REGULAMENT din 31 octombrie 2001 de organizare şi funcţionare a Grupului interministerial de lucru pentru coordonarea elaborării şi implementarii politicii industriale a României şi a planului de acţiune aferent Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 818 din 19 decembrie 2001 Capitolul 1 Cadrul legislativ, atribuţii Articolul 1 Grupul interministerial de lucru pentru coordonarea elaborării şi implementarii politicii industriale a României şi a planului de acţiune aferent, denumit în continuare Grup interministerial, este constituit şi funcţionează în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 660/2001. Articolul 2 Grupul interministerial, organism fără personalitate juridică ce funcţionează pe lângă Ministerul Industriei şi Resurselor, îşi exercită atribuţiile în limitele competentelor stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 660/201. Capitolul 2 Componenta, reguli de organizare şi funcţionare Articolul 3 Grupul interministerial are componenta în conformitate cu prevederile art. 1 alin.
(2)din Hotărârea Guvernului nr. 660/2001. Articolul 4 Grupul interministerial este coordonat de ministrul industriei şi resurselor, în calitate de preşedinte, sau, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţi. Articolul 5
(1)Secretariatul Grupului interministerial se asigura de Ministerul Industriei şi Resurselor prin directorul general adjunct al Direcţiei generale sinteze, strategii, politica industriala, programe dezvoltare. ...
(2)Secretarul Grupului interministerial va desemna specialişti din cadrul aceleiaşi direcţii pentru rezolvarea operativă a problemelor de secretariat. ... Articolul 6
(1)Grupul interministerial se întruneşte o dată pe luna şi ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui sau, în lipsa acestuia, a unuia dintre vicepreşedinţi. ...
(2)Data, ora şi ordinea de zi ale şedinţelor de lucru următoare pot fi stabilite de comun acord la sfârşitul fiecărei şedinţe sau transmise în scris. ... Articolul 7 Şedinţele Grupului interministerial se desfăşoară la sediul Ministerului Industriei şi Resurselor, în prezenta a minimum două treimi din numărul reprezentanţilor nominalizaţi în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 660/2001. Articolul 8 Propunerile şi recomandările Grupului interministerial se adoptă cu majoritatea calificată a voturilor membrilor prezenţi la şedinţa. Articolul 9 Regulamentul de organizare şi funcţionare a Grupului interministerial se modifica sau se completează, după caz, prin votul a minimum două treimi din numărul membrilor. Articolul 10
(1)În perioada dintre doua şedinţe secretariatul asigura legătură dintre membrii Grupului interministerial, prin schimbul de informaţii şi documente necesare pentru derularea activităţii. ...
(2)Membrii grupului interministerial vor fi convocaţi în scris, cu minimum 7 zile înaintea fiecărei şedinţe, anunţându-li-se data şi ora convocării, precum şi ordinea de zi a şedinţei, la care se adauga documentele de lucru. ... Articolul 11
(1)Pentru buna desfăşurare a activităţii Grupului interministerial fiecare membru va organiza şi va conduce o subgrupa de lucru compusa din experţi pe probleme, în funcţie de tematicile abordate. ...
(2)Numele experţilor desemnaţi să facă parte din subgrupele de lucru menţionate la alin.
(1)se vor comunică secretarului Grupului interministerial în termen de 15 zile de la data publicării prezentului regulament. ... Capitolul 3 Dispoziţii finale Articolul 12 La reuniunile Grupului interministerial pot participa în calitate de invitat reprezentanţi ai altor autorităţi ale administraţiei publice, ai unor organizaţii şi asociaţii neguvernamentale reprezentative ale întreprinzătorilor, producătorilor ori ai altor factori interesaţi şi implicaţi în activitatea industriala, în funcţie de tematica abordata. Articolul 13
(1)Dezbaterile şi hotărârile fiecărei şedinţe se consemnează într-un registru cuprinzând procesele-verbale ale Grupului interministerial, fiecare proces-verbal fiind semnat de toţi reprezentanţii cu drept de vot prezenţi la şedinţa. ...
(2)Registrul cuprinzând procesele-verbale se păstrează la secretarul Grupului interministerial. ... ────────────────