ORDIN nr. 703 din 9 mai 2014 privind stabilirea tarifelor pentru efectuarea testelor și controlului, certificării, înregistrării, supravegherii, monitorizării și acreditării pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și a tarifelor pentru efectuarea testelor de calitate a semințelor și a materialului săditor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 16 mai 2014 Având în vedere Referatul nr. 21.035 din 9 mai 2014/DB al Direcției inspecții de stat, în baza prevederilor art. 21 alin.
(2)din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante, republicată, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările și completările ulterioare, viceprim-ministrul, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, emite următorul ordin: Articolul 1 Se stabilesc tarifele pentru efectuarea testelor și controlului, certificării culturilor de sămânță și material săditor, înregistrării, supravegherii, monitorizării și acreditării unor activități ale operatorilor economici pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și tarifele pentru testele de calitate și alte prestații privind certificarea semințelor și a materialului săditor efectuate de personalul inspectoratelor teritoriale pentru calitatea semințelor și a materialului săditor și al Laboratorului Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Tarifele prevăzute în anexă nu conțin taxa pe valoare adăugată. Articolul 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 341/2009 privind stabilirea tarifelor pentru efectuarea controlului, certificării, înregistrării, supravegherii, monitorizării și acreditării pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și pentru efectuarea testelor de calitate a semințelor și a materialului săditor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 3 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare. Articolul 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va intra în vigoare în termen de 5 zile de la data publicării. p. Viceprim-ministru, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Dumitru Daniel Botănoiu, secretar de stat București, 9 mai 2014. Nr. 703. Anexa nr. 1 TARIFELE pentru efectuarea testelor și controlului în vederea certificării culturilor de sămânță și material săditor, înregistrării, supravegherii, monitorizării și acreditării unor activități ale operatorilor economici pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și tarifele pentru testele de calitate și alte prestații privind certificarea semințelor și a materialului săditor efectuate de personalul inspectoratelor teritoriale pentru calitatea semințelor și a materialului săditor și al Laboratorului Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor Capitolul I Controlul culturilor semincere și materialului săditor în vederea certificării NOTE: 1. Fracțiunile de suprafață, rotunjite la două cifre după virgulă la ha, se tarifează proporțional, dar nu mai puțin de 0,5 ha pentru pct. 1-5 din tabel și de 0,05 ha pentru pct. 6-11 din tabel. ... 2. Pentru solicitările de inspecție în câmp, efectuate după expirarea termenelor stabilite de 1 decembrie pentru culturile de toamnă și 1 mai pentru cele de primăvară, respectiv 15 iunie pentru culturile semincere de butași de sfeclă și cicoare industrială, dar nu mai târziu de data de 30 aprilie a anului următor pentru culturile însămânțate în toamna anului precedent și 31 mai pentru culturile de primăvară, respectiv 30 iunie pentru culturile semincere de butași de sfeclă și cicoare industrială, tarifele se majorează cu 50%. După data de 30 aprilie, pentru culturile însămânțate în toamna anului precedent, și 31 mai, pentru culturile de primăvară, tarifele se majorează cu 100%. ... 3. Tariful pentru fiecare ha de suprafață nedeclarată se majorează de 3 ori, luându-se în considerare rotunjirea suprafeței cuprinse între 0,5-1,6 ha ca echivalentă unui ha. ... 4. Tariful pentru un control suplimentar la cerere sau pentru corectarea lucrărilor în câmp ori la cererea de reinspecție se majorează cu 50% la primul control și cu 100% la fiecare dintre următoarele controale. ... 5. Tariful de la pct. 1-4 și 6 din tabel pentru controlul culturilor semincere și materialului săditor în vederea certificării, efectuat de un inspector acreditat, se reduce cu 60%. ... Capitolul II Controlul în vederea înregistrării, acreditării, supravegherii și monitorizării unor activități ale operatorilor economici 6. Pentru supravegherea și monitorizarea persoanei acreditate pentru efectuarea inspecției în câmp conform reglementărilor specifice în vigoare, tarifele se echivalează cu tarifele prevăzute la cap. I, în funcție de specie sau grup de specii. ... 7. Pentru supravegherea și monitorizarea persoanei acreditate pentru prelevarea eșantioanelor din loturile de sămânță în vederea efectuării testelor de laborator conform reglementărilor specifice în vigoare, tarifele se echivalează cu tarifele prevăzute în cap. V. ... 8. Pentru supravegherea și monitorizarea laboratorului acreditat pentru testarea semințelor, conform reglementărilor specifice în vigoare, tarifele se echivalează cu tarifele prevăzute în cap. III, IV și V, după caz. ... NOTE: 1. Tarifele prevăzute la pct. 1 din tabel, referitoare la controlul în vederea înregistrării operatorilor economici pentru: producere, prelucrare, comercializare, se majorează cu 50% pentru al doilea control în vederea înregistrării, iar pentru următoarele controale, cu 100%. ... 2. Tarifele prevăzute la pct. 2 lit.
