9.Prin reglementarea interdicției criticate, legiuitorul a apreciat că teoriile/opiniile care valorifică ideea de gen în componenta sa care diminuează până la negare identitatea de sex, adică identitatea biologică naturală, transformând-o într-o construcție exclusiv socială, au un vădit caracter programatic și ideologic. Acestea ridică o serie de probleme bioetice, cu implicații juridice, care sunt într-o plină dezbatere europeană/globală. Argumentele pro și contra aduse în legătură cu această ideologie ce implică un construct social în dauna celui biologic suscită multe pasiuni, drept care legiuitorul a apreciat în mod corect, legitim și justificat ca statul să nu ia o poziție activă în răspândirea unor asemenea teorii/opinii cu un puternic impact psihologic și ideologic.
\n
Dacă acceptăm că în spațiul educațional pot fi răspândite asemenea teorii înseamnă ab initio că statul a achiesat la acestea, confirmând justețea tezelor propovăduite. Or, statul în asemenea situații incerte trebuie să își mențină neutralitatea ideologică și să nu se lase influențat de concepții ideologice, pe care la rândul său să le propage mai departe într-un spațiu educațional, al cunoașterii, al ideilor. În aceste cazuri, statul are o obligație de rezervă mai ales că în discuție, în cvasimajoritatea cazurilor, destinatarii vizați sunt copiii/tinerii, cu alte cuvinte, persoane care se află în plin proces de formare a personalității lor. Acțiunea unor asemenea teorii/concepții în spațiul școlar asupra mentalului copiilor/tinerilor este dăunătoare pentru că ele reușesc să realizeze un întreg proces de transformare a acestuia, pornind de la percepție și sensibilizare, ajungând până la aprofundare, acceptare și preluare a modelului comportamental propovăduit (forma mentis).
\n
Rezultă că statul are obligația de a asigura neutralitatea serviciului public al educației, obligație ce derivă din principiul neutralității sale ideologice, prin protejarea copiilor/tinerilor de asemenea influențe. ...
\n
10.Asigurarea neutralității ideologice a actului educațional nu înseamnă indiferență față de valorile fundamentale, chiar naturale, ci dimpotrivă orice act normativ reprezintă o opțiune de valoare și are în conținutul său o substanță și o consistență valorică. ...
\n
11.Civilizația unui popor, concept care înglobează cultura și tradițiile sale, implică și produce valori fundamentale care sunt consacrate, exprimate, promovate și protejate prin politicile publice ale statului și, implicit, prin acte normative emise de autoritățile publice competente. Demnitatea omului, libera dezvoltare a personalității umane, ca valori supreme consfințite în art. 1 alin. (3) din Constituție, au la rândul lor o serie de alte elemente explicit și implicit/direct sau indirect protejate de Constituție. Avem în vedere protecția constituțională acordată vieții și integrității fizice sau psihice a persoanei, libertății de gândire sau a celei de exprimare. Mai mult, Constituția cuprinde dispoziții care protejează copii, tinerii și familia. Prin urmare, neutralitatea ideologică în plan educațional implică promovarea valorilor fundamentale înscrise în Constituție și abținerea de la legitimizarea - printr-o atitudine activă/intensă/efectivă/asiduă - a unor concepții, pe de o parte, discutabile, chiar distonante cu valorile antereferite, iar, pe de altă parte, nevalidate, fiind în dezbaterea contradictorie a publicului. ...
\n
12.Cunoașterea validată științific cuprinde cunoștințele, valorile, formele și ideile recunoscute și sancționate instituțional ca universal valabile. Acest tip de cunoaștere este cel care face obiectul procesului instructiv-educativ. În aceste condiții, este axiomatic că integrarea socială a copiilor și tinerilor realizată în spațiul educațional se raportează la un anumit set de valori generale și universale prin natura lor, expresie a principiilor constituționale existente, grefată pe o realitate obiectivă de necontestat, astfel că încercarea statului de a modifica în spațiul educațional însăși reperul în funcție de care este realizată interacțiunea socială nu ar face altceva decât să schimbe o paradigmă obiectivă/biologică/certă într-una subiectivă/socială/ incertă/aleatorie. Or, ființa umană, în condițiile dezvoltării și emancipării sale, și-a păstrat identitatea în pofida tuturor schimbărilor și variabilelor de mediu, tocmai datorită unei educații adecvate asigurate și garantate de stat. ...
