HG 1218 01/10/2008 - Portal Legislativ Portal Legislativ --> Meniu Meniu Acasă Despre Proiect Facilități Oferite Legături Utile GDPR Meniu Acasă Despre Proiect Facilități Oferite Legături Utile GDPR P

§ 2. - Can.

55 - Rămânând neschimbată dispoziţia cann. 37 şi 51, când un motiv foarte grav împiedică înmânarea în scris a textului decretului, decretul va fi considerat intimaţi dacă este citit destinatarului în faţa unui notar sau a doi martori, redactându-se un proces verbal ce trebuie semnat de către toţi cei prezenţi.§

1. Expirând acest termen, dacă decretul nu a fost încă emis, răspunsul se presupune a fi negativ, iar cel interesat poate înainta un ulterior recurs.§
2. - Can. 58 - §
3. Decretul particular îşi pierde valabilitatea în cazul în care este revocat în mod legal de către autoritatea competentă, precum şi în cazul când încetează legea pentru a cărei executare a fost dat.§
4. Preceptul particular care nu este impus printr-un înscris legal îşi pierde valoarea prin încetarea dreptului celui care l-a ordonat.

I§

1. - Can. 60 - Orice rescript poate fi obţinut de toţi cei care nu sunt opriţi în mod expres.§
2. De asemenea, validităţii unui rescript i se opune expunerea falsului (obreptio), dacă nici unul dintre motivele prezentate nu este adevărat.§
3. - Can. 64 - Făcând excepţie dreptul Penitenţiariei pentru forul intern, o favoare negată de oricare congregaţie a Curiei Române nu poate fi acordată în mod valid de către o altă congregaţie a aceleiaşi Curii sau de către o altă autoritate competentă inferioară Pontifului Roman, fără consimţământul congregaţiei căreia cel interesat s-a adresat iniţial.§
4. O favoare negată de vicarul general sau de vicarul episcopal nu poate fi acordată în mod valid de către un alt vicar al aceluiaşi Episcop, chiar dacă vicarul care a refuzat-o a expus motivele refuzului.§
5. - Can. 66 - Un rescript nu devine invalid din cauza unei erori cu privire la numele destinatarului sau al persoanei care îl emite sau al localităţii în care destinatarul locuieşte sau cu privire la obiectul favorului, cu condiţia ca, după aprecierea Ordinariului, să nu existe nici un dubiu cu privire la destinatar sau la obiectul favorului.§
6. Dacă sunt deopotrivă speciale sau generale, cel anterior prevalează asupra celui ulterior, în afară de cazul când în cel ulterior se face în mod expres menţiune despre cel anterior, ori când primul beneficiar, din dol sau din neglijenţă mare, nu s-a folosit de rescriptul său.§
7. - Can. 68 - Un rescript al Scaunului Apostolic, în care nu este desemnat nici un executor, trebuie să fie prezentat Ordinariului persoanei care îl obţine numai în cazul când acest lucru este prescris în acelaşi document, când este vorba de lucruri publice sau când trebuie să fie confirmate condiţiile.Capitolul IV§
8. - Can. 77 - Privilegiul trebuie interpretat în conformitate cu can. 36 § 1; întotdeauna, însă, trebuie adoptată acea interpretare potrivit căreia beneficiarii privilegiului să dobândească într-adevăr o favoare.§
9. Privilegiul personal, adică cel care urmează persoana, încetează o dată cu persoana.§
10. - Can. 79 - Privilegiul încetează prin revocarea lui de către autoritatea competentă în conformitate cu prevederile can. 47, rămânând neatinsă dispoziţia can. 81.§
11. Orice persoană fizică poate să renunţe la un privilegiu acordat exclusiv în favoarea ei.§
12. - Can. 81 - Un privilegiu nu încetează prin încetarea dreptului celui care l-a acordat, în afară de cazul când a fost dat cu clauza ad beneplacitum nostrum sau cu o alta echivalentă.§
13. - Can. 84 - Cine abuzează de puterea ce îi este dată prin privilegiu merită să fie deposedat de privilegiul însuşi; de aceea, Ordinariul, după ce l-a avertizat în zadar pe posesorul privilegiului, să-l deposedeze de privilegiul ce i l-a acordat pe cel care abuzează în mod grav de privilegiu; dacă privilegiul a fost acordat de Scaunul Apostolic, Ordinariul este ţinut să-l informeze despre abuz.Capitolul V§
14. - Can. 88 - Ordinariul locului poate să dispenseze de la legile diecezane şi, când consideră că este spre binele credincioşilor, de la legile date de Conciliul plenar şi provincial sau de Conferinţa episcopală.§
15. - Can. 91 - Cine deţine puterea de a dispensa poate să o exercite, chiar şi atunci când se află în afara teritoriului, asupra propriilor supuşi, chiar când aceştia lipsesc din teritoriu, şi, dacă nu este interzis în mod expres, chiar faţă de străinii care se află actualmente în teritoriu, precum şi faţă de sine însuşi.Titlul V§
16. Statutele unui ansamblu de persoane obligă numai persoanele care sunt în mod legitim membrii acestuia; statutele unui ansamblu de lucruri îi obligă pe cei care îl conduc.§
17. - Can. 95 - §
18. Regulamentele sunt reguli sau norme care trebuie respectate în reuniunile de persoane, reuniuni fie impuse de autoritatea ecleziastică, fie convocate în mod liber de către credincioşi, precum şi în alte adunări, şi prin care sunt stabilite structura, conducerea şi modalităţile de desfăşurare.§
19. Sunt obligaţi să respecte normele regulamentului cei care participă la reuniuni sau adunări.Titlul VICapitolul I§
20. - Can. 98 - §
21. Persoana majoră se bucură de exercitarea deplină a drepturilor sale.§
22. - Can. 99 - Cine este lipsit în mod habitual de uzul raţiunii este considerat iresponsabil de actele sale şi este asemuit pruncilor.§
23. - Can. 102 - §
24. Domiciliul se dobândeşte prin şederea în teritoriul unei parohii, sau cel puţin al unei dieceze, cu intenţia de a rămâne acolo permanent dacă nimic nu îndepărtează persoana din acel loc, sau prin şederea efectivă timp de cinci ani.§
25. Cvasidomiciliul se dobândeşte prin şederea în teritoriul unei parohii, sau cel puţin al unei dieceze, cu intenţia de a rămâne acolo timp de trei luni dacă nimic nu îndepărtează persoana din acel loc, sau prin şederea efectivă timp de trei luni.§
26. - Can. 103 - Membrii institutelor călugăreşti şi ai societăţilor de viaţă apostolică dobândesc domiciliul în locul unde se află casa de care aparţin; cvasidomiciliul, în casa în care, potrivit can. 102, § 2, locuiesc.§
27. - Can. 106 - Domiciliul şi cvasidomiciliul se pierd prin părăsirea locului cu intenţia de a nu mai reveni, rămânând neatinsă dispoziţia can. 105.§
28. Parohul sau Ordinariul pribeagului este parohul sau Ordinariul locului în care pribeagul locuieşte de fapt.§
29. - Can. 108 - §
30. Consangvinitatea este calculată pe bază de linii şi grade.§
31. În linia dreaptă există atâtea grade câte generaţii sau câte persoane sunt, autorul comun nefiind luat în calcul.§
32. - Can. 109 - §
33. Afinitatea derivă dintr-o căsătorie validă, chiar neconsumată, şi există între soţ şi consangvinii soţiei, precum şi între soţie şi consangvinii soţului.§
34. - Can. 110 - Cei care au fost adoptaţi în conformitate cu dispoziţiile dreptului civil sunt consideraţi fiii aceluia sau ai acelora care i-au adoptat.§
35. - Can. 112 - §
36. După primirea Botezului, sunt înscrişi la o altă Biserica rituală autonomă:§
37. Obiceiul, chiar îndelungat, de a primi sacramentele după ritul unei Biserici rituale autonome nu atrage după sine înscrierea la această Biserică.

§ 2. - Can.

114 - §

1. Sunt constituite ca persoane juridice, fie prin însăşi dispoziţia dreptului, fie printr-o concesiune specială din partea autorităţii competente, dată printr-un decret, ansamblurile de persoane sau de lucruri destinate unui scop conform cu misiunea Bisericii, care depăşeşte scopul persoanelor individuale.§
2. Scopurile despre care este vorba în § 1 sunt cele referitoare la operele de milostenie, de apostolat, de caritate spirituală sau materială.§
3. - Can. 115 - §
4. Persoanele juridice în Biserică sunt fie ansambluri de persoane, fie ansambluri de lucruri.§
5. Un ansamblu de persoane, care desigur poate fi format din cel puţin trei persoane, este colegial, dacă membrii lui, cu sau fără egalitate în drepturi, îi stabilesc activitatea participând la deciziile ce trebuie date conform dreptului şi statutelor; altminteri, este necolegial.§
6. - Can. 116 - §
7. Persoanele juridice publice sunt ansambluri de persoane sau de lucruri care sunt constituite de către autoritatea ecleziastică competentă ca să îndeplinească în limitele prestabilite lor, în numele Bisericii, conform dispoziţiilor dreptului, misiunea ce le-a fost încredinţată în vederea binelui public; celelalte persoane juridice sunt private.§
8. - Can. 117 - Nici un ansamblu de persoane sau de lucruri care vrea să dobândească personalitate juridică nu o poate dobândi dacă statutele lui nu au fost aprobate de către autoritatea competentă.§
9. - Can. 121 - Dacă ansamblurile de persoane sau de lucruri, care sunt persoane juridice publice, se unesc în aşa fel încât din ele se formează un singur ansamblu dotat cu personalitate juridică, această nouă persoană juridică dobândeşte bunurile şi drepturile patrimoniale ale celor precedente şi îşi asumă obligaţiile cu care acestea erau împovărate; mai cu seamă cât priveşte destinaţia bunurilor şi îndeplinirea obligaţiilor, trebuie să fie ocrotite atât voinţa fondatorilor şi a ofertanţilor, cât şi drepturile câştigate.Titlul VII§
10. - Can. 125 - §
11. Un act îndeplinit sub violenţă, pricinuită unei persoane de către alţii, căreia ea nu a putut în nici un chip să-i opună rezistenţă, este considerat neavenit.§
12. - Can. 126 - Un act îndeplinit din ignoranţă sau din eroare cu privire la ceea ce constituie substanţa lui sau la ceea ce echivalează cu o condiţie sine qua non este nul; altminteri, este valabil, dacă dreptul nu stabileşte altfel; totuşi, un act îndeplinit din ignoranţă sau din eroare poate da loc unei acţiuni care produce anularea, conform dispoziţiilor dreptului.§
13. - 1° dacă este necesar să fie cerut consensul, este invalid actul Superiorului care nu cere consensul acelor persoane sau care acţionează împotriva votului lor sau împotriva votului uneia din ele.§
14. - Can. 128 - Oricine provoacă altuia în mod nelegitim o daună printr-un act juridic, ba chiar şi prin orice alt act îndeplinit din dol sau culpă este obligat să repare dauna pricinuită.Titlul VIII§
15. - Can. 130 - Prin natura sa, puterea de conducere este exercitată în forul extern; totuşi, uneori ea este exercitată numai în forul intern, dar în aşa fel încât efectele pe care exercitarea ei le produce în forul extern să nu fie recunoscute în acest for decât atunci când dreptul, în cazuri precise, stabileşte acest lucru.§
16. Puterea ordinară de conducere poate fi proprie sau vicarială.§
17. - Can. 132 - §
18. Facultăţile habituale sunt reglementate de prevederile referitoare la puterea delegată.§
19. - Can. 133 - §
20. Delegatul care depăşeşte limitele mandatului său, fie cu privire la persoane, fie cu privire la lucruri, acţionează în mod invalid.§
21. - Can. 134 - §
22. În drept, pe lângă Pontiful Roman, mai au denumirea de Ordinariu Episcopii diecezani şi toţi aceia care, chiar în mod interimar, sunt puşi în fruntea unei Biserici particulare sau a unei comunităţi echivalate Bisericii particulare conform can. 368, precum şi aceia care deţin în ele puterea executivă ordinară generală, adică Vicarii generali şi episcopali; de asemenea, pentru membrii lor, Superiorii majori ai institutelor călugăreşti clericale de drept pontifical şi ai societăţilor clericale de viaţă apostolică de drept pontifical, care au cel puţin puterea executivă ordinară.§
23. Au denumirea de Ordinariul locului toţi cei menţionaţi în § 1, cu excepţia Superiorilor institutelor călugăreşti şi ai societăţilor de viaţă apostolică.§
24. - Can. 135 - §
25. Puterea de conducere se diferenţiază în legislativă, executivă şi judecătorească.§
26. Puterea legislativă trebuie exercitată în modul prescris de drept, iar aceea pe care o deţine în Biserică legislatorul inferior autorităţii supreme nu poate să fie delegată în mod valid dacă nu este prescris în mod explicit altfel de către drept; nu poate fi dată în mod valid de către legislatorul inferior o lege contrară dreptului superior.§
27. Puterea judecătorească, de care se bucură judecătorii sau colegiile judecătoreşti, trebuie exercitată în modul prescris de drept şi nu poate fi delegată decât pentru efectuarea actelor pregătitoare ale unui decret sau ale unei sentinţe.§
28. - Can. 136 - Cine deţine puterea executivă o poate exercita în mod valid asupra propriilor supuşi, fie că el însuşi se află în afara teritoriului său, fie că înşişi supuşii nu sunt prezenţi în teritoriu, dacă nu se constată altfel din natura lucrului sau din dispoziţia dreptului; asupra călătorilor prezenţi în teritoriu, dacă este vorba de favoruri ce trebuie acordate sau de aplicarea legilor fie universale, fie particulare, la care ei sunt ţinuţi conform can. 13, § 2, nr. 2.§
29. Puterea executivă delegată de Scaunul Apostolic poate fi subdelegată fie pentru un act, fie pentru totalitatea cazurilor, dacă nu a fost aleasă persoana datorită calită-ţilor sale personale sau dacă subdelegarea nu a fost interzisă în mod expres.§
30. Puterea executivă delegată de către o altă autoritate care are puterea ordinară, dacă a fost delegată pentru totalitatea cazurilor, poate fi subdelegată numai pentru fiecare caz în parte; dacă, în schimb, a fost delegată pentru un act sau pentru acte precise, nu poate fi subdelegată decât printr-o concesiune expresă din partea celui care delegă.§
31. - Can. 138 - Puterea executivă ordinară, ca, de altfel, şi puterea delegată pentru totalitatea cazurilor, trebuie interpretată în sens larg, în schimb, toate celelalte, în sens strict; totuşi se consideră că celui căruia i-a fost delegată puterea i-au fost acordate şi acele facultăţi fără de care această putere nu ar putea fi exercitată.§
32. - Can. 140 - §
33. Când au fost delegate mai multe persoane în solidar să rezolve aceeaşi chestiune, persoana care a început mai întâi rezolvarea acelei chestiuni le exclude de la aceasta pe celelalte, în afară de cazul când ulterior a fost împiedicată sau nu a mai voit să continue rezolvarea.§
34. Când au fost delegate mai multe persoane în mod colegial să rezolve o chestiune, toate trebuie să procedeze conform dispoziţiilor can. 119, în afară de cazul când în mandat a fost stabilit altfel.§
35. - Can. 141 - Când au fost delegate mai multe persoane în mod succesiv, să rezolve acea chestiune persoana al cărei mandat este mai vechi şi nu i-a fost ulterior revocat.§
36. - Can. 143 - §
37. Puterea ordinară încetează prin pierderea oficiului căruia îi este ataşată.§
38. - Can. 144 - §
39. În caz de eroare comună de fapt sau de drept, ca şi în caz de dubiu pozitiv şi probabil fie de drept, fie de fapt, Biserica suplineşte puterea de conducere, atât în forul extern, cât şi în forul intern.§
40. Aceeaşi normă se aplică şi în cazul facultăţilor prevăzute în cann. 882, 883, 966 şi 1111, § 1.Titlul IX§
41. Obligaţiile şi drepturile proprii ale fiecărui oficiu ecleziastic sunt stabilite fie de însuşi dreptul prin care oficiul este înfiinţat, fie de către decretul autorităţii competente, prin care este, în acelaşi timp, înfiinţat şi acordat.Capitolul I§
42. Atribuirea unui oficiu ecleziastic persoanei care nu are calităţile necesare este nulă numai dacă aceste calităţi sunt prescrise în mod expres pentru validitatea atribuirii de către dreptul universal sau particular sau de legea fundaţiei; altminteri este validă, dar poate fi anulată printr-un decret al autorităţii competente sau printr-o sentinţă a tribunalului administrativ.§
43. - Can. 150 - Oficiul care comportă grija deplină a sufletelor, pentru îndeplinirea căreia este necesară exercitarea hirotonirii sacerdotale, nu poate fi atribut în mod valid celui care încă nu a fost hirotonit preot.§
44. Totuşi, dacă este vorba de un oficiu care este conferit de drept pentru un timp determinat, atribuirea poate fi făcută în decurs de şase luni înainte de expirarea acestui timp şi are efect din ziua în care oficiul devine vacant.§
45. - Can. 154 - Un oficiu care este vacant de drept, dar care întâmplător este încă deţinut în mod ilegal de cineva, poate fi atribuit, cu condiţia să fie declarată în mod reglementar deţinerea lui ilegitimă şi să se menţioneze această declarare în decretul de conferire.Articolul 1Articolul 2§
46. - Can. 159 - Nimeni să nu fie prezentat împotriva voinţei sale; de aceea, dacă persoana propusă pentru a fi prezentată, după ce i s-a cerut părerea, nu refuză în termen de opt zile utile, poate fi prezentată.§
47. - Can. 161 - §
48. Dacă nu este stabilit altfel de către drept, cine a prezentat pe cineva care e considerat inapt poate să prezinte pe altcineva, numai o singură dată, în termen de o lună.§
49. - Can. 162 - Cine nu a făcut prezentarea în timp util, conform can. 158 § 1 şi can. 161, precum şi cel care a prezentat de două ori o persoană considerată inaptă pierde pentru acel caz dreptul de prezentare, iar autoritatea căreia îi revine datoria să dea învestirea are dreptul să se îngrijească în mod liber de oficiul vacant, totuşi cu consimţământul Ordinariului propriu al candidatului desemnat.Articolul 3§
50. Dacă vreunul dintre cei care trebuie chemaţi a fost omis şi de aceea a absentat, alegerea este validă; cu toate acestea, la intervenţia lui, după ce au fost dovedite omiterea şi absenţa, alegerea, chiar dacă a fost confirmată, trebuie să fie anulată de către autoritatea competentă, cu condiţia să se constate juridiceşte că recursul a fost trimis în termen de cel puţin trei zile de la data primirii ştirii cu privire la alegerea care a avut loc.§
51. - Can. 167 - §
52. După ce convocarea a fost făcută în mod legal, cei prezenţi au dreptul de a vota în ziua şi locul ce au fost stabilite în avizul de convocare, fiind exclusă, dacă nu este prevăzut altfel în statute, posibilitatea de a da votul prin scrisoare sau prin procurator.§
53. - Can. 168 - Chiar dacă cineva are, în virtutea mai multor titluri, dreptul de a vota în numele propriu, nu poate să exprime decât un sigur vot.§
54. - Can. 172 - §
55. Ca să fie valid, votul trebuie să fie:§
56. - Can. 173 - §
57. Înainte de începerea alegerii, să fie desemnate, din rândul membrilor colegiului sau al grupului, cel puţin două persoane care să numere voturile.§
58. Aceste persoane să strângă voturile şi să verifice în faţa preşedintelui alegerii dacă numărul buletinelor corespunde cu numărul alegătorilor, să examineze voturile şi să anunţe tuturor numărul de voturi obţinut de fiecare.§
59. Dacă numărul voturilor depăşeşte numărul alegătorilor, votarea este nulă.§
60. - Can. 174 - §
61. Dacă nu este stabilit altfel de către drept sau de către statute, alegerea poate fi făcută şi prin compromis, însă cu condiţia ca alegătorii, printr-un acord unanim şi dat în scris, să transfere pentru acel caz dreptul de a alege uneia sau mai multor persoane capabile fie din rândul colegiului, fie străine, care, în virtutea facultăţii primite, să aleagă în numele tuturor.§
62. Dacă este vorba de un colegiu sau de un grup format numai din clerici, persoanele desemnate pentru alegerea prin compromis trebuie să fie hirotonite, altminteri alegerea este invalidă.§
63. - Can. 175 - Compromisul încetează şi dreptul de a vota revine alegătorilor obişnuiţi:§
64. - Can. 178 - După ce a acceptat alegerea care nu are nevoie de confirmare, cel ales obţine imediat oficiul cu toate drepturile; dacă alegerea are nevoie de confirmare, obţine numai dreptul la oficiu (ius ad rem).§
65. Autoritatea competentă nu poate să nege confirmarea dacă recunoaşte că cel ales este apt, aşa cum cere can. 149 § 1, şi alegerea a avut loc conform normelor dreptului.§
66. Confirmarea trebuie să fie dată în scris.§
67. Înainte de intimarea confirmării, celui ales nu-i este permis să se amestece în administrarea oficiului, fie în chestiunile spirituale, fie în cele materiale, iar eventualele acte îndeplinite de dânsul sunt nule.§
68. După ce a fost intimată confirmarea, cel ales dobândeşte oficiul cu drept deplin, în afară de cazul când este prevăzut altfel de către drept.Articolul 4§
69. - Can. 181 - §
70. Pentru ca cererea să fie validă, sunt necesare cel puţin două treimi din voturi.§
71. - Can. 182 - §
72. În termen de opt zile utile, cererea trebuie trimisă de preşedinte autorităţii competente cu privire la confirmarea alegerii şi care are dreptul de a acorda dispensa de impediment, sau, dacă ea nu are această putere, are dreptul de a o cere de la o autoritate superioară; dacă nu este necesară confirmarea, cererea trebuie trimisă autorităţii competente pentru a se acordă dispensa.§
73. Dacă cererea nu a fost trimisă în termenul stabilit, ea devine ipso facto nulă, iar colegiul sau grupul este privat în acest caz de dreptul de a alege sau de a cere, în afară de cazul când se dovedeşte că preşedintele nu a putut trimite cererea din cauza unui impediment just, sau că s-a abţinut, din dol sau din neglijenţă, să o trimită la timpul potrivit.§
74. Persoana cerută nu dobândeşte nici un drept în urma cererii; autoritatea competentă nu este obligată să admită cererea.§
75. - Can. 183 - §
76. Dacă autoritatea competentă a respins cererea, drept ul de a alege revine colegiului sau grupului.§
77. Dacă cererea a fost admisă, să fie informată de acest lucru persoana cerută, care trebuie să răspundă în conformitate cu dispoziţiile can. 177 § 1.§
78. Cine acceptă cererea admisă dobândeşte imediat oficiul cu toate drepturile.

