DECIZIE Nr. 16*) din 7 februarie 1995

(2)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, examinînd excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 şi 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, invocată de Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia în Dosarul nr. 706/1994 al Curţii de Apel Alba Iulia, constata următoarele: Curtea de Apel Alba Iulia, prin Încheierea de 18 noiembrie 1994, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 şi 19 din Legea nr. 29/1990, invocată de Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia. Aceasta susţine ca art. 11 din legea menţionată este neconstitutional, deoarece prin acesta se stabileşte ca instanţa poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea administrativă sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt înscris, precum şi să se pronunţe asupra daunelor materiale şi morale, dar nu se ocroteşte şi recunoaşterea de către instanţa a dreptului, inclusiv a dreptului de proprietate, deşi acest drept este prevăzut atât prin art. 48 din Constituţia României, cît şi prin art. 1 din Legea nr. 29/1990. În ceea ce priveşte art. 19 din Legea nr. 29/1990, care dispune ca legea se aplică numai actelor administrative emise ulterior intrării sale în vigoare, este considerat, de asemenea, neconstitutional, deoarece contravine prevederilor art. 48 din Constituţie coroborate cu art. 20 şi art. 41 din legea fundamentală, prin aceea ca aduce atingere drepturilor conferite persoanelor prin art. 48, inclusiv protecţiei dreptului de proprietate, ocrotit în mod egal, indiferent de titular, potrivit art. 41 alin.

(2), iar o eventuala competenţa a judecării cauzelor care vizează acte administrative anterioare legii de către instanţele civile ar determina aplicarea taxelor de timbru, prevăzute pentru aceste cauze, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 20 din Constituţie şi celor ale art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit căruia "toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul la o ocrotire egala din partea legii". Pârâtul Consiliul Judeţean Alba, prin reprezentant, susţine ca în acţiunile de contencios administrativ trebuie întrunite condiţiile prevăzute la art. 5 şi 19 din Legea nr. 29/1990, acest din urma text avîndu-şi ratiunea în aceea ca actele emise anterior datei de 8 decembrie 1990 cad sub incidenţa Legii nr. 1/1967. Reprezentantul intervenientei, Societatea Comercială "Parc" - S.R.L. Alba Iulia, arata ca excepţia vizează un act administrativ pentru care nu a fost realizată procedura prealabilă. Curtea de Apel Alba, după solicitarea Curţii Constituţionale, comunică opinia sa în sensul că dispoziţiile art. 11 şi 19 din Legea nr. 29/1990 nu contravin art. 150 alin.

(1), art. 48 şi art. 135 din Constituţie. Cu privire la art. 19, se mai precizează ca, deşi Legea nr. 29/1990 este anterioară Constituţiei, prin consacrarea în acest text a principiului neretroactivitatii, nu contravine Constituţiei, care consacra în mod expres acest principiu. Deşi Legea nr. 29/1990 este anterioară Constituţiei, Curtea Constituţională este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate, din moment ce pe baza ei s-au stabilit raporturi după data intrării în vigoare a Constituţiei, iar instanţa chemată să aplice legea apreciază ca ea nu contravine Constituţiei. Pe de altă parte, este de reţinut ca Legea nr. 29/1990 a fost modificată în mod expres, după intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991, prin Legea nr. 59/1993 şi deci nu se mai pune problema abrogării, ci a constatării constituţionalităţii sau neconstitutionalitatii. CURTEA, având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit în cauza, dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 24 alin.

(2)din Legea nr. 47/1992, retine: Potrivit art. 11 din Legea nr. 29/1990, "instanţa, soluţionând acţiunea, poate, după caz, sa anuleze, în total sau în parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea administrativă sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt înscris. Instanţa este competenţa să se pronunţe şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecaţii". Soluţiile prevăzute de text sunt în concordanta cu obiectivele contenciosului administrativ stabilite prin art. 48 alin.

