DECIZIA nr. 165 din 16 martie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 522 din 5 iulie 2017 Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
- Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Duță în Dosarul nr. 1.006/42/2015/a1 al Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 410D/
- ...
- La apelul nominal se constată lipsa părții. ...
- În legătură cu procedura de citare, magistratul-asistent referă asupra faptului că, urmare a efectuării acesteia potrivit datelor de identificare comunicate de instanța de judecată, respectiv la domiciliul autorului excepției, s-a primit la dosarul cauzei o solicitare de citare a autorului excepției de neconstituționalitate la sediul Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, întrucât, începând cu luna aprilie 2016, acesta se află internat în această unitate medicală. În urma cercetărilor efectuate, autorul excepției de neconstituționalitate a fost citat prin serviciul registratură al unității medicale, la dosar fiind cusută dovada îndeplinirii procedurii de citare. De asemenea, la dosarul cauzei, autorul excepției de neconstituționalitate a înaintat o serie de memorii prin care solicită refacerea citației pe care o consideră un fals, întrucât se referă la dispozițiile art. 200 din Codul de procedură civilă, și nu la dispozițiile art. 107-114 din Codul penal și art. 111, art. 166-171 și art. 260 din Codul de procedură penală, dispoziții a căror neconstituționalitate a invocat-o în Dosarul nr. 2.909/200/2015 al Tribunalului Buzău și Dosarul nr. 277/281/2016 al Tribunalului Prahova - Secția penală. ...
- Având cuvântul cu privire la acest incident procedural, reprezentantul Ministerului Public apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită. ...
- Curtea, deliberând, constată că procedura de citare este legal îndeplinită. ...
- Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât autorul acesteia nu motivează contrarietatea dispozițiilor legale criticate cu Legea fundamentală, Curtea Constituțională neputându-se substitui îndeplinirii acestei obligații. Pe fond, consideră excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, având în vedere jurisprudența constantă a Curții Constituționale în acest domeniu, spre exemplu Decizia nr. 66 din 11 februarie
- ... CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
- Prin Încheierea din 22 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.006/42/2015/a1, Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Duță într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de reexaminare formulată împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată. ...
- În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 200 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în raport cu prevederile constituționale ale art. 1 alin.
(3)și art. 21, fiind încălcat dreptul la justiție și dreptul la informație. ...
- Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că textele legale criticate sunt constituționale. ...
- Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. ...
- Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. ...
- Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere anterior exprimat, în sensul constituționalității textului legal criticat, reținut în Deciziile Curții Constituționale nr. 31 din 21 ianuarie 2014, nr. 97 din 27 februarie 2014, nr. 510 din 7 octombrie 2014, nr. 235 din 15 aprilie 2014 sau nr. 708 din 27 noiembrie
- ...
- Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. ... CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
- Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, ... 15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă art. 200 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, text de lege care are următorul cuprins: – Art. 200: Verificarea cererii și regularizarea acesteia
(1)Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competența sa și dacă aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197.
(2)În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare.
(3)Când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin.
(3).
(4)Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin.
(3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
(5)Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.
(6)Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.
(7)Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin.
(3).
(8)În caz de admitere, cauza se retrimite completului inițial învestit. ... ... 16. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin.
(3)privind valorile supreme ale statului de drept și art. 21 privind accesul liber la justiție. ...
- Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia nu arată în ce anume constă contrarietatea reglementării legale criticate cu normele constituționale invocate, iar, prin modul general în care este formulată excepția, nu se poate reține existența vreunei minime critici de neconstituționalitate. ...
- În jurisprudența sa, exemplu fiind Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a stabilit că excepția de neconstituționalitate cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului legal criticat. Curtea a reținut că excepția este inadmisibilă în situația în care nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituțional invocat nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate, fie datorită generalității sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. ...
- În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate, în sensul constituțional al termenului. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate „motivate“ într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, aspect ce excedează competenței Curții Constituționale. De asemenea, prin Decizia nr. 143 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că o excepție este inadmisibilă în cazul în care autorul acesteia „se mărginește numai la a invoca în susținerea acesteia o prevedere constituțională, precum și o afirmație cu caracter absolut generic“. ...
- Prin urmare, având în vedere că în cauza de față autorul excepției nu argumentează pretinsa contrarietate a actului normativ criticat cu Legea fundamentală, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate nu este motivată, astfel încât, având în vedere prevederile art. 10 alin.
(2)din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate.“, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă, așa cum a fost formulată, este inadmisibilă. ... 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin.
(4)din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, ... CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Duță în Dosarul nr. 1.006/42/2015/a1 al Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 16 martie 2017. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----