IX.
\nPrin Adresa nr. 2.615/C/2.478/III-5/2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma analizei de admisibilitate a sesizării în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, arată că aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative: să existe o problemă de drept susceptibilă a fi soluționată în mod diferit de instanțe; sesizarea să fie formulată de un complet învestit cu soluționarea unei cauze în ultimă instanță; problema de drept a cărei dezlegare se solicită să nu fi fost supusă examenului Înaltei Curți de Casație și Justiție, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un recurs în interesul legii și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei în care a fost invocată.
\nAstfel, din analiza încheierii a rezultat că solicitarea aparține unei instanțe (curte de apel) învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, iar cu privire la obiectul sesizării nu au fost pronunțate anterior de către instanța supremă hotărâri prealabile sau recurs în interesul legii, aceasta nefăcând nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
\nS-a apreciat însă că, în speță, nu este îndeplinită condiția existenței unei veritabile chestiuni de drept, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
\nAstfel, în mod constant în jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat în interpretarea sintagmei „chestiuni de drept“ în sensul că îndeplinirea acestei condiții presupune ca problema de drept să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinante, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015; Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016; Decizia nr. 4 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 12 aprilie 2017; Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018).
\nÎn acest sens s-a stabilit că nu sunt îndeplinire condițiile de admisibilitate ori de câte ori întrebarea formulată a depășit cadrul unor interpretări in abstracto a dispozițiilor legale. Astfel, sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, constatându-se că prin formularea acesteia se tinde, în realitate, la pronunțarea unei decizii definitive și obligatorii cu privire la o chestiune de fapt, ceea ce excedează procedurii prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală (Decizia nr. 16 din 22 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015), ori la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile fondului speței (Decizia nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015, Decizia nr. 10 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 6 mai 2016; Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016; Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016; Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018).
\nÎn același context s-a arătat că hotărârile prealabile trebuie pronunțate numai în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, constituind o dezlegare de principiu a unei probleme de drept. În egală măsură, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, și nu elemente particulare ale cauzei deduse judecății (Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016); pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se pornește în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să își găsească izvorul în dispozițiile legale, și nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei (Decizia nr. 23 din 16 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 4 noiembrie 2015).
\nTotodată, în jurisprudența sa, instanța supremă a stabilit că rațiunea instituției sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este aceea ca judecata instanței supreme să se substituie celei a instanței legal învestite (Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016); rolul practicii și al literaturii de specialitate este acela de a oferi repere instanțelor de judecată în ceea ce privește modul de aplicare a legii, cu precizarea expresă că adoptarea unor soluții este atributul exclusiv al judecătorului (Decizia nr. 1 din 25 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2017).
\nOr, primele două întrebări nu relevă vreo dificultate aparte a problemei evocate, ele găsindu-și răspunsul în dispozițiile legale incidente.
\nAstfel, textul de incriminare se limitează la enumerarea acțiunilor alternative ale elementului material al laturii obiective a infracțiunii (determinarea, înlesnirea, tragerea de foloase patrimoniale), fără a face vreo referire la calitatea subiectului activ sau pasiv ori să impună vreo condiție specială referitoare la locul și timpul săvârșirii infracțiunii.
\nAșadar, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
\nCât privește a treia întrebare, așa cum am arătat, existența infracțiunii prevăzute de art. 213 alin. (1) din Codul penal nu este condiționată de „caracterul ilegal/legal al practicării prostituției“.
\nTotodată, incidența textului menționat (art. 213 din Codul penal) este determinată de locul (teritoriul) unde se realizează acțiunea de determinare, de înlesnire sau de obținere de foloase, iar nu de cel al practicării prostituției, fie prin raportare la art. 8 din Codul penal, fie la art. 9 din același cod.
\nPrincipiul teritorialității prevede că normele de drept penal român se aplică tuturor infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României, indiferent de cetățenia infractorului ori de calitatea de apatrid a acestuia sau, în cazul străinilor, de legea penală a statului de origine.
\nO infracțiune se consideră săvârșită pe teritoriul României și atunci când pe acest teritoriu s-a efectuat un act de executare, instigare sau de complicitate ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracțiunii.
\nPrin urmare, trebuie să se lămurească dacă legea penală română este aplicabilă în virtutea principiului teritorialității sau al personalității, în ultimul caz impunându-se verificarea condiției dublei incriminări și, ulterior, obținerea autorizării procurorului general.
