Concluzionând, potrivit dispozițiilor Legii nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate în anul 2018, numirea procurorilor Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție se face de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea:– comisiei de concurs (formată din 3 judecători și un procuror, membrii ai C.S.M.), în cazul procurorului-șef al Secției; ... – procurorului-șef al Secției, în cazul procurorului-șef adjunct al Secției; ... – comisiei de concurs (formată din 3 judecători și un procuror, membrii ai C.S.M.) din care „face parte de drept și procurorul șef secție“, în cazul procurorilor care ocupă funcții de execuție. ...
\nDerogările prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2018 vizează o procedură desfășurată cu celeritate, potrivit art. II alin. (2), selecția candidaților pentru funcțiile de conducere și de execuție realizându-se de comisia de concurs printr-o procedură derulată în cel mult 5 zile calendaristice de la data declanșării acesteia de președintele Consiliului Superior al Magistraturii. Comisia de concurs este cea stabilită potrivit art. 88^3 alin. (2) din lege, respectiv 3 membri judecători, care fac parte din Secția pentru judecători, și un membru procuror, care face parte din Secția pentru procurori ai C.S.M. Ordonanța de urgență prevede, la art. II alin. (2) teza finală, că „Comisia de concurs își desfășoară activitatea în prezența a cel puțin 3 membri“. Aceasta verifică îndeplinirea de către candidați a condițiilor prevăzute de lege pentru numirea în aceste funcții și efectuează procedura de selecție a acestora pe baza dosarului de candidatură și a unui interviu.
\nPotrivit art. II alin. (9) din ordonanța de urgență, procurorii selectați pentru numirea în funcția de procuror-șef al Secției și pentru numirea în funcțiile de execuție de procuror în cadrul secției sunt numiți în funcție de președintele Consiliului Superior al Magistraturii, în vreme ce procurorul-șef adjunct al Secției este numit de președintele Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea motivată a procurorului-șef secție, dintre procurorii selectați pentru numirea în cadrul secției.
\nÎn concluzie, potrivit normelor derogatorii, numirea procurorilor Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție se face de președintele Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea: – comisiei de concurs (formată din 3 judecători și un procuror, membri ai C.S.M.), care își desfășoară activitatea în prezența a cel puțin 3 membri, în cazul procurorului-șef al Secției și procurorilor care ocupă funcții de execuție; ... – procurorului-șef al Secției, în cazul procurorului-șef adjunct al Secției. ...
\nOr, analizând modificările operate, observăm că acestea vizează două aspecte semnificative. În primul rând, prevederea referitoare la posibilitatea comisiei de concurs de ași desfășura activitatea în prezența a cel puțin 3 membri, (dincolo de noutatea absolută în materia reglementărilor referitoare la proceduri de concurs, sub aspectul componenței comisiilor, al căror număr de membri trebuie să fie expres determinat în scopul asigurării caracterului corect, transparent și lipsit de echivoc al procedurii, orice variabilă fiind de natură a afecta aceste valori) constituie premisa derulării unei proceduri de concurs în lipsa unui membru al comisiei, care, ipotetic, poate fi chiar reprezentantul Secției pentru procurori ai C.S.M.
\nOr, în condițiile în care procedura de selecție vizează operaționalizarea unei structuri din cadrul Ministerului Public, participarea procurorilor la această procedură, în cadrul organelor competente și responsabile cu selecția candidaților, nu este numai necesară, ci și obligatorie. Astfel, constatăm că, deși Legea nr. 304/2004 recunoaște, chiar dacă într-o formă diminuată, rolul procurorilor în procedura de selecție a Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, atribuind un rol preponderent judecătorilor (N.B.: modul de numire a procurorilor cu funcții de conducere și de execuție din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, ce presupune examinarea de o comisie formată din 3 judecători și un singur procuror, nu a fost supus controlului de constituționalitate a priori, întrucât nu a constituit obiectul sesizărilor care au fost soluționate prin Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, respectiv Decizia nr. 357 din 30 mai 2018), Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2018 creează posibilitatea ca procurorii să fie excluși de la procedura de numire, întrucât, stabilind posibilitatea desfășurării activității comisiei de concurs în prezența a cel puțin 3 membri, care pot fi doar membri judecători, recunoaște, implicit, efectele juridice ale actelor adoptate de comisie, în componența fără membrul care are calitatea de procuror.
