← România

HOTĂRÂRE nr. 1.010 din 20 decembrie 2018

HOTĂRÂRE nr. 1.010 din 20 decembrie 2018 privind actualizarea datelor de identificare și a valorilor de inventar ale unor imobile aparținând domeniului public al statului și transmiterea unor părți din acestea din administrarea Administrației Naționale a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiții "Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 4 ianuarie 2019 Având în vedere dispozițiile art. 28 alin.

(3)din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, și în conformitate cu prevederile art. 867 alin.
(1)și art. 868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Datele de identificare și valorile de inventar ale imobilelor aparținând domeniului public al statului, înregistrate la pozițiile cu nr. M.F. 158755 și 158756 din anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, se actualizează potrivit anexei nr. 1. Articolul 2
(1)Se aprobă transmiterea unor părți din imobilele având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Administrației Naționale a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiții „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila“.
(2)Suprafețele de teren transmise potrivit alin.
(1)nu pot primi altă destinație. Articolul 3 Predarea-preluarea părților din imobile prevăzute la art. 2 alin.
(1)se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 4 După predarea-preluarea părților din imobile transmise potrivit art. 2 alin.
(1), Administrația Națională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Brăila, și Ministerul Transporturilor își vor actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, vor efectua modificarea corespunzătoare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Articolul 5 Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul justiției, Tudorel Toader Ministrul transporturilor, Lucian Șova Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici București, 20 decembrie
  1. Nr. 1.
  2. Anexa nr. 1 DATELE DE IDENTIFICAREa imobilelor la care se modifică descrierea tehnică și valoarea de inventar, imobile aflate în administrarea Administrației Naționale a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila - CUI 4342987 Anexa nr. 2 DATELE DE IDENTIFICAREa părților de imobile aflate în domeniul public al statului care se transmit din administrarea Administrației Naționale a Penitenciarelor - Penitenciarul Brăila în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiții „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila“ -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.