164.Lecturând obiectivele urmărite de sindicatul reclamant în statutul său, obiective care constau în special în a promova libera iniţiativă, concurenţa şi libertatea de exprimare a membrilor săi, în a asigura participarea în cadrul Sfântului Sinod a unui membru al sindicatului, în a solicita de la Arhiepiscopie prezentarea unui raport financiar anual şi în a folosi greva ca mijloc de apărare a intereselor membrilor săi, hotărârea instanţei de respingere a cererii de înscriere a sindicatului în numele respectării autonomiei cultelor nu pare a fi nerezonabilă în opinia Curţii, având în vedere mai ales rolul statului în păstrarea acestei autonomii.
\n
165.În acest context, Curtea reaminteşte că, în repetate rânduri, a avut ocazia de a sublinia rolul statului în calitate de organizator neutru şi imparţial al practicării religiilor, cultelor şi credinţelor şi de a preciza că acest rol contribuie la asigurarea ordinii publice, a păcii religioase şi a toleranţei într-o societate democratică, în special între grupări opuse (a se vedea, printre altele, Hassan şi Tchaouch, citată anterior, pct. 78, şi Leyla Şahin, citată anterior, pct. 107). În prezenta cauză, Curtea nu poate decât să confirme această jurisprudenţă. Respectarea autonomiei comunităţilor religioase recunoscute de stat implică, în special, acceptarea de către acesta a dreptului comunităţilor respective de a reacţiona în conformitate cu propriile reguli şi interese faţă de eventualele mişcări disidente care ar apărea în interiorul lor şi ar putea prezenta un pericol pentru coeziunea, imaginea sau unitatea lor. Autorităţile naţionale nu au aşadar sarcina de a se erija într-un arbitru între organizaţiile religioase şi diferitele entităţi disidente care există ori s-ar putea înfiinţa în sfera acestora.
\n
166.În lumina tuturor elementelor de care dispune, Curtea împărtăşeşte opinia Guvernului pârât, conform căreia, prin respingerea cererii de înscriere a sindicatului reclamant, statul nu a făcut decât să se abţină de la implicarea sa în organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, respectând astfel obligaţia de neutralitate pe care i-o impune art. 9 din Convenţie. Este necesar să se cerceteze dacă examinarea realizată de tribunal pentru a respinge cererea reclamantului respecta cerinţele pentru a putea verifica dacă respingerea cererii de înscriere era necesară într-o societate democratică (supra, pct. 159).
\n
167.Majoritatea camerei a dat un răspuns negativ la această întrebare. Aceasta a considerat că tribunalul nu a ţinut suficient seama de toate argumentele relevante, invocând pentru respingerea cererii de înscriere a sindicatului doar motive de ordin religios bazate pe prevederile Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române (pct. 77 şi următoarele din hotărârea camerei).
\n
168.Marea Cameră nu subscrie la această concluzie. Aceasta precizează că tribunalul a respins cererea de înscriere a sindicatului reclamant după ce a constatat că cererea acestuia nu întrunea cerinţele din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române deoarece membrii acestuia nu respectaseră procedura specială prevăzută pentru înfiinţarea unei asociaţii. Marea Cameră consideră că, procedând astfel, tribunalul nu a făcut decât să aplice principiul autonomiei organizaţiilor religioase: respingerea, de către acesta, a cererii de înscriere a sindicatului reclamant ca urmare a nerespectării condiţiei de obţinere a aprobării chiriarhului era o consecinţă directă a dreptului cultului religios respectiv de a se organiza liber şi de a funcţiona conform prevederilor propriului statut.
\n
169.Pe de altă parte, sindicatul reclamant nu a indicat niciun motiv care să justifice lipsa unei cereri oficiale de aprobare adresate chiriarhului. Cu toate acestea, instanţele naţionale au atenuat omisiunea obţinând opinia Arhiepiscopiei Craiovei şi efectuând examinarea motivelor invocate de aceasta. Tribunalul a concluzionat, subscriind la motivele prezentate de Arhiepiscopia Craiovei, că dacă ar încuviinţa constituirea sindicatului, structurile consultative şi deliberative prevăzute de Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române ar fi înlocuite sau constrânse să colaboreze cu un nou organism - sindicatul - străîn de tradiţia Bisericii şi de normele canonice în materie de consultare şi luare a deciziei. Controlul efectuat de tribunal a permis astfel să se verifice că riscul invocat de autorităţile bisericeşti era probabil şi grav, că motivele prezentate de acestea nu serveau unui scop străîn de exercitarea autonomiei cultului respectiv şi că respingerea cererii de înscriere a sindicatului reclamant nu depăşea ceea ce era necesar pentru eliminarea acestui risc.