\nAșa fiind, constatăm că, în condițiile în care Legea nr. 304/2004 prevede un rol, chiar atenuat, al reprezentanților Ministerului Public într-o procedură de concurs care vizează însuși Ministerul Public, printr-o secție a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ordonanța de urgență ignoră acest rol, creând premisele eliminării totale a procurorilor din procedura de selecție.
\nMai mult, analizând dispozițiile care stabilesc organul competent să dispună numirea procurorilor Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, observăm că actul normativ criticat transferă această atribuție de la plenul Consiliului Superior al Magistraturii la președintele Consiliului. O atare reglementare apare nu numai ca nejustificată, în contextul modificărilor operate, dar este de natură a impieta, o dată în plus, asupra rolului pe care procurorii îl au în această procedură. Înlocuirea plenului Consiliului cu președintele acestuia înlătură nu numai posibilitatea membrilor Consiliului, care au calitatea de procurori, de a lua parte la actul decizional de numire, dar și posibilitatea de formula și expune opinii cu privire la candidaturile prezentate.
\nOr, o atare situație este inadmisibilă din perspectiva rolului constituțional al Ministerului Public, consacrat de art. 131 din Constituție, precum și din perspectiva atribuțiilor pe care procurorii, aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, au obligația să le îndeplinească, în aplicarea prevederilor art. 133-134 din Constituție. Nicio normă, chiar și cu caracter tranzitoriu și temporar, nu poate opera un transfer de competențe de la Consiliul Superior al Magistraturii autoritate publică, componentă a autorității judecătorești, garant al independenței justiției, care funcționează în plenul său, către un membru al său, chiar având funcția de președinte ales al Consiliului, fără încălcarea dispozițiilor constituționale consacrate de art. 133 și 134.
\nÎn plus față de aceste argumente, nu putem trece cu vederea opțiunea legiuitorului primar, Parlamentul României, de a reglementa prin lege, cu valoare de principiu care fundamentează noua sa viziune cu privire la statutul judecătorilor și procurorilor, separarea carierelor celor două magistraturi. Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 242/2018, legiuitorul prevede că „magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor“. După ce delimitează cele două categorii de activități judiciare, în funcție de scopul exercitării fiecăreia, legiuitorul consacră separarea celor două cariere, stabilind expres că „judecătorii nu pot interfera în cariera procurorilor și nici procurorii în cea a judecătorilor“. Cu alte cuvinte, toate aspectele legate de cariera judecătorilor, respectiv de cea a procurorilor, precum admiterea în magistratură, evaluarea, formarea și examenele judecătorilor și procurorilor, numirea, promovarea, suspendarea și încetarea funcției de judecător sau procuror, delegarea, detașarea și transferul judecătorilor și procurorilor, răspunderea acestora etc., vor fi determinate în interiorul fiecărei profesii, organele competente în materie de carieră fiind stabilite în mod distinct pentru fiecare profesie.
\nCu privire la noua viziune a legiuitorului asupra carierelor celor două magistraturi, relevante sunt cele expuse de președintele Camerei Deputaților, în punctul de vedere transmis Curții Constituționale în cauza soluționată prin Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, paragraful 50. Astfel, „cu referire la criticile de neconstituționalitate aduse art. I pct. 78 [cu referire la art. 52 alin. (1)] din lege [n.n.: care prevăd că «(1) Promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se face numai prin concurs organizat ori de câte ori este necesar, în limita posturilor vacante, de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii“», se arată că, încă de la începutul dezbaterilor în Comisia specială comună, s-a convenit ca cele două secții ale Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv Secția pentru judecători și Secția pentru procurori, să preia în exclusivitate ca atribuții cariera judecătorului și a procurorului separat.
\nÎn aceste condiții, textele în vigoare din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor au fost modificate în așa fel încât de la momentul începerii carierei judecătorului/procurorului și până la eliberarea din funcție, fiecare secție să decidă, în mod corespunzător, cu privire la: concursuri, promovare, sancționare. Se susține că acest punct de vedere a fost acceptat de Curtea Constituțională, care nu a extins controlul de constituționalitate la textele privind atribuțiile celor două secții. Se arată că, deși textul nu a fost supus controlului de constituționalitate punctual, în mod normal toate textele din Legea nr. 303/2004 cu referire la cariera judecătorilor și procurorilor urmau să fie modificate potrivit principiului adoptat de separare a carierelor.
