În aceste condiții, obiectivul stabilit de Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018, potrivit căruia comisia de anchetă are în competență „verificarea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 191/1998, cu modificările și completările ulterioare, de către Serviciul de Protecție și Pază, fără a-și depăși atribuțiile și competențele prevăzute la art. 1 alin. (1) din aceeași lege“, se suprapune peste competența Ministerului Public, respectiv a instanței judecătorești, care, autorizând activitatea specifică culegerii de informații, a realizat inclusiv controlul de legalitate sub aspectul respectării art. 1 alin. (1) din Legea nr. 191/1998. Consecința acestei suprapuneri de competențe, coroborate cu împrejurarea că verificarea vizează activități care au parcurs deja procedura de autorizare, este că ancheta parlamentară se convertește implicit într-o verificare a însăși actelor emise de aceste autorități publice, și anume a actului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care solicită autorizarea activităților propuse, respectiv a mandatului emis de judecătorul Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care se autorizează activitatea de culegere de informații. ...
\n102.
\nOr, o atare situație este inadmisibilă, Parlamentul, în exercitarea funcției sale de control, neputând acționa ultra vires, cu depășirea competențelor sale legale și constituționale și cu încălcarea atribuțiilor altor autorități publice. Prin urmare, Curtea constată că Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018 a fost adoptată cu nesocotirea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 64 alin. (4) privind dreptul Camerelor Parlamentului de a constitui comisii de anchetă, art. 124 alin. (3), potrivit căruia judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, art. 126 alin. (1) și alin. (2) din Constituție, care consacră realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, competența lor și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege, precum și a art. 132 alin. (1) din Constituție, referitor la statutul procurorilor. ...
\n103.
\nÎn continuare, Curtea reține că, potrivit art. 1 lit. j) din hotărârea Parlamentului supusă controlului, comisia de anchetă are ca obiectiv „determinarea numărului de acte de constatare întocmite în baza art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 191/1998, cu modificările și completările ulterioare, care au fost folosite ca mijloace de probă în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în fața instanțelor judecătorești“. Conform art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 191/1998, Serviciul de Protecție și Pază „poate efectua, cu respectarea Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, verificări prin: solicitarea și obținerea de obiecte, înscrisuri sau relații oficiale de la instituții publice; consultarea de specialiști ori experți; primirea de sesizări sau note de relații; fixarea unor momente operative prin mijloace tehnice sau prin constatări personale.“ De asemenea, art. 29 alin.
\nActele încheiate de unele organe de constatare], însoțite de mandatul emis pentru acestea, la care se adaugă propunerea de declasificare, după caz, totală sau în extras, potrivit legii, a mandatului. Convorbirile și/sau comunicările interceptate, redate în scris, și/sau imaginile înregistrate se transmit organelor de urmărire penală în integralitate, însoțite de conținutul digital original al acestora“. ...
\n104.
\nNoul Cod de procedură penală definește, în art. 97, probele și procedeele probatorii, enumerând principalele mijloace de probă prin care se obțin probele în procesul penal. Enumerarea nu este limitativă, întrucât art. 97 alin. (2) lit. f) prevede că probele pot fi obținute și prin „orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege“. În ceea ce privește administrarea probelor, art. 100 din Codul de procedură penală dispune că „(1) În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere“, în vreme ce „(2) În cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale.“ Potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 191/1998, „Serviciul de Protecție și Pază nu poate efectua cercetarea sau urmărirea penală, nu poate lua măsura reținerii sau arestării preventive și nu dispune de spații proprii de reținere sau de arest“. ...
\n105.
\nOrganele de urmărire penală pot fi sesizate fie de o persoană fizică sau juridică, fie de un organ de constatare, fie se pot sesiza din oficiu. Sesizarea organelor de urmărire penală impune acestora obligativitatea efectuării de acte procedurale care implică verificarea regularității sesizării, analiza oportunității începerii urmăririi penale și administrarea mijloacelor de probă, astfel încât să fie obținute informațiile necesare pentru dispunerea unei soluții (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017). ...
\n106.
