ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 124 din 5 noiembrie 2007 pentru aprobarea redistribuirii unor posturi din cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 751 din 6 noiembrie 2007 Având în vedere situaţia extraordinară creată în Republica Italiană, care impune adoptarea de măsuri urgente de către statul român în scopul susţinerii activităţii consulare din centrala Ministerului Afacerilor Externe şi asigurării premiselor necesare dezvoltării activităţii misiunilor diplomatice şi reprezentanţelor consulare ale României în Republica Italiană şi în alte state în care se va impune acest lucru, luând în considerare faptul că Ministerul Afacerilor Externe nu dispune de numărul de posturi necesar pentru adoptarea acestor măsuri, ţinând seama de faptul că posturile identificate, care pot fi redistribuite pentru susţinerea acestei activităţi, sunt incluse în numărul de posturi aprobat pentru aparatul de lucru al Guvernului prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât măsura nu poate fi dispusă decât printr-un act normativ cu forţă juridică de lege, având în vedere că neadoptarea acestei măsuri are consecinţe negative directe asupra cetăţenilor români din străinătate şi că se impune crearea condiţiilor necesare pentru susţinerea activităţii consulare din centrala Ministerului Afacerilor Externe şi pentru îmbunătăţirea activităţii misiunilor diplomatice şi reprezentanţelor consulare ale României din străinătate, aspecte ce vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.