\nCa atare, modificarea a fost necesară în procesul de corelare a textelor din proiect, pentru a păstra caracterul unitar al acestora, nefiind vorba de o modificare de substanță, care să încalce limitele reexaminării. Se apreciază că textul modificator nu încalcă nici prevederile art. 125 din Constituție, având în vedere că, potrivit alin. (2), cariera judecătorilor și a procurorilor se stabilește în condițiile legii organice. Mai mult, se arată că această modificare privește procedura de numire la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind absolut legitim și constituțional ca această prerogativă să aparțină Secției de judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Această modificare se impune cu atât mai mult cu cât promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este de competența Secției pentru procurori, astfel încât, pentru a se respecta caracterul unitar al legiferării, se impunea această modificare a textului atacat.“ Curtea Constituțională a analizat critici punctuale de neconstituționalitate care vizau transpunea în lege a principiului separării carierelor celor două magistraturi, prin Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, paragraful 134, statuând următoarele: „cu privire la criticile de neconstituționalitate aduse art. I pct. 78 [cu referire la art. 52 alin. (1)] din lege, Curtea constată că modificarea operată constă în faptul că organizarea concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se realizează de Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, și nu de Consiliul Superior al Magistraturii. Această precizare inserată prin art. I pct. 78 [cu referire la art. 52 alin.
\nAșadar, într-o procedură similară celei care face obiectul analizei noastre, dar vizând cariera judecătorilor, respectiv numirea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea a validat soluția legislativă consacrată de legiuitor, fundamentată pe principiul separării carierelor. Mutatis mutandis, pentru identitate de rațiune, numirea în funcția de procuror într-o structură a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să respecte același principiu și să valorizeze rolul constituțional al Ministerului Public, în cariera reprezentanților săi.
\nPentru argumentele expuse apreciem că, sub pretextul operaționalizării Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în termenul stabilit de lege, conform voinței legiuitorului primar și înlăturării posibilității unui blocaj instituțional, legiuitorul delegat a adoptat un act normativ cu consecințe negative în ceea ce privește realizarea rolului constituțional al Ministerului Public, de natură a afecta regimul acestei instituții fundamentale a statului. Mai mult, în mai puțin de 3 luni de la intrarea în vigoare a modificărilor operate asupra Legii nr. 304/2004 (Legea nr. 207/2018 a intrat în vigoare la data de 23 iulie 2018, iar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2018, la data de 10 octombrie 2018), legiuitorul delegat anulează voința legiuitorului primar, înlăturând reprezentanții Ministerului Public din procedura decizională privind numirea procurorilor Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, cu încălcarea principiului separării carierelor celor două magistraturi, validat de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018.
\nToate aceste consecințe demonstrează neconstituționalitatea prevederilor art. II alin. (2) teza finală și alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2018. Având în vedere, însă, că aceste dispoziții vizează chiar modul de constituire a comisiei de concurs care realizează selecția candidaților, precum și organul competent să dispună numirea pentru funcțiile de conducere și execuție din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, elemente esențiale ale procedurii derogatorii instituite de legiuitorul delegat, constatăm că neconstituționalitatea lor afectează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2018, în ansamblul său.
\nÎn concluzie, constatăm că obiecția de neconstituționalitate este întemeiată, astfel că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaționalizarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2018 sunt neconstituționale, în ansamblul lor.
\nJudecători,Daniel Marius MorarMircea Ștefan MineaLivia Doina Stanciu OPINIE CONCURENTĂ Deși împărtășim soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de înaintare a unor întrebări preliminare către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată de Curtea Constituțională prin prezenta decizie, considerăm că motivarea acesteia trebuia să se limiteze strict la susținerea acestui dispozitiv, având în vedere, pe de o parte, efectele juridice ale deciziilor Curții Constituționale, iar, pe de altă parte, regimul juridic al cauzelor de inadmisibilitate, astfel cum vom arăta în ceea ce urmează.
