Drept urmare, în raport de considerentele expuse anterior apreciem că natura juridică a opiniei individuale pe care o formulează judecătorul constituțional - opinie separată sau opinie concurentă - nu se poate limita doar la analiza faptului că acel judecător a fost de acord cu soluția generică - de admitere ori de respingere -, ci trebuie examinate cauzele care au determinat adoptarea soluției de admitere ori de respingere și care, în raport de natura lor:– fie îl poziționează pe acel judecător să motiveze o opinie separată, după cum apreciază că soluția sa de admitere/respingere se fundamentează pe alte împrejurări decât cele avute în vedere în opinia majoritară; ... – fie îl determină pe acel judecător să motiveze o opinie concurentă, atunci când soluția sa de admitere/respingere se bazează pe cauze similare celor avute în vedere de toți ceilalți judecători. ... ... 1.11.
\nPentru toate aceste considerente apreciem că soluția adoptată în prezenta cauză de Plenul Curții cu unanimitate de voturi este greșită, în realitate soluția impunându-se a fi pronunțată cu majoritate de voturi, întrucât:• chiar dacă am fost de acord cu soluția de respingere a cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României, pe de o parte, și Parlamentul României, pe de altă parte, • din punctul nostru de vedere cererea se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă și nu analizată pe fond - în speță nefiind întrunite criteriile definitorii ale unui conflict juridic de natură constituțională, conflictul fiind doar unul politic și nu juridic -,• iar motivarea hotărârii trebuia să se limiteze strict la susținerea acestui dispozitiv, de respingere a sesizării ca inadmisibilă, așa cum vom demonstra în continuare. ... ...
\nPrin urmare, în această categorie nu pot fi incluse conflictele de natură politică. Altfel spus, chiar dacă sunt deduse Curții Constituționale, unele conflicte rămân în esența și în conținutul lor o simplă dispută politică. Diferențele ideologice ori de viziune politică sau chiar confruntările dintre diversele forțe politice țin de esența unei democrații pluraliste și sunt chiar o garanție a sa, dar nu orice astfel de confruntări devin conflicte juridice de natură constituțională în înțelesul dat acestei noțiuni de Constituția României. ... 2.1.2. În încercarea de a delimita cât mai clar conflictele de natură politică de cele juridice de natură constituțională, jurisdicția constituțională a arătat că opiniile, judecățile de valoare sau afirmațiile unor persoane sau autorități publice nu constituie prin ele însele conflicte juridice de natură constituțională (Decizia nr. 53/2005 sau Decizia nr. 435/2006).
\nSau, atunci când o autoritate publică nu face altceva decât să își îndeplinească atribuțiile care i-au fost repartizate prin Constituție, eventualul diferend ce ar apărea în relația cu o altă autoritate publică „nu poate fi echivalat din punct de vedere juridic cu un conflict în sensul autonom pe care îl presupune art. 146 lit. e) din Constituție“ (Decizia nr. 285/2014). Pentru a se putea stabili un conflict juridic de natură constituțională în sensul art. 146 lit. e) din Constituție Curtea trebuie mai întâi să determine dacă autoritățile publice implicate în acel diferend au încălcat vreun text constituțional sau au avut o conduită contrară normelor fundamentale. Altfel spus, dacă s-a produs un conflict nu doar juridic (și cu atât mai puțin de ordin politic), ci și de natură constituțională (Decizia nr. 538/2018). ... 2.1.3.