§ 2

. Încetând, indiferent din ce motiv, dreptul autorităţii care l-a conferit, oficiul ecleziastic nu se pierde, dacă nu este prevăzut altfel de către drept.§

1. - Can. 185 - Celui care pierde oficiul, datorită împlinirii vârstei sau datorită renunţării acceptate de autoritatea competentă, i se poate acorda titlul de emerit.Articolul 1§
2. Autoritatea să nu accepte o renunţare ce nu se bazează pe un motiv just şi adecvat.§
3. Renunţarea care are nevoie de acceptare, dacă nu este acceptată în decurs de trei luni, este lipsită de orice valoare; aceea care nu are nevoie de acceptare are efect prin anunţarea ei de către cel care renunţă făcută în conformitate cu dispoziţiile dreptului.§
4. Cât timp nu a devenit efectivă, renunţarea poate fi revocată de către cel care renunţă; devenind efectivă, nu poate fi revocată, dar cine a renunţat poate să dobândească oficiul în virtutea unui alt titlu.Articolul 2§
5. Dacă transferarea are loc împotriva voinţei titularului oficiului, este necesar un motiv grav şi, rămânând întotdeauna neatins dreptul de a expune motivele contrare, să se respecte procedura prescrisă de drept.§
6. - Can. 191 - §
7. În cazul transferării, primul oficiu devine vacant după ce a avut loc luarea în primire canonică a celui de al doilea oficiu, dacă nu a fost prescris altfel de către drept sau de către autoritatea competentă.§
8. Cel transferat primeşte remuneraţia legată de primul oficiu, până la luarea în primire canonică a celui de al doilea oficiu.Articolul 3§
9. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul înlăturării cuiva dintr-un oficiu ce i-a fost conferit pentru un timp determinat, înainte de expirarea acestui timp, rămânând neschimbată dispoziţia can. 624 § 3.§
10. Persoana căreia, conform dispoziţiilor dreptului, îi este conferit un oficiu la latitudinea prudentă a autorităţii competente, poate fi înlăturată, dintr-un motiv just, la aprecierea aceleiaşi autorităţi.§
11. - Can. 194 - §
12. Este înlăturat ipso iure dintr-un oficiu ecleziastic:§
13. - Can. 195 - Dacă cineva, desigur nu ipso iure, ci prin decret din partea autorităţii competente, este înlăturat dintr-un oficiu care îi asigură întreţinerea, aceeaşi autoritate să aibă grijă să se ia măsuri cu privire la întreţinerea lui pentru un timp suficient, dacă nu s-a prevăzut altfel.Articolul 4§
14. Privaţiunea dobândeşte efect în conformitate cu dispoziţiile canoanelor din dreptul penal.Titlul XTitlul XI§
15. - Can. 202 - §
16. În drept, prin zi se înţelege spaţiul de 24 ore, ce trebuie calculate în mod continuu, şi începe de la miezul nopţii, dacă nu este prevăzut în mod expres altfel; prin săptămână se înţelege spaţiul de 7 zile; prin lună, spaţiul de 30 de zile, iar prin an, spaţiul de 365 de zile, în afară de cazul când se spune că luna şi anul trebuie să se ia aşa cum sunt în calendar.§
17. - Can. 203 - §
18. Ziua a quo nu este calculată în intervalul de timp, decât doar dacă începutul ei coincide cu începutul zilei sau este prevăzut în mod expres altfel de către drept.§
19. Dacă nu este stabilit contrariul, ziua ad quem este calculată în intervalul de timp care, dacă timpul constă din una sau mai multe luni, din una sau mai multe săptămâni, se termină după trecerea ultimei zile a aceluiaşi număr, sau, dacă luna nu are ziua aceluiaşi număr, după trecerea ultimei zile a lunii.Cartea A II-APartea I§
20. - Can. 205 - Pe acest pământ sunt în comuniune deplină cu Biserica Catolică acei botezaţi care se unesc cu Cristos în structura ei vizibilă, adică prin legăturile profesiunii de credinţă, ale sacramentelor şi ale conducerii ecleziastice.§
21. - Can. 207 - §
22. Din instituire divină, există în Biserică, între credincioşii creştini, slujitori sacri care în drept sunt numiţi şi clerici; ceilalţi credincioşi sunt numiţi laici.§
23. Din rândul ambelor categorii există credincioşi care, profesând sfaturile evanghelice prin voturi sau alte legăminte sacre recunoscute şi aprobate de Biserică, sunt consacraţi lui Dumnezeu într-un mod special şi contribuie la misiunea mântuitoare a Bisericii. Deşi starea lor nu se raportează la structura ierarhică a Bisericii, aparţine totuşi vieţii şi sfinţeniei sale.Titlul I§
24. - Can. 210 - Toţi credincioşii, fiecare conform propriei condiţii, trebuie să-şi adune forţele pentru a duce o viaţă sfântă şi pentru a promova creşterea Bisericii şi sfinţenia ei continuă.§
25. Credincioşii au dreptul neştirbit de a manifesta Păstorilor Bisericii necesităţile proprii, mai cu seamă cele spirituale, precum şi dorinţele proprii.§
26. - Can. 213 - Credincioşii au dreptul de a primi de la Păstorii sacri ajutoarele ce provin din bunurile spirituale ale Bisericii, mai cu seamă din cuvântul lui Dumnezeu şi din sacramente.§
27. Credincioşii au, de asemenea, dreptul, în cazul când sunt chemaţi în judecată de către autoritatea competentă, de a fi judecaţi după normele juridice, care trebuie aplicate cu echitate.§
28. - Can. 222 - §
29. Credincioşii au obligaţia de a veni în sprijinul nevoilor Bisericii, pentru ca ea să aibă la dispoziţie cele ce sunt necesare pentru cultul divin, pentru operele de apostolat şi de caritate şi pentru întreţinerea demnă a slujitorilor săi.§
30. - Can. 223 - §
31. În exercitarea drepturilor lor, credincioşii, atât fiecare în mod personal, cât şi reuniţi în asociaţii, trebuie să ţină seama de binele comun al Bisericii, precum şi de drepturile altora şi de îndatoririle proprii faţă de alţii.§
32. Îi revine autorităţii ecleziastice obligaţia de a coordona, în vederea binelui comun, exercitarea drepturilor ce sunt proprii credincioşilor.Titlul II§
33. - Can. 226 - §
34. Cei care trăiesc starea căsătorească, după propria vocaţie, au datoria specială de a depune tot efortul, prin căsătorie şi familie, la zidirea poporului lui Dumnezeu.§
35. - Can. 227 - Credincioşii laici au dreptul de a le fi recunoscută în realităţile cetăţii pământeşti acea libertate care aparţine tuturor cetăţenilor; totuşi, folosindu-se de această libertate, să aibă grijă ca acţiunile lor să fie impregnate de spirit evanghelic şi să acorde atenţie învăţăturii propuse de magisteriul Bisericii, evitând totuşi de a prezenta, în problemele opinabile, propria părere ca fiind învăţătură a Bisericii.§
36. - Can. 229 - §
37. Laicii, ca să poată să trăiască după învăţătura creştină, să o răspândească şi, dacă e necesar, să o apere, şi ca să poată să participe la activitatea apostolică, au obligaţia şi se bucură de dreptul de a dobândi cunoaşterea acestei învăţături, adaptată capacităţii şi condiţiei proprii a fiecăruia.§
38. De asemenea, se bucură şi de dreptul de a dobândi acea cunoaştere mai profundă a ştiinţelor sacre, care este dată în universităţile sau facultăţile ecleziastice ori în institutele de ştiinţe religioase, frecventând acolo cursurile şi obţinând grade academice.§
39. - Can. 230 - §
40. Bărbaţii laici, care au vârsta şi calităţile stabilite prin decret de Conferinţa Episcopilor, pot fi admişi, prin ritul liturgic stabilit, la slujirea de lector şi de acolit; totuşi acordarea acestor slujiri nu le dă dreptul de a fi întreţinuţi sau remuneraţi de Biserică.§
41. Laicii pot să îndeplinească, în virtutea unei conferiri temporare, funcţia de lector în acţiunile liturgice; de asemenea, toţi laicii pot să îndeplinească funcţiile de comentator, de cântăreţ şi altele, în conformitate cu dispoziţiile dreptului.§
42. - Can. 231 - §
43. Laicii care se dedică permanent sau pentru un anumit timp unei slujiri speciale a Bisericii au obligaţia de a primi o instruire adecvată, necesară pentru a-şi îndeplini funcţia cum trebuie şi pentru a o exercită în mod conştient, cu devotament şi sârguinţă.§
44. Rămânând neschimbată dispoziţia can. 230, § 1, ei au dreptul la o retribuţie onorabilă, adecvată condiţiei lor, cu care să poată face faţă în mod decent trebuinţelor proprii şi ale familiei lor, respectându-se şi dispoziţiile dreptului civil; de asemenea, au dreptul să le fie garantate asigurările sociale şi asistenţa medicală.Titlul IIICapitolul I§
45. - Can. 234 - §
46. Unde există, să fie menţinute şi sprijinite seminariile mici sau alte institute de acest fel, în care, în vederea favorizării vocaţiilor, să fie prevăzută acordarea unei educaţii religioase speciale şi, în acelaşi timp, a unei instruiri umaniste şi ştiinţifice. Mai mult, când consideră că este oportun, Episcopul diecezan să se îngrijească de înfiinţarea unui seminar mic sau a unui institut similar.§
47. - Can. 235 - §
48. Tinerii care vor să se apropie de Preoţie să primească în seminarul mare o educaţie spirituală adecvată şi să fie instruiţi cu privire la îndatoririle proprii, pe toată durata formării sau, dacă Episcopul diecezan apreciază că circumstanţele cer aceasta, cel puţin timp de patru ani.§
49. - Can. 236 - Cei care aspiră la diaconatul permanent, în conformitate cu dispoziţiile Conferinţei Episcopilor, să fie instruiţi în a-şi cultiva viaţa spirituală şi în a-şi îndeplini în mod corect îndatoririle specifice treptei diaconale:§
50. - Can. 238 - §
51. Seminariile înfiinţate în mod legitim se bucură ipso iure de personalitate juridică în Biserică.§
52. - Can. 239 - §
53. În fiecare seminar să existe un rector, care să-l conducă, şi, când este cazul, un vicerector, un econom, iar dacă seminariştii fac studiile în seminarul însuşi, să existe şi profesori, care să predea diferitele discipline, coordonate după un plan metodic.§
54. În fiecare seminar să existe cel puţin un director spiritual, lăsându-se seminariştilor libertatea de a merge la alţi preoţi care au fost desemnaţi de Episcop pentru această funcţie.§
55. - Can. 240 - §
56. În afară de confesorii obişnuiţi, să fie aduşi cu regularitate în seminar şi alţi confesori şi, respectându-se disciplina seminarului, seminariştii să aibă întotdeauna libertatea de a se adresa oricărui confesor fie în seminar, fie în afara seminarului.§
57. - Can. 241 - §
58. Să fie admişi de Episcopul diecezan în seminarul mare numai aceia care, ţinându-se seama de calităţile lor umane şi morale, spirituale şi intelectuale, de sănătatea lor fizică şi psihică, precum şi de intenţia lor dreaptă, sunt consideraţi capabili să se dedice pentru totdeauna slujirilor sacre.§
59. Înainte de a fi primiţi, ei trebuie să prezinte certificatele de Botez şi Mir, precum şi alte documente care sunt impuse de Regulamentul de formare sacerdotală.§
60. - Can. 242 - §
61. În fiecare ţară să existe un Regulament de formare sacerdotală, care trebuie stabilit de Conferinţa Episcopilor, ţinând seama de normele date de autoritatea supremă a Bisericii, aprobat de Sfântul Scaun, iar dacă trebuie adaptat noilor situaţii, de asemenea, cu aprobarea Sfântului Scaun, în care să fie stabilite principiile fundamentale ale formării ce trebuie să fie dată în seminar, precum şi normele generale adaptate necesităţilor pastorale ale fiecărei regiuni sau provincii.§
62. - Can. 243 - În plus, fiecare seminar să aibă un regulament propriu, aprobat de Episcopul diecezan sau, dacă este vorba de un seminar interdiecezan, de Episcopii interesaţi, în care normele Regulamentului de formare sacerdotală să fie adaptate circumstanţelor particulare şi să fie stabilite cu mai mare precizie punctele care privesc viaţa cotidiană a seminariştilor şi ordinea întregului seminar.§
63. - Can. 246 - §
64. Celebrarea Euharistiei să fie centrul întregii vieţi a seminarului, astfel încât zilnic seminariştii, participând la însăşi iubirea lui Cristos, să tragă mai ales din acest preabogat izvor tăria sufletească pentru munca apostolică şi pentru viaţa lor spirituală.§
65. Să fie instruiţi în celebrarea liturgiei orelor, prin care slujitorii lui Dumnezeu se roagă lui în numele Bisericii pentru tot poporul încredinţat lor, ba chiar pentru lumea întreagă.§
66. Să fie menţinute vii cultul Preasfintei Fecioare Maria, chiar prin rozariul marian, meditaţia şi celelalte practici de evlavie, prin care seminariştii dobândesc spiritul de rugăciune şi îşi întăresc propria vocaţie.§
67. Seminariştii să se obişnuiască a se apropia des de Sacramentul Pocăinţei şi este recomandat ca fiecare să aibă directorul său spiritual, ales, desigur, în mod liber, în faţa căruia să-şi poată deschide cu încredere conştiinţa.§
68. - Can. 247 - §
69. Să fie pregătiţi, printr-o educaţie adecvată, să respecte starea celibatului şi să înveţe să aprecieze această stare ca pe un dar deosebit al lui Dumnezeu.§
70. - Can. 248 - Instruirea doctrinală ce trebuie făcută are drept scop ca seminariştii, alături de cultura generală conformă cu necesităţile locurilor şi timpurilor, să dobândească o cunoaştere amplă şi solidă a ştiinţelor sacre, astfel încât, prin credinţa lor bazată pe această cunoaştere şi hrănită de ea, să poată vesti cum se cuvine învăţătura Evangheliei oamenilor timpului lor, adaptată puterii de pricepere a acestora.§
71. Seminariştii să fie instruiţi cu atenţie deosebită în Sfânta Scriptură, astfel încât să dobândească o viziune completă despre ea.§
72. - Can. 253 - §
73. Numai aceia să fie numiţi de Episcop sau de Episcopii interesaţi în funcţia de profesor pentru disciplinele filozofice, teologice şi juridice care, distingându-se prin virtuţi, au obţinut doctoratul sau licenţa într-o universitate sau facultate recunoscută de Sfântul Scaun.§
74. Să se aibă grijă să fie numiţi profesori aparte pentru Sfânta Scriptură, teologia dogmatică, teologia morală, liturgică, filozofie, dreptul canonic, istoria ecleziastică şi pentru alte ştiinţe care trebuie predate cu metodă proprie.§
75. - Can. 254 - §
76. În predarea disciplinelor, profesorii să fie preocupaţi continuu de unitatea internă şi de armonia întregii învăţături de credinţă, astfel încât seminariştii să simtă că învaţă o unică ştiinţă; pentru a se realiza mai bine acest lucru, să existe în seminar o persoană care să coordoneze întregul plan de studii.§
77. - Can. 255 - Deşi întreaga formare a seminariştilor urmăreşte un scop pastoral, să fie programată în seminar şi o instruire strict pastorală prin care seminariştii să înveţe, ţinându-se seama de necesităţile locului şi timpului, principiile şi metodele cu privire la exercitarea funcţiilor de a învăţa, de a sfinţi şi de a conduce poporul lui Dumnezeu.§
78. - Can. 257 - §
79. Seminariştii să fie educaţi în aşa fel încât să aibă o grijă deosebită nu numai faţă de Biserica particulară în slujba căreia vor fi încardinaţi, ci şi faţă de Biserica universală, şi să dea dovadă că sunt pregătiţi să se dedice slujirii Bisericilor particulare care au mai mare nevoie de preoţi.§
80. - Can. 258 - Ca să deprindă şi practic modul de a face apostolat, în perioada studiilor, dar mai ales în timpul vacanţelor, seminariştii să fie iniţiaţi, întotdeauna sub conducerea unui preot priceput, în practica pastorală prin exerciţii potrivite, stabilite de Ordinariu şi adecvate vârstei lor şi situaţiilor locale.§
81. - Can. 260 - În îndeplinirea propriilor funcţii, toţi trebuie să se supună rectorului, care are datoria de a se îngriji de conducerea zilnică a seminarului, în conformitate cu normele Regulamentului de formare sacerdotală şi ale regulamentului seminarului.§
82. - Can. 262 - Seminarul să fie scos de sub jurisdicţia parohială; pentru toţi cei care sunt în seminar, rectorul sau un delegat al său îndeplineşte oficiul de paroh, cu excepţia materiei matrimoniale şi rămânând neschimbată dispoziţia can. 985.§
83. Sunt supuse la taxa pentru seminar toate persoanele juridice ecleziastice, chiar şi cele private, care îşi au sediul în dieceză, cu excepţia acelora care trăiesc numai din pomeni sau a acelora care deţin în funcţiune un colegiu de studenţi sau de docenţi care are ca scop promovarea binelui comun în Biserică. Această taxă trebuie să fie generală, proporţională cu veniturile persoanei juridice şi stabilită în funcţie de necesităţile seminarului.

