ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 76 din 14 septembrie 2011 privind aprobarea realizării obiectivului de investiţie "Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa" de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Compania Naţională de Investiţii "C.N.I." - S.A. Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 670 din 20 septembrie 2011 Situaţia extraordinară prevăzută la art. 115 alin.
(4)din Constituţia României, republicată, se motivează prin necesitatea demarării unor lucrări de consolidare şi restaurare a Cazinoului Constanţa. Cazinoul din Constanţa este o clădire istorică, fiind unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale oraşului. Este un important punct de reper istoric pentru locuitorii oraşului, dar şi pentru turiştii veniţi pe litoralul românesc. Clădirea se află în prezent într-o stare avansată de degradare, necesitând lucrări de consolidare şi restaurare. Adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă constituie măsura de salvare a unuia dintre cele mai importante monumente istorice din România. Această situaţie impune luarea unor măsuri de protecţie a monumentului istoric, fiind parte componentă a strategiei de dezvoltare durabilă economico-socială, turistică, urbanistică şi de amenajare a teritoriului, la nivel local şi naţional. Neadoptarea în regim de urgenţă a prezentei ordonanţe de urgenţă conduce la accelerarea distrugerii monumentului istoric "Cazino Constanţa", monument naţional de o importanţă deosebită din punct de vedere istoric, cultural şi social. Întârzierea demarării lucrărilor de consolidare şi restaurare a Cazinoului din Constanţa are ca efect avansarea procesului de degradare a acestuia, cu repercusiuni negative asupra surselor de finanţare a obiectivului de investiţie "Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa". În temeiul art. 115 alin.
(4)din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1 Se aprobă realizarea obiectivului de investiţie "Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa" de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Compania Naţională de Investiţii "C.N.I." - S.A. Articolul 2
(1)Finanţarea obiectivului de investiţie "Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa" se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite. ...
(2)Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţie "Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa" se aprobă conform legislaţiei în vigoare. ... Articolul 3 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, respectiv Compania Naţională de Investiţii "C.N.I." - S.A. vor realiza intervenţiile asupra imobilului prevăzut la art. 1 conform prevederilor legale specifice domeniului monumentelor istorice şi vor asigura respectarea regimului de monument istoric al acestuia pe toată durata administrării şi, respectiv, folosinţei gratuite a imobilului. Articolul 4
(1)După efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor de către Compania Naţională de Investiţii "C.N.I." - S.A, imobilul consolidat şi restaurat se predă pe bază de protocol Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. ...
(2)Imobilul consolidat şi restaurat trece în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanţa, fiind predat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pe bază de protocol. ... PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: ─────────────── Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Gabriela Udrea Ministrul culturii şi patrimoniului naţional, Kelemen Hunor Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 14 septembrie 2011. Nr. 76. __________