← România

HOTĂRÂRE nr. 1.328 din 27 octombrie 2005

HOTĂRÂRE nr. 1.328 din 27 octombrie 2005 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare şi a staţiei de epurare a apelor uzate din municipiul Râmnicu Vâlcea", judeţul Vâlcea, cuprins în Programul ISPA Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.045 din 24 noiembrie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 40 alin.

(2)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare şi a staţiei de epurare a apelor uzate din municipiul Râmnicu Vâlcea", judeţul Vâlcea, cuprins în Programul ISPA, prevăzuţi în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre. --------- Notă ... *) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii. Articolul 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face din fondurile ISPA, dintr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii şi, în completare, din fondurile bugetului local şi sursele proprii ale Societăţii Comerciale "Acvarim" - S.A. Râmnicu Vâlcea, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ------------- p. Ministrul administraţiei şi internelor, Anghel Andreescu, secretar de stat Ministrul mediului şi gospodăririi apelor, Sulfina Barbu Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 27 octombrie 2005. Nr. 1.328. ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.