HOTĂRÂRE nr. 866 din 18 august 2010 privind transmiterea unor imobile, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în administrarea Ministerului Justiţiei Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 608 din 27 august 2010 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 12 alin.
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea unor imobile, aflate în domeniul public al statului şi având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin Instituţia Prefectului Judeţului Alba, în administrarea Ministerului Justiţiei, pentru Curtea de Apel Alba Iulia. Articolul 2 Instituţia Prefectului Judeţului Alba şi Consiliul Judeţean Alba îşi vor desfăşura activitatea în imobilele prevăzute la art. 1, ocupând suprafeţele prevăzute în anexa nr. 2, care vor rămâne în folosinţa exclusivă a acestora. Articolul 3 Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 4 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 5 Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga p. Ministrul justiţiei, Lidia Barac, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 18 august
- Nr.
- Anexa 1 DATELE DE IDENTIFICARE a imobilelor aflate în domeniul public al statului, care se transmit din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în administrarea Ministerului Justiţiei ┌──────────────────────┬─────────────────┬────────────────────┬─────────────────────────┬───────────────────┐ │ Denumirea şi locul │Persoana juridică│ Persoana juridică │ Caracteristicile │Numărul de inventar│ │ unde este situat │ de la care │la care se transmite│ imobilului │ şi codul de │ │ imobilul │ se transmite │ imobilul │ │clasificare conform│ │ │ imobilul │ │ │ Hotărârii │ │ │ │ │ │Guvernului nr. │ │ │ │ │ │ 1.705/2006 │ ├──────────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────┤ │Palat administrativ, │Statul român şi │Statul român şi în │Subsol = 1.445 mý │105.160 │ │piaţa Ion C. Brătianu │din administrarea│administrarea │Parter = 1.500 mý │cod de │ │nr. 1, municipiul Alba│Ministerului │Ministerului │Etaj I = 1.445 mý │clasificare - │ │Iulia │Administraţiei │Justiţiei - │Etaj II = 1.445 mý │8.29.15 │ ├──────────────────────┤şi Internelor - │Curtea de Apel │Pod = 1.685 mý │ │ │ │Instituţia │Alba Iulia │Teren aferent = 1.790 mý │ │ │ │Prefectului │ ├─────────────────────────┼───────────────────┤ │ Garaj │Judeţului Alba │ │Suprafaţă = 683 mý │107.924 │ │ │ │ │ │cod de clasificare-│ │ │ │ │ │8.29.15 │ └──────────────────────┴─────────────────┴────────────────────┴─────────────────────────┴───────────────────┘ Anexa 2 STRUCTURA suprafeţelor din imobilul "Palat administrativ", respectiv din imobilul "Garaj" ocupate de Instituţia Prefectului Judeţului Alba şi de Consiliul Judeţean Alba I. Structura suprafeţelor din imobilul "Palat administrativ" II. Structura suprafeţelor din imobilul "Garaj" -------