\nOr, în cauza de față, apreciem că prin simpla inițiere a unei moțiuni de cenzură în cadrul unei sesiuni extraordinare a Parlamentului nu a fost încălcată nicio normă constituțională, ci s-a materializat o formă de control parlamentar asupra executivului. Așa cum arată chiar autorul sesizării, „demersul convocării unei sesiuni extraordinare comune a Senatului și Camerei Deputaților are, în mod evident, o finalitate exclusiv politică“, iar „moțiunea de cenzură apare ca o sancțiune specifică dreptului public prin care se concretizează răspunderea politico-juridică a executivului“. De vreme ce chiar autorul sesizării susține că „sesiunea extraordinară care a fost inițial convocată doar pentru o zi (20 august 2020) nu poate avea nicio finalitate juridică“ și, în fapt, a fost urmărit doar „efectul politic“ asupra congresului „partidului din care fac parte cei mai mulți dintre semnatarii moțiunii“ înseamnă că este implicit recunoscută natura predominant politică a diferendului reclamat. ... 2.1.4.
\nMoțiunea de cenzură reglementată de art. 113 din Constituție este un instrument de control parlamentar asupra activității Guvernului, care are atât valențe politice cât și juridice. În acord cu opinia majoritară apreciem și noi că ea poate fi inițiată chiar și în cadrul unei sesiuni extraordinare a Parlamentului. În schimb, spre deosebire de opinia majoritară considerăm că, faptul că această moțiune de cenzură nu a fost dezbătută și procedura parlamentară nu a fost finalizată în cadrul respectivei sesiuni extraordinare a Parlamentului încalcă prevederile art. 113 din Constituție. Dacă această moțiune de cenzură ar fi fost inițiată cu scopul de a demite Guvernul, adică pentru a da efectivitate normei constituționale care configurează moțiunea de cenzură ca o formă de control parlamentar ce poate conduce la o sancțiune clară pentru executiv, ea ar fi trebuit să fie dezbătută și supusă la vot în cadrul aceleiași sesiuni extraordinare.
\nNumai că un astfel de curs al acțiunilor din Parlament nu pare a fi fost posibil, de vreme ce sesiunea extraordinară nu a fost convocată pentru o durată care să permită derularea procedural constituțională a etapelor specifice ale unei moțiuni de cenzură, ci a fost convocată doar pentru o zi, adică doar pentru a permite citirea moțiunii de cenzură în plen. Altfel spus, moțiunea de cenzură a fost inițiată doar pentru a fi inițiată, jocandi causa, și nu pentru a produce efectul juridic al unei eventuale demiteri a Guvernului. Pentru toate aceste motive, conflictul dedus Curții Constituționale este doar unul politic și nu juridic. ... 2.1.5. Nu este mai puțin adevărat că printr-un astfel de procedeu, profund original și de plano contrar Constituției, este dusă în ridicol procedura moțiunii de cenzură și se promovează încălcarea Constituției, căci se lasă impresia că o astfel de aparentă moțiune de cenzură ar mai putea fi dezbătută ori votată în altă sesiune parlamentară decât cea în care a fost inițiată.
\nAceasta în condițiile în care alin. (3) al art. 113 din Constituție reglementează imperativ faptul că „Moțiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în ședința comună a celor două Camere.“ Atâta vreme cât sesiunea extraordinară în cadrul căreia a fost inițiată moțiunea de cenzură nu a durat nici măcar cele 3 zile imperativ și minim impuse de Constituție, este vădită nu doar natura iluzorie a acestei așa-zise moțiuni de cenzură, ci și profundul și văditul dispreț al inițiatorilor ei față de normele constituționale. ... ... ...
\n3.1. Chiar dacă am urma, fie și prin absurd, ipoteza de lucru prezentată de opinia majoritară, conform căreia conținutul cererii introductive formulată de primul-ministru vizează modul procedural de exercitare a unei forme de control parlamentar asupra activității Guvernului, și anume condițiile necesar a fi întrunite pentru depunerea, prezentarea, dezbaterea și votarea unei moțiuni de cenzură, care, odată adoptată, se materializează într-o hotărâre parlamentară, am ajunge tot la concluzia necesității respingerii ei ca inadmisibilă. Criticile de neconstituționalitate cu privire la procedura de adoptare a unei moțiuni de cenzură nu pot face obiectul unui conflict juridic de natură constituțională, ci fac obiectul controlului de constituționalitate asupra actelor juridice adoptate de Parlament - în cazul de față, hotărârea parlamentară ce ar fi consfințit adoptarea sau respingerea moțiunii de cenzură prezentată în unica zi a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului. ...
