DECIZIE nr. 895 din 16 octombrie 2007

(5)din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea celor două dosare. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: Prin încheierile din 4 mai 2007 şi 9 august 2006, pronunţate în dosarele nr. 3.706/101/2007 şi nr. 856/94/2006, Tribunalul Mehedinţi - Secţia comercială şi de contencios administrativ, precum şi Judecătoria Buftea au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Daco Construct Intl" - S.R.L. din Piteşti şi de Societatea Comercială "Danubiana" - S.A. din Popeşti-Leordeni. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 1 alin.

(1)şi cele ale art. 6 sunt neconstituţionale, deoarece permit instanţei să soluţioneze cauza fără a-şi exercită obligaţia de aflare a adevărului, doar pe baza susţinerilor creditoarei şi pe baza înscrisurilor depuse la dosar, fără ca pârâta să poată solicita şi folosi în favoarea sa toate probele pe care le prevede Codul de procedură civilă, contravenindu-se astfel dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi, dreptul la apărare, accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil. Se arată că dispoziţiile legale criticate încalcă şi prevederile art. 16, 20, 21, 24, 53 şi 126 din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece prevăd norme procedurale contrare celor prevăzute de Codul de procedură civilă. De asemenea, se încalcă dispoziţiile constituţionale şi prin aceea că ordonanţa care va conţine somaţia de plată poate fi atacată numai cu o acţiune în anulare, iar nu prin recurs. Tribunalul Mehedinţi - Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Judecătoria Buftea consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi este menită doar a tergiversa judecarea cauzei. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul consideră că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.

(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001), aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 295/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002), cu modificările şi completările ulterioare. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16, 20, 21, 24, 53 şi 126. De asemenea, apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că procedura somaţiei de plată, reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, este o procedură specială, simplificată şi accelerată în materia executării creanţelor, derogatorie de la dreptul comun, prin intermediul căreia se urmăreşte recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanţelor certe, lichide şi exigibile. Astfel, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 1 alin.

(1)şi cele ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 sunt neconstituţionale, deoarece permit instanţei să soluţioneze cauza doar pe baza susţinerilor creditoarei şi pe baza înscrisurilor depuse la dosar, se constată că aceasta este neîntemeiată. Limitarea mijloacelor de probă doar la înscrisuri completate cu explicaţii şi lămuriri date de părţi a fost determinată tocmai de caracterul special al procedurii ce se aplică, potrivit art. 1 alin.

(1), doar "creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege (...)". Întrucât ordonanţa privind somaţia de plată, ce urmează a fi emisă de judecător, se va referi doar la obligaţii de plată a unor sume de bani rezultate din înscrisuri însuşite de părţi, este justificată cerinţa ca dovada acestora să se facă prin înscrisuri. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părţi urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun. Limitarea este deopotrivă valabilă pentru ambele părţi, ele având condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apărare, fără a se încălca prin aceasta egalitatea în drepturi sau accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil. În acest sens s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 348 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie 2003, şi prin Decizia nr. 434 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2004. De asemenea, Curtea constată că prin Decizia nr. 72 din 5 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002, şi prin Decizia nr. 332 din 11 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 14 noiembrie 2003, a statuat că în timpul examinării cererii pentru emiterea ordonanţei cu somaţia de plată, în termenul prevăzut pentru introducerea cererii în anulare, precum şi în tot cursul soluţionării cererii în anulare, debitorul are posibilitatea de a-şi exercită neîngrădit dreptul la apărare, fiind asigurate pentru toate părţile condiţii ca interesele lor legitime să fie realizate în cadrul unui proces echitabil. Posibilitatea exercitării dreptului la apărare de către debitor este asigurată şi prin reglementarea, în art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, a posibilităţii de a formula cerere în anulare împotriva ordonanţei prin care judecătorul a admis, integral sau în parte, cererea creditorului. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 8 alin.

(1),

(2),

(4)şi

(5)din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 sunt neconstituţionale, deoarece ordonanţa care va conţine somaţia de plată poate fi atacată numai cu o acţiune în anulare, iar nu prin recurs, Curtea constată că şi această critică este neîntemeiată. Astfel, prin Decizia nr. 270 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 25 iulie 2003, Curtea a statuat că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă, evident, o cale de atac împotriva ordonanţei. Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca, în considerarea anumitor particularităţi, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie rezultând, de altfel, şi din redactarea adoptată de legiuitorul constituţional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin.

(3)din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecată, evident, cu condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale. De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, atât în ansamblul său, cât şi asupra dispoziţiilor art. 1 alin.

(1), al art. 6 şi 8, statuând că acestea sunt constituţionale, de exemplu, prin Decizia nr. 173 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 18 iunie 2003, prin Decizia nr. 251 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 6 iulie 2004, prin Decizia nr. 348 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie 2003, sau prin Decizia nr. 198 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 19 iunie 2003. Atât considerentele, cât şi soluţiile pronunţate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii. Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.

(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.

(1)lit. A.d) şi al art. 29 alin.

(1)şi

(6)din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Daco Construct Intl" - S.R.L. din Piteşti în Dosarul nr. 3.706/101/2007 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi de Societatea Comercială "Danubiana" - S.A. din Popeşti-Leordeni în Dosarul nr. 856/94/2006 al Judecătoriei Buftea. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie 2007. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Florentina Geangu ---------