Totodată, completele de 5 judecători soluționează și recursurile împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de un alt complet de 5 judecători. ...
\n73.
\nPotrivit art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 - criticat de autorul excepției, procedura de judecată în cameră preliminară se desfășoară de un judecător din completul prevăzut la art. 31 alin. (1) lit. a) din lege, așadar din completul de trei judecători, învestit cu soluționarea cauzei date, potrivit legii, în competența de primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
\n^1 din Legea nr. 304/2004 a fost introdus prin art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Potrivit preambulului său, ordonanța a fost adoptată „având în vedere faptul că intrarea în vigoare a pachetului legislativ în materie penală, procesual penală și execuțional penală, pachet compus din șapte legi organice și numeroase adaptări legislative aduse unui număr de peste 250 de legi speciale, impune necesitatea aplicării coerente a tuturor acestor acte normative, ceea ce presupune existența unui cadru normativ adaptat și corelat; ținând seama de faptul că este imperios necesar ca măsurile legislative cuprinse în noul Cod penal și noul Cod de procedură penală să permită punerea lor în practică eficientă, prin crearea unui regim procedural unitar atât pentru dosarele aflate pe rolul organelor judiciare, cât și pentru cele constituite începând cu 1 februarie 2014; luând în considerare că intrarea în vigoare a noilor coduri trebuie să asigure o mai bună previzibilitate a normei în această materie, fără a genera disfuncționalități la nivelul instanțelor, [...].“ ...
\n74.
\nAutorul excepției susține, în esență, că, deși art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală prevede compatibilitatea funcției de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată cu funcția de judecată, dispozițiile art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 impun o amânare a acestor funcții cu aplicabilitate restrânsă doar la instanța supremă, produc o divizare a completului învestit cu judecarea fondului, doar unul din cei trei membri ai acestuia desfășurând procedura de judecată în camera preliminară, astfel că majoritatea membrilor completului de judecată va fi lipsită de atributul statuării asupra elementelor specifice camerei preliminare. Cu alte cuvinte, în mod diferit față de compunerea completelor de judecată învestite cu soluționarea fondului cauzelor penale de competența judecătoriei, tribunalului și curții de apel, alcătuite, potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, dintr-un judecător unic, care îndeplinește, în prealabil, și atribuțiile funcționale de judecător de cameră preliminară, dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară stabilesc faptul că, în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, asemenea complete cu rol de judecată în primă instanță a cauzelor penale sunt compuse din trei judecători, iar, potrivit art. 31^1, doar unul dintre aceștia îndeplinește atribuțiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) și alin. (6) din Codul de procedură penală. ...
\n75.
\nFață de susținerile autorului, Curtea reține că, potrivit art. 354 alin. (1) din Codul de procedură penală, având denumirea marginală „Compunerea instanței“, instanța judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege, încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată fiind sancționată cu nulitatea absolută, în condițiile art. 281 din același act normativ. Instanța nu este compusă potrivit legii în cazul în care sunt încălcate prevederile din legea privind organizarea judiciară sau din legile speciale referitoare la compunerea completului de judecată dintr-un judecător, din 2 judecători sau din 3 judecători. „Pentru ca organizarea puterii judecătorești să nu devină în sine aleatorie și pentru a nu permite apariția unor elemente de arbitrariu, legiuitorul constituant a stabilit că procedura de judecată se stabilește prin lege, iar cu privire specială asupra Înaltei Curți de Casație și Justiție a consacrat faptul că atât compunerea sa, cât și regulile de funcționare se stabilesc prin lege organică.
\nAstfel, atunci când legiuitorul constituțional se referă la compunerea instanței supreme - noțiune autonomă folosită de Constituție - nu are în vedere numărul total de judecători al acesteia, ci organizarea și compunerea secțiilor, secțiilor unite, completurilor de judecată care realizează funcția sa jurisdicțională. Astfel, se constată că legiuitorul constituțional a dat o mare importanță ordonării acțiunii puterii judecătorești atât la nivelul instanței supreme, cât și la nivelul celorlalte instanțe inferioare. Această construcție constituțională a dus la calificarea la nivel legal a aspectelor referitoare la compunerea instanței judecătorești, ca fiind norme de procedură de ordine publică.
\nDe aceea, încălcarea prevederilor legii referitoare la compunerea completului de judecată exprimă o exigență de ordine publică, a cărei încălcare atrage nulitatea absolută a actelor pronunțate de acesta. O astfel de viziune asigură coerență acțiunii puterii judecătorești, garantând, în același timp, independența și imparțialitatea judecătorului. […] Normele cu caracter organic privitoare la compunerea tribunalului sunt menite să asigure încrederea publicului în actul de justiție.“ (Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.021 din 29 noiembrie 2018, paragrafele 177, 178 și 187). ...
\n76.
