{"html": "<div class=\"lf-doc\"><p class=\"lf-p\">Notă ... ────────── *5) Curtea Constituţională a statuat că urgenţa reglementării nu echivalează întotdeauna cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare (a se vedea Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007). *6) În plus, trebuie subliniată observaţia Curţii Constituţionale potrivit căreia preexistenţa unui act obligatoriu emis la nivelul Uniunii Europene nu reprezintă o condiţie obligatorie pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, ci - din contră - măsurile naţionale necesare pentru implementarea unei directive trebuie de principiu adoptate de Parlament, ca legiuitor originar (a se vedea Decizia nr. 1.599 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 26 ianuarie 2011). Curtea a statuat şi în sensul că urgenţa măsurii nu poate fi justificată de nevoia armonizării legislaţiei româneşti cu cea a Uniunii Europene, astfel că modificarea sau unificarea legislaţiei într-un domeniu sau altul nu justifică, prin ea însăşi, emiterea unei ordonanţe de urgenţă (a se vedea Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000). ────────── Aşadar, cum nici la data şi nici în perioada de timp dinaintea adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 nu a existat o situaţie extraordinară a cărei reglementare să nu poată fi amânată şi ţinând seamă de faptul că necesitatea adoptării ordonanţei de urgenţă nu a fost explicată şi dovedită credibil în cuprinsul actului normativ*7), Curtea ar fi trebuit să constate că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 a fost adoptată cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie.</p>\n<p class=\"lf-p\">Notă ... ────────── *7) Curtea Constituţională a analizat şi arătat în detaliu care sunt cerinţele cumulative care trebuie întrunite pentru adoptarea ordonanţelor de urgenţă (a se vedea Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005). ────────── Judecător, prof. univ. dr. Mircea Ştefan Minea ------</p></div>", "next": 0}