\n
170.Într-un mod mai general, Curtea constată că Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române nu prevede nicio interdicţie absolută pentru membrii clerului de a constitui sindicate pentru apărarea drepturilor şi a intereselor lor legitime. Nu există aşadar nicio piedică pentru membrii sindicatului reclamant de a se bucura de dreptul lor garantat prin art. 11 din Convenţie înfiinţând o asociaţie ale cărei obiective ar fi compatibile cu Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi care nu ar pune la îndoială structura ierarhică tradiţională a Bisericii şi modul în care sunt luate deciziile în cadrul acesteia. Curtea observă că, pe de altă parte, membrii sindicatului reclamant au posibilitatea de a adera liber la oricare dintre asociaţiile care există în prezent în cadrul Bisericii Ortodoxe Române şi care au fost autorizate de instanţele naţionale şi îşi desfăşoară activităţile în conformitate cu cerinţele Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române (supra, pct. 52).
\n
171.În cele din urmă, Curtea ia act de marea diversitate a modelelor constituţionale care reglementează, în Europa, relaţiile dintre state şi culte. Ţinând seama de inexistenţa unui consens la nivel european asupra acestei chestiuni (supra, pct. 61), Curtea consideră că marja de apreciere a statului este mai amplă în acest domeniu şi include dreptul de a recunoaşte sau nu, în cadrul comunităţilor religioase, organizaţii sindicale ce urmăresc scopuri de natură a putea împiedica exercitarea autonomiei cultelor.
\n
172.În concluzie, având în vedere motivele pe care le-a prezentat, respingerea de către tribunal a cererii de înscriere a sindicatului reclamant nu a depăşit marja de apreciere de care beneficiază autorităţile naţionale în materie şi, prin urmare, nu este disproporţionată.
\n
173.Prin urmare, nu a fost încălcat art. 11 din Convenţie.
\n
Pentru aceste motive, CURTEA:
\n
1.hotărăşte, în unanimitate, că Guvernul este decăzut din dreptul de a invoca anonimatul cererii;
\n
2.hotărăşte, în unanimitate, că sindicatul reclamant este decăzut din dreptul de a invoca încălcarea art. 34 din Convenţie ca urmare a faptelor ce au avut loc anterior pronunţării hotărârii de către cameră. În ceea ce priveşte faptele ulterioare acestei date, statul pârât nu şi-a încălcat obligaţiile ce îi revin în conformitate cu această dispoziţie;
\n
3.hotărăşte, cu 11 voturi pentru şi 6 voturi contra, că nu a fost încălcat art. 11 din Convenţie.
\n
Redactată în limbile franceză şi engleză, apoi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg, la 9 iulie 2013.
\n
PREŞEDINTE DEAN SPIELMANN Grefier adjunct, Michael O'Boyle În conformitate cu art. 45 § 2 din Convenţie şi art. 74 § 2 din Regulament, următoarele opinii separate sunt anexate la prezenta hotărâre:
\n
-opinia concordantă a judecătorului Wojtyczek;
\n
-opinia parţial separată comună a judecătorilor Spielmann, Villiger, Lopez Guerra, Bianku, MØ'4fse şi Jaderblom.
\n
D.S.
\n
M.O'B. * Opinia concordantă a judecătorului Wojtyczek 1. Subscriu în totalitate la concluzia majorităţii, conform căreia nu a existat nicio încălcare a Convenţiei în prezenta cauză. În schimb, nu împărtăşesc în totalitate opiniile exprimate în motivarea hotărârii. Îndoielile mele au legătură în special cu aplicabilitatea libertăţii sindicale în cazul membrilor clerului, astfel cum este definită această libertate la art. 11 din Convenţie.
\n
2.În prezenta cauză trebuie reamintite 3 principii importante de interpretare a Convenţiei.
\n
În primul rând, interpretarea unei dispoziţii a acestui tratat internaţional se bazează pe principiul unităţii sale. Astfel, orice articol din Convenţie trebuie interpretat în lumina ansamblului dispoziţiilor sale şi a dispoziţiilor protocoalelor adiţionale care au fost ratificate de toate statele membre ale Consiliului Europei. Fără a exclude toate conflictele de drepturi în situaţii concrete, o astfel de abordare reduce totuşi numărul acestora.