\nAvând în vedere acest cadru normativ, Curtea reține că Serviciul de Protecție și Pază, în calitate de organ de constatare, poate încheia acte, care cuprind date și informații, pe care, dacă indică pregătirea sau săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, le transmite organelor de urmărire penală. Potrivit Codului de procedură penală, doar aceste din urmă organe au competența de a efectua cercetarea penală, deci de a strânge și administra probe în procesul penal. Cu alte cuvinte, actele de constatare întocmite în temeiul art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 191/1998 ar putea dobândi calitatea de mijloc de probă, iar probele vor fi folosite în cadrul procesului penal, doar dacă organul de urmărire penală, respectiv instanța de judecată, le recunoaște această calitate, în urma verificării legalității și loialității administrării lor. Serviciul de Protecție și Pază, în calitate de organ de constatare, nu are nicio atribuție în acest domeniu și, implicit, nici nu poate „determina numărul de acte de constatare întocmite în baza art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 191/1998, cu modificările și completările ulterioare, care au fost folosite ca mijloace de probă în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în fața instanțelor judecătorești“. ...
\n107.
\nPrin urmare, Curtea constată că obiectivul prevăzut la art. 1 lit. j) din Hotărârea Parlamentului nr. 11/2018 excedează cadrului constituțional referitor la comisiile parlamentare de anchetă, întrucât instituie, indirect, o competență de control asupra Ministerului Public în ceea ce privește activitatea de valorificare a datelor și informațiilor transmise prin actele de constatare de către Serviciul de Protecție și Pază, cu încălcarea dispozițiilor art. 64 alin. (4) și art. 132 alin. (1) din Constituție. ...
\n108.
\nÎn acest sens, Curtea apreciază relevante cele reținute în Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, unde a constatat că, „prin efectul art. 1 alin. (4) coroborat cu art. 124-134 din Constituție, judecătorii, procurorii sau membrii Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt supuși controlului parlamentar“ (paragraful 33). „Procurorii, singurii față de care Constituția stabilește controlul ierarhic, activitatea lor desfășurându-se sub autoritatea ministrului justiției [art. 132 alin. (1) din Constituție], nu fac parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, însă, având în vedere strânsa lor legătură cu înfăptuirea actului de justiție, legiuitorul constituant a ales ca Ministerul Public să nu facă parte din autoritatea executivă, drept care activitatea procurorilor, obiectivizată în instrumentarea fazei de urmărire penală sau a rolului pe care îl joacă în faza judiciară a procesului penal/civil, după caz, nu se află sub control parlamentar, desfășurarea activității acestora fiind realizată sub autoritatea ministrului justiției [art. 132 alin. (1) din Constituție]“ (paragraful 34). De aceea, Curtea a constatat că „reglementările constituționale referitoare la autoritatea judecătorească […] se opun participării persoanelor care compun aceste autorități în fața comisiilor de anchetă în legătură cu activitatea lor jurisdicțională, judiciară, de urmărire penală sau de audit, după caz“ (paragraful 37). ...
\n109.
\nÎn fine, Curtea ia act de faptul că autorii sesizării reclamă încălcarea art. 1 alin. (5) și a art. 147 alin. (4) din Constituție, susținând că formularea art. 8 alin. (4) din Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018, potrivit căruia „Refuzul persoanelor invitate la Comisia parlamentară de anchetă de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziția acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deținute, care sunt utile activității comisiei, poate fi considerat ca obstrucționare sau împiedicare a aflării adevărului și poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală“ este neclară, imprecisă și poate genera impredictibilitate în aplicare, întrucât obstrucționarea sau împiedicarea aflării adevărului nu este o infracțiune care să fie reglementată expres de legea penală, astfel că nu ar putea constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală. ...
\n110.
\nEfectuând controlul de constituționalitate asupra Legii nr. 195/2017 privind completarea art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, prin Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 21 iulie 2017, Curtea a constatat că, în plus față de soluțiile legislative prevăzute în cadrul regulamentelor parlamentare cu privire la comisiile de anchetă, art. 9 din Legea nr. 96/2006 reglementează posibilitatea invitării în fața comisiei a oricărei alte persoane [în afara celor care lucrează în cadrul Guvernului sau a celorlalte organe ale administrației publice, la care se referă alin. (3) și alin. (4) ale art. 9, și care pot fi citate în fața comisiei] care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei și care acceptă să fie audiată [alin.
\nIntenția legiuitorului a fost, însă, de a asigura comisiei de anchetă o arie mai cuprinzătoare de acțiune, în sensul de a putea obține informații și de la alte persoane decât subiectele de drept ce se circumscriu raporturilor constituționale dintre Parlament și Guvern (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 49). ...
\n111.
