DECIZIE 300 05/06/2014 - Portal Legislativ

DECIZIE 300 05/06/2014 - Portal Legislativ Portal Legislativ --> Meniu Meniu Acasă Despre Proiect Facilități Oferite Legături Utile GDPR Meniu Acasă Despre Proiect Facilități Oferite Legături Utile GDPR Prin portalul N-Lex se acorda acces gratuit la legislatiile nationale ale statelor membre, portalul fiind conceput pe baza unei tehnologii de comunicare interne, ce permite accesarea directa a bazelor de date legislative nationale, rezultatele cautarilor venind direct de la sursa. Cuprins Se încarcă, vă rugăm asteptati. + Fișă act Actiuni suferite Actiuni Induse Refera pe Referit de Cuprinsul Actului Reveniti in topul paginii Forma printabilă DECIZIE nr. 300 din 5 iunie 2014referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141^1 şi art. 144 din Codul penal din 1969 şi art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968EMITENT CURTEA CONSTITUŢIONALĂ Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 6 august 2014 Augustin Zegrean - preşedinteValer Dorneanu - judecătorToni Greblă - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorMircea Ştefan Minea - judecătorDaniel Marius Morar - judecătorMona-Maria Pivniceru - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorCristina Teodora Pop - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 141^1 şi art. 144 din Codul penal din 1969 şi art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Ovidiu Mînea în Dosarul nr. 5.345/91/2013 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 739 D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât textele criticate nu produc efectele în cauză, potrivit celor reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 1 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.345/91/2013, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 141^1 şi art. 144 din Codul penal din 1969 şi art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Ovidiu Mînea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri penale de respingere, ca inadmisibilă, a unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de autorul excepţiei, care este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută la art. 175 alin. 1 lit. a) şi lit. i), raportat la art. 20 din Codul penal din 1969.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că aplicarea coroborată a prevederilor art. 141^1 şi art. 144 din Codul penal din 1969 şi art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 nu permite acordarea liberării provizorii sub control judiciar persoanelor cercetate penal pentru săvârşirea unor tentative pedepsibile la infracţiuni pentru care legea prevede, pentru formele consumate, pedepse cu închisoarea mai mari de 18 ani, chiar dacă limitele speciale ale pedepselor pentru săvârşirea tentativelor - obţinute prin reducerea la jumătate a limitelor speciale ale pedepselor stabilite pentru infracţiunile consumate, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. 2 din Codul penal din 1969 -, sunt mai mici de 18 ani. Se arată că, în acest fel, textele criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin.

(10), potrivit cărora persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. Se susţine, totodată, încălcarea prin textele criticate a accesului liber la justiţie, a dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la muncă şi la protecţia socială a muncii, prevăzute la art. 21, 22, art. 23 alin.

(11)şi art. 41 din Legea fundamentală.6. Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că prevederile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 nu încalcă dreptul inculpatului de a cere liberarea sa provizorie sub control judiciar, întrucât, potrivit art. 160^1 din acelaşi cod, "În tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune". Se arată, însă, că legiuitorul a impus, pentru acordarea acestei măsuri, anumite condiţii, limitativ prevăzute la art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, condiţii stabilite potrivit competenţei sale exclusive, reglementate la art. 126 alin.

(2)din Constituţie. Se susţine că dispoziţiile art. 141^1 şi art. 144 din Codul penal din 1969 nu încalcă niciuna din normele constituţionale invocate de autorul excepţiei şi că faptul că legiuitorul a ales să echivaleze situaţia autorului unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani cu cea a autorului tentativei la o astfel de infracţiune, pentru care limitele pedepsei se reduc la jumătate, devenind mai mici de 18 ani, este explicabilă prin faptul că pericolul social al faptei rămase în faza de tentativă este egal cu cel al faptei consumate. Se mai arată că prevederile art. 144 din Codul penal din 1969 nu au legătură cu soluţionarea cererii formulate de inculpat.7. Potrivit art. 30 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că prevederile art. 141^1 şi art. 144 din Codul penal din 1969 definesc noţiunile de "pedeapsă prevăzută de lege" şi "săvârşirea unei infracţiuni", nefiind contrare normelor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată, de asemenea, că dreptul inculpatului arestat preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune, este asigurat prin dispoziţiile art. 160^1 din Codul de procedură penală din 1968, dar că această măsură poate fi dispusă de către instanţele de judecată în condiţiile legii, iar stabilirea de către legiuitor a unor astfel de condiţii s-a făcut potrivit competenţei sale prevăzute la art. 126 alin.

