DECIZIE nr. 451 din 25 noiembrie 2003

(1)şi

(2)din Constituţie, deoarece nu conţin dispoziţii discriminatorii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 14 mai 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.888/2002, Judecătoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 din Codul penal, excepţie ridicată de Dumitru Dobrogeanu, inculpat în dosarul menţionat. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia, care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, deoarece, în calitate de administrator la o asociaţie de proprietari, n-a putut justifica 100 de milioane de lei din banii asociaţiei, consideră că dispoziţiile legale care i s-au aplicat sunt neconstituţionale nu prin ele însele, ci pentru că legea nu prevede şi pentru această infracţiune, aşa cum prevede pentru infracţiunile de abuz de încredere (art. 213 din Codul penal) şi de gestiune frauduloasă (art. 214 din Codul penal), că acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, deşi este vorba, şi la delapidare, tot despre proprietate privată. El mai susţine că urmărirea din oficiu în cazul delapidării constituie o reminiscenţă fie a codurilor penale de la 1864 şi 1936, care prevedeau delapidarea printre infracţiunile săvârşite de funcţionari publici, fie a Codului penal de la 1968, care o prevedeau ca infracţiune contra avutului obştesc. Păstrându-se, pentru infracţiunea de delapidare, principiul oficialităţii, în ce priveşte punerea în mişcare a acţiunii penale, se creează, în opinia autorului excepţiei, o discriminare a autorilor acestei infracţiuni, în comparaţie cu cei ai infracţiunilor de abuz de încredere sau de gestiune frauduloasă, încălcându-se astfel prevederile art. 16 alin.

(1)din Constituţie, referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice. Judecătoria Constanţa arată că excepţia este neîntemeiată, deoarece textul criticat nu instituie discriminări în funcţie de tipul de proprietate sau de persoane, ori de forma lor de organizare, nefiind contrar art. 16 din Constituţie. Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul arată că excepţia este nefondată. Situaţia infracţiunii de delapidare este diferită de aceea a infracţiunilor de abuz de încredere şi de gestiune frauduloasă, deoarece subiectul delapidării are şi calitatea de funcţionar căruia i s-a încredinţat gestionarea sau administrarea banilor societăţii comerciale sau unităţii la care se referă art. 145 din Codul penal. Necesitatea apărării acestor relaţii sociale specifice a impus un regim deosebit în raport cu infracţiunile de abuz de încredere şi de gestiune frauduloasă şi deci nu se poate vorbi de încălcarea art. 16 din Constituţie. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 215^1 din Codul penal sunt constituţionale. Se arată, în acest sens, că este dreptul legiuitorului de a opta pentru regula urmăririi, judecării şi sancţionării din oficiu a infracţiunii de delapidare şi pentru procedura plângerii prealabile în cazul altor infracţiuni, între care abuzul de încredere şi gestiune frauduloasă. Fiind vorba de situaţii diferite, nu se poate vorbi de încălcarea principiului egalităţii. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.

(1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei îl constituie, formal, dispoziţiile art. 215^1 din Codul penal, dar de fapt se critică omisiunea legiuitorului de a prevedea şi pentru infracţiunea de delapidare regula punerii în mişcare a acţiunii penale numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Autorul excepţiei consideră că legea creează astfel o discriminare a delapidatorului în raport cu autorul unei infracţiuni de abuz de încredere sau gestiune frauduloasă, care este urmărit numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu toate că, şi în cazul delapidării, este vorba tot de proprietate privată. Dispoziţiile art. 215^1 din Codul penal au următorul cuprins: "Însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 15 ani. În cazul în care delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi." Analizând actele dosarului, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, întemeiată pe faptul că legea prevede că acţiunea penală pentru infracţiunea de delapidare se pune în mişcare din oficiu, iar nu la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aşa cum s-a prevăzut pentru infracţiunile de abuz de încredere şi gestiune frauduloasă, este neîntemeiată. Conform art. 126 alin.

(2)din Constituţie, în forma republicată, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege". Legiuitorul român a optat pentru regula generală de urmărire, judecare şi sancţionare din oficiu a infracţiunilor, ca fapte antisociale. Este dreptul constituţional al legiuitorului de a stabili şi anumite excepţii de la această regulă generală. Astfel, s-a prevăzut ca în anumite cazuri, datorită caracterului şi conţinutului concret al faptelor, statutului special al autorului faptei ori al persoanei vătămate sau relaţiilor speciale dintre făptuitor şi persoana lezată, punerea în mişcare a acţiunii penale să fie condiţionată de existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate. Generalizarea acestei condiţionări ar împiedica însă, în mod evident, protecţia eficientă a societăţii, a intereselor generale faţă de faptele care prezintă pericol social, prevăzute de legea penală. Curtea constată, de asemenea, că în cazul infracţiunii de delapidare, legiuitorul are temeiuri serioase de politică penală să păstreze principiul oficialităţii, având în vedere calitatea de funcţionar a făptuitorului şi relaţiile de serviciu existente între el şi persoana vătămată. În consecinţă, nu se poate vorbi de încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.

(4)din Constituţie, pecum şi al art. 13 alin.

(1)lit. A.c), al art. 23 alin.

(1)şi

(6)şi al art. 25 alin.

(1)şi

(3)din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 din Codul penal, excepţie ridicată de Dumitru Dobrogeanu în Dosarul nr. 1.888/2002 al Judecătoriei Constanţa. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2003. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Florentina Geangu ------------