De asemenea, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 51/1991 reglementează aceste activități, ce pot consta în interceptarea și înregistrarea comunicațiilor electronice, efectuate sub orice formă, căutarea unor informații, documente sau înscrisuri pentru a căror obținere este necesar accesul într-un loc, la un obiect ori deschiderea unui obiect, ridicarea și repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informațiilor pe care acesta le conține, precum și înregistrarea, copierea sau obținerea de extrase prin orice procedee, instalarea de obiecte, întreținerea și ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse, supravegherea prin fotografiere, filmare sau prin alte mijloace tehnice ori constatări personale, efectuate sistematic în locuri publice sau efectuate în orice mod în locuri private, localizarea, urmărirea și obținerea de informații prin GPS sau prin alte mijloace tehnice de supraveghere, interceptarea trimiterilor poștale, ridicarea și repunerea la loc a acestora, examinarea lor, extragerea informațiilor pe care acestea le conțin, precum și înregistrarea, copierea sau obținerea de extrase prin orice procedee, obținerea de informații privind tranzacțiile financiare sau datele financiare ale unei persoane, în condițiile legii. ...
\n99.
\nMai mult, Curtea constată că, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 535/2004, cooperarea în domeniul prevenirii și combaterii terorismului se realizează ca Sistem național de prevenire și combatere a terorismului, la care participă o serie de autorități și instituții publice, enumerate exhaustiv de lege, Serviciul Român de Informații având rol de coordonare tehnică. De asemenea, atribuțiile specifice pe linia prevenirii terorismului, dar și cele pe linia combaterii terorismului sunt enumerate exhaustiv de legiuitor în art. 10 și 11 ale legii. Or Curtea observă că între atribuțiile specifice pe linia prevenirii terorismului este reglementată, expres, și „activitatea informativ-operativă“ [art. 10 lit. a) din Legea nr. 535/2004], în vreme ce atribuțiile specifice pe linia combaterii terorismului pot consta în activități de identificare și alte activități desfășurate, potrivit atribuțiilor autorităților și instituțiilor publice componente ale SNPCT, în vederea tragerii la răspundere, potrivit legii, a persoanelor care inițiază, pregătesc, comit ori favorizează actele de terorism [art. 11 lit. a) din Legea nr. 535/2004]. ...
\n100.
\nDe asemenea, Curtea reține că actul normativ în vigoare privind prevenirea și combaterea terorismului prevede în art. 20 că „Amenințările la adresa securității naționale a României în ceea ce privește infracțiunile prevăzute în prezenta lege constituie temeiul legal pentru organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale să solicite autorizarea efectuării unor activități specifice culegerii de informații, potrivit procedurii prevăzute în Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, care se aplică în mod corespunzător.“ Art. 20 dinLegea nr. 535/2004 face parte din Secțiunea a 2-a - „Măsuri privind desfășurarea unor activități în scopul culegerii de informații“ a capitolului II - „Realizarea activității de prevenire și combatere a terorismului“.
\nCurtea observă că art. 20 din Legea nr. 535/2004 a fost modificat prin art. 76 pct. 1 din titlul II al Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Totodată, Curtea reține că prin art. 76 pct. 2 din titlul II din Legea nr. 255/2013 au fost abrogate dispozițiile art. 21 și 22 din secțiunea a 2-a a cap. II alLegii nr. 535/2004, ce reglementau procedura de autorizare a efectuării unor activități în scopul culegerii de informații, în prezent autorizarea efectuării unor activități specifice culegerii de informații realizându-se potrivit procedurii prevăzute în Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României. ...
\n101.
\nÎn aceste condiții de reglementare, Curtea reține, în acord cu Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, art. 10,art. 11 alin. (1) lit. d) și art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, precum și a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 20 aprilie 2018, că „securitatea națională“ implică activități destinate menținerii unei stări preexistente de liniște și de siguranță internă și, din această perspectivă, complexul de activități derulat de organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale se circumscrie acestei sfere și are ca scop obținerea de informații, care să asigure cunoașterea, prevenirea și înlăturarea amenințărilor interne sau externe la securitatea națională (paragraful 53).
\nDe asemenea, Curtea are în vedere cele statuate de instanța de la Strasbourg, care, pornind de la premisa existenței progresului tehnic regăsit în mijloacele de spionaj și, în consecință, și în cele de supraveghere, precum și de la situația dezvoltării terorismului în Europa în ultimii ani, a reținut că societățile democratice sunt amenințate de forme de spionaj extrem de sofisticate și de terorism, astfel încât statul, pentru a putea contracara aceste amenințări, trebuie să poată efectua supravegherea secretă a elementelor subversive care operează în jurisdicția sa. Prin urmare, „Curtea trebuie să accepte faptul că o anumită legislație care acordă competențe cu privire la supravegherea secretă a corespondenței și telecomunicațiilor este, în anumite condiții excepționale, necesară într-o societate democratică, în interesul securității naționale și/sau pentru prevenirea dezordinii sau crimei“ (Hotărârea din 6 septembrie 1978, pronunțată în Cauza Klass și alții împotriva Germaniei, paragraful 48, astfel cum a fost citată în Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragraful 47). ...