\n
În al doilea rând, aşa cum majoritatea a remarcat în mod corect, există o mare diversitate de regimuri care reglementează cultele în cadrul înaltelor părţi contractante. Această diversitate constituie un argument important pentru a recunoaşte statelor o amplă marjă de apreciere în acest domeniu. În plus, pentru a determina amploarea acestei marje, trebuie avută în vedere diversitatea confesională din Europa. Pluralismul confesional se traduce în special prin multitudinea definiţiilor date misiunii clericului în cadrul diferitelor religii.
\n
În al treilea rând, conform preambulului Convenţiei, menţinerea libertăţilor fundamentale se bazează în mod esenţial pe un \"regim politic cu adevărat democratic\". În plus, restrângerile aduse diverselor libertăţi apărate prin Convenţie trebuie să constituie \"măsuri necesare într-o societate democratică\". Interpretarea Convenţiei trebuie aşadar să ţină seama de idealul democratic. Dintre diferitele caracteristici ale unui stat democratic nu trebuie neglijat principiul subsidiarităţii statului. Societatea democratică prosperă în mod absolut în cadrul unui stat subsidiar care respectă autonomia diverselor comunităţi care o compun. Această autonomie legitimă poate fi transpusă în special printr-o autoreglementare prin intermediul unor reguli de conduită extrajuridice, create sau acceptate de diversele grupuri sociale.
\n
3.În temeiul art. 11 § 1 din Convenţie, orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Nu există nicio îndoială că membrii clerului sunt titularii libertăţii de întrunire paşnică şi ai libertăţii de asociere în general. Problema care se ridică este aceea a domeniului de aplicare personal al dreptului de a constitui sindicate sau de a se afilia la acestea.
\n
Libertatea sindicală este o libertate fundamentală, apărată de Convenţie. Sindicatele sunt asociaţii constituite în scopul apărării drepturilor şi intereselor lucrătorilor şi salariaţilor, înainte de toate, faţă de angajatori şi, în plan secundar, faţă de autorităţile publice. Deşi art. 11 din Convenţie nu exclude expres nicio categorie profesională deosebită, este clar că libertatea sindicală consacrată prin această dispoziţie se aplică persoanelor care desfăşoară o activitate profesională remunerată, în cadrul unei relaţii de subordonare faţă de o altă persoană şi în numele acesteia.
\n
4.Art. 9 § 1 din Convenţie prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie. Libertatea religioasă are o dimensiune colectivă şi presupune în special autonomia cultelor. Această autonomie include, în special, dreptul oricărei comunităţi religioase de a-şi defini în mod liber propria structură internă, misiunea membrilor clerului său şi propriul statut în cadrul comunităţii. Orice restrângere a autonomiei cultelor trebuie justificată prin necesitatea punerii în aplicare a valorilor apărate de Convenţie. Biserica Ortodoxă Română, ca şi celelalte culte, se bucură de o foarte amplă autonomie, apărată de Convenţie.
\n
5.Libertatea sindicală, apărată prin art. 11 din Convenţie, se interpretează ţinând seama în special de art. 9 din Convenţie. Misiunea membrilor clerului are o dimensiune spirituală, definită de doctrina diferitelor religii. Deşi această definiţie diferă semnificativ în funcţie de religie, este totuşi necesar să se ţină seama de aceasta în cadrul analizei legăturii juridice care îi uneşte pe membrii clerului de comunitatea lor religioasă. Aşa cum a remarcat majoritatea, acest raport rezultă dintr-un angajament personal al membrilor clerului. Trebuie adăugat că acest angajament este liber consimţit şi depăşeşte, prin natura şi profunzimea sa, orice angajament profesional contractat în cadrul unei relaţii aparţinând dreptului muncii. În plus, atunci când solicită comunităţii religioase să i se încredinţeze misiunea de membru al clerului, persoana respectivă se angajează în mod liber să respecte dreptul intern elaborat de comunitatea respectivă. Astfel, membrii clerici ai sindicatului reclamant s-au angajat liber, în special, să nu constituie un sindicat fără binecuvântarea chiriarhului. Desigur, aşa cum remarcă majoritatea, angajamentul unui membru al clerului se consideră, în principiu, ca fiind definitiv, însă oricine rămâne liber să facă propriile opţiuni şi poate decide, în practică, să renunţe unilateral la funcţiile sale, chiar cu riscul de a încălca normele dreptului religios.
