LEGE nr. 96 din 7 mai 2019 pentru instituirea "Zilei Dramaturgiei Românești" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 9 mai 2019 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1 Se instituie „Z
iua Dramaturgiei Românești“, care se celebrează anual, în ziua de 13 noiembrie, cu ocazia aniversării premierei spectacolului cu piesa O scrisoare pierdută, de I. L. Caragiale, la 13 noiembrie 1884. Articolul 2
(1)Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Cultural Român, autoritățile publice locale, instituțiile publice de cultură și instituțiile din sistemul de învățământ pot organiza evenimente dedicate Zilei Dramaturgiei Românești.
(2)Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material sau logistic organizarea și desfășurarea manifestărilor prevăzute la alin.
(1).
(3)Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin.
(2)din Constituția României, republicată. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, EUGEN NICOLICEA PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU București, 7 mai 2019. Nr. 96. ----