RAPORT nr. 9.637 din 20 mai 2015 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Argeş Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 25 iunie 2015 - extras - În conformitate cu prevederile art. 35 alin.
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2015, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 4-8 mai 2015 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Argeş pentru anul
- Constatări Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Argeş au totalizat 492.359,88 lei şi au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 225.566,00 lei, din donaţii în sumă de 222.933,00 lei şi din alte surse de venit în sumă de 43.860,88 lei. Nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei în vigoare cu privire la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Bucureşti, 20 mai
- Nr. 9.
- ---------