\n
6.Majoritatea a examinat caracterul specific al legăturii juridice care îi uneşte pe membrii clerului de biserica lor în lumina diferitelor criterii pentru stabilirea existenţei unei relaţii de muncă. Astfel, majoritatea a observat în mod corect că munca membrilor clerului prezintă anumite particularităţi.
\n
Trebuie remarcat că relaţia de muncă are un caracter sinalagmatic şi o natură economică specifică: salariul plătit de angajator constituie contrapartida câştigurilor economice obţinute de angajat.
\n
Analiza muncii membrilor clerului trebuie să ţină seama de dimensiunea spirituală a misiunii lor. Valoarea acestei munci nu poate face obiectul unei evaluări economice. În plus, dacă desfăşurarea unei activităţi salariate are ca scop principal obţinerea de venituri, misiunea unui membru al clerului are caracter diferit. În această privinţă, trebuie remarcat că, deşi în România şi alte câteva ţări statul finanţează sprijinul acordat clericilor, în alte ţări europene, aceleaşi misiuni se realizează fără nicio remuneraţie, nici din partea statului, nici din partea comunităţii religioase. În numeroase comunităţi monahale, membrii depun un jurământ de sărăcie.
\n
Legătura juridică dintre un membru al clerului şi comunitatea sa religioasă nu este de natură sinalagmatică.
\n
În acest context, este dificilă asimilarea misiunii unui membru al clerului, care este foarte specifică, unei activităţi profesionale desfăşurate în numele şi în beneficiul altei persoane fizice sau juridice. Faptul că, în anumite state, unele comunităţi religioase, din motive diverse, aplică prevederi ale dreptului muncii relaţiilor lor cu membrii clerului lor nu diminuează această diferenţă fundamentală.
\n
Pe de altă parte, trebuie adăugat că sistemele de securitate socială pot fi extinse unor categorii diferite de persoane care nu desfăşoară o activitate salariată. Faptul că o persoană este inclusă într-un sistem de securitate socială nu constituie un argument care să conducă la concluzia că aceasta este angajată într-un raport juridic subordonat dreptului muncii.
\n
7.Dat fiind caracterul specific al misiunii membrilor clerului, este dificil să se concluzioneze că art. 11 din Convenţie, în ceea ce priveşte libertatea sindicală, este aplicabil în prezenta speţă. Aplicarea prevederilor dreptului muncii în cazul relaţiilor dintre comunitatea religioasă şi personalul clerical al acestuia, practicată în unele state, nu rezultă dintr-o obligaţie impusă de Convenţie. * Opinia parţial separată comună a judecătorilor Spielmann, Villiger, Lopez Guerra, Bianku, Mose şi Jaderblom (Traducere) 1. Nu suntem în dezacord cu constatarea Marii Camere, conform căreia clericii ortodocşi români îşi desfăşoară misiunea în cadrul unei relaţii de muncă cu Biserica şi că, în consecinţă, (1) garanţiile de la art. 11 privind dreptul de a constitui şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor angajaţilor sunt aplicabile în prezenta speţă, precum şi că (2) respingerea de către instanţele române a cererii de înscriere a sindicatului reclamant constituie aşadar o ingerinţă în exercitarea acestui drept (supra, pct. 149 şi 150 din hotărâre).
\n
2.Cu toate acestea, în hotărârea sa, Marea Cameră nu a ajuns la concluzia care ar fi trebuit desprinsă în circumstanţele prezentei cauze din constatările sus-menţionate: că respingerea de către instanţele române a cererii de înscriere a sindicatului reclamant constituia o încălcare a dreptului acestuia la libertate de asociere garantat prin art. 11 din Convenţie.