§ 2

. Cine a făcut profesiunea prin voturi perpetue într-un institut călugăresc sau a fost încorporat definitiv într-o societate de viaţă apostolică este încardinat drept cleric în acel institut sau în acea societate odată cu primirea diaconatului, în afară de cazul când constituţiile societăţilor de viaţă apostolică stabilesc altfel.§

1. - Can. 267 - §
2. Pentru ca un cleric deja încardinat să fie încardinat în mod valid într-o altă Biserică particulară, trebuie să obţină de la Episcopul diecezan un document de excardinare, semnat de acelaşi Episcop; de asemenea, trebuie să obţină, de la Episcopul diecezan al Bisericii particulare în care doreşte să fie încardinat, un document de încardinare, semnat de acest Episcop.§
3. - Can. 268 - §
4. Clericul care s-a transferat în mod legal din propria Biserică particulară într-o altă Biserică particulară, după cinci ani, este încardinat ipso iure în această Biserică particulară, dacă şi-a manifestat în scris această voinţă atât Episcopului diecezan al Bisericii care l-a primit, cât şi Episcopului diecezan propriu, şi dacă nici unul dintre cei doi nu i-a comunicat în scris părerea contrară timp de patru luni de la data primirii cererii.§
5. - Can. 269 - Episcopul diecezan să nu recurgă la încardinarea unui cleric decât dacă:§
6. Episcopul diecezan poate să acorde clericilor săi permisiunea de a se transfera într-o altă Biserică particulară, pentru un timp determinat care poate fi reînnoit chiar de mai multe ori, totuşi, astfel încât aceşti clerici să rămână încardinaţi în Biserica particulară proprie şi, întorcându-se în ea, să se bucure de toate drepturile pe care le-ar fi avut dacă ar fi desfăşurat aici slujirea sacră.§
7. - Can. 272 - Administratorul diecezan nu poate să acorde excardinarea şi încardinarea, de asemenea, nici permisiunea de transferare într-o altă Biserică particulară, decât după un an de la vacanţa scaunului episcopal şi cu consimţământul colegiului consultanţilor.

I§

1. - Can. 275 - §
2. Deoarece contribuie cu toţi la o unică lucrare, adică la zidirea Trupului lui Cristos, clericii să fie uniţi între ei prin legătura frăţietăţii şi a rugăciunii şi să colaboreze între ei, conform dispoziţiile dreptului particular.§
3. - Can. 276 - §
4. În modul lor de viaţă, clericii au obligaţia cu totul specială de a tinde la sfinţenie, deoarece, fiind consacraţi lui Dumnezeu cu un titlu nou prin hirotonire, sunt împărţitorii tainelor lui Dumnezeu în slujba poporului său.§
5. - 1° în primul rând, să îndeplinească în mod fidel şi neobosit îndatoririle slujirii pastorale;§
6. Clericii să se comporte cu prudenţa cuvenită în relaţiile cu persoanele a căror frecventare ar putea pune în pericol obligaţia lor de a păstra castitatea sau ar putea să constituie scandal pentru credincioşi.§
7. - Can. 278 - §
8. Clericii seculari au dreptul de a se asocia cu alţii pentru a urmări finalităţi care sunt conforme cu starea clericală.§
9. Clericii seculari să acorde o importanţă mare mai ales acelor asociaţii care, având statute recunoscute de autoritatea competentă, printr-o regulă de viaţă adecvată şi aprobată cum se cuvine şi prin ajutorul frăţesc, promovează sfinţenia lor în exercitarea slujirii şi favorizează unirea între ei şi unirea dintre ei şi Episcopul propriu.§
10. - Can. 279 - §
11. Clericii să continue studiile sacre chiar şi după primirea Preoţiei şi să urmeze învăţătura solidă bazată pe sfânta Scriptură, transmisă de înaintaşi şi acceptată în general de Biserică, aşa cum este ea stabilită mai ales de documentele Conciliilor şi ale Pontifilor Români, evitând noutăţile terminologice profane şi falsa ştiinţă.§
12. Preoţii să participe, conform dispoziţiilor dreptului particular, la cursurile pastorale, care trebuie programate după hirotonirea sacerdotală; de asemenea, în timpurile fixate de acelaşi drept, să participe şi la alte cursuri, consfătuiri teologice sau conferinţe, care le oferă ocazia să dobândească o cunoaştere mai completă a ştiinţelor sacre şi a metodelor pastorale.§
13. - Can. 280 - Se recomandă foarte mult clericilor să practice o anumită viaţă comună; unde aceasta deja există, pe cât e posibil, trebuie menţinută.§
14. De asemenea, trebuie să se aibă grijă ca ei să beneficieze de asistenţă socială, prin care să se facă faţă cum se cuvine necesităţilor lor în caz de boală, de invaliditate sau de bătrâneţe.§
15. - Can. 282 - §
16. Clericii să ducă o viaţă simplă şi să se abţină de la tot ceea ce constituie vanitate.§
17. - Can. 283 - §
18. Chiar dacă nu au un oficiu care să-i oblige la reşedinţă, clericii să nu plece din dieceză pentru un timp mai îndelungat, care trebuie stabilit de dreptul particular, fără permisiunea cel puţin presupusă a Ordinariului propriu.§
19. - Can. 284 - Clericii să poarte o haină ecleziastică decentă, după normele emise de Conferinţele Episcopilor şi după cutumele legitime ale locurilor.§
20. Clericii să evite tot ceea ce, deşi nu este nedemn, este incompatibil cu starea clericală.§
21. Le este interzis clericilor să-şi asume oficii publice, care comportă o participare la exercitarea puterii civile.§
22. - Can. 286 - Le este interzis clericilor să exercite, personal sau prin alţii, negustoria sau comerţul, fie în avantajul propriu, fie în avantajul altora, fără permisiunea autorităţii ecleziastice competente.§
23. - Can. 288 - Dispoziţiile prevăzute în cann. 284, 285, §§ 3 şi 4, 286, 287, § 2, nu îi obligă pe diaconii permanenţi, dacă dreptul particular nu stabileşte altfel.§
24. Clericii să se folosească de scutirile privind exercitarea de funcţii şi oficii publice civile incompatibile cu starea clericală, pe care le acordă lor legile, convenţiile sau cutumele, dacă, în cazuri particulare, Ordinariul propriu nu a stabilit altfel.Capitolul IVTitlul IV§
25. - Can. 296 - Laicii pot să se dedice operelor apostolice ale unei prelaturi personale prin acorduri încheiate cu prelatura, însă modul acestei cooperări organice şi principalele datorii şi drepturi legate de ea să fie stabilite cu precizie în statute.Titlul VCapitolul I§
26. - Can. 299 - §
27. Credincioşii au libertatea deplină de a constitui, prin acord personal încheiat între ei, asociaţii în vederea atingerii scopurilor prevăzute de can. 298, § 1, rămânând neatinsă dispoziţia can. 301, § 1.§
28. Aceste asociaţii, chiar dacă sunt apreciate sau recomandate de autoritatea ecleziastică, se numesc asociaţii private.§
29. - Can. 300 - Nici o asociaţie să nu-şi asume denumirea de "catolică", decât cu consimţământului autorităţii ecleziastice competente, conform dispoziţiilor can. 312.§
30. Dacă apreciază că este oportun, autoritatea ecleziastică competentă poate să înfiinţeze şi asociaţii de credincioşi care să urmărească direct sau indirect alte scopuri spirituale care nu au fost suficient prevăzute de iniţiativele private.§
31. - Can. 302 - Se numesc clericale acele asociaţii de credincioşi care, fiind conduse de clerici, îşi asumă exercitarea Preoţiei şi sunt recunoscute ca atare de autoritatea competentă.§
32. - Can. 305 - §
33. Toate asociaţiile de credincioşi sunt sub supravegherea autorităţii ecleziastice competente, căreia îi revine datoria de a se îngriji ca în ele să fie păstrată integritatea credinţei şi a moralei şi de a veghea să nu se introducă abuzuri cu privire la disciplina ecleziastică; aceleaşi autorităţi îi revine obligaţia şi dreptul de a le vizita conform dreptului şi statutelor; de asemenea, ele sunt sub conducerea aceleaşi autorităţi, în conformitate cu canoanele care urmează.§
34. - Can. 306 - Ca cineva să beneficieze de drepturile şi privilegiile unei asociaţii, de indulgenţele şi celelalte favoruri spirituale acordate ei, este necesar şi suficient să fie înscris în mod valid în ea şi să nu fie exclus în mod legitim, conform dispoziţiilor dreptului şi statutelor proprii ale asociaţiei.§
35. Aceeaşi persoană poate fi înscrisă în mai multe asociaţii.§
36. - Can. 308 - Cine a fost admis în mod legitim într-o asociaţie, să nu fie eliminat din ea decât dintr-un motiv just, în conformitate cu normele dreptului şi ale statutelor.

