← România

HOTĂRÂRE nr. 1.576 din 19 decembrie 2007

HOTĂRÂRE nr. 1.576 din 19 decembrie 2007 privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenţii în anul 2007 producătorilor agricoli din sectorul vegetal, în scopul creşterii producţiei şi a indicilor de calitate a produselor agricole Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 883 din 21 decembrie 2007 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 7 alin.

(1)şi
(3)şi al art. 8 alin.
(1)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2001 privind exploataţiile agricole, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 166/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, organizaţi în exploataţii agricole, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2001 privind exploataţiile agricole, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 166/2002, cu modificările şi completările ulterioare, care deţin sau administrează exploataţii agricole şi care valorifică pe piaţă soia din producţia internă a anului 2007, beneficiază de sprijinul direct al statului pe produs, în scopul îmbunătăţirii eficienţei economice a creşterii producţiei şi a indicilor de calitate a produselor agricole. ...
(2)Resursele financiare aferente măsurilor de sprijin care se acordă producătorilor agricoli în temeiul prezentei hotărâri se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anii 2007 şi 2008. ... Articolul 2
(1)Nivelul sprijinului pe unitatea de produs şi termenul de depunere a cererilor sunt prevăzute în anexa nr. 1. ...
(2)Soia valorificată sub formă de sămânţă pentru semănat nu beneficiază de prevederile prezentei hotărâri. ...
(3)Produsele agricole care fac obiectul plăţii în natură al contractelor de arendare, concesionare sau al contractelor de livrare a îngrăşămintelor, pesticidelor şi altor inputuri, inclusiv al contractelor de leasing pentru utilaje agricole, nu constituie marfă pentru care se acordă sprijin direct al statului pe produs potrivit prezentei hotărâri. ...
(4)Soia care se utilizează ca materie primă pentru realizarea de produse alimentare şi/sau industriale în cadrul unităţilor proprii de producţie ale producătorilor agricoli este considerată produs agricol destinat comercializării şi beneficiază de prevederile prezentei hotărâri. ... Articolul 3
(1)Pentru a beneficia de sprijin direct al statului pe produs, producătorii agricoli trebuie să formuleze o cerere-tip adresată direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2. ...
(2)Cererea-tip va fi însoţită de următoarele documente: ...
  1. a)copie de pe buletin sau cartea de identitate pentru persoanele fizice sau copie de pe certificatul de înmatriculare şi/sau certificatul de înregistrare pentru persoanele juridice, după caz; ...
  2. b)copie de pe acte doveditoare ale dreptului de folosinţă şi/sau proprietăţii asupra suprafeţei de teren cultivate; ...
  3. c)schiţele de amplasare a culturii; ...
  4. d)în situaţia suprafeţelor arendate, tabelul contractelor de arendă încheiate, avizate de secretarul consiliului local şi de primar, care va cuprinde numărul şi data contractului, numele şi prenumele arendatorului şi suprafaţa de teren arendată; ...
  5. e)adeverinţă eliberată de primăria localităţii pe a cărei rază teritorială este situat terenul, conform înscrisurilor din Registrul agricol, din care să rezulte suprafaţa şi cultura; ...
  6. f)declaraţie pe propria răspundere privind producţia totală obţinută, din care producţia marfă; ...
  7. g)copii de pe actele doveditoare ale încasării contravalorii mărfii livrate. ... Articolul 4
(1)În baza cererii-tip adresate direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia se află suprafeţele exploatate se întocmesc dosare producătorilor agricoli, care cuprind documentele prevăzute la art. 3. ...
(2)Obligaţia întocmirii dosarului prevăzut la alin.
(1)revine reprezentantului direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti, numit prin decizie de directorul executiv. ...
(3)Dosarele întocmite de reprezentanţii direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti se păstrează în original la sediul acestora şi se introduc într-un program informativ, care se actualizează în funcţie de situaţiile deosebite apărute în teritoriu, ori de câte ori este necesar. ...
(4)Răspunderea pentru realitatea şi exactitatea datelor cuprinse în dosarele producătorilor agricoli revine reprezentanţilor direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti. ...
(5)Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti, după verificarea documentaţiei şi aprobarea cererilor formulate de producătorii agricoli, întocmesc şi depun la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale situaţia centralizatoare privind cererile pentru încasarea de la bugetul de stat a fondurilor alocate ca sprijin direct al statului pe produs, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3. ...
(6)În baza situaţiei centralizatoare prevăzute la alin.
(5), direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti întocmesc şi depun centralizatorul cuprinzând sumele cuvenite ca sprijin direct al statului pe produs la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4. ...
