← România

HOTĂRÂRE nr. 863 din 17 iulie 2003

HOTĂRÂRE nr. 863 din 17 iulie 2003 privind atribuirea cu titlu gratuit a unor bunuri intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 549 din 30 iulie 2003 În temeiul art. 107 din Constituţie, al art. 8 alin.

(1)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Se transmit cu titlu gratuit schele metalice, părţi de construcţii, subansambluri de construcţii şi materiale, în valoare totală de 6.638.196.680 lei, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aflate la Direcţia generală a finanţelor publice a municipiului Bucureşti, din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Finanţelor Publice în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Integrării Europene. Articolul 2 Predarea-primirea bunurilor atribuite potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între Direcţia generală a finanţelor publice a municipiului Bucureşti şi Ministerul Integrării Europene, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Ministrul integrării europene, Hildegard Carola Puwak Bucureşti, 17 iulie 2003. Nr. 863. Anexă ---------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.