§ 2. - Can.

313 - O asociaţie publică, precum şi o confederaţie de asociaţii publice, în virtutea decretului însuşi prin care este înfiinţată de autoritatea ecleziastică competentă, conform can. 312, este constituită ca persoană juridică şi primeşte, în măsura în care e nevoie, misiunea pentru scopurile pe care şi le propune să le atingă în numele Bisericii.§

1. - Can. 317 - §
2. Dacă nu este prevăzut altfel în statute, autoritatea ecleziastică, despre care vorbeşte can. 312, § 1, are dreptul de a-l confirma pe preşedintele asociaţiei publice, ales de însăşi asociaţia publică, sau de a-l învesti pe cel prezentat, sau de a-l numi ea însăşi; aceeaşi autoritate ecleziastică să numească un capelan sau asistent ecleziastic, audiind în prealabil părerea funcţionarilor superiori ai asociaţiei, dacă acest lucru e oportun.§
3. Norma stabilită în § 1 este valabilă şi pentru asociaţiile înfiinţate de membrii institutelor călugăreşti, în virtutea unui privilegiu apostolic, în afara bisericilor sau a caselor proprii; în schimb, în asociaţiile înfiinţate de membrii institutelor călugăreşti în propria biserică sau casă, numirea sau confirmarea preşedintelui îi aparţine de drept Superiorului institutului, conform normelor statutelor.§
4. În asociaţiile neclericale, laicii pot să îndeplinească funcţia de preşedinte; această funcţie să nu fie încredinţată capelanului sau asistentului ecleziastic, decât dacă în statute este prevăzut altfel.§
5. - Can. 318 - §
6. În circumstanţe speciale, când motive grave impun aceasta, autoritatea ecleziastică, despre care vorbeşte can. 312, § 1, poate să desemneze un comisar care să conducă asociaţia, temporar, în numele acestei autorităţi.§
7. - Can. 319 - §
8. Dacă nu a fost prevăzut altfel, o asociaţie publică înfiinţată în mod legitim administrează, conform normelor statutelor, bunurile pe care le posedă, sub direcţiunea superioară a autorităţii ecleziastice despre care vorbeşte can. 312, § 1, căreia trebuie să-i dea cont în fiecare an despre administrare.§
9. - Can. 320 - §
10. Asociaţiile înfiinţate de Scaunul Apostolic nu pot fi desfiinţate decât de către acesta.§
11. Din motive grave, pot fi suprimate de către Conferinţa Episcopilor asociaţiile înfiinţate de ea; Episcopul diecezan poate suprima asociaţiile înfiinţate de el însuşi, precum şi pe acelea înfiinţate, în virtutea unui indult apostolic, de membrii unui institut călugăresc cu consimţământul Episcopului diecezan.§
12. O asociaţie publică să nu fie suprimată de autoritatea competentă, fără ca aceasta să fi ascultat mai întâi părerea preşedintelui şi a celorlalţi funcţionari superiori ai asociaţiei.

I§

1. - Can. 323 - §
2. Deşi asociaţiile private ale credincioşilor se bucură de autonomie conform dispoziţiilor can. 321, totuşi, sunt sub supravegherea autorităţii ecleziastice în conformitate cu can. 305, precum şi sub conducerea aceleiaşi autorităţi.§
3. - Can. 324 - §
4. Asociaţia privată a credincioşilor îşi desemnează în mod liber preşedintele şi funcţionarii, conform normelor statutelor.§
5. - Can. 325 - §
6. Asociaţia privată a credincioşilor îşi administrează în mod liber bunurile pe care le posedă, conform dispoziţiilor statutelor, rămânând inviolabil dreptul autorităţii ecleziastice competente de a veghea ca bunurile să fie folosite în scopurile asociaţiei.§
7. - Can. 326 - §
8. Asociaţia privată a credincioşilor se stinge conform normelor statutelor; poate fi şi suprimată de către autoritatea competentă, dacă activitatea ce o desfăşoară produce o daună gravă învăţăturii sau disciplinei ecleziastice, sau constituie un scandal pentru credincioşi.§
9. Destinaţia bunurilor unei asociaţii private desfiinţate trebuie să fie stabilită în conformitate cu prevederile statutelor, rămânând inviolabile drepturile câştigate şi voinţa donatorilor.Capitolul IVPartea A II-ASecţiunea ICapitolul IArticolul 1§
10. - Can. 333 - §
11. În virtutea funcţiei sale, Pontiful Roman deţine puterea nu numai asupra Bisericii universale, dar obţine şi primatul puterii ordinare asupra tuturor Bisericilor particulare şi grupărilor lor, prin care, desigur, în acelaşi timp este întărită şi garantată puterea proprie, ordinară şi nemijlocită pe care Episcopii o au asupra Bisericilor particulare încredinţate lor.§
12. Pontiful Roman, în îndeplinirea funcţiei sale de Păstor suprem al Bisericii, este întotdeauna unit prin comuniune cu ceilalţi Episcopi, ba chiar cu Biserica întreagă; totuşi, el are dreptul să stabilească, în funcţie de necesităţile Bisericii, modul fie personal, fie colegial, de a exercita această funcţie.§
13. - Can. 334 - În exercitarea funcţiei sale, Pontiful Roman este sprijinit de Episcopi, care pot să colaboreze cu el în diferite moduri, dintre care unul este Sinodul Episcopilor. În plus, el este ajutat de Părinţii Cardinali, de asemenea, de alte persoane, precum şi de diferite instituţii, după necesităţile timpurilor. Toate aceste persoane şi instituţii îndeplinesc în numele lui şi sub autoritatea lui funcţia ce le-a fost încredinţată spre binele tuturor Bisericilor, în conformitate cu normele stabilite de drept.Articolul 2§
14. Exercită aceeaşi putere prin acţiunea unită a Episcopilor răspândiţi în lume, când ca atare ea este impusă sau acceptată în mod liber de Pontiful Roman, astfel încât să aibă loc un adevărat act colegial.§
15. - Can. 338 - §
16. Numai Pontifului Roman îi revine de drept să convoace Conciliul Ecumenic, să-l prezideze personal sau prin alţii, de asemenea, să-l transfere, să-l întrerupă sau să-l dizolve şi să-i aprobe decretele.§
17. - Can. 339 - §
18. Toţi Episcopii, şi numai Episcopii, care sunt membri ai Colegiului Episcopilor, au dreptul şi datoria să participe la Conciliul Ecumenic cu vot deliberativ.§
19. - Can. 340 - În cazul în care Scaunul Apostolic rămâne vacant în timpul celebrării Conciliului, acesta este întrerupt ipso iure, până când noul Suveran Pontif porunceşte ca acelaşi Conciliu să fie continuat sau dizolvat.§
20. Decretele pe care le dă Colegiul Episcopilor printr-un act propriu-zis colegial, dar într-un mod diferit de cel voit sau liber acceptat de Pontiful Roman, pentru a avea putere de lege, trebuie, de asemenea, să fie confirmate şi promulgate de Pontiful Roman.

§ 2

. Sinodul Episcopilor, reunit în adunarea generală extraordinară pentru a trata probleme care necesită o rezolvare promptă, este alcătuit din membri, majoritatea Episcopi, care sunt desemnaţi conform dreptului special al sinodului, în virtutea oficiului pe care îl îndeplinesc, alţii însă sunt numiţi direct de Pontiful Roman; tuturor acestora li se alătură unii membri ai institutelor călugăreşti clericale, aleşi conform aceluiaşi drept special.§

1. - Can. 347 - §
2. Când Pontiful Roman încheie lucrările adunării sinodului Episcopilor, încetează funcţia încredinţată în sinod Episcopilor şi celorlalţi membri.§
3. - Can. 348 - §
4. Sinodul Episcopilor are un secretariat general permanent, care este condus de un Secretar general, numit de Pontiful Roman, şi care este ajutat de un consiliu al secretariatului, alcătuit din Episcopi, dintre care unii sunt aleşi, conform dreptului special, de însuşi sinodul Episcopilor, iar alţii sunt numiţi de Pontiful Roman, însă funcţia tuturor acestora încetează când începe o nouă adunare generală.§
5. Pentru fiecare adunare a sinodului Episcopilor sunt apoi aleşi unul sau mai mulţi secretari speciali, numiţi de Pontiful Roman, care rămân în funcţie numai până la terminarea reuniunii sinodale.

I§

1. Fiecărui Cardinal din ordinul prezbiteral şi diaconal i se încredinţează de către Pontiful Roman un titlu sau, respectiv, o diaconie în Roma.§
2. Patriarhii orientali care fac parte din Colegiul Cardinalilor au ca titlu scaunul lor patriarhal.§
3. Cardinalul Decan are ca titlu dieceza de Ostia, împreună cu o altă Biserică, al cărei titular era deja.§
4. Prin opţiune făcută în Consistoriu şi aprobată de Suveranul Pontif, respectându-se prioritatea de consacrare şi de promovare, Cardinalii din ordinul prezbiteral pot să treacă la un alt titlu, iar Cardinalii din ordinul diaconal la o altă diaconie şi, dacă au rămas în ordinul diaconal timp de un deceniu întreg, pot trece chiar la ordinul prezbiteral.§
5. - Can. 351 - §
6. Pentru a fi promovaţi Cardinali sunt aleşi în mod liber de către Pontiful Roman acei bărbaţi care au primit cel puţin hirotonirea presbiterală şi care se remarcă admirabil prin doctrină, moralitate, evlavie şi prin prudenţă în acţiunile lor; cei care nu sunt încă Episcopi trebuie să primească consacrarea episcopală.§
7. Cardinalii sunt creaţi prin decret al Pontifului Roman, făcut public în faţa Colegiului Cardinalilor; după această publicare, ei au obligaţii şi se bucură de drepturile stabilite de lege.§
8. - Can. 352 - §
9. Colegiul Cardinalilor este prezidat de un Decan, iar când acesta e împiedicat, este înlocuit de Vicedecan. Decanul, sau Vicedecanul, nu are nici o jurisdicţie asupra celorlalţi Cardinali, ci este considerat primul între egali.§
10. Devenind vacant oficiul de Decan, cardinalii onoraţi cu titlul unei Biserici din împrejurimile Romei, şi numai ei, sub preşedinţia Vicedecanului, dacă e prezent, sau a aceluia mai în vârstă dintre ei, să aleagă pe unul din grupul lor care să îndeplinească rolul de Decan al Colegiului; să comunice numele lui Pontifului Roman, căruia îi revine de drept să-l aprobe pe cel ales.§
11. Tot astfel, cum este prevăzut în § 2, este ales şi Vicedecanul, prezidând însuşi Decanul; şi aprobarea alegerii Vicedecanului îi revine de drept Pontifului Roman.§
12. - Can. 353 - §
13. Cardinalii îl ajută prin acţiune colegială pe Păstorul suprem al Bisericii, mai ales în Consistorii, în care sunt reuniţi din ordinul şi sub preşedinţia Pontifului Roman. Consistoriile sunt obişnuite şi extraordinare.§
14. La Consistoriul obişnuit sunt convocaţi toţi Cardinalii, cel puţin cei care se află în Roma, pentru a fi consultaţi asupra unor probleme grave, dar care survin în mod frecvent, sau pentru a îndeplini anumite acte deosebit de solemne.§
15. La Consistoriul extraordinar, care este celebrat când cerinţe speciale ale Bisericii sau probleme mai grave ce trebuie tratate recomandă aceasta, sunt convocaţi toţi Cardinalii.§
16. - Can. 354 - Părinţii Cardinali, cărora li s-a încredinţat conducerea Congregaţiilor şi a altor instituţii permanente ale Curiei române şi ale Statului Vatican, şi care au împlinit vârsta de şaptezeci şi cinci de ani, sunt rugaţi să prezinte renunţarea la oficiu în faţa Pontifului Roman care, după ce va analiza toate circumstanţele, va lua o decizie.§
17. - Can. 356 - Cardinalii sunt obligaţi să colaboreze din toată inima cu Pontiful Roman. Prin urmare, Cardinalii care îndeplinesc un oficiu în Curia romană şi nu sunt Episcopi diecezani sunt obligaţi să aibă reşedinţa în Roma; Cardinalii care au grija unei dieceze în calitate de Episcopi diecezani să se deplaseze la Roma ori de câte ori sunt convocaţi de Pontiful Roman.§
18. - Can. 358 - Cardinalul, căruia Pontiful Roman îi încredinţează funcţia de a-l reprezenta la o celebrare solemnă sau la o reuniune de persoane în calitate de Legatus a latere, ca şi cum ar fi un alter ego al lui, precum şi acela căruia i se încredinţează o funcţie pastorală precisă în calitate de trimis special, au autoritatea legală numai cu privire la acele chestiuni care le-au fost încredinţate de Pontiful Roman.Capitolul IVCapitolul V§
19. - Can. 364 - Principala sarcină a Legatului pontifical este de a face să devină mereu mai tari şi mai eficiente legăturile de unitate dintre Scaunul Apostolic şi Bisericile particulare. Prin urmare, în cadrul competenţei sale, Legatului pontifical îi revine de drept:§
20. - Can. 366 - Dată fiind natura specială a funcţiei Legatului pontifical:Secţiunea IITitlul ICapitolul I§
21. - Can. 372 - §
22. De regulă, porţiunea poporului lui Dumnezeu, care constituie o dieceză sau o altă Biserică particulară, va fi delimitată în cadrul unui teritoriu precis, astfel încât să-i cuprindă pe toţi credincioşii care locuiesc în acel teritoriu.§
23. - Can. 373 - Exclusiv autoritatea supremă a Bisericii are dreptul să înfiinţeze Biserici particulare; acestea, odată înfiinţate în mod legitim, se bucură ipso iure de personalitate juridică.§
24. Pentru a se favoriza grija pastorală printr-o activitate comună, mai multe parohii vecine pot fi reunite în grupări speciale, cum sunt decanatele.