\n3.2. Aspectele cu relevanță constituțională care țin de modul de convocare a sesiunii extraordinare, de conținutul ordinii de zi a sesiunii extraordinare sau de termenele de adoptare tacită din procesul de legiferare au fost calificate în jurisprudența Curții Constituționale ca fiind condiții de constituționalitate extrinsecă a actului juridic adoptat (a se vedea Decizia nr. 646 din 16 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.087 din 21 decembrie 2018, paragraful 91, Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 4 octombrie 2018, paragraful 114, Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1070 din 18 decembrie 2018, paragrafele 45-55, ori Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, paragrafele 217-225 sau paragrafele 228-230).Astfel, faptul că: – moțiunea de cenzură a fost depusă și înregistrată fără ca plenul reunit al celor două Camere să fi fost convocat în sesiune extraordinară; ... – că, în mod formal, convocarea inițială a plenului reunit al celor două Camere a fost realizată doar pentru prezentarea moțiunii de cenzură, nu și pentru dezbaterea și votarea ei; ... – că moțiunea de cenzură trebuie depusă, prezentată, dezbătută și votată în cadrul aceleiași sesiuni (de preferință ordinare) parlamentare, sunt aspecte care țin de constituționalitatea extrinsecă a actului juridic ce ar fi urmat, eventual, a fi adoptat de Camerele reunite dacă acestea ar fi fost convocate corect din punct de vedere procedural și constituțional în ședința comună. ... ...
\n3.3. Curtea nu poate fi chemată să verifice în mod separat și secvențial fiecare act premergător adoptării unei legi/hotărâri parlamentare pe calea conflictului juridic de natură constituțională. În schimb, Curtea este competentă, în cadrul atribuțiilor sale prevăzute la art. 146 lit. a) teza întâi, lit. c) și lit. d) din Constituție, precum și la art. 146 lit. l) din Constituție coroborat cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, să sancționeze actele adoptate în urma finalizării unei proceduri de legiferare sau de control parlamentar, materializate sub formă de legi sau hotărâri parlamentare, caz în care verifică constituționalitatea extrinsecă și intrinsecă a actului adoptat. ...
\n3.4. Evaluând constituționalitatea extrinsecă a actului adoptat, Curtea verifică procedura adoptării sale, cu alte cuvinte, aspecte exterioare conținutului normativ al actului și care țin de derularea procesului decizional la nivelul Parlamentului. În aceste condiții, actele/măsurile/conduitele prealabile adoptării legii sau hotărârii sunt aspecte care țin de constituționalitatea extrinsecă a acestora și, pe cale de consecință, nu pot fi supuse verificării Curții Constituționale decât pe calea controlului de constituționalitate exercitat cu privire la legea sau hotărârea adoptată. De altfel, atunci când legiuitorul constituțional a dorit să confere Curții Constituționale competența de a efectua în mod distinct un control de constituționalitate asupra unui act premergător legii a făcut-o în mod expres [a se vedea art. 146 lit. a) teza a doua din Constituție cu privire la inițiativele de revizuire a Constituției]. ...
\n3.5. Pe de altă parte, jurisdicția constituțională nu are competența de a controla în mod distinct, în ipoteza în care nu se adoptă legea/moțiunea de cenzură, condițiile procedurale care au fost sau nu respectate în procedura de legiferare/control parlamentar nefinalizată cu adoptarea legii sau a hotărârii parlamentare, pentru că s-ar ajunge la instituționalizarea unui control de constituționalitate al actelor premergătoare legii sau hotărârii parlamentare, ceea ce este inadmisibil. ...