(1)din Constituţie şi art. 1 din Legea nr. 29/1990, deoarece este vorba de invocarea vatamarii unui drept printr-un act administrativ. Dacă instanţa constata ca s-a produs o astfel de vătămare, ea poate, după caz, sa anuleze actul administrativ prin care a fost vătămat dreptul, sa oblige autoritatea publică sa emita un act administrativ sau sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt înscris la care reclamantul are dreptul. De asemenea, autoritatea pirita poate fi obligată la repararea pagubei. Deci, în toate aceste ipoteze, consecinţa este recunoaşterea şi ocrotirea dreptului pretins, deoarece altfel nu s-ar fi dispus anularea actului sau obligarea autorităţii la emiterea ori la eliberarea unui act. În legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate la care se referă reclamantul, este de reţinut ca art. 41 alin.

(1)din Constituţie garantează dreptul de proprietate, dar în măsura în care el exista în patrimoniul unui subiect de drept. Un asemenea drept, dacă este vătămat printr-un act administrativ, poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ, solicitindu-se, după caz, anularea actului, despăgubiri, obligarea autorităţii la emiterea unui act etc. Asa fiind, art. 11 din Legea nr. 29/1990 nu contravine nici dispoziţiilor art. 48 alin.

(1)şi nici celor cuprinse în art. 41 alin.

(1)din Constituţie. Dacă însă este vorba de stabilirea dreptului de proprietate, el nu se face în condiţiile contenciosului administrativ, ci pe calea unei acţiuni civile. Deci accesul la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, este asigurat. În art. 19 din Legea nr. 29/1990 se precizează ca această lege nu se aplică actelor administrative emise anterior intrării sale în vigoare, 8 decembrie 1990, dar se aplică cererilor introduse anterior acestei date, termenul de 30 de zile prevăzut în art. 1 alin.

(2)din Legea nr. 29/1990 reincepind să curgă de la intrarea ei în vigoare. Fiind vorba de o succesiune a legilor în timp, legiuitorul a fost obligat sa prevadă modul de soluţionare a eventualelor conflicte între cele doua legi, Legea nr. 1/1967 şi Legea nr. 29/1990, stabilind, conform principiului neretroactivitatii, ca legea noua nu se aplică actelor administrative emise anterior intrării sale în vigoare. Pentru cererile introduse anterior şi aflate în curs de judecată s-a prevăzut aplicarea imediata a legii noi. Aceasta dispoziţie nu este contrară Constituţiei ci, dimpotriva, concorda cu dispoziţiile art. 15 alin.

(2), care au ridicat neretroactivitatea la valoare de principiu constituţional. Dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 29/1990 nu contravin nici prevederilor art. 41 alin.

(2)din Constituţie care stabileşte ca proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Referirea la lege are în vedere, desigur, legea în vigoare, lege care, astfel cum s-a arătat, nu poate fi aplicată retroactiv. În sfârşit, art. 19 din legea menţionată nu contravine nici dispoziţiilor art. 20 din Constituţie sau celor ale art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Potrivit art. 20 din legea fundamentală, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă exista neconcordanta între acestea din urma şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice a fost ratificat de România şi deci, potrivit art. 11 alin.

(2)din Constituţie, face parte din dreptul intern. Este de observat că nu exista o neconcordanta între acesta şi legile interne ci, dimpotriva, în acord şi cu alte reglementări internaţionale, Constituţia consacra în art. 16 alin.

(1)egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Faptul ca legea stabileşte taxe de timbru diferite pentru cererile şi procesele din materia civilă şi pentru cele din materia contenciosului administrativ nu încalcă principiul egalităţii, deoarece acesta nu impune uniformitate şi deci, la situaţii deosebite, legiuitorul poate adopta soluţii diferite. În cadrul aceleiaşi categorii, însă, toţi cetăţenii sunt supuşi aceloraşi taxe de timbru. Ca urmare, excepţia invocată urmează a fi respinsă ca vadit nefondata. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.

(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.

(1)lit. A.c), al art. 24 alin.

(2)şi al art. 25 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, în unanimitate, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 şi 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, invocată de Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia în Dosarul nr. 706/1994 al Curţii de Apel Alba Iulia. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 7 februarie 1995. PREŞEDINTE, prof. univ. dr. Antonie Iorgovan Magistrat-asistent, Doina Suliman ---------------------------