Articolul 1§

1. - Can. 376 - Sunt numiţi diecezani Episcopii cărora le-a fost încredinţată grija unei dieceze; ceilalţi sunt numiţi titulari.§
2. Cel puţin o dată la trei ani, Episcopii unei provincii ecleziastice sau, când acest lucru este recomandat de împrejurări, Conferinţele Episcopilor să întocmească de comun acord şi sub secret o listă cu preoţii, chiar şi membri ai institutelor de viaţă consacrată, care sunt mai apţi pentru episcopat, şi să o trimită Scaunului Apostolic, rămânând inviolabil dreptul fiecărui Episcop diecezan de a dezvălui aparte Scaunului Apostolic numele preoţilor pe care îi consideră demni şi capabili pentru oficiul episcopal.§
3. Dacă nu a fost stabilit în mod legitim altfel, de fiecare dată când trebuie numit un Episcop diecezan sau un Episcop coadiutor, cât priveşte cei trei candidaţi care trebuie propuşi Scaunului Apostolic, Legatul pontifical trebuie să se informeze despre fiecare dintre ei şi să comunice Scaunului Apostolic, împreună cu propriul vot, sugestiile Mitropolitului şi ale Sufraganilor provinciei la care aparţine dieceza în cauză sau cu care este regrupată, precum şi ale preşedintelui Conferinţei Episcopilor; în plus, Legatul pontifical să-i audieze şi pe unii membri ai colegiului consultanţilor şi ai capitalului catedralei şi, dacă crede că e oportun, să ceară separat şi în secret şi părerea altora din ambele categorii de clerici, precum şi a unor laici care se disting prin înţelepciune.§
4. Dacă nu a fost prevăzut în mod legitim altfel, Episcopul diecezan, care consideră că diecezei sale trebuie să i se dea un auxiliar, să propună Scaunului Apostolic o listă cu cel puţin trei preoţi mai capabili pentru acest oficiu.§
5. - Can. 378 - §
6. Cât priveşte aptitudinea candidaţilor la episcopat, este necesar ca fiecare din ei:§
7. - Can. 379 - Dacă nu este împiedicat în mod legitim, oricine este promovat la episcopat trebuie să primească consacrarea episcopală în termen de trei luni de la primirea scrisorilor apostolice şi, desigur, înainte de a lua în primire oficiul.Articolul 2§
8. - Can. 382 - §
9. Înainte de luarea în primire canonică a diecezei, Episcopul promovat nu poate să se amestece în exercitarea oficiului ce îi este încredinţat; poate totuşi să exercite oficiile pe care le avea deja în dieceză în momentul promovării, rămânând neschimbată dispoziţia can. 409, § 2.§
10. Dacă nu este reţinut de un impediment legitim, cel promovat la oficiul de Episcop diecezan trebuie să ia în primire canonică dieceza în decurs de patru luni de la primirea scrisorilor apostolice, dacă nu este consacrat Episcop; dacă este deja consacrat, în decurs de două luni de la primirea aceloraşi scrisori.§
11. Episcopul ia în primire canonică dieceza îndată ce a prezentat în dieceză, personal sau printr-un procurant, colegiului consultanţilor scrisorile apostolice, în prezenţa cancelarului curiei, care consemnează faptul într-un proces verbal, sau în diecezele nou înfiinţate, îndată ce a comunicat aceleaşi scrisori clerului şi poporului prezent în catedrală, iar preotul cel mai în vârstă dintre cei prezenţi consemnează faptul într-un proces verbal.§
12. - Can. 383 - §
13. În exercitarea funcţiei pastorale, Episcopul diecezan să fie preocupat faţă de toţi credincioşii încredinţaţi grijii sale, oricare ar fi vârsta, condiţia sau naţionalitatea lor, atât faţă de cei care locuiesc în teritoriul respectiv, cât şi faţă de cei care se află acolo temporar, îndreptându-se cu spirit apostolic şi spre cei care, din cauza condiţiilor în care trăiesc, nu pot să beneficieze suficient de o normală îngrijire pastorală, precum şi spre cei care au părăsit practica religioasă.§
14. Dacă în dieceza sa există credincioşi de alt rit, să se îngrijească de nevoile lor spirituale fie prin preoţi sau parohii care aparţin aceluiaşi rit, fie printr-un Vicar episcopal.§
15. Să se poarte cu omenie şi caritate faţă de fraţii care nu sunt în comuniune deplină cu Biserica Catolică, încurajând, de asemenea, ecumenismul, aşa cum este el înţeles de Biserică.§
16. - Can. 384 - Episcopul diecezan să-i însoţească cu o grijă deosebită pe preoţi, pe care să-i audieze ca pe nişte ajutători şi sfătuitori, să le apere drepturile şi să vegheze ca ei să-şi îndeplinească corect îndatoririle propriei stări şi să beneficieze de mijloacele şi instituţiile de care au nevoie pentru a-şi îmbogăţi viaţa spirituală şi intelectuală; de asemenea, să se îngrijească, conform dreptului, ca ei să aibă o întreţinere decentă şi să beneficieze de asistenţă socială.§
17. - Can. 387 - Amintindu-şi că este obligat să ofere pildă de sfinţenie prin dragoste, umilinţă şi simplitate vieţii sale, Episcopul diecezan să se străduiască să promoveze prin orice mijloc sfinţenia credincioşilor, conform chemării proprii a fiecăruia, şi, fiind principalul împărţitor al tainelor lui Dumnezeu, să se străduiască fără încetare încât credincioşii încredinţaţi grijii sale să crească în har prin celebrarea sacramentelor şi să cunoască şi să trăiască misterul pascal.§
18. Episcopul trebuie să celebreze şi să aplice personal Liturghia pentru popor în zilele prevăzute de § 1; dacă, însă, dintr-un motiv legitim, nu o poate celebra, să o aplice în aceleaşi zile prin altcineva, sau el personal în alte zile.§
19. Episcopul, căruia, în afară de dieceza sa, îi sunt încredinţate şi alte dieceze, chiar şi cu titlul de administraţie, îndeplineşte obligaţia aplicând o singură Liturghie pentru tot poporul ce îi este încredinţat.§
20. - Can. 389 - Să prezideze des celebrarea Preasfintei Euharistii în biserica catedrală sau într-o altă biserică din dieceza sa, mai ales în sărbătorile de poruncă şi în alte solemnităţi.§
21. - Can. 392 - §
22. Întrucât trebuie să apere unitatea întregii Biserici, Episcopul este obligat să promoveze disciplina comună întregii Biserici şi, de aceea, să solicite respectarea tuturor legilor ecleziastice.§
23. - Can. 393 - Episcopul diecezan reprezintă dieceza în toate problemele ei juridice.§
24. - Can. 395 - §
25. Chiar dacă are un coauditor sau un auxiliar, Episcopul diecezan este obligat prin lege la reşedinţă personală în dieceză.§
26. Pe lângă absenţele motivate de vizita ad limina, de participarea obligatorie la Concilii, la sinodul Episcopilor, la Conferinţa Episcopilor, sau de un alt oficiu ce îi este încredinţat în mod legitim, Episcopul poate să lipsească din dieceză, dintr-un motiv just, nu mai mult de o lună, fie continuă, fie cu întreruperi, cu condiţia să fie sigur că absenţa sa nu pricinuieşte vreo pagubă diecezei.§
27. Să nu lipsească din dieceză în zilele Crăciunului, ale Săptămânii Sfinte şi Învierii Domnului, ale Rusaliilor şi Trupului şi Sângelui lui Cristos, decât dintr-un motiv grav şi urgent.§
28. - Can. 396 - §
29. Episcopul este obligat să viziteze în fiecare an dieceza, în întregime sau parţial, astfel încât cel puţin o dată la cinci ani să viziteze întreaga dieceză în mod personal sau, dacă este împiedicat în mod legitim, fie prin Episcopul coadiutor sau prin Episcopul auxiliar, fie prin Vicarul general sau prin Vicarul episcopal, fie printr-un alt preot.§
30. - Can. 397 - §
31. Sunt supuse vizitei obişnuite a Episcopului persoanele, instituţiile catolice, lucrurile şi locurile sacre, care se află în cadrul diecezei.§
32. - Can. 398 - Episcopul să se străduiască să facă vizita pastorală cu toată conştiinciozitatea şi să aibă grijă să nu constituie pentru nimeni o povară prin cheltuieli de prisos.§
33. - Can. 400 - §
34. Dacă nu a fost stabilit altfel de către Scaunul Apostolic, în anul în care trebuie să prezinte Suveranului Pontif raportul, Episcopul diecezan să se ducă la Roma pentru a venera mormintele Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul şi pentru a se prezenta la Pontiful Roman.§
35. Episcopul să îndeplinească personal obligaţia de mai sus, în afară de cazul când este împiedicat în mod legitim; în acest caz, să o îndeplinească prin coadiutor, dacă are, sau prin auxiliar, sau printr-un preot capabil din rândul preoţimii sale, care locuieşte în dieceza sa.§
36. - Can. 401 - §
37. Episcopul diecezan, care a împlinit vârsta de şaptezeci şi cinci de ani, este rugat să prezinte renunţarea la oficiul său Suveranului Pontif, care va decide, analizând toate circumstanţele.§
38. - Can. 402 - §
39. Episcopul, a cărui renunţare la oficiu a fost acceptată, păstrează titlul de Episcop emerit al diecezei sale şi, dacă doreşte, poate să locuiască în dieceză, în afară de cazul în care, ca urmare a unor circumstanţe speciale, este prevăzut altfel de către Scaunul Apostolic.§
40. Conferinţa Episcopilor trebuie să aibă grijă să se asigure întreţinerea cuvenită şi demnă a Episcopului care a renunţat, ţinând seama că această obligaţie îi revine, în primul rând, diecezei pe care el a slujit-o.Articolul 3§
41. În circumstanţele mai grave, chiar de natură personală, Episcopului diecezan îi poate fi dat un Episcop auxiliar înzestrat cu facultăţi speciale.§
42. - Can. 404 - §
43. Episcopul coadiutor îşi ia în primire oficiul când prezintă, personal sau prin procurant, Episcopului diecezan şi colegiului consultanţilor scrisorile apostolice de numire, fiind de faţă şi cancelarul curiei, care să întocmească un proces verbal despre luarea în primire.§
44. Episcopul auxiliar îşi ia în primire oficiul când îi prezintă Episcopului diecezan scrisorile apostolice de numire, fiind de faţă cancelarul curiei, care să întocmească un proces verbal despre luarea în primire.§
45. - Can. 405 - §
46. Episcopul coadiutor şi Episcopul auxiliar au obligaţiile şi drepturile ce sunt stabilite de dispoziţiile canoanelor care urmează, precum şi pe acelea ce sunt specificate în scrisorile de numire.§
47. - Can. 406 - §
48. Episcopul coadiutor, de asemenea, şi Episcopul auxiliar despre care vorbeşte can. 403, § 2, să fie numit de Episcopul diecezan Vicar general; în plus, Episcopul diecezan să-i încredinţeze cu precădere lui, şi nu altora, tot ceea ce, conform dreptului, necesită un mandat special.§
49. - Can. 407 - §
50. Ca să fie favorizat în cel mai înalt grad binele prezent şi viitor al diecezei, Episcopul diecezan, Episcopul coadiutor şi Episcopul auxiliar, despre care vorbeşte can. 403, § 2, să se consulte între ei cu privire la problemele de importanţă majoră.§
51. În evaluarea problemelor de importanţă majoră, mai ales a acelora de natură pastorală, Episcopul diecezan să binevoiască a-i consulta mai întâi pe Episcopii auxiliari.§
52. - Can. 408 - §
53. Episcopul coadiutor şi Episcopul auxiliar, când nu sunt reţinuţi de un impediment just, sunt obligaţi, ori de câte ori Episcopul diecezan le cere aceasta, să celebreze slujbele pontificale şi celelalte funcţiuni la care este ţinut Episcopul diecezan.§
54. - Can. 409 - §
55. Când scaunul episcopal devine vacant, Episcopul coadiutor devine imediat Episcop al diecezei pentru care a fost numit, cu condiţia să o fi luat în primire în mod legitim.§
56. - Can. 410 - Episcopul coadiutor şi Episcopul auxiliar au obligaţia, ca şi Episcopul diecezan, de a locui în dieceză; nu pot pleca din ea decât pentru un timp scurt, cu excepţia cazului când trebuie să îndeplinească un oficiu în afara diecezei sau cu ocazia concediului, care nu trebuie să depăşească o lună de zile.

IArticolul 1§

1. Dacă nu există Episcop coadiutor sau, dacă există, este împiedicat şi lipseşte şi lista prevăzută de § 1, îi revine colegiului consultanţilor datoria să aleagă un preot care să conducă dieceza.§
2. - Can. 414 - Cine este chemat în mod interimar, conform can. 413, să-şi asume grija pastorală a diecezei numai pentru perioada când scaunul este împiedicat, în exercitarea grijii pastorale a diecezei are obligaţiile şi se bucură de puterea, care, conform dreptului, îi revin Administratorului diecezan.Articolul 2§
3. - 1° obţine în dieceza a qua puterea de Administrator diecezan şi este ţinut la obligaţiile acestui oficiu, în timp ce Vicarul general şi Vicarul episcopal pierd orice putere, rămânând totuşi neschimbate dispoziţiile can. 409, § 2.§
4. - Can. 422 - Episcopul auxiliar, iar dacă acesta lipseşte, colegiul consultanţilor, să informeze cât mai repede Scaunul Apostolic despre moartea Episcopului; tot astfel, cel ales Administrator diecezan să-l informeze despre alegerea sa.§
5. - Can. 424 - Administratorul diecezan să fie ales în conformitate cu dispoziţiile cann. 165-178.§
6. Să fie ales ca Administrator diecezan un preot care să se remarce prin doctrină şi prudenţă.§
7. - Can. 426 - În timp ce scaunul este vacant, cine conduce dieceza înainte de desemnarea Administratorului diecezan, are aceeaşi putere pe care dreptul o recunoaşte Vicarului general.§
8. - Can. 428 - §
9. Cât timp scaunul este vacant, să nu se schimbe nimic.§
10. - Can. 429 - Administratorul diecezan are obligaţia de a locui în dieceză şi de a aplica Liturghia pentru popor în conformitate cu can. 388.§
11. Înlăturarea Administratorului diecezan este rezervată Sfântului Scaun; eventuala renunţare făcută de el însuşi trebuie să fie prezentată în formă autentică în faţa colegiului competent pentru alegere şi nu are nevoie de acceptare; dacă Administratorul diecezan este înlăturat, dacă renunţă sau moare, să fie ales un altul în conformitate cu can. 421.Titlul IICapitolul I§
12. De acum înainte, de regulă, să nu existe dieceze exempte; aşadar, toate diecezele şi celelalte Biserici particulare, care se află înlăuntrul teritoriului unei provincii ecleziastice, trebuie să fie incluse în această provincie ecleziastică.§
13. - Can. 432 - §
14. În cadrul provinciei ecleziastice, se bucură de autoritate, conform normelor dreptului, conciliul provincial şi Mitropolitul.§
15. - Can. 433 - §
16. Când se consideră că este util, mai cu seamă în ţările în care Bisericile particulare sunt mai numeroase, provinciile ecleziastice mai apropiate pot fi regrupate de Sfântul Scaun, la propunerea Conferinţei Episcopilor, în regiuni ecleziastice.§
17. - Can. 434 - Adunării Episcopilor regiunii ecleziastice îi revine datoria să sprijine cooperarea şi activitatea pastorală comună în regiune; totuşi, puterile, care în canoanele acestui Cod sunt atribuite Conferinţei Episcopilor, nu aparţin de drept acestei adunări, în afară de cazul când vreuna dintre ele i-a fost acordată în mod special de Sfântul Scaun.

§ 2

. Când circumstanţele cer aceasta, Scaunul Apostolic poate să acorde Mitropolitului funcţii şi puteri speciale, care trebuie stabilite în dreptul particular.§

1. - Can. 437 - §
2. În termen de trei luni de la consacrarea episcopală sau, dacă a fost deja consacrat, de la atribuirea canonică, Mitropolitul este obligat să ceară de la Pontiful Roman, personal sau printr-un procurant, paliul, care este semnul puterii cu care Mitropolitul, în comuniune cu Biserica Romană, este învestit de drept în provincia sa.§
3. Mitropolitul poate să poarte paliul, conform legilor liturgice, în orice biserică din provincia sa ecleziastică, nu însă în afara ei, nici chiar cu consimţământul Episcopului diecezan.§
4. - Can. 438 - În Biserica Latină, titlul de Patriarh şi cel de Primat, în afară de o prerogativă de onoare, nu comportă nici o putere de conducere, dacă nu se constată că unii Patriarhi sau Primaţi au o anumită putere în virtutea unui privilegiu apostolic sau a unei cutume aprobate.

