← România

NORME METODOLOGICE din 13 octombrie 2005

NORME METODOLOGICE din 13 octombrie 2005 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 91/2005 privind instituirea Programului de acordare a unor ajutoare băneşti populaţiei cu venituri reduse care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 947 din 25 octombrie 2005 Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 Beneficiază de drepturile prevăzute în Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 91/2005 privind instituirea Programului de acordare a unor ajutoare băneşti populaţiei cu venituri reduse care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, denumita în continuare ordonanţa de urgenţă, persoanele singure şi familiile care locuiesc în România, ai căror membri au sau nu cetăţenie română, precum şi apatrizii. Articolul 2 Persoanele singure şi familiile ai căror membri nu au cetăţenie română beneficiază de prevederile ordonanţei de urgenta dacă se afla în una dintre următoarele situaţii: a) cetăţenii străini, pe perioada în care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legii; ... b) cetăţenii străini şi apatrizii care au dobândit, în condiţiile legii, statutul de refugiat în România sau cărora li s-a acordat o alta forma de protecţie umanitara prevăzută de lege; ... c) apatrizii care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legii. ... Articolul 3 În aplicarea prevederilor art. 2 alin.

(2)lit.
  1. a)şi
  2. d)din ordonanţa de urgenţă, următoarele expresii se definesc astfel:
  3. a)titularul de contract individual de furnizare a gazelor naturale este titularul de convenţie individuală încheiată cu furnizorul, în vederea achiziţionării gazelor naturale pentru consumul casnic propriu; ...
  4. b)soba de teracota este orice instalatie utilizata numai pentru încălzirea locuinţei, realizată din teracota sau din caramida refractara şi care utilizează gaze naturale pentru producerea energiei termice. ... Capitolul II Ajutorul banesc Articolul 4 Familiile şi persoanele singure cu venituri reduse care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale beneficiază, în condiţiile prevăzute de ordonanţa de urgenţă, de un ajutor banesc pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile cu achiziţionarea, instalarea şi punerea în funcţiune a unei centrale termice individuale sau, după caz, a cel mult 3 arzatoare automatizate. Articolul 5
(1)Achiziţionarea, montarea şi punerea în funcţiune a unei centrale termice sau, după caz, achiziţionarea şi montarea arzatoarelor automatizate se realizează numai de firmele autorizate de Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale şi de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - ISCIR, denumite în continuare firme autorizate. ...
(2)Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale transmite lunar direcţiilor de muncă, solidaritate socială şi familie judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare direcţii teritoriale, până la data de 15 a fiecărei luni, pe suport hârtie şi în format electronic, lista actualizată a firmelor autorizate care funcţionează în unitatea administrativ-teritorială respectiva. ...
(3)Lista prevăzută la alin.
(2)se afişează la sediul direcţiilor teritoriale într-un loc vizibil. ... Articolul 6 În aplicarea prevederilor art. 4 alin.
(2)din ordonanţa de urgenţă, firmele autorizate au obligaţia de a încheia protocoale de colaborare cu direcţiile teritoriale, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1. Articolul 7
(1)Ajutorul banesc se acordă familiilor şi persoanelor singure care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 2 alin.
(2)din ordonanţa de urgenţă, pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, potrivit modelului prevăzut la anexa nr. 2. ...
(2)La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie şi, după caz, al persoanei singure se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii. ...
(3)Prin membri de familie se înţelege şi persoanele între care nu exista relaţii de rudenie, dar care locuiesc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei. ... Articolul 8 În cazul achiziţionării, instalării şi punerii în funcţiune a unei centrale termice, cererea prevăzută la art. 7 alin.
(1)este însoţită de documentele prevăzute la art. 5 alin.
(2)din ordonanţa de urgenţă. Articolul 9 Direcţiile teritoriale pun la dispoziţia solicitanţilor, gratuit, formularele tipizate de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, precum şi lista firmelor autorizate. Articolul 10 Datele cuprinse în formularul de cerere şi declaraţia pe propria răspundere privind componenta familiei şi veniturile acesteia, precum şi datele cuprinse în ancheta socială sunt confidenţiale. Acestea se folosesc numai în scopul stabilirii dreptului la ajutorul banesc şi al întocmirii de situaţii statistice. Articolul 11
(1)În aplicarea prevederilor art. 6 alin.