\n102.
\nTotodată, Curtea reține că, potrivit art. 138 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare se înțelege interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau înregistrarea comunicărilor efectuate prin telefon, sistem informatic ori prin orice alt mijloc de comunicare (Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, precitată, paragraful 62). De asemenea, sunt cuprinse în noțiunile de „viață privată“ și „corespondență“, în sensul art. 8 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, convorbirile telefonice, interceptarea acestora, memorarea datelor astfel obținute și eventuala utilizare a acestora în cadrul urmăririi penale declanșate împotriva unei persoane, interpretându-se ca fiind o „ingerință a unei autorități publice“ în exercitarea dreptului garantat de art. 8 (Hotărârea din 21 aprilie 2009, pronunțată în Cauza Răducu împotriva României, paragraful 91). În același sens, toate comunicațiile telefonice, cele prin facsimil și cele prin e-mail intră în sfera de acoperire a noțiunilor de „viață privată“ și „corespondență“ în sensul art. 8 paragraful 1 din Convenție - Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunțată în Cauza Liberty și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 56 (Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, paragraful 46). ...
\n103.
\nCurtea reamintește că, nefiind un drept absolut, exercițiul dreptului la respectarea vieții private poate fi supus unor restrângeri. Astfel, paragraful 2 al art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și alin. (2) al art. 53 din Constituție prevăd condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca restrângerea exercițiului acestui drept să fie conformă dispozițiilor constituționale și convenționale, printre care și condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege. ...
\n104.
\nDin această perspectivă, Curtea reține că cerința potrivit căreia orice ingerință trebuie să fie „prevăzută de lege“ înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern, dar și calitatea legii în cauză (în același sens, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 10 februarie 2009, pronunțată în Cauza Iordachi și alții împotriva Moldovei, paragrafele 37 și 39). ...
\n105.
\nAvând în vedere toate aceste aspecte, Curtea a pronunțat Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, precitată, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români“ cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României este neconstituțională, reținând că aceasta încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalității, art. 26 referitor la viața privată și art. 53 care reglementează condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Curtea a statuat, în motivarea deciziei sale, în esență, cu privire la necesitatea reglementării printr-o lege clară, precisă și previzibilă a ingerinței în viața privată rezultată din efectuarea măsurilor de supraveghere tehnică. ...
\n106.
\nPornind de la jurisprudența instanței de control constituțional și a instanței de contencios european, anterior citată, Curtea subliniază că cerința de calitate a legii este necesar a fi îndeplinită atât în ceea ce privește legislația ce permite/autorizează efectuarea de activități specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului, cât și în ceea ce privește legislația conexă acesteia, în speță, în ceea ce privește cadrul normativ care reglementează infracțiunile ce constituie temei legal pentru organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale să solicite autorizarea efectuării unor activități specifice culegerii de informații. ...
\n107.
\nOr, având în vedere dispozițiile art. 3 lit. i) din Legea nr. 51/1991, precitată, potrivit cărora „actele teroriste“ constituie o amenințare la adresa securității naționale, de natură a justifica efectuarea - de către organele cu atribuții în domeniul securității naționale - de activități specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor menționate și, luând în considerare dispozițiile art. 20 din Legea nr. 535/2004, care stabilesc expres că „infracțiunile“ reglementate în cuprinsul său - fără a se distinge între „actele de terorism“, respectiv infracțiunile de terorism prin care sunt incriminate fapte ce nu sunt calificate explicit ca „acte de terorism“ - constituie temei legal pentru organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale de a solicita autorizarea efectuării unor activități specifice culegerii de informații, Curtea constată că dispozițiile art. 32 alin.
\n108.