- d)din tabel, referitoare la testarea cunoștințelor personalului, se majorează cu 50% pentru prima retestare a pregătirii profesionale, iar pentru următoarele retestări, cu 100%. ... 3. Tarifele prevăzute la pct. 1 și 2 lit.
- c)și
- d)din tabel, referitoare la instruirea personalului și testarea cunoștințelor personalului, se majorează cu 100% pentru prestările în regim de urgență în termen de 48 de ore, iar cele prevăzute la pct. 2 lit.
- a)din tabel, referitoare la controlul anual în vederea verificării îndeplinirii continue a cerințelor pentru continuarea activității, se majorează cu 50%. ... Capitolul III Teste curente NOTE: 1. Tarifele de la pct. 1-9 din tabel se majorează cu 50% pentru prestații în regim de urgență, respectiv eliberarea rezultatelor în termen de 48 de ore pentru puritate, umiditate, masa 1.000 de boabe (cap. IV "Alte teste") și în termenul minim prevăzut de metoda de analiză oficială pentru germinație și stare fitosanitară, de la data și ora primirii eșantionului. ... 2. Tarifele de testare prevăzute în tabel pentru eliberarea certificatului ISTA se majorează cu 50%. ... 3. Repetarea testării eșantionului, la cerere, se majorează cu 50%. ... 4. Repetarea testării unui nou eșantion din același lot se majorează cu 100%. ... 5. Testele efectuate în vase de vegetație la pământ sau nisip se majorează cu 50%. ... 6. La mixturi se aplică tariful testului efectuat pentru fiecare component. ... 7. Tarifele din coloana nr. 2 pentru determinarea purității la sămânța necondiționată se majorează cu 100%. ... 8. Tarifele din coloana nr. 3 pentru testarea parțială sau informativă a germinației, atunci când testul de puritate nu se solicită, se suplimentează cu 25% din tariful testului de puritate pentru fiecare specie analizată. ... Capitolul IV Alte teste ----- *) Tariful pentru testarea virotică a eșantioanelor recepționate după data de 15 septembrie se majorează astfel: cu 50% până la data de 30 septembrie; cu 100% între 1 octombrie și 31 octombrie; cu 150% între 1 noiembrie și 30 noiembrie; după 30 noiembrie, cu 200%. NOTE: 1. Tarifele de la pct. 1-8 din tabel se majorează cu 50% pentru prestații în regim de urgență, respectiv eliberarea rezultatelor în termen de 48 de ore pentru: masa 1.000 de boabe, determinarea greutății hectolitrice, cuscută, viabilitate, autenticitate, sticlozitate, procentul de coji, și în termenul minim prevăzut pentru metoda de analiză oficială pentru cold-test, testare virotică la cartof în laborator și testarea virotică la materialul de înmulțire și plantare fructifer și la materialul de înmulțire vegetativă a viței-de-vie. ... 2. Tarifele de testare prevăzute în tabel pentru eliberarea Certificatului ISTA se majorează cu 50%. ... 3. În cazul repetării testării, la cerere, tariful se majorează cu 50%. ... (la 15-02-2018, Capitolul IV a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 30 din 31 ianuarie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 15 februarie 2018 ) Capitolul V Prestații privind certificarea semințelor și a materialului săditor NOTE: 1. Tarifele prevăzute la pct. 4 din tabel, referitoare la certificarea prin supraveghere la reambalare sau la aplicarea vignetelor/8 ore, după caz, se majorează astfel: pentru următoarele 8 ore la același lot, cu 50%, iar pentru timpul care depășește 16 ore la același lot, cu 100%. ... 2. Tarifele prevăzute la pct. 5-8 din tabel, referitoare la redactarea și imprimarea de documente, etichete și vignete, respectiv redactarea, imprimarea și aplicarea vignetelor, nu includ valoarea formularelor și etichetelor. ... 3. La solicitarea de suplimentare a numărului de etichete pentru același lot, tarifele prevăzute la pct. 5-7 din tabel, referitoare la redactarea și imprimarea de documente, etichete și vignete, respectiv redactarea, imprimarea și aplicarea vignetelor, se majorează cu 100%. ... 4. Tariful pentru etichetele prevăzute la pct. 5-8 din tabel, referitoare la redactarea și imprimarea de documente, etichete și vignete, respectiv redactarea, imprimarea și aplicarea vignetelor, imprimate de firma acreditată, este de 0,02 lei/etichetă. ... 5. În cazul ridicării automate a probelor, se aplică următoarele tarife: – pentru prima verificare, 195,3 lei/aparat/specie; ... – pentru verificarea și monitorizarea anuală, 300,0 lei/aparat/specie. ... ... 6. Tariful prevăzut la pct. 2 din tabel privind prelevarea de eșantioane și sigilarea eșantioanelor, efectuată de un eșantionor acreditat, se reduce cu 60%. ... 7. Tarifele prevăzute la pct. 2 din tabel, pentru prelevarea și sigilarea la cerere a unui nou eșantion din același lot, se majorează cu 100%. ... ------