\n
13.Chiar dacă realitățile sociale nu reflectă realitatea biologică/naturală, ele trebuie recunoscute și acceptate ca atare, însă, nu pot fi valorizate și justificate prin teorii și ideologii construite în jurul lor, pentru că în acest fel se pune la îndoială însăși esența unei realități obiective, care nu poate fi distorsionată pe calea unor experimente de ordin social. Așadar, combaterea/infirmarea unor realități naturale prin ideologii de natură socială este inacceptabilă. Transpus la nivel constituțional, această teză nu permite relativizarea unor termeni folosiți chiar de legiuitorul constituant [criteriul de nediscriminare bazat pe sexul persoanei - art. 4 alin. (2) sau principiile referitoare la egalitatea dintre bărbat și femeie - art. 16 alin. (3) sau art. 41 alin. (2) și (4)], altminteri ar însemna că ar trebui să acceptăm că întreaga Constituție operează cu termeni confuzi, iar noțiuni care ar trebui să exprime ideea de imanență și constanță ar fi în permanență re-interpretate în funcție de diverse orientări și curente sociale mai mult sau mai puțin subiective/tranzitorii/vremelnice. ...
\n
14.De aceea, statul are obligația de a nu se atinge de realitatea obiectivă/biologică, lăsând-o să se manifeste liber și firesc. Educația nu reprezintă un mijloc pus la îndemâna unei activități de propagandă, ci implică un întreg proces prin care sunt transmise și însușite valori și cunoștințe formative. Rolul său în societate este unul deosebit, întrucât creează cadrul necesar progresului și creșterii nivelului de cunoaștere într-un mediu cultural bine structurat și orientat spre înțelegerea și stăpânirea proceselor și fenomenelor unei societăți în plină expansiune. ...
\n
15.Învățarea și educația conduc la dezvoltarea unor modele comportamentale, care modelează personalitatea copiilor/tinerilor, iar așteptarea legitimă a părinților/tinerilor/copiilor este aceea ca statul să identifice un parametru curricular optim pentru promovarea unui învățământ bazat pe valorile sale fundamentale pentru a asigura libera dezvoltare a personalității copiilor/tinerilor. Astfel, statul trebuie să fie preocupat să asigure toate condițiile necesare pentru „promovarea unui învățământ orientat pe valori, creativitate, capacități cognitive, capacități volitive și capacități acționale, cunoștințe fundamentale și cunoștințe, competențe și abilități de utilitate directă, în profesie și în societate“ [art. 2 alin.
\n
(1)din Legea nr. 1/2011]. De asemenea, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 prevede că „idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii“. Toate acestea converg către o educație în respectul valorilor constituționale a copiilor și tinerilor, fără derapaje ideologice, în care învățarea și educarea au ca scop formarea inteligenței logice, tehnologice și axiologice (capacitatea omului de a se conduce pe sine, de a fi o ființă autonomă). ...
\n
16.Relația tripartită care se stabilește între stat, părinți și copii/tineri în procesul educativ nu poate fi tranșată în termeni absoluți în favoarea unora dintre acestea, ci aduce în discuție existența unui just echilibru între interesele, respectiv drepturile acestora. Astfel, art. 32 din Constituție recunoaște dreptul la învățătură ca drept fundamental, art. 48 alin. (1) prevede dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor, iar art. 49 stabilește că atât copiii, cât și tinerii se bucură de un regim special de protecție în realizarea drepturilor lor. Sistemul educațional valorizează drepturile enunțate în spiritul deplinei toleranțe, al respectului reciproc și al respingerii oricărei forme de discriminare și promovează valorile fundamentale care stau la baza societății. ...