\nDe altfel, abordând problematica precedentului judiciar, respectiv a forței obligatorii a acestuia (cum este și cazul deciziilor Curții Constituționale), doctrina^3 subliniază că ar fi greșit să concluzionăm că tot ceea ce conține o decizie are o pondere egală. Opinia tradițională este că trebuie realizată diferența între ratio decidendi al unei hotărâri a instanței, adică parte obligatorie („considerentele care susțin dispozitivul“), și obiter dicta, adică partea fără caracter obligatoriu, cuprinzând remarci, opinii, aspecte care nu susțin prin ele însele dispozitivul.^3 Ian McLeod, Ratio Decidendi and Obiter Dictum, Macmillan Law Masters pp 137-152, https://link.springer.com/chapter/10.1007%2F978-1-349-14289-7_10Tocmai pentru a nu acredita o eroare în sensul celor mai sus precizate și ținând seama de faptul că deciziile Curții Constituționale se adresează tuturor destinatarilor normelor juridice, indiferent de pregătirea juridică, la pronunțarea și redactarea oricărei decizii este necesar ca instanța de contencios constituțional să realizeze o cât mai clară „legătură“ între considerente și dispozitiv, cu evidențierea considerentelor obligatorii și a eventualelor considerente obiter dicta, care nu au forță juridică obligatorie.
\nCurtea trebuie să se poziționeze, deopotrivă, în postura destinatarilor deciziei, cerințele de claritate și precizie, pe care însăși Curtea le-a dezvoltat în aplicarea principiului securității juridice, fiindu-i deopotrivă aplicabile. Motivarea clară, accesibilă, coerența și logica argumentării, înlănțuirea considerentelor care susțin dispozitivul și care devin, deopotrivă cu acesta, obligatorii sunt imperative pe care Curtea trebuie să le aibă în vedere, pentru a evita situații în care chiar actele sale să devină subiect de interpretări divergente. În plus, prin crearea unor conexiuni logice indestructibile între considerentele obligatorii și dispozitivul deciziilor, se evită procedeul periculos al „decupării“ unor considerente, chiar obiter dicta, și al utilizării lor în contexte diferite, acreditând ideea obligativității lor, de natură să creeze insecuritate juridică prin fundamentarea unor raționamente juridice pe premise false. ...
\nAltfel spus, chiar dacă Curtea Constituțională ar admite cererea și ar trimite cele patru întrebări C.J.U.E., răspunsurile primite nu ar avea nicio înrâurire asupra soluționării cauzei de fond deduse judecății instanței constituționale. În același paragraf 71, fraza a doua, Curtea Constituțională a mai reținut că, întrucât obiectul controlului de constituționalitate îl reprezintă un act normativ subsecvent legii prin care s-a înființat structura de parchet contestată, decizia pe care o va pronunța va avea un efect limitat la prevederile acestui act normativ și nicidecum asupra existenței Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, care rămâne înființată și operațională în baza Legii nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 207/2018. ...
\nPe de altă parte, cauzele de inadmisibilitate sunt motive legale ce împiedică declanșarea sau extinderea procedurii de control de constituționalitate pe care Curtea o efectuează. Cadrul constituțional și legal strict care circumstanțiază rolul și competența Curții Constituționale se concretizează, în plan procedural, în existența acestor cauze de inadmisibilitate, care determină limitele legale ale controlului pe care Curtea îl poate exercita. Fie că sunt reglementate expres de lege, fie că sunt stabilite pe cale jurisprudențială, cauzele de inadmisibilitate au caracter imperativ. Ca urmare, Curtea, în situația în care identifică existența unei astfel de cauze, trebuie să se limiteze la stricta ei analiză și aceasta cu atât mai mult atunci când este vorba despre întinderea competenței Curții Constituționale.
\nÎn această privință, cauzele de inadmisibilitate se constituie într-un veritabil instrument de autolimitare, menit să mențină Curtea Constituțională în granițele rolului său constituțional, și să o ferească de orice implicare în dispute străine de realizarea acestuia.Dezvoltarea controlului de constituționalitate și remarcabila nuanțare a deciziilor pe care Curtea Constituțională le pronunță nu au și nu pot avea ca efect substituirea de către Curtea Constituțională a altei autorități publice, din punctul de vedere al atribuțiilor specifice.În prezenta cauză, distinct însă de considerentele care explică lipsa legăturii cu obiectul cauzei în care cererea de înaintare a întrebărilor preliminare către C.J.U.E. a fost formulată, adică distinct de acele considerente care susțin dispozitivul de inadmisibilitate, considerente menționate în paragraful 71 al deciziei, Curtea a mai reținut și alte considerente, care excedează competenței sale și care, din punctul nostru de vedere, nu își găsesc locul în cadrul unei soluții de respingere ca inadmisibilă a cererii de înaintare a unor întrebări preliminare către C.J.U.E. ...
\nJudecător,dr. Livia Doina Stanciu ----