\nCurtea a statuat, în acest context, că lipsirea comisiei de anchetă de o asemenea posibilitate sau limitarea sferei sale de acțiune ar afecta obiectivul pe care comisia de anchetă și la propus, ar afecta însuși scopul instituirii ei și ar goli de conținut textele constituționale pe care se fundamentează înființarea, funcționarea și rolul acestei comisii de anchetă parlamentară. ...
\n112.
\nPe de altă parte, Curtea a reținut că, pentru a fi garantată respectarea obligației persoanelor citate și a celor invitate, care au acceptat să fie audiate, de a furniza informațiile solicitate de comisia de anchetă, legea pune la dispoziția acesteia un instrument juridic, constând în posibilitatea comisiei de anchetă de a sesiza fie conducătorul unității sau instituției unde își desfășoară activitatea persoana citată, fie organele de urmărire penală. ...
\n113.
\nCu alte cuvinte, noile reglementări pun la dispoziția comisiei de anchetă mijloacele procedurale care să contribuie la caracterul efectiv și eficient al anchetei parlamentare. Prin urmare, „este firesc ca persoana citată să se prezinte și să răspundă solicitărilor comisiei; constatarea și stabilirea abaterilor disciplinare sunt, însă, de resortul exclusiv al titularului acțiunii disciplinare în cazul în care persoana citată nu își îndeplinește aceste din urmă obligații, comisia de anchetă neputând avea o asemenea competență“ (Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, paragraful 44). ...
\n114.
\nPe de altă parte, „sesizarea organului de urmărire penală are în vedere constatările comisiei de anchetă referitoare la faptul că funcționarul public avea cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în care își îndeplinește sarcinile, a omis sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală. Așadar, nu fapta persoanei citate de a nu răspunde la solicitările comisiei constituie infracțiune, ci omisiunea sesizării organelor de urmărire penală, conform art. 267 din Codul penal“ (Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, paragraful 44). ...
\n115.
\nMai mult, Curtea a constatat că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 96/2006 realizează o evidentă distincție, pe de o parte, între persoanele care trebuie să se prezinte în fața comisiilor de anchetă în considerarea faptului că activitatea instituțiilor/autorităților din care fac parte sunt sub control parlamentar și care sunt citate în acest sens și, pe de altă parte, persoanele care sunt invitate, respectiv cele care reprezintă, în virtutea funcției lor de conducere, autorități/instituții publice ce nu se află sub control parlamentar și care, în considerarea principiului colaborării loiale între instituțiile/autoritățile statului, au obligația să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile și indiferent de obiectul anchetei parlamentare, sau alte persoane, care, spre exemplu, pot să nu aibă nicio tangență cu instituțiile statului, caz în care participarea acestora este la latitudinea lor (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 55). ...
\n116.
\nCu privire la persoanele care ocupă o funcție de conducere într-o autoritate publică a statului, Curtea a reținut că acestea „trebuie să asigure prestigiul funcției exercitate, care impune o conduită legală, socială și morală în acord cu rangul demnității publice, cu gradul de reprezentare și cu încrederea oferită de cetățeni în autoritatea statului. Exercitarea funcțiilor publice de conducere, ca de altfel a oricărei funcții publice în stat, nu poate fi rezumată doar la îndeplinirea drepturilor, obligațiilor și îndatoririlor pe care le impune mandatul deținut, ci presupune a priori loialitate față de toate valorile și principiile consacrate prin Constituție și respect față de celelalte autorități publice cu care intră în raporturi de colaborare. Din acest context rezultă obligația principială a oricărui reprezentant al autorităților publice de a se prezenta și de a oferi documentele/înscrisurile sau informațiile utile și concludente în fața comisiilor parlamentare de anchetă în scopul clarificării unor împrejurări de fapt care să conducă la aflarea adevărului într-o chestiune de interes public“ (Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, paragraful 138). ...
\n117.
\nÎn privința terților (alte persoane decât cele care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice), procedura de a obține informații demarează cu o invitație, și nu o citație, aceasta din urmă fiind adresată numai subiectelor de drept care, în temeiul art. 111 din Constituție, au obligația constituțională de a prezenta comisiei informațiile solicitate. În acest sens, alin. (5) al art. 9 din Legea nr. 96/2006 precizează o condiție suplimentară, care ține de acordul de voință al persoanei invitate, și anume acceptarea acesteia de a fi audiată. Persoana invitată are posibilitatea de a răspunde și în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informațiile solicitate, sau poate transmite prin poștă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deține și care sunt utile comisiei de anchetă (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 52). ...
