HOTĂRÂRE nr. 28 din 3 februarie 2021 privind acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgență, cu titlu gratuit, pentru Republica Croația Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 4 februarie 2021 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 5 alin. 1 lit. a) și alin. 3 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă scoaterea din rezervele de stat și acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgență, cu titlu gratuit, pentru Republica Croația, constând în cantitățile de produse prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în valoare de 642.600 lei, exclusiv transportul. Articolul 2 Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale scade din gestiune, la prețurile de înregistrare, prin debitarea contului 6890100 „Cheltuieli privind rezerva de stat“, cantitățile de produse prevăzute în anexă, aprobate a fi scoase din rezervele de stat, potrivit prezentei hotărâri, pe baza documentelor justificative întocmite conform prevederilor legale. Articolul 3 Ministerul Afacerilor Externe întreprinde, pe cale diplomatică, demersurile necesare în vederea predării ajutorului la destinație. Articolul 4 Predarea produselor prevăzute în anexă se realizează la Zagreb, pe bază de proces-verbal de predare-preluare, de către reprezentanții Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, autorităților abilitate de Guvernul Republicii Croația. Articolul 5 Fondurile necesare reîntregirii stocului rezervă de stat diminuate cu cantitățile prevăzute în anexă se asigură din veniturile proprii ale Activității pentru intervenții operative și reîntregirea stocurilor diminuate, înființată pe lângă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, conform Hotărârii Guvernului nr. 598/2014 privind înființarea pe lângă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și pe lângă fiecare unitate teritorială a unor activități finanțate integral din venituri proprii, cu modificările și completările ulterioare. Articolul 6
(1)Transportul produselor prevăzute la nr. crt. 1 și 2 din anexă, precum și al echipei de montaj, pe parcursul intern și extern, se realizează cu mijloace de transport ale Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pe ruta București-Zagreb, în condițiile legii.
(2)Transportul produselor prevăzute la nr. crt. 3-7 din anexă, pe parcursul intern și extern, se realizează cu mijloace de transport ale Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, pe ruta București-Zagreb, în condițiile legii.
(3)Cheltuielile de transport pe parcurs intern (tur și retur) și orice alte cheltuieli ocazionate de îndeplinirea acțiunii prevăzute la art. 1, realizată cu mijloace puse la dispoziție de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale prevăzute la alin.
(2), se suportă din veniturile proprii ale Activității pentru intervenții operative și reîntregirea stocurilor diminuate, înființată pe lângă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, conform Hotărârii Guvernului nr. 598/2014, cu modificările și completările ulterioare, iar cele pe parcurs extern (tur și retur) din bugetul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - aparat propriu.
(4)Cheltuielile aferente participării la acțiune pentru personalul din cadrul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale se suportă din bugetul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - aparat propriu, potrivit prevederilor legale în vigoare. Articolul 7 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale vor întreprinde demersurile necesare pentru rambursarea procentuală de către Comisia Europeană a cheltuielilor de transport efectuat cu mijloacele puse la dispoziție, acestea fiind virate în bugetele instituțiilor implicate, corespunzător sursei de finanțare a cheltuielilor efectuate. PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Tiberiu Horațiu Gorun Președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Gheorghe Alecsei Ministrul afacerilor interne, Lucian Nicolae Bode p. Ministrul afacerilor externe, Cornel Feruță, secretar de stat Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare București, 3 februarie 2021. Nr. 28. ANEXĂ LISTAproduselor scoase din rezervele de stat și acordate de către Româniaca ajutor umanitar extern de urgență, cu titlu gratuit, pentru Republica Croația Nr. crt.ProdusulU.M.Cantitate01231Corturi cpl.502Paturibuc.1003Păturibuc.2004Saltele de patbuc.1005Saci de dormitbuc.2006Cearșafuri de patbuc.2007Construcții ușoare din elemente modulatebuc.14Valoare (lei)642.600 ----