← România

ORDIN nr. 1.121 din 2 noiembrie 2009

ORDIN nr. 1.121 din 2 noiembrie 2009 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind asigurarea cu combustibili de aviaţie pe aerodromuri, RACR-AD-ACAA, ediţia 01/2009 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 768 din 11 noiembrie 2009 Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ca autoritate de stat în domeniul transporturilor, în temeiul prevederilor art. 4 lit. b) şi f) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 5 alin.

(4)din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Reglementarea aeronautică civilă română privind asigurarea cu combustibili de aviaţie pe aerodromuri, RACR-AD-ACAA, ediţia 01/2009, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Autoritatea Aeronautică Civilă Română va lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin. Articolul 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor nr. 438/1999 pentru aprobarea reglementărilor aeronautice civile române referitoare la cerinţele privind facilităţile tehnice destinate combustibililor de aviaţie şi procedurile operaţionale de alimentare a aeronavelor cu combustibili pe aerodromuri/RACR-AD-FTPCA, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 24 septembrie 1999, se abrogă. Articolul 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Mircea Berceanu Bucureşti, 2 noiembrie 2009. Nr. 1.121. Anexă REGLEMENTARI 02/11/2009

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.