(1)din ordonanţa de urgenţă, directorii executivi ai direcţiilor teritoriale dispun efectuarea de anchete sociale pentru certificarea veridicitatii datelor înscrise în cererea şi declaraţia pe propria răspundere. ...
(2)Ancheta socială se efectuează de către personalul de specialitate din cadrul direcţiei teritoriale, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 3. ...
(3)La efectuarea anchetelor sociale se pot solicita orice documente justificative şi informaţii necesare verificării îndeplinirii condiţiilor de acordare a acestui drept. ...
(4)În cazul în care, la efectuarea anchetei sociale, solicitantul ajutorului banesc refuza prezentarea documentelor justificative privind componenta familiei şi veniturile nete lunare realizate de familia acestuia, se considera că nu îndeplineşte condiţiile de acordare a ajutorului banesc. ... Articolul 12
(1)Pe baza datelor înscrise în cererea şi declaraţia pe propria răspundere de către solicitantul ajutorului banesc şi a rezultatului anchetei sociale efectuate la domiciliul acestuia, directorul executiv al direcţiei teritoriale aproba sau, după caz, respinge prin decizie dreptul la ajutor. ...
(2)În situaţia în care din datele înscrise de către solicitantul ajutorului banesc în cererea şi declaraţia pe propria răspundere rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de ordonanţa de urgenţă, ancheta socială nu se mai efectuează. ... Articolul 13 Decizia de aprobare a dreptului la ajutorul banesc se transmite cu confirmare de primire titularului, însoţită de bonul valoric sau, după caz, de bonurile valorice corespunzătoare tipului de echipament de încălzire, în termenul prevăzut la art. 7 alin.
(2)din ordonanţa de urgenţă. Articolul 14 Titularii ajutoarelor băneşti achită la firmele autorizate contravaloarea facturii privind achiziţionarea, instalarea şi punerea în funcţiune a centralei termice individuale sau, după caz, achiziţionarea şi montarea arzatoarelor automatizate, prin bonuri valorice şi diferenţa în numerar. Articolul 15 Centralele termice individuale, precum şi arzatoarele automatizate trebuie să îndeplinească condiţiile tehnice minimale obligatorii prevăzute în anexa nr. 4. Articolul 16
(1)În aplicarea prevederilor art. 11 alin.
(2)din ordonanţa de urgenţă, procesul-verbal de constatare a montarii arzatoarelor automatizate se încheie între titularul de contract de furnizare a gazelor naturale, firma autorizata şi furnizorul de gaze naturale, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5. ...
(2)Procesul-verbal de punere în funcţiune a centralei termice individuale se încheie în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. ... Articolul 17 Firmele autorizate transmit direcţiilor teritoriale documentele prevăzute la art. 11 alin.
(1)din ordonanţa de urgenţă, precum şi pe cele prevăzute la art. 16 din prezentele norme metodologice, până cel târziu la data de 15 a fiecărei luni. Articolul 18 Direcţia teritorială, pe baza situaţiei centralizatoare şi a bonurilor valorice transmise de firmele autorizate, solicita Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei creditele bugetare corespunzătoare ajutoarelor băneşti, până cel târziu la data de 20 a fiecărei luni. Articolul 19 Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei transmite Ministerului Finanţelor Publice, până la data de 23 a fiecărei luni, documentaţia pentru deschiderea de credite bugetare. Articolul 20 În baza creditelor bugetare deschise de Ministerul Finanţelor Publice, direcţiile teritoriale virează până la sfârşitul lunii sumele alocate cu titlu de ajutoare băneşti în conturile deschise la bănci de către firmele autorizate. Articolul 21 În aplicarea art. 14 din ordonanţa de urgenţă, direcţiile teritoriale transmit Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, până la data de 25 a fiecărei luni, date statistice cu privire la numărul titularilor ajutoarelor băneşti şi sumele aprobate şi plătite cu aceasta destinaţie pentru cele doua tipuri de echipamente de încălzire achiziţionate de titularii de ajutor. Articolul 22
(1)Bonurile valorice sunt hârtii de valoare reprezentând documente cu regim special de tipărire, inseriere şi numerotare, care se emit de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi se distribuie de către direcţiile teritoriale titularilor de ajutor banesc. ...