\nCurtea reține, totodată, că dispozițiile art. 3 din Codul de procedură penală reglementează principiul separației funcțiilor judiciare, în cuprinsul prevederilor alin. (1) fiind enumerate: funcția de urmărire penală, funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și funcția de judecată. Funcția de urmărire penală este exercitată de procuror și de către organele de cercetare penală, prin strângerea probelor necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată. Funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei se exercită, de principiu, de către judecătorul de drepturi și libertăți. Funcția de verificare a legalității trimiterii sau netrimiterii în judecată este exercitată de judecătorul de cameră preliminară, care verifică legalitatea actului de trimitere în judecată și a probelor pe care acesta se bazează, precum și legalitatea soluțiilor de netrimitere în judecată. Funcția de judecată se exercită de către completuri de judecată constituite în condițiile legii. ...
\n77.
\nPotrivit art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară care, în urma verificării legalității soluției de trimitere în judecată, a dispus începerea judecății, exercită funcția de judecată în cauză. Cu privire la aceste din urmă norme procesual penale, instanța de control constituțional a pronunțat deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 19, și nr. 353 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015, paragraful 12, prin care a constatat că este în interesul înfăptuirii actului de justiție ca același judecător care a verificat atât competența și legalitatea sesizării, cât și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunțe și pe fondul cauzei.
\nÎn esență, Curtea a arătat că simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parțialitate în privința sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea și importanța acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influențeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 iunie 2000, pronunțată în Cauza Morel împotriva Franței, paragraful 45). ...
\n78.
\nPotrivit art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispozițiile menționate anterior trebuie coroborate cu cele ale art. 54 din Codul de procedură penală, care dispun asupra competenței judecătorului de cameră preliminară, în sensul că acesta verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; soluționează plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată; soluționează alte situații expres prevăzute de lege.
\nTotodată, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat că „prin prisma atribuțiilor procesuale încredințate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcțiilor judiciare potrivit textului de lege menționat anterior, Curtea trage concluzia că acestuia îi revine funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și că, în concepția legiuitorului, această nouă instituție procesuală nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal.“ Procedura camerei preliminare a fost încredințată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător - judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiași competențe materiale, personale și teritoriale a instanței din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicțional.
\nTotuși, din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea a observat că activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competența judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și legalității sesizării instanței, în verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, și, totodată, judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, își va exercita atribuțiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanței de judecată (Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, precitată, paragrafele 27 și 28). ...
\n79.
\nÎn același timp, Curtea reține că soluționarea unei cauze se realizează ca urmare a deliberării judecătorului sau judecătorilor care compun completul de judecată și pronunțării hotărârii judecătorești, după finalizarea cercetării judecătorești, ulterior închiderii dezbaterilor în cauză. În materie penală, potrivit art. 393 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală, deliberarea poartă asupra existenței faptei și vinovăției inculpatului, asupra stabilirii pedepsei, asupra stabilirii măsurii educative ori măsurii de siguranță, dacă este cazul să fie luată, precum și asupra deducerii duratei măsurilor preventive privative de libertate și a internării medicale, respectiv asupra reparării pagubei produse prin infracțiune, asupra măsurilor preventive și asigurătorii, a mijloacelor materiale de probă, a cheltuielilor judiciare, precum și asupra oricărei alte probleme privind justa soluționare a cauzei. La deliberare iau parte numai membrii completului în fața cărora a avut loc dezbaterea, iar hotărârea judecătorească reprezintă actul final și de dispoziție al instanței prin care se soluționează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părți. ...
\n80.
\nDe altfel, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că «redactarea hotărârii judecătorești, actul final și de dispoziție al instanței prin care se soluționează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părți, este rezultatul activității de deliberare, desfășurată în secret, la care participă doar judecătorii care au calitatea de membri ai completului în fața căruia a avut loc dezbaterea. Doar aceștia se pot pronunța asupra chestiunilor de fapt și de drept deduse judecății, soluționându-le. [....] Aceste aspecte constituie garanții ale dreptului părților la un proces echitabil, judecat de o instanță independentă și imparțială, care se supune numai legii. Or, în situația în care nu judecătorul care a participat la dezbateri și la deliberări este acela care redactează/motivează hotărârea judecătorească, garanțiile pe care Constituția și legea le consacră pentru protejarea dreptului la un proces echitabil, pentru asigurarea unei justiții imparțiale, înfăptuite în numele legii, rămân instrumente declarative, lipsite de efectivitate, inutile.
\nCu alte cuvinte, întreaga reglementare referitoare la independența justiției, la regulile de procedură penală sau civilă referitoare la soluționarea cauzelor, la necesitatea săvârșirii unui act de justiție motivat, este lipsită de efecte juridice dacă hotărârea judecătorească prin care „se spune dreptul“ este întocmită de o persoană care nu îndeplinește calitatea de judecător al cauzei, deci care este străină procedurii jurisdicționale, actului deliberativ care a condus la soluția adoptată și, implicit, actului de justiție în sine.» (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragrafele 176 și 177). De asemenea, s-a subliniat că sensul art. 124 alin.
\nAtribuțiile judecătorului implică identificarea normei incidente, analiza conținutului său și o necesară aplicare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit. Astfel, în activitatea sa de înfăptuire a justiției, judecătorul interpretează legea, realizând un echilibru între spiritul și litera ei, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, și o aplică raportului conflictual dedus judecății, soluționându-l printr-o hotărâre judecătorească, întemeiată pe un raționament juridic, care stabilește soluția judicioasă aplicabilă situației de fapt care a generat conflictul. ...