\n
3.Fiind un element esenţial al dialogului social dintre lucrători şi angajatori, libertatea de a se afilia la sindicate este recunoscută de Convenţie în calitate de aspect special al libertăţii de asociere care trebuie apărată împotriva oricărei ingerinţe arbitrare din partea autorităţilor publice. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, excepţiile prevăzute la art. 11 § 2 se interpretează într-un mod strict. Numai nişte motive convingătoare şi imperative pot justifica restrângerea libertăţii de asociere (Demir şi Baykara împotriva Turciei, nr. 34.503/97, pct. 96 şi următoarele, CEDO 2008). Această libertate include în mod categoric dreptul de a constitui sindicate. În această privinţă, trebuie remarcat că art. 7 din Convenţia nr. 87 a OIM privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical prevede că dobândirea personalităţii juridice de către organizaţiile de muncitori nu poate fi subordonată unor condiţii care ar putea aduce atingere acestui drept.
\n
4.În prezenta cauză, Tribunalul Dolj a respins cererea de înscriere a sindicatului reclamant în termeni foarte generali şi succinţi. Astfel, instanţa a infirmat o hotărâre pronunţată anterior de Judecătoria Craiova, care admisese cererea de înscriere a sindicatului în registrul special al sindicatelor, cerere formulată de partea interesată şi susţinută de ministerul public (pct. 12 şi 15 din hotărâre). Astfel, tribunalul a sprijinit poziţia recurentului, Arhiepiscopia Craiovei, bazându-se pe lipsa aprobării din partea chiriarhului pentru constituirea sindicatului şi pe libertatea cultelor de a se organiza conform propriei tradiţii (pct. 18 din hotărâre).
\n
5.În observaţiile scrise prezentate Marii Camere, Guvernul a susţinut că decizia tribunalului se baza pe legislaţia în vigoare, urmărea un scop legitim (păstrarea autonomiei cultelor religioase) şi constituia o măsură proporţională şi necesară într-o societate democratică. Putem accepta, ca şi majoritatea Marii Camere, că decizia tribunalului se baza pe legislaţia în vigoare şi urmărea un scop legitim. Însă nu suntem de acord cu afirmaţia că decizia era proporţională sau necesară într-o societate democratică pentru păstrarea autonomiei Bisericii Ortodoxe Române. În circumstanţele cauzei, tribunalul, prin faptul că a adoptat fără rezerve poziţia Arhiepiscopiei, nu a ţinut seama de interesele divergente şi nu a procedat la punerea lor în balanţă pentru a aprecia proporţionalitatea atingerii aduse în raport cu drepturile sindicatului reclamant. Considerăm că astfel s-ar fi ajuns la concluzia că autonomia Bisericii Ortodoxe Române şi dreptul acesteia de a nu suferi nicio ingerinţă internă sau externă nu ar fi fost periclitate de recunoaşterea sindicatului reclamant, în ceea ce priveşte fie doctrina (principii şi convingeri), fie funcţionarea organizaţiei.
\n
6.În ceea ce priveşte autonomia Bisericii la stabilirea propriei doctrine, statutul sindicatului reclamant preciza explicit că intenţiona să respecte şi să aplice în totalitate normele bisericeşti, inclusiv Statutul şi canoanele Bisericii. Mai mult, nici statutul sindicatului reclamant, nici declaraţiile membrilor acestuia nu conţineau vreo critică la adresa doctrinei sau Bisericii ortodoxe. Revendicările sindicatului reclamant se limitau exclusiv la apărarea drepturilor şi intereselor profesionale, economice, sociale şi culturale ale membrilor lui.
\n
7.În ceea ce priveşte autonomia Bisericii în materie de funcţionare internă, Guvernul şi terţii intervenienţi au considerat că activităţile sindicatului ar avea un efect negativ asupra autonomiei instituţionale a Bisericii prin înfiinţarea unei autorităţi paralele în cadrul structurii acesteia. Însă programul sindicatului preciza clar că unicul lui scop ar fi fost acela de a apăra interesele membrilor săi propunând o serie de măsuri în acest sens, fără să revendice vreun fel de putere de decizie în cadrul Bisericii. Programul urmărea reprezentarea sindicatului în cadrul anumitor organe ale Bisericii, iar obiectivele declarate ale sindicatului nu erau de a înlocui autorităţile Bisericii cu cele ale sindicatului, ci de a prezenta şi apăra propuneri în faţa autorităţilor respective în numele membrilor sindicatului, în niciun caz să asume funcţiile Bisericii.