(2)Fiecare bon valoric este valabil numai dacă are înscrise seria şi numărul sub care a fost inseriat şi cuprinde în mod obligatoriu următoarele: ...
  1. a)instituţia emitenta - Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei; ...
  2. b)tipul de echipament de încălzire pentru care se acordă ajutorul banesc: achiziţionarea şi montarea unei microcentrale termice sau, după caz, achiziţionarea şi montarea unui arzator automatizat pentru soba de teracota în care se utilizează gaze naturale; ...
  3. c)spaţiul pentru înscrierea de către direcţia teritorială a numelui şi prenumelui, a codului numeric personal şi a adresei titularului de ajutor banesc; ...
  4. d)cuantumul ajutorului banesc prevăzut de ordonanţa de urgenţă, care va fi tipărit diferit, în funcţie de tipul de echipament de încălzire achiziţionat; ...
  5. e)spaţiul destinat semnăturii titularului ajutorului banesc, precum şi semnăturii şi ştampilei direcţiei teritoriale şi a firmei autorizate. ...
(3)Falsificarea bonurilor valorice se pedepseşte conform legii. ... Articolul 23
(1)Gestionarea bonurilor valorice se efectuează, potrivit legii, de persoane împuternicite prin decizie a directorului executiv al direcţiei teritoriale. ...
(2)Evidenta contabila a operaţiunilor privind achiziţionarea, emiterea şi utilizarea bonurilor valorice se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare. ... Articolul 24
(1)Bonurile valorice se completează sau, după caz, se anulează numai de către personalul autorizat din cadrul direcţiilor teritoriale. ...
(2)Bonurile valorice se anulează în următoarele situaţii: ...
  1. a)sunt deteriorate sau prezintă modificări, adaugari ori ştersături; ...
  2. b)sunt pierdute sau sustrase; ...
  3. c)sunt nedistribuite către titulari. ... Articolul 25 În cazul pierderii, deteriorării ori sustragerii bonurilor valorice, titularii de ajutor banesc şi firmele autorizate au obligaţia sa anunţe în scris direcţiile teritoriale, în termen de 72 de ore de la constatarea pierderii, deteriorării ori sustragerii, iar în cazul sustragerii, şi organele de poliţie. Articolul 26 Bonurile valorice anulate în condiţiile prevăzute la art. 24 alin.
(2)lit.
  1. a)şi
  2. b)se publică de către direcţiile teritoriale sau, după caz, de titularul ajutorului banesc sau de firma autorizata în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi se declara nule. Articolul 27 În situaţiile prevăzute la art. 25, direcţiile teritoriale eliberează un nou bon valoric, după prezentarea de către titularul ajutorului banesc ori de firma autorizata a dovezii de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a anunţului privind pierderea, deteriorarea ori sustragerea bonului valoric. Articolul 28
(1)Bonurile valorice anulate în condiţiile art. 24 alin.
(2)lit.
  1. a)şi
  2. c)se restituie de către direcţiile teritoriale Companiei Naţionale "Imprimeria Naţionala" - S.A. pe bază de aviz de însoţire şi proces-verbal de predare-primire, urmând a fi distruse contra cost. ...
(2)Bonurile valorice distribuite către titularii ajutorului banesc, care au fost utilizate pentru achiziţionarea, instalarea şi punerea în funcţiune a centralei termice individuale sau, după caz, a arzatoarelor automatizate şi care au fost returnate de către firmele autorizate se păstrează de direcţiile teritoriale pe o perioadă stabilită potrivit dispoziţiilor legale. ... Articolul 29
(1)Termenul final până la care titularul ajutorului banesc poate utiliza bonurile valorice este 31 octombrie 2008. ...
