HOTĂRÂRE nr. 720 din 4 iulie 2007 privind transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, prin Complexul Sportiv Naţional "Lia Manoliu", în administrarea Agenţiei Naţionale Anti-Doping Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 30 iulie 2007 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea unui imobil-teren în suprafaţă de 320 mý, aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, prin Complexul Sportiv Naţional "Lia Manoliu", în administrarea Agenţiei Naţionale Anti-Doping. Articolul 2 Se acordă Agenţiei Naţionale Anti-Doping dreptul de servitute de trecere prin folosirea căilor de acces şi aleilor aflate în administrarea Complexului Sportiv Naţional "Lia Manoliu". Articolul 3 Predarea-preluarea bunului imobil prevăzut la art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Şeful Cancelariei Primului-Ministru, Ion-Mircea Plângu Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Octavian Ioan Atanase Bellu Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 4 iulie 2007. Nr. 720. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului-teren aflat în domeniul public al statului, care se transmite din administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, prin Complexul Sportiv Naţional "Lia Manoliu", în administrarea Agenţiei Naţionale Anti-Doping -------