← România

DECRET nr. 375 din 31 martie 2006

DECRET nr. 375 din 31 martie 2006 privind conferirea unor decoraţii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 4 aprilie 2006 În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia Rom

âniei, republicată, ale art. 4 alin.

(1), ale art. 6 lit. A şi B şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările ulterioare, având în vedere propunerea preşedintelui Academiei Române, cu ocazia aniversării a 140 de ani de la fondarea Academiei Române, pentru profesionalismul şi devotamentul de care au dat dovadă, Preşedintele României decretează: Articolul 1 Se conferă Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Cavaler: - doamnei Maria T. Greblescu, director economic adjunct, Academia Română; - domnului Dumitru T. Paica, şeful Cancelariei, Academia Română; - doamnei Isadora C. Precup, şef serviciu relaţii externe, Academia Română. Articolul 2 Se conferă Medalia naţională Pentru Merit clasa a III-a doamnei Alina Bianca Gh. Istrate, referent, Academia Română. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI TRAIAN BĂSESCU În temeiul art. 100 alin.
(2)din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Bucureşti, 31 martie 2006. Nr. 375. -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.