← România

DECIZIA nr. 737 din 23 noiembrie 2017

DECIZIA nr. 737 din 23 noiembrie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. 2 și art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 326 din 13 aprilie 2018 Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.

  1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. 2 și art. 34 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Marin Melinescu în Dosarul nr. 311/46/2016 al Curții de Apel Pitești - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.029D/
  2. ...
  3. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. ...
  4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, și menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materie. În acest sens, indică deciziile nr. 1.628 din 20 decembrie 2011, nr. 85 din 7 februarie 2012, nr. 298 din 27 martie 2012 și nr. 619 din 12 iunie
  5. ... CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
  6. Prin Încheierea din 19 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. 311/46/2016, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 și art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Marin Melinescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare. ...
  7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prin lipsirea de o cale de atac împotriva încheierilor premergătoare dintr-o ultimă cale de atac extraordinară se îngrădește accesul liber la justiție. ...
  8. Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, contrar dispozițiilor art. 29 alin.

(4)din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate, amintind doar jurisprudența Curții Constituționale în materie. ... 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. ...
  1. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. ...
  2. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. ...
  3. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. ... CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
  4. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, ...
  1. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 34 și art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă din
  2. Însă, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține ca obiect al acesteia dispozițiile art. 34 alin. 2 și art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă din
  3. Dispozițiile legale criticate au fost abrogate prin art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai
  4. Însă, ținând seama că dispozițiile legale criticate continuă să producă efecte în cauza de față, precum și de Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate, care au următorul cuprins: – Art. 34 alin. 2: „Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.“; ... – Art. 282 alin. 2: „Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.“ ... ...
  5. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 124 privind înfăptuirea justiției. ...
  6. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că nemulțumirea autorului excepției constă în faptul că nu dispune de o cale de atac împotriva încheierilor premergătoare, distinctă de cea îndreptată împotriva soluției pe fond. ...
  7. Având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, respectiv în cadrul unei contestații în anulare formulate împotriva unei decizii prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul, întrucât a fost formulat împotriva unor încheieri premergătoare care nu pot fi atacate cu recurs pe cale separată, ci numai odată cu hotărârea de fond, care însă nu a fost pronunțată, precum și împotriva unor încheieri care nu au cale de atac sau sunt irevocabile, excepția de neconstituționalitate apare ca fiind inadmisibilă, neavând legătură cu soluționarea cauzei. ...
  8. În acest sens, Curtea reține că, indiferent de soluție, decizia Curții nu ar avea nicio înrâurire asupra soluționării contestației în anulare în cadrul căreia se verifică dacă dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau omisiunea cercetării vreunui motiv de modificare sau de casare. ...
  9. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, „legătura cu soluționarea cauzei“, în sensul art. 29 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992 presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, sau Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014). ... 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin.
(4)din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, ... CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. 2 și art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Marin Melinescu în Dosarul nr. 311/46/2016 al Curții de Apel Pitești - Secția I civilă. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 23 noiembrie 2017. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.