\nNu în ultimul rând, trebuie avut în vedere că, deși există state care, similar României, nu incriminează prostituția și, mai mult, autorizează prin lege această activitate, o serie de activități ilicite, specifice proxenetismului, desfășurate în legătură cu prostituția, sunt incriminate, asemenea legislației noastre (de exemplu art. 104, art. 215 sau art. 216 din Codul penal austriac).
\nPrin urmare, din cele ce precedă rezultă că, pentru a face obiectul unei sesizări întemeiate pe dispozițiile art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, problema trebuie să fie exclusiv de drept. Nu pot face obiect al chestiunii de drept sesizările care combină elemente de fapt și de drept sau care pun în discuție aspecte concrete ale contextului cauzei și a căror dezlegare ar presupune inevitabil un examen al situației concrete care, de altfel, aparține în exclusivitate judecătorului fondului. Dezlegarea chestiunii de drept nu trebuie să implice analiza prealabilă a condițiilor de fapt și de drept specifice cauzei în care a fost invocată.
\nOr, în cauză, chestiunea de drept formulată este particularizată cu elemente ce țin de fondul cauzei pendinte și nu reprezintă chestiuni abstracte pentru a fi în acord cu exigențele de admisibilitate impuse de jurisprudența instanței supreme.
\nÎntr-o asemenea situație, pe calea procedurii prevăzute de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, se solicită instanței supreme, de fapt, soluționarea cauzei concrete în care a fost ridicată chestiunea de drept.
\nPe de altă parte, se observă că soluționarea chestiunii de drept ar oferi o dezlegare unuia dintre motivele de apel formulate de inculpați, putând avea ca efect exclusiv stabilirea modului de soluționare a apelurilor declarate, ceea ce este inadmisibil în această procedură, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu se poate substitui instanței de control judiciar.^10 ^10 În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016.
\nAvând în vedere cele expuse, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, s-a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării Curții de Apel Alba Iulia Secția penală asupra chestiunii de drept enunțate în sesizare. ...
\nX.
\nArt. 213 din Codul penal - Proxenetismul(1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.(2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituției s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.(3) Dacă faptele sunt săvârșite față de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.(4) Prin practicarea prostituției se înțelege întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.
\nArt. 325 din Codul civil - Contribuția soților(1) Soții sunt obligați să își acorde sprijin material reciproc.(2) Ei sunt obligați să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenție matrimonială nu s-a prevăzut altfel.(3) Orice convenție care prevede că suportarea cheltuielilor căsătoriei revine doar unuia dintre soți este considerată nescrisă.
\nArt. 177 din Codul penal - Membru de familie(1) Prin membru de familie se înțelege:a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude; ... b) soțul; ... c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelor dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc. ... (2) Dispozițiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopție, și persoanei adoptate ori descendenților acesteia în raport cu rudele firești. ...
\nXI.
\nJudecătorul-raportor, în conținutul raportului întocmit, a constatat, sub aspectul admisibilității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, că aceasta nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute în art. 475 din Codul de procedură penală, nefiind îndeplinită una dintre condițiile cumulative de sesizare, și anume condiția existenței unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, așa cum a fost statuată pe calea jurisprudenței completurilor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. ...
\nXII.
\nÎnalta Curte de Casație și Justiție ...
\nXII.1.
\nLegiuitorul român a prevăzut în Codul de procedură penală în vigoare un nou instrument de unificare a practicii judiciare neunitare, respectiv sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
\nÎn conținutul dispozițiilor art. 475 din cod sunt statuate condițiile de sesizare a instanței supreme, pe care trebuie să le îndeplinească instanța care uzează de această instituție procesual penală.
\nAstfel, sunt reglementate mai multe condiții cumulative, și anume acelea referitoare la faza procesuală a cauzei în care se ivește chestiunea de drept, felul instanței care poate sesiza și stadiul procesual al cauzei, natura juridică a chestiunii de drept, precum și aceea de a nu fi făcut obiectul vreunuia din instrumentele juridice de rezolvare a problemei respective.
