DECIZIA nr. 1 din 14 ianuarie 2019

Pe scurt

Această decizie clarifică încadrarea juridică a faptei unui martor de a face declarații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe, stabilind că aceasta constituie doar infracțiunea de mărturie mincinoasă, chiar dacă prin aceasta se favorizează un făptuitor.

Ce reglementează

• Încadrarea juridică a declarațiilor mincinoase sau a omisiunii de a spune adevărul de către un martor.
• Diferența dintre concursul de calificări și concursul ideal de infracțiuni.
• Relația dintre infracțiunea de mărturie mincinoasă și cea de favorizare a făptuitorului.
• Aplicarea unitară a dispozițiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal (mărturie mincinoasă) și art. 269 alin. (1) din Codul penal (favorizarea făptuitorului).

Cui îi privește

• Persoanele audiate în calitate de martor.
• Procurorii și judecătorii care aplică legea penală în cazurile de mărturie mincinoasă și favorizare a făptuitorului.

Puncte cheie

• Fapta martorului de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe, sub jurământ, întrunește doar elementele infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal.
• Infracțiunea de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din Codul penal, are un caracter subsidiar, aplicându-se doar când faptele nu sunt incriminate prin dispoziții speciale.
• Chiar dacă prin mărturia mincinoasă se urmărește sau se acceptă favorizarea unui făptuitor, se reține doar infracțiunea specială de mărturie mincinoasă.
• Coexistența infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizare a făptuitorului este posibilă doar dacă latura obiectivă este realizată prin acte materiale diferite.