I§

1. - Can. 440 - §
2. Conciliul provincial, adică pentru Bisericile particulare ale aceleiaşi provincii ecleziastice, să se celebreze ori de câte ori, după aprecierea majorităţii Episcopilor diecezani ai provinciei, acest lucru este considerat oportun, rămânând neschimbată dispoziţia can. 439, § 2.§
3. - Can. 441 - Îi revine de drept Conferinţei Episcopilor:§
4. - Can. 443 - §
5. La conciliile particulare trebuie să fie convocaţi şi, în cadrul lor, au drept de vot deliberativ;§
6. La conciliile particulare pot fi invitaţi şi alţi Episcopi titulari, chiar cei emeriţi, care trăiesc în teritoriul respectiv; şi ei au drept de vot deliberativ.§
7. - 1° Vicarii generali şi Vicarii episcopali ai tuturor Bisericilor particulare din teritoriul respectiv;§
8. La conciliile particulare pot fi invitaţi, dar numai cu vot consultativ, preoţi şi alţi credincioşi; totuşi, numărul lor să nu depăşească jumătate din numărul celor care sunt indicaţi în §§ 1-3.§
9. În plus, la conciliile provinciale să fie invitate capitlurile catedralelor, de asemenea consiliul prezbiteral şi consiliul pastoral ale fiecărei Biserici particulare, astfel încât fiecare dintre ele să trimită doi membri proprii, desemnaţi de ele în mod colegial; aceştia au numai vot consultativ.§
10. - Can. 444 - §
11. Toţi cei care sunt convocaţi la conciliile particulare trebuie să ia parte, dacă nu sunt împiedicaţi dintr-un motiv just, pe care trebuie să-l aducă la cunoştinţa preşedintelui conciliului.§
12. - Can. 445 - Conciliul particular se îngrijeşte, pentru teritoriul său, de necesităţile pastorale ale poporului lui Dumnezeu şi are putere de conducere, mai cu seamă legislativă, astfel încât, rămânând mereu inviolabil dreptul universal, să poată decide tot ceea ce se consideră că este oportun pentru creşterea credinţei, organizarea activităţii pastorale comune, apărarea moravurilor, respectarea, promovarea şi apărarea disciplinei ecleziastice.Capitolul IV§
13. - Can. 449 - §
14. Exclusiv autorităţii supreme a Bisericii îi aparţine de drept, ascultând părerea Episcopilor interesaţi, să înfiinţeze, să desfiinţeze sau să modifice Conferinţele Episcopilor.§
15. - Can. 450 - §
16. Fac parte ipso iure din Conferinţa Episcopilor toţi Episcopii diecezani din teritoriul respectiv şi cei echivalaţi lor de către drept; de asemenea, Episcopii coadjutori, Episcopii auxiliari şi toţi ceilalţi Episcopi titulari care îndeplinesc în acel teritoriu o funcţie specială încredinţată lor de Scaunul Apostolic sau de Conferinţa Episcopilor; pot fi invitaţi chiar şi Ordinarii de un alt rit, dar numai cu vot consultativ, în afară de cazul când statutele Conferinţei Episcopilor stabilesc altfel.§
17. - Can. 451 - Fiecare Conferinţă a Episcopilor să-şi facă statute proprii, care trebuie să fie recunoscute de Scaunul Apostolic, în care, printre altele, să fie reglementate adunările plenare ale Conferinţei, care trebuie să aibă loc, şi să fie prevăzute Consiliul permanent al Episcopilor şi secretariatul general al Conferinţei, precum şi alte oficii şi comisii care, după aprecierea Conferinţei, contribuie într-un mod mai eficace la atingerea scopului.§
18. - Can. 453 - Adunarea plenară a Conferinţei Episcopilor să aibă loc cel puţin o dată pe an; în afară de aceasta, de fiecare dată când o cer circumstanţele speciale, conform dispoziţiilor statutelor.§
19. - Can. 455 - §
20. Conferinţa Episcopilor poate să dea decrete generale numai în cazurile în care acest lucru este prescris de dreptul universal sau este stabilit de Scaunul Apostolic printr-un mandat special, fie din iniţiativă proprie, fie la cererea Conferinţei însăşi.§
21. Pentru ca decretele, despre care vorbeşte § 1, să fie emise în mod valid în adunarea generală, trebuie să fi obţinut cel puţin două treimi din voturile Prelaţilor care fac parte din Conferinţă cu vot deliberativ, şi nu dobândesc putere de lege decât dacă, după ce au fost recunoscute de Scaunul Apostolic, au fost promulgate în mod legitim.§
22. Modul de promulgare şi data intrării în vigoare a decretelor sunt stabilite de însăşi Conferinţa Episcopilor.§
23. - Can. 456 - După ce s-a încheiat adunarea plenară a Conferinţei Episcopilor, preşedintele să trimită Scaunului Apostolic o relatare despre lucrările Conferinţei, precum şi decretele ei, dacă sunt, pentru ca Scaunul Apostolic să cunoască lucrările ce au avut loc şi să aprobe eventualele decrete.§
24. De fiecare dată când Conferinţele întreprind activităţi şi legături ce au un caracter internaţional, trebuie să fie ascultată părerea Scaunului Apostolic.Titlul IIICapitolul I§
25. - Can. 462 - §
26. Numai Episcopul diecezan convoacă sinodul; cine conduce dieceza în mod interimar nu are acest drept.§
27. - Can. 463 - §
28. La sinodul diecezan trebuie să fie chemaţi în calitate de membri sinodali şi au obligaţia de a participa la el:§
29. Episcopul diecezan poate să invite la sinodul diecezan, în calitate de membri ai sinodului, şi alte persoane, fie clerici, fie membri ai institutelor de viaţă consacrată, fie credincioşi laici.§
30. - Can. 464 - Dacă un membru al sinodului este împiedicat în mod legitim, el nu poate să trimită un procurant care să participe în numele lui; să-l informeze, însă, pe Episcopul diecezan despre acest impediment.§
31. Când scaunul episcopal devine vacant sau împiedicat, sinodul diecezan este întrerupt ipso iure, până când noul Episcop diecezan decide continuarea lui sau îl declară închis.

§ 2

. Episcopului diecezan îi revine personal datoria să coordoneze activitatea pastorală a Vicarilor generali şi episcopali; când se consideră că este util, poate fi numit un responsabil al curiei, care trebuie să fie preot, şi care are misiunea de a coordona, sub autoritatea Episcopului, chestiunile de natură executivă ce trebuie tratate, precum şi de a avea grijă ca ceilalţi angajaţi ai curiei să-şi îndeplinească în mod corect oficiul încredinţat lor.§

1. Dacă, după aprecierea Episcopului, circumstanţele locale nu sugerează altfel, să fie numit ca responsabil al curiei însuşi Vicarul general sau, dacă sunt mai mulţi, unul dintre Vicarii generali.§
2. - Can. 474 - Actele curiei, care din natura lor sunt destinate să aibă efect juridic, trebuie să fie semnate de Ordinariul de la care provin, şi aceasta pentru validitate, precum şi de cancelarul sau notarul curiei; cancelarul este ţinut să-l informeze pe responsabilul curiei despre aceste acte.Articolul 1§
3. - Can. 476 - Când acest lucru este necesar pentru buna conducere a diecezei, Episcopul diecezan poate să numească unul sau mai mulţi Vicari episcopali care au, fie într-o anumită parte a diecezei, fie într-un anumit fel de probleme, fie faţă de credincioşii unui rit determinat sau faţă de un anumit grup de persoane, aceeaşi putere ordinară pe care o are, în virtutea dreptului universal, Vicarul general, conform canoanelor care urmează.§
4. - Can. 478 - §
5. Vicarul general şi Vicarul episcopal să fie preoţi, în vârstă de cel puţin treizeci de ani împliniţi, doctori sau licenţiaţi în dreptul canonic sau în teologie sau cel puţin cu adevărat experţi în aceste discipline, vrednici de stimă pentru doctrina lor sănătoasă, pentru cinstea şi prudenţa lor, precum şi pentru experienţa lor în conducere.§
6. - Can. 479 - §
7. Vicarul general are, în virtutea oficiului, în întreaga dieceză puterea executivă ce o are prin drept Episcopul diecezan, adică aceea de a îndeplini toate actele executive, cu excepţia acelora pe care Episcopul şi le-a rezervat sieşi sau care, conform dreptului, necesită un mandat special din partea Episcopului.§
8. Vicarul episcopal are ipso iure aceeaşi putere prevăzută în § 1, dar fie numai pentru o parte determinată a teritoriului, fie numai pentru un anumit gen de probleme, fie numai pentru credincioşii unui anumit rit sau grup, pentru care a fost numit, cu excepţia acelor chestiuni pe care Episcopul şi le-a rezervat sieşi sau le-a rezervat Vicarului general, sau care, conform dreptului, necesită un mandat special din partea Episcopului.§
9. - Can. 480 - Vicarul general şi Vicarul episcopal trebuie să raporteze Episcopului diecezan despre activităţile mai importante ce trebuie îndeplinite şi despre acelea care au fost îndeplinite şi să nu acţioneze niciodată împotriva voinţei şi intenţiei Episcopului diecezan.§
10. Când oficiul Episcopului diecezan este suspendat, este suspendată şi puterea Vicarului general şi a Vicarului episcopal, în afară de cazul când au demnitate episcopală.Articolul 2§
11. Dacă se consideră că este necesar, cancelarului i se poate da un adjunct, care poartă denumirea de vicecancelar.§
12. - Can. 483 - §
13. În afară de cancelar, pot fi numiţi şi alţi notari, al căror scris sau semnătură constituie o atestare oficială fie cu privire la toate actele, fie numai cu privire la actele procesuale, fie numai cu privire la actele unei anumite cauze sau probleme.§
14. - Can. 484 - Notarii au datoria:§
15. În fiecare curie să existe un loc sigur pentru arhiva diecezană, în care să fie păstrate, bine clasificate şi închise cu grijă, documentele şi actele referitoare la activitatea spirituală şi materială a diecezei.§
16. - Can. 487 - §
17. Arhiva trebuie să fie închisă, iar cheia ei să o aibă numai Episcopul şi cancelarul. Nimănui nu-i este permis să între în arhivă decât cu permisiunea Episcopului sau a responsabilului curiei, împreună cu a cancelarului.§
18. - Can. 488 - Nu este permis să se scoată documentele din arhivă, decât pentru un scurt timp şi cu consimţământul Episcopului sau al responsabilului curiei împreună cu al cancelarului.§
19. - Can. 490 - §
20. Numai Episcopul să aibă cheia arhivei secrete.§
21. Când scaunul este vacant să nu se deschidă arhiva secretă decât în caz de adevărată necesitate, de către Administratorul diecezan personal.§
22. - Can. 491 - §
23. Episcopul diecezan să aibă grijă ca actele şi documentele din arhivele bisericilor catedrale, colegiate, parohiale şi ale altor biserici care se află pe teritoriul diecezei sale, să fie păstrate cu atenţie şi să se întocmească inventare sau cataloage în două exemplare, dintre care unul să fie păstrat în arhiva proprie a respectivei biserici, iar celălalt în arhiva diecezană.§
24. De asemenea, Episcopul diecezan să aibă grijă să existe şi o arhivă istorică, în care să fie păstrate cu atenţie şi clasificate sistematic documentele care au valoare istorică.§
25. Pentru a consulta sau a scoate actele şi documentele despre care vorbesc §§ 1 şi 2, să se respecte normele stabilite de Episcopul diecezan.Articolul 3§
26. Membrii consiliului cu problemele economice să fie numiţi pentru o perioadă de cinci ani, dar la expirarea acestui timp pot fi reconfirmaţi încă pentru alţi cinci ani.§
27. - Can. 493 - Pe lângă sarcinile ce îi sunt încredinţate de Cartea a V-a, Bunurile materiale ale Bisericii, consiliului cu problemele economice îi revine datoria de a pregăti anual, conform indicaţiilor Episcopului diecezan, bugetul estimativ de venituri şi cheltuieli al întregii gestiuni a diecezei pentru anul următor, precum şi de a controla la sfârşitul anului situaţia veniturilor şi cheltuielilor efectuate.§
28. Economul să fie numit pentru o perioadă de cinci ani, dar la expirarea acestui timp poate fi numit încă pentru alţi cinci ani; pe durata funcţiei să nu fie înlăturat decât dintr-un motiv grav, care trebuie evaluat de Episcop, fiind audiată părerea colegiului consultanţilor şi a consiliului cu problemele economice.§
29. Economului îi revine sarcina - ţinând seama de modalităţile stabilite de consiliul cu problemele economice - de a administra, sub autoritatea Episcopului, bunurile diecezei şi de a efectua din veniturile diecezei cheltuielile poruncite de Episcop sau de alţii pe care Episcopul i-a desemnat în mod legitim.§
30. La sfârşitul anului, economul trebuie să dea socoteală consiliului cu problemele economice despre venituri şi cheltuieli.