(7)Acordarea sumelor se face în ordinea depunerii cererilor. ... Articolul 5 În baza centralizatorului, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Economiei şi Finanţelor Situaţia centralizatoare privind sumele cuvenite ca sprijin direct al statului pe produs, în vederea deschiderii creditelor bugetare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5. Articolul 6 După aprobarea de către Ministerul Economiei şi Finanţelor a deschiderii creditelor bugetare, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale alimentează cu sumele necesare conturile direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, care virează sumele aprobate în conturile în lei ale beneficiarilor formelor de sprijin financiar. Articolul 7
(1)Achitarea sumelor de la bugetul de stat în mod necorespunzător, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situaţii nereale pe documentele de decontare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 5.000 lei, precum şi cu obligarea la restituirea contravalorii sumelor încasate nejustificat, majorate potrivit indicelui de inflaţie. ...
(2)Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la alin.
(1)se fac de către persoane împuternicite ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. ...
(3)Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin.
(1), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. ...
(4)Contravenţiei prevăzute la alin.
(1)îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. ... Articolul 8 Organele de control ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale vor verifica permanent modul de acordare şi utilizare a alocaţiilor de la bugetul de stat reprezentând sprijinul direct al statului pe produs. Articolul 9 Alineatul
(2)al articolului 6 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2001 privind exploataţiile agricole, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 49/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 31 ianuarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: "
(2)Anual Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va înainta spre aprobare Guvernului lista cuprinzând produsele agricole pentru care se acordă sprijin direct sub formă de subvenţii prin plăţi directe acordate producătorilor agricoli organizaţi în exploataţii agricole pe perioada unui an de producţie." Articolul 10 Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: -------------- p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Gheorghe Albu, secretar de stat p. Ministrul economiei şi finanţelor, Cătălin Doica, secretar de stat Bucureşti, 19 decembrie
  1. Nr. 1.
  2. Anexa 1 NIVELUL SPRIJINULUI pe unitatea de produs şi termenul de depunere a cererilor Anexa 2 Avizat Direcţia pentru Agricultură Reprezentant DADR judeţul ......... şi Dezvoltare Rurală a Judeţului ................ Nume şi prenume ................... Nr. ........ din ........... Semnătura ......................... CERERE pentru acordarea sprijinului direct al statului pe produs
  3. Domnul/Doamna ....... domiciliat/domiciliată în localitatea ........, str. ....... nr. ......., judeţul ......., B.I./C.I. seria ..... nr. ......, eliberat/eliberată la data de ....... de ........., CNP ...........,
  4. S.C./S.A. ........, cu sediul în localitatea ......... str. ....... nr. ...... tel./fax ....... cod fiscal ....... CUI ......., reprezentată prin dl/dna ............................, în calitate de .........., în baza actelor doveditoare pe care le anexez, solicit acordarea sprijinului direct al statului pe produs pentru producţia marfă livrată la produsele agricole prevăzute în anexa nr.
  5. Solicit decontarea sumelor reprezentând fondurile alocate de către direcţia pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţeană sau a municipiului Bucureşti prin: Semnătura (şi ştampila, în cazul persoanelor juridice) Anexa 3 Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Judeţului ............./Municipiului Bucureşti Cultura ........................................ SITUAŢIA CENTRALIZATOARE privind cererile pentru încasarea de la bugetul de stat a fondurilor alocate ca sprijin direct al statului pe produs Director executiv, Director economic, .................. .................. (semnătura şi ştampila) (semnătura şi ştampila) Anexa 4 Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Judeţului ............../Municipiului Bucureşti CENTRALIZATORUL cuprinzând sumele cuvenite ca sprijin direct al statului pe produs Director executiv, Director economic, .................. .................. (semnătura şi ştampila) (semnătura şi ştampila) Anexa 5 (model) MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE Se aprobă Ordonator principal de credite, ............................................. SITUAŢIA CENTRALIZATOARE privind sumele necesare ca sprijin direct al statului pe produs Direcţia buget-finanţe Director, ...................... (semnătura şi ştampila) ------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.