\nAșadar, ținând cont de caracterul intruziv al „activităților specifice culegerii de informații“ ce presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului și care pot fi dispuse în materia actelor/infracțiunilor de terorism, Curtea constată că - similar normelor ce autorizează efectuarea unor astfel de activități - în materia prevenirii și combaterii terorismului este necesar a se reglementa un cadru normativ clar, precis și previzibil, atât pentru persoana ce poate fi supusă unor astfel de măsuri, cât și pentru organele de urmărire penală și pentru instanțele de judecată. În caz contrar s-ar ajunge la posibilitatea încălcării într-un mod aleatoriu/abuziv a drepturilor fundamentale, esențiale într-un stat de drept, privind viața intimă, familială și privată și secretul corespondenței. De principiu, astfel cum s-a arătat, drepturile prevăzute la art. 26 și art. 28 din Constituție nu sunt absolute, însă limitarea lor trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, iar gradul de precizie a termenilor și noțiunilor folosite trebuie să fie unul ridicat, dată fiind natura măsurilor intruzive reglementate (a se vedea, în același sens, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, precitată, paragraful 48, și Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, precitată, paragraful 85). ... (2.5.2.) Criticile de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. I pct. 43 (cu referire la art. 40) din legea criticată 109.
\nÎn ceea ce privește dispozițiile art. I pct. 43 (cu referire la art. 40) din legea supusă controlului, care atribuie Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de judecată, în primă instanță, a infracțiunilor de terorism, autoarea susține, în esență, că ansamblul dispozițiilor criticate nu permite stabilirea, cu precizie, a sferei infracțiunilor care se judecă de această instanță, nefiind clar criteriul care stă la baza opțiunii legiuitorului de a stabili competența de judecată, în primă instanță, a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la unele infracțiuni de terorism, din această perspectivă fiind încălcat art. 1 alin. (5) din Constituție. ...
\n110.
\nCu privire la critica menționată, cu titlu preliminar, și dintr-o perspectivă istorică, Curtea reamintește că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2001 pentru sancționarea unor acte de terorism și a unor fapte de încălcare a ordinii publice - prim act normativ în materie - incrimina și sancționa două categorii de activități infracționale - actele de terorism (art. 1 și 2) și faptele de încălcare a ordinii publice (art. 4 și 5). Dispozițiile art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2001 reglementau expres cu privire la competența tribunalului de a judeca în primă instanță infracțiunile prevăzute la art. 1 și 2, calificate explicit ca acte de terorism, actele de încălcare a ordinii publice, reglementate în art. 4 și ...
\n111.
\nLegea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, care a abrogat actul normativ precitat, incriminează în cap. IV - „Infracțiuni și contravenții“, art. 32-38, atât fapte calificate, în mod explicit, ca fiind acte de terorism, [art. 32 alin. (1) și (3)], cât și alte fapte care nu sunt calificate drept acte de terorism (art. 33-38), printre care infracțiunea de finanțare a terorismului (art. 36) ori „alarmarea, prin orice mijloace și fără un motiv întemeiat, a unei persoane fizice sau juridice ori a unei colectivități, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuții în domeniul securității naționale sau de menținere a ordinii publice, cu privire la folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanțe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecințe deosebit de grave […]“ (art. 38), la care face referire autoarea obiecției în motivarea criticii sale.
\nÎn context, Curtea observă că infracțiunea prevăzută în art. 38 dinLegea nr. 535/2004, similar infracțiunii reglementate în art. 33^2 alin. (1) din același act normativ, se pedepsește cu închisoarea alternativ cu amenda. Cât privește competența de a judeca în primă instanță infracțiunile de terorism reglementate în art. 32-38 dinLegea nr. 535/2004, art. 40 din același act normativ prevede că aceasta aparține curții de apel. ...
\n112.
\nÎn aceste condiții, Curtea constată că, potrivit legii în vigoare privind prevenirea și combaterea terorismului, infracțiunile de terorism - reglementate în art. 32-38 - se judecă de curtea de apel, fără a se face distincție între faptele incriminate în art. 32 alin. (1) și (3) din Legea nr. 535/2004, calificate ca acte de terorism, și faptele incriminate în art. 33-38 din același act normativ, care nu sunt calificate, în mod explicit, ca acte de terorism și, totodată, fără a se avea în vedere modalitatea de sancționare a faptelor incriminate - numai cu închisoare sau închisoare alternativ cu amenda. Cu alte cuvinte, în reglementarea competenței curții de apel de a soluționa în primă instanță infracțiunile de terorism, prevăzute în art. 32-38 din Legea nr. 535/2004, legiuitorul nu a luat în considerare criteriul obiectiv al gravității infracțiunii, similar dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Codul de procedură penală. Totodată, în stabilirea competenței materiale de soluționare în primă instanță a infracțiunilor reglementate în Legea nr. 535/2004 nu s-a avut în vedere calificarea tuturor faptelor incriminate ca „acte de terorism“. ...
\n113.
