ORDIN nr. 343 din 25 martie 2005 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 30 martie 2005 În temeiul prevederilor art. 32 alin.
(1)şi ale art. 33 alin.
(3)din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, având în vedere prevederile art. 10 alin.
(6)din Hotărârea Guvernului nr. 1.574/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, pentru creşterea eficienţei administrării marilor contribuabili şi în scopul îmbunătăţirii colectării veniturilor bugetare, ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: Articolul 1
(1)Începând cu data de 1 aprilie 2005 marii contribuabili care se administrează în conformitate cu prevederile art. 33 alin.
(3)din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, sunt contribuabilii care îndeplinesc criteriile de selecţie prevăzute în anexa nr. 1. ...
(2)În categoria marilor contribuabili se încadrează şi contribuabilii, persoane juridice, care nu îndeplinesc criteriile de selecţie prevăzute în anexa nr. 1, administraţi în prezent de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi de către Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili. ... Articolul 2
(1)Lista marilor contribuabili care se administrează de Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, precum şi de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, întocmită pe baza criteriilor de selecţie, este prezentată în anexa nr. 2. ...
(2)Lista marilor contribuabili definiţi conform art. 1 alin.
(2)este prezentată în anexa nr. 3. ... Articolul 3
(1)Contribuabilii nou-înfiinţaţi se administrează de către organul fiscal competent potrivit legii şi sunt încadraţi în categoria marilor contribuabili după îndeplinirea criteriilor de selecţie prevăzute în anexa nr. 1, constatate prin situaţiile financiare anuale depuse conform prevederilor legale în vigoare. ...
(2)Prin excepţie, societăţile bancare, societăţile de asigurare, societăţile de investiţii financiare şi societăţile comerciale organizatoare de jocuri de noroc tip "Cazino", nou-înfiinţate, se transmit spre administrare Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, în termen de 10 zile de la data înregistrării sau autorizării lor. ... Articolul 4
(1)Contribuabilii mari a căror cifră de afaceri în anul precedent este inferioară celei stabilite drept criteriu de selecţie a acestora pentru încadrarea în categoria marilor contribuabili vor fi scoşi din administrare după 4 ani dacă în această perioadă nu mai îndeplinesc criteriile de selecţie. ...
(2)Contribuabilii rezultaţi în urma divizării unui mare contribuabil vor fi administraţi în continuare ca mari contribuabili în condiţiile prezentului ordin. ... Articolul 5 Anual, până la data de 31 august, se actualizează lista marilor contribuabili care urmează a fi administraţi începând cu data de 1 ianuarie a anului următor. Articolul 6
(1)Începând cu data de 1 aprilie 2005, administrarea marilor contribuabili, persoane juridice, nominalizaţi în anexele nr. 2 şi 3, care au sediul social în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, se realizează de către Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili. ...
(2)De la aceeaşi dată ceilalţi mari contribuabili prevăzuţi în anexele nr. 2 şi 3 se administrează de compartimentele de specialitate organizate la nivelul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene unde aceştia îşi au sediul social. ...
(3)Contribuabilii mari administraţi conform alin.
(2)şi nominalizaţi în anexa nr. 2 vor fi transferaţi spre administrare Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, în două etape, respectiv 1 iulie 2005 şi 1 octombrie 2005. ...
(4)Predarea-primirea se va face conform anexei nr. 4, pe bază de protocol de predare-primire. ... Articolul 7
(1)Sediile secundare ale marilor contribuabili sunt administrate de către compartimentele de specialitate din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea. ...
(2)Administrarea sediilor secundare care îşi desfăşoară activitatea în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov se realizează de către Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili. ... Articolul 8 Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 9 În termen de 20 de zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, se vor elabora procedurile de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili. Articolul 10 Începând cu data de 1 aprilie 2005 se abrogă Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.713/2004 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.124 din 29 noiembrie
- Articolul 11 Direcţia generală de colectare a creanţelor bugetare, Direcţia generală de gestiune a impozitelor şi contribuţiilor, Direcţia generală de inspecţie financiar-fiscală, Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia generală a tehnologiei informaţiei, Direcţia generală a contabilităţii publice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, precum şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, Direcţia generală a finanţelor publice a municipiului Bucureşti şi administraţiile finanţelor publice ale sectoarelor 1-6 ale municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 12 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul finanţelor publice, Ionel Popescu Bucureşti, 25 martie
- Nr.
- Anexa 1 CRITERIILE DE SELECŢIE A. Contribuabilii mari, persoane juridice, sunt contribuabilii cu cifra de afaceri raportată în situaţiile financiare încheiate la 31 decembrie 2003 mai mare sau egală cu 500,0 miliarde lei şi/sau contribuabilii mari monitorizaţi de Fondul Monetar Internaţional, inclusiv entităţile rezultate în urma divizării acestora în anul
- B. Contribuabilii care desfăşoară activităţi specifice: - Banca Naţională a României; - societăţile bancare; - societăţile de asigurări; - societăţile de investiţii financiare; - societăţile comerciale organizatoare de jocuri de noroc tip "Cazino". Anexa 2 LISTA marilor contribuabili care se administrează de Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, precum şi de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene Anexa 3 LISTA marilor contribuabili care rămân în administrarea Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, precum şi a direcţiilor generale aie finanţelor publice judeţene Anexa 4 LISTA privind judeţele şi numărul de mari contribuabili ce se predau spre administrare de la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene la Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili Etapa I - la 1 iulie 2005 - total 347 mari contribuabili, din care: Etapa II - la 1 octombrie 2005 - total 444 mari contribuabili, din care: _______________