\n
8.Guvernul susţinea, de asemenea, că activităţile sindicatului ar putea perturba funcţionarea Bisericii, de exemplu, în caz de grevă. Dar asta este o chestiune diferită faţă de înscrierea sindicatului de către autorităţile române din moment ce se referă la o posibilă conduită viitoare a sindicatului. Într-adevăr, acest argument, care nu a fost inclus în motivarea instanţelor naţionale care au examinat cererea de înscriere a sindicatului reclamant, este foarte speculativ. O măsură atât de drastică precum respingerea înscrierii unui sindicat exclusiv în baza unei părţi din programul acestuia poate fi justificată numai dacă există ameninţări grave sau dacă obiectivele programului sunt incompatibile cu principiile democratice ori sunt vădit nelegale [a se vedea, mutatis mutandis, Partidul Comunist Unificat din Turcia şi alţii împotriva Turciei, 30 ianuarie 1998, pct. 58, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-I, Refah Partisi (Partidul Prosperităţii) şi alţii împotriva Turciei (MC), nr. 41.340/98, 41.342/98, 41.343/98 şi 41.344/98, pct. 107 şi următoarele, CEDO 2003-II, precum şi Gorzelik şi alţii împotriva Poloniei (MC), nr. 44.158/98, pct. 103, CEDO 2004-I].
\n
Mai mult, chiar şi în ipoteza înscrierii sindicatului, membrii acestuia ar fi rămas integraţi în structura administrativă a Bisericii şi subordonaţi reglementării ei interne, care le impunea obligaţii speciale în calitate de membri clerici. De asemenea, Biserica şi autorităţile naţionale nu ar fi fost incapabile să facă faţă eventualelor abateri de conduită ale membrilor sindicatului de la obligaţiile lor specifice: cu siguranţă s-ar fi putut aplica măsuri compatibile cu art. 11 § 2 din Convenţie. Mai precis, pentru a face faţă pericolelor potenţiale la care a făcut aluzie Guvernul român în legătură cu potenţialul drept la grevă al sindicatului reclamant - deşi acesta este în mod categoric unul dintre cele mai importante drepturi sindicale - hotărârea Marii Camere ar fi trebuit să ia în considerare două aspecte ale jurisprudenţei Curţii: 1. dreptul la grevă nu este un drept absolut (Schmidt şi Dahlstrţm împotriva Suediei, 6 februarie 1976, pct. 36, seria A nr. 21, şi Dilek şi alţii împotriva Turciei, nr. 74.611/01, 26.876/02 şi 27.628/02, pct. 68, 17 iulie 2007), şi 2. limitarea dreptului la grevă este admisibilă, în anumite cazuri, într-o societate democratică [UNISON împotriva Regatului Unit (dec.) nr. 53.574/99, CEDO 2002-I, Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor Offshore şi alţii împotriva Norvegiei (dec.), nr. 38.190/97, CEDO 2002-VI, şi Enerji Yapi-Yol Sen împotriva Turciei, nr. 68.959/01, pct. 32, 21 aprilie 2009].
\n
9.Există şi alte motive pentru a respinge argumentul că înscrierea sindicatului reclamant ar fi putut cumva să compromită activităţile Bisericii sau să îi ameninţe autonomia. În primul rând şi înainte de toate, instanţele române recunoscuseră deja dreptul personalului Bisericii Ortodoxe, atât clerical, cât şi neclerical, de a constitui sindicate, recunoscând personalitatea juridică a două sindicate ale clerului - Solidaritatea şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (pct. 46 şi 49 din hotărâre). Nu există nimic în observaţiile Guvernului sau în informaţiile de care dispune Curtea care să indice că existenţa celor două sindicate a adus atingere în vreun fel funcţionării autonome a Bisericii Ortodoxe Române.
\n
10.În plus, dintr-un punct de vedere mai general, respingerea cererii de înscriere a sindicatului reclamant este cu atât mai puţin necesară şi proporţională cu cât, deşi modelele constituţionale care reglementează relaţiile dintre diferite state europene şi culte prezintă o mare diversitate, niciunul dintre acestea nu exclude membrii clerului de la dreptul de a constitui sindicate. În unele ţări, acest drept este garantat în mod expres (pct. 61 din hotărâre).
\n
11.Având în vedere cele de mai sus, Marea Cameră ar fi trebuit să constate că decizia Tribunalului Dolj de respingere a cererii de înscriere a sindicatului reclamant pe motiv că nu avea aprobarea chiriarhului constituia o încălcare a dreptului acestuia la libertate de asociere, garantat prin art. 11 din Convenţie. -----