I§

1. - Can. 496 - Consiliul prezbiteral să aibă statute proprii, aprobate de Episcopul diecezan, ţinându-se seama de normele date de Conferinţa Episcopilor.§
2. - Can. 499 - Modul de a alege membrii consiliului prezbiteral trebuie să fie stabilit de statute, astfel încât, pe cât e posibil, să fie într-adevăr reprezentaţi toţi preoţii, ţinându-se mai ales seama de diferitele slujiri şi de diferitele zone ale diecezei.§
3. Consiliul prezbiteral are numai vot consultativ; Episcopul diecezan să-l audieze în chestiunile de importanţă majoră, însă de consimţământul lui are nevoie numai în cazurile stabilite în mod expres de drept.§
4. - Can. 501 - §
5. Membrii consiliului prezbiteral să fie numiţi pentru un timp determinat stabilit de statute, totuşi, în aşa fel încât în decurs de cinci ani să fie reînnoit întregul consiliu sau o parte a lui.§
6. Când scaunul episcopal devine vacant, consiliul prezbiteral încetează, iar funcţiile lui sunt îndeplinite de colegiul consultanţilor; în decurs de un an de la luarea în primire, Episcopul trebuie să formeze un nou consiliu prezbiteral.§
7. - Can. 502 - §
8. Din rândul membrilor consiliului prezbiteral să fie numiţi în mod liber de Episcopul diecezan unii preoţi, în număr nu mai mic de şase şi nici mai mare de doisprezece, care să formeze, pe o durată de cinci ani, colegiul consultanţilor, căruia îi revin funcţiile determinate de drept; totuşi, trecând cinci ani, el continuă să-şi exercite funcţiile proprii până la constituirea unui nou colegiu.§
9. Colegiul consultanţilor este prezidat de Episcopul diecezan; când scaunul este împiedicat sau vacant, este prezidat de acela care ţine în mod interimar locul Episcopului sau, dacă acesta nu a fost încă numit, de preotul mai vechi în hirotonire şi care face parte din colegiu.§
10. Conferinţa Episcopilor poate să decidă ca funcţiile colegiului consultanţilor să fie încredinţate capitalului catedralei.§
11. În vicariatul apostolic şi în prefectura apostolică, funcţiile colegiului consultanţilor revin de drept consiliului misiunii, despre care vorbeşte can. 495, § 2, dacă nu este stabilit altfel de către drept.Capitolul IV§
12. - Can. 507 - §
13. Între canonici să existe unul care să prezideze capitlul; de asemenea, să se înfiinţeze şi alte oficii, conform statutelor, avându-se în vedere şi obiceiurile existente în regiune.§
14. - Can. 508 - §
15. Canonicul penitenţiar, atât al bisericii catedrale, cât şi al celei colegiale, are în virtutea oficiului facultatea ordinară, pe care totuşi nu o poate delega altora, de a-i dezlega în forul intern sacramental de cenzurile latae sententiae, nedeclarate şi nici rezervate Scaunului Apostolic, pe aceia care se află în dieceză, chiar fără să facă parte din ea, precum şi pe diecezani în afara teritoriului diecezei.§
16. - Can. 509 - §
17. Îi revine de drept Episcopului diecezan, după ce a audiat capitlul, nu însă şi Administratorului diecezan, de a conferi toate canonicatele şi pe fiecare în parte, atât în biserica catedrală, cât şi în biserica colegială, abrogându-se orice privilegiu contrar. Este de datoria aceluiaşi Episcop să-l confirme pe acela pe care capitlul l-a ales ca preşedinte.§
18. - Can. 510 - §
19. Parohiile să nu mai fie unite unui capitlu de canonici; cele care sunt deja unite unui capitlu să fie despărţite de capitlu de către Episcopul diecezan.§
20. În biserica, în acelaşi timp, parohială şi capitulară, să fie numit un paroh ales din rândul capitularilor sau din rândul celorlalţi preoţi; el are toate obligaţiile şi se bucură de toate drepturile şi facultăţile care, conform dreptului, sunt specifice parohului§
21. Este de datoria Episcopului diecezan să stabilească norme precise prin care îndatoririle pastorale ale parohului şi funcţiile proprii ale capitalului să fie bine coordonate, avându-se grijă ca parohul să nu împiedice funcţiile capitulare, iar capitlul pe cele parohiale; eventualele conflicte le rezolvă Episcopul diecezan, care să aibă grijă ca, mai presus de toate, să se ţină seama de nevoile pastorale ale credincioşilor.§
22. Ofertele făcute unei biserici, în acelaşi timp, parohiale şi capitulare, se presupune că sunt făcute parohiei, dacă nu se constată contrarul.Capitolul V§
23. Credincioşii desemnaţi să facă parte din consiliul pastoral să fie astfel aleşi încât prin ei să fie de fapt reprezentată întreaga porţiune a poporului lui Dumnezeu, care constituie dieceza, ţinându-se seama de diferitele zone ale diecezei, de condiţiile sociale şi profesionale ale celor ce trebuie aleşi, precum şi de rolul pe care îl au în apostolat, atât la nivel individual, cât şi la nivel colectiv.§
24. - Can. 513 - §
25. Consiliul pastoral este constituit pentru un anumit timp, conform dispoziţiilor statutelor date de Episcopul diecezan.§
26. - Can. 514 - §
27. Numai Episcopului diecezan îi aparţine dreptul să convoace, în funcţie de necesităţile pastorale, şi să prezideze consiliul pastoral care are numai vot consultativ; tot lui îi revine în mod exclusiv să dea publicităţii problemele examinate în consiliu.§
28. Să fie convocat cel puţin o dată pe an.Capitolul VI§
29. Numai Episcopului diecezan îi revine de drept să înfiinţeze, să desfiinţeze sau să modifice parohiile, dar să nu le înfiinţeze, să nu le desfiinţeze sau să nu le modifice prea mult decât ascultând părerea consiliului prezbiteral.§
30. - Can. 516 - §
31. Dacă nu este stabilit altfel de către drept, cvasiparohia este echivalată parohiei, care, în Biserica particulară, este o comunitate precisă de credincioşi încredinţată unui preot în calitate de păstor propriu al ei, dar din cauza unor circumstanţe speciale nu a fost ridicată la rangul de parohie.§
32. - Can. 517 - §
33. Când circumstanţele impun acest lucru, grija unei parohii sau a diferitelor parohii împreună poate fi încredinţată mai multor preoţi în solidar, totuşi, cu condiţia cerută de lege ca unul dintre ei să fie responsabilul exercitării grijii pastorale, adică unul care să dirijeze activitatea comună şi să răspundă de ea în faţa Episcopului.§
34. - Can. 518 - Ca regulă generală, parohia să fie teritorială, adică să-i cuprindă pe toţi credincioşii unui teritoriu precis; unde acest lucru este util, să fie constituite parohii personale, potrivit ritului, limbii şi naţionalităţii credincioşilor dintr-un teritoriu, ca şi pe baza altor criterii precise.§
35. - Can. 521 - §
36. Ca cineva să fie numit paroh în mod valid, trebuie să fi primit treapta presbiteratului.§
37. De asemenea, trebuie să se distingă prin doctrină sănătoasă şi corectitudine morală, să fie înzestrat cu zel faţă de suflete şi cu celelalte virtuţi şi, pe deasupra, să aibă calităţile cerute fie de dreptul universal, fie de dreptul particular, pentru a putea păstori parohia respectivă.§
38. - Can. 522 - Trebuie ca parohul să se bucure de stabilitate, motiv pentru care să fie numit pentru un timp nedeterminat; poate fi numit de Episcopul diecezan pentru un timp determinat numai dacă acest lucru a fost admis, prin decret, de Conferinţa Episcopilor.§
39. - Can. 527 - §
40. Cine a fost promovat să aibă grija pastorală a unei parohii o dobândeşte şi este obligat să o exercite din momentul luării în primire.§
41. Cel care îi dă parohului în primire parohia este Ordinariul locului sau un preot delegat de acesta, respectându-se formalităţile prevăzute de legea particulară sau de o cutumă legitimă; totuşi, dintr-un motiv just, acelaşi Ordinariu poate să dispenseze de aceste formalităţi; în acest caz, dispensa notificată parohiei înlocuieşte luarea în primire.§
42. - Can. 528 - §
43. Parohul are obligaţia de a se îngriji încât Cuvântul lui Dumnezeu să fie vestit în mod nealterat celor care se află în cadrul parohiei; de aceea, să facă în aşa fel încât credincioşii laici să cunoască bine adevărurile de credinţă, mai cu seamă prin omilie, ce trebuie să aibă loc în zilele de duminică şi sărbători de poruncă, precum şi prin învăţătura catehetică ce trebuie transmisă; să sprijine iniţiativele prin care este promovat, chiar şi cu privire la justiţia socială, spiritul evanghelic; să aibă o grijă specială faţă de educaţia catolică a copiilor şi a tinerilor, să depună tot efortul, apelând chiar la sprijinul credincioşilor, ca mesajul evanghelic să ajungă şi la aceia care au părăsit trăirea credinţei sau nu profesează credinţa adevărată.§
44. - Can. 529 - §
45. Ca să-şi îndeplinească cu sârguinţă îndatorirea de păstor, parohul să se străduiască să-i cunoască pe credincioşii încredinţaţi grijii sale; de aceea, să viziteze familiile, luând parte la preocupările credincioşilor, mai ales la neliniştile şi durerile lor, mângâindu-i în Domnul şi, dacă au greşit cu ceva, corijându-i cu prudenţă; să-i ajute cu mare dragoste pe bolnavi, mai cu seamă pe aceia care sunt aproape de moarte, întărindu-i cu sfintele sacramente şi încredinţând sufletul lor lui Dumnezeu; să aibă o grijă deosebită faţă de săraci şi necăjiţi, faţă de cei care sunt singuri, faţă de imigranţi şi faţă de toţi aceia care sunt împovăraţi cu greutăţi deosebite; de asemenea, să se străduiască să-i sprijine pe soţi şi pe părinţi în îndeplinirea propriilor lor îndatoriri şi să încurajeze dezvoltarea vieţii creştine în familie.§
46. - Can. 530 - Funcţiunile încredinţate în mod special parohului sunt următoarele:§
47. Dacă nu se opune un motiv grav, parohului îi este permis să lipsească din parohie în fiecare an cel mult o lună continuă sau întreruptă, în vederea concediului; în acest timp de concediu nu intră zilele în care parohul se dedică o dată pe an reculegerii spirituale; totuşi, ca să poată lipsi din parohie mai mult de o săptămână, este ţinut să-l înştiinţeze de aceasta pe Ordinariul locului.§
48. - Can. 534 - §
49. După luarea în primire a parohiei, parohul are obligaţia de a aplica Liturghia pentru poporul ce îi este încredinţat, în toate duminicile şi în zilele de sărbătoare care, în dieceza sa, sunt de poruncă; cine este împiedicat în mod legitim de la această celebrare să aplice Liturghia în aceleaşi zile prin altcineva sau el personal în alte zile.§
50. Parohul care are grija mai multor parohii este obligat ca, în zilele despre care vorbeşte § 1, să aplice o singură Liturghie pentru tot poporul încredinţat lui.§
51. - Can. 535 - §
52. În fiecare parohie să existe registre parohiale, adică registrul de botezaţi, de căsătorii, de decedaţi şi alte registre prescrise de Conferinţa Episcopilor sau de Episcopul diecezan; parohul să aibă grijă ca aceste registre să fie scrise cu exactitate şi păstrate cu atenţie.§
53. În registrul de botezaţi să se adnoteze şi Mirul, precum şi tot ceea ce are legătură cu starea canonică a credincioşilor în ce priveşte căsătoria - făcând excepţie dispoziţia can. 1133 - adopţia, primirea unei trepte preoţeşti, profesiunea perpetuă într-un institut călugăresc şi schimbarea ritului; aceste adnotări să fie întotdeauna trecute şi în certificatul de Botez.§
54. Fiecare parohie să aibă ştampila proprie; certificatele eliberate privind starea canonică a credincioşilor, ca, de altfel, şi toate actele care pot avea o importanţă juridică să fie semnate de paroh sau de un delegat al său şi întărite cu ştampila parohială.§
55. În fiecare parohie să existe o arhivă, în care să fie păstrate registrele parohiale, scrisorile Episcopilor şi celelalte documente a căror păstrare este necesară sau folositoare; toate acestea trebuie să fie inspectate de Episcopul diecezan sau de un delegat al său cu prilejul vizitei sau cu altă ocazie potrivită, iar parohul să aibă grijă ca ele să nu cadă în mâini străine.§
56. - Can. 536 - §
57. Dacă, după aprecierea Episcopului diecezan, fiind ascultată părerea consiliului prezbiteral, se consideră că este oportun, în fiecare parohie să fie constituit un consiliu pastoral, care este condus de paroh şi în care credincioşii, împreună cu cei care participă în virtutea oficiului la grija pastorală a parohiei, contribuie la creşterea activităţii pastorale.§
58. - Can. 537 - În fiecare parohie să existe un consiliu cu problemele economice, care funcţionează nu numai după normele dreptului universal, ci şi după normele date de Episcopul diecezan şi în care credincioşii, aleşi în conformitate cu aceleaşi norme, îl ajută pe paroh în administrarea bunurilor parohiei, rămânând inviolabilă dispoziţia can. 532.§
59. Parohul, care este membru al unui institut călugăresc sau este încardinat într-o societate de viaţă apostolică, este înlăturat în conformitate cu can. 682, § 2.§
60. - Can. 539 - Când parohia devine vacantă sau când parohul nu-şi poate exercita funcţia pastorală în parohie din cauza arestării, exilării sau condamnării la domiciliu forţat, incapacităţii sau îmbolnăvirii, sau din alte motive, Episcopul diecezan să desemneze cât mai curând un administrator parohial, adică un preot care să-l înlocuiască pe paroh conform can. 540.§
61. Administratorului parohial nu-i este permis să facă nimic ce ar putea să aducă prejudiciu drepturilor parohului sau să cauzeze vreo pagubă bunurilor parohiale.§
62. - Can. 541 - §
63. Când parohia devine vacantă, precum şi în cazul în care parohul nu-şi poate exercita funcţia pastorală, înainte de numirea administratorului parohial, vicarul parohial ia în mod interimar conducerea parohiei; dacă sunt mai mulţi vicari, ia conducerea vicarul care a fost numit mai întâi; dacă parohia nu are vicari, parohul indicat de dreptul particular.§
64. - Can. 542 - §
65. Preoţii cărora le este încredinţată în solidar grija pastorală a unei parohii sau a mai multor parohii împreună, conform can. 517, § 1:§
66. - 1° sunt obligaţi la reşedinţă;§
67. - Can. 546 - Pentru ca cineva să fie numit în mod valid vicar parohial, este necesar să fi primit treapta presbiterală.§
68. Dacă în decretul Episcopului diecezan nu există în mod expres o prevedere contrară, vicarul parohial are obligaţia, în virtutea oficiului, de a-l ajuta pe paroh în întreaga slujire parohială, cu excepţia, desigur, a aplicării Liturghiei pentru popor şi, dacă este cazul, de a ţine locul parohului, conform dreptului.§
69. - Can. 549 - În lipsa parohului, dacă Episcopul diecezan nu a prevăzut altfel conform can. 533, § 3 şi nici nu a fost numit un administrator parohial, să se respecte dispoziţiile can. 541, § 1; în acest caz, vicarul are şi toate obligaţiile parohului, cu excepţia aceleia de a aplica Liturghia pentru popor.§
70. Ordinariul locului să aibă grijă ca, acolo unde e posibil, între paroh şi vicari să fie promovată o anumită obişnuinţă de viaţă comunitară în casa parohială.§
71. - Can. 551 - Referitor la ofertele pe care credincioşii le fac vicarului cu ocazia îndeplinirii slujirii pastorale, să se respecte dispoziţiile can. 531.Capitolul VII§
72. - Can. 554 - §
73. Pentru oficiul de decan, care nu este unit cu oficiul de paroh al unei anumite parohii, Episcopul să aleagă un preot pe care îl consideră capabil, fiind analizate cu atenţie circumstanţele de timp şi de loc.§
74. Decanul să fie numit pentru un timp determinat, stabilit de dreptul particular.§
75. - Can. 555 - §
76. Pe lângă facultăţile ce îi sunt atribuite în mod legitim de dreptul particular, decanul are datoria şi dreptul:§
77. - 1° să-şi dea silinţa ca, în conformitate cu dispoziţiile dreptului particular, clericii să participe, la datele stabilite, la prelegerile, întrunirile teologice sau conferinţele despre care vorbeşte can. 279, § 2;§
78. Decanul să aibă grijă ca parohii din districtul său, pe care îi ştie că sunt grav bolnavi, să nu fie lipsiţi de ajutoare spirituale şi materiale, iar acelora care au decedat să li se celebreze în mod demn funeraliile; de asemenea, să aibă grijă ca, în caz de îmbolnăvire sau de deces, să nu fie distruse sau înstrăinate registrele, documentele, obiectele sacre şi altele de acest fel, care aparţin Bisericii.§
79. Decanul are obligaţia să viziteze parohiile din districtul său în modul stabilit de Episcopul diecezan.Capitolul VIIIArticolul 1§
80. Chiar dacă biserica aparţine unui institut călugăresc clerical de drept pontifical, Episcopului diecezan îi revine de drept să-l învestească pe rectorul prezentat de Superior.§
81. - Can. 558 - Rămânând neschimbată dispoziţia can. 262, nu-i este permis rectorului să îndeplinească în biserica ce îi este încredinţată funcţiunile parohiale despre care este vorba în can. 530, nr. 1-6, dacă nu are consimţământul sau, când este cazul, delegaţia parohului.Articolul 2§
82. - Can. 567 - §
83. Ordinariul locului să nu procedeze la numirea capelanului unei case a unui institut călugăresc laical decât după ce l-a consultat pe Superior, care are dreptul, audiind părerea comunităţii, să propună un anumit preot.§
84. - Can. 568 - În măsura posibilităţilor, să fie numiţi capelani pentru acele persoane care, din cauza condiţiilor de viaţă, nu pot să beneficieze de slujirea obişnuită a parohilor, cum sunt imigranţii, exilaţii, refugiaţii, nomazii, marinarii.Partea A III-ASecţiunea ITitlul I§
85. - Can. 574 - §
86. Starea celor care profesează sfaturile evanghelice în astfel de institute face parte din viaţa şi sfinţenia Bisericii şi, de aceea, trebuie încurajată şi promovată de toţi în Biserică.§
87. - Can. 575 - Sfaturile evanghelice, care îşi au fundamentul în învăţătura şi exemplele lui Cristos Învăţătorul, sunt un dar dumnezeiesc pe are Biserica l-a primit de la Domnul şi, prin harul lui, îl păstrează necontenit.§
88. - Can. 587 - §
89. Pentru a păstra cu mai mare fidelitate vocaţia proprie şi identitatea fiecărui institut, codul fundamental sau constituţiile fiecărui institut, pe lângă cele stabilite în can. 578 şi care trebuie respectate, trebuie să conţină şi norme fundamentale privind conducerea institutului şi disciplina membrilor săi, încorporarea şi formarea lor, precum şi obiectul propriu al legămintelor sacre.§
90. Acest cod este aprobat de autoritatea competentă a Bisericii şi numai cu consimţământul ei poate fi modificat.§
91. În acest cod, elementele spirituale şi cele juridice să fie bine armonizate; totuşi, să nu fie stabilite norme mai mult decât este necesar.§
92. - Can. 588 - §
93. Prin natura sa, starea de viaţă consacrată nu este nici clericală, nici laicală.§
94. Este numit institut clerical acela care, potrivit scopului sau planului voit de fondator, sau în virtutea unei tradiţii legitime, este condus de clerici, îşi asumă exercitarea Preoţiei şi este recunoscut ca atare de autoritatea Bisericii.§
95. - Can. 589 - Un institut de viaţă consacrată se numeşte de drept pontifical dacă a fost înfiinţat de Scaunul Apostolic sau a fost aprobat de acesta prin decret formal; se numeşte de drept diecezan dacă, înfiinţat de Episcopul diecezan, nu a primit de la Scaunul Apostolic decretul de aprobare.§
96. - Can. 591 - Ca să fie ocrotit în mod mai eficient binele institutelor şi ca să se facă faţă mai bine necesităţilor apostolatului, Suveranul Pontif, în virtutea primatului său asupra Bisericii întregi, în vederea interesului comun, poate să scoată institutele de viaţă consacrată de sub conducerea Ordinariilor locului şi să le supună lui însuşi sau altei autorităţi ecleziastice.§
97. - Can. 593 - Rămânând neschimbată dispoziţia can. 586, institutele de drept pontifical depind direct şi exclusiv, cu privire la conducerea internă şi la disciplină, de autoritatea Scaunului Apostolic.§
98. - Can. 596 - §
99. Superiorii şi capitlurile institutelor au asupra membrilor acea putere care este stabilită de dreptul universal şi de constituţii.§
100. Însă, în institutele călugăreşti clericale de drept pontifical, ei se bucură în plus şi de puterea ecleziastică de conducere, atât în forul extern, cât şi în cel intern.§
101. - Can. 597 - §
102. Într-un institut de viaţă consacrată poate fi admis orice catolic care, înzestrat cu intenţie dreaptă, are calităţile cerute de dreptul universal şi de cel propriu şi este liber de orice impediment.§
103. - Can. 598 - §
104. Fiecare institut, având în vedere specificul său şi finalităţile proprii, să stabilească în constituţiile sale modul în care, potrivit cu programul său de viaţă, trebuie respectate sfaturile evanghelice ale castităţii, sărăciei şi ascultării.§
105. - Can. 599 - Sfatul evanghelic al castităţii, asumat pentru împărăţia cerurilor, care este semn al vieţii viitoare şi izvor al unei rodnicii mai bogate într-o inimă nedivizată, comportă obligaţia perfectei stăpâniri de sine în celibat.§
106. - Can. 604 - §
107. Acestor forme de viaţă consacrată li se adaugă ordinul fecioarelor care, exprimându-şi hotărârea sfântă de a-l urma pe Cristos mai îndeaproape, sunt consacrate lui Dumnezeu de Episcopul diecezan după ritul liturgic aprobat, se logodesc mistic cu Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi se dedică slujirii Bisericii.§
108. - Can. 605 - Aprobarea unor forme noi de viaţă consacrată este rezervată exclusiv Scaunului Apostolic. Episcopii diecezani să se străduiască să discearnă noile daruri de viaţă consacrată, încredinţate de Duhul Sfânt Bisericii, şi să-i ajute pe promotori să-şi exprime cât mai bine cu putinţă planurile şi să le apere prin statute adecvate, folosind mai ales normele generale conţinute în această parte a Codului.Titlul II§
109. Institutul călugăresc este o societate în care membrii depun, conform dreptului propriu, voturile publice, perpetue sau temporare, ce trebuie totuşi reînnoite la expirarea timpului, şi duc în comun viaţă frăţească.§
110. Mărturia publică pe care călugării trebuie să o dea lui Cristos şi Bisericii comportă acea separare de lume, care e specifică naturii şi scopului fiecărui institut.Capitolul I§
111. - Can. 610 - §
112. Înfiinţarea caselor se face ţinându-se seama de utilitatea lor pentru Biserică şi pentru institut şi asigurându-se ceea ce este necesar pentru ca membrii să ducă viaţa călugărească în mod normal, potrivit cu finalităţile proprii ale institutului şi cu spiritul lui.§
113. - Can. 611 - Consimţământul Episcopului diecezan pentru înfiinţarea unei case călugăreşti a unui institut cuprinde dreptul:§
114. - Can. 614 - Mănăstirile de monahii (maici), asociate unui institut de bărbaţi, îşi au propriul mod de viaţă şi o conducere proprie, potrivit cu constituţiile. Drepturile şi obligaţiile proprii să fie astfel definite încât din asociere să derive un bine spiritual.§
115. Desfiinţarea unicei case a unui institut este de competenţa Scaunului Apostolic căruia, în acest caz, îi este rezervată şi decizia asupra bunurilor.§
116. Desfiinţarea unei case autonome, despre care vorbeşte can. 613, aparţine de drept capitalului general, dacă nu este prevăzut altfel de constituţii.§
117. Desfiinţarea unei mănăstiri autonome de monahii (maici) este de competenţa Scaunului Apostolic, respectând, cu privire la bunuri, dispoziţiile constituţiilor.