\n
17.Rezultă că intervenția statului în procesul educativ trebuie să dea substanță tuturor celor trei texte constituționale antereferite, ceea ce impune stabilirea nivelurilor și formelor de învățământ, a curriculumului național, precum și a principiilor activității educaționale, crearea infrastructurii necesare/ reglementarea în condițiile unei exigențe de reținere față de promovarea oricăror forme de prozelitism doctrinar/ideologic/ religios. Neutralitatea ideologică a statului în domeniul educației are în vedere faptul că în discuție este o categorie de persoane prin definiție vulnerabilă, aceasta fiind în plin proces de formare și dezvoltare intelectuală/emoțională, iar o atitudine contrară ar afecta în mod ireversibil libera dezvoltare a personalității copiilor/tinerilor.
\n
Atunci când obligația de abținere este afectată prin diverse forme de comunicare a informațiilor, chiar pe căi informale, neinstituționalizate, dar care sunt intrinsec legate de spațiul educațional, statul trebuie să intervină pentru a menține neutralitatea ideologică a actului educațional, cu alte cuvinte, trebuie să apere/protejeze această neutralitate atunci când ea este afectată, indiferent în ce formă. În acest sens statul este obligat să intervină chiar cu cea mai energică măsură, reprezentată de reglementarea juridică, asigurând, astfel, un just echilibru între drepturile și obligațiile constituționale ale celor implicați în acest proces de interes public, respectiv procesul instructiv-educativ. ...
\n
18.Decizia reglementării prin lege a unei asemenea interdicții, precum și momentul instituirii ei sunt aspecte de strictă oportunitate legislativă. Nu se poate afirma că odată cu reglementarea ei statul își încalcă neutralitatea militând împotriva constructului social de gen, din contră, printr-o măsură legislativă de acest fel își afirmă/menține/prezervă neutralitatea ideologică. Astfel cum am arătat, legiuitorul este cel care alege momentul în care trebuie să intervină având în vedere amploarea și propagarea ideii de gen social în rândul copiilor/tinerilor. Cu alte cuvinte, legiuitorul, observând cu îngrijorare tendințele existente în spațiul educațional de răspândire în orice formă a teoriei genului social, a dorit să se delimiteze de acest fenomen, interzicând activitatea de răspândire asociată acestuia. Faptul că prin interzicerea unor asemenea activități sunt protejate valorile fundamentale care stau la baza civilizației poporului nu înseamnă decât că statul își acceptă și își promovează setul de valori care stau la baza existenței sale și permite mișcarea liberă a acestor valori în spațiul educațional, fără riscul de a fi alterate. ...
\n
19.Subliniem faptul că orice reglementare legislativă este adoptată într-un anume context social, astfel că nu se poate susține că interdicția trebuia reglementată doar dacă, în prealabil, ar fi existat o normă permisivă pentru că o interdicție poate interveni independent de o activitate legislativă anterioară, tocmai pentru a tempera/elimina un fenomen, o situație de fapt. ...
\n
20.Invocarea libertății de exprimare pentru a justifica propagarea cu acordul și sprijinul statului a unor curente de opinie controversate și nevalidate în spațiul educațional public nu poate fi acceptată. Exercitarea libertăților inerente persoanei, fie ele și fundamentale, în mod absolut, fără limitări și restricții încalcă însăși limitele intrinseci ale acestor libertăți, având drept consecință deformarea realității obiective și ordinea existentă în orice domeniu de activitate, iar exercitarea în termeni absoluți a acestor libertăți ar putea avea drept consecințe situații anarhice care împiedică exercitarea drepturilor concurente ale celorlalte subiecte de drept cărora în mod rațional și proporțional trebuie să li se recunoască și garanteze aceleași drepturi fundamentale în scopul dezvoltării personalității lor într-o societate democratică.