\n81.
\nTotodată, Curtea reține că, drept efect al principiului nemijlocirii, se menține regula unicității completului de judecată, care trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei. Continuitatea completului de judecată este prevăzută și de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. De asemenea, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului obligă la luarea în considerare a principiului continuității completului de judecată, prin prisma exigențelor regulii nemijlocirii ce decurge din art. 6 paragraful 1 din Convenție (a se vedea Hotărârea din 2 decembrie 2014, pronunțată în Cauza Cutean împotriva României, paragrafele 60 și 61, sau Hotărârea din 7 martie 2017, pronunțată în Cauza Cerovsek și Bozicnik împotriva Sloveniei, paragraful 43).
\nÎn Hotărârea din 2 decembrie 2014, pronunțată în Cauza Cutean împotriva României, instanța de la Strasbourg a reamintit că, potrivit principiului nemijlocirii, într-un proces penal hotărârea trebuie luată de judecătorii care au fost prezenți la procedură și la procesul de administrare a probelor. Totuși, nu se poate considera că aceasta constituie o interdicție a schimbării compunerii completului de judecată în timpul unui proces. Pot apărea factori administrativi sau procedurali foarte evidenți care să facă imposibilă participarea în continuare a unui judecător într-un proces. De asemenea, pot fi luate măsuri pentru a se asigura că judecătorii care continuă să judece cauza au înțeles în mod corespunzător probele și argumentele, de pildă, prin asigurarea disponibilității în formă scrisă a declarațiilor, în cazul în care credibilitatea martorilor în chestiune nu este pusă la îndoială, sau prin noi ascultări ale argumentelor relevante sau ale martorilor importanți înaintea completului nou-format. ...
\n82.
\nAvând în vedere toate cele reținute anterior, Curtea constată că, deși este în interesul înfăptuirii actului de justiție ca același judecător care a verificat atât competența și legalitatea sesizării, cât și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunțe și pe fondul cauzei - pentru asigurarea unui regim procedural unitar cât privește camera preliminară în cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului, curții de apel, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție - legiuitorul a reglementat ca procedura de judecată în cameră preliminară să se desfășoare de un judecător din complet, în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1), fiecare dintre cei trei judecători ai completului, competent să judece cauzele penale în primă instanță la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind compatibil să exercite funcția de judecător de cameră preliminară, în aceste cauze. ...
\n83.
\nÎn vederea respectării dreptului la un proces echitabil și a continuității completului de judecată este necesar însă ca hotărârea judecătorească, actul final și de dispoziție al instanței prin care se soluționează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părți, să fie rezultatul activității de deliberare la care să participe judecătorii care au calitatea de membri ai completului în fața căruia a avut loc dezbaterea. Cu alte cuvinte, aprecierea preliminară a cauzei, în speță, verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală de către judecătorul de cameră preliminară poate fi efectuată de un membru al completului de trei judecători - competent a soluționa cauzele penale în primă instanță la Înalta Curte de Casație și Justiție - determinant fiind însă ca aprecierea finală în cauză să se facă în urma deliberării membrilor completului care au participat la dezbateri, în condițiile art. 393 din Codul de procedură penală, și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată la care judecătorii completului au luat parte. ...
\n84.
\nPentru considerentele anterior enunțate, Curtea va respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31^1 raportat la art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004. ...
\n85.
\nCu privire la dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. d) teza a doua din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, autorul susține că, în măsura în care prevederile art. 31^1 din același act normativ sunt afectate de viciul de neconstituționalitate, dată fiind legătura indisolubilă dintre acestea, rezultă faptul că și normele criticate referitoare la judecarea contestațiilor împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la instanța supremă sunt neconstituționale. Cu alte cuvinte, se solicită ca, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în caz de admitere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 31^1 din Legea nr. 304/2004, instanța de contencios constituțional să se pronunțe și asupra constituționalității dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. d) teza a doua din același act normativ. În aceste condiții, atât timp cât nu s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 31^1 raportat la art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, iar, cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 31 alin. (1) lit. d) teza a doua din Legea nr. 304/2004, criticile formulate nu au un caracter autonom, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. d) teza a doua din Legea nr. 304/2004. ...
\n86.
\nPentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, ...
\nCURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE:
\n1.
\nRespinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, cât privește sintagmele „în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)“ și „poate avea loc“, excepție ridicată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară, respectiv de Viorel Ene în Dosarul nr. 1.752/1/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. ...
\n2.
\nRespinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară, de Vasile Dobrinoiu, de Virgil Măgureanu, de Viorel Ene, de Petre Peter, respectiv de Mugurel Cristian Florescu în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 20 alin. (1), ale art. 56 alin. (5), ale art. 282 alin. (1) teza finală și ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, ale art. 439 alin. (1) lit. j) din Codul penal, precum și ale art. 31 alin. (1) lit. d) teza a doua și ale art. 31^1 raportat la art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituționale în raport cu criticile formulate. ...
\nDefinitivă și general obligatorie.
\nDecizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
\nPronunțată în ședința din data de 6 octombrie 2020.
\nPREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----