(2)Termenul final până la care firmele autorizate pot solicita decontarea bonurilor valorice este 30 noiembrie
  1. ... Articolul 30 Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentele normele metodologice. Anexa 1 ------- la normele metodologice ----------------------- PROTOCOL DE COLABORARE Încheiat la data de ........... între Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie a Judeţului ......./Municipiului Bucureşti şi ...., firma autorizata de Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) şi/sau de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - ISCIR, în vederea decontării bonurilor valorice, reprezentând ajutorul banesc pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile cu achiziţionarea, instalarea şi punerea în funcţiune a unei centrale termice individuale sau, după caz, a arzatoarelor automatizate, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 91/2005 privind instituirea Programului de acordare a unor ajutoare băneşti populaţiei cu venituri reduse care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale. Firma ........., titulara a:
  2. autorizaţiilor nr. ...... din .........., pentru proiectare instalaţii de utilizare gaze naturale, şi nr. ...... din ......, pentru execuţie instalaţii de utilizare gaze naturale, acordate de ANRGN, valabile până la data de ......., respectiv data de ......;
  3. autorizaţiilor ISCIR nr. ........ din ......., pentru montaj/instalare, nr. ....... din ......, pentru punere în funcţiune, şi nr. ....... din ......., pentru verificări periodice/autorizarea funcţionarii aparatelor consumatoare de combustibili gazosi, valabile până la data de ........, îşi asuma următoarele obligaţii: - să livreze pentru titularul ajutorului banesc, sa instaleze şi sa pună în funcţiune o centrala termica individuală sau, după caz, cel mult 3 (trei) arzatoare automatizate, care îndeplinesc condiţiile tehnice minimale obligatorii prevăzute în anexa nr. 4 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 91/2005 privind instituirea Programului de acordare a unor ajutoare băneşti populaţiei cu venituri reduse care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.249/2005, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, inclusiv întocmirea documentaţiilor tehnice aferente; - sa prevadă şi sa accepte prin contract plata de către titularul ajutorului banesc a unei părţi din cheltuielile cu achiziţionarea, instalarea şi punerea în funcţiune a centralei termice individuale sau, după caz, a arzatoarelor automatizate cu bonuri valorice; - sa transmită direcţiilor de muncă, solidaritate socială şi familie judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, până la data de 15 a fiecărei luni, situaţia centralizatoare privind titularii şi sumele reprezentând ajutoarele băneşti, însoţite de bonuri valorice şi de procesele-verbale de punere în funcţiune a instalaţiilor de utilizare, întocmite în conformitate cu legislaţia în vigoare, în cazul centralelor termice, sau procesul-verbal de constatare a montarii arzatoarelor automatizate, întocmit conform anexei nr. 5 la normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.249/2005; - să deţină tipurile de autorizaţii mai sus menţionate în termen de valabilitate cel puţin până la data efectuării decontului. Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie a Judeţului ......../Municipiului Bucureşti se obliga ca, în cazul în care firma ....... îndeplineşte obligaţiile de mai sus, sa achite în termenul prevăzut la art. 20 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.249/2005 contravaloarea bonurilor valorice prezentate. Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială Firma ......... şi Familie a Judeţului ............/ Municipiului Bucureşti, Director executiv, Reprezentant, ................... ................. L.S. L.S. Anexa 2 ------- la normele metodologice ----------------------- CERERE ŞI DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE pentru acordarea ajutorului banesc Domnului director executiv I. Subsemnatul, |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Numele şi prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Adresa: Str. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_| Bl. |_|_|_|_|_|_|_| Sc. |_|_|_| Ap. |_|_|_| Sector |_|_| Localitatea |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Judeţul |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Telefon |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Fax |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| E-mail |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Actul de identitate*1) |_|_|_|_|_| Seria |_|_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|_| Eliberat de secţia de poliţie |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| ----------- *1) În cazul cetăţenilor români se va specifică tipul de act de identitate: - B.I. - buletin de identitate - C.I. - carte de identitate - C.I.P. - carte de identitate provizorie Pentru cetăţenii străini sau apatrizi: - C.I. - carte de identitate - L.S.T. - legitimatie de şedere temporară - D.I. - document de identitate. va rog să-mi aprobaţi acordarea unui ajutor banesc pentru: ┌─┐ achiziţionarea, instalarea şi punerea în funcţiune a unei ├─┤ centrale termice individuale └─┘ achiziţionarea şi montarea unui număr de [] arzator/arzatoare La prezenta, anexez următoarele documente*2): - avizul de soluţie tehnica nr..... din data de ..... - proiectul de execuţie nr. ..... din data de........ Mentionez ca sunt titular de contract, individual de furnizare a gazelor naturale conform: - furnizor: ............................................ - carnet folio nr./contract de furnizare nr. ........... II. Declar pe propria răspundere următoarele: A. Referitor la componenta familiei, următorii membrii*3):