\n3.6. Practic, analizând temeiurile cererii formulate de autorul sesizării constatăm că, acestea se constituie în critici de neconstituționalitate extrinsecă ale unei eventuale hotărâri de adoptare a moțiunii de cenzură, cererea astfel formulată fiind inadmisibilă, deoarece este prematură și nu se poate circumscrie unui conflict juridic de natură constituțională.Or, eventuala adoptare a moțiunii de cenzură se concretizează într-o hotărâre parlamentară, care poate fi supusă controlului de constituționalitate pentru motivele enunțate de către autorul prezentei sesizări, dar în exercitarea unei alte atribuții a Curții, respectiv cea prevăzută în art. 146 lit. l) din Constituție, atribuție conform căreia jurisdicția constituțională exercită controlul de constituționalitate asupra hotărârilor plenului Camerei Deputaților, hotărârilor plenului Senatului și hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului și nu în cadrul soluționării unui conflict juridic de natură constituțională, atribuție prevăzută în art. 146 lit. e) din Constituție. ...
\n3.7. Orice alte considerente cuprinse în decizie nu pot avea decât caracter obiter dicta, și, din punctul nostru de vedere, astfel de considerente nu trebuiau și nu trebuie reținute, întrucât interferează nepermis cu o altă atribuție pe care Constituția i-o conferă Curții - în cadrul controlului de constituționalitate pe care îl exercită - atribuție care este însă prevăzută la art. 146 lit. l) din legea fundamentală și total diferită de cea prevăzută la art. 146 lit. e) din legea fundamentală. ...
\n3.8. Pe de altă parte, cauzele de inadmisibilitate sunt motive legale ce împiedică declanșarea sau extinderea procedurii de control de constituționalitate pe care Curtea o efectuează. Cadrul constituțional și legal strict care circumstanțiază rolul și competența Curții Constituționale se concretizează, în plan procedural, în existența acestor cauze de inadmisibilitate, care determină limitele legale ale controlului pe care Curtea îl poate exercita. Fie că sunt reglementate expres de lege, fie că sunt stabilite pe cale jurisprudențială, cauzele de inadmisibilitate au caracter imperativ. Ca urmare, în situația în care identifică existența unei astfel de cauze, Curtea trebuie să se limiteze la stricta ei analiză și aceasta cu atât mai mult atunci când este vorba despre întinderea competenței jurisdicției constituționale.
\nÎn această privință, cauzele de inadmisibilitate se constituie într-un veritabil instrument de autolimitare, menit să mențină Curtea Constituțională în granițele rolului său constituțional și să o ferească de orice implicare în dispute străine de realizarea acestuia.Dezvoltarea controlului de constituționalitate și remarcabila nuanțare a deciziilor pe care Curtea Constituțională le pronunță nu au și nu pot avea ca efect examinarea ori exercitarea de către Curtea Constituțională în cadrul unei atribuții specifice - cum este cea prevăzută la art. 146 lit. e) din Constituție și care vizează soluționarea conflictului juridic de natură constituțională – a altor acte ori fapte juridice pe care le poate analiza în baza unui alt text din Constituție, respectiv art. 146 lit. l). ...
\nControlul de constituționalitate, exercitat de către Curtea Constituțională în baza unei competențe specifice, stabilite de legea fundamentală, trebuie întotdeauna exercitat în limitele acelei competențe și circumscris acesteia. ** * Pentru toate aceste motive considerăm că, prezenta cerere de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională nu poate fi analizată în cadrul atribuției Curții Constituționale prevăzută la art. 146 lit. e) din Constituție, conflictul fiind, în realitate, doar unul politic, pe de o parte, iar, pe de altă parte, multe din argumentele invocate de autorul sesizării au vizat atribuția Curții reglementată la art. 146 lit. l) din Constituție, coroborată cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (controlul de constituționalitate a hotărârilor parlamentare), astfel că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la obiectul conflictului juridic de natură constituțională, motiv pentru care cererea formulată de autorul sesizării se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă și nu analizată pe fond.
\nJudecători,dr. Livia Doina Stanciuprof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu -----