DECIZIE nr. 489 din 11 noiembrie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 14 ianuarie 2005 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Marieta Safta - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Teodora Sălăgean în Dosarul nr. 9.559/2003 al Judecătoriei Oradea. La apelul nominal lipseşte autoarea excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent informează Curtea în legătură cu concluziile scrise, depuse la dosar de Teodora Sălăgean, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autoarea excepţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 30 aprilie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 9.559/2003, Judecătoria Oradea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Teodora Sălăgean într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva rezoluţiei emise în Dosarul nr. 279/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin care s-a respins cererea acesteia de restituire a unui autoturism, ridicat de organele de cercetare penală în baza dispoziţiilor art. 96 din Codul de procedură penală. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin.
(1)privind accesul liber la justiţie şi ale art. 49 alin.
(2)[devenit art. 53 alin.
(2)ca urmare a revizuirii şi republicării Constituţiei, cu renumerotarea textelor] privind condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât restrânge controlul instanţelor judecătoreşti asupra actelor şi măsurilor procurorului. Astfel, pot fi atacate cu plângere, în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală, numai rezoluţiile şi ordonanţele de netrimitere în judecată, legiuitorul scoţând de sub incidenţa acestui articol de lege alte acte sau măsuri ale procurorului, precum, în speţa de faţă, rezoluţia de respingere a cererii de restituire a unui autoturism. Se mai arată că nu pot fi supuse controlului instanţelor judecătoreşti măsurile asigurătorii dispuse de procuror cu privire la bunurile învinuitului, inculpatului sau ale altei persoane şi nici actul procurorului cu privire la restabilirea situaţiei anterioare, întemeiat pe dispoziţiile art. 170 din Codul de procedură penală. De asemenea, există acte ale procurorului prin care acesta poate da soluţii de natura celor prevăzute expres de dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, cum ar fi rechizitoriul, însă, acest act nefiind prevăzut expres de legiuitor în textul de lege criticat (care face referire numai la ordonanţe şi rezoluţii), împotriva acestor soluţii, chiar dacă se încadrează în textul legal criticat, cel interesat nu poate să se adreseze cu plângere instanţei judecătoreşti. În opinia autoarei excepţiei, restrângerea dreptului de acces liber la justiţie, instituită prin textul criticat, nu este necesară într-o societate democratică, fiind aşadar contrară prevederilor care reglementează condiţiile restrângerii unor drepturi sau libertăţi, cuprinse în art. 53 din Constituţie. Judecătoria Oradea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, critica autoarei excepţiei fiind determinată de o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 275-278^1 din Codul de procedură penală. Se arată în acest sens că, atâta vreme cât, în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală, instanţa urmează să se pronunţe asupra temeiniciei şi legalităţii rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanţei sau, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, iar, în temeiul dispoziţiilor legale care reglementează materia urmăririi penale, instanţa este abilitată să se pronunţe şi asupra măsurii confiscării sau restituirii lucrurilor supuse confiscării, nu există nici un impediment ca, în cadrul plângerii reglementate de dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, instanţa să-şi exercite controlul asupra acestor măsuri. Ca urmare, chiar dacă în redactarea art. 278^1 din Codul de procedură penală nu se reiterează şi toate celelalte dispoziţii incidente în materie, nu înseamnă că acestea nu se aplică, dispoziţiile legale criticate fiind în concordanţă cu prevederile art. 21 alin.
(1)din Constituţie. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar interpretarea dată de autoarea excepţiei dispoziţiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală este eronată. Astfel, ceea ce se atacă în temeiul textului de lege criticat este modul de soluţionare a cauzei de către procuror, aşadar atât soluţia dată în privinţa acţiunii penale, cât şi soluţia cu privire la aspectele incidente, a căror rezolvare într-o anumită manieră depinde în mod necesar de soluţionarea acţiunii penale. Prin urmare, dacă se atacă rezoluţia sau ordonanţa procurorului de netrimitere în judecată, instanţa are obligaţia de a soluţiona cauza sub toate aspectele, în temeiul principiilor legalităţii şi oficialităţii, cu luarea în considerare a rolului activ al instanţei. Se mai arată că, în ipoteza în care nu se exercită calea de atac prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală, accesul liber la justiţie este garantat chiar prin dispoziţiile art. 168 din Codul de procedură penală, referitoare la contestarea măsurilor asigurătorii. Se conchide arătându-se că prevederile constituţionale ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, sunt de aplicaţie directă, astfel încât acestea se aplică necondiţionat de vreo normă subsecventă. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin.
(1), ci constituie o aplicare a acestora, întrucât asigură tocmai accesul liber la justiţie, respectiv posibilitatea atacării în faţa instanţei de judecată a rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Totodată, se arată că limitarea, prin textul de lege criticat, a actelor procurorului împotriva cărora se poate face plângere la instanţa de judecată reprezintă o problemă de legiferare, iar nu de constituţionalitate. În ceea ce priveşte critica formulată faţă de prevederile art. 53 din Constituţie, se apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât prevederile textului legal supus controlului de constituţionalitate nu conţin restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepţia este neîntemeiată. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin.
(2)şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă". Autoarea excepţiei consideră că aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 alin.
(1)şi art. 53 alin.
(2), având următorul conţinut: - Art. 21 alin.
(1): "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime."; - Art. 53 alin.
(2): "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii." Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că legiuitorul a reglementat, prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, posibilitatea atacării la instanţele judecătoreşti a acelor măsuri sau acte ale procurorului prin care se soluţionează cauza penală, fără ca aceasta să mai ajungă în faţa instanţei, respectiv a rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Întrucât acestea sunt acte prin care se înfăptuieşte justiţia, este firesc să fie verificate şi confirmate ori infirmate de instanţele judecătoreşti, singurele autorităţi prin a căror activitate se realizează justiţia, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin.
(1)din Constituţie. Aşa fiind, Curtea reţine că textul de lege criticat nu îngrădeşte liberul acces la justiţie, ci, dimpotrivă, asigură realizarea acestui drept în conformitate cu prevederile art. 21 din Constituţie. Întrucât dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală nu reglementează nici o restrângere a exerciţiului vreunui drept ori al unei libertăţi, ci dă expresie unui drept constituţional, Curtea nu poate reţine încălcarea prevederilor art. 53 alin.
(2)din Constituţie, invocate, de asemenea, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate. În realitate, criticile formulate vizează extinderea prevederilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală şi la alte situaţii neprevăzute de acestea, şi anume posibilitatea atacării, pe calea plângerii la instanţele judecătoreşti, şi a altor acte sau măsuri ale procurorului, precum, în speţa de faţă, rezoluţia de respingere a cererii de restituire a unui autoturism ridicat de organul de cercetare penală în baza dispoziţiilor art. 96 din Codul de procedură penală. Acceptarea unor astfel de critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în legătură cu constituţionalitatea dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, de exemplu, prin Decizia nr. 411 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.035 din 9 noiembrie 2004, precum şi prin Decizia nr. 452 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 11 noiembrie 2004. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate rămân valabile şi în cauza de faţă. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Teodora Sălăgean în Dosarul nr. 9.559/2003 al Judecătoriei Oradea. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2004. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Marieta Safta -------