  4. Numele şi prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Act de identitate/act doveditor*4) |_|_|_| Seria |_|_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|
  5. Numele şi prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Act de identitate/act doveditor*4) |_|_|_| Seria |_|_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|
  6. Numele şi prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Act de identitate/act doveditor*4) |_|_|_| Seria |_|_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|
  7. Numele şi prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Act de identitate/act doveditor*4) |_|_|_| Seria |_|_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_|
  8. Numele şi prenumele |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Cod numeric personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| Act de identitate/act doveditor*4) |_|_|_| Seria |_|_|_|_| Nr. |_|_|_|_|_| ------------ *2) Documentele menţionate se anexează numai în cazul achiziţionării, instalării şi punerii în funcţiune a unei centrale termice individuale. *3) În cazul familiilor cu mai mult de 6 membri se va completa o anexa. Prin membri de familie se înţeleg şi persoanele între care nu exista relaţii de rudenie, dar care locuiesc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere. *4) În cazul copiilor sub 14 ani sau care nu au act de identitate se vor specifică datele din certificatul de naştere. B. Referitor la veniturile realizate: ┌────────────────────────────────────────────────────────┬─┬─┐ │
  9. VENITURI PERMANENTE NETE REALIZATE ÎN LUNA: │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────┴─┴─┘ ┌──────┬────────────────────────────────┬───────────────────────────────────┐ │ Cod │ Categoria de venituri │ Venitul realizat*5) - lei (RON) - │ └──────┴────────────────────────────────┴───────────────────────────────────┘ Salariul şi alte drepturi salariale: ┌───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬┐ │ 01│- pe bază de contract de muncă │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 02│- salariul asistentului personal al persoanei cu handicap │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 03│- salariul asistentului maternal │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 04│ - salariul ingrijitorului la domiciliu al persoanei │ │ │ │ │ │ ││ │ │ varstnice dependente │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 05│ - venitul lunar realizat ca membru asociat sau persoana │ │ │ │ │ │ ││ │ │ autorizata sa desfăşoare o activitate independenta │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 06│ - indemnizaţia de şomaj şi/sau venit lunar de completare │ │ │ │ │ │ ││ └───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴┘ Pensii: ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Pensii de stat: │ ├───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬┤ │ 07│ - pensia pentru limita de vârsta │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 08│ - pensia anticipata │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 09│ - pensia anticipata parţială │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 10│ - pensia de invaliditate │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 11│ - pensia de urmaş │ │ │ │ │ │ ││ ├───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴┘ │ Pensii agricultori: ├───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬┐ │ 12│ - pensia agricultor │ │ │ │ │ │ ││ ├───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴┘ │ Pensii militare: ├───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬┐ │ 13│ - pensia de serviciu │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 14│ - pensia de invaliditate │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 15│ - pensia de urmaş │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 16│- pensia I.O.V.R │ │ │ │ │ │ ││ └───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴┘ ┌───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬┐ │ 17│- alocaţia socială pentru nevăzători │ │ │ │ │ │ ││ └───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴┘ ┌───┬──────────────────────────────────────────────────────────────┬─┬─┬─┬─┬─┬┐ │ 18│- indemnizaţia de însoţitor pentru pensionari gr. I invaliditate│ │ │ │ ││ └───┴──────────────────────────────────────────────────────────────┴─┴─┴─┴─┴─┴┘ Alte drepturi de asigurări sociale ┌───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬┐ │ 19│- indemnizaţia pentru incapacitatea temporară de muncă │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 20│- indemnizaţia pentru creşterea copilului până la vârsta │ │ │ │ │ │ ││ │ │ de 2 sau 3 ani │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 21│- indemnizaţia de maternitate │ │ │ │ │ │ ││ └───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴┘ Indemnizaţii cu caracter permanent ┌───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬┐ │ 22│ - indemnizaţia lunară acordată magistraţilor inlaturati │ │ │ │ │ │ ││ │ │ din justiţie din considerente politice │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 23│- indemnizaţia lunară acordată persoanelor persecutate │ │ │ │ │ │ ││ │ │ din motive politice sau etnice │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 24│- indemnizaţia, sporul sau renta acordată invalizilor, │ │ │ │ │ │ ││ │ │ veteranilor şi văduvelor de război │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 25│- indemnizaţia lunară pentru persoanele care au efectuat │ │ │ │ │ │ ││ │ │ stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a │ │ │ │ │ │ ││ │ │ Serviciului Muncii în perioada 1950-1961 │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 26│- indemnizaţia lunară pentru persoanele cu handicap │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 27│- indemnizaţia cuvenită revoluţionarilor │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 28│- indemnizaţia de merit acordată în temeiul │ │ │ │ │ │ ││ │ │ Legii nr. 118/2002 │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 29│- renta viageră pentru sportivi │ │ │ │ │ │ ││ └───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴┘ Alocaţii ┌───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬┐ │ 30│ - alocaţia de stat pentru copii │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 31│ - alocaţia de întreţinere pentru minorii dati în plasament │ │ │ │ │ │ ││ │ │ familial sau încredinţaţi, potrivit legii, unor familii │ │ │ │ │ │ ││ │ │ sau persoane │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 32│- alocaţia de întreţinere stabilită prin hotărâre │ │ │ │ │ │ ││ │ │ judecătorească │ │ │ │ │ │ ││ └───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴┘ Burse ┌───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬┐ │ 33│- pentru elevi │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 34│- pentru studenţi │ │ │ │ │ │ ││ └───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴┘ Ajutoare ┌───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬┐ │ 35│- ajutorul banesc lunar pentru persoanele care au devenit │ │ │ │ │ │ ││ │ │ incapabile de muncă în perioada efectuării unei pedepse │ │ │ │ │ │ ││ │ │ privative de libertate │ │ │ │ │ │ ││ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ 36│- ajutorul social lunar pentru sotiile celor care satisfac │ │ │ │ │ │ ││ │ │ serviciul militar obligatoriu │ │ │ │ │ │ ││ ├───┴────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │ TOTAL 1 │ │ │ │ │ │ ││ └────────────────────────────────────────────────────────────────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴┘ ------------ *5) Pentru aceeaşi categorie de venituri se va înscrie suma totală a acestora. ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │
  10. ALTE SURSE DE VENIT │ └─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐ │ Sursa de venit │Venitul realizat│ │ │ - lei (RON) - │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬┤ │a) Bunuri mobile, imobile aducatoare de venituri nete; │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │b) Venituri nete din dobânzi, dividende, părţi sociale; │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │c) Activităţi nepermanente; │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │d) Alte venituri. │ │ │ │ │ │ │ │ ││ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼┤ │TOTAL 2 │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ └────────────────────────────────────────────────────────────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬┐ │
  11. VENIT LUNAR TOTAL AL FAMILIEI (Total 1 + Total 2) │ │ │ │ │ │ │ │ ││ └────────────────────────────────────────────────────────────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬┐ │
  12. VENIT NET LUNAR PE MEMBRU DE FAMILIEI │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ (Venit lunar total/nr. membri familie) │ │ │ │ │ │ │ │ ││ └────────────────────────────────────────────────────────────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴┘ C. Declar următoarele: ┌─┐ Nu deţin centrala, termica individuală; ├─┤ └─┘ Deţin soba de teracota*6) D. Cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, respectiv declararea necorespunzătoare a adevărului facuta unui organ sau instituţii de stat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, declar pe proprie răspundere ca datele şi informaţiile prezentate corespund realităţii. Data Semnatura solicitantului ...................... ------------ *6) Cu încadrarea în definitia prevăzută la art. 3 lit. b) din normele metodologice. Anexa 3 ------- la normele metodologice ----------------------- ANCHETA SOCIALĂ*) pentru acordarea ajutorului banesc în temeiul art. 6 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 91/2005, efectuată la data ..... anul ..... Urmare cererii înregistrată cu nr. .... data ...., prin care s-a solicitat acordarea ajutorului banesc pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile cu achiziţionarea, instalarea şi punerea în funcţiune a unei centrale termice individuale sau, după caz, a cel mult 3 (trei) arzatoare automatizate, s-a procedat la verificarea situaţiei de fapt la domiciliul/reşedinţa d-lui (d-nei) .......... şi s-au constatat următoarele: ------------ Notă ... *) Ancheta socială se completează pentru familiile şi persoanele singure definite conform art. 8 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 91/2005 şi art. 7 alin.
