← România

HOTĂRÂRE nr. 13 din 5 aprilie 2005

HOTĂRÂRE nr. 13 din 5 aprilie 2005 pentru modificarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 42/2004 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 14 aprilie 2005 În temeiul art. 38 şi 41 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 1 din Hotărârea Parlamentului nr. 30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 42/2004 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: "● se aprobă retragerea calităţii de membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a domnului deputat Constantin Faina, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Umanist din România (social-liberal)." Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 5 aprilie 2005, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.

(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ADRIAN NĂSTASE Bucureşti, 5 aprilie 2005. Nr. 13. -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.