HOTĂRÂRE nr. 1.106 din 18 decembrie 2013 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 19 decembrie 2013 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin.
(1)din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Se aprobă acordarea unor ajutoare de urgenţă în valoare totală de 236.000 lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pe anul 2013, pentru sprijinirea familiilor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţie de necesitate cauzată de explozia produsă în luna octombrie 2013 într-un bloc de locuinţe din municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Mariana Câmpeanu p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu p. Ministrul delegat pentru buget, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Bucureşti, 18 decembrie 2013. Nr. 1.106. Anexa ---------