(2)din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin.

(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 141^1 şi art. 144 din Codul penal din 1969 şi art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, care au următorul cuprins:- Art. 141^1 din Codul penal din 1969: "Prin «pedeapsă prevăzută de lege» se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.";- Art. 144 din Codul penal din 1969: "Prin «săvârşirea unei infracţiuni» sau «comiterea unei infracţiuni» se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice";- Art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968: "Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani;".
Dispoziţiile art. 141^1 şi art. 144 din Codul penal din 1969 au fost abrogate prin art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, fiind preluate la art. 187 şi art. 174 din Codul penal în vigoare.Prevederile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 au fost abrogate prin art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, nefiind preluate în Codul de procedură penală în vigoare.Având însă în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin.

(1)şi ale art. 31 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate prevederile art. 141^1 şi art. 144 din Codul penal din 1969 şi art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968.13. Autorul excepţiei susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 alin.

(3)cu privire la dreptul naţional şi dreptul intern, ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie, ale art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, ale art. 23 alin.

(10)referitor la libertatea individuală şi ale art. 41 cu privire la muncă şi protecţia socială a muncii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. 141^1 şi art. 144 din Codul penal din 1969, Curtea constată că, din punctul de vedere al săvârşirii, infracţiunile au o formă perfectă - care este forma consumată, şi o formă imperfectă - tentativa, ambele pedepsibile, în condiţiile prevăzute în Codul penal. Astfel, în sens material, prin "săvârşirea unei infracţiuni" se înţelege săvârşirea unei fapte pedepsite de lege, oricare ar fi forma concretă pe care această faptă o îmbracă. Tentativa constă în săvârşirea de acte materiale de executare ce duc la realizarea rezoluţiei infracţionale, care au loc între momentul final al actelor de pregătire a săvârşirii infracţiunii şi momentul consumării acesteia. Pentru acest motiv, tentativa constituie, din punctul de vedere instituţional, o formă a infracţiunii, iar, din punct de vedere juridic, o faptă penală - o infracţiune, fiind incriminată în anumite condiţii prevăzute de legea penală. Prin urmare, tentativa reprezintă o parte din activitatea infracţională, găsindu-se într-un raport de antecedenţă cauzală cu rezultatul final care s-ar fi produs dacă fapta nu ar fi rămas fără rezultat sau în forma imperfectă a unei executări neterminate.
Fiind o formă imperfectă a infracţiunii, pentru a fi pedepsită, tentativa trebuie să prezinte toate trăsăturile esenţiale ale unei infracţiuni, printre care şi cea a pericolului social, care trebuie să fie de natură a aduce atingere uneia dintre valorile fundamentale ocrotite prin legea penală.
În aceste condiţii, alăturarea tentativei faptei consumate, prin dispoziţiile art. 144 din Codul penal din 1969, potrivit cărora "Prin «săvârşirea unei infracţiuni» sau «comiterea unei infracţiuni» se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă...", coroborate cu cele ale 141^1 din acelaşi cod, conform cărora "Prin «pedeapsă prevăzută de lege» se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei", reflectă concepţia legiuitorului potrivit căreia punerea în executare a rezoluţiei infracţionale, executare întreruptă sau care nu şi-a produs efectele, din motive independente de voinţa făptuitorului, prezintă un pericol social similar săvârşirii infracţiunii consumate.
De altfel, această asimilare a fost făcută de legiuitor potrivit atribuţiilor sale constituţionale, art. 73 alin.