(3)din normele metodologice. A. Date privind familia/persoana singura:
  1. Componenta familiei şi veniturile acesteia: ┌───┬───────────────────────────────────────────┬────────────────────┬────────┐ │ │ │Veniturile familiei/│ Alte │ │ │ Componenta familiei/Persoana singura │ persoanei singure │venituri│ │ ├───────┬─────────────┬───────────┬─────────┼─────────┬──────────┼────────┤ │Nr.│ │ C.N.P./ │ Relaţia │ │ │ Cuantum │Cuantum │ │Crt│Nume şi│Data naşterii│ între │ │ Sursa │ │ │ │ │ │ │ membrii │Ocupaţia │ cod*2)│ lei │ lei │ │ │prenume│(ZZ/LL/AA) │ familiei │ │ │ (RON) │ (RON) │ │ ├───────┼─────────────┼────┬──────┼────┬────┼─────────┼──────────┼────────┤ │ │ │ │ în │cod*1)│ în │cod │ │ │ │ │ │ │ │clar│ │clar│*1) │ │ │ │ ├───┼───────┼─────────────┼────┼──────┼────┼────┼─────────┼──────────┼────────┤ ├───┼───────┼─────────────┼────┼──────┼────┼────┼─────────┼──────────┼────────┤ ├───┼───────┴─────────────┴────┴──────┴────┴────┼─────────┼──────────┼────────┤ │ │ TOTAL │ │ │ │ └───┴───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────┴────────┘
  2. Date privind locuinta: Tipul locuinţei - cod*1) - ............................ Regimul juridic al locuinţei proprietate - cod*1) -............................. Nr. camere ....................... Suprafaţa locativă (mp)............... Potenţialul titular al ajutorului banesc solicita acest ajutor pentru locuinta de domiciliu/reşedinţa: - da [] - nu [] B. Date privind încălzirea locuinţei: 1) Tipul de încălzire a locuinţei: - energie termica furnizate în sisteme centralizate [ ] - gaze naturale [ ] - lemne, cărbuni, combustibili petrolieri [ ] 2) Potenţialul titular al ajutorului banesc este consumator individual, titular de contract de furnizare a gazelor naturale: - da, cu carnet folio nr./contract de furnizare............ [ ] - nu [ ] 3) Modalitatea de încălzire a locuinţei potenţialului titular al ajutorului banesc: - cu centrala termica individuală [ ] - cu soba de teracota [ ] - alte echipamente de încălzire [ ] -------------- *1) Se va trece codul prevăzut în rubricile "Relaţia între membrii familiei", "Ocupaţia", "Tipul locuinţei" şi "Regimul juridic al locuinţei". *2) Se va trece codul veniturilor prevăzute la pct. II lit. B din cererea şi declaraţia pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului banesc, respectiv anexa nr. 2 la normele metodologice. C. 1) Solicita acordarea ajutorului banesc pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile cu: - achiziţionarea, instalarea şi punerea în funcţiune a unei centrale termice individuale [ ] - achiziţionarea şi montarea a [ ] arzator/arzatoare automatizate [ ] 2) Firma prin care se realizează achiziţionarea, instalarea şi punerea în funcţiune a centralei termice individuale sau, după caz, a arzatoarelor automatizate ............ 3) Firma mai sus menţionată este autorizata de către Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale şi de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat: - da [] - nu [] D. Suma propusă pentru acordarea ajutorului banesc cu bonuri valorice: - 1.000 lei (RON) [ ] - 200 lei (RON) [ ] - 400 lei (RON) [ ] - 600 lei RON [ ] E. Nu se propune acordarea ajutorului banesc, deoarece: ......................................................... ......................................................... Întocmit ......... Semnatura ......... Directorul executiv al direcţiei de muncă, solidaritate socială şi familie .......................... Luat la cunoştinţa Solicitant .................. Coduri utilizate în ancheta socială: ┌───┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Cod│ Relaţia între membrii familiei │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 01│ titularul │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 02│ soţ/sotie │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 03│ concubin │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 04│ copil (inclusiv copilul luat în adopţie, plasament familial, │ │ │ încredinţare, tutela sau curatela) │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 05│ alte persoane │ └───┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌───┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Cod│ Ocupaţia │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 01│ salariat │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 02│ persoana autorizata sa desfăşoare activităţi independente │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 03│ somer (care primeşte indemnizaţie de şomaj) │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 04│ lucrator ocazional │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 05│ pensionar │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 06│ fără loc de muncă │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 07│ casnic │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 08│ elev, student │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 09│ copil de vârsta şcolară care nu urmează o formă de învăţământ │ │ │ organizată potrivit legii │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 10│ copil de vârsta prescolara │ └───┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌───┬──────────────────────────────────────┐ │Cod│ Tipul locuinţei │ ├───┼──────────────────────────────────────┤ │ 01│ casa cu curte │ ├───┼──────────────────────────────────────┤ │ 02│ casa fără curte │ ├───┼──────────────────────────────────────┤ │ 03│ apartament la bloc │ └───┴──────────────────────────────────────┘ ┌───┬─────────────────────────────────────────────┐ │Cod│ Regimul juridic al locuinţei │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 01│ în proprietate │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 02│ în închiriere (public/privat) │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 03│ în proprietatea unei rude cu care locuieşte │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 04│ nu are acte pentru locuinta │ ├───┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 05│ alte situaţii │ └───┴─────────────────────────────────────────────┘ Anexa 4 ------- la normele metodologice ------------------------ CONDIŢII TEHNICE MINIMALE OBLIGATORII care trebuie îndeplinite de echipamentele care urmează să fie achiziţionate prin Programul de acordare a unor ajutoare băneşti populaţiei cu venituri reduse care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale Condiţiile tehnice minime obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească centralele termice individuale, precum şi arzatoarele automatizate sunt următoarele: - echipamentele trebuie să fie noi şi însoţite de declaraţia de conformitate şi instrucţiunile de montaj, întreţinere şi utilizare scrise în limba română; - producătorii acestor echipamente trebuie să aibă implementat un sistem de management al calităţii; - randamentul echipamentelor trebuie să fie mai mare de 90%; - să fie dotate cu sistem de protecţie la întreruperea furnizarii gazelor naturale; - să fie dotate cu sistem de protecţie la tiraj defectuos sau lipsa tiraj; - să asigure un grad scăzut de noxe CO(x) şi NO(x), conform normelor în vigoare; - arzatoarele trebuie să fie certificate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 453/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţa a aparatelor consumatoare de combustibili gazosi, republicată, respectiv cu Directiva UE nr. 90/398/EEC , sa poarte marcajul CS, respectiv CE, şi să fie însoţite de declaraţia de conformitate, instrucţiuni de montaj, întreţinere şi utilizare; - arzatorul trebuie să fie dotat cu sistem de aprindere incorporat de tip piezoelectric sau electronic; - arzatorul trebuie să aibă elementele de siguranţă, reglaj şi control protejate într-o carcasa, împotriva utilizării neautorizate sau a reglajelor nepermise; - arzatorul trebuie să fie fixat ferm pe soba printr-un sistem care să nu permită sprijinirea acestuia de teava de alimentare şi care inlatura folosirea de soluţii improvizate; - montarea arzatoarelor trebuie să se realizeze numai la sobe în buna stare de funcţionare, verificate la tiraj cu cel mult 6 luni înainte de montarea arzatoarelor. Anexa 5 ------- la normele metodologice ----------------------- PROCES-VERBAL de constatare a montarii arzatoarelor automatizate la titularul de contract individual de furnizare a gazelor naturale Numele .............. prenumele .............. CNP: ..............., Adresa: Str. ........ nr. ..... localitatea ........., judeţul ....... ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Tipul arzatorului Debitul Numărul de arzatoare Observaţii*1) crt. (mc/h) (bucăţi) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Prezentul proces-verbal a fost încheiat în data de .... în 3 (trei) exemplare. Reprezentantul Reprezentantul firmei autorizate de distribuitor Autoritatea Naţionala de Reglementare gaze naturale, în Domeniul Gazelor Naturale şi inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi instalaţiilor de Ridicat ....................... ........................... L.S. L.S. Titularul de contract individual de furnizare a gazelor naturale, ........................ ----------- *1) Se va menţiona dacă sunt îndeplinite condiţiile tehnice minimale obligatorii prevăzute în anexa nr. 4 la normele metodologice. ---------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.