ORDIN nr. 170 din 10 martie 2008 privind completarea Clasificării ocupaţiilor din România Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 21 martie 2008 În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 381/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi ale Hotărârii Guvernului nr. 575 bis/1992 cu privire la realizarea unor nomenclatoare unitare de interes general prevăzute în concepţia generală a informatizării în România, ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi preşedintele Institutului Naţional de Statistică emit următorul ordin: Articolul I Se aprobă completarea Clasificării ocupaţiilor din România (C.O.R.), aprobată prin Ordinul ministrului de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale nr. 138/1995, şi Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Statistică nr. 1.949/1995, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 23 noiembrie 1995, cu noile ocupaţii din economie prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul II Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, Paul Păcuraru Preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Vergil Voineagu Anexa LISTA ocupaţiilor ce completează Clasificarea ocupaţiilor din România Se exclude ocupaţia montator sisteme şi instalaţii de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu codul
- Se exclude ocupaţia montator sisteme şi instalaţii de limitare şi stingere a incendiilor codul
- Se exclude ocupaţia de cămătar codul
- Se redenumeşte grupa de bază 4214 Amanetări. Se exclude ocupaţia operator în verificarea, întreţinerea şi/sau repararea sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu codul
- Se exclude ocupaţia operator în verificarea, întreţinerea şi/sau repararea sistemelor şi instalaţiilor de limitare şi stingere a incendiilor codul
- Se modifică denumirea grupei de bază 2446 Specialişti în activitatea socială în Asistenţi sociali. Se modifică denumirea grupei de bază 3460 din Asistenţi sociali în Lucrători în asistenţă socială. Se elimină ocupaţiile psiholog codul 244501, psihopedagog codul 244502, specialist poligraf codul 244503 şi psiholog clinician
- Ocupaţia şef depou se completează şi devine şef depou/adjunct codul
- Se completează ocupaţia şef secţie (sector) transporturi şi asimilaţi codul 122645 şi devine şef secţie/adjunct (sector) transporturi şi asimilaţi. Se modifică denumirea ocupaţiei care devine preşedinte secţie (la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Curtea de Apel, tribunale şi judecătorii) codul
- Se exclude ocupaţia arhivar registrator codul
- Se introduce o grupă de bază 2448 Specialişti în activitatea de tineret, care are următoarea descriere: "Specialiştii în activitatea de tineret oferă informare, consiliere şi consultanţă pentru tineri şi organizaţii neguvernamentale pentru tineret; informează, organizează şi participă la activităţi recreative şi educative pentru tineri; asigură consiliere/consultanţă tinerilor aflaţi în situaţii conflictuale, cu probleme de integrare socială sau aflaţi în situaţii de risc; contribuie prin activităţi specifice la creşterea implicării tinerilor în viaţa publică sub toate formele ei de manifestare." Ocupaţia specialist plan progres se înlocuieşte cu specialist îmbunătăţire procese codul
- Ocupaţia organizator procese funcţionale se înlocuieşte cu responsabil proces codul
- Ocupaţia agent pază în incinte (hoteluri, magazine etc.) se înlocuieşte cu ocupaţia agent de securitate incinte (magazin, hotel întreprindere etc.) codul
- Ocupaţia gardian public se înlocuieşte cu ocupaţia agent gardă de corp codul
- Ocupaţia agent pază control acces, ordine şi intervenţie se înlocuieşte cu ocupaţia agent securitate codul
- Ocupaţia agent de însoţire şi gardare persoane fizice şi valori se înlocuieşte cu ocupaţia agent control acces codul
- Se exclude ocupaţia docher de la grupa de bază 8333 Conducători de macarale, poduri mobile, lifturi subterane. Se creează o grupă de bază nouă 8350 Docheri, mecanizatori şi conducători de utilaje portuare, cu următoarea descriere: "Docherii, docherii mecanizatori şi conducătorii de utilaje portuare manipulează mărfurile, manevrează sculele şi dispozitivele adecvate fiecărei categorii de marfă în funcţie de ambalaj sau greutate/unitate, conduc, întreţin şi supraveghează instalaţii de încărcare/descărcare/transport şi manipulare a mărfurilor." Se înlocuieşte ocupaţia de operator în verificare, întreţinerea şi repararea mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor cu ocupaţia operator în verificare, reîncărcarea şi repararea stingătoarelor de incendiu codul
- Ocupaţia muzician se înlocuieşte cu ocupaţia instrumentist muzicant codul
- Se introduce ocupaţia ghid montan codul
- Se elimină ocupaţia de expert criminalist codul
- Se introduce grupa minoră 423 Funcţionari în servicii publice comunitare, respectiv grupa de bază 4231 Funcţionari în servicii publice comunitare, care vor avea următoarea descriere: "Funcţionarii în servicii publice comunitare desfăşoară activităţi privind soluţionarea petiţiilor depuse de cetăţeni la ghişeele publice comunitare, actualizează şi valorifică registrul de evidenţă al persoanelor, furnizează, în condiţiile legii, la solicitarea autorităţilor şi instituţiilor publice, date de identificare ale persoanelor." -------------