← România

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 156 din 12 noiembrie 2008

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 156 din 12 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 20 noiembrie 2008 Având în vedere urgenţa evitării deprecierii calităţilor arhitecturale deosebite ale imobilului în care îşi desfăşoară activitatea Palatul Naţional al Copiilor prin alocarea de fonduri pentru întreţinerea, renovarea şi conservarea imobilului, luând în considerare arhitectura deosebită a imobilului care necesită efectuarea unor investiţii de amploare, ţinând cont de faptul că Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nu deţine fonduri suficiente pentru alocare în vederea efectuării lucrărilor de renovare a clădirii în care trebuie să se desfăşoare în cele mai bune condiţii activitatea educativă extraşcolară, cultural-artistică, ştiinţifică, turistică, sportivă, ecologică şi umanitară, având în vedere faptul că, pentru derularea proiectului de reabilitare a Palatului Naţional al Copiilor, Consiliul General al Municipiului Bucureşti poate să aloce fondurile necesare lucrărilor, neaprobarea în regim de urgenţă a proiectului de act normativ poate conduce la deprecierea construcţiei în care îşi desfăşoară activitatea Palatul Naţional al Copiilor. În temeiul art. 115 alin.

(4)din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul I Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
  1. La articolul 166, după alineatul (4^4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^5), cu următorul cuprins: "(4^5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4^4), terenul şi clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Palatul Naţional al Copiilor, aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, se trec, cu sarcinile de care sunt grevate, inclusiv notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu menţinerea destinaţiei privind activitatea educativă extraşcolară pentru copii şi tineri. Predarea-preluarea terenului şi a clădirii se face pe bază de protocol."
  2. La articolul 167, după alineatul
(18)se introduce un nou alineat, alineatul (18^1) cu următorul cuprins: "(18^1) Prin excepţie de la alin.
(18), finanţarea tuturor cheltuielilor privind Palatul Naţional al Copiilor, inclusiv cheltuielile de personal, se asigură din bugetul Consiliului General al Municipiului Bucureşti."
  1. După articolul 190 se introduce o anexă, al cărei conţinut este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul II Personalul Palatului Naţional al Copiilor va fi preluat, în condiţiile legii, de către noul titular al dreptului de administrare şi îşi păstrează toate drepturile şi obligaţiile rezultate din raporturile de muncă sau de serviciu, după caz, obţinute până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul III În situaţia în care finanţarea cheltuielilor privind Palatul Naţional al Copiilor nu mai poate fi susţinută din bugetul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, acesta revine în administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în condiţiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul IV Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă numărul curent VIII din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 366/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 25 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: -------------- Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, Anton Anton p. Ministrul internelor şi reformei administrative, Liviu Radu, secretar de stat Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 12 noiembrie
  2. Nr.
  3. Anexa (Anexă la Legea nr. 84/1995) DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului aflat în domeniul public al statului ce face obiectul trecerii din administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.