\nEste îndeobște cunoscut că principala finalitate spre care tind normele de competență materială este aceea de a repartiza cauzele în cadrul fiecărei categorii de organe judiciare pe linie verticală, având în vedere organizarea sistemului judiciar. Și, de principiu, în acest scop sunt utilizate criterii obiective care se referă la natura și gravitatea abstractă a infracțiunii, criterii adoptate de legiuitorul național și în reglementarea legii procesual penale în vigoare. Curtea constată însă că, în materia prevenirii și combaterii terorismului, cât privește stabilirea competenței de judecată în primă instanță, s-a avut în vedere criteriul naturii infracțiunii, independent de regimul sancționator al faptelor incriminate. Cu alte cuvinte, în această materie voința legiuitorului național a fost, încă din anul 2003, aceea de a reglementa competența materială în primă instanță având în vedere unicul criteriu obiectiv, acela al naturii infracțiunii. Așa încât, Curtea constată că reglementarea în continuare - prin legea criticată - a competenței materiale de judecată, în primă instanță, în funcție de criteriul anterior menționat, reflectă nevoia socială de securitate care impune o anumită politică penală în materia prevenirii și combaterii terorismului. ...
\n114.
\nCât privește competența funcțională (ratione oficii) de judecată în primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea reține că, potrivit art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală, sub aspectul competenței personale și al competenței materiale, instanța supremă judecă infracțiunile de înaltă trădare și infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și membrii din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curții Constituționale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. ...
\n115.
\nCurtea reține că art. I pct. 43 din legea criticată modifică art. 40 din Legea nr. 535/2004 în sensul că, „Competența de judecată în primă instanță a infracțiunilor de terorism aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție“. În același timp, art. I pct. 42 din legea criticată completează Legea nr. 535/2004 cu un nou articol - art. 38^2 - potrivit căruia „Infracțiunile prevăzute de prezenta lege constituie acte de terorism“. Așadar, art. I pct. 42 din legea criticată califică toate faptele incriminate prin Legea nr. 535/2004 drept „acte de terorism“. Având în vedere aceste din urmă prevederi, Curtea constată că o dezbatere cu privire la sfera infracțiunilor care ar intra, potrivit legii criticate, în competența de soluționare, în primă instanță, a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are vreo rațiune, prin introducerea textului legal menționat actul normativ în vigoare dobândind un plus de claritate, precizie și previzibilitate, în acord cu art. 1 alin. (5) din Constituție. ...
\n116.
\nTotodată, Curtea constată că reglementarea de către legiuitor, în temeiul prerogativelor sale constituționale, a competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție de a judeca în primă instanță infracțiunile de terorism, nu aduce atingere dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt „stabilite prin lege“. Acest din urmă text constituțional consacră principiul libertății legiuitorului de a reglementa în domeniile menționate, luând în considerare condiția existentă în art. 1 alin. (5) din Constituție de a respecta toate celelalte norme și principii prevăzute în Legea fundamentală. ...
\n117.
\nRaportat la cauza de față, Curtea constată că legiuitorul, prin edictarea normelor criticate, și-a exercitat tocmai competența dată în sarcina sa de textul art. 126 alin. (2) din Constituție, ținând cont de scopul acestor norme, acela de prevenire și combatere a terorismului, judecarea infracțiunilor de terorism de către instanța supremă fiind justificată în raport cu poziția pe care aceasta o deține în sistemul judiciar. De altfel, Curtea reține că, potrivit art. 40 alin. (5) din Codul de procedură penală, „Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege“, infracțiunile de terorism constituind astfel de cauze ce pot fi date spre competentă soluționare instanței supreme, în acord cu competența constituțională a legiuitorului de a legifera în cadrul politicii penale. În aceste condiții, Curtea constată că susținerile autoarei obiecției de neconstituționalitate referitoare la caracterul neclar și imprecis al dispozițiilor art. I pct. 43 (cu referire la art. 40) din legea criticată nu sunt întemeiate. ...
\n118.
\nPentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, ...
\nCURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE:
\n1.
\nAdmite obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, și constată că sintagma „ansamblul relațiilor sociale“ din cuprinsul dispozițiilor art. I pct. 1 (cu referire la art. 1), precum și dispozițiile art. I pct. 26 [cu referire la art. 32, partea introductivă a alin. (1)], pct. 28 [cu referire la art. 32, partea introductivă a alin. (3)] și pct. 31 [cu referire la art. 33, partea introductivă a alin. (1)] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului sunt neconstituționale. ...
\n2.
\nRespinge, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de aceeași autoare și constată că sintagmele „factorii materiali“, „relațiile internaționale ale statelor“ și „securitatea națională sau internațională“ din cuprinsul dispozițiilor art. I pct. 1 (cu referire la art. 1), dispozițiile art. I pct. 43 (cu referire la art. 40), precum și celelalte dispoziții criticate din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului sunt constituționale în raport cu criticile formulate. ...
\nDefinitivă și general obligatorie.
\nDecizia se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
\nPronunțată în ședința din data de 28 iunie 2018.
\nPREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----