\n
De aceea există o ordine juridică, iar rolul acesteia este aceea de a limita libertățile unora în raport cu libertățile celorlalți, garantându-le, astfel, exercitarea lor eficientă. Atât drepturile, cât și libertățile sunt supuse reglementărilor juridice, ele nu pot fi exercitate ad libitum, ci întrun cadru organizat, coerent și reglementat juridic. Interdicțiile de natură juridică nu reprezintă conceptual nicio limitare a libertății pentru că libertatea poate exista numai într-o ordine de drept stabilită de stat. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că exercițiul unui drept nu poate fi absolutizat, prin eliminarea oricăror îngrădiri, inerente în considerarea existenței altor drepturi aparținând altor titulari, cărora autoritatea statală este ținută, în egală măsură, să le acorde ocrotire.
\n
Altfel spus, libertatea - cu semnificația îndeobște conferită, de cadru juridic în ale cărui limite valorificarea dreptului este legitimă - încetează acolo unde începe libertatea altor subiecte de drept (Decizia nr. 587 din 8 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.159 din 21 decembrie 2005). ...
\n
21.Or, textul criticat a reglementat exact acest aspect, și anume încadrarea libertății de acțiune a persoanei într-o anumită ordine juridică în scopul protejării drepturilor celorlalte subiecte de drept. Astfel, indiferent de acceptanța socială a teoriei/opiniei mai sus amintite, legiuitorul a limitat răspândirea acesteia, mai exact luarea unei poziții active în susținerea acesteia [„sunt interzise activitățile în vederea răspândirii“], ceea ce nu exclude, ci chiar presupune educația în spiritul toleranței, al respectului reciproc, al nediscriminării, al egalității de șanse între bărbați și femei, precum și al respectării libertății de exprimare, a libertății gândirii, a drepturilor copiilor/tinerilor, dar și a părinților, care au o sarcină primordială în educația copiilor. ...
\n
22.Textul criticat nu interzice însă studiul acestui fenomen într-un cadru reglementat, ci doar răspândirea/propagarea lui. Acțiunea de răspândire nu înseamnă studiul unui fenomen, nu are legătură cu cunoașterea, ci exprimă o luare a unei poziții active cu scop persuasiv/de a inocula o anumită concepție, ceea ce tradus în contextul dat înseamnă că legea interzice, în principal, atât propagarea teoriei, cât și convingerea copiilor/tinerilor în sensul justeții acesteia. Așadar, textul criticat are o ipoteză normativă foarte clar conturată și are în vedere acele teorii/opinii care afectează profund libera dezvoltare a personalității copilului/tânărului, a demnității și libertății acestora de alegere în deplină cunoștință de cauză. Problemele sensibile atinse de aceste teorii țin de intimitatea fiecărei persoane, astfel că „valorile“ exprimate de acestea nu se justifică a fi introduse în programele școlare în sensul de a înlocui sau completa setul de valori fundamentale ce stă la baza civilizației noastre. ...
\n
23.În final, menționăm că reglementarea criticată nu pune în discuție obligațiile statului român derivate din Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011, ratificată prin Legea nr. 30/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 25 martie 2016, această convenție nestabilind nicio obligație în privința statelor semnatare de a răspândi/promova în spațiul educațional teoria sau opinia că „genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași“; în schimb, Convenția prevede că „Părțile vor face, acolo unde este cazul, demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme, cum ar fi egalitatea între femei și bărbați, rolurile de gen nestereotipe, respectul reciproc, rezolvarea nonviolentă a conflictelor în relațiile interpersonale, violența de gen împotriva femeilor și dreptul la integritate personală, adaptate capacității în evoluție a elevilor, în curriculumul formal și la toate nivelurile de educație“, ceea ce este o cu totul și cu totul altă problemă față de cea ridicată în cauza de față. ...
\n
24.Având în vedere cele expuse, apreciem că obiecția de neconstituționalitate formulată este neîntemeiată, iar dispozițiile articolului unic din Legea pentru modificarea art. 7 din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt constituționale. ...
\n
Judecător,Marian EnacheJudecător,conf. univ. dr. Varga Attila ----