete, ca şi durata mandatelor celor numiţi în asemenea funcţii, nu sunt de nivel constituţional, ci de nivelul legii organice, a cărei modificare este prevăzută prin legea criticată pentru, neconstituţionalitate.
\nDe altfel, principiul constituţional al inamovibilităţii judecătorilor şi principiul legal al stabilităţii procurorilor constituie garanţii ale independenţei şi imparţialităţii acestora în activitatea de înfăptuire a justiţiei sau în cea judiciara, iar nu în activitatea desfăşurată în funcţiile manageriale din cadrul instanţelor şi parchetelor.
\nApreciem că nu este lipsit de relevanţă nici faptul că magistraţii care sunt numiţi în diferite funcţii de conducere la instanţele judecătoreşti sau la parchete, nu constituie un organ colegial, ai cărui membri trebuie să beneficieze de mandate valabile pe o durată strict stabilită de lege şi care nu poate fi modificată pe parcursul exercitării mandatului, pentru buna funcţionare a autorităţii respective.
\nJUDECĂTOR JUDECĂTOR JUDECĂTOR GABOR KOZSOKAR ASPAZIA COJOCARU CONSTANTIN DOLDUR OPINIE SEPARATĂ II*) Consider că nici dispoziţiile referitoare la vârsta de pensionare a judecătorilor şi a procurorilor, cuprinse în Titlul XVII al legii la pct. 93, prin care se stabileşte noul cuprins al art. 82 din Legea nr. 3O3 privind statutul magistraţilor nu contravin prevederilor Constituţiei.
\nDispoziţiile art. 125 alin. (1) din Constituţie, care consacră principiul inamovibilităţii judecătorilor, prevede că \"judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili în condiţiile legii\", fără a da o definiţie constituţională a inamovibilităţii şi a fixa vârsta pensionării judecătorilor. În aceste condiţii, atât definirea inamovibilităţii, cât şi limita de vârstă pentru pensionare, sunt stabilite prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a cărei modificare este dispusă prin dispoziţiile legii criticate.
\nEste de observat că aceeaşi situaţie, mult criticată în epocă, exista şi în regimul constituţional din perioada interbelică. Articolul 104 al Constituţiei din 1923 prevedea că judecătorii sunt inamovibili, în condiţiile speciale pe care legea le fixează. Această redactare a fost considerată insuficientă de Curtea de Casaţie din acea vreme, care ceruse încă în timpul elaborării Constituţiei, dar fără rezultat, că întrucât puterea judecătorească este o putere în stat, este bine să se prevadă, în textul constituţional, nu numai că inamovibilitatea magistraturii este de ordin constituţional, dar să se dea o definiţie constituţională inamovibilităţii. (A se vedea, Paul Negulescu, Curs de drept constituţional român, Bucureşti, Editat de Alex. Th. Doicescu p. 466 - 467).
\nÎn consecinţă, noile dispoziţii ale art. 82 din Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care, în ceea ce priveşte vârsta pensionării acestora, fac trimitere la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, chiar dacă pot fi criticate pentru alte considerente, între care şi acela că în majoritatea ţărilor vârsta de pensionare a magistraţilor este mai ridicată - în jur de 70 de ani -, nu contravin nici unei dispoziţii constituţionale.
\nÎn acest sens, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat într-o situaţie asemănătoare prin Decizia nr. 17 din 23 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2002.
\nÎn considerentele acestei decizii, Curtea a conchis că \"măsura încetării mandatului membrilor Curţii de Conturi mai înainte de termen, ca urmare a reorganizării activităţii şi reducerii numărului de membri care compun această Curte, măsuri stabilite prin dispoziţiile legii organice de modificare şi completare a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, nu încalcă dispoziţiile art. 139 alin. (4) din Constituţie cu privire la inamovibilitatea şi independenţa membrilor Curţii de Conturi\". Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a reţinut printre altele că \"însuşi textul art. 139 alin. (4) din Constituţie [anterior revizuirii] trimite la lege, prevăzând că \"Membrii Curţii de Conturi, numiţi de Parlament, sunt independenţi şi inamovibili, potrivit legii\".
\nAceleaşi considerente conduc şi la concluzia că nici dispoziţiile referitoare la suprimarea dreptului judecătorilor şi procurorilor de a cumula pensia cu salariul de magistrat, cuprinse în noile prevederi ale art. 81 alin. (8) din statut, nu sunt neconstituţionale. În această privinţă, considerăm că nu se poate susţine că sunt încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în faţa legii, întrucât faţă de ceilalţi beneficiari ai dreptului la pensie prevăzuţi de Legea nr. 19/2000, judecătorii şi procurorii au o situaţie specială, drepturile lor fiind stabilite în alt cuantum şi în alte condiţii decât cele prevăzute în această lege. Or, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a stabilit, ca şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, fiind permis ca în situaţii diferite tratamentului juridic să fie diferit, dacă aceasta se justifică în mod obiectiv şi raţional.
\nJUDECĂTOR CONSTANTIN DOLDUR -----------