\nAltfel spus, este necesar ca acea cauză în care există o chestiune de drept ce urmează să fie supusă dezlegării să se afle „în cursul judecății“, respectiv instanța să fi fost sesizată, iar procesul se află în curs de desfășurare; instanțele pe rolul cărora se află o asemenea cauză să fie din cele expres și limitativ prevăzute de legiuitor, iar cauza respectivă să se găsească în ultima cale de atac - Înalta Curte de Casație și Justiție, curte de apel sau tribunal, învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluționarea pe fond a cauzei respective; condiția negativă, în sensul că instanța supremă nu s-a pronunțat asupra problemei de drept printr-o hotărâre prealabilă sau prin recurs în interesul legii.
\nÎn contextul prezentei sesizări, considerăm că sub aspectul instanței care a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv un complet al curții de apel învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, condiția este îndeplinită, întrucât Curtea de Apel Alba Iulia are de soluționat apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Sibiu și apelurile inculpaților, cauză în ultimă instanță, apeluri ce fac obiectul Dosarului nr. 1.495/85/2016.
\nDe asemenea, este îndeplinită și condiția negativă că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare chestiunea de drept supusă dezlegării.
\nCu toate acestea, nu este îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, așa cum a fost statuată pe calea jurisprudenței completurilor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
\nÎn contextul concret al cauzei, întrebările formulate de către Curtea de Apel Alba Iulia nu se circumstanțiază unei veritabile chestiuni de drept, întrucât norma de incriminare statuată de legiuitor în art. 213 din Codul penal întrunește condițiile de calitate, respectiv de previzibilitate, predictibilitate și accesibilitate, referitor la primele două întrebări, și anume: „1. Dacă în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal - în modalitatea înlesnirii practicării prostituției - lipsește tipicitatea ca trăsătură esențială a infracțiunii, în cazul în care faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră ce are calitatea de concubină/soție a inculpatului. 2. Dacă în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal - în modalitatea „obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției“ - lipsește tipicitatea ca trăsătură esențială a infracțiunii, în cazul în care faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră ce are calitatea de concubină/soție a inculpatului.“ În ceea ce privește cea de-a treia întrebare formulată, respectiv, „Dacă în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal - în modalitatea săvârșirii întregii activități de prostituție pe teritoriul altui stat în care această activitate este autorizată potrivit legii - lipsește tipicitatea ca trăsătură esențială a infracțiunii“, de asemenea, nu corespunde exigențelor condiției referitoare la chestiunea de drept, întrucât presupune ca pe calea unei hotărâri prealabile să se substituie examenul de verificare de către judecătorul fondului a condițiilor prevăzute de art. 8 și art. 9 din Codul penal, în condițiile în care există motiv de apel sub acest aspect, ceea ce ar reprezenta o rezolvare in concreto a cauzei, chiar și referitor doar la o critică, ceea ce este nepermis de lege.
\nÎn ceea ce privește condiția chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, jurisprudența completurilor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat în mai multe decizii semnificația acestei condiții.
\nMai mult chiar, în ceea ce privește infracțiunea de proxenetism, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 5/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 3.778/63/2014*, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept „dacă în cazul infracțiunii de proxenetism săvârșite în modalitatea determinării prostituției lipsește tipicitatea ca trăsătură esențială a infracțiunii, în cazul în care întreținerea de acte sexuale în scopul obținerii de foloase a avut loc în mod repetat, dar cu aceeași persoană“.
\nÎn conținutul acestei decizii se arată că „(...) Cu privire la problema a cărei dezlegare se solicită, se constată că nu constituie o reală problemă de drept generată de dificultăți de interpretare a normei de incriminare sau de opinii divergente exprimate în acest sens și argumente din punct de vedere juridic (...) Pe de o parte, dispozițiile de drept substanțial incidente și care ar trebui interpretate sunt clare, inteligibile, neechivoce. Omisiunea legiuitorului de a incrimina anumite fapte nu poate fi suplinită prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unei hotărâri conform art. 475 din Codul de procedură penală. Pe de altă parte, problema a cărei dezlegare se solicită nu are caracter de noutate.