\n118.
\nCu privire la categoria persoanelor invitate, Curtea a statuat că „refuzul persoanelor invitate la comisia de anchetă de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziția acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei, nu constituie infracțiune, organele de urmărire penală nefiind sesizate pentru acest refuz, ci, în urma coroborării datelor existente, comisia poate sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Nu în ultimul rând, Curtea observă că și în lipsa acestui text regulamentar, comisia putea să sesizeze organele de urmărire penală, astfel încât acesta are mai degrabă un caracter declarativ decât novator“ (Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, paragraful 45). ...
\n119.
\nÎn raport cu considerentele de principiu enunțate de mai sus, Curtea a reținut că prevederile art. 9 din Legea nr. 96/2006 exprimă fără echivoc regulile de conduită ale subiectelor de drept vizate, acestea putând să prefigureze, cu ușurință, consecințele nerespectării acestora (Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, paragraful 128). ...
\n120.
\nÎn acest context normativ și jurisprudențial, Curtea constată că dispozițiile art. 8 alin. (4) din Hotărârea Parlamentului României nr. 11/2018, care prevăd că „refuzul persoanelor invitate la Comisia parlamentară de anchetă [...] poate fi considerat ca obstrucționare sau împiedicare a aflării adevărului și poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală“, dincolo de caracterul neclar și ambiguu care poate genera interpretarea potrivit căreia, prin hotărâre a Parlamentului, se instituie o nouă infracțiune (cea de obstrucționare sau împiedicare a aflării adevărului), vin în contradicție cu rolul și atribuțiile comisiei parlamentare de anchetă, astfel cum acestea au fost circumscrise prin jurisprudența Curții Constituționale. ...
\n121.
\nCu privire la primul aspect, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei, pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni, prevede și principiul potrivit căruia legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29; Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coeme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145; Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34; Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91]. ...
\n122.
\nCurtea Constituțională a stabilit că „în materie penală, principiul legalității incriminării, nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceștia supunându-se sancțiunii penale“. Stabilirea conduitei care ar permite configurarea elementului material al laturii obiective a unei infracțiuni prin activitatea altor organe, decât Parlament - prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție -, sau Guvern - prin adoptarea de ordonanțe și ordonanțe de urgență, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție, încalcă prevederile art. 1 alin. (4) și alin. (5) din Constituție, care consacră principiul separației puterilor în stat și principiul respectării obligatorii a legilor și a supremației Constituției (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 45). Cu alte cuvinte, Parlamentul poate reglementa infracțiuni doar prin lege, în exercitarea funcției sale constituționale de legiferare, iar nu prin hotărâri, în exercitarea funcției sale de control asupra altor autorități ale statului. ...
\n123.
\nCu privire la cel de-al doilea aspect, în acord cu jurisprudența sa, Curtea constată că sesizarea organelor de urmărire penală nu poate avea ca temei refuzul persoanelor invitate de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziția comisiei documente sau mijloace de probă deținute, care sunt utile activității comisiei, ci poate fi exclusiv consecința constatării, în urma coroborării datelor la care are acces comisia, a unor indicii/suspiciuni/presupuneri rezonabile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către persoana invitată să se prezinte în fața comisiei, neputându-se rezuma la faptul că nu s-a prezentat în fața comisiei și/sau nu a prezentat documentele cerute. O interpretare contrară, dar care este rezultatul normei supuse controlului, încalcă principiul legalității incriminării, prevăzut de art. 23 alin. (12) din Constituție, și caracterul general obligatoriu al deciziilor instanței constituționale, consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituție. ...
\n124.
\nPentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. l) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) și al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, ...
\nCURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE:
\nAdmite sesizările de neconstituționalitate formulate de un număr de 56 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și de un număr de 22 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și constată că dispozițiile Hotărârii Parlamentului României nr. 11/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea activității directorului Serviciului de Protecție și Pază, domnul Pahonțu Lucian-Silvan, și a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituția în activități care excedează cadrului legal de funcționare sunt neconstituționale.
\nDefinitivă și general obligatorie.
\nDecizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
\nPronunțată în ședința din data de 3 aprilie 2018.
\nPREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-șef, Mihaela Senia Costinescu ----