Pe scurt
Această lege stabilește normele generale pentru organizarea și funcționarea auditului intern în instituțiile publice, conform Ordonanței Guvernului nr. 119/1999. Ea definește auditul intern ca un ansamblu de activități de verificare menite să realizeze un diagnostic general al sistemului tehnic, managerial și financiar-contabil.
Ce reglementează
- Definiția și caracteristicile auditului intern.
- Diferențele dintre auditul intern și auditul extern, precum și dintre auditul instituțiilor publice și cel al agenților economici.
- Relația dintre auditul intern și controlul intern al instituțiilor publice.
- Modul de organizare a structurilor de audit intern la diferite niveluri ale instituțiilor publice.
Cui îi privește
- Instituțiile publice, în special ordonatorii principali de credite.
- Persoanele fizice și juridice agreate de Ministerul Finanțelor pentru certificarea bilanțurilor contabile și a conturilor de execuție bugetară.
Puncte cheie
- Auditul intern este o verificare de tip endogen (internă) și ex post (după realizare), dar poate avea și un caracter concomitent pentru activitatea globală anuală.
- Auditul intern se concentrează pe calitatea și performanța managementului, incluzând controlul de conformitate financiar-contabilă.
- Organizarea auditului intern este obligatorie la nivelul ordonatorilor principali de credite.
- Se recomandă un coeficient normativ minimal de un auditor la 40 de posturi și maximal de un auditor la 30 de posturi pentru structurile de audit intern.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.