Articolul 1§

1. Dreptul propriu să prevadă prin norme adecvate ca Superiorii constituiţi pentru un timp determinat să nu ocupe funcţii de conducere în mod neîntrerupt mai mult timp.§
2. - Can. 625 - §
3. Superiorul general al unui institut să fie desemnat prin alegerea canonică, conform constituţiilor.§
4. Episcopul scaunului principal prezidează alegerea Superiorului mănăstirii autonome despre care vorbeşte can. 615 şi a Superiorului general al unui institut de drept diecezan.§
5. - Can. 626 - Superiorii, când acordă oficii, şi membrii, când participă la alegeri, să respecte normele dreptului universal şi ale dreptului propriu, să se abţină de la orice fel de abuz şi favorizare de persoană şi, având în faţa ochilor numai pe Dumnezeu şi binele institutului, să-i numească sau să-i aleagă pe cei pe care îi ştiu, în Domnul, cu adevărat vrednici şi capabili. În afară de aceasta, în alegeri, să evite de a solicita, direct sau indirect, voturi, atât pentru ei înşişi, cât şi pentru alţii.§
6. - Can. 628 - §
7. Superiorii, desemnaţi în această funcţie de dreptul propriu al institutului, să viziteze, în timpurile stabilite, casele şi membrii încredinţaţi lor, conform normelor aceluiaşi drept propriu§
8. - 1° mănăstirile autonome, despre care este vorba în can. 615;§
9. - Can. 629 - Fiecare Superior să locuiască în propria casă şi să nu se îndepărteze de ea decât conform dreptului propriu.§
10. Superiorii să se preocupe, conform dreptului propriu, ca membrii să aibă la dispoziţie confesori capabili, la care să se poată mărturisi des.§
11. În mănăstirile de monahii (maici), în casele de formare şi în comunităţile laicale mai numeroase, să existe confesori ordinari aprobaţi de Ordinariul locului, după un schimb de păreri cu comunitatea, dar fără să se impună obligaţia de a se recurge la ei.§
12. Superiorii să nu asculte mărturisirile supuşilor, în afară de cazul când membrii cer acest lucru de bunăvoie.§
13. Membrii să meargă cu încredere la Superiori, în faţa cărora îşi pot deschide în mod liber şi benevol sufletul. Îi este, însă, interzis Superiorilor să-i determine în vreun fel ca ei să-şi dezvăluie conştiinţa în faţa lor.Articolul 2§
14. Compoziţia şi cadrul puterii capitalului să fie stabilite în constituţii; la rândul său, dreptul propriu să stabilească regulile ce trebuie respectate în celebrarea capitalului, mai ales cu privire la alegeri şi la modul de desfăşurare a lucrărilor.§
15. - Can. 632 - Dreptul propriu să stabilească cu grijă tot ceea ce ţine de celelalte capitluri ale institutului şi de alte adunări asemănătoare, adică natura lor, autoritatea lor, compoziţia lor, modul lor de a proceda şi timpul când trebuie să aibă loc.§
16. În stabilirea acestor mijloace de participare şi de consultare, precum şi în folosirea lor, să se observe un discernământ înţelept, iar modul lor de a acţiona să fie conform cu natura şi scopul institutului.Articolul 3§
17. - Can. 635 - §
18. Fiind bunuri ecleziastice, bunurile materiale ale institutelor călugăreşti sunt reglementate de dispoziţiile Cărţii a V-a, Bunurile materiale ale Bisericii, în afară de cazul când este stabilit în mod expres altfel.§
19. - Can. 636 - §
20. În fiecare institut şi, de asemenea, în fiecare provincie care este condusă de un Superior major, să existe un econom, altul decât Superiorul major, şi desemnat conform dreptului propriu, care să administreze bunurile sub direcţiunea Superiorului respectiv. Chiar şi în comunităţile locale să fie instituit, pe cât este posibil, un econom, diferit de Superiorul local.§
21. - Can. 637 - Mănăstirile autonome, despre care vorbeşte can. 615, trebuie să prezinte anual Ordinariului locului darea de seamă cu privire la administrare; în plus, Ordinariul locului are dreptul să cunoască situaţia economică a unei case călugăreşti de drept diecezan.§
22. În afară de Superiori, chiar şi oficialii, desemnaţi pentru aceasta de dreptul propriu, efectuează în mod valid, în limitele funcţiei lor, cheltuieli şi acte juridice de administraţie ordinară.§
23. Pentru validitatea unei înstrăinări şi a oricărei operaţii în urma căreia situaţia patrimonială a unei persoane juridice poate să se înrăutăţească, este necesară permisiunea scrisă a Superiorului competent, făcută cu consimţământul consiliului său. Dacă însă este vorba de o operaţiune care depăşeşte suma fixată pentru regiunea fiecăruia de către Sfântul Scaun, precum şi de lucruri dăruite ex voto Bisericii, sau de obiecte de mare valoare artistică şi istorică, este necesară în plus permisiunea Sfântului Scaun.§
24. - Can. 639 - §
25. Dacă o persoană juridică a contractat, chiar cu permisiunea Superiorilor, debite şi obligaţii, ea însăşi este ţinută să răspundă de ele.§
26. Dacă le-a contractat, cu permisiunea Superiorului, un membru, angajând bunurile personale, trebuie să răspundă el personal; în schimb, dacă a îndeplinit, cu mandatul Superiorului, o operaţiune care priveşte institutul, trebuie să răspundă institutul.§
27. Dacă le-a contractat un călugăr, fără permisiunea Superiorului, trebuie să răspundă el însuşi, nu persoana juridică.§
28. Să rămână întotdeauna intactă posibilitatea de a se deschide acţiune împotriva celui care a tras vreun avantaj personal din încheierea unui contact.§
29. - Can. 640 - Ţinând seama de situaţiile fiecărui loc, institutele să se străduiască să dea mărturie aproape colectivă despre caritate şi sărăcie şi după posibilităţile lor, să dăruiască ceva din bunurile proprii pentru nevoile Bisericii şi pentru a contribui la întreţinerea săracilor.

IArticolul 1§

1. - Can. 644 - Superiorii să nu admită la noviciat clerici seculari fără să-l fi consultat pe Ordinariul propriu al acestora, nici persoane împovărate de datorii pe care nu le pot achita.§
2. Dacă este vorba de admiterea clericilor, sau de persoane care au fost admise într-un alt institut de viaţă consacrată sau într-o societate de viaţă apostolică, sau într-un seminar, este nevoie în plus de o dovadă din partea Ordinariului locului, a Superiorului major al institutului sau al societăţii, a Rectorului seminarului.§
3. Dreptul propriu poate să ceară şi alte dovezi privind necesară capacitate a candidaţilor şi absenţa de impedimente.§
4. Superiorii pot să ceară, dacă socotesc necesar, şi alte informaţii, chiar sub secret.Articolul 2§
5. Ca să fie valid, noviciatul trebuie să fie făcut într-o casă destinată în mod reglementar acestui scop. În cazuri particulare şi în mod excepţional, Superiorul general poate permite, cu consimţământul consiliului său, ca un candidat să facă noviciatul în altă casă a institutului, sub conducerea unui călugăr priceput, care să-l înlocuiască pe maestrul de novici.§
6. - Can. 648 - §
7. Ca să fie valid, noviciatul trebuie să dureze douăsprezece luni, ce trebuie trăite în însăşi comunitatea noviciatului, rămânând valabilă dispoziţia can. 647, § 3.§
8. Pentru a desăvârşi instruirea novicilor, pe lângă timpul prevăzut de § 1, constituţiile pot să stabilească una sau mai multe perioade de activitate apostolică, ce trebuie îndeplinite în afara comunităţii noviciatului.§
9. - Can. 649 - §
10. Rămânând valabile dispoziţiile can. 647, § 3 şi ale can. 648, § 2, absenţa din casa de noviciat, care depăşeşte trei luni, continue sau întrerupte, invalidează noviciatul. Absenţa care depăşeşte cincisprezece zile trebuie să fie recuperată.§
11. - Can. 650 - §
12. Scopul noviciatului pretinde ca novicii să fie instruiţi, sub conducerea unui maestru de novici, după un plan de educare ce trebuie stabilit de dreptul propriu.§
13. - Can. 651 - §
14. Maestrul de novici să fie un membru al institutului, care a făcut voturile perpetue şi a fost desemnat în mod legitim.§
15. Dacă este necesar, maestrului i se pot da colaboratori care depind de el în ceea ce priveşte conducerea noviciatului şi planul de educare.§
16. - Can. 652 - §
17. Maestrul de novici şi colaboratorii lui au datoria să discearnă şi să confirme vocaţia novicilor şi să-i formeze în mod treptat pentru a trăi cum trebuie viaţa de perfecţiune specifică institutului.§
18. Novicii să fie atraşi să cultive virtuţile umane şi creştine; prin rugăciune şi renunţarea la ei înşişi, să fie îndreptaţi pe calea unei mai mari perfecţiuni; să fie instruiţi să contemple misterul mântuirii, să citească şi să mediteze Sfânta Scriptură; să fie pregătiţi pentru a celebra cultul lui Dumnezeu în liturgia sacră; să înveţe modul de a trăi viaţa consacrată lui Dumnezeu şi oamenilor prin sfaturile evanghelice; să fie învăţaţi cu privire la natura, spiritul, scopul, disciplina, istoria şi viaţa institutului lor şi să fie pătrunşi de iubire faţă de Biserică şi faţă de Păstorii ei sacri.§
19. Conştienţi de propria responsabilitate, novicii să colaboreze în mod activ cu maestrul lor, încât să poată să răspundă cu fidelitate la harul vocaţiei divine.§
20. Membrii institutului să se îngrijească după puterile lor să colaboreze la opera de instruire a novicilor, prin exemplul vieţii şi prin rugăciune.§
21. - Can. 653 - §
22. Novicele poate să părăsească în mod liber noviciatul; dar şi autoritatea competentă a institutului poate să-l elimine.§
23. La terminarea noviciatului, novicele, dacă este judecat capabil, să fie admis la profesiunea temporară, altminteri, să fie eliminat; dacă mai rămâne un dubiu cu privire la capacitate, Superiorul major poate să prelungească timpul de probă, conform dreptului propriu, dar nu mai mult de şase luni.Articolul 3§
24. Însă, dacă se consideră că este oportun, perioada de profesiune temporară poate fi prelungită de superiorul competent, conform dreptului propriu, totuşi, astfel încât întreaga perioadă de timp în care călugărul este legat de voturile temporare să nu depăşească nouă ani.§
25. - Can. 658 - Pe lângă condiţiile stabilite în can. 656, nr. 3, 4 şi 5 şi pe lângă altele adăugate de dreptul propriu, pentru va