\nChiar dacă, relativ recent, a intrat în vigoare noul Cod penal, incriminarea proxenetismului nu se deosebește fundamental de vechea incriminare (art. 329 din Codul penal din 1969), varianta-tip fiind, practic, preluată din vechiul cod, cu unele modificări clarificatoare, de ordin semantic (Codul penal, Comentariu pe articole, pag. 444, Editura C.H. Beck, București 2014), determinate și de faptul că prostituția nu mai este incriminată. Pe cale de consecință, noua normă de incriminare a infracțiunii de proxenetism conține și definiția «practicării prostituției», termen la care face referire și care constituie o condiție esențială atașată elementului material, intrând astfel în conținutul constitutiv al infracțiunii, devine parte componentă a tipicității infracțiunii de proxenetism.
\nAșa cum se prevede în dispozițiile art. 213 alin. (4) din Codul penal: «Prin practicarea prostituției se înțelege întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul». Se păstrează caracterul repetat al actelor ce au condus la prostituție, precum și necesitatea existenței unor clienți diferiți (Codul penal. Comentariu pe articole, pag. 445, Editura C.H. Beck, București 2014). Drept urmare, și determinarea la practicarea prostituției trebuie să vizeze o activitate de tipul celei descrise în conținutul normei de incriminare, astfel cum este definită la art. 213 alin. (4) din Codul penal. În situația în care s-ar aprecia că sesizarea este admisibilă, răspunsul pe care Înalta Curte de Casație și Justiție ar trebui să îl dea întrebării prealabile s-ar limita la simpla trimitere la dispozițiile art. 213 alin.
\nÎmprejurarea că prin Decizia nr. 20/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Dosarul nr. 2.400/1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 17 noiembrie 2016, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, în Dosarul nr. 9.395/30/2015, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal - în modalitatea înlesnirii practicării prostituției, dacă faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră și de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracțiuni prevăzute de art. 213 alin.
\nOr, în contextul prezentei sesizări, aparenta problemă de drept privind calitatea de concubină/soție a inculpatului ca persoană majoră față de care s-a comis infracțiunea de proxenetism în modalitățile normative descrise nu comportă nicio dificultate de interpretare, așa cum rezultă și din opiniile specialiștilor exprimate și în detaliu arătate în conținutul prezentei decizii, din cadrul departamentelor de drept public ale facultăților de drept din cadrul Universității București, Universității „Nicolae Titulescu“, Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași.
\nDe asemenea, din examenul de jurisprudență a curților de apel, în opiniile exprimate s-a evidențiat că problemele ridicate nu au reprezentat nicio dificultate de interpretare și aplicare, așa cum rezultă și din hotărârile judecătorești definitive anexate.
\nÎmprejurarea că nu există jurisprudență la toate instanțele din sistemul judiciar pe aspectele semnalate, precum și existența unor opinii minoritare pe aspectele respective nu pot constitui argumente care să susțină că este vorba de o chestiune de drept care să necesitate pronunțarea unei hotărâri prealabile, fiecare cauză punctuală având particularități specifice.
\nTotodată, exemplificăm și Decizia nr. 23 din 16 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 4 noiembrie 2015, în care Înalta Curte de Casație și Justiție a menționat că „... se constată că ceea ce se cere în procedura prevăzută de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală nu este interpretarea unor dispoziții legale in abstracto, ci, transformând propria opinie în ipoteza a întrebării, Curtea de Apel Iași solicită stabilirea încadrării juridice a faptelor cu care a fost sesizată. Problema nu poate primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre prealabilă, în condițiile în care chiar ipoteza cu care Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită este una ce ar trebui verificată în fapt, pentru a stabili dacă varianta avansată prin întrebare (...) este una corectă, incidentă în toate situațiile și care să conducă la o dezlegare în drept aplicabilă în toate cauzele. Or, pentru a constitui o problemă de drept premisa de la care se pornește în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să își găsească izvorul în dispozițiile legale, și nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei (...)“.
\nDe asemenea, prin Decizia nr. 26/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016, se statuează că „(...) Stabilirea situației de fapt nu poate fi cenzurată de instanța supremă în procedura prevăzută de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, care rămâne în competența exclusivă de soluționare a instanței care sesizează, nefiind permis Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți să antameze fondul cauzei, rațiunea instituției sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nefiind aceea ca judecata instanței supreme să se substituie celei a instanței legal învestite“.
\nÎn raport cu cele menționate, considerăm că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, urmând a se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală. ...
\nÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE DECIDE:
\nObligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
\nPronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2019.
\nPREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE judecător Daniel Grădinaru Magistrat-asistent, Raluca Florentina Nemeșu -----