(3)lit. h) din Legea fundamentală, arătând că infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora sunt reglementate de către Parlament prin lege organică.18. Pentru aceste motive nu poate fi reţinută încălcarea prin dispoziţiile art. 141^1 şi art. 144 din Codul penal din 1969 a dreptului de acces liber la justiţie, prevăzut la art. 21 din Constituţie, şi nici a prevederilor art. 23 alin.

(10)din Constituţie, referitor la libertatea individuală.

Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea s-a mai pronunţat, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, prin Decizia nr. 521 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, Decizia nr. 30 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 15 februarie 2011, Decizia nr. 755 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011, Decizia nr. 6 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 5 martie 2012, şi Decizia nr. 608 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 2 iulie 2012, respingând ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Astfel, prin Decizia nr. 521 din 9 aprilie 2009, Curtea a reţinut că textul de lege criticat nu contravine art. 23 alin.

(10)din Constituţie, deoarece nu împiedică persoana arestată preventiv să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. Curtea a arătat că acest drept îi este, de altfel, recunoscut inculpatului arestat preventiv prin art. 160^1 din Codul de procedură penală din 1968, care prevede că "În tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune". Curtea a mai reţinut că condiţiile de acordare a acestei liberări provizorii sub control judiciar sunt stabilite însă de art. 160^2 din Codul de procedură penală din 1968, în temeiul dispoziţiilor art. 126 alin.

(2)din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege". Curtea a constatat că dreptul de a cere luarea unei asemenea măsuri procesuale se poate exercita numai în condiţiile prevăzute de lege, în speţă Codul de procedură penală din 1968, fiind atributul legiuitorului să le stabilească.21. De asemenea, prin Decizia nr. 6 din 17 ianuarie 2012, Curtea a reţinut că restrângerea exerciţiului dreptului persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune, are loc în baza prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, care impun necesitatea asigurării desfăşurării instrucţiei penale. Curtea a subliniat că interzicerea liberării provizorii a arestaţilor preventiv care au săvârşit infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani se face în scopul bunei desfăşurări a procesului penal. Pentru aceleaşi motive, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 nu aduc atingere prevederilor art. 21 şi art. 23 alin.

(10)din Constituţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Totodată, Curtea constată că dispoziţiile constituţionale ale art. 22 referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi acele ale art. 41 cu privire la muncă şi la protecţia socială a muncii nu sunt aplicabile în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.

(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.

(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ovidiu Mînea în Dosarul nr. 5.345/91/2013 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că prevederile art. 141^1 şi art. 144 din Codul penal din 1969 şi art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 5 iunie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop-------- Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro. Copyright © 2026 - Ministerul Justiției. Toate drepturile rezervate. - Termeni și Condiții | Acasă | Despre Proiect | Facilități Oferite | Legături Utile ×Inchide Versiune Beta A fost lansata versiunea Beta a Portalului Legislativ Fiind o versiune Beta, este posibil ca unele facilitati sa nu functioneze in mod corect. Inchide mesajul de atentionare ×Inchide Datorita faptului ca folositi o versiune de Internet Explorer (Internet Explorer 8) foarte veche este posibil ca unele functionalitati sa fie dezactivate sau sa nu functioneze corect! Ce browser sa aleg? Google Chrome Descarca Browser Mozilla Firefox Descarca Browser Descarca Browser Apple Safari Descarca Browser De ce sa actualizez browserul? Browserele invechite, cum ar fi Internet Explorer 8 (lansat în 2001) nu respecta standardele web, nu ofera unele facilitati noi browser-ului, cum ar fi de navigatie sau descarcare, managerul de tab-uri, si au probleme de securitate. Aceasta afecteaza, de asemenea, calitatea de redare site-uri web. Inchide mesajul de atentionare

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.